Sunteți pe pagina 1din 26

Ministreul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Energetică și Electronică

Catedra: “ Comunicații”

Raport
La practica tehnologică in cadrul companiei ,,SRL StarNet”

A efectuat elevul grupei TT-0116 Cebotari Ion

A verificat Zagaevschi Stela

Chișinău 2019
CUPRINS
1.Studiul centralelor telefonice utilizate in RM.

2.Studiul organizarii interprinderilor de telecomunicatii.

3.Studiul cablurilor telefonice:linii bifilare cu conductor de cupru, cabluri torsodate,cabluri


coaxiale,cabluri cu fibra optica.

4.Studiul si masurarea parametrilor liniilor de transmisiuni.

5.Studiul parametrilor cablurilor cu fibra optica.

6.Pozarea cablului in canalizarea Telefonica.Jonctionarea cablurilor telefonice.

7.Instalarea dispozitivelor terminale.Instalarea cutiei de distributie,cutiei de cablu.

8.Dulapul de ditributie:amplasarea si numerotarea boxelor.

9.Deranjamente in linia Telefonica.Metode de inlaturare.

10.Studiul sistemelor de multiplexare .

11.Aplicatii privind conceprea si implimentarea proiectelor din domeniul ingineriei electronice si


a telecomunicatiilor ce necesita software specializat.

12. Studiul tehnologiilor Xdsl.Organizarea serviciilor Triple Play.

13.Studiul tehnologiilor ISDN.


1. Studiul centralelor telefonice utilizate in RM.

În rețeau de telecomunicații a S. A. Moldtelecom sunt utilizate centrale digitale de la diferiţi


producători, centrale semi-electronice, centrale crossbar si electronice.

Centralele telefonice au rolul de a asigura conexiuni între terminalele mediului telefonic, care pot fi
linii de abonaţi (analogice sau digitale), sau joncţiuni (analogice sau digitale) între centrale telefonice.
Din punct de vedere al conexiunilor realizate, apelurile pot fi apeluri locale (conexiuni între linii
telefonice locale), apeluri de ieşire (conectarea unei linii locale la o altă centrală), apeluri de intrare
(conectarea unei joncţiuni de la altă centrală la o linie locală) sau apeluri de tranzit (conectarea între
două centrale prin intermediul circuitelor de joncţiuni asociate).

O centrală telefonică conţine următoarele unităţi:

* Unitate de acces pentru conectarea la linii de abonat sau joncţiuni; ele asigură deci interfaţa cu
mediul telefonic pentru transmiterea vocii şi a semnalizărilor între terminal şi centrala telefonică.

* RC = reţeaua de conexiune reprezintă unitatea care realizează conectarea între oricare dintre
canalele de comunicaţie folosite pentru interconectarea şi comunicarea între utilizatori sau pentru
semnalizări interne sau externe sistemului de comutaţie;

* US = unitatea de semnalizare controlează schimbul de informaţii de semnalizare cu posturile


terminale de abonaţi sau între centralele telefonice;

* UCC = unitatea de comandă şi control permite realizarea superviziunii şi comenzii pentru toate
unităţile centralei, şi de asemenea asigură facilităţi de exploatare şi întreţinere a sistemului.

* Unitatea de acces la liniile de abonaţi conţine interfeţe de linii de abonat (IL), grupate în module,
asociate unui etaj de comutaţie pentru concentrarea traficului spre circuitele de comunicaţie. Unităţile
de acces la liniile de abonat pot fi instalate local (în centrală) sau distant, în vecinătatea unei grupe de
abonaţi. Se asigură în acest fel reducerea lungimii medii a liniilor de abonat, ceea ce conduce la
reducerea investiţiilor cu reţeaua de abonat, partea cea mai scumpă şi cea mai puţin utilizată din
reţeaua de telecomunicaţii.
Fig.2 Schema generala a unei centrale telefonice

Tehnologia informației – utilizarea mijloacelor microelectronice pentru colectarea, stocarea,


prelucrarea, căutarea, transmiterea și prezentarea datelor, textelor, imaginilor şi sunetelor.

Traficul telefonic internaţional de ieşire al reţelelor mobile reprezintă volumul total al


apelurilor iniţiate de abonaţi şi destinate abonaţilor unor operatori străini (apeluri către orice
numere telefonice ce nu aparţin Planului Naţional de Numerotare).
2. Studiul organizarii intreprinderilor de telecomunicatii.

Electronica şi comunicaţiile reprezintă unul din cele mai dinamice domenii ale economiei mondiale,
ce se confirmă printr-un ritm sporit de dezvoltare al echipamentului electronic şi de comunicaţii, ce
conduce la extinderea reţelelor de comunicaţii, sporirea calităţii de deservire, spectrului de servicii şi
numărului de beneficiari.

În contextul actual al societăţii informaţionale, electronica şi comunicaţiile, prin performanţele şi


avantajele lor, au reprezentat şi vor rămâne în continuare un domeniu foarte important al
economiilor naţionale şi internaţionale. Tendinţe importante în dezvoltarea telecomunicaţiilor
moderne reprezintă convergenţa şi integrarea reţelelor de calculatoare cu reţelele de comunicaţii
convenţionale şi dezvoltarea reţelelor inteligente de comunicaţii. Mai mult ca atât, prin
interconectarea reţelelor de comunicaţii la nivel mondial, în cadrul reţelei Internet s-a creat un mediu
informaţional cu resurse şi servicii, care permite oamenilor să se informeze, să conlucreze, să se
autoinstruiască şi să partajeze resurse de comunicaţii şi de calcul aflate la distanţă.

Astfel, utilizarea eficientă a echipamentului electronic şi reţelelor de comunicaţii este determinată de


un sistem de gestiune bine dezvoltat şi de pregătire a cadrelor inginereşti cu studii superioare de
calificare înaltă în domeniul electronicii şi comunicaţiilor.

Intreprinderii de telecomunicatii:

Î.M “Moldcell”

S.A., “Orange”

S.A., “Moldtelecom”

S.A., ”INTRACOM”

S.R.L., ”StarNet”

S.R.L., ”ARAX-IMPEX”

S.R.L., ”Sun Communication”

Î.S. “Radiocomunicatii”,
3. Studiul Cablurilor telefonice.

Cablul - este un mănunchi de fire conductoare, folosit pentru a transmite energie


electrică sau semnale de telefonie fixă.

Linii bifilare cu conductori de cupru :

Linia bifilara-reprezinta cel mai simplu mediu ghidat ce asigura o cale directa si
inversa pentru semnalele electrice folosite in telecomunicatii.

Cel mai folosit material conductor este cuprul, datorită rezistivității reduse și
proprietăților mecanice. Un alt material folosit este aluminiul, care este mai ieftin, însă
are proprietăți mecanice mai proaste decât cuprul (supus unei presiuni de contact se
deformează în timp) și are ~63% din conductivitatea electrică a cuprului.

Conductorul din cupru FY este un conductor rigid izolat, de uz general care se


foloseste cu precadere in instalatii electrice fixe montate pe/in tencuiala in tuburi de
protectie, la circuitele de semnalizare si control.

Tabelul 1. Standardele conductorului de cupru


Cabluri torsadate:

Torsadarea este procedeul utilizat în comunicaţii pentru reducerea sau anularea


semnalelor parazite ce apar în mediile de transmisie pe suport de cupru ca urmare a
emisiilor produse de alte circuite electrice învecinate.

Torsadarea este o metodă de ecranare electromagnetica ce oferă protecţie atât


împotriva câmpurilor electrice cât şi magnetice. Torsadarea este folosită pe scară largă
începând cu anii 1980 în reţelele informatice şi de telefonie.

Prin torsadare se răsucesc cele două fire din compunerea unui circuit (cablu torsadat)
de un anumit număr de ori pe unitatea de lungime, astfel încât, emisiile
electromagnetice produse de acestea să se anuleze reciproc.

Un cablu torsadat UTP (Unshielded Twisted Pair) cat 5e, utilizat în reţele informatice
pe suport Ethernet, conţine 8 conductori electrici torsadaţi doi câte doi – 4 perechi.

Fig.4.Torsadare – UTP cablu torsadat

Prin torsadare se obţin viteze de transmisie superioare folosind aceleasi medii de


propagare. În cazul cablurilor UTP CAT 5E, vitezele de transmisie ajung la 100 Mbps.

Fig.8. Cablu coaxial


4. Studiul si masurarea parametriilor liniilor de transmisiune.

Parametrii primari sau lineici depind de geometria liniei, natura materialului, frecventa.

Rezistenta pe unitatea de lungime (Ohmi/metru):

 pentru linia bifilara simetrica:

- frecventa de lucru, Hz;

- permeabilitatea magnetica a meatalului, H/m;

- conductivitatea metalului, 1/Ωm;

- diametrul conductorului, m.

 Pentru linia din cupru (Cu) unde:

 pentru linia coaxiala:

Inductanta pe unitatea de lungime (Henry/metru)

 pentru linia bifilara simetrica:

 pentru linia coaxiala:


Capacitatea pe unitatea de lungime (Farazi/metru)

 pentru linia bifilara simetrica:

= permitivitatea dielectrica a liniei

 pentru linia coaxiala:

Conductanta pe unitatea de lungime se datoreaza pierderilor în dielectricul liniei, respectiv în


capacitatile distribuite. Reprezinta inversul rezistentei de izolatie dintre conductoarele liniei si se mai
numeste si perditanta.

Pentru ambele tipuri de linie:

capacitatea liniei;

, unde este in Hz;

unghiul de pierderi ce caracterizeaza dielectricul.

Pentru liniile omogene, produsul are valoarea:


Dar:

= viteza de propagare a semnalelor electrice de-a lungul liniei

Aceasta legatura dintre parametrii primari, constantele dielectricului si viteza de propagare


arata ca fenomenele de propagare în linii pot fi privite:

- din punct de vedere al propagarii câmpului în mediul dintre conductoare;

- din punct de vedere al propagarii U si I prin conductoarele liniei.

Aer uscat 1 0
Polietilena 2,3
Alumina 9,5
Ulei de transformator 2,2

Tabelul 2. Permitivitatea relativa si tangenta de pierderi ale unor dielectrici uzuali:

Parametrii secundari ai liniilor de transmisie

Propagarea semnalelor electrice in linii este caracaterizata prin parametrii secundari ai acesteia:

- constanta de propagare γ;

- impedanta caracteristica .

Acestea depind de parametrii primari si de frecventa.

Impedanta caracteristica

Este o marime complexa si se masoara in ohmi.


Pentru liniile utilizate in FFI si ca urmare impedanta caracteristica reprezinta
practic o rezistenta activa:

Depinde de constructia liniei (forma si dimensiunile sectiunii transversal si de natura materialului


din care este confectionata linia).

 Impedanta caracteristica pentru linia bifilara simetrica:

 Impedanta caracteristica pentru linia coaxiala:

Constanta de propagare

Este o marime complexa care depinde de parametrii primari ai liniei si de frecventa. Constanta de
propagare caracterizeaza variatia amplitudinii si fazei semnalelor ce se propaga de-a lungul liniei:

α = partea reala a constantei de propagare numita constanta de atenuare exprimata in Neperi/metru


β = partea imaginara a constantei de propagare, numita constanta de faza si se masoara in
radiani/metru

Ridicand la patrat si egaland partea reala cu partea reala si cele imaginare =>

,unde:

α = variaza cu frecventa ceea ce face ca oscilatiile de diferite frecvente ce se propaga pe linii sa


nu fie atenuate uniform; linia introduce distorsiuni de atenuare

β = nu este direct proportional cu frecventa, ceea ce face ca viteza de faza a oscilatiilor de frecventa

diferita sa nu fie aceeasi ( ); linia produce distorsiuni de faza

In cazul liniei fara pierderi, R=G=0

In cazul liniei cu pierderi mici (R<<ωL; G<<ωC)

Daca prin constructia liniei se realizeaza se obtine linia de transmisie fara distorsiuni:
5. Studiul parametriilor cablurilor cu fibra optica.

Paramatrii FO

Parametrii fibrelor optice se împart în două categorii:

I. Parametrii geometrici;
II. Parametrii optici.
I. Parametrii geometrici ai fibrelor optice sunt:

a) diametrul miezului - d;
b) diametrul învelişului (cămaşei fibrei) - D;
c) diametrul exterior al mantalei de protecţie - Dext.

Fig.11. Parametrii geometrici ai fibrei optice

Convenţiile internaţionale recomandă următoarele dimensiuni pentru fibrele optice:

- Diametrul exterior al mantalei protectoare – 245 μm;


- Diametrul învelişului fibrei de sticlă – 125 μm;
- Diametrul miezului la fibra multimod – 50 μm şi 62,5 μm;
- Diametrul miezului la fibra monomod – (8 -10) μm.
Respectarea acestor dimensiuni standardizate asigură compatibilitatea conectării diverselor variante
de fibră optică cu echipamentele folosite la montare.

II. Parametrii optici ai fibrei sunt:

a) apertura numerică;

b) atenuarea;

c) lungimea de undă a radiaţiilor de lumină utilizate.


Apertura numerică

Fibra optică se compune din doi cilindri coaxiali (fig.11)un cilindru interior, numit miez sau inimă şi
un cilindru exterior numit şi cilindru reflector. Cei doi cilindri au indici de refracţie diferiţi, n1 > n2:

n1 = indicele de refracţie al cilindrului interior

n2 = indicele de refracţie al cilindrului reflector

Fig.12.Structura fibrei optice

Unghiul limită α pentru care are loc o reflexie totală a undei la interfaţa dintre cei doi cilindri când
n1 > n2, este dat de relaţia:

sin α = n2/n1 (1)

sin θ = n1cos α (2)

cos α = [1 – (n2/n1)2] 1/2 (3)

Relaţia (2) devine: sin θ = [n12 – n22] 1/2 (4)

Apertura numerică (NA) reprezintă valoarea sinusului unghiului de incidenţă maximă (θ) pentru care
radiaţia pătrunsă în fibră la un capăt al acesteia se transmite prin reflexie totală de-a lungul fibrei.

Valoarea aperturii numerice NA este dată de relaţia:

NA= [n12 – n22] ½ (5)


Observaţii:

 pentru realizarea unei aperturi mari a fibrei optice, este necesar ca diferenţa indicilor de
refracţie caracteristici miezului şi mantalei exterioare să fie cât mai mare;
 valoarea caracteristică a aperturii numerice pentru cablurile optice este 0, 55;
 cu cât este mai mare apertura numerică a fibrei optice, cu atât este mai eficientă cuplarea fibrei
la sursa de lumină.

Atenuarea fibrei optice [dB/km] depinde de geometria fibrei, de puritatea sticlei, de tehnologia
utilizată şi de lungimea de undă a radiaţiei incidente conform relaţiei:

α= C L0 / λ (6)

L0 = lungimea de coerenţă în fibra optică;

λ = lungimea de undă a radiaţiei laser;

C = constanta geometrică a fibrei optice.

Fig.13. Graficul atenuări funcţie de lungimea de undă

Atenuarea fasciculului de lumina în timpul propagarii de-a lungul fibrei optice se datorează în
principal urmatoarelor cauze:

- reflexiei la suprafata de intrare în fibra optică;

- împrăştierii şi absorbţiei în materialul fibrei optice.


6. Pozarea cablului in canalizarea Telefonica.

Reţeaua de conducte

Mărimea conductelor principale ce pot conţine conducte secundare rigide poate varia de la

60mm pana la 110mm. Conductele principale folosite pentru instalarea unui singur cablu au

diametre mai mici, cuprinse între 20 şi 40mm. În canalizaţiile telefonice moderne conductele

principale mici pot conţine şi ele tuburi secundare flexibile sau micro-tuburi.

Peretele interior al tuburilor principale sau ale tuburilor secundare rigide este confecţionat dintrun
strat care asigură o frecare redusă cu mantaua cablului. Mai poate fi întâlnită situaţia în care

conducta secundară rigidă fie are un profil care să asigure o frecare cât mai redusă, fie se

folosesc lubrifianţi speciali pentru aceasta. Conductele secundare flexibile sunt lubrifiate în

timpul procesului de fabricaţie pentru a asigura o frecare redusă cu învelişul exterior al cablului.

Cablurie pot fi instalate în conducte prin tragere, suflare sau prin inundare. În cazul instalării

prin tragere, conducta principală trebuie fie să conţină un cablu de tragere preinstalat fie să se

instaleze un astfel de cablu. În cazul instalării prin suflare sau inundare, conducta şi conexiunile

dintre aceasta şi celelalte secţiuni ale sistemului de conducte trebuie să fie etanşă.

Lungimea totală continuă a unui tronşon de cablu ce poate fi instalat prin tragere sau suflare este

influenţată de coeficientul de frecare, curburile existente în traseul conductei, rezistenţa şi

greutatea cablului de instalat precum şi echipamentul folosit pentru instalare. Rata umplerii

conductelor este calculată ca parte a procesului de planificare al reţelei aşa cum şi trebuie

calculată mărimea cablului în raport cu conducta. În cazul reţelelor de conducte existente se

verifică starea acestora precum şi spatiul existent pentru instalări viitoare.

Într-o singură conductă pot fi instalate mai multe cabluri. Numărul de cabluri ce pot fi instalate

într-o conductă este limitat. Extragerea cablurilor vechi în vederea instalării celor noi se face cu

dificultate datorită frecării dintre cabluri.


7. Instalarea dispozitivelor terminale,cutia de distributie.

Cutiile de distribuție au destinația de a realiza trecerea de la cablu 10x2 la cablu de singura pereche
a posturilor de abonați și comutarea circuitului. Cutiile de distribuție se produc de trei tipuri: KTP,
KPTП, KPTH.

KPTП este o cutie ușoară și împreună cu cutiea KPT se instalează în interiorul clădirilor la scări și în
coridoare la 2,8-3 m de podea și nu mai puțin de 0,3 m de la pod. Montarea cablului în cutia de
distribuție sau cutia de cablu se numește ’’încarcare’’ La încarcarea cutiilor de disribuție 10x2 sau în
cazul prevăzut de proiect –TG cu izolație din hîrtie.

Încărcarea dispozitivelor terminale se efectuează în atelier, folosind pentru aceasta o bucată de cablu
pregătit preventiv, ci o asa lungime ca să ajungă pîna la cutia de cablu, cutia de distribuţie sau la fîntîna
de cablu mai apropiată, unde se află manşonul de distribuţie.

Introducerea cablului TPP in manșonul cutiei de distribuție se ermetizează ,înfășurînd pe cablu


cîteva straturi de bandă izolatoare ca să prindă atîta cablu cît și manșonul cutiei. Pe pereții din
scîndură cutia se întărește în șuruburi, iar pe pereții din beton sau cărămidă cu diblri. La intrare în
cutia de distribuție cablu trebuie sa aiba o curbura cu raza de 15 cm de la virful arcului. Dupa
fixarea cutiei de distribuție, cablu montat în boxa se unește cu cablu din linie.
Conectarea cablului la perechea plintului se efectuează astfel: 0.alb-albastru; 1.alb-portocaliu; 2.alb-
verde; 3.alb-cafeniu; 4.alb-sur; 5.roșu-albasrtu; 6.roșu-portocaliu; 7.roșu-verde; 8.roșu-cafeniu;
9.roșu-sur. Firele posturilor de abonași se trag în cutia de distribuție, se curăță și se unesc la borne
cu șuruburile plintului. La scara cutia de distribuție se montează începînd cu etajul doi.

Montarea de mai departe a cutiei de distribuție se efectuează peste un etaj. Montarea cutiilor în cutia
de distribuție în subsoluri este interzisă categoric.

Cutia de cablu are destinatia de a realiza trecerea de la cablu10x2 sau20x2 la cablu aerian, fire
metalice sau cablu de o singură pereche a posturilor abonatului, de asemenea pentru a apara linia
abonatului de influența periculoasă a curentului și tensunii. Se montează pe pilonii de cablu sau în
podurile caselor particulare.

Cutia de cablu 10x2 plintul se montează sub traversa a doua ,iar cutia de cablu 20x2 se montează
sub traversa a doua,iar cutia de cablu 20x2 se monteaza sub traversa a treia.Corpul cutiei de cblu se
conectează la priza de punere la pamînt.Procesul de încărcare a cutiei de cablu este analogic cu
încărcarea cutiei de distribuție.În cutia de cablu 10x2plintul este situat vertical și numararea
perechilor din partea din față se efectuează de sus și de la stînga la dreapta.
8. Dulapul de distributie : amplasarea si numerotarea boxelor.

Fântânile de cablu servesc la: pozarea cablului în canalizaţia telefonică; alungirea şi ramificarea
cablului; efectuarea măsurărilor parametrilor cablului telefonic; determinarea deteriorărilor în cablul
telefonic şi înlăturarea lor; scoaterea cablului defectat şi înlocuirea lui cu unul nou.

Menţionăm că cutiile de cablu CC-1 şi CC-2 se folosesc la instalarea racordurilor subterane (pentru un
canal sau două)

. Dacă distanţa de la canalizaţia telefonică până la racord este mai mare de 30 m, apoi pe acest interval
se instalează încă o cutie de cablu CC-1 sau CC-2.

De asemenea, trebuie de luat aminte că în faţa fiecărui subrepartitor se instalează o fântână de cablu FC-
3 la o distanţă nu mai mare de 30 m de subrepartitor. Dacă distanţa este mai mare de 30 m, apoi între ele
se instalează încă o fântână de cablu FC-3. Se admite instalarea dulapului de distribuţie direct pe fântână,
lăsând intrarea în ea liberă.

Distanţa maximă dintre fântânile de cablu nu trebuie să depăşească 125÷150 m, distanţa minimă nu
se precizează, dar este prevăzută de proiect. Toate fântânile de cablu se amenajează cu bocaport
uşor din fontă pe drumul pentru pietoni şi bocaport greu pe partea carosabilă a drumului.

Partea interioară a fântânilor de cablu, a colectoarelor şi a camerei de derivaţie se dotează cu


consolă-suport pentru cablu. Numărul de console depinde de numărul de canale ce revine la fântâna
dată.

Tablourile de distributie sunt elemente ale instalatiilor electrice avand rolul de a asigura distributia
energiei electrice la alte tablouri sau la receptoare.

Ele cuprind elemente de protectie, comanda sau manevra, iar la tablourile importante si aparatajul
de masura, control, semnalizare, reglaj si eventual automatizare.

In scopul evitarii accidentelor si a defectelor in instalatii se prefera ca pentru fiecare tensiune de


alimentare (current continuu sau current alternative, inalta sau medie tensiune) sa se prevada
tablouri separate

. Daca solutia nu este posibila sau daca este neeconomica, se pot utilize tablouri comune cu conditia
izolarii si marcarii clare a receptoarelor de natura diferita.
9. Deranjamente in linia Telefonica.
Deranjamentele analizate în rândurile care urmează sunt cele datorate unor disfuncţionalităţi ale
mediilor de transmisie. În corelaţie cu mediile de transmisie există:

1. Deranjamente corespunzătoare transmisiilor pe canal radio

2. Deranjamente corespunzătoare transmisiilor pe fibre optice

3. Deranjamente corespunzătoare transmisiilor pe fire metalice

1. În cazul transmisiei pe canal radio, deranjamentele posibile sunt determinate de următorii factori:

 modificări atmosferice care influenţează propagarea undelor electromagnetice;

 modificări de câmp datorate apariţiei unor reflexii suplimentare (construcţii noi);

 modificări de câmp datorate funcţionării antenelor la parametri inferiori (pierderi de putere,


schimbări de poziţie).

Pentru determinarea cauzelor şi remedierea deranjamentelor sunt folosite instrumente care măsoară
puterea câmpului elctromagnetic.

2. În cazul transmisiei pe fibră optică, deranjamentele pot avea următoarele cauze:

 întreruperea continuităţii fibrei optice, prin rupere la îndoire necontrolată;

 creşterea atenuării, datorată unor fisurări apărute în urma unei îndoiri forţate;

 creşterea atenuării, datorată unor joncţionări neprofesionale.

În figura II.12 sunt reprezentate câteva cazuri de joncţionări neprofesionale care determină creşterea
atenuării pe fibra optică.

Joncţionare cu spaţiu între fibre

Joncţionare fără concentricitate

Joncţionare cu secţionare oblică

Joncţionare în unghi (neliniară)

Fig.II.12 JONCŢIONĂRI INCORECTE


10. Studiul sistemelor de multiplexare .

Multiplexarea semnalelor
Modulatia este un proces in care un parametru care caracterizeaza un semnal purtator care
poate fi amplitudine , frecventa sau faza , este modificat de un semnal de modulatie astfel incat
parametrul modulat urmareste fidel forma semnalului de modulatie astfel rezultand o modulatie de
amplitudine , de frecventa sau de faza .
O retea telefonica eficienta din punct de vedere economic va realiza transmisia unui numar
cat mai mare de canale de comunicatie pe acelasi suport fizic , cablu sau fibra optica .Se pot folosi
in acest scop mai multe metode de multiplexare : multiplexarea cu diviziune in frecventa sau
multiplexarea cu diviziune in timp , multiplexare combinata FDM si TDM , CDMA , DMT .
Pentru multiplexarea in frecventa se realizeaza o divizare a unei benzi de frecventa largi in
benzi de frecventa de 4KHz fiecare , necesare transmiterii de semnale vocale .
Semnalul vocal al unei cai telefonice este translatat intr-o banda de frecventa de 4KHz , prin
folosirea modulatiei in amplitudine si filtrarea unei benzi laterale . Fiecare cale telefonica are
asociata o sub-banda de 4KHz distincta in banda de frecventa folosita pentru transmisie .
Modulatie in amplitudine si multiplexare in frecventa

Multiplexarea cu diviziune in timp poate fi realizata in transmisiile sincrone prin realizarea unei
multiplexari in timp a canalelor de comunicatii . Informatiile vocale sunt transmise prin intermediul
unor coduri numerice asociate esantionelor de semnal cu frecventa de 8 KHz . Echipamentele de
telecomunicatii pot folosi multiplexarea cu diviziune in timp de tip MIC (modulatia impulsurilor in
cod) sau PCM (Pulse Code Modulation) .Poate fi folosita de asemenea o multiplexare combinata in
timp si in frecventa .
11. Aplicatii privind aplicarea proiectelor in telecomunicatii .

O reţea de calculatoare reprezintă un sistem de calcul complex, format din mai multe echipamente
informatice individuale, omogene sau eterogene, interconectate prin intermediul unui canal de
comunicaţie, astfel încât să poată folosi în comun anumite resurse hardware şi software. Aceste
resurse pot fi unităţile de disc, fişierele, bazele de date, imprimantele, echipamentele de
comunicaţie sau alte periferice.

Calculatoarele conectate la reţea sunt denumite noduri. Infrastructura tehnică a reţelei o reprezintă
echipamentele hardware, mediul de comunicaţie şi componentele software. Conţinutul reţelei îl
reprezintă informaţia disponibilă în reţea. Raportat la resure, o reţea de calculatoare este un
ansamblu de resurse fizice (echipamente de comunicaţie, medii de transmisie), logice (sisteme de
operare, aplicaţii) şi informaţionale (biţi, date) care comunică între ele. 1.2. Componentele reţelei de
calculatoare O reţea de calculatoare poate fi structurată în următoarele componente: • componenta
fizică; • componenta logică; • componenta informaţională. Componenta fizică (hardware) cuprinde
noduri (calculatoare), echipamente de comunicaţie (porţi, punţi, etc.) şi legături (mediile de
transmisie).

Componenta logică (software) cuprinde sisteme de operare, aplicaţii şi servicii. Componenta


informaţională cuprinde biţii (datele) care circulă prin reţea. Un aspect important pentru o reţea este
administrarea acestor componente, având ca punct ţintă al administrarii creşterea performanţelor
acestor componente pentru ca reţeaua să funcţioneze optim. Aceststa este şi scopul lucrării, de a
analiza factorii care influenţează performanţa de funcţionare a reţelei în ansamblu. Lucrarea
structurează administrarea reţelei conform celor 3 componente în administrare fizică, administrare
logică şi administrare informaţională a reţelei.

În realizarea unei reţele trebuie respectate următoarele etape: proiectare, alegerea echipamentelor
fizice şi a componentelor logice, realizarea practică şi la final testarea funcţionării. Odată aceste
etape încheiate urmează supravegherea şi întreţinerea reţelei. Încă din faza de proiectare a reţelei
trebuie abordat capitolul de management al reţelei. Proiectarea şi construirea corectă a unei reţele
depinde foarte mult de funcţionalitatea ei pe viitor. Alegerea echipamentelor fizice (medii de
comunicaţie, echipamente de transmisie şi conectare) se face după o analiză riguroasă a
caracteristicilor fizice care se potrivesc cel mai bine cu reţeaua care se proiectează. Această etapă
are legătură cu administrarea fizică a reţelei (capitolul 2) şi cu planul de transmisie din proiectarea
reţelei (subcapitolul 1.8.1.).
12.Studiul tehnologiilor Xdsl. Organizarea serviciilor Triple Play.

xDSL este o familie de tehnologii care măresc semnificativ capacitatea liniei de abonat a rețelei de
telefonie publică prin utilizarea codurilor liniare eficiente și a metodelor adaptive pentru corectarea
distorsiunilor liniei bazate pe realizările moderne de microelectronică și pe metodele de prelucrare a
semnalelor digitale.

Aceasta se împarte în 2 categorii de bază şi anume:

 SDSL – Symmetric DSL;


 ADSL – Asymmetric DSL;

SDSL asigură aceeaşi rată de transfer în ambele direcţii:

 „upstream” → abonat – centrală; (debitul nu depășește 1 Mbit/s)


 „downstream” → centrală – abonat (debitul poate tinge 8 Mbit/s)
- datorită atenuării şi diafoniei aceste sisteme pot lucra numai la frecvenţe medii;
- variantele de DSL simetric includ: SDSL, SHDSL, MSDSL, HDSL, HDSL-2, IDSL ;
- SDSL este ideal pentru LAN, video-bidirecţional, servere web

ADSL asigură:

 în „downstream” un canal de bandă largă, situat la frecvenţe înalte;


 în „upstream” un canal de bandă mai îngustă situat la frecvenţe joase;

Împărţirea benzilor de frecvenţă ADSL are două motive:

- Cantitatea de informaţie transmisă în „downstream” este mai mare;


- Se reduce paradiafonia la utilizator;;

Accesul prin xDSL are mai multe avantaje față de tehnologia ISDN. Utilizatorul primește un serviciu
integrat de două rețele - telefon și calculator. Dar pentru utilizator, prezența a două rețele este
invizibilă, pentru el este clar că poate folosi simultan un telefon obișnuit și un computer conectat la
Internet. Viteza accesului la computer depășește astfel capacitatea interfeței PRI a rețelei ISDN la un
cost substanțial mai mic, determinat de costul scăzut al infrastructurii rețelei IP.

Organizarea serviciilor Triple Play

Tehnologia Triple Play prezintă ansamblu de trei servicii Voce, Video, Date (Internet) care sunt oferite
clienților S. A. Moldtelecom. Tehnologia Triple Play schematic este prezentată în figura de mai jos, sunt
două modalități de a oferi acest serviciu, prin tehnologia FTTX (utilizînd fibra optică) sau prin ADSL
(linia telefonică).
13.Configuratiile ISDN

În ISDN există două tipuri de canale: B (de la "Bearer") și D (de la "Delta"). Canalele B sunt folosite
pentru transmisiile de date (pot include și voce). Canalele D sunt folosite pentru semnalizare și control
(dar nu este exclus să fie folosite și pentru date).

Există două tipuri de interfețe ISDN. Basic rate interface (BRI) — numit și Basic rate access (BRA)
— constă în două canale de tip B, fiecare cu o bandă de 64 kbit/s, și un canal D cu o bandă de 16
kbit/s. Împreună aceste trei canale pot fi descrise de notația 2B+D. Primary rate interface (PRI) —
numită și Primary rate access (PRA) — au un numar mai mare de canale de tip B precum și de un
canal D cu o lățime a benzii de 64 kbit/s.

Numărul de canale B dintr-un PRI variază de la țară la țară: în America de Nord și Japonia este de
23B+1D, cu o bandă însumată de 1.544 Mbit/s (T1); în Europa și Australia numărul de canale este de
30B+1D, având o bandă totală de 2.048 Mbit/s (E1).

Folosind tehnica codării cu marcarea inversărilor, datele apelului telefonic se transmit pe canale de
tip (B), iar canalele de tip (D) sunt folosite pentru stabilirea apelului și administrarea legăturii create.
Dupa ce apelul a fost stabilit, între cele două parți ale apelului există o simplă legătură sincronă
bidirecțională de 64 kbit/s care este menținută până la terminarea apelului. Pot coexista un număr
maxim de apeluri câte canale de date sunt. Canalele Bearer pot fi și ele multiplexate într-un canal unic
de capacitate mare printr-un proces numit "bonding" (grupare).

Printre tipurile de date care pot fi transmise prin aceste canale de 64 kbit/s sunt şi apelurile telefonice
cu modulaţie în puls (PCM), asigurând astfel acces la serviciile tradiţionale de voce PSTN. Aceste
informaţii pot fi schimbate între reţea şi utilizator în momentul stabilirii apelului telefonic. În America
de nord, ISDN este folosit în acest moment ca o alternativă la conexiunile analogice, utilizarea cea
mai fecventa fiind cea de acces la internet.

Totuşi, câteva servicii care au fost proiectate să lucreze pe ISDN sunt acum transportate prin
intermediul Internetului. În Europa, şi mai ales în Germania, ISDN-ul a fost vândut cu succes ca un
telefon cu capabilităţi extinse faţă de telefonul analog POTS (Plain Old Telephone Service), care nu
are, sau are puţine astel de capabilităţi. Între timp, capabilităţi care erau la început disponibile numai
folosind un terminal ISDN (precum apel conferinţă, |Call forwarding, Caller ID, etc.) sunt acum
disponibile în mod curent şi pentru telefoanele analogice, elimiându-se astfel avantajele ISDN-ului.
Bibliografie :

 https://prezi.com/uiebrv-vf0bf/telecomunicatii-prin-satelit/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Fibră_optică
 http://www.calc.fcim.utm.md/biblioteca/arhiva/Anul%20II/Semestru%20I/BT
D_C_FR_2017_2017/F_R_2017_2018/3_Retele%20ISDN/ISDN%20-
%20Wikipedia.htm
 https://mei.gov.md/sites/default/files/ppp_cogenerare_20022014.pdf
 https://ro.scribd.com/doc/63501680/Parametrii-Cablurilor-Optice
 https://mecc.gov.md/sites/default/files/s.06.o.020_sisteme_si_tehnologii_multip
lexe.pdf
 http://www.xdsl.ru/faq-php/