Tipuri de comunicare organizațională

În toate mediile organizaționale de întâlnesc două tipuri de comunicare:

 Comunicarea formală
 Comunicarea informală

Comunicarea formală
Comunicarea formală este acea comunicare în care informația circulă în interiorul lanțului
de comandă sau al responsabilităților pe linie de sarcină. În cadrul acestei comunicări mesajele,
canalele, rețelele de comunicare sunt prestabilite și reglementate prin norme bine precizate. În
timpul desfășurării ei se activează statutele și rolurile formale ale membrilor organizației, dar și
sistemul de drepturi și îndatoriri ale acestora exprimate în comportamente dorite și așteptate.
Această comunicare este influențată de normele și regulile organizaționale, de particularitățile
structurii organizatorice, de tipul tehnologiei utilizate, de așezarea spațială a birourilor sau a
locurilor de muncă.
În funcție de orientare sau direcție, comunicarea formală se subdivide în:
 Comunicarea descendentă ( de sus în jos)

Comunicarea descendentă are loc între șefi și subordonați, sensul ei clar fiind de la șef/
manager spre subordonat. Aceasta comunicare prezintă următoarele etape:

 Implementarea scopurilor, strategiilor, obiectivelor, în vederea unei bune

desfășurări a activității sau a obținerii succesului organizațional.
 Transmiterea normelor, instrucțiunilor, directivelor, comenzilor și a rațiunii
acestora. Se transmit astfel informații privind modul de realizare a unor sarcini
concrete și legăturile existente între sarcini asemănătoare.
 Furnizarea informațiilor referitoare la practici și proceduri ( la politica
organizației)
 Feedback-uri privind performanțele realizate ( mesaje clare cu privire la evaluarea
rezultatelor obținute în muncă)
 Îndoctrinarea ( mesaje care motivează subordonații, care pun în acord misiunea
organizației cu valorile ei culturale, provocându-i pe aceștia să participe și la
ceremoniile organizate cu diferite prilejuri, nu doar la activitățile ei productive)
 Scopul cumunicării descendente este, în principal, cel de influențare, de schimbare a
comportamentelor subordonaților, astfel încat să provoace o creștere a randamentului și
performanței muncii lor.
Comunicarea descendentă întâmpină două mari probleme:
 Discrepanțe între intenția șefilor și percepția subordonaților. De cele mai multe ori
există neconcordanțe între ceea ce cred managerii că au comunicat și ceea ce cred
sibordonații ca li s-a comunicat. Aproape mereu managerii percep propriile lor
comunicări ca fiind mai pozitive decât le consideră subordonații lor. Acest fapt se
asociază dese ori cu nivelul scăzut al satisfacției în muncă.
 Distorsionarea informațiilor pe măsură ce coboară de la un nivel ierahic la altul,
acestea devenind tot mai imprecise.

 Comunicarea ascendentă ( de jos în sus)

Comunicarea ascendentă are loc între subordonați și șefii lor ierarhici, adică de la
nivelurile ierahice inferioare la nivelurile ierahice superioare. Această comunicare prezintă
următoarele etape:

 Transmiterea problemelor și excepțiilor ( mesaje ce conțin informații referitoare la

dificultățile care afectează productivitatea organizației)
 Furnizarea sugestiilor pentru îmbunătățirea activității ( idei ce au rolul d a
contribui la perfecționarea activității, la creșterea calității și a eficienței)
 Întocmirea și transmiterea rapoartelor de stare sau de performanță ( au scopul de a
informa managerii superiori cu privire la nivelul cantitativ și calitativ al
performanțelor obținute)
 Revendicări și dispute ( aceste mesaje conțin nemulțumiri, plângeri, conflicte și
dispute ale angajaților, ele fiind transmise nivelului ierarhic superior în ideea
cunoașterii și soluționîrii lor)
  Informații contabile și financiare ( informații cu privire la volumul vânzărilor,
costurile de producție, profit, investiții, informații necesare în luarea deciziilor de
către managerii superiori)

Comunicarea ascendentă are dublu scop: managerii primesc informații necesare în

procesul decizional, în cel al planificării, organizării și conducerii activității și satisface nevoia
subordonaților de a fi luați în considerare, de a li se soluționa revendicările, plângerile,
doleanțele.

Comunicarea ascendentă întâmpină probleme în privința înterpretării de către superiori a

informațiilor transmise de către subordonați, ridicând următoarele dificultăți:

 Tendința oamenilor de a-și supraevalua realizările.

 Minimaliazarea eșecurilor, tocmai pentru a fi bine văzuți de ierahicii superiori.
 Evitarea sincerității, din teama de a nu fi mustrați.

 Comunicarea orizontală
Comunicarea orizontală are loc în interiorul unuia și aceluiași departament, între membrii
acestuia, sau între departamente diferite, care sunt la același nivel ierarhic. Această comunicare
prezintă următoarele etape:
 Rezolvarea problemelor intradepartamentale ( mesaje emise între membrii aceluiași
departament cu scopul de a ușura realizarea sarcinilor propuse)
 Coordonarea interdepartamentară ( mesaje cu privire la realizarea unor sarcini comune,
derularea unor proiecte)
 Instrucțiunile staff-ului pe linie departamentală ( mesajele circulă pe linia managerilor , în
scopul descoperirii unor posibilități de întrajutorare)

Scopul comunicării orizontale constă în coordonarea eforturilor în vederea realizării

propriilor obiective ale departamentelor sau a unor obiective comune ale acestora.
Dificultăți întâmpinate în comunicarea orizontală:
  Dezvoltarea unor sentimente negative de către oamenii din departamente diferite
care conștientizează faptul că de află în concurență unii cu alții, în raport cu
resursele organizației.
 Concurență neloială.

Dintre toate formele comunicării formale, comunicarea orizontală are caracterul cel mai
relaxat, mai amical, având în vedere că nu există diferențe de statute ierarhice. Tocmai de aceea
este întâlnită mai des în cadrul organizațiilor.

Comunicarea informală

Comunicarea informală se află în afara comunicării formale, trece dincolo de organizarea

ierarhică a autorității. În prim plan se află nevoile psihologice ale oamenilor, asemănările privind
vârsta, sexul, timpul petrecut împreună în organizație sau în afara ei. Spre deosebire de
comunicarea formală, în comunicarea informală informația circulă în toate sensurile și în toate
direcțiile ( ascendent, descendent, orizontal, diagonal, încrucișat), trece lejer de toate barierele
ierarhice. Ea se referă la o serie de evenimente ce au loc în organizație.

Caracteristicile comunicării informale:

 Rapiditatea cu care circulă informațiile ( mesajul se transmite imediat sau în

câteva ore)
 Ancorarea informațiilor transmise atât în sfera rezultatelor organizației, cât și în
sfera vieții personale ( mesajele conțin informații despre dificulățile sau succesele
organizației, eveniment, despre viața personală a managerilor )
 Corectitudinea relativă sau parțială a informațiilor transmise și receptate ( de
obicei majoritatea mesajelor comunicate informale sunt corecte. Cu toate acestea,
transmiterea unui singur fapt inexact poate transforma corectitudinea generală a
comunicării)
 Reputația proastă a comunicării informale în cazurile extreme când informațiile
sunt incorecte, fară bază reală și nu pot fi verificate ( mesajele sunt alcătuite din
 zvonuri, bazate pe speculații, pe exagerări, pe ambiguitate. Efectele negative sunt
uneori distrugătoare, atât în plan personal, cât și în plan organizațional)
 Posibilele efecte pozitive ale comunicării informale ( această comunicare
contribuie la socializarea informală, la creșterea coeziunii în grup, la stabilirea și
întărirea contactelor interumane dorite, la menținerea unui mediu de muncă
stimulator, creativ, potențator)

Cea mai cunoscută formă de comunicare informală este grapevine (viță-de-vie). Se

utilizează în momentul în care căile oficiale de comunicare sunt închise , blocate. Informațiile
transmise prin grapevine au rolul de a clarifica deciziile managerilor, în special în timpul
perioadelor de schimbare, alegere, anxietate, de deteriorare a condițiilor econimice ale
organizației.