Vera Secrieru

Tratamente Naturiste

Carte extrasa de la adresa

http://www.cartea.info/revista/naturist/cuprins.html

1. Bolile infecto-contagioase

1.1 - Gripa
1.2 - Guturaiul
1.3 - Adenovirozele

2. Bolile aparatului respirator

2.1 - Bronşitele
2.2 - Astmul bronşic
2.3 - Abcesul pulmonar

3. Bolile aparatului digestiv

3.1 - Stomatita
3.2 - Candidoza bucală
3.3 - Faringita
3.4 - Gastrita
3.5 - Constipaţia, diareea
3.6 - Colecistita
3.7 - Dischinezia biliară
3.8 - Colici abdominale

4. Bolile digestive parazitare

5. Bolile de nutriţie
5.1 - Obezitatea
5.2 - Denutriţia (slăbirea)
5.3 - Carenţele de vitamine

6. Bolile endocrine
6.1 - Disfuncţiile glandelor sudoripare
6.2 - Impotenţă, frgiditate
6.3 - Hiperexcitabilitate sexuală
6.4 - Menopauza
7. Afecţiuni ginecologice
7.1 - Vaginita
7.2 - Leucoree
7.3 - Dismenoree
7.4 - Metroragie

8. Boli reumatice
8.1 - Reumatism
8.2 - Artroza
8.3 - Osteoporoza
8.4 - Spondiloza

9. Bolile ORL
9.1 - Rinite
9.2 - Otite
9.3 - Amigdalite

10. Boli stomatologice

10.1 - Abces dentar
10.2 - Afte

11. Boli dermatologice

11.1 - Acnee, furunculoza
11.2 - Urticarie
11.3 - Eczeme
11.4 - Arsuri, degerături, pistrui, inflamatiile pielii, herpes, celulita, bătături,
panariţiu, negi

12. Nevrozele

13. Nevralgii

14. Îmbătrânirea

15. Alcoolism si tabagism

Procedee de preparare
Mierea si sanatatea

Bibliografie

. Bolile infecto-contagioase
1.1 - Gripa
1.2 - Guturaiul
1.3 - Adenovirozele

Bolile contagioase sunt produse de un microorganism patogen (microb, virus,

ciupercă) pătruns în organism, pe care corpul nu reuşeşte să-l distrugă la poarta
de intrare. Bolnavul este contagios în prima parte a bolii şi poate răspândi boala
fie direct, fie prin intermediul obiectelor pe care le atinge. Gripa şi guturaiul, dar
şi bolile contagioase ale copilăriei (varicelă, rubeolă, rujeolă, parotidită
epidemică) sunt cele mai frecvente din categoria bolilor infecţioase.

1.1. Gripa
Boală acută contagioasă cu durată de şapte-zece zile, caracterizată prin febră şi
simptome ale aparatului respirator - tuse, strănut, coriză. Este produsă de virusul
gripal, care îşi modifică foarte rapid tulpina. Poate fi periculoasă la copii şi
bătrâni, persoane cu imunitate scăzută. Debutul bolii este brusc, cu febră,
frisoane, dureri de cap. Semnele bolii durează două-şase zile, iar în acest timp
bolnavul este obosit, are dureri mari de cap, dureri musculare, febră mare. Gripa
se poate complica cu infecţii microbiene ale plămânului - pneumonii, bronho-
pneumonii, dacă nu este tratată la timp. Se recomandă repausul la pat, regimul
alimentar bogat în vitamine, combaterea febrei, a tusei şi a durerilor musculare.

Fitoterapie
Ca tratament complementar, pe lângă medicaţia prescrisă de doctor, se pot folosi
cu succes o serie de plante medicinale.
Ceai de flori de soc - are acţiune sudoripară şi combate febra. Se beau 3 căni pe
zi, dintr-o infuzie cu 2 linguriţe de plantă la o cană de apă.
Infuzie de flori de tei - are acţiune antitermică şi calmantă. Se prepară din două
linguriţe de plantă la o cană de apă. Pentru un ceai mai concentrat se măreşte
cantitatea de plantă şi perioada de infuzare.
Decoct de coajă de salvie - acţionează împotriva durerilor musculare. Decoctul se
obţine din două linguri de coajă de salvie pentru o cană cu apă şi se
administrează câte trei linguri pe zi, îndulcit cu miere de albine sau zahăr.
Ceai de ghinţură - combate rapid şi eficient febra. Planta (o linguriţă) se fierbe
timp de 15 minute în o jumătate de litru de apă. Se bea înainte de masă, îndulcit
cu miere.
Infuzia de busuioc - are acţiune sudoripară şi calmantă şi se prepară dintr-o
linguriţă de plantă la o cană de apă clocotită.
Scorţişoara şi cuişoarele - au o puternică acţiune antivirotică. Se face o infuzie
combinată cu o linguriţă din cele două plante pisate mărunt la o cană cu apă.

Apiterapie
Mierea de albine şi propolisul au o activitate antimicrobiană recunoscută de sute
de ani. Ambele au rol biostimulator şi o compoziţie impresionantă de
microelemente - fier, zinc, cupru, calciu.
Tinctura de propolis 20 la sută poate fi folosită cu succes datorită acţiunii sale
antivirotice. Înainte cu o oră de masa principală se iau 20 de picături de tinctură
într-un pahar cu apă sau suc de fructe.

Masaj
Se face masaj cu oţet de mere diluat (cinci linguri la 500 ml de apă) la nivelul
tălpilor şi al încheieturilor mâinii. Remediul are efect împotriva durerilor
musculare şi a febrei.
Masaţi uşor, cu vârful degetelor, gâtul şi umerii, insistând asupra punctelor unde
simţiţi că muşchii sunt încordaţi. Puteţi folosi câteva picături de ulei de lavandă.
Inspiraţi apoi uşor, aspirând parfumul rămas pe vârful degetelor.

Băi
Băi locale - la nivelul picioarelor, cu apă fierbinte în care se dizolvă sare de
bucărărie.
Băi generale cu făină de muştar negru - 250 g de făină de muştar se pun într-un
săculeţ care se agită în apa de baie, aflată la o temperatură de 38 de grade
Celsius.

Aromoterapia
Se pot folosi o serie de uleiuri volatile pentru inhalaţii şi masaje locale.
Uleiul de maghiran - are proprietăţi antispastice, iar cel din muguri de pin,
proprietăţi emoliente.
Eucaliptul - care intră în compoziţia multor produse decongestive (picături
pentru nas, drajeuri) - este un remediu ideal pentru răceli, gripe, sinuzite şi
bronşite. Ardeţi câteva picături de ulei de eucalipt într-un recipient special sau
adăugaţi câteva picături în apa din cadă, înainte de baie.
Uleiul de lămâie - datorită proprietăţilor lui antiseptice, are efecte în
manifestările virozelor respiratorii. Puteţi face masaj cu ulei de lămâie în zona
sternului sau folosiţi-l la inhalaţii, în combinaţie cu ulei de ceai verde.
Aceleaşi indicaţii sunt valabile pentru uleiul de bergamotă, şi el cu proprietăţi
antiseptice. Mai puteţi face gargară cu o soluţie obţinută din uleiuri de lavandă şi
muşeţel (amestecaţi 2-3 picături de ulei cu 1 linguriţă de alcool dublu rafinat şi cu
o ceşcută de apă caldă).

Remedii rapide:
1. Frecaţi între degete o frunză de mentă proaspătă, apoi inspiraţi adânc aroma
degajată.
2. Puneţi 8 picături de ulei de lavandă, eucalipt sau cimbru într-un vas cu apă
fierbinte. Acoperiţi-vă capul cu un prosop, apoi aplecaţi-vă deasupra vasului,
astfel încât să inhalaţi cea mai mare parte din aburi.
3. Zdrobiţi 3 căpăţâni de usturoi, pe care le amestecaţi cu două linguriţe de
miere. Lăsaţi circa 3 ore, apoi luaţi din când în când câte o linguriţă din amestec
de-a lungul întregii zile.
4. Faceţi un ceai dintr-o lămâie tăiată în patru şi fiartă timp de 10 minute. La final
adăugaţi o linguriţă de cimbru şi lăsaţi să se infuzeze încă zece minute. Strecuraţi
şi adăugaţi miere după gust. Se bea fierbinte, de preferat înainte de culcare.

1.2. Guturaiul
Boală acută, infecţioasă şi contagioasă a căilor respiratorii, caracterizată prin
rinoree şi simptome generale uşoare: febră, indispoziţie generală de câteva zile.
Debutul se caracterizează cu o ridicare a temperaturii până la 38 de grade,
senzaţie de uscăciune a mucoasei nazale, strănuturi, nas înfundat. Apoi apar o
rinoree abundentă, cefaleea, indispoziţia. Boala se poate complica cu sinuzită,
bronşită, laringită. Este indicat repausul la pat pentru 2-3 zile şi evitarea
aglomeraţiilor. Regimul alimentar trebuie să fie bogat în lichide, vitamine,
dulciuri şi făinoase.

Fitoterapie
Ceai de flori de tei - are acţiune antitermică şi calmantă. Se prepară din două
linguriţe de plantă la o cană de apă.
Infuzie de flori de soc - se beau 3-4 căni pe zi dintr-o infuzie, cu o linguriţă de
plantă la o cană cu apă.

Inhalaţii
Infuzia de fructe de ienupăr - din două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Se
pune lichidul fierbinte într-un vas adânc, se acoperă capul cu un prosop şi se
aspiră aburii fierbinţi.
Inhalaţii cu apă fierbinte şi sare - se face un amestec concentrat, apoi se acoperă
capul cu un prosop şi se inhalează vaporii de apă sărată, timp de 5-7 minute.

Presopunctură
Se stimulează cu degetul arătător sau cu cel mare, în sensul acelor de ceasornic,
în câte trei şedinţe pe zi, punctele de sensibilitate pentru guturai. Se masează
profund, până la înroşire, timp de 5-10 minute, următoarele puncte:
Fundul Văii - IG 4 - se află la intersecţia oaselor degetului arătător cu degetul
mare.
Întâlnirea miresmelor se află la baza orificiilor nazale
Mlaştina vânturilor se află pe ceafă, pe linia ce trece pe sub lobul urechii.

Aromoterapie
Uleiul de mentă - are efect calmant al mucoasei nazale. Se frecţionează uşor, cu
degetele înmuiate în ulei de mentă, zona narină şi fruntea.
Remedii rapide:
Pentru infecţiile gâtului şi guturai este eficient piperul negru. Într-o cană de ceai
fierbinte de busuioc sau cimbrişor se pun 2-3 vârfuri de cuţit de piper negru. Se
lasă câteva minute, după care se bea cu înghiţituri mici. Efectele sunt aproape
imediate - gâtul se descongestionează, nările se desfundă, iar răceala trece mult
mai repede.
În cazul în care guturaiul este însoţit de tuse, se prepară un macerat de piper
negru. Se pun într-o jumătate de litru de rachiu tare 4 linguri de piper negru
măcinat, după care se lasă la macerat 5 zile. Preparatul se filtrează, apoi se pune
o linguriţă de macerat într-un pahar cu apă şi se amestecă. Se ia câte o linguriţă
sau o înghiţitură de 3-4 ori pe zi.

1.3. Adenoviroze
Sunt infecţii larg răspândite, cauzate de un grup de virusuri numite
adenovirusuri care provoacă rinite, faringite, pneumonii, adenite, meningite. De
cele mai multe ori sunt însoţite de febră ridicată şi stare generală proastă. Pot da
complicaţii grave, dacă nu sunt tratate la timp, datorită inflamării glandelor
adenoidale. Tratamentul naturist este doar un adjutant al tratamentul
medicamentos.

Fitoterapie
Infuzia de muşeţel - are acţiune calmantă şi decongestivă. Se prepară dintr-o
linguriţă de plantă la o cană cu apă şi se pot bea două-trei căni pe zi. Se poate
face şi gargară, într-o concentraţie mai ridicată.
Infuzia de scorţişoară şi cuişoare - cu o puternică acţiune antivirotică. Infuzia de
prepară dintr-o linguriţă din fiecare substanţă, măcinată fin, la o cană de apă
fiartă.

Inhalaţii
Într-un vas cu apă fierbinte se pune câte o linguriţă de chimen, una de busuioc şi
un mănunchi de flori de tei. Se acoperă capul cu un prosop şi se inhalează
vaporii fierbinţi.

Apiterapie
Tinctura de propolis, 20 la sută, este folosită datorită acţiunii sale antivirotice. Se
beau 20 de picături diluate într-un pahar cu apă, de trei ori pe zi.

Remedii rapide:
Infuzia de usturoi - se amestecă 50 g căţei de usturoi, 50 g seminţe de chimen, 30
g flori de muşeţel, 20 g rizomi de valeriană. Se pune o lingură din amestecul de
mai sus la 1 pahar de apă clocotită, se acoperă vasul 15 minute, apoi se strecoară.
Se bea câte o jumătate de pahar dimineaţa şi seara.

2. Bolile aparatului respirator

2.1 - Bronşitele
2.2 - Astmul bronşic
2.3 - Abcesul pulmonar

Aparatul respirator este format dintr-un grup de organe care asigură aportul de
oxigen necesar metabolismului şi eliminării bioxidului de carbon rezultat.

2.1. Bronşita
Este inflamaţia mucoasei care căptuşeşte arborele bronşic. Cauza bronşitei acute
este fie o infecţie cauzată de frigul umed, fie o sensibilitate a mucoasei bronşice la
un element alergen (praf, polen, fum, substanţe chimice). Simptomele bronşitei
sunt înfundarea nasului, strănutul, senzaţia de usturime în gât, răguşeala. În
câteva zile apar febra, durerile de cap, senzaţiile de oboseală şi tusea uscată,
chinuitoare. Tusea este permanentă pe toată durata bolii, chiar şi după celelalte
simptome au dispărut şi, de aceea, trebuie să fie tratată corespunzător. Dacă
boala nu cedează în câteva zile, este indicat să consultaţi un medic specialist, mai
ales pentru că o bronşită acută se poate transforma cu uşurinţă în bronşită
cronică sau poate avea alte complicaţii la nivelul aparatului respirator. Durata
bolii variază, în funcţie de rezistenţa organismului, până la 10-15 zile. Copiii mici
şi persoanele vârstnice se îmbolnăvesc mai uşor, se vindecă mai greu şi boala
recidivează adesea.

Fitoterapie
Siropul de smochine - este foarte eficient în combaterea tusei persistente. Se fierb
500 de grame de smochine într-un litru de apă. După ce cantitatea de apă scade
la jumătate, lichidul se strecoară şi se adaugă 250 grame miere. Din siropul
rezultat se iau două-trei linguriţe pe zi. În acelaşi mod se poate prepara sirop de
dovlecei sau gulii, recomandate, şi ele, în bronşite.
Infuzie de cimbu sau cimbru de grădină - din 2 linguriţe de plantă la o cană cu
apă. Se bea, pe parcursul unei zile, câte o cană din ceaiul îndulcit cu miere de tei
sau salcâm.
Infuzie de scai vânăt - este cea mai eficientă în cazul tusei uscate. Se pot bea 2-3
căni pe zi, dintr-o infuzie preparată cu o linguriţă de plantă la o cană de apă
clocotită.

Aromoterapie
Se face un amestec din ulei de brad, molid, pin şi mentă, într-o soluţie alcoolică
de 2 la sută. Se pulverizează camera de două ori pe zi cu această soluţie.
Uleiul volatil de brad este expectorant, antiseptic. Poate fi administrat intern, câte
2-4 picături de 3 ori pe zi, în miere şi apă, în ceai sau pe un cub de zahăr. Durata
tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături de ulei de brad în 100 ml de apă
fierbinte sau băi cu 10 picături în cada de baie.

Masaj
Se amestecă patru linguri de ulei de ricin cu o două linguri de ulei de terebentină
şi se încălzesc puţin pe o baie de abur. Se masează pieptul şi spatele cu acest
amestec, apoi se acoperă cu un prosop călduţ.

Comprese
Cu apă fierbinte şi oţet - se face un amestec jumătate apă fierbinte, jumătate oţet
aromatic, se înmoaie un prosop şi apoi se aplică pe piept.
Cu făină de muştar - se face o pastă din 300 g de făină de muştar şi apă călduţă.
Se pune într-un săculeţ de pânză şi se aplică pe piept, apoi se acoperă cu un
prosop cald. La fel se procedează pentru obţinerea cataplasmei de seminţe sau
făină de in.

Apiterapie
Mierea este remediul cel mai eficient pentru tratarea tusei uscate şi a celei
expectorante specifice în cazul bronşitei. Datorită acţiunii sale expectorante,
calmante, antimicrobiene şi antiinflamatorii, mierea de tei, în combinaţie cu
ceaiuri sau lapte cald, poate rezolva cu succes accesele chinuitoare de tuse.

Inhalaţii
Se fac inhalaţii cu infuzie fierbinte de muşeţel, rozmarin, levănţică, cimbru de
grădină. Plantele pot fi combinate sau folosite câte una. Inhalaţiile de vapori
aromatici se pot face de două ori pe zi şi au ca efect fluidificarea secreţiilor
bronşice.

Presopunctură
Se masează timp de 5-10 minute punctul Mijlocul pieptului, aflat pe stern, sau se
face masaj linear pe faţa palmară a degetului inelar până la încheietura
pumnului, până se potoleşte accesul de tuse.

Medicina tradiţională chineză

Apa de usturoi - o căpăţână de usturoi se striveşte şi se ţine în apă timp de 10
ore, apoi se strecoară şi se adaugă o lingură de zahăr sau de miere. Este
recomandată şi ca mijloc de prevenire al afecţiunilor respiratorii, dar şi pentru
tratarea bronşitelor acute - câte trei linguriţe de trei ori pe zi, înaintea meselor.
Tehnica "celor două linguriţe fierbinţi" - puneţi două linguriţe de metal în apă
clocotită. Dupa 2-3 minute luaţi una din linguriţe şi atingeţi scurt şi repetat cu
dosul ei zona dintre degetul gros şi cel arătător al mâinii stângi. Când linguriţa se
răceşte, puneţi-o la loc în apă şi luaţi-o pe cealaltă pentru a repeta procedura şi la
mâna dreaptă. Repetaţi de 3 ori la fiecare mână.
Tratamentul cu frunze de muştar - se fierb 5 g de frunze împreună cu 10 g
seminţe prăjite de ridichi, 5 g coajă uscată de portocală şi 5 g de lemn dulce în 250
ml apă. Se bea acest decoct de 2-3 ori pe zi. Cu acest preparat puteţi trata şi
laringita.

Remedii rapide:
Sirop de muguri de pin sau de brad - Se culeg ramuri mici de pin cu muguri şi
câteva ace. Se pun la fiert cu 3-4 l de apă, timp de 4 ore pe zi, trei zile la rând.
Lichidul obţinut se strecoară şi se amestecă cu miere (75 g de miere la o cană de
sirop). Se consumă 5-6 linguriţe pe zi, la intervale de 2-3 ore.

2.2 Astmul bronşic

Boala se caracterizează prin accese de sufocare determinate de spasmul
bronhiolelor. Fenomenul este determinat de apariţia factorilor alergeni (polen,
peri, praf). De obicei criza survine brusc, de cele mai multe ori noaptea, bolnavul
fiind trezit din somn de o sete de aer. El are impresia că se sufocă, că respiraţia îi
este blocată. Remediul cel mai bun este identificarea factorului alergen şi
îndepărtarea lui, dar în timpul crizelor de astm se pot folosi câteva tratamente
naturiste eficiente.

Fitoterapie
Trei fraţi pătaţi - este planta cu cea mai puternică acţiune antialergică. Se face o
infuzie cu o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte. Se pot bea 2-3 căni pe
zi, în cure de o lună.
Feniculul - este antispastic, expectorant şi antibronşitic. Se face o infuzie din 20-
25 de fructe zdrobite la o cană cu apă. Ceaiul se bea după mesele principale, câte
trei căni pe zi.
Infuzia de isop - are efect bronhodilatator şi expectorant. Se pot bea 2-3 căni pe
zi, îndulcit cu miere sau cu zahăr, cu înghiţituri mici.
Ceaiul de coada şoricelului - este un puternic antispastic bronşic, are acţiune
antialergică, antiseptică şi bronhodilatatoare. Se prepară o infuzie din trei
linguriţe de plantă la o jumătate de litru de apă şi se bea pe parcursul unei zile
întregi.

Aromoterapie
Inhalaţiile cu ulei de isop - 10 picături turnate în apă fierbinte - s-au dovedit
calmante ale crizelor astmatiforme.
De asemenea au efect calmant inhalaţiile cu ceai de muşeţel sau salvie sau cu ulei
de brad, pin sau molid, datorită acţiunii calmante şi antiinflamatoare asupra
căilor respiratorii.
Apiterapie
Un efect demn de luat în consideraţie este cel al produselor apicole, folosite sub
diverse forme.
Mierea de tei - folosită sub formă de inhalaţii sau consumată ca atare are acţiune
antiinflamatoare, antimicrobiană, calmantă.
Lăptişorul de matcă şi propolisul - sunt, de asemenea, folosite cu succes în
ameliorarea crizelor de astm.

Remedii rapide:
Pentru prevenirea şi tratarea crizelor de astm se foloseşte vâscul de măr macerat
la rece. 3-4 linguriţe de plantă mărunţită se lasă într-un pahar cu apă rece, de
seara până dimineaţa. A doua zi se strecoară şi se bea soluţia pe parcursul
întregii zile.

2.3 Abcesul pulmonar

Colecţie purulentă produsă în plămân în urma pătrunderii prin căile respiratorii
a unor microbi (stafilococi, streptococi, pneumococi). Poate fi o complicaţie a
unei pneumonii sau bronhopneumonii. Debutul bolii este brusc, cu frisoane,
junghiuri toracice şi tuse, însoţită sau nu de expectoraţie. În vindecarea abcesului
pulmonar este obligatoriu tratamentul medicamentos, dar fitoterapia poate avea
efecte spectaculoase.

Fitoterapie
Cura de o lună de zile cu roua cerului şi lichen de piatră, într-o soluţie infuzată,
de patru linguriţe de plante la o cană cu apă fierbinte.

Apiterapie
Tratamentul cu miere de albine, consumată ca atare, câte două-trei linguriţe pe
zi, după mesele principale.
Cura de tinctură de propolis - se iau câte 20 de picături dizolvate într-un pahar
cu lapte sau apă, înainte de mesele principale.

Balneoterapie
Apele sulfuroase din staţiunile Govora, Pucioasa, Mangalia sunt recomandate
bolnavilor cu sechele ale abceselor pulmonare.

Remedii rapide:
Pisaţi o căpăţână de usturoi şi adăugaţi apoi o cană cu apă fierbinte. După răcire
se strecoară şi se beau câte 10 linguri pe zi, după mese.

Balneoterapie
Apele sulfuroase din staţiunile Govora, Pucioasa, Mangalia sunt recomandate
bolnavilor cu sechele ale abceselor pulmonare.

Remedii rapide:
Pisaţi o căpăţână de usturoi şi adăugaţi apoi o cană cu apă fierbinte. După răcire
se strecoară şi se beau câte 10 linguri pe zi, după mese.

3. Bolile aparatului digestiv

3.1 - Stomatita
3.2 - Candidoza bucală
3.3 - Faringita
3.4 - Gastrita
3.5 - Constipaţia, diareea
3.6 - Colecistita
3.7 - Dischinezia biliară
3.8 - Colici abdominale

3.1. Stomatita
Este o inflamaţie a mucoasei bucale. Papilele gingivale se umflă şi deseori
sângerează. Limba se acoperă cu un strat de culoare deschisă care apoi devine
cafeniu. Alteori apar pe mucoasă pete albicioase. Evoluţia bolii este de lungă
durată, iar primul pas este eliminarea factorilor iritanţi - tutun, alcool, alimente
picante.

Fitoterapie
Infuzia de ceai de muşeţel - are efect dezinfectant la nivelul mucoasei şi, de
obicei, înlătură senzaţia neplăcută a stomatitei. Se prepară o infuzie concentrată,
din 4 linguriţe la o cană de apă şi se face gargară de 3-4 ori pe zi. Tot pentru
gargară se foloseşte decoctul de coada racului şi de cerenţel.

Apiterapie
Pentru stomatitele ulceroase se face tamponaj local cu soluţie alcoolică de 5 la
sută propolis, înainte cu o oră de mese.

3.2. Candidoza bucală

Este infecţia cu o ciupercă numită candida. Se localizează în zona mucoaselor. În
gură se formează plăci albe de diferite dimensiuni, constituite din filamentele
ciupercii, acoperind o zonă roşie, presărată cu eroziuni şi plesnituri. În colţurile
gurii se poate forma o plesnitură adâncă, dureroasă (numită zăbăluţă). Leziunile
sunt rezistente la tratament şi recidivează frecvent. Tratamentul se face prin
badijonări cu soluţii antiseptice.

Fitoterapie
Ca şi în cazul stomatitei, gargara cu muşeţel are efect calmant şi cicatrizant.
Mai eficientă este cura de afine proaspete. Se consumă câte o jumătate de cană de
afine, timp de o săptămână, apoi se face pauză două săptămâni şi se poate
repeta. În timul iernii se poate face o infuzie din trei linguri de afine uscate peste
care se toarnă 200 g de apă fierbinte. Lichidul se bea după mesele principale, cu
sorbituri mici, timp de o săptămână.
Candidoza bucală se tratează cu gargară din soluţie de bicarbonat de sodiu, 1
lingură de praf la 1 l de apă.

Remedii rapide:
Dieta de 3 zile - se ţine o cură cu sucuri de fructe şi zarzavat, boabe de ienupăr şi
ceai din plante: 10 g salvie, 10 g drăgaică, 10 g coada şoricelului, 10 g gălbenele,
10 g coada calului, 10 g sunătoare, 30 g tătăneasă, 20 g trifoi roşu. Se face o
infuzie din care se beau 2 căni pe zi. În acelaşi timp se face gargară cu tinctură de
gălbenele, propolis, pătlagină, aloe, 10 g de tinctură la 100 ml de apă călduţă.

3.3. Faringita
Este inflamaţia mucoasei faringiene, inclusiv a amigdalelor. Boala se mai
numeşte şi angină şi este o infecţie cu streptococi sau stafilococi. Debutează cu
durere la înghiţit, senzaţii de înţepături şi căldură în faringe, uscăciunea gurii. De
multe ori bolnavul prezintă o tuse seacă, obositoare.

Fitoterapie
Infuzia de muşeţel - din două linguriţe de plantă la o cană cu apă, îndulcită cu
miere de tei sau flori de câmp este considerată un dezinfectant eficient al
mucoasei farnigiene.
Ceaiul de şovârv - 2-3 căni pe zi, preparat dintr-o linguriţă de plantă la cană este,
şi el, util. Infuziile de muşeţel şi şovârv pot fi folosite pentru gargară.

Apiterapie
Mierea de albine cristalizată este indicată pentru că se dizolvă mai greu şi îşi
prelungeşte, astfel, efectul calmant şi antimicrobian. Se ia câte o linguriţă de
miere de trei ori pe zi şi se ţine în gură până se dizolvă complet. Nu se mai
mănâncă nimic timp de o oră după aceea.

3.4. Gastrita
Se manifestă prin dureri în regiunea epigastrică, accentuate după mese copioase
sau după consumarea excitanţilor (cafea, alcool, substanţe acre, mâncăruri grele).
Deseori apar balonări, eructaţii, regurgitări, vărsături, greaţă. Este recomandată o
alimentaţie strictă, cu eliminarea mâncărurilor grase, a prăjelilor, crudităţilor şi
condimentelor. Un regim dietetic echilibrat, servirea meselor la ore regulate şi în
linişte pot asigura succesul tratamentului naturist. Tratamentul dietetic al
gastritei constă, în primul rând, într-o alimentaţie uşoară (supe de zarzavat,
brânză de vaci, pâine albă veche, mere coapte). Bolnavul trebuie să mănânce
încet, iar, în cazul durerilor, după masă, va sta culcat cu o compresă călduţă pe
abdomen, timp de 15 minute.

Fitoterapie
Principiile active ale pelinului îl fac eficient în mai multe afecţiuni, printre care şi
în gastritele de aciditate scăzută. Se pune o linguriţă de plantă într-o cană de apă
fiartă. Lichidul trebuie să se bea între mese, neîndulcit, cu toate că este foarte
amar.
Infuzia de gălbenele - din două linguriţe cu flori de gălbenele la o cană cu apă se
prepară o infuzie care se bea pe parcursul unei zile, înainte de mese. Infuzia de
gălbenele are efect cicatrizant şi calmant, vindecă ulceraţiile produse pe mucoase
şi distruge anumiţi microbi.
Ceaiul gastric - reprezintă o combinaţie pe care o puteţi face chiar acasă. Are
proprietăţi antiseptice, uşor astringente, cicatrizante şi de calmare a durerilor, iar
prin acţiunea valerianei, mentei şi păpădiei se calmează spasmele ce provoacă
durerile violente specifice crizelor de gastrită. Există două formule de ceai gastric
pe care le puteţi alterna.
Formula 1: flori de coada şoricelului, flori de gălbenele, flori de muşeţel, rădăcină
de valeriană, izmă-bună, păpădie.
Formula 2: flori de gălbenele, sunătoare, coada-calului, troscot, ţintaură, anason,
coriandru.

Apiterapie
Mierea de albine, în special cea polifloră, de fâneaţă, are acţiune de normalizare a
activităţilor secretorie şi motorie a stomacului. Se poate consuma ca atare, cu 30
de minute înainte de mesele principale, câte 50 g. Cura este de lungă durată, 2-3
luni, iar la nevoie se poate relua. Tratamentul se completează cu tinctură de
propolis 20 la sută, din care se iau câte 20 g, pe stomacul gol, în 100 ml lapte cald.
Cura durează până la ameliorarea şi chiar vindecarea bolii.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc - este antispastic, antiinflamator, analgezic, mucolitic,
antiinfecţios, tonic general, fiind indicat în gastrite, ulcer gastro-duodenal, colite
spastice, enterocolite infecţioase. Se administrează intern câte 2-4 picături de 3 ori
pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de
cel mult trei săptămâni.

Tehnici orientale pentru afecţiunile stomacului

Se menţine palma stângă în dreptul stomacului, la o distanţă de 10-20 centimetri,
iar palma dreapta se va ţine în dreptul ficatului, la o distanţă de 30-40 centimetri
faţă de corp. Se practică această tehnică de două-trei ori pe zi, timp de 3-4
minute, în nici un caz mai mult de 5 minute.
O altă metodă este direcţionarea palmei în partea inferioară a stomacului, cu
centrul palmei îndreptat oblic în sus, spre stomac, distanţa dintre palmă şi corp
fiind de aproximativ 10 centimetri. Cealaltă palmă se va ţine un pic mai sus de
nivelul stomacului, la o distanţă de aproximativ 30 de centimetri. Timpul de
menţinere a palmelor este de 3 minute.

3.5.1 Constipaţia
Este o tulburare funcţională, provocată fie de scăderea elasticităţii musculaturii
intestinale, fie de contractura acestei musculaturi. Bolnavul suferă de o evacuare
insuficientă şi întârziată a conţinutului intestinal. Respectarea orelor de masă,
evitarea sedentarismului, practicarea exerciţiilor de gimnastică sunt eficiente în
tonificarea musculaturii intestinale. Alimentaţia trebuie să fie echilibrată.

Dieta
Reţete naturiste
a. Se îmbibă 2 linguri de fulgi de ovăz în 2 linguri de apă sau lapte, timp de 12
ore (de dimineaţa până seara). Seara se amestecă cu 2 linguriţe de miere, 2 mere
rase, miezul măcinat a 2 nuci, 1 lingură de smântână proaspătă. Se formează o
pastă consistentă, care poate fi consumată ca atare sau pe o felie de pâine neagră.
b. Salata de crudităţi - se compune din 1-2 linguri din 4-5 feluri de legume crude,
rase sau tăiate în felii subţiri (morcovi, varză, gulii, ridichi, ardei, salată verde,
roşii). Se adaugă puţin ulei, oţet, sare, zahăr. Se consumă cu o oră înaintea
meselor.
c. Fructe cu acţiune împotriva constipaţiei: caise, cireşe, coacăze, mere, piersici,
prune, pere, struguri, portocale.
d. Legume anticonstipante: castravete, ceapă, dovlecei, fasole verde, lobodă,
mazăre, roşii, praz, spanac, ştevie.

Fitoterapie
Coaja de cruşin - are cea mai puternică acţiune laxativă. Se foloseşte coaja veche,
de cel puţin un an, ca decoct, cu o linguriţă de coajă la o cană cu apă clocotită. Se
lasă timp de 20 de minute, apoi se fierbe, timp de o jumătate de oră. Se bea
îndulcit cu miere.
Seminţele de in - au acţiune mecanică rezolvând constipaţiile rebele. Se face o
pastă din două linguriţe de seminţe, puţin zdrobite, şi câteva linguri de apă
călduţă. Se consumă după amiaza sau seara, înainte de culcare.
Seminţele de muştar - se consumă ca atare sau înmuiate în puţină apă, timp de o
săptămână, mărind progresiv cantitatea, de la o jumătate de linguriţă la o
lingură. Nu se consumă mai mult de o săptămână.
Ceaiul laxativ - coajă de cruşin, frunze de roiniţă, rădăcină de lemn dulce,
volbură. Se bea seara, la culcare, câte un ceai îndulcit cu miere. În cazul
constipaţiilor rebele puteţi repeta doza dimineaţa, pe stomacul gol.

Apiterapie
Mierea de albine are acţiune laxativă, de aceea toate ceaiurile se consumă
îndulcite cu miere. Se poate consuma miere şi cu apă călduţă, două linguriţe la
150 ml de apă.
Polenul este eficient în constipaţiile cronice. Se dizolvă câte 20 g în apă îndulcită
cu miere şi se consumă dimineaţa, pe stomacul gol, tip de o lună. Cura poate fi
repetată de patru ori pe an.

Masaj
Se practică masajul abdominal, în poziţie culcat, timp de 15 minute, câte 2
şedinţe pe zi. Se face cu mâna dreaptă, de la dreapta la stânga abdomenului sau
circular, în jurul ombilicului.
Masajul combinat cu aromoterapie relaxează, stimulează, calmează durerea,
reechilibrează metabolismul.
Se pot folosi uleiuri volatile amestecate cu o bază uleioasă, întinse pe pielea
abdomenului, prin mişcări uşoare.

3.5.2 Diareea
Dereglare intestinală manifestată printr-un număr mare de scaune lichide. Apare
în urma unei tulburări care priveşte motilitatea, absorbţia sau secreţia
intestinului sau unei inflamaţii a mucoasei intestinale, provocată de diferite
micoorganisme sau de toxinele lor. Profilaxia diareelor constă într-un regim
alimentar echilibrat care să cuprindă o hrană completă, bine pregătită, servită la
ore de masă regulate. Poate avea complicaţii la sugar şi copilul mic, datorită
deshidratării rapide care se produce atunci când enterita este însoţită şi de
vărsături. De aceea o dietă hidrică este esenţială în aceste cazuri.

Dieta
a. Supă de morcovi cu orez - rezolvă în 12 ore diareele acute. Se pun la fiert 3-4
morcovi tăiaţi rondele în 2 litri de apă. Când morcovul este aproape fiert se
adaugă o ceşcuţă de orez bine spălat şi se mai fierbe încă 20 de minute. Se
sărează uşor şi se consumă de 2-3 ori pe zi, atunci când apare senzaţia de foame.
b. Budincă de orez - se fierbe o ceaşcă de orez în apă. Când este bine fiert, se
scurge şi se amestecă cu 3-4 linguri de brânză de vaci şi cu 2 mere coapte, bine
zdrobite. Nu se îndulceşte deloc şi se consumă imediat.
Alimente permise: banane, mere coapte sau rase, brânză de vacă, iaurturi,
budinci, piureuri de morcovi cu cartofi, supe de legume, carne slabă, fiartă sau la
grătar, paste, ou fiert, caşcaval, biscuiţi.

Fitoterapie
Ceai de mentă concentrat - infuzie cu 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă
clocotită. Se consumă câte 2-3 căni, neîndulcit, pe parcursul unei zile întregi.
Decoct de fructe de afine - se prepară fie decoct, dintr-o linguriţă de fructe puţin
zdrobite la o cană, fie soluţie macerată la rece, timp de 7-8 ore.
Frunze de fragi, mure şi zmeură - se face o infuzie din două linguriţe de frunze
uscate sau proaspete la o cană cu apă. Are un gust aromat, plăcut şi efect
garantat.
Infuzie de frunze de nuc - se beau două căni pe zi dintr-o infuzie făcută din 2
linguriţe de plantă la o cană.
Infuzia de petale de trandafir (cel din care se prepară şi dulceaţa) - este plăcută la
gust şi se foloseşte în diareele rebele şi cele cronice. Se pun 2 linguriţe de plantă
la o cană cu apă clocotită şi se pot bea trei căni pe zi.
Formula de ceai antidiareic: coajă de stejar, frunze de nuc, rădăcină de cerenţel,
coada-racului, răchitan, turiţă-mare, cimbrişor de câmp, izmă-bună. Turiţa-mare,
răchitanul, coada-racului, frunzele de nuc, coaja de stejar şi rădăcina de cerenţel
au un puternic efect antidiareic, iar izma-bună şi cimbrişorul calmează durerile şi
au acţiune antiseptică. Se beau 2-3 căni pe zi, de preferinţă neîndulcite.

Presopunctura
Se masează degetul arătător până la baza degetului mare, timp de cinci minute
pe şedinţă, în sensul învârtirii acelor de ceasornic.

Aromoterapie
Se pulverizează în cameră ulei de mentă, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Masaj
Pentru spasme se masează uşor, cu uleiuri aromatice (de lămâie sau portocală),
abdomenul dureros. Încălziţi uşor mâinile înainte de procedură.

Remedii rapide:
Usturoiul, consumat ca atare, are efect antimicrobian la nivelul mucoasei
digestive. Îl puteţi combina, dacă nu reuşiţi să-l mâncaţi crud, cu o linguriţă de
miere.

3.6. Colecistita
Este inflamaţia veziculei biliare şi se manifestă prin dureri vii în regiunea
ficatului care răspund până în spata umărului drept şi sunt însoţite de semnele
unei infecţii - febră şi frisoane. Dacă inflamaţia a cuprins şi căile biliare, apare
icterul. Uneori apar crize acute, dureroase, puternice, după consumarea
anumitor alimente: grăsimi, sosuri, ouă, mezeluri, tocături, maioneze.

Fitoterapie
Se vor consuma ceaiurile amare, datorită capacităţii lor de a mări secreţia bilei.
Ceai de anghinare - preparat din patru linguriţe de plantă la 500 ml de apă
clocotittă. Are acţiune antimicrobiană şi coleretică. Se poate bea îndulcit cu
miere, în cure de o lună de zile, înaintea meselor principale.
Decoctul de cicoare - are efect depurativ şi colagog. Decoctul se face din 2
linguriţe de plantă mărunţită la o cană cu apă rece. Se lasă 15 minute, apoi se
fierbe la foc mic 5 minute. Se bea înaintea meselor principale.
Ceaiul de gălbenele - are acţiune antiinflamatoare. Se bea o infuzie preparată din
două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Se bea fracţionat, pe parcursul unei zile
întregi, cu înghiţituri mici.

Masaj
Se face masaj cu ulei de mentă pe abdomenul superior, în sensul acelor de
ceasornic, timp de cinci minute, câte trei şedinţe pe zi sau în timpul crizelor
acute.

Presopunctură
Se masează talpa, insistând pe punctul aflat sub degetul mic, în sensul acelor de
ceasornic, timp de 10 minute pe zi.

Alte remedii:
Apele minerale drenează vezica biliară provocând refluxul biliar, de evacuare. Se
consumă un pahar cu apă, încălzită uşor, cu 30 de minute înaintea meselor. Apoi
bolnavul va sta 15 minute culcat în pat, pe partea dreaptă.

3.7. Dischinezia biliară

Este o tulburare în evacuarea bilei. Boala se întâlneşte mai des la femei, în jurul
vârstei de 40 de ani, şi poate apărea fie datorită obiceiurilor alimentare greşite, fie
datorită unor tulburări ale organelor învecinate (boli ginecologice, colite,
gastrite). Bolnavii se plâng de o greutate în regiunea ficatului, o stare de
indispoziţie generală, dureri de cap, balonări, greaţă, gust amar.

Fitoterapie
Decoctul de cicoare - are efect depurativ, laxativ şi coleretic. Stimulează funcţiile
ficatului. Decoctul se face din 2 linguriţe de plantă mărunţită la o cană cu apă
rece. Se lasă 15 minute, apoi se fierbe la foc mic 5 minute. Se bea înaintea meselor
principale.
Infuzia de gălbenele - are efect sedativ local, antiinflamator, coleretic, colagog. Se
prepară o infuzie din două linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită din care
se bea, cu înghiţituri mici, pe parcursul unei zile.
Infuzia de ţintaură - măreşte activitatea vezicii biliare. Se bea câte o jumătate de
cană înaintea meselor principale.
Ceaiul de levănţică - are acţiune antispasmodică, calmantă, antiseptică. Se beau
două căni de ceai pe zi, dintr-o infuzie de 2 linguriţe la o cană cu apă fierbinte.
Infuzia de rostopască - are efect antiseptic şi sedatic local. Se pot bea două căni
pe zi, dintr-o infuzie de o linguriţă la o cană cu apă.

Masaj
Se masează cu mişcări uşoare zona dureroasă, apoi se aplică un prosop umed şi
călduţ. În timpul crizelor este necesar repausul total la pat.

3.8. Colici abdominale

Sunt dureri acute ale regiunii abdominale, cauzate fie de toxiinfecţii alimentare,
fie de paraziţi intestinali. Crizele apar brusc, se manifetă violent, iar bolnavul
pare să nu prezinte alte semne decât durerea insuportabilă de "burtă". Dacă
scaunele sunt normale şi nu se adaugă vărsături, se va încerca doar calmarea
bolnavului şi administrarea unor plante cu efect calmant. Este importantă
menţinerea unui regim de viaţă echilibrat, evitarea tensiunilor nervoase, mai ales
în momentele serii şi în timpul mesei. Persoanele nervoase pot urma
cromoterapia sau terapia prin muzică.

Fitoterapie
Infuzie combinată de flori de tei, muşeţel şi frunze de mentă, uşor îndulcită cu
miere sau zahăr. Se bea călduţă, cu înghiţituri mici.
Formula de ceai împotriva colicilor - capsule de mac, flori de coada şoricelului,
flori de muşeţel, frunze de roiniţă, fenicul, izmă-bună, cimbru de cultură.
Plantele care intră în compoziţia acestui amestec au acţiune antiseptică, calmantă
şi antivomitivă. Astfel, muşeţelul şi coada şoricelului, datorită uleiurilor volatile
bogate în aluzen, au o acţiune puternic antiseptică, calmând spasmele
musculaturii stomacului. Roiniţa, menta şi capsulele de mac opresc contracţiile
ce provoacă durerile, suprimă greţurile şi stimulează funcţiile digestive. Fructele
de fenicul ajută la eliminarea gazelor, iar cimbrul şi celelalte plante uleio-eterice
au proprietăţi antiseptice şi stimulative.
Pentru calmarea colicilor ceaiul se bea călduţ, pe parcursul crizei, cu înghiţituri
mici.

Masaj
Se apasă uşor cu mâna abdomenul, începând din partea dreaptă şi de jos a
abdomenului şi înaintând sub forma unui arc în sus, spre stânga şi în jos (spre
ficat, sub coaste, unghiul superior stâng din zona splinei, în jos pe flancul stâng
al abdomenului), în direcţia acelor de ceasornic. În acest fel bulele de aer se
îndepărtează, spasmele intestinale cedează, conţinutul intestinal îşi schimbă
poziţia şi poate progresa spre colon.
După masaj se poate aplica pe zona abdominală un prosop înmuiat în apă caldă
sau a unui prosop cald stropit din abundenţă cu spirt medicinal.
Meloterapia
Aşezaţi-vă pe un fotoliu confortabil sau pe pat, sprijinit la 45 de grade. Relaxaţi
musculatura abdomenului şi a membrelor. Închideţi ochii şi ascultaţi o muzică
de relaxare, timp de 20-30 de minute.

Alte remedii:
Pentru calmarea spasmelor digestive adăugaţi, peste trei vârfuri de cuţit de
pulbere de scorţişoară, un pahar de apă fierbinte. Lăsaţi puţin la infuzat, apoi
consumaţi băutura cu înghiţituri mici. Acţiunea scorţişoarei este promptă.

4. Bolile digestive parazitare

Infecţiile intestinale produse de paraziţi şi viermi sunt una dintre cauzele

principale ale problemelor de sănătate, în general la copii. Există peste o sută de
tipuri diferite de paraziţi şi viermi care pot trăi în corpul uman. Unii sunt
microscopici, în timp ce alţii sunt atât de mari încât pot fi văzuţi cu uşurinţă cu
ochiul liber. Aceste organisme pot fi întâlnite oriunde în mediu, iar gradul de
transmisibilitate de la animal la om sau de de la omul bolnav la cel sănătos este
mare.
Complicaţii:
Alergia - multe alergii sunt cauzate de infecţiile cu viermi. Ţesutul corpului
devine inflamat şi reacţionează la alimente atunci când numărul celulelor albe
creşte din cauza lor. Pot apărea erupţii cu pustule, creşterea sensibiltăţii şi alergii
la mâncare.
Anemia - viermii "furăŢ substanţele nutritive din organism provocând astfel
anemia. Când sunt foarte numeroşi pot crea o pierdere de sânge care declanşează
anemia.
Constipaţia - unii viermi pot obstrucţiona anumite organe cum este colonul
(cauzând constipaţia) sau ficatul.
Diareea - în cele mai multe cazuri diareea este calea naturală de eliminare a
toxinelor din organism.
Oboseala - simptomele prezenţei paraziţilor includ oboseala, simptome de gripă,
apatie, depresie şi lipsa puterii de concentrare.
Gaze stomacale si balonare - unii paraziţi pot cauza gaze stomacale şi balonare.
Disfuncţii ale sistemului imunitar - paraziţii destabilizează sistemul imunitar
diminuând imunoglobulina A.
Nervozitatea - eliminarea resturilor toxice ale paraziţilor irită sistemul nervos,
rezultând anxietatea şi starea de nelinişte.

Fitoterapie
Ceaiul de tarhon - este bogat în tanin şi terpenă, arome care prezintă reale calităţi
terapeutice în cazul afecţiunilor stomacului şi ficatului. Tarhonul este una dintre
cele mai eficiente plante împotriva paraziţilor. Luaţi o cană de apă fierbinte pe
care o turnaţi peste câteva frunze de tarhon şi lăsaţi-le să infuzeze 10 minute,
apoi strecuraţi. Se consumă două căni de ceai dimineaţa şi două seara.
Infuzie de frunze de pelin - din o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte,
amestecată cu o infuzie concentrată de muşeţel. Se pot consuma două căni pe zi,
între mese.
Hreanul macerat - are efect antimicrobian puternic, dar este mai greu suportat de
copii. Se rade o bucată de hrean (trebuie să rezulte 4 - 5 linguri de hrean ras) şi se
lasă la macerat timp de şase ore, în o cană de apă rece. Se strecoară şi se bea
lichidul rezultat.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc - este eficient în parazitozele intestinale şi se foloseşte
prin administrare internă, câte 2 - 4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai
sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Administrarea internă este contraindicată la copii.
Se mai pot face inhalaţii (10 picături în 100 ml de apă fierbinte), băi (10 picături în
cada de baie), lămpi odorante (3-5 picături în 30 ml de apă), masaje locale în
cazul durerilor abdominale.

Alte remedii:
Ceapă cu vin - se macerează timp de 6 zile o ceapă mare tăiată felii într-un litru
de vin alb. Se strecoară şi se beau 100 ml în fiecare dimineaţă, timp de o
săptămână. Cura se reia după 2-3 luni.
Ceapă cu lapte - se fierb 2 cepe mari tăiate mărunt în 300ml lapte până scade
lichidul la jumătate. Se strecoară, se răceşte şi se adaugă o linguriţă de miere. Se
bea o jumătate de pahar pe zi, timp de o săptămână.
Seminţe de dovleac - dimineaţa, pe stomacul gol, se înghit 50 de seminţe de
dovleac, crude (neprăjite), pisate, amestecate într-un pahar de lapte. Se face o
pastă din 15-30g seminţe de dovleac curăţate de coajă, crude, pisate, amestecate
cu 30 g zahăr şi puţin suc de lămâie (o linguriţă). Se consumă dimineaţa, pe
stomacul gol.
Decoct de usturoi cu miere - 50 g de usturoi curăţat şi pisat se fierbe în 100 ml de
apă până scade la jumătate. Se strecoară, se lasă să se răcească, apoi se îndulceşte
cu miere. Se iau câte două-trei linguriţe, înainte de masa de dimineaţă.

5. Bolile de nutriţie
5.1 - Obezitatea
5.2 - Denutriţia (slăbirea)
5.3 - Carenţele de vitamine

5.1.Obezitatea
Este o tulburare de nutriţie caracterizată printr-o sporire anormală a greutăţii
corporale. Se consideră obezitate depăşirea cu 15 la sută sau mai mult a greutăţii
ideale, reprezentată prin exprimarea în kilograme a numărului de centimetri ce
depăşesc 1 metru în înălţime (la persoane nu prea înalte). Obezitatea este cauzată
fie de un exces de alimente care se depun sub formă de grăsime, fie de unele boli,
în special ale glandelor endocrine (hipofiza, tiroida, suprarenale, sexuale).
Indiferent de origine, obezitatea constituie o stare anormală a corpului care
dăunează inimii, arterelor, ficatului, provoacă diabet, gută, tulburări statice
(picior plat, varice). Media de viaţă a obezilor este cu 10 ani mai mică decât a
oamenilor normali. Tratamentul se bazează în primul rând pe un regim
alimentar din care se exclud până la eliminare făinoasele, dulciurile şi sarea şi se
scad grăsimile.

Modalităţi de accelerare a metabolismului

Metabolismul este procesul prin care mâncarea se converteşte în energie (mişcare
şi căldura). Procesul are loc în masa musculară şi organe, iar rezultatul este ceea
ce numim "a arde calorii“.
1. Mâncaţi întotdeauna micul dejun. Dacă săriţi peste masa de dimineaţă, corpul
primeşte mesajul că va fi supus înfometării. Ca orice mecanism care se
protejează, rata metabolică va scădea.
2. Mâncaţi ziua, cât mai devreme. Cina ar trebui luată cât mai devreme posibil,
de preferat cu două ore înainte de culcare.
3. Niciodată nu consumaţi mai puţin de 1000 de calorii pe zi, deoarece, altfel,
metabolismul se va lenevi.
4. Luaţi două gustări uşoare, compuse din carbohidraţi (fructe proaspete sau
uscate, legume sau cereale integrale). Acestea vă vor ajuta să amăgiţi senzaţia de
foame.
5. Mâncaţi mai mulţi carbohidraţi (alimente din plante) şi mai puţine grăsimi
animale. Carbohidraţii impulsionează metabolismul şi au mai puţine calorii.
6. Practicaţi zilnic cel puţin un tip de exerciţii aerobice (mersul pe jos, jogging,
înot, mers pe bicicletă, dans aerobic), de preferat dimineaţa.
7. Faceţi o plimbare de 15 minute în fiecare seară, indiferent dacă plouă sau e
foarte cald afară.
8. Evitaţi orice tip de alcool. Acesta scade metabolismul şi stimulează apetitul.
9. Beţi cel puţin 2 litri de apă zilnic. Metabolismul are nevoie de multă apă pentru
a funcţiona corect.
10. Evitaţi pilulele, prafurile şi medicamentele de slăbit. Nu există soluţii rapide
care să nu lase urmări, ci doar tenacitate şi răbdare pentru a ajunge la reuşita
unui tratament de lungă durată.

Tehnici orientale de alimentaţie

Bucătăria japoneză este una dintre cele mai sănătoase din lume, bazându-se pe
principii nutritive tradiţionale.
Iată câteva principii care pot fi aplicate în alimentaţia persoanelor care suferă de
obezitate, recomandate de specialiştii în nutriţie din Japonia:
Conţinut mare de orez - orezul poate reprezenta felul principal de mâncare.
Conţinut mic de grăsimi - se elimină, în special, grăsimile saturate.
Consumaţi de două ori mai mult peşte decât carne (dieta vestică, prin contrast,
conţine de 47 de ori mai multă carne decât peşte).
Legumele joacă un rol foarte important - cele mai populare sunt bambusul,
vinetele, ciuperci diferite, cartofi dulci şi varză.
Folosiţi mulţi aditivi naturali: ierburi, condimente precum ghimbirul, lămâia,
seminţele de susan, muştarul etc.
Includeţi în felurile de mâncare soia sau sos de soia.
Ca băutură răcoritoare folosiţi ceaiul verde, foarte bogat în antioxidanţi.
Tehnica Qigong
Sunt recomandate exerciţiile Qigong de stimulare respiratorie care au efect de
reglare a senzaţiei de foame prin acţiune asupra hipotalamusului. Pe de altă
parte, exerciţiile de Qigong induc o stare de relaxare care alungă stările
emoţionale negative.

Remedii simple:
Alimente cu efect de ardere sau eliminare a grăsimilor din organism:
- Mâncaţi câte un castravete proaspăt de 2 ori pe zi; acesta elimină toxinele din
sânge.
- Spălaţi şi tăiaţi mărunt 125 g frunze de lotus, puneţi-le într-un vas cu 375 ml
apă. Fierbeţi pe foc mic, timp de 15-20 minute. Se bea decoctul o dată pe zi. Puteţi
înlocui frunzele de lotus cu 15 g mătase de porumb uscată.
- Coaceţi într-o tigaie adâncă 400 g boabe de soia, pe foc mediu, timp de 5 minute
(pâna devin mai închise la culoare). Lăsaţi-le să se răcească, puneţi boabele într-o
sticlă de 1 litru şi, apoi, completaţi cu 500 ml oţet; se lasă la frigider timp de 5
zile, după care se consuma câte o linguriţă de boabe dimineaţa şi seara.

Fitoterapie
Infuzie din frunze de păpădie din două linguriţe de plantă la o cană cu apă
clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi, după mesele principale. Frunzele tinere se pot
consuma sub formă de salată, primăvara. Osul iepurelui este considerat un
diuretic complet inofensiv pentru întregul organism. În plus, conţine o serie de
substanţe de natură glucozidică şi săruri minerale, având astfel proprietatea de a
stimula secreţiile glandelor, având acţiune diuretică şi depurativă. Ceaiul se
prepară din 4 linguri de rădăcină mărunţită la un litru de apă şi se fierbe timp de
30 de minute. Lichidul se strecoară, se îndulceşte şi se bea pe parcursul unei zile.

Diete
Dieta cu crudităţi
Dieta presupune să nu consumăm decât alimente nepreparate termic, pentru o
perioadă de minimum 30 de zile. Puteţi mânca din belşug legume crude sub
forma de salate, sucuri, fructe crude, fulgi de cereale (gâu, orz, ovăz), miere şi
polen de albine. Un loc special îl vor ocupa în cadrul acestei diete oleaginoasele:
seminţe de floarea-soarelui, dovleac şi susan neprăjite, miezul de nucă, arahidele
şi alunele neprăjite. Acestea le puteţi consuma în voie şi, astfel, veţi scăpa de
senzaţia chinuitoare de foame. În plus, ele sunt foarte bogate în vitaminele E şi F,
cele care favorizează normalizarea proceselor trofice la nivelul pielii.
Dieta 50%
Specialiştii o consideră nu numai un mijloc de slăbire eficient, ci şi un tratament
pentru afecţiuni dermatologice din cele mai diverse - de la acneea vulgară la
psoriazis şi dermatite atipice. Ea reprezintă, de fapt, un mijloc natural de
purificare a organismului de toxinele care se găsesc în produsele din carne.
Condiţia esenţială pentru succesul ei deplin este ca 50 la sută din hrană să fie
constituită din legume şi fructe. Produsele lactate - iaurturi, brânză degresată,
lapte şi ouăle sunt permise în cantităţi moderate.
Fiecare masă va începe cu sucuri din legume cum ar fi ţelină, pătrunjel, ridichi,
combinate cu suc de mere sau morcov. Apoi, vor fi nelipsite de la fiecare masă
salatele de crudităţi cu legume bogate în fibre: morcov, varză, pătrunjel, salată
verde, spanac, sfeclă rosie. Puteţi consuma pâine graham. Este de preferat ca
uleiul rafinat să fie înlocuit cu cel presat la rece.
Dieta de 5 zile
Este un regim alimentar care îmbină armonios principiile nutritive şi, datorită ei,
veţi reuşi să scăpaţi de 4 kilograme în termenul record de 5 zile. Atenţie, însă,
dacă sunteţi angrenat în activităţi solicitante, ar fi bine să amânaţi începerea
acestei diete pentru perioada de concediu sau pentru o perioadă mai puţin
stresantă.
Ar fi indicat ca în timpul în care veţi urma aceasta dietă să nu vă angajaţi în
efectuarea de eforturi prea solicitante, deoarece, ţinând cont că organismul se va
afla într-o perioadă catabolică, riscaţi să-l surmenaţi şi, în plus, veţi obosi mult
mai repede. Dieta constă în următoarele:
- Luni: mere;
- Marţi: carne slabă (de preferinţă pui, vită sau peşte), fiartă sau friptă (în nici un
caz prăjită);
- Miercuri: lapte degresat;
- Joi: cartofi fierti;
-Vineri: fasole verde. În fiecare zi se bea multă apă, de preferat plată.
Cura de şapte zile
Această dietă de 7 zile constă în 6 mese pe zi, din 3 în 3 ore, între orele 7-22.
Mesele înseamnă câte un singur aliment, iar ordinea lor se păstreaza pe toată
durata curei:
- cafea amară
- un ou fiert tare
- 100 g carne fiartă de vită, pui sau curcan
- un măr
- 100 g brânza de vaci
- un ceai neîndulcit sau un suc de roşii
Alte cure de slăbire:
Cura cu oţet de mere
Se pun câte două linguriţe de oţet de mere într-un pahar cu apă. Se bea câte un
pahar de trei ori pe zi, în timpul meselor
Cura de roşii
Se bea câte o cană cu suc de roşii, în fiecare zi, dimineaţa, pe stomacul gol.
Cura cu ţelină
Se bea câte un pahar mic de suc de ţelină dimineaţa, pe stomacul gol.
Cura cu struguri
Se consumă câte două kilograme de struguri pe zi, două zile pe săptămână, fără a
mai mânca nimic altceva.

5.2. Denutriţia/Slăbirea
Se caracterizează prin scăderea greutăţii corporale cu mai mult de 15 la sută faţă
de greutatea normală. Slăbirea este considerată uşoară dacă nu depăşeşte 20 la
sută din greutatea normală, mijlocie când ajunge la 20-30 la sută şi severă când
slăbirea a depăşit 30 la sută. Slăbirea poate fi urmare a unui deficit alimentar
îndelungat prin subnutriţie sau se poate instala în urma sau datorită unei boli
grave (tuberculoză, diabet, cancer). Există şi persoane slabe prin constituţie care,
deşi se hrănesc normal, au un organism incapabil să sintetizeze grăsimile.
Tratamentul urmăreşte stimularea poftei de mâncare şi întârzierea senzaţiei de
săturare.

Cura de supraalimentaţie
3500 de calorii pe zi: 120 g carne, ficat, lapte, brânză, ouă; glucide sub formă de
zaharuri, dulciuri, făinoase, pâine, fructe dulci (o jumătate de kilogram pe zi);
lipide, sub formă de unt, smântână, frişcă, untdelemn.
Lapte cu drojdie de bere
Drojdia de bere conţine 46 la sută proteine, 17 vitamine, 16 amine şi 14 săruri
minerale esenţiale. Este un excelent stimulativ al poftei de mâncare. Se
fărâmiţează o linguriţă de drojdie proaspătă, se amestecă cu o lingură de miere si
deasupra se toarnă o cană cu lapte călduţ. Se consumă imediat.
Drojdia poate fi adăugată în sucuri de fructe şi legume.

Apiterapie
Mierea de albine - folosită în loc de zahăr, în ceaiuri, sau consumată ca atare.
Polenul - câte 20 de g pe zi, dizolvat în ceai sau lapte călduţ, înaintea micului
dejun.
Pastă din muguri de nuc cu miere - 100 g de muguri de nuc se spală şi se pun la
fiert cu 200 ml de apă într-un vas acoperit, la foc mic, până apa scade la jumătate.
Se zdrobesc bine, se lasă să se răcorească şi se adaugă 150 g de miere. Compoziţia
se amestecă până la omogenizare, se pune într-un vas de sticlă colorată şi se ţine
la rece.
Se administrează câte 3 linguri pe zi, înaintea meselor principale. Pentru copii
doza se înjumătăţeşte. Preparatul stimulează pofta de mâncare, accelerează
metabolismul, ajută la îngrăşare şi creşte rezistenţa organismului la infecţii.

5.3. Carenţele de vitamine

Stare de boală provocată de lipsa uneia sau mai multor vitamine din alimentaţie.
Noţiunea este legată de un deficit de aport sau de un defect de absorbţie (în cazul
bolilor grave - cancer, paraziţi intestinali, diaree). De asemenea, poate apărea
datorită creşterii nevoilor organismului, în perioada de sarcină sau de alăptare la
femei.
Vitamina A provine din plante şi fructe (spanac, urzici, morcovi, roşii, dovleac,
caise, cireşe). Alimentele din regnul vegetal sunt cu atât mai bogate în vitamina
A cu cât sunt mai viu colorate. În regnul animal, vitamina A se întâlneşte în unt,
smântână, frişcă, lapte, gălbenuş de ou, ficat de peşte. Funcţia cea mai
importantă a vitaminei A o constituie protecţia pielii şi a mucoaselor, asigură
buna funcţionare a sistemelor osos şi nervos. Carenţa de vitamina A se manifestă
prin tulburări de vedere, infecţii ale mucoaselor, infecţii digestive.
Vitamina D se găseşte mai ales în produsele de origine animală - lapte, unt,
gălbenuş de ou, icre, untură de peşte. Rolul vitaminei D este de a fixa calciul şi
fosforul în oase şi dinţi. Lipsa ei duce la rahitism şi osteoporoze.
Vitamina E se găseşte în embrionul cerealelor necojite, în zarzavaturile
proaspete, grăsimi şi uleiuri generale, în ouă, lapte şi carne. Lipsa vitaminei E
duce la sterilitate, avorturi spontane, slăbirea musculaturii şi hemoragii.
Vitamina K se găseşte în alimentele de origine vegetală (spanac, varză, conopidă,
ovăz, porumb, roşii, morcov, sfeclă) şi animală (ficat, splină, muşchi). Deficitul de
vitamina K duce la hemoragii grave. În ciroze, hepatite şi ictere se observă un
deficit major de vitamina K. Vitamina B1 se găseşte în tărâţele de cereale, drojdie
de bere şi carne. Lipsa ei duce la tulburări grave ale metabolismului, ale
sistemului nervos şi aparatului digestiv.
Vitamina B2 (riboflavina) se găseşte în ficat, drojdie de bere, ouă, carne şi pâine
neagră. Carenţe de riboflavină se întâlneşte în anumite boli gastrointestinale şi în
afecţiuni ale ficatului sau pancreasului.
Vitamina B6 se găseşte în lapte, ulei, cereale, sfeclă, varză, spanac, struguri, mere.
Este necesară pentru buna funcţionare a sistemului nervos şi a măduvei spinării.
Vitamina B12 se obţine prin extracţie din ficat de bou şi are un rol esenţial în
producerea globulelor roşii la nivelul măduvei. Carenţa de vitamina B12 poate
conduce la anemii complicate şi boli psihice.
Vitamina C este prezentă în legume (ardei, cartofi, pătrunjel) şi fructe (lămâi,
portocale, măceş). Vitamina C previne şi vindecă scorbutul, măreşte rezistenţa
vaselor sanguine şi creşte capacitatea de apărare a organismului împotriva
infecţiilor.
Vitamina P se găseşte în struguri, lămâi, măceş, varză şi spanac.
Vitamina PP se găseşte în majoritatea legumelor şi fructelor.
Fitoterapie
Fructele de măceşe au un conţinut bogat în vitamina C şi cantităţi suficiente din
vitaminele A şi P. De asemenea, mai conţin zaharuri, acid citric şi malic şi
pectine. Are o capacitate foarte bună de a întări organismele slăbite în perioada
convalescenţei sau primăvara, când corpul are nevoie de un aport crescut de
vitamine.
Se prepară un ceai din două linguri de fructe zdrobite, care se fierb 10 minute în
jumătate de litru de apă. După ce se răcoreşte, ceaiul se strecoară şi se îndulceşte
după gust. Se bea călduţ sau rece, în cursul unei zile.
Decoct de măceşe
Peste 100 g de măceşe proaspete, spălate şi zdrobite se toarnă un litru de apă
rece. Se lasă la macerat 12 ore, se strecoară, se adaugă 100 g de zahăr şi se
completează cu apă până la un litru. Se păstrează la rece. Este indicat ca pentru
preparatele din măceşe să se folosească numai vase smălţuite, deoarece metalele
descompun vitamina C.
Sirop de măceşe
Peste 250 g de măceşe uscate se pune un litru de apă clocotită şi se lasă la
macerat de seara până dimineaţa. După ce se filtrează se fierbe cu jumătate de
kilogram de zahăr până ajunge la consistenţa unui sirop gros. Se ia câte o lingură
înainte de mesele principale sau se combină cu apă, sifon sau apă minerală, ca
orice băutură răcoritoare.
Ceai tonic aperitiv
Formula: rădăcină de ghinţură, rizomi de obligeană, schinel, ţintaură, pelin,
măceşe, coriandru. Se utilizează în anemii, convalescenţă, lipsa poftei de
mâncare. Substantele amare excită glandele stomacului, mărind secreţia gastrică
şi, astfel, stimulând pofta de mâncare. Fructele de măceş şi coriandru şi obligeana
îi dau o aromă plăcută şi oferă un supliment de vitamine naturale. Ceaiul se bea
cu o jumătate de oră înaintea mesei, puţin îndulcit cu miere.

Apiterapie
Unt cu miere
Se amestecă 100 g de unt proaspăt cu 100 g de miere, până la omogenizarea
totală. Se administrează copiilor, câte 3-4 linguriţe pe zi. Preparatul ajută la
fixarea calciului, este indicat în bolile spasmofilice, tetanice, produse prin lipsă
de calciu, în cazul pierderii greutăţii normale, a surmenajului, rahitismului şi în
convalescenţă.
Băutură răcoritoare din morcovi şi lămâie
Se amestecă 150 ml suc proaspăt de morcovi cu 2 linguri de miere şi o linguriţă
suc de lămâie. Se administrează imediat. Are un conţinut bogat în vitamine şi
substanţe energetice şi o acţiune răcoritoare, tonică şi revigorantă care se
instalează rapid şi durează 3-4 ore. Băutura este bogată în vitaminele A, C şi cele
din complexul B.
Alte remedii:
Urzica - se foloseşte atât ca aliment în cura de primăvară pentru regenerarea
organismului, dar şi sub formă de infuzie, în acelaşi scop. Infuzia se prepară
dintr-o lingură de frunze la o ceaşcă cu apă. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Conţinutul
său bogat în vitaminele A, C şi K, precum şi clorofila sunt elementele care o
recomandă pentru rezolvarea avitaminozelor severe.

6. Bolile endocrine
6.1 - Disfuncţiile glandelor sudoripare
6.2 - Impotenţă, frgiditate
6.3 - Hiperexcitabilitate sexuală
6.4 - Menopauza

6.1. Disfuncţiile glandelor sudoripare

Reprezintă o tulburare nu numai neplăcută, ci şi una medicală gravă. Glandele
sudoripare sunt cele care formează sudoarea şi au rol atât de excreţie, cât şi de
termoreglare a organismului. Disfuncţiile pot fi de scădere a secreţiei glandelor,
dar şi de hipersecreţie.

Fitoterapie
Plante sudoripare sunt florile de soc, rădăcina de brusture, florile de tei şi rizomii
de pir.
Infuziile de flori de tei şi de soc - se prepară din 2 linguriţe de plantă la o cană cu
apă fierbinte. Lichidul se bea fierbinte, până la cantitatea de 500 ml pe zi.
Rizomii de pir - se face infuzie sau decoct, cu o linguriţă la cană, această plantă
fiind recunoscută mai ales pentru conţinutul său bogat în zaharuri, săruri de
potasiu şi siliciu.
Infuzia de frunze de nuc - preparată din o linguriţă de plantă la o cană cu apă. Se
beau două căni pe zi, din ceaiul puţin îndulcit. Puteţi adăuga pentru acest ceai şi
o jumătate de linguriţă de salvie.

Băi
Foarte eficiente sunt şedinţele de saună, cu o durată de 15 minute, nu mai dese
de trei pe săptămână.
Acasă puteţi face o baie de abur, în camera de baie, unde temperatura aerului
trebuie să fie între 38 şi 45 de grade. După expunerea la vaporii de apă puteţi face
un duş de 1-2 minute.
Băile generale făcute cu frunze de nuc reprezintă un alt remediu al
hipertranspiraţiei. Puteţi adăuga în apa de baie fie un ceai concentrat (4 linguriţe
de plantă la o cană cu apă), fie chiar 5-6 linguri de palntă uscată şi mărunţită.
Pentru transpiraţiile execive ale mâinilor şi picioarelor puteţi face băi locale cu
aceeaşi formulă.
Alte remedii:
Unguent din frunze de nuc - maceraţi 15 g frunze mărunţite în 100 g ulei de
floarea-soarelui, la temperatura camerei. După 7 zile, vasul în care se află acest
amestec se pune pe baie de apă în fierbere şi se lasă timp de trei ore. Se strecoară
lichidul prin tifon, se adaugă 15 g ceară de albine şi se pune din nou pe baia de
abur pentru 30 de minute. Se ia de pe foc şi se amestecă până la răcire. Aceast
unguent se aplică pe zonele în care transpiraţia este abundentă, o dată pe zi, de
preferat seara.

6.2 Impotenţa şi frigiditatea

Absenţa libidoului sau diminuarea lui pot apărea atât la femei, cât şi la bărbaţi
din cauze psihologice (cel mai adesea), dar şi datorită unor disfuncţii glandulare.
La bărbaţi impotenţa ia forme mai grave - erecţie incompletă sau întreruptă,
ejaculare precoce - şi devine o obsesie psihică pentru bărbatul incapabil să
săvârşească actul sexual. Blocajul psihic, timiditatea exacerbată, abuzul de alcool,
abstinenţa prelungită, neurastenia sunt alte cauze care conduc la impotenţă. Se
folosesc plante afrodisiace, dar şi masaje, aromoterapie, formule care induc o
stare de excitabilitate temporară.

Fitoterapie
Formula de ceai: frunze de lungoare, tuberculi de bujorei, inflorescenţa
morcovului de câmp, seminţe de schinduf, rădăcină de ţelină, frunze şi rădăcină
de loarea vântului, busuioc de câmp. Din fiecare plantă se pune câte o linguriţă
la doi litri de apă clocotită. Ceaiul se fierbe un minut. Se beau 2 ceşcuţe pe zi,
timp de o lună. La nevoie cura se poate repeta.
Coriandrul conţine un ulei volatil afrodisiac care se poate obţine prin zdrobirea
seminţelor. Se face un ceai din două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Se
consumă îndulcit cu zahăr sau miere.
Plante afrodisiace clasice:
Piperul negru - a fost folosit de asiatici încă din vechime: se prepară un decoct
din 2 linguriţe de boabe de piper şi un litru de vin. Se fierbe 15 minute, apoi se
filtrează vinul.
Sirop din piper - o linguriţă de piper pisat se fierbe în 250 ml de apă timp de 15
minute. Se mai lasă 10 minute în ibric şi se beau trei-patru linguri, la nevoie.
Ţelină cu piper negru - 20 g de seminţe de ţelină şi 10 g de piper negru se fierb 15
minute în 250 ml de apă. Se lasă 10 minute în repaus, se strecoară şi se beau 2-3
linguri pe zi.
Morcovul - are şi el puteri afrodisiace când este consumat crud. Orientalii au
descoperit ca uleiul volatil din rădăcina morcovului este un puternic afrodisiac.
Ardeiul iute roşu - consumat ca atare, pune în mişcare circulaţia sanguină.
Sparanghelul crud - cu puţin ulei de floarea-soarelui, sare şi piper pisat, acrit cu
suc de lămâie sau oţet, o reţetă cunoscută în Extremul Orient, Grecia Antică şi în
Imperiul Roman.
Plante afrodisiace exotice:
Ginseng - pe lângă calităţile de tonic general, Ginsengul are o puternică acţiune
stimulantă a glandelor sexuale.
Extractul de Coca - se consumă în America de Sud pentru eliminarea inhibiţiei şi
îmbunătăţirea performanţelor sexuale.
Boabele de cacao - erau folosite de azteci într-o băutură tonică, asemănătoare cu
ciocolata caldă. Feniletilenamina, substanţă care se află în compoziţia boabelor de
cacao, măreşte libidoul şi potenţa.
Avocado - conţine o substanţă numită bromocriptină, ce are efecte stimulante
pentru activitatea sexuală.

Alte remedii:
Laptele de tigru - este un vechi remediu chinezesc obţinut din 1 litru de lapte, 1
lingură de drojdie de bere, 100 ml de alcool şi miere de albine, după gust. În
această compoziţie se macerează timp de 6 zile 200 g de smochine, o ceapă şi o
ţelină, ambele rase. Se strecoară şi se bea câte o ceaşcă pe zi.
Vin cu mirodenii - o sticlă de vin alb, 30 g de rubarbă, 30 g de ginseng, o linguriţă
de scorţişoară, o linguriţă de vanilie. Se fierb împreună 5 minute, iar băutura
obţinută se consumă caldă sau cu gheaţă.
Ciocolata zeilor - 2 linguri de cacao, 2 linguri de miere, o linguriţă de vanilie şi
250 ml de apă. Se fierb împreună 2-3 minute, apoi amestecul se răceşte şi se
toarnă peste 20 ml de coniac. Se adaugă câteva cuburi de gheaţă.
Vinul de iris - praful de stânjenel este considerat a fi un bun afrodisiac pentru
ambele sexe. Iată o reţetă pentru vinul de iris: la un litru de vin alb sec se pun 1 g
de scorţişoară, 8 g de rădăcină de iris, 8 g de ghimbir uscat şi 125 g de zahăr.
Lăsaţi-l 24 de ore şi apoi filtraţi-l. Adăugaţi 50 ml de lapte şi 6 migdale proaspete,
pisate. Amestecaţi bine şi lăsaţi-l să se învechească o lună. Se consumă câte un
pahar pe zi.

Afrodisiace locale
Există multe afrodisiace puternice care se aplică direct pe organele sexuale. Ele
sunt eficiente în principal datorită proprietăţilor lor de încălzire sau de răcire.
Uleiul natural din lemn de santal amestecat cu puţin praf de ghimbir şi
scorţişoară este una dintre reţete.
Uleiul de cuişoare care este diluat într-un ulei de bază sau combinaţia de camfor
şi ulei de floarea soarelui pot avea rezultate revitalizante.

Aromoterapie
Puteţi folosi beţişoare parfumate cu ulei de santal, patchouli, scorţişoară sau
lemnul şarpelui, arse în fiecare extremitate a camerei.
Uleiuri aromatice - esenţă de ienupăr, santal, cuişoare, levănţică sau pin. Puneţi 5
g de ulei în 100 ml alcool şi pulverizaţi pe lenjeria de pat.
Masaj
Prima etapă o constituie gomajul cu un preparat după o reţetă orientală.
Amestecaţi 3 linguri de orez brun nedecorticat, 2 linguri de mac, 2 linguri de
germeni de grâu, o jumătate de pulpă de avocado şi 4-5 linguri de germeni de
porumb. Mai adăugaţi 3 picături de esenţă de santal sau două picături de ulei de
iasomie. Amestecaţi bine ingredientele într-un vas de sticlă sau de ceramică până
când capătă consistenţa unei paste care poate fi întinsă pe piele. Începeţi masajul
cu spatele, apoi pe braţe, piept, gât şi picioare. După ce masaţi fiecare din aceste
zone, colectaţi pasta şi înfăşuraţi corpul într-un cearceaf sau un prosop. Faceţi un
duş călduţ şi puteţi trece la a doua parte a masajului.
A doua etapă constă în masarea întregului corpul cu uleiuri sau esenţe de masaj.
Se fac mişcări circulare, cu podul palmei, moderate ca intensitate.
Formula 1 - ulei sau esenţă de trandafir, santal, iasomie, ulei de migdale sau
floarea soarelui.
Formula2 - ulei sau esenţă de piper negru, portocală, busuioc, ulei din germeni
de porumb.

Apiterapie
Ceai de hrean cu miere - frunzele şi florile de hrean proaspete (50 g) se spală şi se
lasă să se usuce, cele uscate (25 g) se folosesc ca atare. Se pun la fiert într-un vas
cu 200 ml de apă, acoperit cu capac, timp de 5 minute. Se lasă să se răcească, apoi
se strecoară. Se adaugă câte 50 g de miere la 100 ml de lichid şi se amestecă până
la omogenizarea completă. Se administrează câte trei linguri pe zi, după mesele
principale. Puteţi ţine cura timp de două săptămâni pe lună, trei luni la rând.

6.3 Hiperexcitabilitatea sexuală

Anafrodisiacele se folosesc în cazul hiperexcitabilităţii sexuale, la persoanele cu
un apetit sexual ieşit din comun, pentru calmarea şi liniştirea sistemului nervos
central şi periferic.

Fitoterapie
Conurile de hamei - au un miros puternic, plăcut aromat, iar gustul amar-
astringent. Datorită uleiurilor pe care le conţine, hameiul este un sedativ al
sistemului nervos şi este un calmant al excitaţiilor sexuale. Se prepară o infuzie,
din două linguriţe la cană şi se beau două căni pe zi.
Talpa gâştei - are proprietăţi anafrodisiace şi de inhibare a sistemului nervos
central, asemănătoare valerianei. Se recomandă în toate stările în care organele
sunt antrenate într-o excitaţie nervoasă. Se poate folosi sub formă de ceai (15 g de
plantă mărunţită la 200 ml de apă), din care se iau 3-5 linguri pe zi, sau sub
formă de tinctură. Tinctura de talpa gâştei se prepară din 20 g de plantă macerată
în 100 ml de alcool, timp de 7-8 zile. Se iau 20-30 de picături diluate într-un pahar
cu apă, de 2-3 ori pe zi.
Aromoterapie
Puneţi aproape de pernă un săculeţ cu conuri de hamei. Conurile de hamei
conţin, într-o proporţie apreciabilă (de 0,5 la sută din masa de substanţe active),
uleiuri volatile, dintre care acizii lupulinici sunt adevărate sedative şi
anafrodisiace. Conurile trebuie să fie schimbate la 10 zile.

Atenţie!
Nu apelaţi la valeriană, este destul de greu de dozat ca să fie doar calmantă şi în
doze reduse are chiar efect excitant asupra sistemului nervos. Cu succes puteţi
folosi talpa gâştii, care conţine cantităţi mici de alcaloizi, cu efecte de inhibare a
sistemului nervos central, chiar anafrodisiac.

6.4 Menopauza
Reprezintă încetarea funcţiei ovariene şi se instalează, în mod natural, în jurul
vârstei de 50 de ani. Apariţia menopauzei determină o serie de modificari majore
ale sistemului cardiovascular şi osos, cu consecinţe importante asupra sănătăţii
femeii. Menopauza poate fi şi provocată de intervenţiile chirurgicale care au scop
extirparea ovarelor, organele răspunzatoare în cea mai mare parte de producerea
hormonilor sexuali ai sexului feminin. Scăderea estrogenilor şi progesteronului
din sânge aduce modificări în întreg organismul, modificări care crează o stare
de invaliditate pentru multe femei.
Primele manifestări sunt transpiraţiile şi bufeurile datorate simptomatologiei
vasomotorii, accelerarea osteoporozei, creşterea riscului apariţiei bolilor
coronariene, mai ales a infarctului miocardic, depresiile şi labilitatea
psihoemoţională, scăderea libidoului, atrofierea vaginului şi a uretrei.
În afara acestor simptome neplăcute, menopauza se manifestă şi prin efecte
negative care apar la mulţi ani după oprirea ciclului menstrual. Cele mai
importante sunt: afecţiunile cardiovasculare şi osteoporoza (cauza multiplelor
fracturi care apar la femeile în vârstă).

Dieta
Respectaţi o dietă echilibrată, cât mai bogată în elemente nutritive. Greutatea
corporală trebuie să se menţină în limite normale. Consumaţi alimente bogate în
calciu (produse lactate, salată verde, spanac, urzici, ştevie, broccoli, ardei gras) şi
în fitoestrogeni (produse pe bază de soia, cereale, năut, fasole, mazăre, linte).
Luaţi, primăvara şi toamna, suplimente de vitamine (A, C, E, complex B) şi
minerale (calciu, magneziu, seleniu, zinc).
Evitaţi cafeaua, zahărul, mâncărurile grase sau prea condimentate, băuturile
carbogazoase, sarea. Faceţi cât mai multă gimnastică - exerciţiile fizice sunt
esenţiale în menţinerea unui bun tonus fizic şi psihic. Gimnastica aerobică,
fitness-ul, dar şi plimbările lungi, mersul pe bicicletă, dansul, alergările în parc
sunt indicate pentru femeile care se apropie de vârsta menopauzei, dar şi pentru
cele care au ajuns deja în această etapă a vieţii lor.

Fitoterapie
Infuzia din flori, frunze şi fructe de păducel are efect sedativ şi calitatea de a
exercita o acţiune calmantă asupra sistemului nervos. În plus, poate scădea puţin
şi tensiunea arterială. Ceaiul se prepară din o linguriţă de plantă opărită cu o
cană de apă. După 15 minute se strecoară, se îndulceşte şi se bea în cursul unei
zile.
Pentru un efect mai puternic, puteţi asocia păducelul cu talpa-gâştei şi cu
valeriană.

7. Afecţiuni ginecologice
7.1 - Vaginita
7.2 - Leucoree
7.3 - Dismenoree
7.4 - Metroragie

7.1. Vaginita
Este o inflamaţie a vaginului, însoţită de inflamaţia vulvei. Cauza este infecţia cu
germeni de tipul Trichomonas sau Candida. Pacienta se plânge de usturime şi
dureri ale vaginului, amplificate în momentul micţiunii sau al raporturilor
sexuale. Uneori apare şi pruritul vulvar. Tratamentul trebuie recomandat de
medicul specialist, dar sunt indicate şi unele spălături locale cu plante
medicinale.

Fitoterapie
Spălături vaginale cu infuzie de flori de gălbenele, considerată calmantă şi
cicatrizantă. Se prepară o infuzie slabă, din 10 g de flori la un litru de apă, se lasă
să se răcească până la 37-38 de grade şi se fac spălăturile. Cu acelaşi efect poate fi
folosită infuzia de conuri de hamei şi de iasomie.

7.2. Leucoree
Secretarea din abundenţă a unui lichid de către glandele colului uterin şi ale
vulvei. Leucoreea fiziologică este normală pentru orice femeie cu activitate
sexuală. Când organele sexuale interne prezintă o infecţie, leucoreea devine
abundentă, neplăcută şi trebuie tratată imediat. Sunt indicate ceaiuri, spălături şi
irigaţii.

Fitoterapie
Infuzia de traista ciobanului şi urzică moartă albă, preparată din 100 g de plantă
la o cană de apă este un remediu eficient. Se pot bea 2 căni de ceai pe zi, îndulcit
cu zahăr, timp de o săptămână.
Pentru spălături vaginale se foloseşte infuzia din 50 g de urzică moartă, bine
mărunţită, la 1 l de apă clocotită. După un sfert de oră se strecoară lichidul şi se
întrebuinţează seara, înainte de culcare.
Tot pentru spălături locale se pot prepara infuzii de iasomie, gălbenele, muşeţel,
frunze de nuc, frunze de mur sau răchitan. Principiul este acelaşi ca şi la infuzia
de urzică moartă.

7.3. Dismenoreea
Este menstruaţia însoţită de dureri abdominale şi apare mai ales la fetele şi
femeile tinere, fără o viaţă sexuală activă. Durerile pot apărea cu 2-3 zile înaintea
apariţiei menstruaţiei şi pot să cedeze după instalarea ei sau pot apărea în timpul
menstruaţiei. Durerile pot fi foarte intense, chiar violente, însoţite de greţuri şi
vărsături şi se pot localiza în regiunea lombo-abdominală.

Fitoterapie
Florile de gălbenele calmează durerile şi reglează ciclul menstrual. Infuzia se
prepară din două linguriţe de flori peste care se toarnă două căni de apă
fierbinte. După 15 minute se strecoară lichidul care se bea în cursul unei zile, de
preferinţă neîndulcit.
Pentru reglarea ciclului menstrual este recomandată tinctura de gălbenele, de 3
ori pe zi, câte 30 de picături de tinctură dizolvate în puţină apă.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc este eficient în tratarea afecţiunilor genito-urinare (şi, în
special, al dismenoreei şi hipermenoreei)
Se administrează intern câte 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau
pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Extern se pot face băi cu 10 picături în cada de baie sau masaje abdominale.

7.4. Metroragia
Este scurgerea de sânge de provenienţă uterină, prin vagin, în afara ciclului
menstrual.

Fitoterapie
Infuzie de frunze de urzică, preparată din o lingură de plantă uscată la o cană cu
apă clocotită. Se pot bea 2-3 căni pe zi.
Infuzie concentrată de traista ciobanului, din 3 linguri de plantă la o cană cu apă.
Se bea o jumătate de cană pe zi, cu înghiţituri mici. Este indicată datorită acţiunii
sale hemostatice, reglând hemoragiile uterine şi fluxul menstrual.

8. Boli reumatice
8.1 - Reumatism
8.2 - Artroza
8.3 - Osteoporoza
8.4 - Spondiloza

8.1. Reumatismul articular acut

Este cea mai de temut formă a bolilor reumatismale, datorită extinderii bolii la
copii şi adolescenţi, dar şi datorită faptului că afectează, în mai toate cazurile,
inima. Boala începe cu o infecţie a căilor respiratorii superioare, iar dacă infecţia
nu este tratată corespunzător, după două săptămâni de la acest capitol, în o
treime din cazuri se declanşează atacul de reumatism. Afecţiunea se manifestă
prin febră, transpiraţii, frisoane, ameţeli, vărsături şi paloare. Apoi apare
inflamaţia propriu-zisă, cu umflătura încheieturii, roşeaţă în zonă şi dureri.
În înţeles cotidian, reumatismul defineşte afecţiuni diverse, caracterizate prin
dureri ale aparatului locomotor sau ale uneia sau mai multor articulaţii. Se pot
distinge reumatisme articulare inflamatorii, reumatisme articulare degenerative
şi reumatisme abarticulare, care afectează ţesuturile din jurul unei articulaţii.

Fitoterapie
Muşeţelul - are o puternică acţiune antibacteriană, este antiseptic, antiinflamator
şi anestezic. Se pot bea 2-3 căni de infuzie pe zi, preparată din 2 linguriţe de
plantă la o cană cu apă colcotită.
Rozmarinul - are o puternică acţiune bacteriostatică, pe un număr mare de
germeni. Se face o infuzie dintr-o linguriţă de frunze la o cană cu apă şi se
consumă două căni pe zi, puţin îndulcit.
Frunzele de frasin - conţin tanin, ulei eteric, vitamina C şi un glucozid, substanţe
cu reale calităţi antireumatice. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi dintr-o infuzie de două
linguri de frunze la o cană cu apă fierbinte.
Ceai - preparat din 15 g de muguri de mesteacăn la 200 ml de apă. Se fierbe 10
minute la foc mic. Se lasă o oră, după care se strecoară şi se îndulceşte. Se bea
câte o jumătate de pahar, după fiecare dintre cele trei mese principale.
Acelaşi efect îl are ceaiul de flori şi crenguţe de soc, cu deosebirea că acesta se bea
cu o jumătate de oră înainte de mesele principale.

Alte remedii:
Compot de mere - se taie 3-4 mere necurăţate de coajă şi se fierb 10 minute în 300
ml de apă. Se lasă 4 ore, apoi amestecul se pasează după care se poate bea
compotul călduţ, de 3-4 ori pe zi.
Infuzie de viţă de vie - se pun 300 g de frunze proaspete de viţă de vie bine
spălate într-un vas de 3 litri. Se toarnă apoi apa fiartă şi răcită cât să le acopere şi
lasă la macerat timp de trei zile. Apoi se strecoară şi se bea câte un pahar de 3 ori
pe zi.
Pentru dureri reumatismale mai este recomandat decoctul de rădăcini de ştevie
sau de lobodă uscată.
Se fierb o linguriţă de rădăcină mărunţită cu două pahare cu apă timp de 15
minute. Se lasă 2 ore, apoi se strecoară şi se consumă câte 2 linguri, de 2 ori pe zi,
înainte de masă.
Peste 2 linguriţe de lobodă uscată se toarnă un pahar cu apă clocotită şi se lasă 30
de minute. Se strecoară şi se iau câte 2 linguri, de 3-4 ori pe zi, cu 20 de minute
înainte de masă. Băutură antireumatică - se fierb timp de 10 minute o ceapă mare
tăiată fin, 4 linguri de ulei de măsline, 150 ml apă şi 10 g untură nesărată. Se bea
lichidul obţinut 3-4 seri la rând. La culcare se bea un decoct de cruşin preparat
din o linguriţă de plantă la cană, fiert timp de 3 minute.

Dietă
Cei care suferă de reumatism este bine să ştie că alimentele de bază trebuie să fie
zarzavaturile, mai ales cele crude, precum şi sucurile de legume sau fructe.
Tărâţele de grâu, consumate ca atare sau făcute pastă, cu puţină apă şi miere,
sunt foarte eficiente, atât intern, cât şi extern, pentru aplicaţii pe zona afectată.
Varza, păpădia şi urzicile au mult calciu, la fel smochinele, seminţele de floarea-
soarelui şi laptele, de aceea nu trebuie să lipsească din dieta reumaticului.
Cartofii, mai ales copţi sau fierţi în coajă şi ceapa trebuie consumate zilnic.
Aportul de carne trebuie să fie moderat.

Gimnastică
Sunt indicate exerciţii uşoare, doar pentru bolnavii care nu sunt în crize acute de
reumatism.

Masaj
Se pun 8 linguri de piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi se lasă la
macerat 5-7 zile. Se filtrează şi se masează cu această soluţie zonele dureroase de
2-3 ori pe zi.

Aromoterapie
Uleiul volatil de brad are efecte bune în tratarea reumatismului. Se administrează
intern, 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere şi apă, ceai sau pe un cub de zahar.
Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni. Extern se pot face inhalaţii
cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte sau se pot pune lămpi odorante cu 3-5
picături în 50 ml de apă.
Baia cu aromă de brad - se fierb în 5 litri cu apă clocotită 5-6 crenguţe verzi de
brad tocate mărunt, timp de cinci minute. După aceea amestecul se răceşte şi se
filtrează. Se adaugă în apa fierbinte de baie şi are imediat efecte de detensionare
musculară, de calmare a durerilor articulare şi de tonifiere generală.

8.2. Artroza
Este suferinţa cartilagiului articular, un ţesut elastic care acoperă extremităţile
oaselor. În mod normal, suprafaţa acestor cartilagii este foarte netedă, facilitând
mobilitatea articulară şi absorbând, totodată, şocurile. Acest lucru este deosebit
de important la nivelul articulaţiilor mari, care suportă greutatea corpului, cum
sunt cele de la picioare şi articulaţiile coloanei vertebrale. Pe măsură ce artroza
progresează, suprafaţa cartilagiilor şi a osului de dedesubt devine neregulată,
apar excrescenţe osoase (numite ciocuri sau noduri). Remediile simple sunt
aplicaţiile calde şi reci, alimentaţia sănătoasă şi protejarea articulaţiilor.

Aplicaţii externe:
Se prepară o pastă obţinută ditr-o căpăţână de usturoi pisat, amestecat cu apă, pe
zona afectată.
Se amestecă 3 linguri de troscot cu 2 linguri de frunze de mesteacăn şi 2 linguri
de fructe de măceş. Se pun plantele într-un termos sau într-o sticlă de culoare
închisă şi se toarnă deasupra un pahar cu apă fiartă. Se lasă de seara până
dimineaţa, iar a doua zi se adaugă în soluţie 2 linguriţe de sare. Se înmoaie un
prosop de bumbac în această infuzie, se stoarce şi se aplică pe locul dureros.
Tratamentul se poate face în fiecare seară, până la dispariţia durerilor.
Se aşază 100 g de paie de ovăz într-o cratiţă întinsă, se toarnă apă cât să le
cuprindă şi se fierb 30 minute la foc mic. Se aplică cataplasme călduţe pe locul
bolnav.
Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă la macerat 6-7 ore,
după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul bolnav.
Se aplică pe zona dureroasă cataplasme cu ceapă tocată sau usturoi pisat.
Se adaugă cinci picături de ulei volatil de portocal într-o lingură de ulei vegetal
(de măsline) şi se frecţionează uşor zona dureroasă. Pentru comprese se pun 3-5
picături de ulei volatil pe o pânză umezită cu puţină apă şi se aplică pe locul
afectat de boală.

8.3. Osteoporoza
Apare cu precădere la vârstnici şi la femei, după menopauză, dar poate afecta
ambele sexe la orice vârstă. Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente,
necesitând teste de determinare a densităţii osoase. Osteoporoza este
supranumită şi hoţul tăcut, pentru că poate slăbi oasele timp de ani de zile fără să
fie detectată.
Un lucru foarte important este calciul, mai ales pentru persoanele cu risc crescut
la osteoporoză. Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul
de calciu. Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de circa 1000 mg
calciu/zi, iar pentru bărbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în
postmenopauză 1500 mg/zi. Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă
bună de calciu, dar există şi produse vegetale bogate în calciu - cerealele
integrale, seminţele, legumele de culoare verde închis (broccoli, spanac, frunzele
verzi de salată, lăptucă, lobodă).

Fitoterapie
Se ia câte o linguriţă de tinctură de mărar diluată într-o jumătate de pahar cu apă
de 3-4 ori pe zi, minim 6 luni. Tinctura se prepară din 20 de linguri de seminţe de
mărar care se amestecă cu 50 ml alcool alimentar de 70 de grade şi se lasă la
macerat 8 zile, după care se filtrează. Se păstrează în sticluţe mici, închise la
culoare.

Gimnastică
Exerciţiile fizice regulate ajută la menţinerea densităţii osoase şi, în plus, întăreşte
sistemul muscular şi scade, astfel, riscul căderilor.
Cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale, care presupun purtarea unor
greutăţi - mersul pe jos, urcarea scărilor.
Dacă suferiţi de osteoporoză, nu efectuaţi exerciţii care cresc riscul de fractură,
cele care suprasolicită coloana vertebrală, cum este gimnastica aerobică, săritul
cu coarda sau joggingul. Nu faceţi genoflexiuni, exerciţii de flexie a trunchiului
pe coapse sau alte exerciţii care arcuiesc spatele.

Alte remedii:
Se amestecă 1/2 litru alcool medicinal cu 50 aspirine pisate şi 2 linguri de sare de
lămâie. Se lasă la macerat 2-3 zile, agitând de câteva ori pe zi până se dizolvă
complet aspirinele. Cu acest preparat puteţi masa seara locurile dureroase.
Se amestecă 3 vârfuri de cuţit de piper negru cu un pahar de sare grunjoasă şi
1/2 litru de coniac. Se lasă la macerat 5 zile. Se pun apoi comprese cu această
soluţie pe zonele dureroase.

8.4. Spondiloza cervicală

Este o boala artrozică localizată la nivelul coloanei vertebrale cervicale. Din
grupul bolilor reumatice, spondiloza cervicală are frecvenţa cea mai mare, cu
incidenţă maximă între 60-75 de ani. Afectează preponderent femeile, iar cauzele
ei sunt genetice, dar se poate datora şi poziţiilor vicioase ale coloanei cervicale
sau microtraumatismelor locale. Cel mai important simptom e durerea localizată
la nivel cervical, după solicitarea intensă a articulaţiilor afectate. Durerea dispare
o dată cu încetarea efortului fizic sau la aplicarea de căldură locală. Pe măsură ce
boala evoluează, durerea apare şi în stare de repaus. Frigul şi umezeala
accentuează simptomele spondilozei. După câţiva ani de boală pot apărea dureri
de cap, ameţeli sau tulburări de vedere.

Pe perioada tratamentului trebuie evitate expunerea la frig, umezeala sau

eforturile fizice mari.

Fitoterapie
Se consumă zilnic 3-4 căni de ceai de coada calului în amestec cu ceai de urzică.
În fiecare cană de ceai se pune câte o lingură de bitter suedez.
Se face cură cu tinctură de urzică timp de 5-6 luni, câte 10 picături dizolvate într-
o cană de ceai, de 3 ori pe zi.
Mărul conţine, printre alte vitamine, mult potasiu, recomandat în toate acţiunile
care privesc sistemul osos. 3 felii de măr necurăţate de coajă se fierb într-un litru
de apă timp de 15 minute. Se strecoară şi se bea cantitatea pe parcursul unei zile.
Tratamentul se face timp de 3 săptămâni. Se poate relua de 3 ori în cursul anului.

Alte remedii
Unguent împotriva durerilor - se pun la macerat 200 g frunze măcinate de dafin
în apă rece, timp de 24 de ore. Se strecoară şi se adaugă o 200 g de osânză de
porc. Se pun la fiert în baie de apă 4 ore. Se strecoară prin tifon, se amestecă bine
până ajunge la consistenţa unui unguent, apoi se păstrează la rece. Seara, înainte
de culcare, se face un masaj uşor cu acest unguent, apoi locul se înveleşte cu un
prosop încălzit.
Se pun în zonele dureroase comprese cu frunze de varză zdrobite, în 2-3 straturi,
de seara până dimineaţa.
Se pun comprese cu bitter suedez.

Masaj
Este indicat masajul uşor, cu buricele degetelor, la nivelul cefei şi chiar pe
omoplaţi şi umeri. Se încearcă astfel mărirea mobilităţii la nivelul cervical şi
activarea circulaţiei locale.

Gimnastică
Programul de gimnastică medicală se practică zilnic, de regulă dimineaţa, şi
durează 15-20 de minute. În regiunea cervicală se pot efectua mişcări de flexie,
extensie, îndoiri, răsuciri şi rotări ale capului şi gâtului, în ritm lent.
Somnul se face pe un pat tare, în poziţia culcat pe spate, fără pernă, cu un sul sub
ceafă.

9. Bolile ORL
9.1 - Rinite
9.2 - Otite
9.3 - Amigdalite

9.1. Rinitele
Sunt inflamaţii ale mucoasei nazale, manifestate prin strănuturi repetate, senzaţie
de înfundare a nasului, secreţii, la început apoase, apoi muco-purulente, dureri
de cap şi febră uşoară. Netratate, rinitele se pot complica în sinuzite, otite,
faringite, laringite. Ele cedează, de obicei, cu dezinfectante uşoare, dar se pot
croniciza, fie datorită unor forme acute netratate, fie datorită unor boli cronice ale
organismului.

Fitoterapie
Infuzia de busuioc - preparată dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă
fierbinte, are calităţi decongestive şi calmante ale aparatului respirator. Se beau
două căni pe zi, dimineaţa şi seara.
Florile de soc - conţin un ulei esenţial, care le dă mirosul plăcut, zahăr, mucilagii
şi colină. Ceaiul are proprietatea de a provoca o transpiraţie abundentă, fiind
recomandat în cazul rinitelor. Se prepară din două linguriţe de plantă la o cană
cu apă clocotită. Se servesc câte 3-4 căni pe zi. Se pot face şi inhalaţii, de două ori
pe zi.
Ceaiul din flori de tei - contribuie la vindecarea răcelilor, mai ales când sunt
însoţite de febră, şi are acţiune liniştitoare în bolile oto-rino-laringologice. Se face
o infuzie din două linguriţe de plantă la o cană cu apă, se îndulceşte cu miere şi
se beau 2-3 căni pe zi. Extern, poate fi folosit la inhalaţii. Se prepară infuzia
(neîndulcită), uşor călduţă, şi se pune într-o farfurie adâncă. Introduceţi nasul în
farfurie şi inhalaţi lichidul până ajunge în gură. Apoi ceaiul se aruncă. Spălăturile
cu infuzie de tei dezinfectează nasul şi grăbesc vindecarea.
Decoctul din fructe de măceş - preparat din două linguri de fructe zdrobite la o
jumătate de litru de apă şi fiert timp de 10 minute are proprietăţi de inhibare a
secreţiei rino-faringiale, datorită aportului de vitamina C.
Decoctul de rizomi de pir - are acţiune antimicrobiană şi un puternic efect
antitermic. Se beau 3 căni pe zi, din infuzie sau decoct, preparat cu o linguriţă de
plantă mărunţită la o cană cu apă. Ceaiul de scorţişoară şi cuişoare - are acţiune
antivirotică. Se fierbe o linguriţă din plantele aromatice la o cană cu apă, timp de
cinci minute. Se lasă 5 minute, apoi se strecoară şi se îndulceşte. Se consumă o
cană pe zi, cu înghiţituri mici.

Aromoterapie
Uleiul volatil de cedru - este antiseptic, antiinflamator, analgezic, de aceea este
recomandat în rinite. Se administrează intern 1-2 picături de 3 ori pe zi în miere
cu apă, în ceai sau pe un cub de zahăr. Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături
în 100 ml de apă fierbinte, comprese la nivelul nasului cu 10 picături în 100 ml de
apă călduţă. Se pot pune lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de apă.

Apiterapie
Miere cu apă distilată - se prepară o soluţie din cantităţi egale de miere şi apă
distilată. Se amestecă bine, până la fluidizarea conţinutului. Se îmbibă în soluţie
tampoane cu vată, care apoi se introduc, pentru 5 minute, în nas. După o oră se
produce o secreţie abundentă a mucoaselor nazale. Se poate repeta procedura de
două ori pe zi.
Inhalaţii cu miere - se foloseşte un ceainic închis ermetic. Dispozitivul de turnare
al vasului se prelungeşte cu un tub de plastic, la capătul căruia se pune un
muştiuc de sticlă sau de plastic. În ceainic se pune o jumătate de cană de apă şi,
apoi, se pune la fiert. Când apa începe să fiarbă, adăugaţi două linguriţe de miere
şi începeţi să inspiraţi vaporii prin muştiucul ataşat tubului de plastic. Faceţi
inhalaţii timp de 15 minute, de preferat seara, înainte de culcare.

Alte remedii:
Inhalaţii cu apă sărată - preparaţi un amestec din 3 linguriţe de sare de bucătărie
şi o cană cu apă călduţă într-o farfurie adâncă. Aspiraţi apa sărată pe nas şi
aruncaţi-o pe gură. Repetaţi procedura de 5-6 ori. Apoi faceţi exerciţii de
respiraţie pe nas.
În cazul rinitelor muco-purulente, faceţi spălături nazale cu soluţie de apă sărată.
Sarea este un excelent dezinfectant.

9.2. Otita
Este procesul inflamator localizat la urechea externă sau la otita medie şi se
manifestă cu dureri cu senzaţie de zvâcnituri, scăderea auzului, febră, frisoane,
stare generală proastă. După câteva zile timpanul se perforează şi se scurge
puroiul. Apoi durerea scade sau dispare, auzul revine la normal şi perforaţia
timpanului se cicatrizează. Otita trebuie tratată de medicii specialişti, dar
durerile acute se pot atenua şi prin proceduri casnice.

Apiterapie
Se introduce în ureche o meşă de tifon îmbibată în soluţie alcoolică de propolis 30
la sută. Se lasă timp de 5-10 minute, de preferat seara, înainte de culcare.

Aromoterapie
Uleiul volatil de eucalipt - are acţiune antiinfecţioasă, este analgezic,
antiinflamator, antispastic. Este indicat în afecţiuni ORL amigdalite,
rinofaringite, laringite, otite, sinuzite. Se administrează intern, câte 2-3 picături
de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Extern se fac inhalaţii
cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte), se pun comprese cu 10 picături în 100
ml de apă călduţă sau lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de apă.

Alte remedii:
Remedii populare
Se prepară tinctură din frunze de mătrăgună. Se pun în urechi câte 1-2 picături,
de trei ori pe zi.
Se prepară tinctură din urechelniţă. Se pun în urechi câte 2-3 picături, de trei ori
pe zi.
Se pun în urechi câte 3-4 picături de ulei de migdale călduţ, seara, înainte de
culcare.
În cazul otitei supurante se introduce în ureche un tampon mic, înmuiat într-un
terci preparat din rădăcina de hrean ras şi apă caldă.
Se amestecă suc de ceapă cu puţin ulei de in şi se introduce în urechi un tampon
înmuiat în acest amestec.
Peste o căpăţână de usturoi pisat se toarnă ulei de măsline cât să o acopere de un
deget. Amestecul se fierbe în baie de aburi timp de o oră. După fierbere, se
strecoară şi se lasă să se răcească. Se pun cu pipeta două picături în urechea
afectată, apoi se introduce un tampon de vată. Procedura se repetă de 2-3 ori pe
zi, până la dispariţia completă a simptomelor.
Local se pun săculeţe calde cu sare sau mălai. Căldura locală diminuează
durerile acute.

9.3. Amigdalita
Este inflamaţia mucoasei faringiene în totalitatea ei, inclusiv a ţesutului limfatic
care constituie amigdalele. Bolnavii se plâng de jenă la înghiţit, senzaţii de
înţepături şi căldură, uscăciune a gurii. Debutul este brusc, cu febră mare şi
frisoane. Este indicată o alimentaţie uşoară, bogată în lichide (ceaiuri, sucuri de
fructe). Nu se dau alimente zgrumţuroase, tari, care pot irita şi mai mult
amigdalele şi mucoasele faringelui.

Fitoterapie
Ceaiul din flori de muşeţel - este un puternic antiseptic, bactericid, antiinflamator
şi anestezic. Se beau 3-4 căni de ceai pe zi dintr-o infuzie cu o linguriţă de plantă
la o cană cu apă. Se poate face şi gargară.
Salvia - are acţiune antiseptică şi bacteriostatică, datorită conţinutului de ulei
eteric şi tanin. Se prepară o infuzie din o linguriţă de frunze mărunţite la 100 ml
de apă. Se pot bea 3 căni pe zi. Se foloseşte o infuzie mai concentrată cu salvie,
muşeţel şi capsule de mac pentru gargară.
Cerenţelul - conţine mult tanin şi uleiuri volatile, având acţiune antiseptică,
dezinfectantă şi calmantă. Se prepară decoct din rădăcină de cerenţel, două
linguriţe de rădăcină la o cană cu apă, fiert timp de 30 de minute. Se face gargară,
de trei ori pe zi.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc - este antispastic, antiinflamator, analgezic, mucolitic,
antiinfecţios, tonic general şi este indicat în tratarea afecţiunilor respiratorii, în
special a amigdalitelor, dar este şi un bun întăritor după episoade infecţioase.
Se administrează intern, 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un
cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Administrarea internă este contraindicată la copii.

Alte remedii:
Pastă de trandafiri cu miere - se spală 100 g de petale de trandafiri pentru
dulceaţă, se toacă mărunt şi se aşază într-un vas de sticlă. Se adaugă 150 g de
miere şi se amestecă bine, până la omogenizare. Se păstrează la rece timp de 5
zile, acoperit, pentru a se macera. Amestecul are acţiune calmantă, emolientă,
bacteriostatică şi eutrofică asupra mucoasei căilor respiratorii. Se consumă câte o
linguriţă de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Produsul devine toxic după două
săptămâni, chiar dacă este ţinut în frigider.
Şodou - se amestecă un pahar cu lapte cald, un gălbenuş de ou şi două linguri cu
miere, până la omogenizare. Se serveşte cald, cu înghiţituri mici, în 5-10 minute.
Băutura are acţiune calmantă şi emolientă asupra mucoaselor faringiene iritate.
Se poate bea zilnic câte un pahar, de preferat seara, la culcare, până la vindecarea
completă.

10. Boli stomatologice

10.1 - Abces dentar
10.2 - Afte

10.1. Abcesul dentar

Este cauzat de caria dentară care progresează de la suprafaţa dintelui spre
profunzime şi ajunge la pulpa dentară, după ce a distrus smalţul. Se manifestă cu
dureri violente, care pot ceda la un moment dat, dar procesul nu este stins.
Mucoasa bucală se bombează în dreptul dintelui bolnav, ca un bob de mazăre,
iar gingia este congetionată şi, uneori, albicioasă.

Fitoterapie
Infuzie de flori de coada şoricelului - preparată din o lingură de plantă la cană.
Se ţine în gură ceaiul călduţ câteva minute, apoi se aruncă. Se poate repeta de
mai multe ori pe zi. Are acţiune puternic antiseptică, datorită conţinutului
uleiurilor volatile bogate în azulen.
Sunătoarea - are proprietatea de a calma durerile şi de a stopa inflamaţiile
gingiilor şi ale dinţilor. Se face gargară dintr-o infuzie preparată din 2 linguriţe
de plantă la o cană cu apă.
Decoctul de rizomi de pir - are acţiune antimicrobiană. Se face gargară sau se pot
pune tampoane de vată îmbibate în decoct pe locurile afectate.
Decoct dintr-o linguriţă de rădăcini de ghimbir - tăiate mărunt la o cană cu apă.
Amestecul se fierbe timp de 5 minute, apoi se lasă să se răcească. Se fac mai
multe băi de gură călduţe pe zi.

Remedii rapide:
Pisaţi bine o cuişoara şi puneţi-o la măseaua inflamată. Efectul anesteziant este
aproape instantaneu.
10.2. Aftele
Sunt erupţii formate de vezicule ce apar pe limbă, mucoasa gurii, faringe. Produc
dureri, salivaţie abundentă, febră. În formele grave aftele pot apărea şi pe piele.
Sunt indicate antiseptice locale şi gargare.

Fitoterapie
Salvia - are acţiune antiseptică şi bacteriostatică, datorită conţinutului de ulei
eteric şi tanin. Se prepară o infuzie din o linguriţă de frunze mărunţite la 100 ml
de apă; se face gargară de mai multe ori pe zi.
Florile de sulfină - conţin un ulei eteric, cumarina, care îi transmite mirosul
plăcut de fân cosit. Se face o infuzie concentrată, din două linguriţe de plantă la
100 ml de apă şi se face gargară, de mai multe ori pe zi. Planta fiartă poate fi
mestecată în gură, apoi aruncată.
Frunze de dafin - pentru tratarea aftelor şi infecţiilor gingiei se pun 10 frunze de
dafin într-o cană cu apă clocotită. Se lasă la răcit, după care se fac gargară şi
clătiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul trebuie repetat de trei ori pe zi.

Apiterapie
Sirop de propolis - se curăţă 50 g de propolis, se pune într-un vas de inox cu o
cană cu apă. Se fierbe acoperit, la foc moderat, până ce scade la jumătate.
Lichidul se strecoară cald printr-un tifon, se pune într-o sticlă şi se adaugă 50 g
de miere, amestecându-se bine, până la omogenizare, cât este călduţ. Are acţiune
bactericidă şi bacteriostatică, uşor antibiotică, dezinfectantă. Se iau 3-4 linguriţe
pe zi, conţinutul ţinându-se puţin în gură înainte de înghiţire.

Alte remedii:
Gargară cu ceai de prune - striviţi 2 prune acre, cu tot cu sâmburi, apoi puneţi-le
la fiert în 400 ml apă clocotită, timp de 5 minute. Adăugaţi puţină sare şi lăsaţi să
se răcească. Se face gargară de 3-4 ori pe zi.
Dimineaţa, înainte de a mânca, faceţi gargară cu un amestec în părţi egale de
miere şi apă distilată.
Mestecaţi frunze de ridichi şi spanac, puţin fierte sau chiar crude, de două ori pe
zi.

11. Boli dermatologice

11.1 - Acnee, furunculoza
11.2 - Urticarie
11.3 - Eczeme
11.4 - Arsuri, degerături, pistrui, inflamatiile pielii, herpes, celulita, bătături,
panariţiu, negi

11.1.1. Acneea
Este o dermatoză caracterizată printr-o inflamaţie purulentă a folicului pilo-
sebaceu, însoţită de secreţia exagerată a glandelor sebacee. Acneea vulgară sau
poliformă juvenilă apare mai ales la tineri, începând de la vârsta pubertăţii, prin
formarea unor mici puncte brune-negre, care astupă porii dilataţi ai pielii şi
poartă numele de comedoame. De multe ori leziunile lasă în urmă cicatrice. Un
rol important pentru prevenirea şi tratarea acneei îl joacă îngrijirea corectă a
pielii.

Alte remedii:
Se aplică pe faţă oţet de hrean, sub formă de compresă, timp de 10 minute, zilnic.
Oţetul de hrean se prepară din rădăcini mărunţite care se pun într-o sticlă, peste
ele se toarnă oţet de vin sau de fructe până se acoperă hreanul. Se lasă să stea la
temperatura camerei timp de o săptămână, apoi lichidul se poate utiliza. Nu se
strecoară. Se recomandă ca atât prepararea, cât şi păstrarea acestui oţet să se facă
în vase de sticlă sau de plastic, pentru că, altfel, se oxidează. În cazul unui ten
sensibil, oţetul se diluează cu apă (concentraţia este bună dacă atunci când
aplicăm soluţia se simte o uşoară arsură). Compresa înmuiată în oţet se pune
seara şi se ţine 5-10 minute, apoi se spală faţa cu apă rece. În general, după
primele 7 zile de tratament se văd efectele. E posibil ca evoluţia acneei să nu fie
cea aşteptată, dar tratamentul se continuă încă 2-3 săptămâni.

Fitoterapie
Urzica - este eficientă în regenerarea organismului şi are efect asupra sistemului
circulator. Datorită acţiunii sale depurative şi diuretice, ceaiul de urzică elimină
toxinele din sânge şi are şi un excelent efect cosmetic, în curăţirea tenurilor grase,
acneice. Se consumă un litru de ceai pe zi, preparat din o mână de plantă bine
spălată la 1 l de apă. Se strecoară şi se bea rece sau cald, pe parcursul unei zile
întregi.
Florile de gălbenele - au efect dezinfectant şi cicatrizant, grăbesc vindecarea
leziunilor şi ajută la refacerea pielii. Se pun două linguri de plantă la un litru de
apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute, apoi se strecoară. Se spală faţa cu
soluţia obţinută sau se aplică comprese înmuiate în infuzie pe zonele afectate.
Arpacaşul - este foarte bun pentru astfel de afecţiuni. Se prăjesc 2 linguri de
seminţe de arpacaş la foc mediu timp de 10 minute, amestecând mereu. Se pun
apoi seminţele într-un vas, se adaugă 450 ml apă şi se lasă să fiarbă la foc mic
încă 10 minute. Ceaiul de arpacaş este recomandat pentru toate tipurile te ten,
fiind un bun remediu împotriva acneei, pistruilor, negilor, erupţiilor şi
afecţiunilor cutanate. Se poate folosi intern, câte o ceşcuţă de 2-3 ori pe zi, sau
extern, sub formă de comprese.
Vitaminele B, C, E şi mineralele sunt foarte utile şi încetinesc procesul de
îmbătrânire a celulelor. Ele ajută la vindecarea rapidă a leziunilor. Zincul este, de
asemenea, foarte eficient în tratarea acneei. O doză de 50 mg pe zi, timp de 14
săptămâni, poate trata cu succes acneea.
Lămâia - este un excelent exfoliant, deoarece îndepărtează celulele moarte ale
pielii. Poate fi folosită ca atare (se taie rondele subţiri şi se aplică pe zonele
afectate), sau sub formă de suc (se îmbibă un tampon cu vată cu sucul unui
fruct). Înainte de a aplica rondelele sau compresa, faţa trebuie bine spălată cu un
săpun pentru copii.
Se spală tenul cu un decoct, fiert timp de 10 minute, din 2 linguriţe la 300 ml apă,
din amestecul de plante: ţintaură, coada-calului, iederă, pelin, mentă, gălbenele,
la care se adaugă 6 linguri de oţet de mere. Dupa zvântare se tamponează uşor
pielea cu tinctură de propolis 15 la sută. Seara se masează pielea obrazului cu o
cremă pe bază de propolis.

Sfaturi cosmetice utile

În îngrijirea tenului acneic, se recomandă folosirea săpunului pentru copii,
neiritant, de culoare albă şi nu a celui antibacterian, care usucă pielea.
Săpunurile speciale cu benzoyl peroxid, sulfat de zinc sau vitamina B se folosesc
numai la recomandarea medicului dermatolog.

11.1.2. Furunculoza
Este reprezentată de prezenţa în acelaşi timp a zeci de furuncule mari, confluate,
pe toată suprafaţa organismului. Apare la persoanele cu imunitate scăzută şi la
diabetici.

Fitoterapie
Infuzia de cicoare, rădăcină de brusture şi trei-fraţi-pătaţi are proprietăţi
depurative şi poate fi folosită pentru combaterea furunculozei şi a acneei. Se
prepară din trei linguri de plante la un litru de apă şi se bea ceaiul, puţin îndulcit,
în cursul unei zile.
Făina de in calmează durerile şi ajută la colectarea şi evacuarea puroiului. Se pun
cataplasme din făină de in amestecată cu apă fierbinte până devine o pastă. Se
menţin timp de 2 - 3 ore pe locul afectat, de preferat calde.
Cataplasmele cu infuzie de muşeţel şi flori de soc ajută la colectarea
furunculului. Se fac băi locale sau se pun comprese dintr-o infuzie concentrată,
călduţă.
Frunzele de nalbă sunt emoliente, datorită conţinutului bogat în mucilagii.
Frunzele se opăresc cu apă şi se aplică peste furuncule.

11.2 Urticaria
Este o afecţiune cutanată caracterizată printr-o erupţie de bubiţe roşiatice şi este
însoţită de mâncărimi intense. Urticaria acută persistă între 12 - 24 de ore. Este
consecinţa ingerării unui medicament, a unei înţepături de insectă sau a
consumării unui aliment. Se manifestă în mai puţin de 3 ore de la intrarea în
contact a organismului cu alergenul. Cu cât contactul cu acesta este mai frecvent,
cu atât urticaria va fi mai virulentă şi va avea consecinţe mai grave (umflarea
feţei şi, mai rar, a laringelui, astm, scăderea tensiunii, şoc anafilactic). Urticaria
provocată de agenţi fizici (căldură, frig, sudoare, apă, soare) se manifestă în
zonele presate de pantofi, curea.

Fitoterapie
Infuzie de cătină albă care se prepară din 2 linguriţe de fructe zdrobite peste care
se toarnă 500 ml apă clocotită. După 30 minute se strecoară, iar întreaga cantitate
de ceai se bea fracţionat, pe parcursul unei zile.
Decoctul de stânjenel galben îl puteţi prepara fierbând 2 linguriţe de pulbere de
rizom la o cană cu apă. Lăsaţi totul la macerat timp de 2 ore, după care fierbeţi
din nou, timp de 10 - 15 minute, la foc mic. Strecuraţi şi faceţi spălături locale,
folosind o compresă sterilă.
Decoct din rădăcină de brusture, preparat din 15 g pulbere de rădăcină la 300 ml
apă clocotită timp de 30 minute. Se bea o cană pe zi.
Infuzie de coacăz negru, preparată din o linguriţă de plantă la 200 ml apă
clocotită. Se lasă să infuzeze timp de 10 minute. Se beau 2 - 3 căni pe zi.
Se pun local cataplasme cu infuzie din muşeţel, trei-fraţi-pătaţi şi păpădie.

Alte remedii:
Se amestecă praf de cuişoare cu apă până se face o pastă, apoi se aplică pe piele.
Efectul se observă imediat.

11.3 Eczemele
O erupţie spontană este, de multe ori, sinonimă cu eczema de contact. Cauzele
apariţiei pot fi purtarea unor bijuterii suflate cu nichel sau crom sau contactul cu
anumiţi alergeni (parfumuri, cosmetice, piele). Eczema de contact poate fi activă
o lungă perioadă de timp sau poate deveni cronică.

Fitoterapie
Decoctul de afin este folosit în tratarea eczemelor, mai ales a celor sângerânde.
Fierbeţi 1 linguriţă de fructe uscate în 200 ml apă, timp de 15 minute, la foc mic.
Lăsaţi la răcit 15-20 minute, apoi strecuraţi. Aplicaţi cataplasme pe locul afectat,
folosind un pansament steril.
Infuzia de gălbenele este, de asemenea, eficientă în tratarea eczemelor. Se
prepară din 2 linguri de flori la 250 ml apă, apoi vasul se acoperă pentru 30
minute. Ceaiul se strecoară şi se fac băi locale sau se pun cataplasme.

Aromoterapie
Uleiul volatil de brad se poate administra intern, câte 2 - 4 picături de 3 ori pe zi,
în miere şi apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel
mult trei săptămâni.
Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte sau băi cu 10
picături în cada de baie.

11.4.1 Arsurile
Sunt leziuni ale ţesuturilor, produse de acţiunea temperaturii ridicate, a
substanţelor chimice, curentului electric, soarelui. Există arsuri cu diferite grade
de gravitate, dar remediile pe care le veţi găsi în continuare se aplică doar în
cazurile uşoare, de hiperemie a pielii (înroşire) sau a apariţiei de vezicule.

Fitoterapie
Pentru arsuri uşoare este eficient uleiul de cătină. Acesta are rol cicatrizant şi
acţiune regeneratoare a ţesuturilor.
Se mai pot aplica foi de varză albă, bine strivite, care pot regenera ţesutul bolnav
şi ameliora durerea.
Unguentul din muguri de plop este un remediu pe care îl puteţi folosi cu
încredere. Se prepară din 2 linguri de muguri zdrobiţi şi umeziţi cu puţină apă
caldă peste care se adaugă o lingură de alcool şi se lasă la macerat 1 - 2 zile.
Adăugaţi apoi 100 g de untură şi o lingură de ceară de albine. Fierbeţi amestecul
în baie de apă 3 - 4 ore, strecuraţi produsul obţinut şi amestecaţi bine, până
ajunge la consistenţa unei paste. Se aplică de două ori pe zi, peste arsura bine
curăţată în prealabil.
Uleiul de sunătoare şi de muşeţel se prepară din două linguri din cele două
plante, bine mărunţite şi apoi umezite cu puţină apă peste care se adaugă 2
linguri de alcool. Se lasă la macerat 24 de ore. Apoi se toarnă un pahar de ulei de
floarea soarelui şi compoziţia se pune la fiert într-o baie de abur, timp de 3 ore.
După ce se răceşte se strecoară uleiul şi se pune în sticluţe de culoare închisă. Se
aplică, în cazul arsurilor uşoare, peste rana curăţită în prealabil.

Apiterapie
Mierea de albine este cel mai eficient remediu pentru durerile provocate de
arsuri. Rana se spală cu infuzie de muşeţel sau coada şoricelului, aopi se aplică
un strat subţire de miere de albine. După 2 - 3 ore se spală mierea tot cu ceai de
muşeţel. Procedeul poate fi aplicat de două ori pe zi.

Alte remedii:
Tinctura de ceapă
Trei cepe tăiate mărunt se pun la macerat, timp de o săptămână în 100 ml alcool
de 80 grade. Înainte de a se aplica pe locul bolnav, soluţia se agită pentru
omogenizare

11.4.2 Degerăturile
Sunt provocate de expunerea corpului neprotejat la acţiunea frigului timp de
peste 12 ore. Sunt mai frecvente la picioare şi se manifestă cu dureri, înroşirea
tegumentului, senzaţia de arsură şi furnicătură. Se pot complica cu infecţii.
Pentru a trata o degerătură superficială, cea mai bună metodă este de a încălzi
degetele la subsoara sau între pulpe sau de a acoperi părţile degerate cu mâinile
calde ale altei persoane. Pentru degerături mai severe se recomandă încălzirea
părţilor degerate cu apă caldă (40 de grade Celsius).
Încălzirea cu apă mai caldă de 40 de grade este contraindicată. Se pot aplica şi
comprese călduţe. Este contraindicată ţinerea părţilor degerate în faţa focului sau
a unui încălzitor electric.

Fitoterapie
Se fac băi locale călduţe, se aplică prişniţe şi cataplasme, evitându-se bandajarea
strânsă a părţilor afectate, pentru a nu fi împiedicată circulaţia sanguină locală.
Flori de gălbenele - infuzie, preparată din 20 g flori la 1 l de apă, pentru spălături
locale sau cataplasme.
Tinctura de gălbenele se prepară din 20 g flori la 100 ml alcool, prin macerare,
timp de 8 zile. Se amestecă 10 ml tinctură cu 100 ml apă fiartă şi răcită. Se aplică
local, sub formă de comprese, pe zonele cu degerături superficiale.
Băile locale cu ţelină, timp de 10 minute pe zi, grăbesc vindecare şi calmează
durerile. Se fierbe o ţelină cu rădăcină şi frunze într-un litru de apă, timp de o
oră, apoi se fac spălături călduţe cu lichidul obţinut.

Alte remedii:
Unguent camforat - Se prepară din 10 g camfor, 8 g parafină solidă, 100 g
vaselină pentru uz extern. Se topesc parafina şi vaselina la căldură moderată, se
adaugă camforul şi se amestecă în continuu, până când se dizolvă tot camforul.
După răcire se poate folosi în aplicări locale, sub formă de masaje uşoare.

11.4.3 Pistruii
Sunt mici pete pigmentate mai puternic, care apar în general pe faţă, în zona
nasului, pe spate şi braţe. Persoanele cu ten deschis sunt mai sensibile la acţiunea
soarelui, care potenţează apariţia pistruilor.

Oţet de hrean
Se macerează 150 g de rădăcină de hrean ras în 250 ml de oţet. Se strecoară şi se
badijonează regiunea cu pistrui de trei ori pe zi. Se mai poate aplica local suc de
castravete sau de lămiie. Faţa se spală cu ceai de tei.
Se tamponează pistruii cu suc de pătrunjel sau se masează regiunea cu câteva
frunzuliţe de pătrunjel proaspăt.
În 2 - 3 linguri de ulei de măsline se fierb câteva frunze de spanac, bine
mărunţite, până se înmoaie. Se aplică sub formă de mască, timp de 30 de minute.
11.4.4 Inflamaţiile pielii
Pot fi provocate de contuzii, răni, alte tipuri de boli dermatologice.

Se fierb puţin în ulei lăptuci proaspete. Se pun cataplasme pe piele de 2 - 3 ori pe

zi, câte 20 minute.
Se prepară o alifie din 50 g gălbenele, 50 g pătlagină, 25 g pelin, 25 g rădăcină de
tătăneasă. Plantele se fierb în osânză de porc 15 minute. Se lasă să stea o zi
preparatul, iar a doua zi se încălzeşte în baie de aburi, se strecoară şi se păstrează
la rece. Se ung zonele afectate.
Ulei de gălbenuş de ou
Se iau gălbenuşurile de la 2 - 3 ouă fierte tari, se înţeapă cu o sârmuliţă şi se ţin
deasupra unei flăcări de lumânare. La suprafaţa gălbenuşurilor apar nişte
picături. Acestea sunt folosite ca ulei pentru ungerea locurilor afectate. Se aplică
seara, la culcare.

11.4.5 Herpesul
Este o boală a mucoaselor, produsă de un virus filtrant (Herpes simplex).
Apariţia băşicuţelor este precedată de senzaţii de arsură, mâncărime sau durere.
Când apar veziculele cu lichid clar, durerea dispare, dar acestea se rup repede şi
apar pe piele eroziuni care rămân mult timp până la vindecarea completă.

Fitoterapie
Rădăcina de brusture conţine inulină, săruri de potasiu, un ulei volatil şi o
substanţă cu acţiune antimicrobiană. Se face un decoct concentrat, din 4 linguri
de rădăcină bine mărunţită la o cană cu apă. Se fierbe timp de 10 minute. Ceaiul
poate fi folosit pentru comprese şi tamponări, de 5 - 6 ori pe zi.

Se ung locurile afectate cu unguent din muguri de plop fierţi în untură (osânză)
şi ceară de albine, timp de trei ore. Se lasă apoi preparatul la răcit şi se amestecă
până la omogenizare. Se unge cu albuş de ou bătut spumă locul afectat de 5 - 7
ori pe zi.

11.4.6 Celulita
Se pun la macerat într-un vas 30 g boabe de ienupar, 20 g trei-fraţi-pătaţi, 20 g
creţuşcă, 10 g frunze de salvie şi 10 g flori de soc în 750 ml spirt medicinal. Se
acoperă vasul şi se lasă timp de 2 săptămâni într-un loc întunecos şi rece. Se agită
preparatul zilnic cu o lingură de lemn. Se filtrează printr-un tifon curat şi se pune
în sticluţe închise la culoare. În fiecare seară, după duş, se agită recipientul, se
umezesc palmele cu amestecul şi se frictionează abdomenul, coapsele şi
picioarele timp de 10-15 minute. Se repetă zilnic, timp de 4-5 săptămâni.
Crăpături dureroase ale călcâielor
O cutie de alifie de gălbenele se amestecă cu o ceapă dată pe răzătoarea mică.
Crema se ţine la frigider şi se ung în fiecare seară tălpile şi călcâiele, apoi se pun
şosete.

11.4.7 Bătături (clavus)

Sunt produse de acţiunea mecanică de frecare sau presare a pielii. Se manifestă
cu o îngroşare a pielii pe locul afectat, fiind foarte dureroase dacă se localizează
pe talpă.

Cataplasme cu usturoi ras, aplicat seara, înainte de culcare. Procedura se repetă

timp de două săptămâni sau până la dispariţia bătăturii.
O ceapă tăiată în două se coace pe o tablă la flacăra de aragaz, apoi se stropeşte
cu oţet de mere. Se aplică pe bătătură, se fixează cu un pansament şi se ţine timp
de 12 ore.
Se unge bătătură cu ulei de ricin, după care se aplică un pansament cu propolis
topit la foc.
Se pune seara, pe bătătură, un pansament cu coajă de lămâie pe care a rămas şi
puţin miez.
11.4.8 Panariţiu
Este o infecţie localizată la degete, de regulă de un agent de tipul stafilococului
sau streptococului. Poarta de intrare este o înţepătură, tăietură sau rosătură, de
obicei în zonele alăturate unghiilor. Se manifestă prin durere, înroşire a pielii,
edem, deformarea degetului şi senzaţie de arsură. Apoi pielea din dreptul
abcesului devine albă.

Se face o cafea tare şi se înmoaie degetele bolnave de 5-10 ori pe zi, câte 10
minute.
Se bagă degetele într-un vas cu oţet diluat cu apă, dimineaţa, la prânz şi seara,
timp de o jumătate de oră.
Se amestecă bine 3 linguri glicerină, 1 linguriţă miere, o jumătate de pahar cu
apă, o linguriţă amoniac, un vârf de cuţit de borax.
Se frecţionează de 2-3 ori pe zi unghiile cu acestă soluţie.
Se pune o frunză de aloe tăiată peste unghia bolnavă şi se pansează degetul.
Se îmbibă în tinctură de propolis o compresă şi se pune pe locul bolnav.

11.4.9 Negii plantari

Au dimensiuni variabile, de la un vârf de ac la o bob de mazăre, sunt provocaţi
de un ultravirus şi se localizaeză de obicei la nivelul degetelor mâinii.
Se ung şi se frecţionează cu ulei de ricin, de două ori pe zi. După două săptămâni
negul va dispărea.
Se masează cu sare de bucătărie.
Se masează cu coajă verde de nucă.
Se tamponează cu tinctură de rostopască sau se aplică direct pe neg sucul lăptos,
de culoare galbenă, al plantei.
11.4.10 Căderea părului (Alopecia)
Se pregăteşte un decoct din 30 g rădăcini mărunţite de brusture la 1 litru de apă.
Se fierbe până scade la jumătate şi se freacă zilnic pielea capului.
Se amestecă pulbere fină din coada-şoricelului sau pulbere din tulpină de in cu
ulei de măsline. Se freacă zilnic pielea capului cu această soluţie.
Se aplică pe pielea capului un amestec dintr-o lingură de alcool de 40 de grade şi
un gălbenuş de ou crud. După 40 de minute se clăteşte părul cu apă caldă.
Se prepară o tinctură de ardei iute din 20 g de pulbere de ardei iute şi 100 ml
alcool, macerată timp de o săptămână. Se fac frecţii de 2-3 ori pe săptămână,
masând rădăcina părului.
Se amestecă o ceapă rasă pe răzătoarea mică cu o lingură de ulei de ricin şi 10 ml
vitamina A. Zilnic se pun comprese, timp de 5 ore. Se spală, apoi, părul cu apă
caldă.
Se face un amestec din 100 g urzică, 2 linguri oţet şi 500 ml apă, apoi se fierbe
timp de 30 de minute. Se masează pielea capului zilnic, timp de o săptămână.

Aluniţe, semne din naştere, dereglări de pigment, pete de bătrâneţe

Frunze de cedru sau chiparos se spală, se taie mărunt şi se pun într-o sticlă
închisă la culoare. Se completează cu rachiu de secară şi se lasă la macerat 10 zile,
de preferat la soare. Cu această tinctură se tamponează locul afectat de mai multe
ori pe zi.
Înţepături de insecte
În timpul verii, ţânţarii, albinele, viespile, bondarii, tăunii pot fi, din cauza
înţepăturilor pe care le produc, duşmani sâcâitori ai pielii. Înţepăturile de albină
sau de viespe provoacă o durere ca de arsură, însoţită de roşeaţă şi mâncărimi de
piele, care dispar după 24 de ore. În cazul mai multor înţepături umflătura este
mare, bolnavul prezintă vărsături, tulburări respiratorii, tremurături, accelerarea
pulsului. Înţepăturile de ţânţar provoacă mâncărimi locale. De la înţepăturile de
păianjen se formează o umflătură dureroasă. Bolnavul prezintă contracţii
musculare şi o stare generală proastă, cu respiraţie greoaie şi accelerarea
pulsului. Persoanele care fac alergie la înţepăturile de ţânţari, păianjen, căpuşe,
albine sau viespi pot intra în şoc anafilactic, urmat de deces. Pişcăturile de tăun
sunt dureroase, rămânând astfel încă două săptămâni, cu o intensitate mai
redusă. Înţepăturile de căpuşă lasă în urmă o pată roşie, intens colorată în centru,
însoţită de mâncărime. La fel pot înţepa ploşniţele, purecii şi furnicile.

Alte remedii:
Este indicat să se spele locul inflamat cu apă şi săpun, apoi să se aplice comprese
cu apă rece, cu oţet sau cu gheaţă.
Se pot aplica cataplasme cu varză crudă sau pătrunjel, frunze de busuioc, de
mentă sau de pătlagină.
Tinctura de rostopască are acţiune antibiotică asupra unui număr mare de agenţi
patogeni. Extern, se foloseşte sub formă de tamponări şi masaje în boli de piele,
negi, muşcături de insecte şi şerpi.
Durerea va trece mai repede dacă presăraţi puţin amoniac alimentar peste locul
inflamat.
Fărâmiţaţi un cărbune, amestecaţi-l cu apă şi ungeţi cu această pastă rana, pe
care, după aceea, o bandajaţi cu pansament steril. Cărbunele acţionează mai
eficient dacă este menţinut tot timpul umed.

12. Nevrozele

Nevrozele cuprind majoritatea bolilor neinflamatorii ale sistemului nervos -

nevrozele anxioase, nevrozele fobice, nevrozele isterice şi nevrozele obsesive.
Nevroza anxioasă cuprinde o gamă de acuze pornind de la frică, teamă, angoasă,
teroare până la anxietate şi este cea mai frecventă. Bolnavul are tulburări
nervoase cu mişcări spasmodice, ticuri, delir, se sperie uşor, în special dimineaţa,
sare din nimic, vrea să aibă mereu pe cineva lângă el, pentru că îi e frică să stea
singur, îi este frică de întuneric, nu poate dormi, are halucinaţii.

Fitoterapie
Formula 1 - 1 g flori de gălbenele, 5 g conuri de hamei, 10 g
frunze de rozmarin şi de mentă, 20 g frunze de zmeur, de lămâiţă, sunătoare sau
mur şi 30 g rădăcină de valeriană. Se pun 4 linguriţe din acest amestec la 600 ml
de apă, se prepară ca o infuzie şi se beau 3 - 4 căni pe zi.
Formula 2 - 10 g valeriană, 10 g iarbă mare, 10 g frunze de mentă, 10 g frunze de
zmeur şi 10 g frunze de lămâiţă. Se prepară o infuzie din 3 linguri de amestec de
plante la 500 ml apă clocotită. Se beau 2 - 3 căni pe zi, îndulcit cu miere.
Formula 3 - 10 g frunze de trifoi de baltă, 10 g frunze de mentă şi 10 g rădăcină
de valeriană. Se prepară o infuzie din 3 linguri de amestec de plante la 500 ml
apă clocotită. Se beau 2 - 3 căni pe zi, îndulcit cu miere.
Formula 4 - 10 g flori de tei, 10 g conuri de hamei, 10 g talpa gâştei, 10 g rădăcină
de valeriană şi 10 g fructe de păducel. Se prepară o infuzie din 3 linguri de
amestec de plante la 500 ml apă clocotită. Se beau 2 - 3 căni pe zi, îndulcit cu
miere.
Formula 5 - 30 g urzică, 30 g muşeţel, 30 g cimbru, 20 g păducel, 40 g roiniţă, 30 g
coada şoricelului, 30 g arnică, 20 g sunătoare, 20 g salvie, 15 g frunze de mur, 15
g flori de hamei, 30 g coada calului şi 20 g mentă. Se pun 3 - 4 linguri din acest
amestec la un litru de apă clocotită şi se acoperă imediat cu un capac. După 30 de
minute ceaiul se strecoară şi se bea, îndulcit cu miere, pe parcursul întregii zile.
Rădăcina de valeriană (odoleană) este planta cu cel mai puternic efect de calmare
şi relaxare a sistemului nervos. De asemenea, combate eficient insomniile rebele
şi induce o stare de liniştire a întregului organism. Se poate prepara o ceai slab de
rădăcină de valeriană, mărunţită bine, apoi infuzată cu o cană cu apă clocotită. Se
lasă 10 minute, apoi se îndulceşte şi ceaiul se consumă călduţ, seara, înainte de
culcare.
Pentru combaterea stărilor de neurastenie este recomandată cura combinată cu
boabe de ienupăr, cu grâu încolţit şi cu suc de orz verde.
Infuziile din coji uscate de mere, hamei, busuioc, rozmarin sau păducel,
preparate simple sau combinate, din două linguri de plante la două căni cu apă
au rol sedativ asupra sistemului nervos şi de liniştire pentru persoanele anxioase
şi agitate. Se beau câte 2 - 3 căni pe zi.

Aromoterapie
Se pulverizează în camera de dormit, în fiecare seară, esenţă de pin sau de brad
şi esenţă de levănţică.

Băi
Pentru persoanele agitate sunt recomandate băile generale călduţe, în care s-au
adăugat fie 2 - 3 linguri de extract de levănţică, fie 100 g de ace de pin proaspete.

Apiterapie
Gem de valeriană cu miere
Rădăcina de valeriană se pisează într-o piuliţă sau mojar. Se ia o linguriţă din
praful obţinut, se pune într-un pahar, se adaugă o lingură de miere şi se
amestecă până la omogenizare. Se serveşte imediat, la persoanele care sunt în
timpul unei crize de nervi. Are acţiune calmantă şi este util şi pentru tratarea
insomniilor, asteniilor nervoase, supraexcitabilităţii sexuale, după şocuri
emotive.

Alte remedii:
Extract de mac în vin
100 g seminţe de mac se pun într-un litru de vin roşu şi se lasă la macerat timp de
10 zile. Se strecoară şi se beau 2-3 linguri seara, înainte de culcare.
Este bine ca, în afara meselor, să se administreze 50 ml suc de lămâie amestecat
cu 20 g de miere de albine şi un gălbenuş de ou.
În cazul insomniei se pun la macerat de dimineaţa până seara 1-2 linguriţe de
nucşoară cu o cană de apă. Beţi preparatul îndulcit cu miere seara, înainte de
culcare.
Decoctul din frunze de salată - 2 căni pe zi.
Tinctura de ovăz - 20 de picături de 2 ori pe zi
Tinctura de usturoi - 10 picături de 3 ori pe zi.
Vinul de salvie sau rozmarin - 10 linguri pe zi, între mese.

13. Nevralgii

Migrena
Foarte vulnerabile sunt persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 33 de ani.
Accesul este însoţit de o durere intensă care pulsează, localizată într-una dintre
părţile capului. De asemenea apare greaţa, incapacitatea de a suporta lumina şi
zgomotele puternice. De multe ori, debutul durerii este precedat de tulburări
vizuale, senzitive şi motorii. După accesul dureros urmează o stare de
somnolenţă şi de extenuare. Durata migrenei poate fi între patru ore şi două-trei
zile. În acest timp, persoana care suportă atacul migrenei se străduieşte să se
concentreze, dar nu poate, vrea să se întindă în pat, să tragă draperiile, să
doarmă.
În timpul accesului, durerea se poate răspândi în tot capul, apar frisoanele,
senzaţiile de greaţă, vărsăturile. Durerea se poate calma după ce bolnavul
doarme 4-5 ore, chiar şi în timpul zilei. În orice caz, imediat ce apar semnele unei
migrene, trebuie întreruptă orice activitate, iar bolnavul trebuie să ajungă într-un
spaţiu unde se poate relaxa şi chiar dormi câteva ore.
Se observă o uşurare dacă se aplică ceva cald pe cap, fie un prosop înmuiat în
apă fierbinte, fie o căciulă sau un batic încălzit la calorifer.

Fitoterapie
Levănţica are în compoziţie linalol, geraniol şi ulei volatil, toate cu un rol esenţial
de calmare a sistemului nervos central. Se beau 2 căni de infuzie pe zi, preparată
din o linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită.
Frunzele de mentă, opărite sau zdrobite cu un pahar, se aplică pe regiunea
dureroasă, timp de 20 de minute, iar procedeul are un efect de calmare a
durerilor intense. Cu acelaşi efect se pot aplica câteva picături de tinctură de
mentă, preparată din 5 g de frunze proaspete macerate, timp de 2-3 zile în 95 g
de alcool concentrat.

Dieta
Se exclud din alimentaţie produsele care conţin tiromină (ciocolată, cacao, nuci,
citrice, fasole, roşii, ţelină, brânzeturi) şi alcoolul.

Aromoterapie
Puneţi 4 linguri din următoarele plante într-un săculeţ de pânză: levanţică,
creţişoară, maghiran, petale şi frunze de trandafir, cuişoare. Închideţi săculeţul şi
puneţi-l în pat, lângă pernă.
Esenţa de cedru, amoniac şi mentă pulverizată în camera de dormit este, şi ea,
utilă.
Uleiul volatil de cedru are efect analgezic, fiind indicat în nevralgiile de toate
tipurile. Se administrează intern 1-2 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, în ceai
sau pe un cub de zahăr.
Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte, băi cu 10
picături în cada de baie, se pot pune comprese cu 10 picături în 100 ml de apă
călduţă şi lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de apă.
Masaj
Puteţi încerca să vă masaţi tâmplele cu ulei de ghimbir diluat în sucul de la 2-3
căţei de usturoi storşi. Masajul este eficient în cazul migrenei şi al nevralgiei de
trigemen.
Aplicaţi pe frunte câteva frunze de varză zdrobite cu un pahar de sticlă. Înveliţi
apoi capul cu un prosop călduţ.
Masaţi pulpele degetelor de la picioare, timp de 5 minute, în fiecare seară, înainte
de culcare.

Alte remedii:
Amestecaţi 5 linguri de oţet de mere cu 5 linguri apă de trandafir. Frecţionaţi
uşor zona dureroasă.
Luaţi după fiecare masă câte o lingură de miere zaharisită, pe care o ţineţi în gură
până se topeşte.
Tonic din aloe cu miere - se iau 750 g de frunze proaspete de aloe de la o plantă
în vârstă de peste 3 ani, neudată timp de 5 zile, se spală bine şi se toacă mărunt.
Se pun într-un vas de sticlă, se adaugă 1 kg de miere şi 500 ml suc de lămâie şi se
amestecă până la omogenizare. Se acoperă vasul şi se lasă la macerat timp de 5
zile, într-un loc întunecos, răcoros şi uscat. Se iau 3 linguri pe zi, câte una înaintea
meselor pricipale, timp de o lună. După o lună de pauză cura se poate relua.
Remediul are acţiune tonică, stimulativă, asupra sistemului nervos şi endocrin.
Se bea un ceai fierbinte în care s-au pus 2-3 vârfuri de cuţit de nucşoară. Durerea
va fi alinată considerabil.

14. Îmbătrânirea

Este un proces fiziologic normal, la nivelul anumitor aparate şi sisteme. După

vârsta de 60 de ani se observă cele mai multe dintre efectele îmbătrânirii, dar ele
pot fi întârziate prin câteva manevre simple.
Renunţaţi la fumat. Ţigara este principalul vinovat de o lungă listă de afecţiuni
ale inimii, plămânilor, ficatului şi ale altor organe, fiind acuzat şi de scăderea
duratei de viaţă a fumătorilor.
Consumaţi cu moderaţie băuturi alcoolice. Alcoolul ajunge în toate celulele
corpului, distruge genele şi afectează ficatul.
Respectaţi programul de somn. Organismul are nevoie de 8 ore de somn pe zi
pentru a-şi repara celulele şi a odihni inima.
Adaptaţi alimentaţia la corp.
Renunţaţi la grăsimile saturate. Încercaţi o dietă de 2 săptămâni fără carne, fără
prăjituri şi îngheţate. Consumaţi cereale integrale, fructe şi legume şi peşte gras -
somon, macrou, sardine, care inhibă activitatea distructivă pe care radicalii liberi
o au asupra celulelor.
Schimbaţi-vă modul de a privi îmbătrânirea. Persoanele care privesc pozitiv
îmbătrânirea trăiesc, în medie, cu şapte ani mai mult decât cei care sunt
îngrijoraţi de înaintarea în vârstă.
O reacţie chimică ce produce îmbătrânirea este procesul numit glicozilare.
Zahărul se leagă de proteină în interiorul celulelor, făcându-le rigide şi tulburi în
loc de limpezi şi elastice. Glicozilarea determină apariţia cataractei şi rigidizează
articulaţiile. Aceasta poate fi scăzută prin reducerea glucidelor (zahărului) din
alimentaţie.
Corpul poate fi menţinut puternic şi elastic prin exerciţii fizice ca mersul pe jos,
înotul şi gimnastica aerobică.

Cura cu argilă
Cura cu argilă, pe care o puteţi folosi de două ori pe an, pentru detoxifierea
organismului şi cura cu grâu încolţit sunt două metode simple de tratament şi
întreţinere pentru persoanele în vârstă, slăbite de boli sau cu o vitalitate scăzută.
Argila sau lutul este un pământ fin, ale cărui granule au dimensiuni
microscopice şi se găseşte în straturile profunde ale solului. Acest pământ are,
folosit intern şi extern, calităţi medicinale deosebite.
Argila are un rol important în menţinerea stării de sănătate şi de echilibru a
organismului, prin mai multe mecanisme, printre care cel mai important este
acela de detoxifiere. Datorită capacităţii sale de absorbţie, argila acţionează ca un
fel de burete în organism. Se îmbibă cu toate materiile nocive de pe calea
digestivă, materii nocive care apoi sunt eliminate prin urină şi fecale. Curăţă
stomacul, vezica biliara şi ficatul, intestinele, protejează rinichii şi vezica urinară.
Prepararea se face foarte uşor, o doză obţinându-se dintr-o jumătate de pahar de
apă rece la care se adaugă o linguriţă de argilă. Se lasă să stea 4-5 ore, după care
se poate folosi.
Amestecul cu argilă nu se prepară în vase de metal, plastic sau teflon, ci numai în
vase de porţelan sau lemn.
În primele şapte zile se bea, înainte cu 20 de minute de fiecare masă numai apa
limpede din paharul cu argilă, fără sedimentul de pe fundul paharului. După o
săptămână se bea tot conţinutul paharului, amestecând apa cu argilă cu o
linguriţă, astfel încât să se omogenizeze. Administrarea se face înainte de masă,
fiind luate în total 1-3 doze pe zi, pe tot parcursul tratamentului.
Durata tratamentului de dezintoxicare este de 21 de zile.
Cura cu argilă pentru tratarea anumitor boli
Atunci cand argila se foloseşte pentru tratamentul unor boli cronice, doza
rămâne neschimbată - o linguriţă de argilă la un pahar de apă, luându-se zilnic
două-trei doze. Perioada de acomodare, în care se bea doar apa limpede, fără
argila de pe fundul paharului, este de doar trei zile, după care se consumă apa cu
argila omogenizată. În funcţie de tipul bolii, se face cura cu argilă între 10 şi 21 de
zile pe lună.
Pe parcursul curei cu argilă se ţine un regim alimentar cu grad redus de
toxicitate, din care se elimină carnea, grăsimile, cafeaua, băuturile alcoolice,
condimentele. Se vor consuma legume, fructe şi zarzavaturi proaspete, sucuri
naturale de legume şi fructe.
Cataplasme cu argilă
Într-un vas de sticlă, de lemn sau de ceramică se amestecă argila cu apă caldă şi
cu cantităţi mici de uleiuri, tincturi sau macerate de plante până se obţine o pastă
densă. Se pun cataplasme pe zonele afectate, puţin mai mari decât suprafaţa
respectivă. Cataplasmele se aplică reci (pe regiuni inflamate sau pe partea de jos
a abdomenului) şi călduţe pe regiunea ficatului, pe rinichi, pe vezică, pe oase.
Băi de argilă
Pentru o cură se folosesc 10 pungi de argilă (a 1 kg). În prima zi se pun în cadă 2
pungi de argilă peste care se adaugă puţină apă, până se înmoaie argila. Apoi se
adaugă apa caldă şi se face baie, timp de 20 de minute.
A doua zi se scoate apa din cadă cu un furtun şi, peste argila rămasă, se mai
adaugă 2 pungi. Se înmoaie, apoi se adaugă apă caldă şi se face baie. În
următoarele 3 zile se procedează la fel. Din a şasea până în a douăsprezecea zi
baia se face practic cu întreaga cantitate de argilă. Există mai multe tipuri de
argilă:
Argila verde conţine hidroxid de fier, Ca, Mg, K şi Mn. Are o mare putere
absorbantă, motiv pentru care este frecvent folosită.
Argila roşie este argilă oxidată, bogată în oxid de fier, se foloseşte în tratarea
anemiilor şi a bolilor de sânge.
Argila galbenă este mai rar utilizată, are o formulă asemănătoare cu cea verde.
Argila albă are o putere de absorbţie mai scăzută decât cea verde, este potrivită
pentru tratamentul de început cu argilă.
Argila albastră este folosită mai ales în uz intern.
Argila gri este cea mai periculoasă (citotoxică). Poate conţine între 25 şi 75 la sută
cuarţ.

Cura cu grâu încolţit

100 de grame de germeni de grâu conţin fosfor (1050 mg%), magneziu (342 mg
%), calciu (71 mg%), vitaminele A, B, E, D, PP, enzime şi anumiţi hormoni
vegetali.
Cura cu grâu încolţit trebuie să dureze mai mult de o lună pentru a-şi dovedi
eficienţa. Efectele maxime se observă după trei luni de la începerea
tratamentului.
Adulţii pot consuma 3 - 6 linguri pe zi, iar pentru copiii cu vârste cuprinse între 7
şi 14 ani doza este de 1-2 linguri pe zi.
Germenii de grâu se administrează dimineaţa, pe stomacul gol. 100 g de grâu se
spală cu apă rece. Apoi se pun într-un vas şi se acoperă cu apă. Se aşază într-un
loc cald, în bucătărie, şi se acoperă cu un şervet. După 24 de ore se spală, se dă
prin maşina de tocat, pentru a fi mărunţit, după care se amestecă cu miere.
Grâul încolţit este indicat în întârzierile de creştere la copii, boli de piele (acnee,
eczeme, afecţiuni infecţioase recidivante), îmbătrânire, îmbătrânire prematură;
afecţiuni hepatice, subponderalitate, tromboflebită, artrită, afecţiuni oculare,
afecţiuni respiratorii recidivante, impotenţă şi sterilitate masculină, amenoree,
dismenoree, anemie, lipsă de calciu şi magneziu, dureri de cap, migrene,
insomnie.
Primele efecte care se observă sunt oprirea căderii părului, mărirea acuităţii
vizuale, îmbunătăţirea coordonării mişcărilor, întărirea dinţilor, înfrumuseţarea
pielii, reglarea activităţii nervoase, mărirea vitalităţii.

Alte remedii:
Folosirea curentă a drojdiei de bere are un efect regenerator, care poate ajuta
organismul să rămână tânăr şi în formă. Drojdia conţine nu numai o mare
cantitate de proteine, minerale şi vitamine, ci şi acid nucleic. Acesta din urmă
conduce procesul de formare a celulelor noi, care le înlocuiesc treptat pe cele
deteriorate, iar acest proces întârzie îmbătrânirea prematură. Persoanele în vârstă
pot constata în doar câteva luni o ameliorare a stării generale şi un surplus de
energie. Pielea devine suplă, tenul se colorează, starea de sănătate se
îmbunătăţeşte. Drojdia de bere poate reface flora intestinală distrusă de
medicamente şi antibiotice. Are acţiune în afecţiuni diverse, precum enterite,
colite şi diaree, ciroză, toate formele de avitaminoză B, diabet, furunculoză, acnee
şi seboree, scleroză în plăci, dar poate fi folosită şi în caz de osteomielită,
pneumonie, gripă sau anemie.
Cura cu drojdie de bere este eficientă dacă este urmată timp de trei-patru luni. Se
administrează de 2-4 ori pe zi, dimineaţa şi seara, amestecată cu lichide, de
preferat după mese. Dizolvată şi băută înainte de masă taie pofta de mâncare,
micşorând numărul de calorii primite de organism.

15. Alcoolism si tabagism

Alcoolismul este o boală în care o persoană continuă să consume alcool chiar şi

atunci când acesta îi creează probleme de sănătate şi de familie. Când un alcoolic
nu bea, are simptome de renunţare. Începe să tremure, are frisoane şi halucinaţii.
Efectele de scurtă durată ale alcoolului sunt răspunsuri încetinite faţă de mediu,
scăderea coordonării, alterarea memoriei, vomă, tulburări de vedere, dificultatea
de a merge sau a sta în picioare, pierderea cunoştintei, coma şi decesul.
Efectele de lungă durată ale alcoolului sunt alcoolismul, pierderea memoriei,
ciroza hepatică, boli de inimă, scurtarea duratei de viaţă.
Dacă o persoană cunoscută prezintă două din următoarele caracteristici, este
posibil să fie alcoolică - bea la o anumită oră, bea dimineaţa, bea singură, ascunde
alcoolul, are pierderi de memorie în timp ce bea sau după ce a băut, devine
furioasă, tristă sau iritată după ce a băut, se simte vinovată din cauza
comportamentului său, evită prietenii sau activităţile sociale, afectează
comportamentul familiei, se plânge de scădere în greutate şi insomnie, se scuză
că bea de nevoie. Semnele care îi avertizează pe cei din anturajul unui posibil
alcoolic că acesta se confruntă cu boala, deşi el rareori o recunoaşte, sunt
consumul frecvent de alcool pentru a face faţă problemelor zilnice, evitarea
responsabilităţilor casnice sau ale celor de la serviciu, certurile în familie, lipsa de
respect faţă de sine
promisiuni nerespectate de a se lăsa de băut, pierderea memoriei.

Fitoterapie
Cătina albă conţine vitamina C, B1 şi B2, pigmenţi carotidieni, acid folic, acizi
graşi, fitosteroli, fiind o polivitamină naturală. Se face o infuzie din două linguri
de fructe zdrobite la o jumătate de litru de apă clocotită. Se lasă vasul acoperit 30
de minute, apoi se bea treptat, de-a lungul întregii zile.
Ceaiul de măceş, preparat din două linguri de fructe zdrobite la un litru de apă
fierbinte, fiert timp de 5 minute şi băut zilnic, este excelent în cura de
dezintoxicare. Este, în plus, un tonic vitaminizant, datorită conţinutului de
vitamine, beta caroten, lecitine şi pectine.
Tinctura de ardei iute, preparată din din 200 g de ardei iute macerat timp de 7
zile în 100 ml de alcool, este folosită în curele de dezalcoolizare. Se pun 20 de
picături de tinctură în o cană de ceai de anghinare şi se serveşte imediat.

Apiterapie
Se administrează câte 6 linguriţe de miere din 30 în 30 de minute dimineaţa, apoi,
după fiecare masă, câte 4 linguriţe, timp de o săptămână. Se continuă apoi cu
administrarea a 2 linguriţe de miere în fiecare dimineaţă, timp de o lună.

Presopunctură
Masaţi punctul Colţul Peştelui situat pe palmă, la baza degetului mare, prin
tonifiere, timp de 5 minute.
Masaţi punctul Valea Adunării situat la un deget deasupra urechii prin tonifiere.
Strângeţi puternic vârful nasului sau masaţi zona din jurul ombilicului.

Alte remedii:
20-30 de frunze de dafin opărite cu o cană de apă şi lăsate la infuzat 20 de minute
sunt un vomitiv şi antitoxic redutabil. Se bea dintr-o dată întreaga cantitate
preparată, având un efect de eliminare foarte prompt. Infuzia se foloseşte pentru
persoanele aflate în stare de beţie avansată.

Tabagismul Este o intoxicare cronică cu nicotină şi poate produce tulburări

cardiace, simptome de neurastenie, tremurături, inflamaţie a căilor respiratorii,
bronşite, cancer pulmonar.

Fitoterapie
Pătrunjelul se foloseşte în tratarea tabagismului, datorită compoziţiei frunzelor şi
rădăcinilor sale, bogate în săruri minerale - sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier şi
vitamine A, C, B1, B2. Rădăcina mărunţită foarte bine şi amestecul de frunze,
rădăcină şi seminţe, foarte bine măcinate, se administrează înainte de mese,
amestecat cu puţină apă caldă.
Mai puteţi consuma 20-30 g de frunze de pătrunjel proaspete pe zi, atunci când
aveţi tendinţa de a vă aprinde o ţigară. În plus, pătrunjelul face să dispară şi
mirosul urât al gurii.
Dacă sunteţi nervos din cauză că încercaţi să vă lăsaţi de fumat, mestecaţi câteva
flori de muşeţel când simţiţi nevoia să fumaţi.
Ceaiul de mentă este util în special pentru cei care suferă de palpitaţii după ce s-
au lăsat de fumat.
Mestecaţi un fragment mic de rădăcină de obligeană, ori de câte ori simţiţi nevoia
să aprindeţi o ţigară.

Alte remedii:
Faceţi un amestec de flori de soc, păpădie, trei-fraţi-pătaţi şi cicoare, în părţi
egale. Se prepară infuzie dintr-o lingură de amestec la o cană cu apă, se
îndulceşte şi se beau 2-3 ceşti zilnic, din care una seara, înainte de culcare.
Amestecaţi câte 10 g de flori de tei, fructe de păducel, talpa-gâştei, conuri de
hamei şi rădăcină de valeriană, în părţi egale. Preparaţi un decoct din o lingură
de amestec la 250 ml apă, fierbeţi timp de 5 minute, apoi luaţi de pe foc şi lăsaţi
vasul acoperit, încă 15 minute. Se strecoară, se îndulceşte cu miere şi se bea câte o
cană, atunci când se simte nevoia de ţigară.

Procedee de preparare

Pentru a obţine efectul maxim al substanţelor care se găsesc în plantele

medicinale se pot utiliza diferite procedee de preparare, cum ar fi infuzia,
decoctul, maceratul. Tehnica se bazează pe extracţia principiului sau grupului de
principii active folosindu-se dizolvanţi ca apa, vinul, alcoolul, oţetul sau uleiul.
Împreună cu principiul activ al plantei se extrag şi unele substanţe secundare,
care au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantelor.
Infuzia (ceaiul) este forma cea mai simplă şi mai utilizată de a extrage substanţele
active din plantele medicinale. Infuzia se obţine din menţinerea plantei
medicinale în contact cu apă clocotită timp de 15 minute. Într-un vas smălţuit sau
de porţelan se pun 1 - 2 linguriţe din planta mărunţită, peste care se toarnă 250
ml de apă clocotită. Vasul se acoperă şi se lasă 15 minute. După aceea ceaiul se
strecoară şi se îndulceşte. Unele plante se prepară numai prin infuzie, deoarece
prin fierbere principiul lor activ poate dispărea. Este cazul florilor de muşeţel, de
tei, al frunzelor de mentă sau de roiniţă.
Decoctul este procedeul prin care planta se amestecă cu cantitatea indicată de
apă rece, apoi produsul se fierbe un anumit timp. Decoctul se strecoară fierbinte
şi se completează cu apă caldă, cât este necesar.
Frunzele, florile şi planta întreagă se fierb 10 - 15 minute, iar cojile şi rădăcinile se
fierb 30 - 40 de minute. După fierbere decoctul se strecoară. Prin decoct se
prepară plantele a căror consistenţă este lemnoasă.
Maceratul se foloseşte la prepararea extractelor apoase, vinurilor, tincturilor şi
oţeturilor medicinale, pentru că unele principii active se extrag printr-un contact
mai îndelungat cu dizolvantul.
Unele plante, ca rădăcina de nalbă sau seminţele de in, se prepară numai prin
macerare cu apă rece, fără a se fierbe.
Plantele mărunţite ce urmează a fi macerate cu apă se spală în prealabil.
Maceratul se prepară cu apă la temperatura camerei (15 - 25 de grade). În timpul
extragerii, lichidul se agită de câteva ori. După trecerea timpului indicat,
maceratul se strecoară prin tifon. Preparatul se consumă în timp de 24 de ore şi
se păstrează la rece, în sticle de culoare închisă.
Cataplasma este un preparat de consistenţă moale, care se obţine din plantă
măcinată, amestecată cu apă până se formează o pastă. Această pastă se pune
între două bucăţi de pânză şi se aplică pe locul afectat. Cataplasmele se pot
realiza cu apă rece (cataplasma de muştar) sau cu apă fierbinte (cataplasma de
in).
Tinctura se obţine prin tratarea plantelor mărunţite cu alcool de diferite
concentraţii. Tincturile sunt soluţii extractive alcoolice, mai concentrate în
principii active decât infuziile. Se administrează intern, în puţină apă sau ceai sau
pe zahăr.
Siropurile sunt soluţii extractive apoase la care se adaugă zahăr (640 g de zahăr
la 360 ml de lichid). În general siropurile se prepară dizolvând zahărul într-o
soluţie ce conţine substanţele active ale plantei. Apoi preparatul se fierbe în baie
de abur sau direct pe foc, conform timpului indicat în reţetă. Siropurile se
prepară în vase smălţuite. Se strecoară fierbinţi prin tifon, direct în sticle uscate,
de capacitate mică. Dopurile se fierb în prealabil şi se fixează imediat ce sticlele
au fost umplute. Apoi se păstrează la rece.
Vinurile se prepară prin macerarea plantelor mărunţite, folosindu-se 30 - 40 g de
plantă pentru un litru de vin vechi de bună calitate. Macerarea se face la
temperatura camerei. După 7 - 8 zile se strecoară. Se lasă 24 de ore, apoi se
filtrează printr-o pânză deasă sau printr-un filtru de hârtie. Se adaugă zahăr
după gust şi se completează cu vin până la un litru.
Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea plantelor mărunţite cu oţet de vin,
la temperatura camerei, timp de 7 - 8 zile. După trecerea acestui timp întregul
conţinut se strecoară printr-o pânză deasă, apoi se completează cu lichid. Pentru
prepararea oţeturilor aromatice se folosesc plante în proporţie de 5 - 10 g la 100
ml de oţet. Se întrebuinţează numai extern.
Uleiurile medicinale se obţin prin macerarea plantelor în ulei, timp de 4 - 6
săptămâni. Peste plantele mărunţite se adaugă ulei la temperatura camerei (este
mai indicat cel de porumb sau de măsline). Sticla se ţine într-un loc răcoros şi
întunecat, astupată cu un dop de plută. O dată la 2 - 3 zile se agită preparatul, iar
după 3 săptămâni se strecoară. Se păstrează în sticle de culoare închisă, ferite de
căldură sau lumină.
Inhalaţiile se obţin din plante medicinale aromatice sau din uleiurile extrase din
plante. Peste planta mărunţită sau uleiul volatil, puse într-un vas smălţuit sau de
porţelan, se toarnă apă fierbinte. Vaporii de apă antrenează uleiul volatil care
este inhalat odată cu aceştia, acţionând la nivelul căilor respiratorii.
Băile din plante medicinale sunt utilizate în scop terapeutic. Se obţin fie prin
turnarea unei infuzii concentrate în apa de baie, fie prin introducerea plantelor
mărunţite, puse într-un săculeţ de tifon, direct în apă.

Mierea si sanatatea

de Vlad T. Popescu
Folosita ca aliment timp de mii de ani, mierea si-a dovedit din plin calitatile
terapeutice si nu exista cultura în care sa nu fi aparut vorbe de duh legate de
tineretea vesnica pe care ea o ofera consumatorilor ei.
În plus, mierea este doar o parte a unui complex de produse ale stupului,
terapiile ancestrale folosind pe larg si polenul, propolisul, ceara, laptisorul de
matca, veninul, pentru mentinerea sanatatii.

Avertisment
Persoanele bolnave de diabet NU vor consuma miere si produse din miere decât
sub îndrumarea medicului!
Copiii sub un an NU vor consuma miere! Mierea poate fi o sursa potentiala de
spori de Clostridium botulinum, care nu afecteaza tinerii si adultii cu o
microflora intestinala normala, dar care poate declansa botulismul infantil la unii
copii sub un an.

Mierea si celelalte produse ale stupului

De ce este mierea atât de bogata în principii curative? Pentru ca este esenta lumii
vegetale! Se spunea "sa curga lapte si miere". Laptele, sa nu uitam, este produsul
complex destinat dezvoltarii organismului mamiferelor si aliment unic pentru
primul stadiu de viata al acestora. În mod asemanator, mierea provine din
zaharul natural acumulat de plante pentru a forma fructul. Amândoua vin astfel
din grija lumii animale sau vegetale pentru perpetuarea speciei, sunt sustinute de
acest instinct fundamental al vietii si, consumându-le, beneficiem de grija întregii
naturi pentru descendentii ei.
Plantele absorb prin radacinile lor apa din sol, în fapt o solutie de nitrati, fosfati,
carbonati, apoi aceasta "seva" este supusa în frunze procesului de fotosinteza,
rezultând hidrati de carbon, zaharoza. În perioada de înflorire, zaharurile care
constituie nectarul sunt secretate de glandele aflate în flori. Elaborarea nectarului
are loc în momentul în care se deschid sacii cu polen, insectele în general si
albinele în special participând la polenizarea plantelor atunci când trec din floare
în floare adunând nectarul.
Adus în stup în gusa albinelor culegatoare, nectarul este o solutie suprasaturata
de zaharoza, maltoza, melitoza si alte polizaharide. Albinele prelucratoare
transforma aceste polizaharide în monozaharide printr-un proces de hidrolizare,
rezultând mierea cruda, care mai contine înca procente mari de apa. Invertaza
secretata de glandele faringiene actioneaza asupra mierii când aceasta este
trecuta din gusa în gusa, apa este eliminata si rezulta mierea coapta.
Din continutul mierii ne putem face si o idee preliminara asupra calitatii ei
curative. Zaharurile cele mai însemnate din miere sunt glucoza (28-37%),
fructoza (37-39%), zaharoza (0,5-1,3%), maltoza (5-11%). Când glucoza depaseste
cantitativ fructoza, mierea este mai putin dulce si cristalizeaza usor.
O serie de acizi organici, precum acidul formic, se afla si ei în componenta mierii,
dându-i acesteia un caracter usor acid. Datorita continutului de acid citric si
malic, mierea florala este superioara celei de mana. Acesti acizi asigura buna
pastrare a mierii, având caracter bactericid.
Substantele minerale sunt si ele prezente în miere, în proportii ce depind de
plantele din care a fost extras nectarul si de solul pe care acestea traiau. Bor,
mangan, nichel, litiu, potasiu, fosfor, staniu, cupru, dar si oligoelemente ca bariu,
beriliu, vanadiu, germaniu. În special mierea de mana este bogata în minerale.
Numeroase vitamine sunt si ele prezente în miere. B1 - tiamina, B2 - riboflavina,
B5 - niacina, acidul pantotenic, B6 - piridozina, B12, dar si vitaminele A, c, D si
acidul folic.
În mierea florala, provenind din glandele faringiene si salivare ale albinelor dar
si din nectarul multor plante medicinale, sunt prezente substante active biologic,
antibiotice.
Aroma mierii este datorata aminoacizilor din nectar.

Mierea de mana
Seva anumitor plante este folosita de insectele din familia Afidelor, care retin din
ea substantele azotoase si elimina substantele zaharoase. Afidele traiesc pe
numeroase specii de plante, dar mai ales pe conifere. Albinele ling zaharurile
eliminate de pe frunzele populate de aceste insecte. Culoarea închisa a mierii de
mana se datoreaza concentratiei ridicate de substante minerale, care îi confera si
o mai mare vâscozitate.

Pastrarea mierii
Dupa extragere, mierea este fluida, dar, cu timpul, în masa ei începe un proces de
cristalizare. Este gresit sa refuzam mierea zaharisita banuind ca este îndoita cu
zahar. Singura care trebuie sa ramâna fluida un timp îndelungat este mierea de
salcâm.
Antibioticele sunt extrem de sensibile la lumina soarelui, de aceea mierea trebuie
pastrata în vase închise si la adapost de lumina. De aceea nu este bine sa
cumparam miere care a stat mult timp în soare, pe marginea soselei.
Încalzirea mierii favorizeaza de altfel si aparitia hidroximetilfurfurolului, care
depreciaza mierea.
Datorita aciditatii ei, în contact cu tabla de zinc sau de fier, mierea formeaza
compusi toxici, deci nu este bine sa fie pastrata în astfel de recipienti.

Polenul
Graunciorii de polen sunt celule sexuale masculine, organul de reproducere
mascul al plantelor superioare. Un rol deosebit în compozitia polenului îl au
enzimele care accelereaza si regleaza procesele vitale. Polenul este astfel cel mai
important element de crestere pentru albine, dar si pentru refacerea tesuturilor
uzate.
Este adus în stup tot de culegatoare, la ore la care umiditatea atmosferica este
ceva mai crescuta, dimineata si spre seara.
Dupa culoare, ne putem da seama de planta din care provine: albastrui de la
nalba, rosu de la par, piersic, castan, galben-auriu de la alun si papadie, mov de
la coriandru, negru de la mac, cenusiu de la soia, galben deschis de la floarea
soarelui.
Nu trebuie sa ne mire ca polenul pus în vânzare este multicolor, deoarece
albinele nu culeg polen doar de la o singura planta, asa cum fac cu mierea, ci
prefera diversitatea.
Polenul este alcatuit din proteine, aminoacizi liberi, acizi grasi, vitamine,
microelemente, hidrati de carbon, vitamine si antibiotice.
Pentru albine, polenul mai vechi de un an este mai putin eficient, au observat
prisacarii, deci si pentru om ar fi bine sa fie consumat polen proaspat.

Pastura
Polenul disponibil, neconsumat în stare proaspata, este depozitat si sufera
transformarea în pastura, fiind supus unei fermentatii lactice.

Propolisul
Secretat mai ales de mugurii plopului, dar si de cires, prun, brad, piersic, castan,
pin, propolisul este si el cules de un numar restrâns de albine culegatoare.
Rasinos, cleios, insolubil în apa, dar usor solubil în alcool, colorat de la galben la
verde închis, dar si rosiatic si chiar negru, este cules mai ales în lunile august si
septembrie.
Albinele îl prelucreaza cu ajutorul poleinei, învelisul graunciorului de polen, care
este regurgitata în amestec cu saliva încarcata de antibiotice, care sunt astfel
încorporate în propolis.
Continând numeroase antibiotice, este folosit de albine pentru îndepartarea din
stup a agentilor patogeni. Substantele balsamice continute, aldehidele aromatice
si uleiurile eterice, sunt degajate si purifica atmosfera din stup.
Efecte constatate:
- antimicrobian (distruge bacteriile si virusii)
- antiparazitar (anihileaza Giardia si Trichomonas)
- antiinflamator, cicatrizant si regenerant
- antioxidant
- antitumoral si radioprotector
- imunomodulator (stimuleaza producerea de anticorpi, crescând rezistenta
corpului la boli)
- bronhodilatator (permitând eliminarea secretiilor), de unde eficacitatea în
tratarea afectiunilor respiratorii, astm, bronsita, stari gripale

Laptisorul de matca
Laptisorul este produsul unor glande ale albinelor doici si este destinat hranirii
larvelor în primele trei zile, indiferent de casta din care fac parte, si constituie
hrana matcii pe tot parcursul vietii acesteia. Laptisorul este un derivat al
polenului ingerat. În compozitia lui intra proteine, lipide, vitamine, antibiotice,
hidrati de carbon si acizi nucleici. Având un rol determinant în metabolismul
larvelor si în sustinerea efortului matcii, laptisorul de matca poate fi considerat
cel mai hranitor produs al stupului.

Veninul
Destinat dusmanilor stupului, contine substante neurotoxice si corozive, ca
acidul fosforic, acid formic, histidina, fosfataza D cu rol de hemolizant si
melitina, care produce inflamarea tesutului în care a fost injectat veninul.
Prin definitie, veninul este o substanta toxica, cu efect nociv. În doze terapeutice,
acelasi venin poate avea efecte benefice, mai ales ca antiinflamator, motiv pentru
care este folosit în tratamentul reumatismului.

Ceara
Albinele construiesc din ceara celulele fagurilor, în care sunt adapostite larvele
sau rezervele de miere. Ceara este produsa de glande abdominale în pelicule
translucide, incolore. Cu ajutorul picioarelor posterioare, aceste pelicule sunt
desprinse, aduse în gura pentru a fi mestecate, apoi lipite pentru a alcatui celule
perfecte ale fagurilor.
Ceara nu este, deci, un produs de origine vegetala, ci o secretie a albinei.
Este utilizata pentru diverse tratamente cosmetice.

Mierea ca factor terapeutic

Mierea a fost mentionata ca medicament înca din cele mai vechi timpuri. Biblia,
Coranul, Talmudul contin si ele referinta de acest gen. În majoritatea cazurilor,
era administrata ca panaceu universal, de la tratamentele împotriva calvitiei, la
solutii contraceptive si îngrijirea plagilor. Efectul era sporit prin includerea de
plante si seminte de plante medicinale.
Mierea este si azi o prezenta în medicina populara, fiind utilizata pentru tratarea
afectiunilor cailor respiratorii superioare, pentru ulcerele pielii, pentru afectiuni
gastrice.
La începutul secolului XX, oamenii de stiinta au început sa analizeze efectul
antimicrobial. Introducerea pe scara larga a antibioticelor a facut sa scada o
vreme interesul fata de proprietatile curative ale mierii. În ultimele decenii, o
data cu cresterea interesului fata de medicina alternativa, naturista, si în fata
succesului evident al tratamentului cu miere si produse derivate, studiile au
continuat.
Hipocrate (460-357 î.Hr.) - îngrijirea ranilor
Celsius (cca. 25 d.Hr.) - laxativ, tratarea diareelor, a racelilor si a bolilor de ochi
Grecia si Roma antica - antiseptic pentru rani si ulcere ale pielii
Aristotel (384-322 î.Hr.) - boli de ochi si rani
Dioscorides (cca. 50 d.Hr.) - ulcere, arsuri de piele, inflamatii ale gâtului
China antica - abcese, calvitie, rani inflamate, conjuctivite, infectii ale cailor
respiratorii

Activitatea antimicrobiala
Oxidarea enzimatica a glucozei este principalul factor antimicrobian. Alti factori
sunt mediul acid, continutul redus de proteine, vâscozitatea care limiteaza
dizolvarea oxigenului si continutul redus de apa.
Continutul redus de apa nu ofera conditii bune pentru dezvoltarea bacteriilor.
Aciditatea inhiba factorii patogeni. Prezenta crescuta a ionilor metalici, a acidului
ascorbic si a catalazei reduce activitatea antimicrobiala.
A fost demonstrat stiintific efectul asupra Escheridia coli si Staphyloccocus
aureus, dar si asupra altor bacterii gram pozitive sau gram negative:

Infectii cauzate de bacterii care sunt sensibile la activitatea antibacteriala a mierii

Infectia Agent patogen
Anthrax Bacillus anthracis
Difteria Corynebacterium diphtheriae
Diareea, septicemia, infectii urinare, infectii ale plagilor Escherichia coli
Infectii ale urechii, meningite, infectii respiratorii, sinuzite Haemophilus
influenzae
Pneumonia Klebsiella pneumoniae
Meningita Listeria monocytogenes
Tuberculoza Mycobacterium tuberculosis
Septicemia, infectii urinare, infectii ale plagilor Proteus species
Muscaturi infectate de animale Pasteurella multocida
Infectii urinare, infectii ale plagilor Pseudomonas aeruginosa
Diareea Salmonella
Septicemia Salmonella cholerae
Febra tifoida Salmonella typhi
Infectii ale plagilor Salmonella typhimurium
Septicemia, infectii ale plagilor Serratia marcescens
Dizenteria Shigella
Abcese, infectii ale plagilor Staphylococcus aureus
Infectii urinare Streptococcus faecalis
Carii dentare
Infectii ale urechii, meningite, pneumonia, sinuzita Streptococcus pneumoniae
Febra reumatica, infectii ale urechii, infectii ale plagilor Streptococcus pyogenes
Holera Cholera

Ulcere, gastrite, diaree

Utilizarea mierii ca tratament pentru ulcere si gastrite vine din traditia populara.
Descoperirea rolului Helicobacter pylori în ulcer i-a condus pe cercetatori la
explicarea efectului terapeutic prin efectul antibacterian. De asemenea, mierea
protejeaza mucoasa gastrica prin stimularea fluxului sanguin, prin efectul
antiinflamator si prin stimularea cresterii celulelor epiteliale. În plus, ca si
glucoza, mierea ajuta absorbtia sodiului si a apei.

Candidoze
Infectia vaginala provocata de Candida albicans poate fi tratata cu ajutorul
mierii, efectul acesteia fiind comparabil cu al antimicoticelor din farmacii. Se
utilizeaza distilatul de miere.

Micoze
Micozele sunt datorate ciupercilor dermafite (Deuteromycontina), sunt extrem
de comune dar foarte greu de tratat. De cele mai multe ori, ele se asociaza cu
infectii bacteriene. Proprietatile antimicrobiene ale mierii au efect asupra ambelor
infectii.

Probleme oftalmologice
Conjunctivitele si cheratitele, arsurile, sunt sensibile la tratamentul cu miere.

Tratarea ranilor
Ranile beneficiaza atât de efectul antimicrobial cât si de suportul oferit de miere
pentru refacerea tesuturilor. Nu se trateaza cu miere ranile asociate varicelor.

Proprietati ale mierii Efecte clinice Cauze

Activitate antimicrobiana Sterilizarea ranii, inhibarea factorilor patogeni,
îndepartarea mirosurilor neplacute, bariera împotriva contaminarii Aciditatea,
stimularea sistemului imunitar, actiunea agentilor antimicrobieni
Activitatea antiinflamatorie Reducerea durerii, reducerea edemelor, reducerea
exfolierii Suprimarea procesului inflamator prin eliminarea radicalilor liberi de
catre antioxidanti
Stimularea vindecarii Ajuta la sinteza colagenului, la cresterea celulelor, creste
fagocitoza Creste aportul de oxigen, curata rana de reziduuri, hraneste celulele
Pentru tratarea ranilor utilizati miere de provenienta controlata, pastrata în
conditii optime. Mierea trebuie sa fie în contact direct cu rana. Cel mai bine este
ca mierea sa fie aplicata pe un suport de pansament antiaderent cu ochiuri
suficient de mari ca sa permita trecerea mierii. Pansamentele trebuie schimbate
des deoarece mierea va fi spalata de exudatul din rana.

Arsuri
Prin vâscozitatea ei, mierea protejeaza arsurile de infectii, sterilizeaza ranile si
grabeste vindecarea. Se utilizeaza miere neprocesata, nediluata.

Bibliografie selectivă
1. Virgil T. Geiculescu, Bioterapie, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1986
2. Acad. Theodor Burghele şi colaboratorii, ABC-ul sănătăţii, Enciclopedie
Medicală Populară, Editura Medicală, 1964
3. Farm. Maria Alexandriu-Peiulescu şi Ing. Horia Popescu, Plantele medicinale
în terapia modernă, Editura Ceres, Bucureşti, 1978
4. Dr. Nic. N. Mihăilescu, Mierea şi sănătatea, Editura Ceres, Bucureşti, 1977
5. Ovidiu Bojor, Mircea Alexan, Plantele medicinale şi aromatice de la A la Z,
Bucureşti, 1983
6. Ileana Serbănescu-Berar, Condimente şi sosuri dietetice, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1988