Asediul și cucerirea Ierusalimului 1187

Student: Iacob Andrei-Valentin

Facultatea de Știinte Sociale

Specializarea: Istorie, anul III, sem. I

Cele mai importante relicve găsite la Ierusalim au fost bucati din lemnul
Adevăratei Cruci. Vitalitatea acestor relicve este atestată de legendara prezentă
a Crucii in locurile unde a pătimit Christos. Aceasta a fost de mai multe ori
ruptă, pierdută, fragmentată ceea ce a permis răspândirea bucătilor de lemn
desprinse din ea.

Incepând cu secolul X si până in secolul al XIII-lea se înmultesc mărturiile

legate de existența resturilor Crucii, dovedind astfel o înflorire a unui cult legat
direct de Locurile Sfinte ale Ierusalimului.

De asemenea numărul bisericilor închinate Sfântului Mormânt cresc. Deja în

Occident întâlnim hramul Ierusalimului, evident se referă la Ierusalimul ceresc.
În schimb în secolul al XI-lea avem biserici închinate mormântului lui Christos.
Un bun exemplu este biserica din Beaulieu-les-Loches de către contele Anojou
Foulque Nerra. Legenda spune că, sărutând Mormântul, contele ar fi smuls cu
dinții o bucată de piatră, biserica fiind construită pentru a adăposti această
relicvă.

Un ultim aspect material este cel al donațiilor care s-au făcut la mormântul lui
Christos, acestea fiind in bani, pământ si biserici.

Pentru unii creștini se credea că locul realizări Apocalipsei este la Ierusalim și

că este locul unde Sfântul Ioan se va pogorî. Unul dintre aceste argumente era
faptul că Ierusalimul se afla în centrul lumii, noțiune regăsită și în Evul Mediu
timpuriu.1

Anul 1099- Godefroy a fost hotarat sa plece din nordul Franței, el își
organizeaza o armată formată din saxoni, alemani și teutoni. Mai întâi acceptă
să-l ajute pe Alexios să elibereze teritoriul de sub stăpânirea turcilor. Se duc
tratative lungi si până la urmă ei pleaca spre Niceea. Acolo se duc lupte grele,

1
Michel Balard, Genevieve Bresc-Bautier, Philippe Conamine, Cruciadele, Editura Artemis, București, 1988, p.p
115-117
sunt neînțelegeri între comandanți și până la urmă o trădare le permite acestora
să cucerească cetatea. Însă ei se văd atacați din spate de necredincioși dar
reușesc să respingă acel atac. Mai apoi urmează avansarea către Ierusalim. Însă
se pare ca puțini sunt interesați de avansarea către aceasta. Balduin, fratele lui
Godefroy, își prelungește șederea în Edessa, iar Bohemond ar vrea mai degrabă
să păstreze Antiohia. Ducele este însă nerăbdător și ordona reluarea marșului.
Însă pe drum va trebui să mai cucerească câteva orașe pentru a avansa. Sosirea
în fața Ierusalimului, în iunie 1099, după aproape trei ani de la plecare,
marchează sfârșitul acestui pelerinaj. Orașul este cucerit mai repede decât s-ar fi
crezut. Godefroy luptă curajos în primele rânduri si cu ajutorul mașinilor de
asalt are sorți de izbandă, Raymond de Saint-Giiles cucerește Turnul lui David,
ducele în schimb mânuiește foarte bine spada si arcul, acesta reușește la 14 iulie
spargerea definitivă a frontului.2

Iar în cele din urmă, aproape un secol mai târziu, Renaud de Châtillon, senior
de Transiordania, îi oferă un pretext lui Saladin prin atacarea unei cavarne
musulmane de care acesta avea nevoie pentru a invada regatul latin.

Prima operațiune a fost asediul asupra orașului Tiberiada. Conducătorul

Ierusalimului, Guy de Lusignan era decis să acționeze. Sub influența marelui
maestru al Templierilor, Gerard de Rideford, hotărăște cantonarea armatei lângă
izvoarele din Saffuriya încercând să elibereze orașul. În data de 3 iulie, aceștia
pornesc spre Tiberiada și sub atenta supraveghere a armatei musulmane.

Cavaleria ușoara a lui Saladin a întreprins atacuri scurte rapide și ploi de săgeți
asupra avangardei, cu scopul de a le scădea moralul și a încetini avansarea.
Raymond al III-lea de Tripoli conducea avangarda, el văzând situația îl
înștiințează pe rege că nu pot supraviețui decât daca ajung în Tiberiada în acea
zi. Însă regele Ierusalimului știa de situația grea prin care trece armata sa.

Astfel că a decis să înnopteze lângă izvoarele de la Kafr Hattin. Toată noaptea,

musulmanii au cântat, au strigat insulte și cel mai rău, au ars vegetația din jur.
Temperatura ridicată și fumul rezultat din incendii, lipsa apei și-au spus
cuvantul iar latinii erau demoralizați.

A doua zi, Gerard de Ridefort și Ranud de Chatillon au realizat că singura

scăpare este să spargă această blocadă făcuta de Saladin, aceștia așează armata

2
Ibidem p.p 38-40
în linie de luptă. Raymond îl atacă pe Taqu al-Din, nepotul lui Saladin, în
încercarea de a crea o breșă ca trupele sale să poată ieși. Comandantul ayyubid a
fost foarte viclean, i-a permis inițial să treacă lui Raymond apoi și-a repoziționat
trupele. Numărul mare de trupe al lui Taqi al-Din nu i-a mai permis Contelui de
Tripoli să se întoarcă astfel că acesta a pornit spre Tyr. Fuga lui fiind însă aspru
criticată de către contemporani.

O parte din infanteria avangardei a reușit să rupă rândurile ajungând la

Coarnele Hattinului, găsind acolo ruinele unei fortificații din Epoca bronzului,
au încercat să formeze un perimetru defensiv. Din ce în ce mai multe trupe
dezertau sau se predau, astfel că Guy a încercat un ultim atac împotriva lui
Saladin. Cavalerii frânci au lansat o șarjă care s-a apropiat destul de mult de
cortul sultanului – semn că și în condiții proaste, cavaleria putea fi periculoasă.
Asaltul a fost însă degeaba. Musulmanii i-au încercuit pe creștini, iar mulți
nobili au fost luați prizonieri. Renaud de Chatillon și cavalerii săi au fost
executați. Saladin își jurase că aceștia aveau să plătească. Însă Guy nu a murit,
ci a fost luat prizonier.3

Pentru a aduna un număr mare de trupe, Guy golise garnizoanele orașelor și

cetăților latine. După victoria de la Hattin, Saladin a reușit să cucerească
teritoriile frâncilor, neîntâmpinând vreo opoziție. La finalul lunii septembrie,
sultanul deținea Acra, Nablus, Jaffa, Toron, Sidon, Beirut și Ascalon. Tyrul însă
rezista sub comanda lui Conrad de Montfferat.

În Ierusalin, defensiva este organizată de Balian de Ibelin, care reușise să scape

si să se refugieze în Tyr. El îi cere lui Saladin un salvconduct(document care
acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zona de război) ca să
poată veni în Ierusalim, unde e soția sa, și să se întoarcă împreună cu familia în
Tyr. Sultanul a acceptat cu condiția ca acesta să nu petreacă mai mult de o zi
acolo. Acesta i-a nesocotit porunca și a decis să apere Ierusalimul.

În data de 20 septembrie, Saladin apare în fața orașului. Timp de câteva zile,

orașul era bombardat constant. Geniștii musulmani au minat o parte din zid, însă
ostașii nu reușesc să pătrundă în oraș. Cu toate că mica garnizoană a putut
rezista eroic, Balian își dă seama că trebuie să negocieze. El s-a întâlnit cu
Saladin, care i-a spus că a jurat să ia orașul cu forța. Însă nobilul latin avea să-i

3
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/caderea-ierusalimului-orasul-sfant-asediat-de-musulmanii-
lui-saladin
spună că în caz că nu accepta oferta sa avea de gând să distrugă locurile sfinte
ale Islamului, să îi masacreze pe musulmani și să ardă bogățiile frâncilor. În
cele din urmă Saladin acceptă condițiile iar la 2 octombrie, orașul i-a fost predat
sultanului.

După cucerirea Ierusalimului, cruciada își schimbă sensul sau conținutul cel
puțin, eliberarea Orașului Sfânt rămâne principalul obiectiv în perioada
următoare iar pentru realizarea acestui țel se vor folosi tot felul de mijloace. De
vreme ce se pot folosi trupe trupe datorită cruciadei, exista o oarecare dorință de
a folosi trupele și împotriva altor “necredincioși” decât musulmanii din Țara
Sfântă. Aceste devieri risipesc forțele materiale și construiesc cauza neputinței
sale finale.4

Conflictul cu turcii – Amaury după câteva succese face greșeala de a ataca

Egiptul în scopul declarat de a-l cuceri. Egiptul, neavând destule resurse,
apelează la oamenii de peste granite. Nur al-Din a trimis repede în ajutor pe
Sîrkuh. Acesta a învins armatele cruciate, izgonindu-le din Egipt.

După această victorie, în 1169, Sîrkuh va muri. Comanda armatei egiptene a

fost preluată de nepotul său Salah al-Din sau Saladin. Fără prea mult efort,
acesta a reușit să-i pună pe fugă pe Fatimizi, proclamându-se locotenent al
atâbegul Nur al-Din.

Cucerirea Egiptului de către Saladin a fost un eveniment ce a avut mai multe

implicații. Datorită acestuia s-a pus capăt schismei care îi împărțea pe
musulmani în două. Apoi, prin această operațiune, Ierusalimul s-a văzut
înconjurat de trei părți ale aceluiași vecin. Amaury a încercat o apropiere de
Bizanț pentru a preveni un eventual atac, el căsătorindu-se în acest sens cu
prințesa bizantină Maria Comnena. Prețul acestei căsătorii a fost de a elabora un
plan comun îndreptat către Nur al-Din și a locotenentului său din Egipt. Din
cauza morții sale în 1174, acest plan nu a avut sorți de izbândă.

Cam la acceași vreme cu Amaury a dispărut și Nur al-Din, tronul revenind

fiului său minor. De această ocazie va profita Saladin care se va proclama de
sine stătător, pentru ca mai apoi să cucerească două mari orașe: Damascul în
anul 1174 și Alepul în 1183.5

4
Cecile Morrisson, Cruciadele, Editura Meridiane, București, 1998, p. 64
5
S. Columbeanu și Radu Valentin, Cruciadele, Editura Enciclopedică română, București, 1971, p.p 108-109
 După Amaury, tronul i-a revenit lui Baudouin al IV-lea, un bărbat plin de
calități însă acesta era bolnav de lepră. Deși bolnav, acesta a luat parte în mod
activ la luptele împotriva lui Saladin, reușind chiar și succese în anul 1177.
După toate aceste conflicte, Ierusalimul era complet epuizat de resurse și se
vede nevoită să semneze un armistițiu cu Saladin. Din nefericire acest tratat nu a
rezistat prea mult din cauza atacurilor asupra caravanelor musulmane ale
turbulentului Renaud de Chatillon. El neînțelegând gravitatea faptelor sale a
trimis o escadră în iarna anilor 1182-1183 în Marea Roșie pentru a ataca orașele
sfinte ale musulmanilor la acea vreme: Mecca și Medina. Gestul său a dus la un
război total între musulmani și creștini.

Curând după aceste întâmplări, Baudouin își va da ultima suflare datorită

necrutătoarei sale boli în martie 1185. La tron urmând nepotul său Baudouin al
V-lea. Copil fiind acesta muri în septembrie 1186. Având nevoie de o persoană
care să îi conducă apare Sibila, sora lui Baudouin al IV-lea, care cu toată
opoziția nobililor din regat, l-a asociat la tron pe soțul acesteia Guy de
Lusignan. Fiind foarte puțin dotat cu calitățile unui leader de armată acesta
trebuia să-i facă față lui Saladin. El era vanitos și ușor de influențat astfel că
ascultând sfaturile lui Renaud de Chatillon sau de Gerard de Ridefort a pornit o
luptă care s-a desfășurat la Hattin, încheindu-se cu înfrângerea totala a acestuia.

După această mare victorie, Saladin a văzut foarte mult pământ apărat însă de
către nimeni. Astfel că acesta a cucerit localitate după localitate. Întâi au căzut
Accra, în iulie 1187, Jaffa și Beirut, în august, ș Ierusalim, la începutul lui
octombrie.

La capătul acestori mari succese, musulmanii dețineau întregul regat al

Ierusalimului, cu excepția Tyr-ului, comitatul de Tripoli, fără orașul Tripoli, și
principatul Antiohiei, mai puțin cetatea Antiohia și castelul Margab.

Victorios fiind Saladin a dat dovada în două rânduri de o mare generozitate

față de creștini: mai întâi le-a permis să fugă nestingheriți din locurile ocupate
de armatele sale și totodata se încăpătâna să nu-l distrugă Sfântul Mormânt deși
cei din anturajul său îl sfătuiau să o faca.6

Cele trei greșeli majore care au dus la căderea Orașului Sfânt – Ierusalim

6
Ibidem p.p 110,111
 1. Asediul Damascului în 1148

Conducătorii Cruciadei a doua s-au întâlnit Louis al VII-lea, regele Franţei,

soţia sa Eleanor of Aquitaine şi Conrad al III-lea al Germaniei au ajuns în
regatul Ierusalimului. Acolo au întâlnit-o pe regina Melisende şi pe fiul ei
Baldwin, în vârstă de 18 ani. În cadrul acestei întâlniri aveau de luat o
decizie. Ei au ales un parlament care putea să redea argumentele și sfaturile
baronilor regatului și al preoților, de asemenea și părerile episcopilor.

La jumătatea secolului, Ierusalimul era stabilizat, după ce în 1099 odată cu

căderea Ierusalimului a avut loc și un masacru al populației musulmane. Însă
două generații mai târziu, responsabilii erau morți.

Creștinii din est au fost constant vulnerabili în fața unei forțe musulmane
unite. Mai ales cu atacarea Damascului aceștia au activat crearea unei unități
care declara jihadul. Odată ce se vor uni forțele musulmane, sfârșitul statelor
cruciade a crescut considerabil.

2. Capturarea Damascului de către Saladin în 1174

Când armata lui Saladin traversează râul Jordan, deasupra orașului Tiberias în
1187, acesta avea o forță colosala la acea vreme de 30,000 trupe.

Deși a existat o mică înfrângere la Cresson, Guy a putut aduna o armată

puternică de 20,000 de trupe fiind mai puternică ca niciodată.

Cea mai mare reușită a lui Saladin a fost să unească bogăția Egiptului cu forța
de muncă din Siria. Această forță îi permitea să lupte într-un conflict deschis
cu armatele creștine. În 1169, Saladin a fost trimis să lupte, împotriva
Egiptului, de către maestrul său Nur ad-Din. Armata condusă de Saladin a
triumfat luând puterea din Cairo, însă la scurt timp maestrul lui Saladin a murit
acesta asumându-și toată puterea.

1174 – este un an crucial, chiar dacă nu împlică armatele cruciaților, în acest

an Saladin are resursele necesare pentru a-și încărca puterile și abilitățile de a
concura și de a zdrobi armatele regatului Ierusalim.7

7
https://www.descopera.ro/istorie/15278159-de-ce-regatul-crestin-ierusalim-a-cazut-in-mainile-lui-saladin-
leul-desertului-cele-trei-greseli-majore
 3. Decizia de a trece spre Tiberias – 3 iulie 1187

Chiar înainte de bătălia decisivă de la Hattin, Guy s-a confruntat cu o

alegere importantă. Saladin a asediat și cucerit Tiberias, un batalion al
puternicului nobil Raymond al III-lea de Tripoli.

Regele Guy era des criticat că asculta mereu sfaturile simple dar și pentru
incompetența sa generală de a conduce spre Hattin. Regatul său fiind
amenințat de un posibil pretendent la tron: sora vitregă a Sibilei. Încercările
despărțindu-i pe Guy și Sibilla la moartea tânărului Baldouin al V-lea.

Saladin era fără îndoiala cel mai puternic conducător. Sub domnia lui Guy,
latinii creștini ar fi putut menține o apărare defensivă folosind forturile si
castelele. Marșul către Tiberias a arătat actul unui rege supus și ambițios, care
însă a fost un joc de noroc care a adus pagube imense regatului.8

8
Ibidem
Bibliografie:

Balard Michel, Bresc-Bautier Genevieve, Conamine Philippe, Cruciadele,

Editura Artemis, București, 1988

Columbeanu S. și Valentin R., Cruciadele, Editura Enciclopedică română,

București, 1971

Morrisson Cecile, Cruciadele, Editura Meridiane, București, 1998

https://www.descopera.ro/istorie/15278159-de-ce-regatul-crestin-ierusalim-a-
cazut-in-mainile-lui-saladin-leul-desertului-cele-trei-greseli-majore

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/caderea-ierusalimului-orasul-
sfant-asediat-de-musulmanii-lui-saladin