Operațiunea Eagle Claw

Operațiunea Eagle Claw, numită și Evening Light ("lumina serii"), a fost o operațiune militară
a SUA care a avut loc în data de 24 aprilie 1980.

Evenimente premergătoare:
Răsturnarea padişahului Mohammad Reza Pahlavi în februarie 1979 şi instaurarea regimului islamic
condus de ayatollahul Ruhollah Khomeini au fost primite cu optimism moderat de administraţia de la
Washington. Preşedintele Jimmy Carter credea că, după ce situaţia se va stabiliza în Iran, va putea
continua cooperarea militară cu noul regim de la Teheran. Decizia din 22 octombrie a Casei Albe de a-
i acorda azil fostului suveran, acum bolnav de cancer și aflat în New York sub tratament într-o clinică,
a făcut ca manifestaţiile antiamericane să capete amploare iar retorica liderului spiritual iranian, care
numea Statele Unite “Marele Satan”, să devină mai virulentă.

Studenţi iranieni şi ostatici americani în faţa Ambasadei SUA

Încurajaţi de cuvintele lui Khomeini, mai mulţi studenţi fundamentalişti iranieni, grupaţi într-o
formaţiune care se autointitula cu mândrie “Studenţii Musulmani adepţi ai liniei Imamului”(
Daneshjuyane Khate Emam ), au intrat în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 1979 în Ambasada SUA.
Toţi cei 66 de membri ai personalului diplomatic au fost luaţi ostatici. Principala revendicare a
studenţilor care ocupau Ambasada era extrădarea padişahului. Toate negocierile pentru eliberarea
ostaticilor au eşuat, iar la 7 aprilie 1980 Carter a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Teheranul.

Obiective:

Obiectivele strategice și operative ale operațiunii Eagle Claw au fost definite cum urmează:
 Obiectiv strategic: Salvarea tuturor ostaticilor americani (52 persoane rămase, în perioada
18-20 noiembrie 1979, autorităţile iraniene au eliberat 13 ostatici. Aceştia au constituit o adevărată
mină de informaţii pentru toţi cei implicaţi în operaţiunea de salvare, mai ales în condiţiile în care SUA
nu mai dispuneau de agenţi pe teren. Odată cu aceste informaţii a venit, însă, şi o veste proastă:trei
dintre ostatici nu se mai aflau în Ambasadă, ci fuseseră mutaţi în sediul Ministerului iranian de Externe,
fapt care complica mult misiunea forţei de salvare.)
  Obiective operative:

1. Asigurarea bazei de aprovizionare cu carburant și de transfer Desert One

2. Asigurarea bazei de transfer Desert Two
3. Asigurarea Figbar și ascunzătorii din wadi
4. Asaltul ambasadei si asigurarea a cincizeci de ostatici
5. Asaltul ministerului de externe și securizarea a trei ostatici
6. Asigurarea aeroportului Manzariyeh
7. Retragerea tuturor forțelor din Teheran și Manzarieh

Operaţiunea de salvare a fost un rateu total pentru trupele speciale americane. Au încercat să
intervină aerian şi să stabilească o pistă de aterizare în deşert, pentru a extrage ostaticii eliberaţi, dar
au fost surprinşi de o furtună de nisip tocmai când stabiliseră contactul cu un autobuz plin cu civili. S-
a creat haos şi un elicopter s-a izbit de un avion de transport C130. Au murit opt oameni, iar restul
forţelor au fost evacuate, abandonând şase elicoptere în deşert. Imaginea armatei SUA a fost grav
şifonată.

Planul
Operațiunea a fost prevăzută ca o acțiune complexă în două nopți. Opt elicoptere grele de transport de
tip Sikorsy RH-53 D Sea Stallion urmau să decoleze de pe portavionul USS Nimitz (CVN-68) care
naviga la circa 200 km de coasta iraniană (în Golful Persic). Șase avioane de transport Lockheed C-
130 Hercules, din care trei cu trupe Delta Force, reorganizate pe trei detaşamente operative:Red,
White şi Blue. Red, format din 40 de oameni (escadronul A), avea ca misiune să ocupe aripa vestică a
complexului, să neutralizeze gardienii şi să să elibereze ostaticii aflaţi în clădirea rezervată
personalului şi pe cei din depozitul de alimente. Blue, format tot din 40 de operatori şi care, în linii
mari, cuprindea escadronul B, urma să atace aripa de est a complexului şi să îi elibereze pe ostaticii
aflaţi în cele patru clădiri din această zonă. Delta Force era o unitate recent creată de colonelul Charles
“Chargin” Beckwith, specializată în combaterea terorismului. Pe langă Delta Force erau și cele 13
“Berete Verzi”( Forţele Speciale ale SUA-căpitan în 1962=Beckwith), cei doi generali iranieni, cei 6
şoferi ,6 traducători de farsi/ghizi și echipament la bord iar celălalte trei adaptate pentru transport de
combustibil urmau să decoleze de pe Insula Masirah, situată în largul coastelor Omanului spre Iran.
Atît avioanele de transport cât și elicopterele urmau să pătrundă în spațiul aerian iranian zburând la
altitudine joasă pentru a evita sa fie detectate de radar iranian, toate îndreptându-se către locul
desemnat Desert One (bază provizorie pentru aprovizionarea cu combustibil a elicopterelor )- ca și
elicopterele - și unde aveau să aterizeze. Trupele aveau să asigure perimetrul în timp ce cele trei
avioane cu combustibil urmau să umple rezervoarele de combustibil ale elicopterelor. După aceea,
elicopterele aveau să zboare cu forţa de intervenţie la bord spre punctul Desert Two, în apropiere de
Garmsar, oraş aflat la circa 80 de kilometri sud-est de Teheran, unde doi agenți americani aveau să-i
întâmpine și unde aveau să se ascundă într-un wadi pînă noaptea următoare. Elicopterele urmau să se
ascundă în spatele unui deal din apropiere, într-un loc cu numele-cod Figbar. Între timp, avioanele de
transport urmau să se întoarcă la baza din Oman.
În noaptea a doua era prevăzut ca cele șase avioane C-130 Hercules cu US Army Rangers la bord să
zboare la aeroportul Manzariyeh la 50 km sud de Teheran, și să ocupe aeroportul. Sub protecția nopții
soldații Delta Force urmau să elibereze ostaticii și să-i escorteze la un stadion în apropierea ambasadei,
de unde elicopterele aveau sa-i transporte la aeroportul Manzariyeh ținut de rangers. Între timp
avioane mari de transport de tip Lockheed C-141 Starlifter ar sosi la Manzariyeh pentru a lua ostaticii
la bord și a părăsi Iranul sub escorta unor avioane de vânătoare. Elicopterele aveau să fie distruse
înainte de retragerea trupelor.
Revista iraniană Modjahed 6/1980 relatează alte elemente ale planului american: că personalul bazei
aeriene Maschhad fusese trimis în permisie, că stația radar de la Babolsar fusese stinsă cu câteva zile
înainte și că luminile stadionului Amdjadijeh (azi Shahid Shiroudi) fuseseră aprinse toată noaptea.

Eagle Claw

MC130E Combat Talon (desen)

Șase din cele opt elicoptere RH-53D Sea Stallion la începutul misiunii, după ce au decolat de pe USS Nimitz

Habub

Un habub apropiindu-se, Al Asad, Iraq, 27 aprilie 2005

Pe la orele 22:30 elicopterele au intrat în prima furtună de nisip. Trebuiau să zboare la foarte
joasă altitudine deasupra solului de teama radarului, ceea ce în condițiile de habub era extrem
de dificil și obositor. Praful a pătruns în cockpituri, acoperind instrumentele și ochelarii de
viziune nocturnă, ridicând temperatura și obligând piloții să zboare mult mai încet și prudent,
întârziindu-i. Datorită vizibilității extrem de reduse, elicopterele nu au mai putut menține
formația rombică în care zburaseră și doua elicoptere au pierdut contactul cu celelate. Cam o
oră după primul habub, piloții istoviți atât fizic cât și mental au constatat cu groază o a doua
furtună de nisip. Elicopterul cinci începea să aibe probleme tehnice (supraîncălzire), piloții au
pierdut orientarea și contactul cu formațiunea. Pilotul a hotărît să se întoarcă (neștiind că un
elicopter deja fusese abandonat), deoarece credea că nu va putea găsi Desert One. Cu greu a
reușit să ajungă înapoi la bordul USS Nimitz, și numai pentru că portavionul îi venise în cale.
Se consideră că expunerea la fenomenul habub (fenomen necunoscut piloților americani- un
fel de furtună de nisip care poate ridica nisipul pînă la 900 m) a fost poate factorul decisiv
care a dus indirect la eșecul misiunii.
Desert One

Primul avion Combat Talon a ajuns în apropiere de Desert One în jurul orei 22:00. Nu a putut ateriza
imediat deoarece se mișcau câteva vehicule pe șosea. Balizele indicatoare au fost activate prin radio
și la a treia apropiere, șoseaua era liberă și avionul a aterizat. Trupele de la bord s-au desfășurat
imediat, și jeepul și motorcicletele au fost descărcate. Avionul se afla încă pe șosea cînd s-a apropiat
un autobuz. Acesta a fost oprit cu cîteva gloanțe în radiator și un cauciuc, iar pasagerii, 44 de
pasageri înfricoșați, mai ales bătrâni și copii au fost luați prizonieri. Nu mult după aceasta s-au
apropiat dinspre vest un camion-cisternă și o mașină mică în viteză. Unul din soldații echipei de gardă
a lansat o grenadă ușoară anti-tanc asupra lui. Camionul a explodat, dar șoferul a reușit să scape
infernului și să fugă cu mașina care urmase camionul.
Eșec
Au ajuns cele cinci avioane și au aterizat fără probleme. Trupele au debarcat și s-au făcut
pregătirile pentru aprovizionarea elicopterelor. Dar acestea erau întîrziate. Elicopterele mai
aveau de zburat la Desert Two, aproape de Teheran în noaptea aceasta. Trebuiau să ajungă cel
târziu la 05:30, când se lumina de zi. Primul elicopter a ajuns la ora 00:15 și restul urmau unul
cîte unul. După ce toate elicopterele aterizaseră, s-a constatat că elicopterul doi avea probleme
ireparabile la fața locului cu hidraulica.
Încă în stadiul de planificare toți comandanții implicați agreaseră că șase elicoptere ar fi
minimum cu care s-ar mai putea efectua misiunea. Deoarece acum nu mai rămaseră decât
cinci, s-a luat contact radio cu Washington, și la ora 01:57 s-a hotărât a opri operațiunea și de
a se retrage, lăsând deschisă posibilitatea (improbabilă) de a reveni cu o nouă încercare peste
cîteva zile.
Catastrofa

Pozitiile aeronavelor la Desert One la ora 01:30 în 25 aprilie 1980, înainte de catastrofă
Comandantul elicopterelor a ordonat întoarcerea elicopterelor la portavion. Dar elicopterul
patru mai avea nevoie de combustibil și pentru a-l aproviziona, trebuia repoziționat
elicopterul unu. Elicopterul și-a pornit motoarele, s-a ridicat ușor începând să se îndepărteze
de avionul care-l aprovizionase, dar atunci s-a ridicat un nor de nisip și elicopterul a atins cu
aripile rotorului aripa avionului, s-a înclinat, au sărit scântei și s-a creat o explozie urmată de
flăcări. Unele persoane au putut fi salvate cu arsuri, opt persoane au murit. S-a creat un haos
și datorită faptului ca muniția de mitralieră de la bordul aeronavelor începea să puște.
Elicopterele pe partea de nord a șoselei au fost abandonate în panică, inclusiv material secret,
parțial încă cu turbinele aprinse. Elicopterele doi și șapte erau la distanță sigură pe partea
sudică a șoselei, și ele s-au întors la USS Nimitz. Toate persoanele care mai erau la fața locului
s-au înghesuit în avioane. Ultimul avion a decolat la ora 02:55 în data de 25 aprilie 1980.

“Eagle Claw” a reprezentat unul dintre cele mai spectaculoase dezastre din istoria militară
americană. În dimineaţa zilei de 25 aprilie 1980, preşedintele Jimmy Carter a anunţat eşecul
într-un mesaj televizat şi şi-a asumat responsabilitatea pentru acest fiasco. Preţul politic plătit
de Carter avea să fie unul greu. Fără îndoială că unul dintre motivele care au dus la
înfrângerea sa în cursa pentru un al doilea mandat la Casa Albă l-a constituit dezastrul militar
din Iran. După 444 de zile detenţie, cei 52 de ostatici au fost eliberaţi la 20 ianuarie 1981. În
mod ciudat, ziua eliberării acestora a concis cu cea a depunerii jurământului de către noul
preşedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan.

Ulterior, Teheranul a refuzat orice export de petrol în SUA, care la rândul lor au decretat
embargou asupra bunurilor de consum cu destinaţia Iran, au îngheţat conturile bancare
iraniene şi i-au expulzat pe toţi iranienii. Nereuşind să ajungă la un compromis cu regimul
islamic, Washingtonul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Teheranul, la 7 aprilie 1980.
Urmări recente:
În 2013, Iranul a marcat 34 de ani de la criza ostaticilor. Zeci de mii de persoane au scandat "Moarte Americii".
Zeci de mii de persoane s-au adunat în faţa fostei Ambasade a SUA în Iran pentru a participa la cel
mai mare miting antiamerican din ultimii ani, eveniment care marchează împlinirea a 34 de ani de la
criza ostaticilor.
Cazul a provocat ruptura relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, iar de atunci, în fiecare an, atacul
este marcat în fiecare an prin manifestatţii care au loc în faţa fostei Ambasadei americane .
Manifestaţia de luni este cea mai importantă din ultimii ani, după apelurile unor grupări precum
Gardienii Revoluţiei pentru manifestaţii de mai mare amploare în semn de sfidare la adresa Statelor
Unite ale Americii.

Alte manifestaţii au loc în mai multe oraşe ale ţării, potrivit imaginilor transmise de televiziunea de
stat:

1.Aproximativ 200 de parlamentari (din 290) au confirmat, într-un comunicat, că vor participa la
manifestaţia anuală şi că vor „scanda «Moarte Americii»”.

2.De altfel, protestarii nu s-au limitat la atât şi au ars steaguri americane şi israeliene, scandând de
asemenea „Moarte Israelului”.

3.„Sloganul «Moarte Americii» este simbolul rezistenţei şi determinării naţiunii iraniene în faţa
dominaţiei SUA, care sunt o naţiune tiranică şi nedemnă de încredere”, au declarat, sâmbătă, Gardienii
Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran.

4.La rugăciunea colectivă, ayatollahul conservator Ahmad Khatami a pledat în favoarea menţinerii
sloganului "Moarte Americii", iar duminică, ayatollahul Ali Khamenei a declarat că „nu trebuie să
avem încredere într-un inamic care ne zâmbeşte. Americanii ne zâmbesc şi ne spun că vor să
negocieze, dar, în acelaşi timp, spun că sunt pe masă toate opţiunile”.