Particularități ale comunicării organizației școlare reflectate în climatul

organizațional al școlii

Ca parte a organizaţiei, individul îşi modelează propriul fel de a fi în acord cu regulile,

normele şi principiile acesteia, se comportă diferit faţă de situaţiile în care este singur. Şcoala
modelează comportamentul membrilor săi, cadre didactice şi elevi, în acord cu trăsăturile sale
culturale. Pe de altă parte, cultura şcolii îşi pune amprenta asupra climatului organizaţional, adică
asupra relaţiilor care se stabilesc între indivizi, între aceştia şi organizaţie, sub raport personal şi
ierarhic. Fiecare caracteristică culturală îşi pune amprenta asupra individului şi grupului în sens
pozitiv sau negativ. Din perspectiva analizei multinivelare a culturii organizaţiei şcolare putem
afirma că un rol deosebit de important revine cadrelor didactice care construiesc o cultură
definitorie nu doar pentru grupul de provenienţă profesională, ci pentru întreaga organizaţie, dat
fiind rolul acestora în educaţia elevului. Cadrul didactic acţionează în sens dublu la nivel
organizaţional: asupra elevilor, prin formarea şi educarea lor şi asupra organizaţiei şi dezvoltării
acesteia, prin acţiunea conştientă şi planificată la nivelul şcolii, el fiind parte a grupului care are
un scop comun.
Specificul culturii organizaţiei şcolare este condiţionat de contextul intern şi extern în
care are loc activitatea specifică – educaţia realizată la nivelul sistemului şi al procesului de
învăţământ
Cultura organizaţiei reflectă caracteristicile generale şi specifice ale contextului intern,
care generează şi întreţine un anumit climat psihosocial prezent şi la nivelul conducerii şi al
activităţilor realizate în cadrul clasei de elevi. Aceasta va fi exprimată la nivelul a două modele
complementare, care promovează:
a) cultura managerială (globală, optimă, strategică, inovatoare) opusă celei
administrativbirocratice (parcelată, standardizată, punctuală, reproductivă);
b) cultura proiectării curriculare (centrată pe obiective şi conţinuturi de bază, selectate
la nivelul corelaţiei optime, informare – formare pozitivă), opusă celei tradiţionale (centrată pe
conţinuturi neselectate pedagogic în perspectiva corelaţiei informare – formare).
Climatul organizaţional reprezintă o zonă intangibilă din punct de vedere material,
importantă însă din punct de vedere practic pentru dezvoltarea şcolii şi a personalităţii elevilor.
În esenţa sa, climatul reflectă particularităţile mediului şcolar (spaţiul şi timpul pedagogic
disponibil, baza didactico-materială, resursele informaţionale şi umane) şi ale sistemului social
care promovează norme, decizii şi interacţiuni (societate – şcoală, profesori, elevi, comunitate
educaţională teritorială şi locală etc.), dimensionate cultural (prin valori şi credinţe pedagogice,
preluate şi asumate de „actorii şcolii”) . Funcţia centrală a climatului organizaţional este cea de
acţiune intermediară între caracteristicile organizaţiei şi caracteristicile membrilor organizaţiei
(cadre didactice, elevi, personal administrativ, părinţi, alţi reprezentanţi ai comunităţii). În
exercitarea acestei funcţii cu caracter general intervine produsul trăirilor subiective ale
membrilor organizaţiei, mai importante din punct de vedere cultural decât variabilele obiective
(spaţiul şi timpul pedagogic, resursele etc), care condiţionează material calitatea climatului
organizaţional. Structura climatului organizaţional corespunde funcţiei centrale, reflectată la
nivel general şi specific. Climatul general este propriu şcolii ca organizaţie specializată în
producerea educaţiei, deschisă permanent spre toate acţiunile şi influenţele pedagogice ale
mediului şi ale sistemului social. Climatul specific este propriu clasei de elevi sau altor
compartimente ale şcolii (conducere managerială, comisii / catedre metodice, sector
administrativ, bibliotecă, relaţii cu comunitatea etc.). Exprimarea climatului specific este
determinată de calitatea climatului general al organizaţiei şcolare.