Sunteți pe pagina 1din 1

De ceva vreme principala mea activitate este de a citi ofertele de locuri de muncă.

Doar le
citesc, că de angajat, nu mă angajează nimeni. Dar, nu e nici un bai cu asta, că oricum mă
îmbogățesc, aproape că nici nu-mi mai trebuie angajare.
Și cum să nu te îmbogățești, din punct de vedere al cunoștințelor, mă refer, când recrutorii
angajați să posteze astfel de anunțuri sunt atât de deștepți.Ajungi chiar să-i admiri.
Marele lor merit este că te motivează să le citești anunțul până la capăt chiar dacă jobul nu
este ceea ce cauți.
“Dorești să lucrezi? Cauți un loc de muncă stabil în care să te dezvolți?” Noi, toți, muritorii
de foame ce căutăm un job, răspundem la unison: Daaa!!
Și derulez anunțul, noi firma x angajăm pe postul y (neaparat o denumire pompoasă), și
trebuie să faci, alea și alea..Waw! Deja ești în extaz. Ia uite mă, că știu să fac! Ce bineee!
Postul ăsta e al meu.
Și mai dai odată cu scrolul plin de entuziasm imaginându-ți cum ar fi dacă..citești febril în
continuare: oferim salariu motivant 1500 ron și program de lucru flexibil în 2 sau 3
schimburi.
Când ajungi la partea asta, începi cu adevărăt să-i apreciezi istețimea recrutorului. Ia uite mă
la el, știe să folosească disonanța cognitivă. Bravo, măi, omule deștept, chiar m-ai făcut să
citesc pâna în acest punct și din acest punct m-ai făcut să gândesc.
Deja mintea mea dă în clocot, ai produs conflictul între ceea ce am crezut la începutul
anunțului că îmi trebuie mie, (stabilitatea locului de muncă și faptul că pot să îndeplinesc
cerințele), ai continuat să îmi întărești aceste credințe, prin salariu motivant și program
flexibil, și m-ai aruncat în haos mintal cu 1500 ron și 2-3 schimburi.
Încă nu ai înțeles, dragă recrutorule, că te joci cu mintea mea? Să-ți explic altfel:
Dacă 1500 de roni este salariul motivant, atunci 4000 de roni ce fel de salariu este?.
Flexibil în limba română are sensul de mlădios, de lipsa rigidității, care se îndoaie etc, la tine,
program flexibil înseamnă ceea ce legislația muncii definește ca program de muncă în ture
sau în schimburi. Adică 8 ore cât este un schimb stai la muncă bătut în cuie. La programul
flexibil, este vorba de a lucra cu o parte fixă și una mobilă, partea mobilă este lipsită de
rigiditate, angajatul vine când vrea și pleacă când vrea. Condiția este să-și acopere cele 8 ore
de muncă zilnic.
Acum, înțelegi de ce apreciez? Și de ce intru în disonanță cognitivă?
Vinzi gogoși uleioase în ambalaj de ciocolată fină. Bravo ție !! La tot mai mulți cumpărători
să ai! Eu rămân doar cu cititul iscusitului tău anunț.
Cât despre denumiri pompoase de posturi, ce să mai zic..ni se încurcă limba și sensurile.O
secretară e asistent manager, o vânzătoare e consilier vânzări, și tot așa. Succesuri să avem,
că restul nu contează.

S-ar putea să vă placă și