2.

1
Nu vă temeţi de perfecţiune. N-o s-o atingeţi niciodată ! S. Dali

Consideraţii filozofice şi psihologice privind frumuseţea facială

Estetica se defineşte a fi filosofia frumuseţii, studiu ei analitic, iar în exprimare curentă – a fi frumos.
Frumuseţea este asemeni curcubeului: remarcabil şi încîntător... dar nu are realitate, consistenţă fizică.
„Contemplarea frumuseţii, una din sursele de fericire la îndemîna oricui. Acumularea de frumos, una din
sursele specifice de mîndrie. Posedarea frumosului, una din sursele de excitare a orgoliului. Crearea
frumosului, una din arte.”
Frumuseţea pretinde o armonie între sensibilitatea observatorului şi caracteristicile subiectului observat.
În ce legătură de cauzalitate se află cuprinsă frumuseţea, încă n-am reuşit să aflăm.
Nu există frumuseţe sau urîţenie „pură”. Natura nu are creaţii urîte şi frumoase !
Frumuseţea facială vizează îndeosebi femeile, deoarece bărbaţii ar avea faţa mascată de părul facial.
Frumuseţea nu are nici o semnificaţie intrinsecă, deoarece este o impresie dincolo de materie (poate, cea mai
bună ilustrare a timpului...).
Frumuseţea facială nu este (şi) senzaţie. Dar frumuseţea poate fi un atribut al plăcerii. Exemplu: muzica poate
fi plăcută/neplăcută dar nu frumoasă ori urîtă; un măr poate fi frumos şi plăcut la gust, frumos şi neplăcut la
gust, urît şi neplăcut la gust, urît şi plăcut la gust.
Frumuseţea nu este farmec (sau nu cu necesitate). Farmecul poate fi înnăscut, ca şi talentul la desen, apoi
rafinat.
Necunoscînd extremele, frumosul se exclude pe sine...!
Corelarea frumuseţii cu bunătatea este relativă (la fel cum este şi corelarea frumuseţii florilor cu toxicitatea lor).
Frumuseţea feţei nu exprimă nimic din însuşirile intelectuale, ori afective ale subiectului, chiar dacă ne-ar
place să fie aşa (s.e. inteligenţa se poate evalua în limite largi pe faţa unui bărbat, dar la femei este imposibil).
Frumosul categorisit ca fiind al unei epoci nu este rezultatul opiniei majorităţii populaţiei, ci exponentul unor
personalităţi care au reuşit să-şi facă cunoscută opinia pentru mai mulţi alţii şi pentru mai mult timp.
Frumuseţea, în ansamblu, nu este o emoţie utilitară expres, ci una subtilă, de echilibrare interioară, de resetare.

Dacă feţele sînt unice, în pofida aceloraşi elemente alcătuitoare, rezultă că frumuseţea nu poate fi absolută, este
multiplă, imprevizibilă şi o rezultantă a combinaţiilor genetice întîmplătoare.
Evanescenţa face frumuseţea suportabilă.

2.2
Vocile de femei: sopran (cea mai ascuţită, cu subgrupele: lirică, dramatică, uşoară, de coloratură), mezzosopran
şi altistă.
Între forma roşului buzelor şi caracteristicile vocii nu se pot găsi corelaţii.
Frecvenţa observării de feţe frumoase, în opinia „profesioniştilor”: 1% foarte frumoase; 7% frumoase; 32%
simpatice; 40% neremarcabile; 15% antipatice; 4% neatractive; 1% urîte.
Frecvenţa observării de feţe frumoase, în opinia bărbaţilor cu vîrsta de 30 de ani: foarte frumoase 2 %,
frumoase 20 %, indiferente 62 %, neatractive 12 %, foarte neatractive 4 %.
Importanţa estetică a elementelor feţei: roşul buzelor – 55%; ochii – 10 %; nas – 10 %; conturul feţei – 5 %;
relieful feţei – 15 %; ten – 4 %; păr – 1 %.
Vederea periferică este uimitor de sensibilă la frumos/armonie/noutate, ceea ce denotă că frumuseţea „ţipă în
puţine cuvinte”, dar puternice şi subtile.
Asimetria moderată (s.e. a coafurii) nu afectează estetica feţei; mai mult chiar, s.e. simetria „perfectă” a părului
„deranjează” estetica feţei.

Feţele deosebit de frumoase au o „simplitate” uimitoare, chiar dacă în domeniul vizual formele complexe au o
redundanţă mai mare.
Frumuseţile se pot asorta, dar nu confunda sau compara (s.e. Marylin Monroe şi Grace Kelly); chipurile
„banale” - da.
Specialiştii apreciază că frumuseţea facială este înnăscută în proporţie de aproximativ 50%, modelată de
regimul de viaţă în proporţie de 40% şi poate fi amplificată artificial cu cel mult 10 %.
Un chip complet desexual poate fi desebit de fermecător şi chiar frumos, în pofida unui „ceva” deranjant
(conştientizat sau nu).
Există numeroase feţe frumoase, dar numai dintr-un anumit punct de vedere sau doar avînd o anumită expresie
a feţei.
O măsură standard pentru frumuseţe, în spirit glumeţ, este „millihelen”. În timpul Războiului Troian, pentru
Elena (din Troia) au venit să lupte 1186 de nave; deci Elena din Troia (considerînd-o cea mai frumoasă femeie
din lume în acea vreme) ar reprezenta o normă de frumuseţe echivalentă, ca importanţă, cu 1000 (1186) de
nave. Într-o interpretare asemănătoare, un helen (în mitologia greacă, Helena era dată ca fiind cea mai
frumoasă dintre muritoare) ar echivala cu frumuseţea celor 50 de milioane de femei ce erau în viaţă acum 3200
de ani.
Aprecierea instant a frumuseţii unui chip derivă din programul înscris genetic (vezi şi orientarea ochilor
copiilor mici spre anumite feţe).
Frumuseţea nu ascunde ceva anume, dar sugerează aceasta şi cu cît mai mult, cu atît se prezintă mai atractivă.
Aprecierea estetică facială nu poate fi aceeaşi în orice condiţii. Spre exemplu: după consumul de alcool, cu
soţia alături..., imediat după vizionarea unui film erotic, într-un ambient cu – 50o C sau + 35o C, avînd vîrsta de
20 de ani sau de 90 de ani, după o noapte nedormită, cînt ai o temperatură de 39 o C, după pierderea unei mari
sume de bani, după aflarea concedierii, după ce te-ai lovit la deget, cînd te dor dinţii, cînd o ai pe Liz Taylor de
soţie sau pe Xantipa, cînd este vorba de subordonată sau de şefa, eşti cosmetician sau prosector, iţi este foame
sau asculţi un marş funebru.
Analiza estetică are loc cu ocazia fiecărei observări (iar circumstanţele pot fi extrem de diferite), de unde şi
„evoluţia” evaluării ei.
Pe o faţă frumoasă emoţiile sînt mai evidente.

2.4
O faţă frumoasă activează regiuni dopaminergice ale creierului, de unde şi nuanţa de plăcere pe care o poate
declanşa, dar nu cu necesitate.
O faţă frumoasă este remarcată în 13...40 ms, iar o analiză eficientă pretinde circa 7 minute.
Frumuseţea feţei feminine este apreciată corect cînd bărbatul se situează la o depărtare de circa 1,5 m şi are o
înălţime mai mare cu 10...20 cm, iar de către femei de la un metru depărtare şi de la aceeaşi înălţime sau ceva
mai mare.
Faţa femeilor este mai expresivă decît cea a bărbaţilor. Aceasta şi deoarece la bărbaţi ea este/poate fi acoperită
de păr.
Frumuseţile „reci” nu zîmbesc, surîd doar uneori.
Frumosul este în noi; din exterior ne vine doar impulsul relevării. Astfel, frumuseţea este 50 % dependentă de
observator şi 50 % dependentă de stimulii subiectului observat.
Azi observăm un număr incomparabil mai mare de feţe frumoase decît locuitorii unui oraş de acum 100 de ani,
ceea ce modifică scala comparativă individuală.
În aprecierea frumuseţii faciale se implică şi amplitudinea memoriei vizuale, acuitatea vizuală, sensibilitatea
estetică nativă, abilitatea sesizării relaţiilor, sensibilitatea cromatică, talia, gabaritul şi vîrsta observatorului.
„Perfectă este linia dreaptă; frumoasă este linia curbă, simpatică este linia şerpuită.”
Adesea vedem în preajmă feţe mult mai frumoase decît cele date drept „model” de frumuseţe, dar acestea nu
sînt ridicate în văzul majorităţii, deci „valorează” mai puţin.

Cînd observi zeci sau sute de feţe în doar cîteva ore (s.e., la serviciu) nu le mai apreciezi estetic; mai mult chiar,
devii indiferent la frumuseţea lor sau chiar irascibil şi adesea nefirec de obosit psihic, dacă nu chiar deprimat
(fenomen întîlnit la mulţi funcţionari publici).
În filme sau programe tv. luminile, culorile intensificate, machiajul profesionist, aranjamentul regizoral al
ambianţei pot face orice chip cel puţin simpatic dacă nu foarte frumos. La aceasta se adaugă efectul indus de
rolul interpretat.
Dacă anturajul are aceeaşi opinie cea proprie este întărită, iar dacă nu – este slăbită.
Elementele negative estetic ale unei feţe sînt mai remarcabile, mai memorabile decît cele pozitive.
Aprecierea frumuseţii unei feţe depinde mult de cadrul în care se află subiectul observat. Observarea acesteia
pe un fundal alb, diferă mult de cel dintr-un tramvai, piaţă de zarzavaturi, cîmp înierbat sau arat, pădure sau
sală de operaţie, cafenea sau măcelărie.
Frumuseţea facială feminină trezeşte uneori un ciudat simţămînt de singurătate, deznădejde şi tristeţe
(realitatea nimicului sau efemerului din fundamentul frumosului) la unele persoane foarte sensibile.
După privirea doar a unor feţe feminine frumoase, observarea unei faţe apreciată anterior ca fiind deosebit de
frumoasă îi diminuă semnificativ calificativul primit.
Putem memora, normal, între 700 şi 10 000 de feţe omeneşti (femeile mai mult, bărbaţii mai puţin).
Nu puţini sînt cei insensibili la frumos (fără a fi din categoria celor bolnavi), fără să o ştie foarte clar şi fără a fi
afectaţi evident de aceasta.
Diferenţele de opţiune faţă de frumuseţe rezultă şi din sensibilitatea pentru culori, forme, armonie şi simetrie
ce diferă foarte mult între indivizi.
Absoluta sinceritate faţă de preferinţele estetice proprii, nu-i caracterizează pe foarte mulţi !
Sînt numeroşi cei cu un deficit de imaginaţie şi simţ estetic evaluator, ei avînd nevoie să primească
recomandări.

2.5
Ciudat, obişnuinţa cu o faţă frumoasă survine mai curînd decît faţă de una neatractivă !
Şi în aprecierea estetică, inconştientul operează înaintea conştientului.
Important pentru femeie este cum îşi apreciază ea frumuseţea şi mai puţin opinia anturajului.
Capacitatea de analiză şi memorare a chipurilor a fost mai amplă în urmă cu sute de ani, cînd feţe noi se
întîlneau mult mai rar. Tot atunci şi analiza lor era mai necesară, mai precisă, timpul avut la dispoziţie mai lung,
iar exigenţele mai scăzute.
Aprecierea frumuseţii chipului este influenţată de ceea ce se ştie despre acea persoană, se crede, se zvoneşte,
de încrederea în sine, stima de sine, interese, tip de interacţiune cu ea.
Aprecierea frumuseţii este maleabilă, evolutivă şi sugestionabilă.
Femeile mai puţin frumoase sînt avantajate cînd sînt analizate estetic fiind într-un grup de femei oarecari, iar
cele frumoase sînt dezavantajate.
Aprecierea estetică a unei feţe în condiţiile nestimulării unor simţuri (auz, miros, gust), tinde a fi mai acerbă (o
femeie cu talent gastronomic are un plus de frumuseţe...).
Frumuseţea unei feţe (sau trup) feminine se diminuă cu circa 50 % cînd este prezentată alături de un animal,
indiferent care.
O faţă prezentată frontal se apreciază ca fiind una de confruntare; prezentată spre stînga – bunăvoinţă, iar spre
dreapta – incomodă. Un exemplu paralel: o cană cu mînerul spre stînga ne este „antipatică”. Portretele foto şi
cele pictate prezintă figura din profil cu orientare spre stînga, deoarece: spre stînga „înaintăm”, este „centrul”,
se „urcă”. Spre dreapta sugerează, înapoi, coborîre (pe scări de exemplu).
Majoritatea bărbaţilor sînt mai sensibili faţă de femeile care vin din partea lor dreaptă, urcă spre ei sau privesc
spre stînga lor.
Există un set de caracteristici faciale şi frumuseţe, cele mai potrivite pentru o profesie (astfel, s.e., o femeie
foarte frumoasă, de profesie medic, este greu tolerată de bolnavi, fie ei bărbaţi sau femei. La fel, o profesoară
cu o faţă puţin atractivă nu are un auditoriu favorabil).
O femeie este apreciată estetic mai pozitiv într-un ambient în care se aude muzică... dar ea este mai rapid

uitată !

Claritatea medie a imaginii este favorabilă aprecieii frumuseţii faciale (vezi fotografiile compozit sau
frumuseţea tipică din clarobscur). Aceasta şi deoarece prin exercitarea imaginaţiei compensatorii se poate
ajusta imaginea conform preferinţelor proprii.
Sesizăm (diz)armoniile şi (im)prefecţiunile mai acut cînd sîntem motivaţi.
Dacă femeia este „colorată” şi în mişcare, ea este sesizată şi apreciată estetic mai repede, dar mai puţin critic.
Expunerea prelungită la o faţă, schimbă percepţia feţelor văzute ulterior („efectul de după”).
Numărul de informaţii estetice ce pot fi culese cvasi-instantaneu de pe o faţă feminină este de aproximativ 70.
O trăsătură calitativă tinde a se aplica automat şi la alte părţi ale subiectului observat („efectul halou”).
Să spui de ce nu-ţi place o faţă pare mai uşor decît să spui de ce îţi place.
Noul este incitant, nu neapărat şi frumos.
Cu cît un chip te emoţionează mai intens, îţi pare mai frumos şi se uită mai greu.
O „faţă inteligentă” este la fel de indescriptibilă ca una frumoasă.
Mirosurile ambientale neplăcute scad drastic sensibilitatea la frumos precum şi ambianţele stresante (ambianţa
plăcută o amplifică, dar nu foarte mult).

2.6
Ne înconjurăm de multe elemente frumoase la care s-ar părea că nu ne uităm, după un timp, decît întîmplător.
Dar pentru zecimi de secundă le observăm de fiecare dată şi reacţionăm inconştient la ele. Ca dovadă, sesizăm
imediat dacă un obiect, chiar mic, este mutat sau dispare după un timp din camera noastră.
Ce este mic, apropiat, delicat şi intens colorat are şanse mai mari de a fi perceput ca frumos.
O cutie frumoasă sugerează (şi prin nimic nu garantează !...) şi un conţinut pe măsură. La fel şi o faţă frumoasă.

Majoritatea indivizilor sînt seduşi de simplitate şi doar o minoritate agrează complexitatea.

Obişnuinţa, saturaţia, indiferenţa faţă de o faţă feminină survine la bărbaţi astfel: văzută într-o fotografie – 7
min...2 ore cu revenire la cote maxime după o pauză de 5...15 zile; văzută într-un film – 30 min...1 oră cu
revenire la cote maxime după o pauză de 10...30 zile; văzută în proximitate, dar fără dialog – 1...3 ore cu
revenire la cote maxime după 2...10 zile; văzută în proximitate, cu dialog – 2...7 ore cu revenire la cote
maxime după 5...14 zile.
Iluziile vizînd forma, iluminarea (s.e. întunericul depărtează, iar lumina – apropie), culoarea şi dimensiunile
verticale şi orizontale (s.e. o linie orizontală face un obiect să pară mai lat, iar o linie verticală va face un obiect
să pară mai înalt) reprezintă o parte naturală a percepţiei.
„Profesioniştii” pretind, pentru o evaluare deplină a frumuseţii faciale, observarea subiectului şi cînd doarme,
plînge, suferă o durere sau este furioasă...
Frumuseţea pretinde şi talentul etalării ei, evanjatos, decent şi copleşitor.
Exigenţa estetică scade subit sub influenţa alcoolului sau a unor bunătăţi gastronomice...
La prima observare a unei feţe, analizăm: dacă ne este cunoscută, în ce dispoziţie se află, ce valoare sexuală are,
dacă este agresivă, cît pare de dominantă, cît este de frumoasă, ce potenţial interrelaţionar imediat oferă.
Frumuseţea, feminitatea şi moralitatea nu sînt îngemănate cu necesitate, de unde şi numeroasele dezamăgiri.
Firile agresive apreciază mai puţin frumosul.
Fascinaţie = a nu vedea decît pozitivul, favorabilul şi sugestia. Cu cît priveşti mai analitic, cu atît ies în
evidenţă relativul şi elementele negative.
Viziunea de frumos în dimensiunea ei personală este legată de: specificul chipurilor privite în prima parte a
copilăriei; profesia exercitată; vîrstă; reuşita relaţională cu femeile; statut marital; nivel de cultură generală şi
în domeniul artelor în special; mediul social de viaţă; mass-media frecventată; „nevoia” specifică; satisfacţia
sexuală; frecvenţa privirii la feţe feminine; sugestionabilitate; „înţelegerea” frumuseţii; motivaţia estimării; idei
preconcepute (religioase, rasiale etc.).
Frumuseţea unui chip poate induce zîmbetul, dar niciodată rîsul !
Atitudinea faţă de propria frumuseţe
La femei, frumuseţea (facială, îndeosebi) este în primul rînd o necesitate pihologică şi doar apoi un mijloc de
reuşită socială.
Atitudinea femeii inteligente (sub acest aspect) faţă de propria frumuseţe: se conduce după principiul: „unii
văd partea plină a paharului, alţii partea goală iar deştepţii partea plină a buteliei”; nu acordă atenţie
vînzătorilor de iluzii referitor la frumuseţe („artişti make-ap”, „trucuri” şi prod. cosmetice magice) prezenţi
pînă la saturaţie în mass-media; „uită” cît de frumoasă a fost; nu se compară cu frumuseţea altor femei; ştie că
„frumuseţea are doar valoarea ambalajului şi publicităţii”, chiar dacă ele nu trebuie să fie neglijate; părerea
proprie primează părerii altora, dar aceasta nu trebuie neglijată; îşi „micşorează” vîrsta cu nu mai mult de 7 ani;
are un „spirit de turmă” anemic referitor la modă; zîmbeşte celorlalţi cum şi-ar zîmbi sieşi; ştie că încercînd să
fie „perfectă” estetic, de fapt şi-ar evidenţia minusurile; se critică şi se acceptă pe sine în egală măsură; previne
mai mult decît rectifică; între stilul de viaţă „praf de puşcă” şi „lumînare” îl preferă pe cel moderat de „bec”
(economic...); îşi cultivă originalitatea la cote maxime; îşi cultivă sensibilitatea hedonistă; ştie că „dacă cei
întîlniţi în cale zăbovesc cu privirea asupra ta, nu denotă că te admiră sau că eşti frumoasă şi seducătoare –
doar că le-ai atras atenţia (cu buze verzi, s.e., poţi culege priviri dar nu şi admiraţie”).

2.7
Pentru circa 1/5 dintre femei, administrarea frumuseţii lor este dificilă, obositoare, stresantă şi derutantă.
Circa 45 % dintre femei îşi cultivă frumuseţea facială pentru plăcerea proprie, circa 20 % pentru plăcerea
partenerului, 20 % pentru o reuşită profesională, iar 15 % din alte motive.
Frumuseţea ideală: se află şi rămîne la marginea orizontului, adică în rai...; nu poate exista, fiecare faţă fiind
absolut unică; este o abseraţie, un non-sens asemeni celui de „model de frumuseţe”, „simbol de frumuseţe” sau
de „Miss Univers”; este „inventată” şi susţinută de cei care profită material de pe urma clamării ei; este
imposibilă şi datorită numărului enorm de factori concurenţi; perfecţiunea nu poate „respira” în sfera
frumuseţii.
Atitudinea faţă de frumuseţea facială
exigenţa estetică creşte proporţional cu numărul de feţe văzute în ultimile ore;
femeile studiază aspectul feţei altor femei mult mai intens şi critic decît o fac bărbaţii (iar ei sînt mai
„vulnerabili”...);
la frumuseţea nativă sînt sensibili majoritatea observatorilor, iar la frumuseţea cultivată – o minoritate de
observatori („profesioniştii”);
„faţă de frumuseţea feţei, disputele sînt moderate; faţă de senzualitatea feţei, disputele sînt ample; faţă de
feminitatea unei feţe, disputele sînt minime !”

azi vedem un număr imens de noi feţe, într-un interval scurt de timp iar majoritatea sînt în mişcare.
Consecinţele sînt creşterea standardului critic, „oboseală”, diminuarea sensibilităţii la frumos (!), iar uneori şi
umilire;
termeni apreciativi pentru frumuseţea feţei: frumoasă, simpatică, drăguţă, plăcută, banală, urîţică, urîtă,
(soacră...).
Frumuseţea facială modernă
Feţele „lustruite” se întîlnesc tot mai frecvent în zilele noastre. Cele pur frumoase sînt, procentual, la fel de
puţine ca acum 1000 sau 3000 de ani !
Frumuseţea facială în sine nu este evolutivă, dar conceptul de frumos estetic facial, fiind susţinut şi clamat de
cei interesaţi, cu siguranţă este.
În trecut moda (arta mimării frumuseţii) punea în evidenţă bogăţia persoanei şi mai puţin frumuseţea ei reală.

2.8
Marile frumuseţi:
procentual rămîn la fel de numeroase. Indirect, Natura a impus limite şi în acest domeniu la fel cum a făcut-o
pentru inteligenţă sau talent artistic. În trecut, în absenţa tehnicilor de fixare a imaginii, frumuseţile nu puteau
fi cunoscute decît de un număr restrîns de persoane. Cele reţinute în picturi reflectă doar un personaj istoric sau
preferinţele, ori viziunea, unui artist;
alăturate, par a se anula reciproc !
prezintă o „aură”, oarecum asemănătoare celei generate de copacii văzuţi din depărtare moderată;
nu au avut părinţi şi nici copii remarcabili sub acest aspect. O dovadă în plus că frumuseţea este unică şi fără o
evoluţie ascendentă evidentă.
Consecinţele posibile ale frumuseţii faciale: „duşmanii” sînt mai numeroşi şi mai feroci; bătrîneţea devine mai
greu
o de acceptat; poate fi o armă de atac sau apărare; securitatea socială este mult crescută; induce
încredere
o socială, profesională, relaţională, de unde şi o atitudine ofensivă, îndrăzneaţă, iar în final o şansă în
plus de
o reuşită; poate fi o sursă de stres intens sau, dimpotrivă, de confort amplu; vulnerabilitate crescută la
o egocentrism, infatuare, orgoliu şi vanitate; poate genera tensiuni interrelaţionale deranjante, o viaţă
mai
o agitată, dar şi mai bogată în trăiri diverse, în realizări diverse şi cu un efort mai mic; în general oferă o
doză
o crescută de toleranţă, îngăduinţă şi protecţie din partea celor apropiaţi; adesea generează un dialog
mai sincer
o şi mai multe destăinuiri din partea celor apropiaţi (!).
Tipuri de frumuseţe facială: senzuală, canonică, „peisaj”, maternă sau extrem feminină, neremarcabilă,
o disgraţioasă, fascinantă, „confortabilă”, compozit (o imagine artificială, rezultată din procesarea
digitală
o combinatorie a mai multor feţe), regională, specifică vîrstei, „comercială” sau pentru „decor”.
Consideraţii cu privire la cosmetica facială

Este uşor să re urîţeşti – nu trebuie să deliberezi prea mult şi nici să faci mare lucru...!
Beneficiile chirurgiei cosmetice (cu excepţia celei reparatorii, cum ar fi blefaroplastia) se diluează rapid şi
provoacă mari nemulţumiri după 7...10 ani, nemulţumiri care constrîng la alte intervenţii reparatorii. Şi astfel

2.9
 Cultura frumuseţii proprii
Conduita femeii inteligente (ca femeie) faţă de frumuseţea facială: nu se compară cu frumuseţea altor femei;
caută a avea o frumuseţe unică, definitorie; refuză a se asemăna cu altcineva, chiar de succes; consideră că
moda în frumuseţea facială se adresează celor lipsiţi de simţ critic, estetic şi autocunoaştere; foloseşte doar
ceea ce o avantajează şi nimic din ceea ce „se poartă”; îşi gîndeşte imaginea, dincolo de impresia instinctivă;
face eforturi nu să „îmbunătăţească” aspectul facial, ci să-l conserve cît mai bine şi mai mult timp; se preocupă
şi de „cadrul” în care se arată; îşi cultivă şi alte aspecte ale personalităţii şi îndeosebi harismul; în privinţa
aspectului facial apelează rar la şiretenie şi iluzii şi numai dacă le stăpîneşte mulţumitor şi dovedit; niciodată
nu riscă să ofere vreun clişeu dezavantajos, ori jenant în felul cum arată (ştiind că ele se memorează cel mai
bine şi nu doar de către bărbaţi...); cultivă noul cu moderaţie; preferă să fie „floare de colţ” mai degrabă decît
„păpădie”.
Evoluţia frumuseţii faciale
Datorită regimului de viaţă (alimentaţie bogată şi diversă, efort fizic redus, efort intelectual în copilărie, număr
mic de sarcini, combinaţiilor genetice într-un areal extins, îngrijirii medicale, coafurii şi modei vestimentare
mai simple etc.) frumuseţea facială feminină contemporană lasă impresia de „evoluţie” pozitivă.
Evoluţia frumuseţii feţei este imprevizibilă, capricioasă, adesea surprinzătoare.
Vîrful de frumuseţe facială: de tip senzual 17...22 de ani; matern 22...35 de ani; matur 35...45 de ani.
Procentual, vîrful de frumuseţe facială se situează, cu largă aproximare, astfel: 17 ani – pentru 35 % dintre
femei; 21 de ani – 30 %; 28 de ani – 20 %; 31 de ani – 10 %; 38 de ani – 3 %; peste 38 de ani – 2 %.
În autoapreciere, vîrful de frumuseţe facială se situează în jur de 20 de ani pentru 20 % dintre femei, în jur de
31 de ani – 50 %, iar în jur de 35 de ani – 30 %.
Longevitatea frumuseţii faciale poate fi: de cursă lungă, cînd se datorează îndeosebi conformaţiei craniene;
medie, cînd se datorează îndeosebi stratului de grăsime şi troficităţii tegumentului; scurtă, cînd se datorează
mai ales secreţiei hormonilor sexuali.
În trecut, frumuseţea facială a fost „ascunsă” (intenţionat sau nu) sau afectată negativ de moda coafurii, a
pălăriilor şi baticurilor, a înzorzonărilor menite evidenţierii bogăţiei materiale.

2.11
2.12
2.13
2.14
2.15
2.16
2.17
2.18
2.19
2.20
2.21
2.22
2.23
2.24
2.25
2.26
2.27
2.28
2.29
2.30
2.31
2.32
2.33
2.34
2.35
2.36
2.37
2.38
2.39
2.40
2.41
2.42
2.43
2.44
2.45
2.46
2.47
2.48
2.49
2.50
2.51
2.52
2.53
2.54
2.55
2.56
2.57
2.58
2.59
2.60
2.61
2.62
2.63
2.64
2.65
2.66
2.67
2.68
2.69
2.70
2.71
2.72
2.73
2.74
2.75
3.1
Părul este „haina” feţei.

 Pachetul ţesutului moale din bolta craniană este numit scalp. Are o arie între 650 şi 800
cm2,iar de pe el se radiază între 1/4 şi 1/3 din totalul căldurii radiate de trupul aflat în rapaus.
 Părul, parte a fanerelor, este un ţesut mort (doar rădăcina lui este vie) compus din keratină.
 Rolul părului: termoreglare pe scalp; (nespălat) împiedică umezirea capului; funcţie sex-
appel; indiciu de sex, vîrstă şi sănătate; un marker de unicitate şi impunere.
 Concură la aspectul general al părului capului: grosimea firelor de păr, densitatea firelor de
păr; elasticitatea firelor; lungimea părului; gradul de electrizare statică; tipul de tratament
cosmetic; anotimpul sau caracteristicile mediului ambiant (umezeală, vînt, încărcare
electrostatică, praf).
Caracteristicile firului de păr:
 cuticula asigură rezistenţa mecanică a firului de păr, cortexul dă formă, rezistenţă şi
elasticitate, iar medulla este izolant termic;
 caracteristici de creştere: a) însumat, circa 7...9 km/an la vîrsta de 20 de ani; b) cu viteză
maximă: între vîrsta de 15 şi 30 de ani, cînd este purtat lung şi liber, vara între orele 14 şi 23,
la începutul ciclului ovarian, în stări de bună dispoziţie, după satisfacerea simţurilor primare,
aport de hormoni androgeni; c) se află sub controlul SN şi endocrin (glanda pituitară,
glandele suprarenale şi gonade); d) aplitudinea creşterii: 0,25...0,35 mm/zi la blonde,
0,30...0,45 mm/zi la roşcate şi 0,30...0,50 la brunete;
 rezistenţă la întindere: 40...160 g; este cu atît mai mare cu cît întinderea se exercită mai lent
iar firul este mai umed; la smulgere opune o rezistenţă de 70gr/fir (însumat, între 5600 şi
8400 kg pentru toate firele lungi de la un moment dat); uscat şi la temperatura de 25o C îşi
pierde elasticitatea; poate fi întins elastic pînă la 50% din lungimea iniţială, cînd este umed;

3.2
 părul foarte scurt nu place în geneal, iar la femei cu vîrste mai mari de 50 de ani, în special;
 (bărbaţii nu preferă blondele sau brunetele, ci pe cele senzuale...;)
 într-un grup de femei brunete cea blondă este mai remarcată şi privită, la fel ca şi în situaţia
inversă. În situaţie în care numărul celor blonde este egal cu al brunetelor, polarizarea
atenţiei şi aprecierea de frumos se mută accentuat la cele brunete;
 femeile blonde: sînt analizate estetic mult mai critic (ca orice este exotic şi potenţial fals);
par a fi mai tinere, dar mai asemănătoare între ele; după vîrsta de 45 de ani îşi pierd
accentuat aprecierea de frumos şi atenţia bărbaţilor;
 Numai o brunetă inteligentă poate fi o bună „blondă proastă”. Marilyn Monroe
 la frumuseţea părului contribuie: culoarea, coafura, lungimea, volumul şi strălucirea;
 părul poate contribui în egală proporţie la frumuseţea feţei sau la inesteticul ei;
 părul poate fi un element de atragere a privirii, dar nu de reţinere a ei;
 părul lung şi răsfirat: accentuează mai mult feminitatea şi mai puţin frumuseţea; dacă este
cărunt, lasă o impresie negativă estetic; dacă este roşcat „trebuie” să fie şi ondulat; dacă este
blond, ar trebui să fie drept; nu este agreat la femei cu vîrstă mai mare de 50 ani;
 părul cu volum mare lasă impresia de faţă mică, dar pretinde o armonie cu talia trupului;
 bretonul pînă la sprîncene diminuă mult din frumuseţe, feminitate şi individualitate dar
„ascunde” inesteticul feţei;
 mesajul culorii părului este de mare subtilitate, bogăţie şi relativism;
 părul fiind un element cu conotaţii sexuale, tinerele tind să-l exhibe mai mult şi mai
ostentativ;
 părul scurt evidenţiază, limitat, trăsăturile feţei dar şi anonimizează persoana uimitor de mult.

3.5
3.6
3.7
3.8
3.9
3.10
3.11
3.12
3.13
3.14
3.15
3.16
3.17
3.18
3.19
3.20
3.21
3.22
3.23
3.24
3.25
3.26
3.27
3.28
3.29
3.30
3.31
3.32
3.33
3.34
3.35
3.36
3.37
3.38
3.39
3.40
3.41
3.42
3.43
3.44
3.45
3.46
3.47
3.48
3.49
3.50
3.51
3.52
4.1
 Urechea externă sau pavilionul urechii:
o are rolul de a colecta şi dirija sunetele spre orificiul auricular (în urma ablaţiei lor, sunetele
percepute se reduc cu circa 25 %) și de a facilita estimarea direcţiei de unde provin sunetele
unei surse selectate (după ablaţia pavilionului, estimarea acestei direcţii se reduce cu circa
60 %);
o este alcătuită din: piele (subţire şi moderat ataşată de cartilaj); cartilaj gros de 2,5... 4,5 mm
cu o diversitate morfologică mare; ţesut grăsos (lobul o posedă în proporţie de 95%); o reţea
venoasă densă, ceea ce le face sensibile la frig, masaj şi emoţii; nervi (sensibilitate medie la
durere); zece muşchi (3 semidezvoltaţi şi 7 rudimentari) incontrolabili şi atrofici;
o are o nuanţa coloristică puţin mai închisă comparativ cu cea a feţei;
o se percepe a fi în mişcare în actul de deglutiţie, cînd ridicăm pleopele, cînd respirăm amplu
şi cînd globii oculari sînt orientaţi spre stînga, dreapta sau în sus;
o morfologic are caracter de unicat absolut.

o După vîrsta de 50 de ani se poate remarca o cutare preauriculară şi a lobului, o creştere a

rugozităţii suprafeţei interne, creşterea unor fire de păr (2...10) cu circa 0,1...0,5 mm/deceniu
de viaţă, o închidere a naunţei coloristice și alungirea lobului urechii cu aproximativ
1mm/deceniu de viaţă.

4.2
o Urechile sînt frumoase...cînd nu sînt remarcate !
o cele cu o mărime mică (în raport cu celelalte elemente ale feţei) sînt mai frumoase decît cele
cu mărime mare;
o cele apropiate de craniu sînt mai frumoase decît cele îndepărtate excesiv;
o observarea lor parţială este de preferat ascunderii lor totale prin acoperirea cu păr;
o cînd pavilionul este acoperit: a ) se reduce aria feţei şi astfel privirea observatorului se
fixează pe elementele centrale ale feţei; b) persoana pare mai vîrstnică cu 5...10 ani (dacă are
vîrsta de peste 40 de ani). La persoanele din această categorie, descoperirea integrală a
urechii lasă impresia unei „întineriri” cu 5...10 ani;
o ornarea cu bijuterii sau tatuaje le pot da un plus de frumuseţe dar, mai ales, se poate devia
atenţia privitorilor de la elementele inestetice ale feţei;
o asimetria (omniprezentă !), dacă este insesizabilă la o primă privire nu afectează estetica
feţei;
o relieful aplatizat al pavilionului este un minus estetic major;
o importanţa urechilor în estetica feţei ocupă ultimul loc.

4.3
4.4
4.5
4.6
4.7
4.8
4.9
4.10
4.11
4.12
4.13
4.14
4.15
4.16
4.17
4.18
4.19
4.20
4.21
4.22
4.23
4.24
4.25
4.26
4.27
4.28
4.29
4.30
4.31
4.32
4.33
4.34
4.35
4.36
5.1
Fruntea:
 defineşte zona dintre partea superioară, şi parţial laterală, a liniei de inserţie a
părului, şi partea superioară a arcadelor orbitale;
 are o piele bogată în glande sebacee şi sudoripare;
 are o formă şi un contur determinate de caracteristicile osului frontal şi îndeosebi
bosele frontale, arcadele şi zona dintre arcade (glabella);
 are o înclinare şi o formă diversă.

Pielea frunţii:
- tinde să devină uscată, subţiată (îndeosebi la nivelul tîmplelor) şi transparentă,
închisă la culoare, iar porii tind să rămînă deschişi permanent;
- se ridează începînd cu vîrsta de 20 de ani, dar o frunte netedă la vîrsta de 65 de
ani nu este o raritate;
- prezintă riduri cu caracteristici comune tuturor femeilor, dar şi unele particulare.
Ele sînt induse sau precipitate de: privire (încruntare, vedere deteriorată, şofat,
privitul la diverse monitoare etc.), gînduri copleşitoare, stres, lumină, contractura

5.2
 (nevrotică) a muşchiului procerus, stres sonor în ambient etc. Cutele repetitive,
rezultă din acţiunea continuă a muşchilor faciali, iar ele se evidenţiază şi fixează
primele;
- prezintă linii verticale foarte rar şi numai după vîrsta de 70 de ani, iar cele
orizontale cresc continuu ca număr şi adîncime. În zona dintre sprîncene ¾ dintre
femei dezvoltă două sau mai multe cute verticale.

- Are o contribuţie modestă la estetica feţei, dar deloc neglijabilă;

- face parte din categoria elementelor feţei ce nu trebuiesc a fi remarcate individual
în actul aprecierii estetice;
- adesea se prezintă mascată, fiind acoperită de păr într-o proporţie oarecare;
- poate fi utilizată ca un element de remodelare a aspectului estetic al feţei;
- o frunte mică (relativ la celelalte elemente ale feţei) este de preferat uneia mari,
chiar dacă fruntea glabră face parte din „umanizarea” feţei.

5.3
5.4
5.5
5.6
5.7
5.8
5.9
5.10
5.11
5.12
5.13
5.14
5.15
5.16
5.17
5.18
5.19
5.20
5.21
5.22
5.23
6.1
Sprîncenele sînt „mustăţile frunţii”

 Rolul sprîncenelor:
 deviază cursul transpiraţiei sau al apei de ploaie căzute pe frunte, pentru a nu ajunge pe globul ocular;
 permit identificarea rapidă, împreună cu restul feţei, a unei persoane;
 accentuează şi clarifică mesajul transmis de ochi;
 participă la emisia unor mesaje mute (îndeosebi emotive), dar importante interrelaţional. Spre exemplu:
ridicate pot exprima uimire, curiozitate, odihnă, bună dispoziţie, relaxare, scepticism; excesiv ridicate pot da
impresia de „mirare prostească”, naivitate tîmpă; excesiv coborîte pot exprima o fire închisă, agresivă,
mohorîtă, nevrotică, durere fizică/afectivă, pîndă, bătrîneţe.
 Caracteristicile firelor de păr din sprîncene:
 sunt în număr de 100 pînă la 500 (au o densitate mai mare la brunete şi mai mică la blonde);
 pot fi de culoare neagră, blondă, şatenă, roşcată sau albă (foate rar). Cel mai adesea culoarea este în corelare cu
cea a părului de pe scalp şi ceva mai închisă;
 creşte de 4 ori mai lent decît părul de pe cap (rase, cresc în 6 luni);
 caniţia este lentă şi doar după vîrsta de 60 de ani (la circa 3/4 dintre femei);
 sînt gresate de glandelor sebacee de la rădăcina lor (prin aceasta se împiedică aderenţa apei şi chiar a prafului,
şi dobîndesc strălucire);
 durata de creştere este de circa 30 de zile, iar stagnarea de 8...10 luni;
 sînt sensibile la hormonal sexuali;
 lungimea maximă la femei – 8 mm;
 au o grosime de 4-5 ori mai mare ca genele, adică 0,2-0,15 mm;
 firul este oval în secţiune;
 izolat pot apare fire groase sau/şi foarte lungi în comparaţie cu celelalte (situaţie frecventă după vîrsta de 50 de
ani).
 Date anatomice:
 Pielea este puternic aderentă la straturile subiacente şi prezintă numeroase glande sebacee.
 Sînt mobile, fiind acţionate de muşchiul corrugator (prin contracţie trage sprînceana înspre medial şi în jos),
muşchiul frontalis (trage sprînceana în sus), muşchiul depresor (coboară capul sprîncenei, împreună cu m.
corrugator), muşchiul procerus (trage sprînceana în jos şi cutează pielea dinspre rădăcinile sprîncenelor) şi
depressor supercilii (situat între sprîncene, contribuie la coborîrea sprîncenei şi formarea cutelor între
sprîncene). Foarte puţine persoane pot acţiona separat muşchii ridicători ai sprîncenelor. Mobilitatea volitivă a
ambelor sprîncenelor este de maxim 20 mm. Muşchii aferenţi sprîncenei acţionează sinergic. Alături de
muşchii frunţii, muşchii sprîncenei sînt contributori majori la expresia facială şi aspectul zonal la un moment
dat. Acţiunea în timp a acestor muşchi şi marea lor mobilitate, determină formarea de linii şi riduri pe frunte şi

6.2
 cosmetologi) !
 în proporţie de 3/4 cosmetica se autoadresează ! Astfel mai important este cum se vede sau apreciază pe sine
femeia, decît opinia celorlalţi.

6.4
6.5
6.6
6.7
6.8
6.9
6.10
6.11
6.12
6.13
6.14
6.15
6.16
6.17
6.18
6.19
6.20
6.21
6.22
6.23
6.24
6.25
6.26
6.27
6.28
6.29
6.30
6.31
6.32
6.33
6.34
6.35
6.36
6.37
6.38
6.39
6.40
6.41
6.42
6.43
6.44
6.45
6.46
7.1
 deschidere la dialog. Aprecierile de ochi „mari” şi de ochi „mici” se referă la mărimea deschiderii palpebrale;
 ochii încercănaţi induc la privitor o reacţie de atenţionare legată de starea de dispoziţie, sănătate, vîrstă, faza
din ciclul ovulator;
 pleoapele atîrnînde oferă un aspect somnoros, indispus, obosit, receptat ca un minus estetic;
 Epitetele pentru ochi sînt numeroase (umezi, uscaţi, somnoroşi, uimiţi, binevoitori, senzuali, provocatori,
ascultători, trişti, blînzi, înţelegători, calzi, expresivi, cerşetori, senzuali, umezi, uscaţi, sticloşi etc.).

7.8
7.9
7.10
7.11
7.12
7.13
7.14
7.15
7.16
7.17
7.18
7.19
7.20
7.21
7.22
7.23
7.24
7.25
7.26
7.27
7.28
7.29
7.30
7.31
7.32
7.33
7.34
7.35
7.36
7.37
7.38
7.39
7.40
7.41
7.42
7.43
7.44
7.45
7.46
7.47
7.48
7.49
7.50
7.51
7.52
7.53
7.54
7.55
7.56
7.57
7.58
7.59
7.60
7.61
7.62
7.63
7.64
7.65
7.66
7.67
7.68
7.69
7.70
7.71
7.72
7.73
7.74
7.75
7.76
7.77
7.78
7.79
7.80
7.81
7.82
7.83
7.84
7.85
7.86
7.87
7.88
7.89
7.90
7.91
7.92
7.93
7.94
7.95
7.96
7.97
7.98
7.99
7.100
7.101
7.102
7.103
7.104
7.105
7.106
7.107
7.108
7.109
7.110
7.111
7.112
7.113
7.114
7.115
7.116
7.117
7.118
7.119
7.120
7.121
7.122
7.123
7.124
7.125
7.126
7.127
7.128
7.129
7.130
7.131
7.132
7.133
7.134
7.135
7.136
7.137
7.138
7.139
7.140
7.141
7.142
7.143
8.1
dispărute ca urmare a uşurinţei deplasării populaţiei pe întreaga planetă.
Forma nasului este mai puţin diversă la femei, iar ea este determinată în principal de osul etmoid şi
septul nazal.
Clasificarea antropologică a morfologiei cornetului nazal: leptorrhin – înalt şi subţire, caracteristic
caucazienilor şi indo-europenilor; platyrrhin – lat şi plat, caracteristic africanilor; mesorrhin –
intermediar între primele două şi este tipic asiaticilor.

Modificările involutive ale nasului, după vîrsta de 50 de ani: profilul nasului tinde spre convexitate;
piele se ridează fin, se închide la culoare iar uneori se subţiază; rar se produce o protruzie şi cădere
a vărfului nasului (urmarea slăbirii ligamentelor de susţinere a cartilajelor); diametrul narinelor
creşte cu 1...7 mm pînă la vîrsta de 70 de ani; uneori, vascularizarea devine observabilă; mărimea
nasului pare a creşte ca urmare a căderii şi aplatizării stratului de grăsime din obraji.

 Pentru faţă, nasul nu este un element de frumuseţe (nu există o formă, un model ideal de
nas).
– Fiind un element central al feţei, dizarmonia nasului perturbă frumuseţea întregii feţe.
 Se apreciază ca inestetic nasul la care: conturul laturilor este clar delimitat; laturile tind a fi
paralele; alarele sînt neevidenţiate; trunchiul este foarte lat; prezintă o asimetrie remarcabilă
imediat; narinele sînt amplu remarcabile; profilul este convex, cu mai mult de 5 mm;
lungimea este dizarmonică (un mas mic în raport cu celelalte elemente ale feţei este mai
acceptabil decît unul mare); cartilajele şi oasele nazale apar reliefate sub piele.
 Aspectul frontal al nasului este mai important estetic decît cel din profil, chiar dacă acesta
este marcat profund de profilul nasului.
 Proporţii estetice standard pentru nas nu pot fi stabilite, deoarece craniul prezintă o
morfologie diversă, iar acesteia i se adaugă şi marea diversitate de forme/dezvoltare a
cartilajiilor şi depozitelor de ţesut adipos.

8.3
8.4
8.5
8.6
8.7
8.8
8.9
8.10
8.11
8.12
8.13
8.14
8.15
8.16
8.17
8.18
8.19
8.20
8.21
8.22
8.23
8.24
8.25
8.26
8.27
8.28
8.29
8.30
8.31
8.32
8.33
8.34
8.35
8.36
8.37
8.38
8.39
8.40
8.41
8.42
8.43
8.44
8.45
8.46
8.47
8.48
8.49
8.50
8.51
8.52
8.53
8.54
8.55
8.56
8.57
8.58
8.59
8.60
8.61
8.62
8.63
8.64
8.65
8.66
8.67
8.68
8.69
8.70
8.71
8.72
8.73
8.74
8.75
8.76
8.77
8.78
8.79
8.80
8.81
8.82
8.83
9.1
Buzele sînt „genitalul” feţei.

Prin termenul buze se definesc regiunile A şi B (fig ), iar prin cel de roşul buzelor,
extensia spre exterior a mucoasei bucale – zonele C şi D.
 În exprimare curentă zonele C şi D sînt denumite „buză superioară” şi respectiv „buză
inferioară”.
 Buzele:
 au rol în: procesul nutriţional (supt, apucarea hranei, testare termică, închiderea ermetică a
gurii în timpul mesticaţiei, răcirea alimentelor cu jet de aer în viteză); vorbire, fonaţie
(articularea sunetelor); procese de suflare (fluerat, cîntat la instrumente muzicale, răcirea
unor suprafeţe etc.); comunicare nonverbală a emoţiilor (iar la copii, stîrnirea apetitului şi
sugestii legate de hrănire); erotismul propriu şi sursă de stimuli erotici (tactili şi vizuali la
bărbaţi); frumuseţea facială.
 sînt alcătuite din:

Muşchi: muşchiul orbicular al gurii închide buzele; muşchiul pătrat al buzei superioare
ridică buza superioară; muşchiul pătrat al buzei inferioare coboară buza inferioară; muşchiul
buccinator trage înainte colţul gurii şi măreşte orificiul bucal în sens transversal; muşchiul
risorius prin contracţie lărgeşte gura (exprimînd veselie); muşchiul zigomatic mare prin
contracţie exprimă rîsul; muşchiul zigomatic mic, trage în sus şi lateral şanţul naso-labial şi
comisura gurii; muşchiul triunghiular, prin contracţie trage comisura bucală în jos,
exprimînd astfel tristeţea, dispreţul sau nemulţumirea; muşchiul canin prin contracţie ridică
comisura bucală; muşchiul ridicător al buzei superioare.
 Muşchii care acţionează buzele sînt o parte din pachetul de muşchi care dau expresia facială.
 În regiunea gurii sînt concentraţi cel mai mare număr de muşchi faciali. La femei aceştia sînt
mici, delicaţi şi foarte reactivi, ceea ce la oferă o expresivitate facială mai bogată.
 Tegument la faţa externă şi mucoasă pe faţa internă. Zona de tranziţie între tegument şi
mucoasa cavităţii bucale, expusă privirii reprezintă roşul buzelor.

Glande sebacee şi sudoripare, foliculi piloşi atrezici şi corpusculi senzitivi.

Reţea vasculară şi nervoasă, densă şi fragilă.
 Ţesut adipos.

9.2
 roşul buzei superioare. Lateral formează crestele, iar la joncţiunea cu roşul buzei superioare
Arcul lui Cupidon.
 Caracteristici: funcţie necunoscută; la circa 5 % dintre femeile în vîrstă de pînă la 50 de ani
este doar schiţat; cu înaintarea în vîrstă crestele şi depresiunea dintre ele se pot estompa
complet, iar Arcul lui Cupidon se liniarizează; estetic, este extrem de important, delicat şi
dificil de corectat; în formă accentuată moderat are un plus de frumuseţe; absenţa lui
diminuă surprinzător de mult frumuseţea întregii zone.

9.8
9.9
9.10
9.11
9.12
9.13
9.14
9.15
9.16
9.17
9.18
9.19
9.20
9.21
9.22
9.23
9.24
9.25
9.26
9.27
9.28
9.29
9.30
9.31
9.32
9.33
9.34
9.35
9.36
9.37
9.38
9.39
9.40
9.41
9.42
9.43
9.44
9.45
9.46
9.47
9.48
9.49
9.50
9.51
9.52
9.53
9.54
9.55
9.56
9.57
9.58
9.59
9.60
9.61
9.62
9.63
9.64
9.65
9.66
9.67
9.68
9.69
9.70
9.71
9.72
9.73
9.74
9.75
9.76
9.77
9.78
9.79
9.80
9.81
9.82
9.83
9.84
9.85
9.86
9.87
9.88
9.89
9.90
9.91
9.92
9.93
9.94
9.95
9.96
9.97
9.98
9.99
9.100
9.101
9.102
9.103
9.104
9.105
9.106
9.107
9.108
9.109
9.110
9.111
9.112
9.113
9.114
9.115
9.116
9.117
9.118
9.119
9.120
9.121
9.122
9.123
9.124
9.125
9.126
9.127
9.128
9.129
9.130
9.131
9.132
9.133
9.134
9.135
9.136
9.137
9.138
9.139
9.140
9.141
9.142
9.143
9.144
10.1
 Particularităţi ale danturii la femei: forma arcadei dentare este rotunjită; marginile incizale sunt
rotunjite; incisivii laterali şi caninii sunt mici, iar caninii sunt ascuţiţi; curba maxilarului este mai
accentuată.
 Caracteristicile de culoare ale danturii:
 coloristic observăm trei porţiuni pe dinte: cea de sus tinde mai mult spre galben, cea mijlocie
mai albă şi mai luminoasă în aparenţă, iar cea de jos, cea incizală, are diferite grade de
transluciditate, ceea ce îi poate conferi nuanţe de alb-albastru sau alb-gri;
 trebuie să fie în armonie cu: culoarea pielii, a părului, a ochilor (nu mai albi ca sclera);
 dinţii închişi la culoare dau impresia de bătrîneţe şi...naturaleţe !
 există o naturală diferenţă sesizabilă între culoarea dinţilor celor două maxilare;
 în grupa dinţilor frontali, lateralii au cea mai deschisă nuanţă, centralii au o nuanţă mai
închisă, iar caninii au nuanţa cea mai închisă.
 Normal, nu ţinem dinţii în ocluzie (inocluzie fiziologică) şi nici buzele în atingere tensionată.
La tineri, în această situaţie, distanţa între incisivi este de circa 2 mm, iar la vîrstnici pînă la
10 mm.

 Cu înaintarea în vîrstă:
 afişarea suprafeţei dinţilor se diminuă; (buza superioară tinde să „cadă”, iar vîrstnicii expun
mai mult dinţii mandibulari);
 uzura suprafeţei de ocluzie devine sesizabilă;

10.2
 suprafaţa dintelui prezintă mici unduiri, rezultate din creşterea lor eşalonată pe mai mulţi ani
(asemănător cu unduirile observate pe scoici sau inelele copacilor). Ele reprezintă şi infime
diferenţe coloristice. Cu timpul aceste unduiri microreliefate se şterg, dintele devenind mai
neted, mai opac şi relativ mai lucios;
 în pofida îngrijirii, dantura se degradează şi inevitabil se ajunge la pierderea ei integrală, la o
vîrstă specifică fiecărei persoane.

 Elementele esenţiale ale danturii frumoase:

 corelarea formelor, dimensiunilor şi a culorii cu restul feţei şi între ele;
 nici un element al danturii să nu atragă atenţia – asemeni nasului sau urechilor !
 o dantură „perfetă” este susceptibilă de a lăsa impresia de proteză !!!
 buzele sînt „rama” tabloului dantură, de unde şi importanţa lor reciprocă în armonia zonală
şi facială;
 incisivii şi caninii trebuie să fie diferenţiaţi ca formă şi mărime (nu homodontism=toţi dinţii
egali ca formă);
 incisivii centrali să fie în proporţie armonică cu ei înşişi şi în raport cu incisivii laterali;
 dinţi trebuie să fie fără goluri între ei;
 ţesutul gingival: trebuie să fie roz (nu alb sau întunecat) şi neretractat; conturul papilar
trebuie să umple spaţiile interdentare pînă la punctul de contact între ei; forma liniei
gingivale trebuie să fie în relaţie armonică cu forma dintelui;
 fiecare dinte trebui să aibă un colorit uniform;
 incisivii centrali superiori să fie strălucitori, iar caninii trebuie să fie puţin mai închişi la
culoare în comparaţie cu incisivii;
 culoarea dinţilor trebuie să fie în nuanţă armonică cu cea a ochilor, părului şi pielii;
 albul foarte intens al danturii lasă impresia de nenatural la europeni;
 contribuţia danturii la frumuseţea feţei este foarte mare, dar numai în corelare cu morfologia
buzelor;

10.3
10.4
10.5
10.6
10.7
10.8
10.9
10.10
10.11
10.12
10.13
10.14
10.15
10.16
10.17
10.18
10.19
10.20
10.21
10.22
10.23
10.24
10.25
10.26
10.27
10.28
10.29
10.30
10.31
10.32
10.33
10.34
10.35
11.1
 Multe se pot ascunde în spatele unui zîmbet...
Zîmbetul este curcubeul feţei. J. Cammerson

 Zîmbetul este o formă discretă de rîs. El poate fi: „foarte mare” - buza superioară descoperă gingiile mult
peste 2 mm; „mare” - buza superioară descoperă gingiile circa 2 mm; „moderat” - buza superioară descoperă
gingiile sub 75 % din înălţimea incisivilor; „mic” - buza superioară descoperă un sfert din înălţimea incisivilor
centrali. El poate exprima satisfacţie, plăcere, ironie, linguşire, dispreţ, răutate sadică, „bunăvoinţă comercială„
 Surîsul, un zîmbet schiţat, are următoarele caracteristici: - buzele rămîn în atingere, se lăţesc, iar comisurile
tind să se îndepărteze şi să se ridice; este mai puţin frecvent la femei; este frumos la aproximativ 90 % dintre
femei; comunică bucurie reţinută, amuzament moderat, mulţumire tăcută, acceptare.
 Rîsul este o manifestare mimică zgomotoasă, specific umană cu îndepărtarea şi întredeschiderea largă a
buzelor. El antrenează toate elementele faciale. Rîsul înfrumuseţează chipul a circa 10 % dintre femei şi îl face
neatractiv la circa 25 % dintre ele.
 Zîmbetul rezultă din contracţia maximă a muşchilor superiori, ridicarea buzei superioare şi uşoară curbare a
buzei superioare.
 Caracteristicile zîmbetului depind de conformaţia buzelor, dantură (protruzie, retruzie, îngrijire, culoare,
expunerea gingiei), simetria între buze şi a buzelor cu axa feţei, concordanţa psihologică, modificările
concomitente ale obrajilor şi ochilor.
 Buza superioară este buza zîmbitoare (ea se modifică amplu şi sugestiv).
 Muşchii zîmbetului: risorius – trage unghiul gurii lateral; zigomaticus major – „muşchiul zîmbetului” trage
colţul gurii în sus, leagă comisura buzei de os, contracţia lui ridică comisurile laterale și este controlabil voit;
zigomaticus minor – trage colţul gurii în sus şi lateral; buccinator – comprimă obrazul; orbicularis oris – se
exercită la nivelul ochiului şi nu poate fi acţionat voluntar; se contractă doar în zîmbetul sincer; contracţia lui
este bruscă, iar relaxarea – lentă; levator labii superioris; levator anguliaris.
 Stilul zîmbetului depinde de elevaţia şi depresia buzelor şi a grupurilor musculare predominante, implicate.
 Tipuri de zîmbet
 Zîmbet Mona Lisa sau comisural- este caracterizat prin comisuri trase în sus şi în afară, iar expunerea danturii
este absentă (se poate denumi şi surîs Mona Lisa).
 Zîmbet canin, caracterizat prin contracţia buzei superioare, cînd muşchiul Levator superioris expune caninii
chiar înainte de zîmbetul plin.
 Zîmbet francez sau zîmbet absolut sincer, se observă relativ rar.
 Zîmbet american, zîmbet de pace sau zîmbet de apărare este frecvent observat/utilizat.
 Zîmbet japonez sau zîmbet de comerciant, este zîmbetul (evident) artificial.
 Zîmbet mimat sau fals, mimează zîmbetul natural. Actorii ştiu/pot să controleze expresia facială la cote
credibile pentru majoritatea observatorilor.
 Zîmbet orb, vid sau nocturn, rar întîlnit, în care dantura nu se observă sau extrem de puţin în pofida îndepărtării
buzelor.
 Zîmbet constituţional, caracterizează un număr mic de persoane la ele conformaţia buzelor lăsînd impresia că
ar zîmbi permanent sau atunci cînd vorbesc.
 Zîmbet mic („de 6 dinţi”) sau mare („de 16 dinţi”), după distanţa intercomisurală însoţitoare.
 Zîmbet inexpresiv, caracteristică unui număr mic de persoane la care conformaţia buzelor în zîmbetul sincer nu
este sesizabil de către observatori.
 Zămbetul cosmetic, survine în urma unor modificări cirurgicale (anguloplastie Valentine) ale poziţiei

11.2
mimat, mut, naiv, nesemnificativ, prietenos, profesionist, prostesc, recompensă, de refuz delicat, rugător, sadic, sardonic,
seducător, slugarnic, viclean ş.a.

11.4
11.5
11.6
11.7
11.8
11.9
11.10
11.11
11.12
11.13
11.14
11.15
11.16
11.17
11.18
11.19
11.20
11.21
11.22
11.23
11.24
11.25
11.26
11.27
11.28
11.29
11.30
11.31
11.32
11.33
11.34
11.35
11.36
11.37
11.38
11.39
11.40
11.41
11.42
11.43
11.44
11.45
11.46
11.47
11.48
11.49
11.50
11.51
11.52
11.53
11.54
11.55
11.56
11.57
11.58
11.59
11.60
11.61
11.62
12.1
 Bărbia sau simfiza mandibulară face parte din maxilarul inferior – mandibula (singurul os
mobil al craniului) şi este o caracteristică umană.
Complexul bimaxilar – maxilarul superior şi maxilarul inferior sau mandibula – sunt elemente
craniofaciale menite actului de muşcare (pentru hrănire, apucare/prindere şi apărare) masticare şi
înghiţire, vorbire/fonaţie şi sonorizare.
Dimensiunile bărbiei sînt de o mare variabilitate, iar la femei ea este de tip „mică şi retrasă”.
Zona sub mandibulară este configurată de: înclinarea mandibulei; abundenţa ţesutului adipos;
troficitatea tegumentului; gradul de dezvoltare al traheei; dimensiunea glandei tiroide; înălţimea
gîtului; dezvoltarea mandibulei; poziţionarea şi dezvoltarea osului hyoid; verticalitatea vertebrelor
cervicale; troficitatea muşchilor regionali (platysma, sternocleidomastoid, omohyoid, digastric,
mylohyoid şi geniohyoid).
Forma bărbiei este diversă şi dată de morfologia osoasă a maxilarelor (cu un specific individual),
de caracteristicile stratului de ţesut adipos care le acoperă, de gradul de dezvoltare al unor muşchi şi
de troficitatea pielii.

Laxitatea pielii tinde să survină după vîrsta de 25 de ani, iar după vîrsta de 40...45 de ani survine o
acumulare de grăsime sub bărbie;
 bărbia dublă apare cînd muşchiul mylohyoideus slăbeşte accentuat;

12.2
Acumularea de grăsime sub bărbie afectează multe femei şi se percepe ca un minus estetic (şi,
tragic ! în cure de slăbire ea se diminuă ultima...);
 ridurile şi cutele devin remarcabile, normal, după vîrsta de 45...50 de ani.

Bărbia:
 are o importanţă uimitor de mare în estetica feţei;
 înaltă, largă sau avansată imprimă o nuanţă de masculinitate feţei;
 înaltă este un minus estetic major;
 mică, poate fi un element cu contribuţie majoră la impresia de frumuseţe a feţei şi la vîrste
înaintate.


12.3
12.4
12.5
12.6
12.7
12.8
12.9
12.10
12.11
12.12
12.13
12.14
12.15
12.16
12.17
12.18
12.19
12.20
12.21
12.22
12.23
12.24
12.25
12.26
12.27
12.28
12.29
12.30
12.31
12.32
12.33
12.34
12.35
12.36
12.37
12.38
12.39
12.40
12.41
12.42
12.43
12.44
12.45
12.46
12.47
12.48
12.49
12.50
12.51
12.52
12.53
12.54
12.55
12.56
12.57
12.58
12.59
12.60
12.61
12.62
12.63
12.64
12.65
131
 Gîtul sau zona cervicală a coloanei vertebrale: face legătura mobilă dintre trunchi şi cap;
menţine greutatea capului; asigură rotirea şi înclinarea capului (prin vertebra nr.1 - „atlas”).
Gîtul este alcătuit din:
 7 vertebre cervicale (ele au o grosime între 13 şi 18 mm, iar între ele se găsesc discurile de
articulare, groase de 3...7 mm);
 14 muşchi relativ dezvoltaţi (M. pielos al gîtului – 1; M. Sternocleidomastoidian – 1; M.
scaleni – 3; M. drept lateral al capului – 1; M. regiunii mediane a gîtului – 8; M.
prevertebrali – 3;
 Muşchiul platysma acoperă fascia superficială a gîtului şi este strîns legată de piele. El trage
mandibula şi comisurile gîtului în jos, extinzînd pielea gîtului şi generează pliuri verticale.
Muşchii ataşaţi de osul hyoid contribuie la flexia gîtului şi forma din profil a acestuia.
 reţea vasculară, nervi, tendoane şi glande (limfatice şi tiroida). Sînt uşor remarcabile artera
carotidă (duce sînge oxigenat) şi vena jugulară (returul sîngelui spre inimă);
 laringe (înalt de 4...4,5 cm şi gros de 3...4 cm), uneori evidenţiat ca la bărbaţi;
 trahee;
 faringe (lung de 10...14 cm şi lat de 3...5 cm);
 ţesut adipos;
 osul hyoid (la unele femei este hiperdezvoltat determinînd o plinătate sub bărbie). El este
singurul os din scheletul uman nearticulat la alt os.
 piele – uimitor de subţire; are puţine glande sebacee şi sudoripare, ceea ce duce la uscarea şi
ridarea ei rapidă; cu trecere anilor se închide la culoare mai accentuat decît cea a feţei.

132
 Acumularea de grăsime schimbă raportul armoniei înălţime – lăţime;
 relaxarea (coborîrea) muşchiului platysma determină formarea unor cute sau benzi verticale
(„pliuri cortină”) şi o plinătate sub mandibulă, ce ecranează gîtul;
 lungimea gîtului scade în urma distrofiei vertebrelor cervicale. La aceasta se adaugă adesea
cifoza şi astfel lungimea gîtului pare a fi mai mică vizual cu pînă la 50 % după vîrsta de 65
de ani;
 pielea gîtului se relaxează şi dobîndeşte o textură de hîrtie creponată;
 „inelele feminităţii” se transformă în cute cu ramificaţii;
 datorita curburii cervicale, aplecarea gîtului devine disgraţioasa („privire de ghiocel”);
 gîtul, asemeni mîinilor, ilustrează vîrsta femeii cu mare acurateţe.

 Elementele unui gît frumos: mandibulă distinctă de gît; depresiune sub osul hyoid; cartilaj
tiroidian invizibil; muşchiul sternocleidomastoidian estompat; unghiul cervicomental de
105o...120o; clavicule estompate;
 gîtul acoperit, centrează privirea observatorilor pe faţă şi o expune mai accentuat;
 (alături de mîini) gîtul ilustrează cu mare acurateţe vîrsta femeii la un moment dat, iar sub
aspectul frumuseţii are o contribuţie mică dar nu nesemnificativă;
 frumuseţea gîtului vizează în proporţie de 60 % imaginea frontală, iar în proporţie de 40%
pe cea din profil.

133
134
135
136
137
138
139
1310
1311
1312
1313
1314
1315
1316
1317
1318
1319
1320
1321
1322
1323
1324
1325
1326
1327
1328
1329
1330
1331
1332
1333
1334
1335
1336
1337
1338
1339
1340
1341
1342
1343
1344
1345
1346
1347
1348
141
între vîrsta de 20 şi 30 de ani, degradarea tegumentului are un ritm de aproximativ 1.5 %,
între 30 şi 45 de ani – 1,5...3,5 %, iar între 45 şi 65 de ani – 3,5...5,5 %;
locul formării ridurilor şi cutelor, traseul urmat, adîncimea şi lungimea sînt determinate
genetic în proporţie de 50...75%;
particularitatea unor persoane de a-şi exprima foarte dinamic şi evident emoţiile determină
contracţii intense şi frecvente, ceea ce accelerează formare şi densitatea ridurilor. De
asemenea, schimbarea frecventă a stării de spirit, implicit o tranziţie rapidă de la o expresie
facială la altă expresie facială, nu lasă timp suficient pentru refacere în structura pielii;
formarea unui rid facilitează apariţia altora adicente;
microridurile reduc reflectarea luminii şi astfel ele par mai accentuate;
ridurile nu sînt absolut simetrice pe laturile feţei;
ridurile mici se reduc după vîrsta de 60 de ani, iar cele mari se înmulţesc;
microridurile reunesc orificiile unor pori şi formează mici suprafeţe romboidale (au statut de
dermatoglife şi sînt înnăscute);
la formarea cutelor şi ridurilor contribuie: modificările stratului de gărsime subcutanată;
activitatea muşchilor faciali; expresia de fond a feţei; amploarea vorbirii, rîsului şi
zîmbetului; tipul de ten (s.e., cel uscat se ridează mai repede); grosimea tegumentului (cel
subţire se ridează mai repede); programul genetic în general şi cel particular în special;
dezechilibrele hormonale, tranzitorii sau cronice; amploarea mobilităţii feţei; regimul de
viaţă (profesie, zona geografică de domiciliu de după vîrsta de 20 de ani; modul de reacţie
faţă de dificultăţile vieţii; obiceiul fumatului; tipul de alimentaţie; bolile avute; amploarea
cosmetizării tegumentului; regimul de somn;
la nou-născuţi reînoirea epidermei se face la 72 de ore, la 16...35 de ani la 26...30 de zile, la
35...45 de ani la 35...40 de zile, iar la 50...60 de ani la 56...60 de zile. În 70 de ani de viaţă,
pielea este complet schimbată de aproximativ 1 000 ori;
funcţia ridurilor, unitatea ridurilor, armonia ridurilor şi ridurile cu specific feminin sînt încă
în stadiu de evaluare.

145
146
147
148
149
1410
1411
1412
1413
1414
1415
1416
1417
1418
1419
1420
1421
1422
1423
1424
1425
1426
1427
1428
1429
1430
1431
1432
1433
1434
1435
1436
1437
1438
1439
1440
1441
1442
1443
1444
1445
1446
1447
1448
1449
1450
1451
1452
1453
1454
1455
1456
1457
1458
1459
1460
1461
1462
1463
1464
1465
1466
1467
1468
1469
1470
1471
1472
1473
1474
1475
151
 Avem euri diferite deoarece avem fizionomii diferite, sau viceversa ?

 Morfologia feţei este fundamentată de: conformaţia craniului şi mandibulei; volumul

muşchilor faciali; volumul şi poziţia ţesutului adipos; stararea şi caracteristicile danturii;
caracteristicile părului (volum, culoare, coafare); starea tegumentului; culoarea, forma şi
depărtarea ochilor; culoarea şi fineţea pielii; caracteristicile morfologice ale sprîncenelor;
 craniul prezintă o serie de caractere care sunt ale speciei, iar unele strict individuale. O parte
dintre ele contribuie decisiv la forma frumoasă a feţei. Amintim dintre acestea: morfologia
maxilarului superior şi inferior, forma şi înclinarea frontalului, dezvoltarea oaselor nazale.
Diferenţele sexuale ale craniului uman sînt foarte mici;
 faţa este principalul element de individualizare şi recunoaştere socială (identitatea facială),
cel puţin în cazul femeilor (prin părul facial, bărbaţii ar fi mai uniformi);
 mimica reprezintă expresia psihomotrică a feţei şi rezultă din acţiunea convergentă a
organelor senzoriale şi starea psihică, iar ea se grefează pe fondul fizionomiei (fizionomia
este definită ca ansamblul structural şi arhitectural al feţei, în care poziţia şi conformaţia
frunţii, ochilor, nasului, maxilarelor, cavităţii bucale, buzelor şi dinţilor sunt elemente
determinante);
 faţa este mai mobilă şi mai largă la femei;
 faţa exprimă vîrsta, preocupările şi starea de sănătate, cu relativ mare acurateţe;
 structural faţa este alcătuită din: oase (frontale - 8; occipital şi temporal - 2; parietale - 2;
sfenoid etmoid şi faciale - 14), tegument, ţesut adipos şi muşchi (muşchii faciali sunt în
număr de 44, iar ei sînt mai activi la femei, ceea ce le permite o mai amplă şi subtilă
comunicare şi exprimare facială);
 Grupele de muşchi ai mimicii:
a- Muşchii bolţii craniene (m. occipito-frontal; m. temporo-parietal).
b- Muşchii pleoapelor (m. orbicular al ochiului; m. corugator al sprîncenei; m. depresor al
sprîncenei; m. procerus sau piramidal al nasului).
c- Muşchii nasului (numeroşi şi mici).
d- Muşchii din regiunea orificiului bucal (m. orbicular al buzelor; m. buccinator; m. ridicător

152
 al buzei superioare şi al aripii nasului; m. zigomotic mic; m. ridicător al unghiului labial
sau m. canin; m. zigomotic mare; m. rizorius; m. coborîtor al unghiului bucal; m. coborîtor
al buzei inferioare; m. mintal).
e- Muşchii urechii externe (sînt mici şi atrofici).
f- Muşchii gîtului (m. pielos al gîtului; m. sternocleidomastoidian; (3) m. scaleni; m. drept
lateral al capului, ş.a.).

Obrajii sau pomeţii

 au arhitectura susţinută de conformaţia osoasă a craniului şi de stratul de grăsime subcutanat,
după un specific individual;
 sînt alcătuiţi din muşchi, ţesut adipos şi piele;
 pomeţii nu se referă expres la osul zygomatic, ci la formaţiunea de grăsime care la tineri se
găseşte pe această zonă aflată pe axa irisului. După vîrsta vîrsta de 2 ani se diminuă ca
volum, după vîrsta de 20...30 de ani începe să coboare sensibil pentru ca în jurul vîrstei de
70 de ani să se stabilizeze, conferind preponderent aspectul de bătrîneţe al feţei;
 pot fi: proeminenţi prin hiperplazia oaselor malare şi a maxilarului superior; turtiţi, retractaţi
prin hipoplazia oaselor malare şi a maxilarului superior; pătraţi prin extinderea laturilor lor;
bucălaţi prin ţesut adipos abundent; căzuţi (la vîrstnice sau după pierderea importantă în
greutatea trupului – astfel, relieful umerilor obrajilor poate fi şters, mijlociu, proeminent sau
depresiv).
 Osul zygomatic: face parte din oasele maxilare şi conferă convexitatea zonală
submandibulară specifică; protejează (ochiul în primul rînd), susţine şi furnizează suprafeţe
de ataşament a muşchilor de expresie facială; separă pielea de muşchii temporali
(zygomaticus majore şi muşchiul buzei superioare); protejează partea frontală a feţei, iar
prin arcul zygomatic, laterala; arcul zygomatic este mai puţin acoperit de ţesut moale, astfel
că forma lui este uşor sesizabilă; forma şi dimensiunile lui diferă mult de la individ la
individ şi de la un grup etnic la alt grup etnic; este uneori reliefat prin fard; împreună cu
volumul grăsimii stabilesc proeminenţa „obrajilor”(corpus adiposum buccae);
 mandibula largă favorizează depresiuni faciale (astfel, zona de sub pomete pare să fie
substanţial concavă, cu formarea unei umbre);
 obrajii pot avea un relief convex, concav sau plat;
 grosimea ţesutului moale al feţei variază în funcţie de sex, etnie şi specificul individului;
 obrajii anemici sau dolofani dau impresia de persoană slabă sau grasă (indiferent de
greutatea trupului);
 pomeţi înalţi sînt caracteristici populaţiei din Asia de Est (China), Coreea şi Japonia;
 potrivit amploarei evidenţierii şi gradului de acoperire, pomeţii pot fi de grad: I – corpul
pometelui este proeminent, graniţa între nas şi obraz evidentă; II – corpul pometelui
dezvoltat moderat, graniţă remarcabilă între obraz şi nas; III – corpul pometelui este slab

153
 încadramentul feţei se supune mult tehnicilor de iluzionare (păr, pălărie, guler la haină - o
tehnică de „camuflaj”mult utilizată în trecut);
 liniile verticale accentuează înălţimea feţei (s.e. păr lung), iar cele orizontale accentuează
lăţimea ei (s.e. buze lungi);
 pentru a corecta anumite dizarmonii ale feţei se recurge la iluzii optice: A) iluzia de
suprafaţă (suprafaţa de culoare deschisă pare mai mare decît cea închisă); B) iluzia de relief
(suprafaţa de culoare deschisă pare mai ieşită în relief decît cea de culoare închisă; C) iluzia
de volum (un volum de culoare deschisă pare mai voluminos şi mai proeminent decît cel de
culoare închisă); D) iluzia de lungime (linia orizontală pare ceva mai lungă decît cea oblică
şi mult mai lungă decît cea verticală); E) linia de expresie (linia ascendentă dă impresia de
veselie, cea orizontală, de echilibru, iar cea descendentă, de tristeţe).
Consideraţii privind cosmetica facială

 Frecvent, persoane şi instituţii interesate agită problema idealului, a perfecţiunii şi a

importanţei frumuseţii din motive mercantile. Ea se adaugă la seria tot mai lungă de
incertitudini şi aparenţe induse în viaţa cotidiană contemporană (s.e. se apreciază că mass-
media reuşeşte să controleaze opiniile a 80 % din populaţie !);
 actualmente, cosmetica este menită: corecturii deficienţelor înnăscute ori dobîndite
accidental (5%); suplimentării frumuseţii faciale (25%); atragerii atenţiei (75 %);
 „D-zeu v-a dat un chip, şi voi vă faceţi altul...”(Hamlet, Actul III, scena I)
 4/5 din corecturile faciale sînt sesizabile la o privire mai atentă;
 frumuseţe sintetică, chiar acceptată la prima privire, nu rezistă în timp;
 feţele machiate se memorează mai dificil;
 faţa machiată poate sugerea o gamă largă de minusuri ale persoanei respective (inclusiv
morale...);
 machiajul relevă: frumuseţe naturală !; inteligenţa persoanei respective; simţul frumosului;

155
 gradul de mistificare la care se pretează; egocentrismul; plăcerea pentru iluzoriu;
credulitatea, sugestionabilitatea şi per ansamblu cîtă încredere îi poţi acorda !
 cîteva legi ale machiajului: a) orice linie ascendentă întinereşte, orice linie descendentă
îmbătrîneşte; b) orice fard de culoare închisă estompează, orice fard de culoare deschisă
accentuează porţiunea pe care a fost aplicat; c) culoarea machiajului trebuie armonizată cu
culoarea ochilor, părului şi tenului; d) rujul de buze, fardul de faţă şi rimelul trebuie
armonizate (machiajul înseamnă culoare, deci artă !). Machiajul trebuie să ţină cont de vîrstă
şi personalitate;
 pentru îmbunătăţirea atractivităţii faciale s-a ajuns în situaţia în care podoabele şi
cosmeticele nu mai sînt suficiente (abundenţa, accesibilitatea şi diversitatea lor au dus la
nevoia inventării a ceva nou). Noua găselniţă este chirurgia estetică, practicată de medici (cu
toate că astfel se dezic de medicină, de scopul ei şi jurămîntul depus) şi sprijinită de
producătorii interesaţi comercial (după principiul: obiectul/tehnica naşte necesitatea sau,
dacă se poate - de ce nu ?);
 continuu, fantezia celor interesaţi „descoperă” tratamente „extraordinare”. Exemple:
tratamentul „uguisu”(cu excremente de păsări), băi în lapte (de bivoliţă, vacă sau capră),
urină de vacă (gestantă) sau ţiţei; masaj cu sînge (al unor animale); cataplasme cu rumeguşul
unor arbori sau plante, cenuşa unor arbori sau plante, secreţii ale unor arbori sau plante,
extract placentar; insecte macerate în diverse soluţii, stimulatoare electrice şi radiatoare e.m.
cu anumite lungimi de undă.

 Nu există un paroxism al frumuseţii faciale; există o stare de frumuseţe specifică vîrstei şi

persoanei. Desigur, per ansamblul vieţii se poate vorbi de un apogeu al frumuseţii, legat cu
predilecţie de sex-apeal-ul însoţitor. El este atins la o vîrstă ce diferă chiar cu decenii, între
diverse persoane (18 – 25 – 30 – 35 – 40 – 45 sau chiar mai mult);
 faţa se află în modificare continuă, pe tot parcursul vieţii, dar îşi conservă unele trăsături ale
frumosului particular;
 îmbătrînirea se vizualizează cel mai evident asupra mîinilor, apoi a feţei şi a siluetei;
 „prăbuşirea” feţei este adesea mai timpurie, mai abruptă, mai remarcabilă şi
mai …regretabilă;
 cu trecerea timpului, obrajii tind să fie mai căzuţi, aplatizaţi, scofîlciţi, fără contururi rotunde.

156
 Cu cît faţa a fost mai grasă, îmbătrîneşte mai rapid şi timpuriu;
 rata şi gradul în care apar degradările feţei, consecutive avansării în vîrstă, sînt determinate
de factori genetici, de mediu şi mod de viaţă.
 Principalii factori care cauzează, precipită şi influenţează îmbătrînirea facială la femei:
programul genetic şi specificul lui pentru fiecare persoană; tipul de reactivitate la stres fizic,
moral, psihic; dereglările hormonale prelungite; involuţia secreţiei de hormoni sexuali şi
îndeosebi deficitul de estrogeni; tipul de activitate nervoasă (cu expresia ei: veselie, tristeţe,
nevrotism, calm, isterie); somnul (cînd este insuficient); fumatul (deprimă faţa mai mult şi
mai rapid ca la bărbaţi); consumul insuficient de lichide vegetale; consumul insuficient de
produse lactate minim procesate; variaţiile majore în greutatea trupului; expunerea la radiaţii
ultraviolete naturale şi artificial; procedurile cosmetice brutate; bolile cronice; atmosfera
poluată (cu gaze sau praf) sau cu deficit de oxigen; modificări ale craniului (după o anumită
vîrstă şi cu un specific individual); scăderea elanului vital („leneveşte” troficitatea feţei).
 Facialul feminin este mai instabil ca la bărbaţi (el se află mai mult sub control hormonal şi al
variaţiilor de ţesut adipos), plus că femeile folosesc mimica mult mai activ şi accentuat.

 îmbătrînirea („ofilirea”) poate fi de tip: trandafir sau lalea (petalele cad fără ofilire);
tuberoză (ofilirea o face foarte urîtă ca formă şi colorit); floare de pai (conservarea formei şi
a culorii);
 cel mai evident element al vîrstei/îmbătrînirii faciale este forma şi relieful (faţa îmbătrînită
are „dealuri şi văi” generatoare de umbre, cute, riduri şi neregularităţi), urmată de riduri şi
ten;
 îmbătrînirea facială afectează toate elementele feţei;
 expresia îmbătrînirii poate fi de tip „obosit”, „uscare”, „deformare”, „complexă”,
„musculară” şi „coajă de nucă”;
 îmbătrînirea, asemeni frumuseţii (...!), nu există concret, ci este subiectivă, neavînd
localizare în timp şi nici parametri precişi de evaluare.

157
158
159
1510
1511
1512
1513
1514
1515
1516
1517
1518
1519
1520
1521
1522
1523
1524
1525
1526
1527
1528
1529
1530
1531
1532
1533
1534
1535
1536
1537
1538
1539
1540
1541
1542
1543
1544
1545
1546
1547
1548
1549
1550
1551
1552
1553
1554
1555
1556
1557
1558
1559
1560
1561
1562
1563
1564
1565
1566
1567
1568
1569
1570
1571
1572
1573
1574
1575
1576
1577
1578
1579
1580
1581
1582
1583
1584
1585
1586
1587
1588
1589
1590
1591
1592
1593
1594
1595
1596
1597
1598
1599
15100
15101
15102
15103
15104
15105
15106
15107
15108
15109
15110
15111
15112
15113
15114
15115
15116
15117
15118
15119
15120