Bătălia de la Mogadishu

~3-4 octombrie, 1993~

La sfârșitul anului 1990, guvernul somalez se prăbușește din cauza unui război civil,
eveniment ce a condus la decăderea capitalei, Mogadishu, care va suferi curând de lipsă acută
de hrană, combustibil, electricitate, siguranță și ordine. Cea mai importantă resursă din
Somalia a fost hrana, sursă importantă de putere, pentru care clanurile implicate în războiul
civil s-au luptat necontenit, încercând să dețină controlul asupra liniilor de aprovizionare și a
depozitelor.

Situația devenea din ce în ce mai gravă, sute de mii de somalezi murind de foame în
această perioadă. Ca urmare, comunitatea internațională, prin intermediul ONU, trimite în
aprilie 1992, unități de menținere a păcii pentru a asigura liniile de aprovizionare cu hrană,
dublate, în august, de acțiunile Statelor Unite de aprovizionare aeriană din Kenya prin
operațiunea Provide Relief1.

Problemele au continuat însă, hrana căzând în continuare pradă clanurilor rebele.

Pentru a continua susținerea efortului de ajutor, în decembrie 1992, Statele Unite intervin,
prin intermediul misiunii Restore Hope, aflate sub comanda United Task Force (UNITAF).
Astfel 23 de țări contribuie cu 38.000 de soldați pentru ajutor umanitar, împreună cu 49 de
agenții ce urmau să se ocupe de hrănirea oamenilor 2. Misiunea UNITAF a fost susținută și de
liderii clanurilor rebele, care au cooperat și au facilitat un mediu sigur pentru continuarea
ajutorului. Printre acești lideri, se număra și generalul Mohammed Farrah Aidid, figură
importantă a fostului regim. O dată cu vasta prezență militară americană în zonă, Aidid
semnează un armistițiu cu rivalul său Ali Mahdi Mohamed. Astfel Forțele Speciale
Americane, împreună cu aliații lor se mută și în zona rurală pentru a continua efortul de
ajutor, dar și pentru a spiona clanurile rebele ostile3. Acțiunile UNITAF au avut ca efect, pe
lângă distribuirea hranei, creșterea siguranței în regiune și redeschiderea piețelor.

În mai 1993, Statele Unite termină misiunea Restore Hope, iar efortul misiunii din
Somalia este preluat de ONU. Situația începe din nou să se înrăutățească. Prin urmare, ONU
autorizează prezența de trupe militare de instaurare a păcii (nu de menținere, cum procedase
anterior). În sprijin, Statele Unite trimit 2600 de oameni, personal de logistică și alți 1100 de
1
Forrest L. Marrion, Brothers in berets: The Evolution of Air Force Special Tactics 1953-2003, Air University
Press, 2018, p.272
2
Ibidem, p.273
3
Apud, Steward, United States Army in Somalia, p.9-10
soldați sub comanda amiralului Jonathan Howe. În acest context, pe 5 iunie, 24 de soldați
pakistanezi ONU au fost uciși, iar alți 44 răniți în atacul condus de soldații lui Aidid. Ca
răspuns, ONU aduce mai multe trupe în țară, dar și echipament suplimentar, iar
Comandamentul Central SUA distuge prin atacuri aeriene depozite de arme ale lui Aidid și
neutralizează difuzarea Radio Mogadishu. Amiralul Howe îl numește pe Aidid responsabil
pentru cele întâmplate și cere capturarea și arestarea acestuia. La scurt timp după, 5 soldați
marocani sunt uciși, iar alți 39 răniți de somalezi4.

Violențele au continuat, iar misiunea inițială de menținere a păcii s-a transformat

foarte repede într-una de impunere a păcii, asemănătoare cu un război. Aidid, liderul marilor
clanuri rebele, era acum ținta principală 5. Se formează astfel Task Force Ranger, format din
400 de soldați bine antrenați (Delta Force și Rangers), comandat de generalul William
Garrison, care ajunge în Mogadishu pe 28 august cu scopul de a îi captura pe Aidid și pe
locotenenții săi6. Până la sfârșitul lui spetembrie, Task Force Ranger a completat cu succes 5
misiuni. Pe de altă parte, trupele ONU au avut de înfruntat noi pericole, fiind atacați pe 8
septembrie de un număr imporatnt de rebeli somalezi foarte bine înarmați cărora li s-au
alăturat peste 1000 de civili7. Pe 25 septembrie este doborât un elicopter american Black
Hawk, iar o săptămână mai târziu altul.

Pe 3 octombrie, la ora 13:50, generalul Garrison primește informații cu privire la

locația a doi locotenenți din anturajul lui Aidid. Locația, sub numele de cod „Black Sea”, se
afla chiar în centrul capitalei, o zonă cu puternică influență a lui Aidid, deci foarte
periculoasă8. La 15:32, două elicoptere cu membrii ai Forțelor Speciale decolează de la
aeroport iar trei minute mai târziu ajung în oraș. La 15:35 un convoi de șase Humvee-uri
blindate, trei Humvee-uri normale și trei camioane pleacă spre locul de întâlnire. Planul era
simplu. Efectivele din convoi urmau să asigure perimetrul din jurul clădirii în care se aflau
cele două ținte și să blocheze orice cale de ieșire pentru acestea, în timp ce echipele de asalt a
Forțelor Speciale intrau în clădire, identificau suspecții și îi capturau. După, personalul
american și somalezii urmau să fie transportați înapoi către aeroport în vehiculele din convoi9.

4
Ibidem, p.14-16
5
Apud, Poole, Effort to save Somaia, p.44,48
6
Apud, Stewart, United States Army in Somalia, p.17-18
7
Ibidem, p.19
8
Apud, Carney and Schemmer, No Room for Error, p.249
9
Apud, Stewart, United States Army in Somalia, p.19; Poole, Effort to save Somalia, p.56
 Comandant al convoilui și martor la cele întâmplate, Dan Schilling își amintește că,
la scurt timp după venirea Forțelor Speciale, convoiul ajunge spre destinația sa, hotelul
Olympic. Acolo sunt întâmpinați de focul somalezilor, care era mult mai puternic decât la
misiunile anterioare. Chiar înainte de a ajunge la clădire au fost atacați, unul dintre cele trei
camioane fiind distrus în totalitate10. În interiorul clădirii, echipa de asalt a capturat nu doi, ci
24 de somalezi, iar misiunea părea încă realizabilă. În timp ce prizonierii erau puși în
vehicule, un elicopter („Super 61”) este doborât și se prăbușește la trei străzi distanță 11. În
ajutorul supraviețuitorilor, se formează două echipe care se duc, sub foc inamic, să-și salveze
colegii. În paralel, convoiul a primit ordin să înainteze spre elicopter, dar fără indicații
precise12. Situația s-a complicat și mai mult când un alt elicopter („Super 64”) este doborât la
aproape doi kilometri de primul. Dată fiind combinația de alei înguste, foc inamic persistent
și daunele provocate convoiului, acesta nu a mai ajuns la elicopterul prăbușit și a fost
redirecționat înapoi către aeroport, cărând majoritatea răniților dar și a celor morți, ajungând
la aeroport la ora 18:1013. În ajutorul echipei de asalt aflate la primul elicopter doborât, vine
un alt elicopter din care va coborî o altă echipă de soldați. Înainte ca toți să coboare de pe
frânghii, elicopterul este lovit, dar rezistă și se întoarce la aeroport.

Erau două părți ale operațiunii din jurul primului elicopter prăbușit, care aveau loc
simultan. Perimetrul exterior era asigurat de primele echipe venite, ele luptându-se cu
somalezii de aproape. De perimetrul interior și de salvarea și extragerea răniților și a celor
morți se ocupau soldații nou-veniți din ultimul elicopter (CSAR). Deși doctrina militară
sugera acoperirea de focul inamic într-o clădire din apropiere, unde să se creeze un post de
comandă, zidurile înalte de 3 metri din jurul aleii făceau acest lucru imposibil. Astfel au
hotărât să se apere în jurul elicopterului, improvizând elemente de apărare din plăcile de
kevlar aflate în interiorul cabinei14.

Deși somalezii aveau avantajul numeric și cunoșteau foarte bine împrejurimile, nu

erau antrenați să tragă eficient și deseori ratau ținta. Fales, soldat care a participat la luptă, a
observat că somalezii se luptau de aproape cu „cei mai antrenați, disciplinați și preciși în
tragerea cu arma soldați americani cu care se puteau întâlni vreodată”. Prin urmare, somalezii
rămîneau în cea mai mare parte a timpului ascunși, trăgând rafale din spatele ascunzătorilor15.
10
Apud, Eversmann and Schilling, Battle of Mogadishu, p.171,173,175
11
Apud, Bowden, Black Hawk Down, p.83
12
Apud, Eversmann and Schilling, Batlle of Mogadishu, p.183
13
Ibidem, p.186-192
14
Apud, Carney and Schemmer, No Room for Error, p.252
15
Apud, Fales, interview
 Luptele au continuat până la lăsarea întunericului. O porțiune a unui zid care făcea
legătura cu o clădire s-a dărâmat la impactul cu elicopterul și a lăsat un loc de intrare în
clădirea respectivă. Mai mulți soldați au fost răniți pe timpul zilei când încercau să intre pe
acolo, dar, la lăsarea întunericului echipa CSAR a intrat16. Odată intrați, au trebuit să facă un
plan, deoarece camera în care se aflau era mică și răniții, inclusiv câțiva morți erau acolo. Au
decis că trebuie să găsească un alt punct de acces către stradă. Cu ajutorul explozibililor avuți
la îndemână, dărâmă un zid care îî ducea spre o curte, deci nimic de ajutor. Mai dărâmă un
zid și intră într-o casă care avea acces la stradă. Soldații s-au așezat în casă , în jurul orei
21:00-22:00, iar timp de aproape o oră focul s-a liniștit, somalezii neștiind unde sunt
americanii17.

Echipa avea contact radio cu convoiul care se forma pentru a veni în ajutor, dar acesta
a suferit câteva întârzieri, plecând de la aeroport abia după ora 23:0018. Venirea convoiului
era mult așteptată. Între timp, focul se liniștise, somalezii neavând echipamentul necesar
pentru a lupta pe timp de noapte, în timp ce americanii, fără apă și cu puțină muniție rămasă,
făcuseră rost de ochelari cu vedere nocturnă din cabina elicopterului prăbușit. Dar, la un
moment dat, somalezii plasează o mitralieră cu foc automat și încep să tragă în clădirea în
care erau adăpostiți americanii. Aceștia din urmă cer ajutor aerian, și reușesc să elimine
mitraliera cu ajutorul unei rachete care a lovit ținta la 10 metri de locul în care se aflau
aceștia19. Supraviețuirea americanilor a fost datorată profesionalismului și bunei pregătiri a
acestora.

Între timp, convoiul format din efective internaționale, lung de aproape 2 kilometri
pleacă de la aeroport, format din patru tancuri pakistaneze, 28 de blindate din Malaezia,
Humvee-uri americane, dar și elicoptere. La ora 01:55, o parte din convoi ajunge ajunge la
locul prăbușirii primului elicopter. Convoiul rămăsese întreg până la o intersecție aflată între
cele două elicoptere prăbușite, o parte ducându-se la primul elicopter, o parte la cel de-al
doilea și o parte a rămas să securizeze intersecția 20. La venirea convoiului, aflați sub foc
sporadic, americanii au rămas pe poziții încă trei ore pentru a putea recupera toți răniții și
morții. Apoi s-au întors cu elementul nordic al convoiului înapoi la intersecție unde s-au
regrupat și au pornit către stadionul Pakistanez în nord-estul orașului unde au ajuns la ora

16
Ibidem
17
Ibidem
18
Apud, Eversmann and Schilling, Battle of Mogadishu, p.195-196
19
Apud, Fales, interview
20
Apud, Stewart, United States Army in Somalia, p.22-23
06:30. Deși stadionul se afla în direcția opusă aeroportului, erau un loc relativ sigur unde
răniții puteau fi tratați și un loc unde pot aterzia elicopterele. Decizia de a redirecționa
convoiul către stadion a fost una tactică, întrucât somalezii puteau aștepta convoiul pe drumul
de întoarcere spre aeroport și îl puteau ataca. În jurul orei 08:00, elicopterele au început să
transporte victimele de la stadion către aeroport21.

În zilele de 3 și 4 octombrie, somalezii au ucis 18 trupe americane și au rănit între

79 și 84. În rândul somalezilor, victimele estimate au fost undeva între 500 și 1500 de
oameni. Pe 14 octombrie, la 11 zile după bătălie, Mike Durant, pilotul supraviețuitor de la
prăbușirea celui de-al doilea elicopter este eliberat de Aidid. O săptămână mai târziu, Statele
Unite decid retragerea tuturor efectivelor americane din Somalia22. Administrația Clinton a
primit numeroase critici cu privire la refuzul trimiterii tancurilor M-1 Abrams și a blindatelor
M-2 Bradley, echipamente care, dacă ar fi fost prezente în acele zile, ar fi putut salva multe
vieți23. Până în martie 1995, tot personalul american și ONU a părăsit țara, lăsând-o pradă
haosului.

În decursul bătăliei de la Mogadishu, au existat numeroase acte de eroism printre care

se numără sacrificiul a doi soldați din Forțele Speciale care l-au apărat cu prețul vieții pe
Mike Durant. Gary Gordon și Randall Shughart, sergentul Tim Wilkinson care a ajutat la
salvarea mai multor răniți, Scotty Fales și Jeff Bray, Jack McMullen, Pat Rogers și Dan
Schilling și mulți alții, care și-au riscat viața pentru respectarea jurământului depus și pentru
îndeplinirea cu succes a misiunii24.

21
Apud, Stewart, United States Army in Somalia, p.23; Eversmann and Scilling, Battle of Mogadishu, p.197;
Bray, interview
22
Apud, Stewart, United States Army in Somalia, p.23; Poole, Effort to Save Somalia, p.57; Rhodes, No Time
for Fear, p.25; Durant, In the Company of Heroes, p.349,357
23
Apud, Poole, Effort to Save Somalia, p.59, 62, 65–67; Stewart, United States Army in Somalia, p.25
24
Apud, Stewart, United States Army in Somalia, p.21; Carney and Schemmer, No Room for Error, p.247, 259