Informarea, consultarea şi patriciparea

lucrătorilor la activităţile
de securitate şi sănătate în muncă.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă
 Informarea lucrătorilor
 Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănatăţii în muncă stabileşte că
angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru informarea
lucrătorilor. De altfel, legislaţia consideră obligaţia de a informa lucrătorii
asupra tuturor problemelor legate de securitatea şi sănătatea acestora în
muncă printre cele mai importante măsuri pe care trebuie să le
întreprindă un angajator.
 Dreptul la informare este una din condiţiile principale ale participării
lucrătorilor la realizarea obiectivelor programelor de securitate şi
sănătate în muncă. Fără informare, participarea nu îşi are rostul său şi,
ceea ce e mai rău, apare riscul de manipulare. Informarea asupra
riscurilor de la propriul loc de muncă este parte integrantă a dreptului la
sănătate a fiecărui cetăţean.
 În ceea ce priveşte informarea lucrătorilor, legea stabileşte că angajatorul
trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau
reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile
legale, toate informaţiile necesare privind riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi
protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la
nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii.
 Fiecare lucrător trebuie să fie informat de către angajator, întrun mod cât
mai adecvat, asupra următoarelor aspecte:
• Ce riscuri există la locul său de muncă şi, în general, în industria sau
sectorul său de activitate, care sunt afecţiunile pe care le pot produce
sănătăţii sale, la ce nivel de riscuri este el expus în munca sa?
• Cum se pot controla riscurile amintite?
• Ce măsuri şi mijloace de prevenire au fost implementate sau sunt
prevăzute a fi aplicate?
• Care sunt principalele dispoziţii legale aplicabile?
• Ce clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă sunt prevăzute în
contractele colective de muncă?
• Care sunt persoanele sau serviciile cu funcţii specifice în materie de
securitate şi sănătate în muncă? Cum se ajunge la ele? Cum poate
lucrătorul informa asupra riscurilor detectate în propria activitate?
• Ce modalităţi de supraveghere a stării sale de sănătate există? Care
sunt rezultatele acestei supravegheri şi ce înseamnă ele?
 În toate cazurile în care sunt transmise informaţii lucrătorilor se va
acorda o atenţie deosebită limbajului folosit. Acesta trebuie să fie clar,
simplu şi concis.
 Lucrătorii trebuie să fie atenţionaţi în legătură cu riscurile la care sunt
expuşi, echipamentele de muncă din imediata vecinătate a locului lor de
muncă, precum şi asupra modificărilor prevăzute a fi efectuate, în măsura
în care aceste modificări afectează echipamentele de muncă situate în
imediata vecinătate a locului lor de muncă, chiar dacă aceşti lucrători nu
utilizează direct aceste echipamente.

 Lucrătorii trebuie să dispună de informaţii adecvate şi, dacă este cazul, de

fişe de lucru referitoare la echipamentele de muncă utilizate. Informaţiile
şi fişele de lucru trebuie să cuprindă un număr minim de date referitoare
la securitate şi sănătate privind:
• condiţiile de folosire a echipamentelor de muncă;
• situaţiile anormale previzibile;
• concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa
acumulată în urma utilizării echipamentelor de muncă.
 În situaţiile de urgenţă, care necesită acordarea primului ajutor, stingerea
incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, angajatorul are obligaţia de a
asigura informarea tuturor lucrătorilor asupra aspectelor cu privire la:
• măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea
incendiilor evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi
mărimii întreprinderii, ţinând seama şi de alte persoane prezente;
• legăturile existente cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce
priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi
pompieri;
• lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor
şi de evacuare a lucrătorilor;
• echipamentul pus la dispoziţie pentru intervenţii, adecvat mărimii
şi/sau riscurilor specifice întreprinderii.

 Angajatorului are obligaţia de a informa, cât mai curând posibil, toţi

lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent, despre
riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori
care trebuie să fie luate pentru protecţia lor.
 Lucrătorii trebuie să fie informaţi despre faptul că, în caz de pericol grav
şi iminent au dreptul să oprească lucrul şi să părăsească imediat locul de
muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură.
 Ei trebuie să dispună în permanenţă de informaţii clare privind căile de
evacuare şi zonele de adunare în cazul în care trebuie să evacueze de
urgenţă posturile de lucru. Se subliniază faptul că, în cazul în care în
întreprindere îşi desfăşoară activitatea şi lucrători din alte unităţi,
angajatorii acestora trebuie să fie la rândul lor informaţi asupra tuturor
aspectelor prezentate anterior şi care privesc lucrătorii în cauză.
 O categorie aparte de riscuri specifice sunt cele considerate a avea un
grad de periculozitate deosebit pentru toţi lucrătorii, cum ar fi expunerea
la radiaţii sau pericolul de explozie. În acest caz, angajatorul are
obligaţia:
• de a ţine o evidenţa clară a zonelor cu risc ridicat şi specific, care să
conţină nominalizarea şi localizarea acestor zone în cadrul
întreprinderii, precum şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor;
• de a face cunoscute aceste zone tuturor lucrătorilor întreprinderii,
aceasta constituind una din modalităţile de asigurare a securităţii şi
sănătăţii acestora.
• de a aduce la cunoştinţa conducătorilor locurilor de muncă şi
lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi
specific măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor.
 Un caz special o reprezintă situaţia lucrătorilor care muncesc în condiţii
de izolare. În cazul acestora trebuie acordată o atenţie deosebită furnizării
de informaţii cu privire la:
• manevrarea echipamentului de muncă, starea acestuia (fiabilitate şi
accesibilitate);
• riscurile de accidentare şi modul de acţiune în caz de apariţie a
acestora;
• comportamentul adecvat în cazul producerii unei avarii sau al apariţiei
unei situaţii critice;
• utilizarea echipamentului individual de protecţie;
• primul ajutor;
• utilizarea sistemului de supraveghere şi de legătura cu exteriorul.
 Consultarea şi participarea lucrătorilor
 Se ştie faptul că, lucrătorul este cel care cunoaşte cel mai bine elementele
caracteristice locului său de muncă, toate detaliile activităţii desfăşurate la
un post de lucru sau referitoare la utilajul la care îşi desfăşoară
activitatea.
 Prin urmare, este indicat ca, la orice modificare a unui post de lucru, să se
ţină cont şi de punctul de vedere al lucrătorului, acesta putând oferi
informaţii preţioase şi sfaturi deosebit de utile.
 Legiuitorul a avut în vedere acest lucru atunci când, în legea 319/2006, a
stabilit că, fără a aduce atingere altor prevederi ale legii, ţinând seama de
natura activităţilor din întreprindere, angajatorul are obligaţia să asigure
planificarea şi introducerea de noi tehnologii, să facă obiectul consultărilor
cu lucrătorii şi sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele
asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor determinate de alegerea
echipamentelor, de condiţiile şi de mediul de muncă.
 Prin această prevedere se urmăreşte fructificarea experienţei practice a
lucrătorilor, cărora le este mai uşor să sesizeze posibilele riscuri apărute
prin introducerea noilor echipamente şi tehnologii.
 De asemenea, este de presupus că lucrătorul este cel mai interesat în a-şi
proteja integritatea fizică şi sănătatea şi prin urmare este dispus să acorde
atenţie maximă tuturor aspectelor care pot genera pericole.
 Ca urmare, în conformitate cu prevederile legale, angajatorii consultă
lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la
discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în
muncă. Aplicarea acestei prevederi implică:
• consultarea lucrătorilor;
• dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
• participarea echilibrată.
 În mod concret se specifică faptul că, lucrătorii şi/sau reprezentanţii
lucrătorilor iau parte în mod echilibrat sau sunt consultaţi în prealabil şi
în timp util de către angajator cu privire la orice măsură care ar afecta
semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă.
 În ultimul timp se pune un accent deosebit pe consultarea şi participarea
activă a lucrătorilor, în special la implementarea unor sisteme de
management (de exemplu al calităţii sau al mediului) ca factor decisiv
pentru atingerea obiectivelor propuse.
 Managementul securitaţii şi sănătăţii în muncă acordă un loc important
acestui instrument deosebit de util în implementarea cu succes a
măsurilor necesare pentru realizarea stării de bine la locul de muncă.
Această atitudine are la bază câteva considerente care au în vedere
următoarele aspecte:
• A participa înseamnă a avea ceva de spus.
Dacă prin prevenire se înţelege simpla aplicare a criteriilor tehnice sau
a reglementărilor legale, rolul lucrătorilor se reduce la a contempla
cum aplică experţii aceste criterii, cum îndeplineşte angajatorul
recomandările tehnice sau cum face lucrătorul desemnat să fie
respectată legea. Aceasta înseamnă să fii spectator la o piesă jucată de
alţii fără să ai nicio contribuţie. Doar să aprobi sau dezaprobi ceea ce
fac alţii. Totuşi, lucrătorii sunt cei ce au cele mai multe de spus despre
sănătatea lor şi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea.

• A participa înseamnă a lua parte la decizie.

A fi informat asupra evaluărilor sau inspecţiilor făcute de alţii este o
condiţie necesară, dar nu înseamna participare. A fi chestionaţi pentru
ca alţii să analizeze punctele noastre de vedere şi a stabili propriile
concluzii, de asemenea, nu înseamnă participare. A reduce participarea
la aspectele formale conduce de asemenea la efecte neînsemnate. Este
necesar să se creeze participarea şi să se ia în consideraţie diferitele
aporturi de pe poziţii de egalitate şi cu o evidentă dispoziţie favorabilă
acordurilor. Cultura ierarhică a organizaţiei şi atitudinile autoritare
ale specialiştilor constituie piedici ale unei participări eficiente.
• A participa înseamnă a putea apăra.
A apăra un punct de vedere propriu este ceea ce dă sens unei
participări sindicale. Obiectivul nu poate fi altul decât acela de a face
ascultată propria experienţă a lucrătorilor, percepţia lor asupra stării
de bine sau de disconfort în muncă, a face cunoscut că anumite
probleme există chiar dacă ele nu sunt prevăzute de legislaţie sau nu
pot fi cuantificate de experţi. Acesta este aportul lucrătorilor: a face să
se ţină cont de opinia celor expuşi la riscuri, a celor asupra cărora se
răsfrânge succesul sau eşecul măsurilor preventive. Chiar dacă pentru
aceasta trebuie să contrazică criteriile experţilor, să meargă dincolo de
prevederile legale sau să se opună alternativelor angajatorului.

• A participa înseamnă a face prevenire.

Riscul în muncă este inadmisibil pentru că este un risc impus
împotriva voinţei lucrătorului. Dimpotrivă, construcţia colectivă a
sănătăţii în muncă trece prin intensificarea controlului asupra
propriilor condiţii de muncă. Primul pas este de a se recunoaşte ca
grup şi a exprima în mod colectiv percepţia individuală a problemelor.
Aceasta deja este o măsură de securitate, dar, în plus, este ceea ce face
posibil al doilea pas: trecerea de la exprimarea colectivă la acţiunea
colectivă. Creşterea capacităţii lucrătorilor de a controla propria
activitate şi ajutorul reciproc în faţa condiţiilor adverse este
adevăratul sens preventiv al participării.
 Printre măsurile pe care trebuie să le întreprindă angajatorul în demersul
său de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor la locul de muncă se
includ şi cele care vizează:
• desemnarea unor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie
şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din
întreprindere, precum
• desemnarea unor lucrători care aplică măsurile de prim ajutor, de
stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
 În acest demers al său, angajatorul are obligaţia legală de a se consulta în
timp util cu lucrătorii şi/sau cu reprezentanţii acestora.

 Participarea lucrătorilor în toate problemele referitoare la protecţia

sănătăţii lor în muncă este un drept al acestora şi pe de altă parte o
obligaţiei a angajatorului inclusă în responsabilitatea sa de protecţie. În
acest sens legea prevede două modalităţi de a realiza acest lucru:
• prin intermediul reprezentanţilor lucrătorilor cu atribuţii specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
• prin intermediul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
 Reprezentanţii lucrătorilor
cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
 Pentru a se asigura toate condiţiile de securitate şi sănătate la locul de
muncă, lucrătorii trebuie să aibă posibilitatea de a-şi formula doleanţele
şi de a le prezenta angajatorului întrun mod organizat.
 Aflat în permanenţă la locul său de muncă, lucrătorul este cel care
cunoaşte detaliile cele mai intime ale activităţii pe care o desfăşoară şi ca
atare este cel mai în măsură să aprecieze dacă, la postul său de lucru,
condiţiile de securitate şi sănătate sunt suficiente sau sunt necesare
eforturi suplimentare pentru aducerea acestora la parametrii optimi, este
primul care sesizează apariţia unor riscuri, neconformităţile din mediul
său de muncă sau modificarea parametrilor funcţionali ai
echipamentelor cu care lucrează şi poate informa rapid despre acestea,
devenind astfel un ajutor important al angajatorului în realizarea
atribuţiilor sale privind securitatea şi sănătatea.
 Despre aceste deficienţe, neconformităţi sau defecţiuni pe care lucrătorul
le constată în legătură cu elementele ce privesc protecţia sa sau
prevenirea riscurilor profesionale trebuie să informeze angajatorul, însă,
a ajunge în ”sfera conducerii” pentru a informa corespunzător, este de
multe ori o acţiune greoaie şi asupra căreia lucrătorul ezită, fie din teama
de a nu greşi, fie din aceea de a ”nu deranja”.
 Şi în relaţia cu autorităţile responsabile de controlul activităţii de
securitate sănătate în muncă trebuie să se facă simţită implicarea
conştientă a lucrătorilor.
 Din acest punct de vedere legislaţia încurajează implicarea mai activă a
lucrătorilor în a-l determina pe angajator să-şi îndeplinească
îndatoririle asumate în domeniu.
 Legea a prevăzut o categorie de lucrători, recunoscuţi de ceilalţi colegi
datorită seriozităţii, vârstei, calităţilor profesionale ori personale pe
care le posedă şi care să exprime cererile/solicitările personalului în
ceea ce priveşte protecţia şi prevenirea. Prin reprezentanţi, lucrătorii au
posibilitatea de a solicita legal angajatorului asigurarea unor condiţii de
lucru sigure şi sănătoase, dar acest demers trebuie realizat întrun cadru
organizat.
 Conform legii, reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul
să apeleze la autorităţile competente, în cazul în care consideră că
măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către angajator nu sunt
suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Aceasta
este o formă de participare, de implicare conştientă şi voluntară a
lucrătorilor în realizarea măsurilor de securitate şi sănătate la propriul
loc de muncă.
 Mai mult decât atât, reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi
specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se
acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de muncă
şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.
 Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă au următoarele obligaţii:
• colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de
securitate şi sănătate în muncă;
• însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor;
• ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de
securitate şi sănătate în muncă.
 Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă au următoarele drepturi:
• aduc la cunoştinta angajatorului sau comitetului de securitate şi
sănătate în muncă propunerile lucrătorilor referitoare la
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
• urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie;
• informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor
legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
 Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din
întreprindere şi/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv
de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi
funcţionare.
 Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, care se aleg, va fi stabilit prin
contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de
organizare şi funcţionare, în funcţie de numărul total al lucrătorilor din
întreprindere şi/sau unitate.
 Lucrătorii comunică în scris angajatorului numărul şi numele
reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.
 Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare cel puţin
nivelului de bază.
 Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă

 Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este un organ intern al

întreprinderii, de participare în vederea consultării regulate şi periodice
asupra activităţilor în materie de prevenire a riscurilor. Funcţia sa este
cea de a facilita un schimb de puncte de vedere între părţi, creând un for
stabil pentru un dialog organizat.
 Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care
au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care
desfăşoară activităţi pe teritoriul României.
 În anumite cazuri, legea permite inspectorului de muncă să poată impune
constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă şi în unităţile
cu un număr mai mic de 50 de lucrători, în funcţie de natura activităţii şi
de riscurile identificate.
 În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se
pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă.
Numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă
aplicabil sau prin regulamentul intern, ori regulamentul de organizare şi
funcţionare.
 Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul
activităţilor care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durata mai mare
de 3 luni. În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile
comitetului de securitate şi sănătate în muncă revin reprezentanţilor
lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor.
 Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de
securitate şi sănătate în muncă. Reprezentantul angajatorului în acest
comitet trebuie să aibă capacitate de decizie, pentru a se putea stabili o
adevărată negociere în cadrul său.
 Lucrătorul desemnat cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este
secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
 Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de
securitate şi sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de
muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi
funcţionare.
 Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă
vor fi desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu
răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, după
cum urmează:
• de la 50 la 100 de lucrători – 2 reprezentanţi;
• de la 101 la 500 de lucrători – 3 reprezentanţi;
• de la 501 la 1.000 de lucrători – 4 reprezentanţi;
• de la 1.001 la 2.000 de lucrători – 5 reprezentanţi;
• de la 2.001 la 3.000 de lucrători – 6 reprezentanţi;
• de la 3.001 la 4.000 de lucrători – 7 reprezentanţi;
• peste 4.000 de lucrători – 8 reprezentanţi.
 Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul de securitate şi sănătate în muncă
vor fi aleşi pe o perioada de 2 ani. În cazul în care unul sau mai mulţi
reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii
sănătăţii lucrătorilor se retrag din comitetul de securitate sănătate în
muncă, aceştia vor fi înlocuiţi imediat prin alţi reprezentanţi aleşi. Membrii
comitetului de securitate şi sănătate în muncă se nominalizează prin decizie
scrisă a preşedintelui acestuia, iar componenţa comitetului va fi adusă la
cunoştinţa tuturor lucrătorilor.
 Angajatorul are obligaţia să acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor
în comitetele de securitate şi sănătate în muncă timpul necesar
exercitării atribuţiilor specifice. Timpul alocat acestei activităţi va fi
considerat timp de muncă şi va fi de cel puţin:
• 2 ore pe lună în unităţile având un efectiv de până la 99 de lucrători;
• 5 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 de lucrători;
• 10 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 de
lucrători;
• 15 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 500 şi 1499 de
lucrători;
• 20 ore pe lună în unităţile având un efectiv de 1500 de lucrători şi
peste.
 Pentru a asigura transparenţa activităţii CSSM şi pentru a uşura
circulaţia informaţiilor de interes referitoare la această activitate, la
lucrările comitetului vor fi convocaţi să participe:
• lucrătorii desemnaţi;
• reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie;
• în cazul în care angajatorul a contractat unul sau mai multe servicii
externe de prevenire şi protecţie, reprezentanţii acestora;
• inspectori de muncă.
 Comitetul de securitate şi sănătate în muncă funcţionează în baza
regulamentului de funcţionare propriu.
 Angajatorul are obligaţia să asigure întrunirea comitetului de securitate
şi sănătate în muncă cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este
necesar. În afara reuniunilor trimestriale reglementate prin lege, se
convoacă reuniuni extraordinare în circumstanţe deosebite cum sunt:
• accidente sau vătămări grave;
• incidente periculoase;
• sancţiuni impuse pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse;
• reclamaţii pentru probleme medio-ambientale;
• sarcini de muncă deosebit de periculoase.
 La fiecare întrunire, secretarul Comitetului de securitate şi sănătate în
muncă încheie un proces-verbal care va fi semnat de către toţi membrii
comitetului.
 Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă va afişa la loc
vizibil copii ale procesului-verbal încheiat.
 Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă transmite
inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 10 zile de la data
întrunirii, o copie a procesului-verbal încheiat.
 Pentru buna desfăşurare a activităţii CSSM se stabileşte, din timp, un
program de lucru pentru fiecare reuniune. Ordinea de zi a fiecărei întruniri
este stabilită de către preşedinte şi secretar, cu consultarea reprezentanţilor
lucrătorilor şi este transmisă membrilor comitetului de securitate şi
sănătate în muncă şi inspectoratului teritorial de muncă şi, dacă este cazul,
serviciului extern de protecţie şi prevenire, cu cel puţin 5 zile înaintea datei
stabilite pentru întrunirea comitetului.
 Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă convoacă în scris
membrii comitetului cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând
locul, data şi ora stabilite.
 Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal întrunit dacă sunt
prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
 Comitetul de securitate şi sănătate în muncă convine cu votul a cel puţin
două treimi din numărul membrilor prezenţi.
 Pentru funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă se
recomandă următoarele:
• să se încerce să nu se amâne problemele, fixând întotdeauna termene
pentru dezbateri şi decizii;
• să se aducă în faţa comitetului problemele cu adevărat importante să
nu se piardă timpul cu probleme care ar putea fi rezolvate la nivel de
secţie sau la locurile de muncă;
• să se asigure o transparenţă maximă, respectiv se vor informa
lucrătorii despre problemele discutate în cadrul comitetului;
• să se promoveze modalităţi pentru creşterea participării lucrătorilor,
precum: cutie pentru sugestii, formulare pentru reclamaţii la comitet
sau pentru solicitarea vizitei acestuia la anumite locuri de muncă etc;
• să nu se accepte ca angajatorul să-şi decline propria responsabilitate în
sarcina unui organ consultativ aşa cum este CSSM-ul.
 Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor,
comitetul de securitate şi sănătate în muncă are cel puţin următoarele
atribuţii:
• analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate
în muncă şi planul de prevenire şi protecţie, conform regulamentului
intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare;
• urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv
alocarea mijloacelor necesare realizării prevederilor lui şi eficienţa
acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;
• analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor,
luând în considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii,
lucrătorilor şi face propuneri în situaţia constatării anumitor
deficienţe;
• analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea
echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi
individuală;
• analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului
extern de prevenire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este
cazul, înlocuirea acestuia;
• propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de
prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice;
• analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de muncă
şi modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau
serviciul extern;
• urmăreşte modul în care se aplica şi se respectă reglementările legale
privind securitatea şi sănătatea în muncă, măsurile dispuse de
inspectorul de muncă şi inspectorii sanitari;
• analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor
de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, precum şi pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi propune introducerea acestora
în planul de prevenire şi protecţie;
• analizează cauzele producerii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor
profesionale şi evenimentelor produse şi poate propune măsuri
tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării;
• efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii
şi a celor de lucru şi face un raport scris privind constatările făcute;
• dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate
în muncă de către conducătorul unităţii cel puţin o data pe an, cu
privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, la acţiunile care au
fost întreprinse şi la eficienta acestora în anul încheiat, precum şi
propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va realiza în
anul următor.
 Legea prevede că angajatorul trebuie să furnizeze comitetului de securitate
şi sănătate în muncă toate informaţiile necesare, pentru ca membrii
acestuia să îşi poată da avizul în cunoştinţă de cauză. În consecinţă,
angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în
muncă cu privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate,
măsurile de prevenire şi protecţie atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de
loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru, măsurile de prim ajutor, de
prevenire şi stingere a incendiilor şi evacuare a lucrătorilor.

 Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, comitetului de

securitate şi sănătate în muncă un raport scris care va cuprinde:
• situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă;
• acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul incheiat;
• propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se vor realiza în
anul următor.
 Una din obligaţiile angajatorului în demersul său de protejare a
securităţii sănătăţii lucrătorilor este de a asigura echipamentul de
protecţie, colectivă sau individuală, acolo unde acesta este necesar.
Pentru a avea certitudinea că angajatorul nu face rabat în ceea ce
priveşte calitatea, acesta trebuie să supună analizei comitetului de
securitate şi sănătate în muncă documentaţia referitoare la
caracteristicile echipamentelor de muncă, ale echipamentelor de
protecţie colectivă şi individuală, în vederea selecţionării echipamentelor
optime.
 Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în muncă
punctul său de vedere sau, dacă este cazul, al medicului de medicina
muncii, serviciului intern sau extern de prevenire şi protecţie, asupra
plângerilor lucrătorilor privind condiţiile de muncă şi modul în care
serviciul intern sau extern de prevenire şi protecţie îşi îndeplineşte
atribuţiile. În cazul în care angajatorul nu ia în considerare propunerile
comitetului de securitate şi sănătate în muncă, trebuie să motiveze
decizia sa în faţa comitetului. Motivaţia va fi consemnată în procesul-
verbal.