Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SAU C U L E G E R E DIN S C R I E R I L E S F I N Ţ I L O R P Ă R I N Ţ I
CARE ARATĂ CUM SE POATE OMUL CURĂŢI,
LUMINA ŞI DESĂVÎRŞI
V o l u m u l IX
T R A D U C E R E , I N T R O D U C E R I ŞI N O T E
E D I T U R A INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE M I S I U N E
A L BISERICII O R T O D O X E R O M A N E
BUCUREŞTI - 1980
Rugaţi-vă si pentru Păcătosul ce a editat acest format digital , adrian
2009-2011
INTRODUCERE
Ed. gr. 1970, cap. 1 şi 2 din Cuv. Ms. 5 al Patriarhiei Române : «Cea
XXII : «mîndria este t ă g ă d u i r e a lui de Dumnezeu urîtă mîndrie este cu
Dumnezeu, născocirea dracilor, dis- a d e v ă r a t o l e p ă d a r e de Dumnezeu
preţuirea oamenilor, maica osîndirii, şi de stăpînia Lui. Căci aceasta f a c e
n e p o a t a laudelor, semnul nerodirii, pre măreţ a se lepăda de Dumnezeu
izgonirea a j u t o r u l u i lui Dumne- şi a zice cum că bunătăţile ce are
zeu, pricinuitoarea căderilor, pricina nu le a r e de la Dumnezeu, ci de la
îndrăcirii, izvorul mîniei, uşa f ă ţ ă r - dînşii. Aceasta este o aflare a dra-
niciei, întăritura dracilor, păzitoarea cilor, căci ei au aflat-o înaintea tu-
păcatelor, pricinuitoarea n e î n d u r ă - t u r o r şi s - a u î n c u n u n a t cu dînsa.
rii, n e c u n o a ş t e r e a milei, amarnică Este ca o maică ce n - a r e părerea
b ă g ă t o a r e de seamă, n e o m e n o a s ă de rău şi pricina ce suge pre mărire
judecătoare, potrivnica lui Dumne- şi p r e l a u d ă ca laptele din ţîţă. Este
zeu, r ă d ă c i n a hulei». un semn al neroditorului suflet, dă-
p ă r t a r e a dumnezeiescului a j u t o r şi
depărtare a sfîntului dar, clătirea
inimii, pricinuitoarea răutăţilor, că-
derea întru cele n e c u v i o a s e lucrări,
izmenirea mîndreţei, izvorul mîniei,
INTRODUCERE 21
3 - Filocalia voi. IX
34 FILOCALIA
C U V Î N T U L I
Despre lepădarea
de viaţa deşartă şi despre retragere52
1) Bunul şi cel mai presus de bunătate şi atotbunul
Dumnezeu şi Împărat al nostru (căci e bine să începem
scrierea către slujitorii Lui de la Dumnezeu), a cinstit
toate făpturile zidite de El cu demnitatea libertăţii ra-
ţionale 53. De aceea, dintre acestea, unele sînt prietene
52. «Intîia r e n u n ţ a r e e izbăvirea de l u c r u r i ; a doua şi a treia este
cea de patimi şi de neştiinţă. De lucruri se izbăveşte uşor cel ce voieşte ;
dar nu puţină osteneală se cere pentru izbăvirea de patimile faţă de ele».
53. «Libertatea este, după dumnezeiescul Grigorie al Nyssei, voinţa
sufletului raţional g a t a să se mişte încotro voieşte. Pe a c e a s t a s-o îndu-
p l e c ă m să fie g a t a să se mişte n u m a i spre bine, ca să topim p u r u r e a amin-
tirea răului prin gînduri bune».
Alta : «Libertatea este mişcarea î n ţ e l e g ă t o a r e , s t ă p î n ă pe sine, a su-
fletului. De aceea animalele neraţionale nu sînt libere. Căci sînt p u r t a t e
de fire şi nu o poartă. De a c e e a nici nu se împotrivesc poftei naturale, ci
îndată ce sînt cuprinse de o poftă, se n ă p u s t e s c spre împlinirea ei. Dar
omul fiind raţional, mai d e g r a b ă conduce firea decît e purtat de ea. De
44 FILOCALIA
4 - Filocalia voi. IX
FILOCALIA
50
CUVÎNTUL II
Despre despătimire
1) Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, cel ce se
străduieşte cu adevărat să ajungă la viaţa viitoare, cel
ce are cu adevărat durere pentru greşelile lui, cel ce
a dobîndit cu adevărat aducerea aminte de osînda şi
de judecata veşnică, cel ce a primit cu adevărat frica
de moartea sa, nu va mai iubi, nu se va mai îngriji nici
de bani, nici de averi, nici de părinţi, nici de slava
vieţii, nici de prieteni, nici de fraţi, peste tot, de nimic
pămîntesc 9 1 , ci lepădînd şi urînd toată legătura, toată
grija de acestea, ba încă înainte de acestea şi trupul
său, urmează gol 9 2 şi fără griji şi fără pregetare, lui
In ed. 1970 : «Fiindcă mai sus a spus că nu tuturor li se potriveşte
viaţa de obşte, din pricina lăcomiei, şi nu tuturor sihăstria, din pricina
iuţimii, după ce a arătat cele două extreme, arată mijlocia lăudată şi de
dumnezeiasca Scriptură şi de el însuşi. Căci arată pe Domnul z i c î n d :
«Unde sînt doi sau trei, acolo sînt şi Eu în mijlocul lor» (Mt. 18, 20).
91. Scolia din P.G.: «Zice şi marele V a s i l e : cel ce are de gînd să
urmeze cu adevărat lui Dumnezeu, trebuie să se dezlege de legăturile
împătimirii de viaţă. Iar aceasta se dobîndeşte prin retragerea desăvîrşită
şi prin uitarea vechilor năravuri. Căci de nu ne vom înstrăina de rudenia
trupească, de părtăşia la aceeaşi viaţă, mutîndu-ne oarecum prin alipire
la o altă viaţă, după cel ce a zis : «Căci vieţuirea voastră este în ceruri»
(Fii. 3, 20), nu vom putea să ajungem la scopul de a plăcea lui Dum-
nezeu. Căci Domnul a spus în chip h o t ă r î t : «Tot cel care dintre voi nu
se va lepăda de toate averile sale, nu poate să-mi fie Mie ucenic» (Lc.
14, 33). In ed. 1970 se continuă : «Lămurind aceasta în altă parte, zice
a c e l a ş i : Scopul Domnului în aceste cuvinte e nu să dea cuiva putere să
fie sau nu ucenic al Lui, ci se arată că sufletul aflat în cele ce-1 împrăştie,
nu poate plăcea lui Dumnezeu. Ba se şi primejduieşte in acestea, făcîn-
du-se uşor de prins de cursele diavolului, şi se dovedeşte şi vrednic de
batjocură şi de rîs pentru nedesăvîrşirea celor ce pare că se sîrguiesc.
Aceasta rugîndu-se proorocul să nu i se întîmple, z i c e : «Să nu se bucure
vreodată duşmanii mei de mine. Şi au grăit cu fală împotriva mea, cînd
s-au clătinat picioarele mele» (Ps. 37).
92. «Primul lucru ce se cuvine creştinului care v r e a să se golească,
e să se golească de patimile răutăţii, cele multe şi felurite, prin care se
SFÎNTUL IOAN SCĂRARUL 61
5 — F i l o c a l i a v o i . IX
66 F1LOCALIA
c u v î n t u l I I I
Despre înstrăinare
1) Înstrăinarea este părăsirea fără întoarcere a tu-
turor celor din locul de obîrşie, care lucrează în noi
împotriva ţintei evlaviei noastre 1 0 5 . Înstrăinarea este
purtare necutezătoare, înţelepciune necunoscută, pri-
103. Scolia în ed. 1970 : «Să se înfrîneze de la desfătări, care susţin
iubirea de sine, iubirea de cele materiale, lăcomia pîntecelui şi patimile
ce se nasc din acestea ; şi de la răutate, care susţine dispreţuirile altora,
lenea şi mîndria». P.G.: «De la desfătare, din pricina curviei şi a întune-
cării minţii; de la răutate din pricina dispreţuirii».
104. Scolia ed. 1970: «Celor ce veghează şi se sîrguiesc să împli-
nească poruncile, portul sau mînăstirea de obşte le este pricină de mîn-
tuire, iar celor leneşi şi fără grijă, pricini de primejdie».
105. «Adică a rudeniilor, a bunurilor, a mincărurilor, a voilor, a pati-
milor, a distracţiilor, a locurilor, a slavei şi a celorlalte care ne împiedică
de la ţinta evlaviei». Altă scolie : «Străin e cel ce e cu gîndul afară de
toate cele ale vieţii». Alta : «Străin e acela căruia îi sînt străine cele ale
lumii». Alta : «Dacă te înstrăinezi pentru Dumnezeu, nu căuta să te ames-
SFÎNTUL IOAN SCĂRARUL
67
DESPRE VISURILE
CARE URMEAZĂ PE ÎNCEPĂTORI
CUVÎNTUL IV
Despre fericita
şi pururea pomenita ascultare
1) Cuvîntul nostru înaintînd cu bună rînduială, a
ajuns la luptătorii şi atleţii lui Hristos. Cu adevărat
oricărui rod îi premerge floarea şi oricărei ascultări,
înstrăinarea, fie a trupului, fie a sufletului. Căci cu
aceste două virtuţi, ca şi cu două aripi de aur, urcă la
cer fără preget sufletul cuvios. Poate despre el a cîn-
tat un oarecare purtător de Duh : «Cine îmi va da aripi
ca unei porumbiţe şi voi zbura prin smerenie ?»
(Ps. 54, 6) 127 bis .
2) Nu vom trece cu vederea să facem vădită prin
cuvînt, dacă voiţi, înfăţişarea acestor viteji luptători:
cum ţin pavăza credinţei în Dumnezeu şi în Susţinăto-
rul credinţei, respingînd prin ea, aşa zicînd, tot gîndul
necredinţei, sau al strămutării; cum întind neconte-
nit sabia duhului, omorînd toată voia lor ce se apropie
de ei; cum, îmbrăcaţi în platoşele de fier ale răbdării
şi ale blîndeţii, resping prin ele toată ocara şi înţepă-
tura şi săgeata cuvîntului. Dar ei au şi coiful mîntuirii,
acoperămîntul întîistătătorului prin rugăciune. Şi nu
127 bis. Sînt cele trei e t a p e principale ale urcuşului duhovnicesc : făp-
tuirea (curăţirea de patimi şi dobîndirea virtuţilor), contemplarea (ve-
derea duhovnicească) şi desăvîrşirea.
78 F1LOCALIA
6 - FSlocalia voi. IX
82 F1LOCALIA
DESPRE I S I D O R
DESPRE LAURENTIE
DESPRE ECONOM
poate răbda acela în tot ceasul, fie prin ocări, fie prin
necinstiri, fie prin dispreţuiri şi batjocoriri 1 5 5 . El se
face pricina acestor trei păgubiri foarte m a r i :
Întîi se lipseşte acela însuşi de plata ce vine din
certarea povăţuitorului; al doilea, că putând să folo-
sească şi pe ceilalţi din virtutea altuia, nu o face aceas-
ta ; al treilea şi cel mai greu lucru e că şi cei ce par
purtători de osteneli, făcîndu-se o vreme fără grijă şi
nefiind mustraţi sau certaţi de întîistătătorul, ca unii
ce ar fi, chipurile, virtuoşi, se lipsesc de blîndeţea şi de
răbdarea ce se cuvine să o aibă. Căci lipsa de apă aco-
peră şi pămîntul bun şi roditor şi gras de buruienile
necinstite şi-l face să odrăslească mărăcinii mîndriei,
ai vicleniei şi ai netemerii. Ştiind-o aceasta marele
apostol scrie lui Timotei: «Stăruie, mustră, ceartă, în-
deamnă cu timp şi fără timp» (II Tim. 4, 2).
Iar eu împotrivindu-mă acelui povăţuitor adevărat
şi aducînd înainte slăbiciunea generaţiei noastre şi că
mulţi poate pentru certarea fără motiv, sau poate nu
fără motiv, se rup de păstor, acel sălaş al înţelepciu-
nii zice iarăşi: «Sufletul legat de Hristos, prin iubirea
şi credinţa păstorului, nu se depărtează de el pînă la
sînge şi mai ales cel ce s-a tămăduit vreodată prin el
de vreo rană oarecare, amintindu-şi de cel ce zice:
«Nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici vreo
altă zidire nu va putea să ne despartă pe noi de dra-
Scolia : «Luptătorii sînt ispitiţi ca să s p o r e a s c ă bogăţia lor. Cei mole-
şiţi, ca să se păzească de cele ce-i v a t ă m ă . Cei somnoroşi, ca să se
trezească. Cei depărtaţi, ca să se apropie de Dumnezeu. Cei familiari, ca
să se f a c ă şi mai familiari prin îndrăzneală».
155. «Observă cum celor ce au urcat li se dă, nu f ă r ă folos, prilej
de smerenie. Căci dacă se d e s ă v î r ş e s c în cele ce au p u s început, se fac
şi mai vrednici de laudă».
Dacă cei ce lucrează b i n e sînt numai lăudaţi de întîistătători, î n c e p
să se u m p l e de mîndrie şi se p ă g u b e s c şi ei şi întîistătătorii, că nu au
a v u t g r i j ă de b u n a lor î n d r u m a r e .
94 FIL0CAL1A
DESPRE AVACHIR
7 — F i l o c a l i a v o i . IX
FILOCALIA
S - Filocalia voi. IX
114 F1LOCALIA
c u v î n t u l v
C u v î n t u l V I
11 - Filocalia voi. IX
162 FIL0CALIA
CUVÎNTUL VII
CUVÎNT U L X
Despre clevetire
1) Nimenea, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos,
nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a rău-
lui se naşte clevetirea. De aceea s-a şi rînduit aceasta
după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica
urii. Ε o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă
399. V e d e m iarăşi gîndirea largă şi î n ţ e l e g ă t o a r e a Scărarului. El nu
c o n d a m ă simplist pe cei ce l a u d ă ceea ce nu fac ei, ci r e c u n o a ş t e că
uneori aceştia sînt folosiţi de c u v i n t e l e lor, c a r e nu se acoperă însă cu
f a p t e l e lor. Căci de multe ori cuvintele omului nu sînt ale lui, ci a l e
lui Dumnezeu, Care-l sileşte să v o r b e a s c ă prin conştiinţa lui. In acest
caz, prin c u v i n t e l e ce le rostesc unii îşi predică, sau li se predică şi
lor, sau din v o i n ţ a de a încălzi pe alţii p e n t r u un lucru bun, se încălzesc
şi pe ei înşişi. Sau, căldura cu care primesc alţii c u v i n t e l e rostite de
ei se întinde şi la ei. Scolia sfîntului N i l : «Trebuie să spună cele b u n e
şi cel ce nu le face, ca să înceapă, ruşinat de vorbe, să s ă v î r ş e a s c ă fapta».
A c e a s t a e de n a t u r ă să anuleze critica ce o fac unii preoţilor care nu
împlinesc t o t d e a u n a c u v î n t u l lui Dumnezeu pe care-l propovăduiesc.
400. El nu se va mai ruşina să z i c ă : «Şi ne i a r t ă n o u ă greşalele
n o a s t r e , p r e c u m iertăm şi noi greşiţilor noştri». El a iertat cu a d e v ă r a t ,
deci p o a t e c e r e să i se ierte şi lui.
183
FILOCALIA
CUVÎNTUL XI
Despre minciună
1) Focul se naşte din piatră şi fier. Minciuna, din
vorbă multă şi din gluma prostească. Minciuna înseam-
nă pieirea dragostei, iar jurămîntul mincinos, tăgădui-
rea lui Dumnezeu.
2) Nimenea dintre cei sănătoşi la minte să nu-şi în-
chipuie că păcatul minciunii e unul mic. Duhul Sfînt a
SFÎNTUL IOAN SCĂRARUL 207
14 - Filocalia voi. IX
210
F1LOCALIA
CUVÎNTUL XV
plînge pe noi, sau ocărî, sau căi pentru păcat. Iar cînd
aceasta se stinge, ne ia iarăşi în primire tiranul cu mo-
tivul iubirii de oameni 473 .
31) Pe cît este Domnul de nestricăcios şi de netru-
pesc 4 7 4 , pe atîta Se bucură de neprihănirea şi de ne-
stricăciunea trupului nostru 475. Căci unii spun că de
nimic nu se bucură dracii, aşa de mult ca de urîtul
miros al curviei. Deci nici de altă patimă, ca de aceas-
tă întinăciune a trupului.
32) Curăţia (castitatea) este apropierea desăvîrşită
de Dumnezeu şi asemănarea cu El, pe cît e cu putinţă
oamenilor. Maică a dulceţii este pămîntul şi umezeala;
iar maică a curăţiei este liniştirea însoţită de ascul-
tare 476 .
33) Nepătimirea trupului cîştigată din liniştire,
apropiindu-se de multe ori de lume, nu rămîne neclin-
tită. Dar cea care se naşte din ascultare, este pretutin-
deni cercată şi neclătinată 4 7 7 .
473. După păcat, dracul v r e a să ne a d u c ă la d e z n ă d e j d e , s p u n î n d u - n e
că Dumnezeu nu iartă. Prin a c e a s t a ne împiedică de la căinţă. Dar dacă,
n e a s c u l t î n d de el, s c ă p ă m de d e z n ă d e j d e , iarăşi v i n e cu motivul iubirii
de oameni a lui Dumnezeu, ca să ne î n d e m n e iarăşi la săvîrşirea păcatului.
474. Ε v o r b a de Dumnezeu în general, nu de Fiul lui Dumnezeu cel
întrupat. Sau de faptul că t r u p u l Domnului după î n v i e r e e atît de î n d u h o v -
nicit, că p o a t e fi numit şi netrupesc.
475. Nestricăciune dobîndită prin har, nu naturală, p r e c u m şi trupul
Domnului nu e nestricăcios prin fire, ci datorită unirii lui cu Dumnezeu
Cuvîntul.
476. «Patru sînt virtuţile care c u r ă ţ ă s u f l e t u l : tăcerea, păzirea p o r u n -
cilor, strîmtorarea şi smerita cugetare».
477. Scărarul arată şi aci că ascultarea e mai m a r e ca liniştirea de
unul singur. Căci ascultarea nu e pândită de mîndrie. Şi ascultătorul e
obişnuit cu oamenii şi deci nu c a d e uşor din pricina lor. Pe lîngă aceea,
s - a obişnuit să atîrne t o t d e a u n a de sfatul părintelui său duhovnicesc şi,
prin el, de Dumnezeu.
SFÎNTUL IOAN SCĂRARUL 231
gur gînd a lui Iisus 486 . Căci nu vei afla alte ajutoare ca
acestea în somn.
51) Unii socotesc că războaiele şi scurgerile sînt
pricinuite numai de mîncări. Dar eu am văzut tare în-
tinaţi de acestea şi pe cei foarte bolnavi şi postitori la
culme.
52) Am întrebat odată despre acestea pe un călu-
găr dintre cei mai încercaţi şi cu darul deosebirii, şi
m-a învăţat, fericitul, foarte înţelepţeşte. Se întîmplă,
zicea pururea-pomenitul, în somn o scurgere din mul-
ţimea bucatelor şi din odihnă; o alta e din mîndrie,
cînd ne fălim cu îndelungata noastră necurgere; şi
iarăşi există o alta din dispreţuirea aproapelui. Dintre
acestea, cele două din u r m ă se pot întîmpla şi celor
bolnavi, poate şi toate trei. Iar dacă cineva se vede pe
sine curăţit de toate aceste pricini spuse înainte, feri-
cit este pentru o astfel de nepătimire; el a pătimit
ceea ce i s-a întîmplat, numai din pizma dracilor. Dum-
nezeu îngăduie pentru un timp să i se întîmple aceasta,
ca prin întîmplarea aceasta fără de păcat să dobîn-
dească o şi mai înaltă smerenie.
53) Nimenea să nu se învoiască a gîndi ziua la nălu-
cirile sale din timpul somnului. Căci şi acesta este un
scop al dracilor, ca să ne murdărească în starea de ve-
ghe cu cele din visuri.
54) Să luăm seama şi la altă viclenie a vrăjmaşului
nostru. Precum mîncările ce vatămă trupul obişnuiesc
486. Ed. 1970 : «Rugăciune de un singur gînd se n u m e ş t e c e a c a r e
p r i v e ş t e spre un singur lucru şi n u m a i la acesta se g î n d e ş t e şi numai
p e n t r u el se r o a g ă : mîntuirea. Şi a c e a s t a este : «Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă» ş i : «Tatăl nostru». Călugărul şi oricare
credincios nu se g î n d e ş t e la î n v ă ţ ă t u r i dogmatice ca la nişte obiecte de
g î n d i r e teoretică. El gîndeşte totul în f u n c ţ i e de mîntuirea sa. A c e a s t a îl
p r e o c u p ă , a c e a s t a îl doare, de a c e a s t a se îngrijeşte, p e n t r u aceasta luptă.
Ε o gîndire plină de simţire. Ea îi a n g a j e a z ă în mod palpitant î n t r e a g a
fiinţă.
236
FILOCALIA
CUVÎNTUL XVII
CUVÎNTUL XVIII
CUVÎNTUL XX
CUVÎNTUL XXII
CUVÎNTUL XXIV
CUVÎNTUL XXV
CUVÎNTUL XXVI
ACELAŞI CUVÎNT
PARTEA A II-A
ACELAŞI CUVÎNT
PARTEA A III-A
24 - Filocalia voi. IX
370
FILOCALIA
C U V I N TUL XXVII
ACELAŞI CUVÎNT
CUVÎNTUL XXVIII
27 - F i l o c a l i a v o i . IN
418 FILOCALIA
CUVÎNTUL XXIX
CUVÎNTUL XXX
Către Păstor
Introducere
1) În cartea de mai jos te-am pus, Prea Cuvioase,
pe tine, la u r m a tuturor. Dar în cea de mai sus, am fost
încredinţat că eşti înaintea noastră a tuturor, dacă
este adevărat ceea ce s-a spus : «Că vor fi cei din u r m ă
după cugetul lor, cei dintîi după vrednicie» (Mt. 20,
16) 970.
CAPITOLUL I
CAPITOLUL II
CAPITOLUL III
CAPITOLUL IV
CAPITOLUL V
CAPITOLUL VI
CAPITOLUL VII
CAPITOLUL VIII
CAPITOLUL IX
CAPITOLUL X
CAPITOLUL XI
CAPITOLUL XII
CAPITOLUL XIV
Diferite Învăţături
de suflet folositoare
DESPRE LEPĂDARE
(Mt. 21, 28). Iată, aţi ostenit; iată, aţi suferit atîtea
greutăţi; iată, aţi fost supuşi ispitelor răului şi alor
neascultării voastre. Veniţi, în sfîrşit, întoarceţi-vă!
Veniţi şi cunoaşteţi neputinţa şi necinstea voastră, ve-
niţi la odihna şi la slava voastră. Veniţi, întoarceţi-vă
prin smerita cugetare la viaţa pe care aţi pierdut-o
prin semeaţa cugetare. «Învăţaţi de la Mine, că sînt
blînd şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor
voastre» (Mt. 11, 28).
9) Vai, fraţii mei, ce face mîndria! Vai, ce poate
smerita cugetare! Ce nevoie a fost de toate ocolurile
acestea ? Căci dacă s-ar fi smerit Adam şi ar fi ascul-
tat de Dumnezeu şi ar fi păzit porunca de la început,
n-ar fi căzut. Dar şi după ce s-a urîţit, Dumnezeu i-a
dat prilej de a se pocăi şi de a fi miluit. Însă grumazul
lui a rămas ţeapăn. Şi a venit Dumnezeu zicînd:
«Adame, unde eşti ?», adică: «De la ce slavă, la ce ru-
şine ai coborît ?» Şi apoi îl întreabă: «De ce ai păcă-
tuit ? De ce ai călcat porunca ?» Prin aceasta îl în-
demna anume să s p u n ă : «Iartă-mă!» Dar unde se
a u d e : «Iartă-mă» ? Nicăieri nu se vede smerenie; ni-
căieri pocăinţă. Ci dimpotrivă: răspunde împotrivă:
«Femeia pe care Tu mi-ai dat-o». Nu zice : «Femeia şi-a
rîs de mine», c i : «Femeia pe care Tu mi-ai dat-o», ca
şi cînd ar zice: «Nenorocirea ce Tu mi-ai adus-o pe
cap». Căci aşa se întîmplă, fraţilor, cînd omul nu su-
portă să se învinovăţească pe sine: nu se fereşte să
pună vina pe Dumnezeu însuşi.
Apoi se îndreaptă şi spre aceea şi-i zice: «Pentru
ce n-ai păzit porunca ?» Ε ca şi cînd i-ar fi zis anume :
«Zi m ă c a r : «Iartă-mă!», ca să se smerească sufletul
tău şi să fie mîntuit». Şi iarăşi nu se aude nicidecum :
«Iartă-mă!» Ci răspunde şi ea zicînd: «Şarpele m-a
amăgit», adică: «Dacă el a păcătuit, ce sînt eu vino-
vată ?» Ce faceţi, nenorociţilor ? Puneţi o metanie, re-
486 FILOCALIA
IV
34 - Filocalia voi. IX
530 FILOCALIA
SA NU JUDECAM PE APROAPELE
VIII
IX
DESPRE MINCIUNA
37 - Filocalia voi. IX
FILOCALIA
578
care îi este proprie lui după fire. Iar aceasta este vir-
tutea 1136.
De aceea, am spus că virtuţile sînt la mijloc. De
pildă, bărbăţia e la mijloc între frică şi obrăznicie,
smerita cugetare la mijloc între mîndrie şi dorinţa de
a plăcea oamenilor; la fel cuviinţa e la mijloc între
ruşine şi neruşinare. Şi aşa, în chip asemănător, cele-
lalte virtuţi. Deci de se va afla cineva învrednicit de
aceste virtuţi, el se va afla cinstit la Dumnezeu. El se
arată totdeauna mîncînd şi bînd şi dormind ca şi cei-
lalţi oameni, dar este cinstit pentru virtuţile ce le are.
Dar dacă nu rămîne cu luare aminte şi nu se păzeşte
pe sine, se abate cu uşurinţă de la cale, fie la cele de-a
dreapta, fie la cele de-a stînga, adică fie spre ceea ce
prisoseşte, fie spre ceea ce e cu lipsă, şi dă naştere
bolii care este păcatul (răutatea).
4) Aceasta este calea împărătească, pe care au călă-
torit toţi sfinţii. Iar stadiile sînt lungimile pe care tre-
buie să le măsoare cineva totdeauna, să vadă la ce sta-
die (milă) a ajuns, în ce stare este. De pildă, noi toţi
sîntem ca unii ce avem ca ţintă să călătorim spre Sfînta
1136. De remarcat această definiţie a virtuţii ca s ă n ă t a t e sau ca
echilibru al firii. Răul a fost numit «boală a sufletului» de sfîntul Vasile,
Omil. la Exaimeron, P.G., 29, 196 B—C Evagrie, Suta 1, 4 1 ; Patr. Orient.
28, p. 36—37.
Fiind Ia mijloc, sau calea împărătească, virtutea dă putinţa să se
activeze, în ansamblul complex al fiinţei umane, t o a t e puterile ei. De aci
rezultă o simfonie bogată şi unică în specificul ei, a omului şi a fiecărei
p e r s o a n e în parte. Orice p r e c u m p ă n i r e a uneia din ele, orice atenţie exa-
gerată acordată uneia tulbură toată fiinţa umană, sau unitatea ei spe-
cifică. Virtutea e, de aceea, şi expresia cea mai autentică a specificităţii
unice a fiecărei persoane. Ε o expresie a persoanei unice prin excelenţă.
De aceea, aceeaşi v i r t u t e e la fiecare p e r s o a n ă altfel. Căci în ea se
manifestă unicitatea persoanei. Şi fiecare persoană completă e o altfel
de sinteză a tuturor virtuţilor.
580 FILOCALIA
XI
XII
XIII
DESPRE TREBUINŢA
DE A RĂBDA ÎNCERCĂRILE FARA TURBURARE
ŞI CU MULŢUMIRE
cum a zis Ava Sisoe, sînt în lăuntrul tău. Dă-le lor ar-
vuna lor, şi se vor duce» 1 1 7 7 . Vase a numit pricinile.
Dacă le-am iubit şi le-am lucrat, nu e cu putinţă să nu
fim robiţi de gîndurile pătimaşe, fiind siliţi să lucrăm
patimile, chiar dacă nu voim, pentru că ne-am predat
de bună voie în mîinile lor.
5) Aceasta este ceea ce a spus proorocul despre
Efraim care a biruit pe potrivnicul lui (Osea 5, 13),
adică conştiinţa sa, şi a călcat în picioare judecata,
pentru că a căutat Egiptul şi a fost luat în robie de
asirieni (Osea 7, 11). Egipt numesc părinţii voia tru-
pească ce ne apleacă spre odihna trupească şi învaţă
mintea să caute dulceaţa patimilor. Iar asirieni, gîn-
durile pătimaşe, care t u r b u r ă şi zăpăcesc mintea şi o
umplu de idoli necuraţi şi o duc cu sila şi fără să vrea
la lucrarea patimilor.
Dacă se predă deci cineva pe sine de bună voie
dulcii pătimiri a trupului, e dus cu sila şi fără să vrea
la asirieni ca să robească lui Nabucodonosor. Aceasta
ştiind-o proorocul, se plîngea şi zicea: «Nu vă cobo-
rîţi în Egipt» (Ier. 42, 19). «Ce faceţi, nenorociţilor ?
Smeriţi-vă puţin ! Plecaţi umărul vostru şi lucraţi pen-
tru împăratul Babilonului şi şedeţi în pămîntul părin-
ţilor voştri». Şi iarăşi îi trezeşte zicînd : «Nu vă temeţi
de f a ţ a lui, căci cu noi este Dumnezeul nostru, ca să
ne scoată pe noi din mîinile lui» (Ier. 42, 11). Apoi
prezice şi necazul ce va veni peste ei, de nu vor asculta
de Dumnezeu: «De veţi intra în Egipt, veţi fi în loc
neumblat şi robiţi şi spre blestem şi osîndă» (Ier.
42, 15, 16). Dar aceia îi r ă s p u n d : «Nu vom şedea în
pămîntul acesta, ci vom intra în Egipt şi nu vom ve-
dea război şi nu vom auzi glas de trîmbiţă şi nu vom
î m p r e j u r ă r i care se cer răbdate, pe c a r e trebuie să le primeşti cu smere-
nie, cu înţelegere, etc.
1177. Apopht. Sisoe 6; P.G. 65, 393 A.
FILOCALIA
614
XIV
A.
Β.
Introducere ........5
Inainte-privire a Sfintei «Scări» .....................31
Scara dumnezeiescului urcuş .......41
Cartea despre nevoinţe .........................................43
Cuvîntul I: Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere....................................43
Cuvîntul 11: Despre despătimire ......60
Cuvîntul III: Despre înstrăinare ......66
Despre visurile care urmează pe începători ......75
Cuvîntul IV : Despre fericita şi pururea pomenita ascultare..............77
Despre tîlharul pocăit. Despre Isidor. Despre Laurentie. Despre
econom. Despre Avachir. Despre arhidiaconul Macedonie.
Despre cuviosul Acachie. Despre Ioan Savaitul sau Antioch
Cuvîntul V ; Despre pocăinţa cea făcută cu grijă şi deplin arătată,
în care se vorbeşte şi d e s p r e viaţa sfinţilor osîndiţi şi despre
închisoare 135
Cuvîntul VI: Despre pomenirea morţii 156
Cuvîntul VII: Despre plînsul de-bucurie-făcător 164
Cuvîntul VIII: Despre nemîniere şi blîndeţe . 185
Cuvîntul IX : Despre ţinerea de minte a răului 195
Cuvîntul X : Despre clevetire 199
Cuvîntul XI: Despre multa vorbire şi despre tacere................................................204
Cuvîntul XII; Despre minciună .....................206
Cuvîntul XIII: Despre lenea sufletească 209
Cuvîntul XIV : Despre pîntecele atotlăudat şi tiran 212
Cuvîntul XV : Despre curăţia şi neprihănirea (castitatea) nestrică-
cioasă, agonisită de cei stricăcioşi prin osteneli şi sudori..............................221
Cuvîntul XVI: Despre iubirea de arginţi şi despre neagonisire......................249
Cuvîntul XVII: Despre nesimţire, adică despre moartea sufletului
înainte de moartea trupului 254
644 CUPRINSUL
A V A DOROTEI