Tema 7: Impozite – noţiuni generale

1. Conţinutul economic şi funcţiile impozitelor

2. Clasificarea impozitelor şi taxelor
3. Elementele tehnice ale impozitului
4. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

1. Conţinutul economic şi funcţiile impozitelor

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil,

datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le
obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi
termenul precis stabilit prin lege.
Conform Codului Fiscal al Republicii Moldova (art. 6 (1)), impozitul este o plată
obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de
către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în
raport cu contribuabilul care a achitat această plată.
Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor:
Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza
autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe, decât
dacă există legea respectivă cu privire la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor supuse
impozitării, conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite
făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor
membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul
căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de
altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în
schimb în viitor.
Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice şi juridice pentru serviciile prestate
acestora de instituţiile publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează
servicii şi rezolvă alte interese legitime.
După natura lor, taxele pot fi:
 taxe judecătoreşti, încasate de instanţele jurisdicţionale pentru acţiunile introduse spre
judecare;
 taxe de notariat, pentru eliberarea, certificarea, legalizarea sau autentificarea de acte, copii
etc.
 taxe de consulare, pentru eliberarea de certificate de origine, acordarea de vize ş.a.
 taxe de administraţie, pentru eliberări de permise, autorizaţii, legitimaţii de către organele
administraţiei de stat.
După obiectul operaţiunii care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot fi:
 taxe de timbru
 taxe de înregistrare.
Conform Codului fiscal al Republicii Moldova (art. 6 (2)), taxa este o plată obligatorie cu
titlu gratuit, care nu este impozit.
Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:
• Plata neechivalentâ pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care primesc,
întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime ale
persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă deoarece,
conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică comparativ cu valoarea
prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat.
• Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea unei
activităţi din partea unei instituţii de stat.
• Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de
diferite persoane în mod direct şi imediat.
Între impozite şi taxe există unele deosebiri distincte:
a. Astfel, în cazul impozitului, statul nu este obligat să presteze un echivalent direct
şi imediat, pe când pentru taxe se prestează de către stat un serviciu direct şi, pe
cît de posibil, imediat.
b. Cuantumul impozitului se determină în funcţie de natura şi volumul venitului
impozabil, în timp ce mărimea taxei depinde, de felul şi costul serviciului prestat.
c. La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în timp ce termenele de
plată ale taxelor se fixează, de regulă în momentul solicitării sau după prestarea
serviciilor.

Funcţiile impozitelor
În literatura de specialitate sunt definite cinci funcţii de bază ale impozitelor:
1. fiscală;
2. de stimulare;
3. de redistribuire;
4. de reglare;
5. de control.
Funcţia fiscală a impozitelor se manifestă prin contribuţia permanentă şi sistematică a
impozitelor la formarea resurselor financiare ale statului.
Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii este o obligaţie
a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile. Aceste
fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu caracter general, folosind
întregii colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte acţiuni
şi obiective cu caracter economic şi social.
Din definiţia impozitelor reiese, că acestea reprezintă prelevări cu caracter obligatoriu şi
forţat.
Prin funcţia fiscală a impozitelor se tinde spre acumularea veniturilor bugetare, care ulterior
sunt redistribuite, în cea mai mare parte, în sfera neproductivă, cum ar fi învăţământul, sănătatea,
ştiinţa, cultura ş.a. Utilizarea eficientă a resurselor bugetare în aceste domenii stimulează
progresul social, dar rezultatele acestei stimulări sunt resimţite peste o perioadă mai îndelungată
de timp. În acest context a apărut necesitatea de utiliza impozitele şi ca un instrument de
stimulare a activităţii economice, iar efectele stimulatorii să fie resimţite într-o perioadă mai
scurtă de timp.
Astfel se delimitează funcţia de stimulare a impozitelor ca o funcţie separată. Funcţia de
stimulare a impozitelor se manifestă atât prin favorizarea cât şi prin pedepsirea contribuabililor.
Utilizarea în fiscalitate a înlesnirilor şi sancţiunilor fiscale presupune în ambele cazuri efectul de
stimulare, deoarece fiecare măsură se aplică ca o reacţie la starea anumitei sfere a activităţii
economice, care necesită amestecul statului. Prin intermediul funcţiei de stimulare, impozitul
devine un instrument viabil al politicii sociale a statului.
Funcţia de redistribuire a impozitelor are un caracter obiectiv şi reiese din funcţiile de bază
ale statului. Această funcţie asigură procesul de redistribuire a unei părţi a produsului intern brut.
Prin funcţia dată se accentuează rolul impozitului ca un instrument centralizat în relaţiile de
distribuire şi redistribuire a resurselor financiare publice.
 Redistribuirea unor venituri primare sau derivate este operaţiunea de preluare a unor resurse
în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în folosul altora, decât
posesorii iniţiali ai resurselor. Astfel, impozitele sunt redistribuite, cu prioritate, în sferele
neproductive, care sunt finanţate din buget (ocrotirea sănătăţii, apărarea ordinii publice,
învăţământ, cultură, sport ş.a.)
Funcţia de reglare a impozitelor reiese din necesitatea reglementării de către stat a unor
procese economice şi sociale. Funcţiile economice ale statului se complică în condiţiile
dezvoltării relaţiilor de piaţă şi liberalizării activităţii agenţilor economici.
Reglarea unor fenomene economice sau sociale acţionează în mod diferit în cazul
unităţilor economice sau a persoanelor fizice. La unităţile economice, prin impozite şi taxe se
influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de lucrări şi servicii publice,
rentabilitatea, eficienţa economico-financiară, etc. La persoanele fizice, prin impozite şi taxe se
stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole şi ale altor bunuri, pe care le au în
patrimoniul personal, se limitează consumul unor produse dăunătoare sănătăţii, etc.
În procesul de reglementare fiscală statul efectuează o analiză multilaterală a activităţii
economice, dar pentru a obţine un efect maxim este nevoie de a efectua un control asupra
corectitudinii funcţionării mecanismului fiscal.
Impozitele, ca şi finanţele, îndeplinesc funcţia de control, care reflectă corectitudinea
derulării, din punct de vedere cantitativ şi calitativ a procesului de distribuţie, permite de a
verifica dacă încasîrile fiscale sunt colectate la timp, corect şi complet şi, în rezultat, poate
determina necesitatea şi direcţiile efectuării reformei fiscale.

2. Clasificarea impozitelor şi taxelor

Impozitele se grupează în baza unor criterii:

• După principalele trăsături de fond şi de formă impozitele se împart in impozite:
a) directe
b) indirecte.
Aceasta este cea mai importanta grupare a impozitelor, atât din punct de vedere theoretic,
cât si practic.
• După obiectul impunerii deosebim:
a) impozite pe venit, care afectează veniturile persoanelor fizice sau juridice;
b) impozite pe avere, care afectează bunurile mobiliare sau imobiliare ale contribuabilului;
c) impozite pe consum, care afectează cheltuielile de consum (TVA, accizele)
Daca impozitele pe venit şi pe avere vizează existenţa lor, atunci impozitele pe consum vizează
tocmai cheltuirea lor.
• După scopul urmărit la instituirea lor impozitele se grupează în:
a) impozite cu caracter fiscal
b) impozite cu caracter de ordine.
Impozitele cu caracter fiscal sunt instituite în vederea realizării de venituri pentru acoperirea
cheltuielilor statului (impozite pe venit, TVA). Impozitele de ordine sunt introduse, în primul
rând, pentru limitarea unei acţiuni sau în vederea atingerii unui scop care nu are caracter fiscal
(accize la băuturi alcoolice, ţigări etc.)
• După frecvenţa cu care se încasează la buget impozitele pot fi:
a) permanente, când se încasează periodic ( de regulă, anual)
b) incidentale, când se instituie şi se încasează o singura dată (de regulă, în situaţii excepţionale).
• După instituţia care le administrează:
1) în statele de tip federal deosebim:
a) impozite federale
b) impozite ale statelor membre ale federaţiei
c) impozite locale
2) în statele de tip unitar deosebim:
a) impozite gestionate de administraţia centrală de stat
b) impozite gestionate de administraţiile locale.
Caracteristica impozitelor directe
Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, în
funcţie de veniturile şi averea acestora şi pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se
încasează direct de la contribuabil la anumite termene. Caracteristic acestor impozite este faptul
ca persoana care plăteşte impozitul este şi persoana care efectiv îl suportă. În funcţie de criteriile
care stau la baza aşezării lor impozitele directe se pot grupa în impozite reale şi impozite
personale.
Impozitele reale se caracterizează prin faptul că se stabilesc în legătura cu anumite
obiecte materiale, făcându-se abstracţie de la situaţia personala a subiectului impunerii. În cazul
impozitelor directe reale nu se ia în considerare produsul net obţinut de contribuabil, ci numai
produsul brut sau cel mediu ceea ce dezavantajează pe cei care realizează venit superior celui
mediu. Aceste impozite prezintă şi alte neajunsuri cum sunt: existenţa unor largi posibilităţi de
evaziune fiscală, lipsa de informaţie exactă în stabilirea impozitelor şi prin faptul cum se aşează -
impozitul nu poate cuprinde decât o parte din materia impozabilă. În categoria impozitelor de tip
real cele mai cunoscute de practica internaţională sunt acelea care au ca obiect al impunerii
pământul, clădirile, activităţile economice neagricole şi mişcarea capitalului bănesc.
Impozitele personale ţin cont, în primul rând, de situaţia personală a plătitorului, motiv
pentru care se mai numesc şi impozite subiective. Impozitele personale înlătură neajunsurile
menţionate în cazul impozitelor reale. Ele au permis instituirea minimului neimpozabil, adică
scutirea de impozit a materiei impozabile realizate până la un anumit nivel considerat ca
suficient pentru asigurarea unor condiţii decente de viata. Impozitele personale sunt întâlnite sub
forma impozitelor pe venit şi pe avere.
Impozitele pe venit se împart în două grupe:
1) impozitul pe veniturile persoanelor fizice
2) impozitul pe veniturile persoanelor juridice

Impozitele pe avere se împart la rândul lor în:

1) impozite pe averea propriu-zisă
a) impozite asupra averii (se plătesc din venitul produs de avere)
b) impozite din substanţa averii
2) impozite pe circulaţia averii
a) impozite pe succesiuni
b) impozite pe donaţii
3) impozite asupra creşterii averii
a) impozite pe plusul de valoare imobiliară
b) impozitul pe sporul de avere dobândită la război.
Caracteristica impozitelor indirecte
Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzări bunurilor sau a
prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc direct şi normativ asupra contribuabililor.
Plătitorii impozitelor indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri din categoria celor
impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau situaţia personală a acestora. Impozitele
indirecte sunt prevăzute în cote proporţionale asupra valorii mărfurilor vândute şi a serviciilor
prestate ori în sume fixe pe unitate de măsură. Acest tip de impozite nu asigură o repartiţie
echilibrată a sarcinilor fiscale. Indiferent de mărimea veniturilor obţinute de consumatori, cota de
aplicare a impozitelor este unică. Însa raportat la întregul venit de care dispune cumpărătorul,
impozitul indirect capătă un caracter regresiv. Astfel, cu cat o persoana beneficiază de venituri
mai mici, cu atât suportă mai greu sarcina fiscală a impozitelor indirecte. Aceste impozite
afectează puterea de cumpărare a consumatorilor şi deci contribuie la scăderea nivelului de trai al
populaţiei. Din categoria impozitelor indirecte fac parte: taxele de consumaţie, monopolurile
fiscale, taxele vamale, taxele de timbru şi înregistrare.

3. Elementele tehnice ale impozitului

Elementele impozitului sunt următoarele:

1. Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării acestuia şi poate fi
diferit în funcţie de provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului. Astfel, ca obiect
al impozitului poate apărea:
• Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi veniturile persoanelor fizice;
• Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de transport;
• Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea executată, bunul
importat în cazul impozitelor indirecte;
• Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de timbru şi
înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea şi
dezbaterea succesiunilor, soluţionarea litigiilor de către organele de judecată.

2. Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează evaluarea

(calculul) impozitului. Baza de calcul poate să fie aceeaşi ca şi obiectul impozabil sau să
difere de acesta. Astfel, atunci când obiectul impozitului îl constituie valoarea, venitul sau
preţul acesta este în acelaşi timp şi bază de calcul, ca de exemplu, în toate cazurile
impozitului pe venit. Când e vorba de bunuri ca obiect al impozitului, atunci avem două
cazuri:
a) în cazul impozitului funciar, când suprafaţa de teren este exprimată în m.p. sau ha este
şi element de calcul;
b) în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este clădirea, iar calculul se face în
funcţie de valoarea acesteia.
Situaţie asemănătoare este în cazul taxelor pe succesiuni, când obiectul taxării îl constituie
dezbaterea succesiunii şi actele întocmite cu acest prilej, în timp ce baza de calcul este
valoarea acesteia.
3. Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică deţinătoare sau
realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la plata acestuia.
4. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima instanţă impozitul
(căruia i se adresează). Deoarece adesea se fac confundări între subiect şi suportator al
impozitului trebuie de făcut o distincţie între ele. De cele mai multe ori subiectul şi
suportatorul sunt una şi aceeaşi persoană fizică sau juridică. Însă în anumite cazuri
suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. În cazul impozitelor directe
aceste două elemente sunt reprezentate de una şi aceeaşi persoană. Spre exemplu, în cazul
impozitelor pe salarii, contribuabil este persoana fizică şi ea efectiv suportă această sarcină
fiscală. În cazul impozitelor indirecte (TVA, accize) aceste elemente apar ca persoane diferite.
Accizul are ca subiect pe agenţii economici care produc şi realizează produse şi mărfuri
supuse acestui impozit, însă suportatorul este consumatorul care efectiv achită acest impozit
în momentul procurării produsului sau mărfii respective. Deci, impozitele indirecte plătite de
unele persoane sunt transpuse în sarcina altor persoane. Astfel se ajunge la fenomenul
repercusiunii impozitelor.
5. Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul (venit ori, excepţional, averea).
Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai multe forme: salariu, profit, dividend etc.
Averea poate apărea sub formă de capital (în cazul acţiunilor emise) sau sub formă de bunuri
(mobile sau imobile). În cazul impozitului pe venit sursa impozitului întotdeauna coincide cu
 obiectul impunerii, pe când la impozitele pe avere sursa nu coincide cu obiectul impunerii,
deoarece impozitul se plăteşte din venitul obţinut în urma exploatării (utilizării) averii
respective.
6. Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia impozabilă,
adică leul (u.m.) în cazul veniturilor; m.p. sau ha la impozitul funciar; capacitatea cilindrică la
mijloacele de transport etc.
7. Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare) reprezintă impozitul aferent unei
unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit într-o cotă fixă sau în cote procentuale.
• Cota fixă este o sumă absolută, invariabilă pe unitatea de măsură
• Cota procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul. Cota procentuală poate fi:
- proporţională
- progresivă
- regresivă
8. Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind identificarea
subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil, determinarea
impozitului datorat statului.
9. Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat faţă de stat și
apare ca:
• interval de timp în care sumele trebuie vărsate la buget
• dată fixă la care obligaţiunile trebuie achitate
10. Perioada fiscală este perioada de timp pe parcursul căreia se calculează obligaţia fiscală.
Pentru diferite impozite perioada fiscală este diferită, de exemplu la TVA perioada fiscală
este o lună, la impozitul pe bunurile imobiliare pentru persoanele juridice – un trimestru, la
impozitul pe venit – un an.
11 Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale (financiare)
şi se referă la reduceri, scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la buget.
• Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa de muncă cu
randament scăzut. Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a unor
categorii sociale de populaţie.
• Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este cazul reducerii bazei
impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.
• Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-şi achite
obligaţiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până la primul
termen de plată. Ca bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii de
contribuabili, mărindu-se şi gradul lor de cointeresare, pentru ai determina pe plătitori să-şi
achite cu anticipaţie obligaţiile faţă de buget, ce este avantajos pentru stat în condiţiile de
inflaţie.
• Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi respectiv, fragmentarea
sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la buget.
12. Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde, având scopul de a întări, odată
în plus, caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor, precizându-se totodată
penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. Cele mai frecvent
întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau sustragere de la impunere sunt majorările
de întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale pentru încălcările care nu sunt infracţiuni,
potrivit prevederilor legii penale. Se poate înţelege că în domeniul impozitelor poate să
intervină şi răspunderea penală pentru contribuabili persoane fizice ori salariaţi şi persoanelor
juridice, în cazurile în care încălcare normelor privind impozitele şi taxele întrunesc elemente
constitutive ale vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi emise în
acest scop.
 4. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

Sistemul fiscal reprezintă o strategie unică în sistemul financiar al RM şi include

următoarele elemente:
• sistemul de impozite şi taxe;
• legislaţia fiscală;
• aparatul fiscal.
Conform Codului Fiscal sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea
impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi anulare a
acestora, prevăzute de prezentul cod, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.

1. Sistemul de impozite şi taxe al RM

Sistemul de impunere reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor şi altor plăţi, concepute în
conformitate cu legislaţia fiscala în vigoare. Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu
Codul Fiscal şi cu alte acte ale legislaţiei fiscale, reprezintă una din sursele veniturilor bugetului
public naţional.
În conformitate cu Codul Fiscal impozitele instituite în RM se clasifică după 2 criterii:
- după trăsăturile de fond şi formă: directe şi indirecte;
- după instituţiile ce le administrează: generale de stat şi locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat include:
1. impozitul pe venit;
2. taxa pe valoarea adăugată;
3. accizele;
4. impozitul privat;
5. taxa vamală;
6. taxele rutiere.
Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:
1) impozitul pe bunurile imobiliare;
2) taxele pentru resursele naturale;
3) taxa pentru amenajarea teritoriului;
4) taxa pentru dreptul de a organiza licitaţii locale şi loterii pe teritoriul unităţii administrativ
– teritoriale;
5) taxa de plasare a publicităţii (reclamei);
6) taxa de aplicare a simbolicii locale;
7) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;
8) taxa de piaţă;
9) taxa pentru cazare;
10) taxa balneară;
11) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale,
orăşăneşti şi săteşti (comunale);
12) taxa pentru parcare;
13) taxa de la posesorii de cîini;
14) taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi) vamale
de trecere a frontierei vamale.
Impozitul pe venit şi taxele percepute în fondul rutier (în partea ce ţine de taxa pentru
folosirea drumurilor, percepută de la posesorii mijloacelor de transport înmatriculate în RM)
reprezintă surse de reglementare a veniturilor sistemului bugetar, iar impozitul pe bunurile
imobiliare reprezintă sursa de reglementare a veniturilor bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale.
Pentru unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special, surse de reglementare a
veniturilor sistemului bugetar sunt, de asemenea, taxa pe valoarea adăugată (în partea ce ţine de
taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi serviciile prestate de agenţii economici din
unitatea autonomă) şi accizele la mărfurile (producţia) supuse accizelor, fabricate pe teritoriul
unităţii date.
Impozitele şi taxele generale de stat şi locale se stabilesc, se modifică sau se anulează
exclusiv prin modificarea şi completarea Codului Fiscal.
Impozitele locale, lista şi plafoanele taxelor locale se aprobă de către Parlament. Cotele
impozitelor şi taxelor locale stabilite prin Codul Fiscal se numesc cotele maxime ale impozitelor
şi taxelor locale.
Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul la modificarea, în limitele competenţei
lor, a cotelor, a modului şi termenelor de achitare a impozitelor şi taxelor locale şi la aplicarea
facilităţilor suplimentare, care se adoptă pe parcursul anului fiscal concomitent cu modificările
corespunzătoare ale bugetelor locale. Cotele impozitelor şi taxelor locale modificate de către
autorităţile administraţiei publice se numesc cotele concrete ale impozitelor şi taxelor locale.
Cotele concrete ale impozitelor şi taxelor locale nu trebuie să depăşească cotele maxime.

Legislaţia fiscală a RM.

În RM legislaţia fiscală este reprezentată prin:
1. Codul Fiscal, care conţine 9 titluri:
Titlul 1 „Dispoziţii generale” în vigoare din 01.01.1998
Titlul 2 „Impozitul pe venit” în vigoare din 01.01.1998
Titlul 3 „Taxa pe valoarea adăugată” în vigoare din 01.07.1998
Titlul 4 „Accizele” în vigoare din 01.01.2001
Titlul 5 „Administrarea fiscală” în vigoare din 01.07.2002
Titlul 6 „Impozitul pe bunurile imobiliare” în vigoare din 01.01.2001
Titlul 7 „Taxele locale” în vigoare din 01.01.2005
Titlul 8 „Taxele pentru resursele naturale” în vigoare din 01.01.2006
Titlul 9 „Taxele rutiere” în vigoare din 01.01.2007
2. alte acte legislative adoptate în conformitate cu Codul Fiscal, cum ar fi:
- Codul Vamal;
- Legea cu privire la tariful vamal;
- Legea Bugetului pentru anul corespunzător;
- Legile cu privire la punerea în aplicare a titlurilor Codului Fiscal;
- Instrucţiuni elaborate în baza titlurilor Codului Fiscal;
- Regulamente;
- Scrisori metodologice ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat;
- Decrete ale Preşedintelui RM;
- Hotărâri ale Guvernului şi altele.
Aparatul fiscal al RM
Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile
de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor
în bugetele de toate nivelurile şi în fondurile extrabugetare, precum şi de efectuarea acţiunilor de
cercetare penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
În RM sunt următoarele organe, care au atribuţii de administrare fiscală:
1. Serviciul fiscal;
2. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei;
3. Serviciul vamal;
4. Serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor.
Serviciul Fiscal de Stat este un sistem centralizat de organe fiscale şi activitatea
funcţionarilor fiscali, care deţin funcţii în aceste organe, este orientată spre executarea atribuţiilor
de administrare fiscală, conform legislaţiei fiscale.
Sarcina de bază a organului fiscal constă în executarea controlului asupra respectării
legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor
obligaţiilor fiscale.
 Activitatea aparatului fiscal este determinată de Constituţia RM, legile RM, hotărârile
parlamentului, decretele prezidenţiale, hotărârile guvernamentale, deciziile organelor de
autoadministrare locală în limitele drepturilor acordate lor.
Structura organizatorică a aparatul fiscal al RM îl constituie:
 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor;
 Inspectoratele Fiscale de Stat Teritoriale ale oraşelor, raioanelor, care sunt subordonate
IFPS şi sunt finanţate din contul mijloacelor bugetului de stat.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii
Moldova, iar inspectoratul fiscal de stat teritorial poate să-şi exercite atribuţiile în afara
teritoriului stabilit numai cu autorizarea conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Organele fiscale şi persoanele cu funcţii de răspundere ale acestora sunt obligate să păstreze
secretul comercial şi secretul datelor privind contribuabilul, să îndeplinească celelalte obligaţii
prevăzute de legislaţie.