În ziua aceea am dat peste o expoziţie de pictură în turnul din centru.

Am intrat pentru
că era gratuit. Cautam din privire ceva care să-mi trezească curiozitatea. M-am tot învârtit
prin galerie, am coborât la subsol, iar în mijlocul sălii am încremenit preț de câteva secunde.
Stătea acolo un nud grosolan, parcă desenat de-un adolescent. Lipsea orice umbră de expresie
artistică. Liniile unui corp armonios se pierduseră sub pensula unui neinițiat. În schimb,
broderia de pe rama tabloului, mi-a lăsat cu totul altă impresie. Lucrat manual, lemnul era
șlefuit cu o finețe deosebită. Îmi venea să fur rama și să las acolo femeia agățată în câteva
piuneze. Doar că aș fi lăsat-o prea goală.
De ce simțeau nevoia să le fie scrijelit numele undeva? De jur împrejur atârnau pânze
cu picturi monotone. Toate aveau lângă plăcuțe aurii gravate cu numele și profesia. Nu
puteam să înțeleg pentru ce atâta bătaie de cap. Era o expoziție de toată jena.
Am mai stat puțin acolo.
Voiam să plec.
Se uita la mine un bătrân simpatic. Lângă el se sprijinea o masă mică de pal. Pe
măsuță avea împrăștiate fițuici, rebusuri și alte obiecte care să-i mai aline plictisul fiecărei
zile. Nu îndrăznea să-mi zică ceva de teamă că poate l-aș fi repezit. Tâmplar de meserie, omul
locului de peste 25 de ani, ajunsese să aibă în grijă galeria de artă din turn . Spunea că l-au
angajat pentru că înrăma tablouri, dar de când și-a tăiat cele trei degete de la mâna dreaptă era
bun doar de platon în turn. S-a obișnuit să-și omoare zilele cumva. Îi plăcea să citească
istorie. Cea mai mare dorință a lui era să-și cunoască nepoții și să le povestească despre traci
și daci, despre cum s-a format țărișoara pe care copii lui au ales să o părăsească. Simțeam din
tonul vocii că era dezamăgit de o Românie săracă, cu oameni care au încetat să mai spere că
se poate mai bine.
A început să-mi spună cum de scârțâie învățământul de la noi. Parcă-mi cerea să-l
contrazic, să-i strig în față că se înșeală. În sinea mea știam că avea dreptate, dar am încercat
să-i demonstrez că încă se poate baza pe tineri, că n-au plecat toți copiii buni...

primăvara lui 2017,

Sighișoara

pentru Andreea