Urmărirea Penală

Urmărirea penală este prima fază a procesului penal și are că obiect strângerea
probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care le-au
săvârșit și la stabilirea răspunderii penale a acestora, totul pentru a se constată dacă este sau
nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Spre deosebire de fază de judecată unde operează principiul publicității, în fază de
urmărire penală toate actele îndeplinite se raportează la principiul nepublicității acestora.
Principalele organe judiciare care intervin în cursul urmăririi penale sunt procurorul și
organele de cercetare penală.
Procurorul fie coordonează și supraveghează activitatea de urmărire penală desfășurată
de organele de cercetare penală fie efectuează personal acte de urmărire penală.
Și instanță de judecată poate apărea în cursul urmăririi penale cum ar fi în situația în
care judecătorul de drepturi și libertăți este sesizat de către procuror cu o cerere de luare a
măsurii arestării preventive a unui inculpat.
În cursul urmăririi penale procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale
și soluționează cauza prin ordonanța dacă legea nu dispune altfel.
Ordonanța trebuie să cuprindă:
• Denumirea parchetului și data emiterii;
• Numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește;
• Fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și după
caz date cu privire la persoană suspectului sau a inculpatului;
• Obiectul actului sau măsurii procesuale ori după caz tipul soluției precum și
motivele de fapt și de drept ale acestora;
• Date cu privire la măsurile asiguratorii, măsurile de siguranță cu caracter
medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale;
• Semnătura celui care o întocmește;
• Orice alte mențiuni expres prevăzute de lege.
Organele de cercetare penală dispun asupra actelor și măsurilor procesuale prin
ordonanța și formulează propuneri prin referat.
Ordonanța organului de cercetare penală trebuie să cuprindă aceleași mențiuni cu
ordonanța procurorului.
În situația în care legea prevede că un act sau o măsură procesuala trebuie să fie
încuviințată, autorizată sau confirmată, un exemplar al actului rămâne întotdeauna la procuror.
Mai mult decât atât în situația în care procurorul sesizează judecătorul de drepturi și
libertăți sau judecătorul de cameră preliminară sau alte autorități prevăzute de lege în vederea
soluționării propunerilor ori cererilor formulate în cursul urmăririi penale va înainta copii
numerotate și certificate de grefier a Parchetului de pe actele dosarului ori numai după cele
care au legătură cu cererea sau propunerea formulată.
Organul de urmărire penală are potrivit legii obligația de a păstra originalul actelor în
vederea continuării urmăririi penale.

Modurile De Sesizare A Organelor De Urmărire Penală

Modurile de sesizare sunt:
A)Moduri Principale:
 1)Plângerea
2)Denunțul
3)Sesizarea din oficiu
4)Actele încheiate de organele de constatare prevăzute de lege
B) Moduri Secundare

Plângerea reprezintă încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică care a fost
vătămată în urmă săvârșirii unei infracțiuni. Plângerea se referă expres tocmai la vătămarea pe
care a suferit-o persoană respectivă.
Sunt așadar titulari ai plângerii penale atât persoană fizică cât și persoană juridică.
Plângerea trebuie să cuprindă nume, prenume, poreclă, ,CNP, calitatea și domiciliul
petiționarului iar în cazul persoanelor juridice denumire, sediul, CUI, CIF, numărul de
înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, contul
bancar, indicarea persoanei care va reprezenta legal sau convențional persoană juridică
respectivă.
Plângerea trebuie să mai cuprindă descrierea faptei, indicarea făptuitorului și a
mijloacelor de probă în măsură în care acestea sunt cunoscute de către petent.
Plângerea poate fi formulată fie personal, fie printr-un mandatar. În cazul în care
plângerea este formulată prin mandatar, mandatul acestuia trebuie să fie unul special iar
procură să trebuie să fie atașată plângerii.
Plângerea poate fi făcută în scris, oral sau în formă electronică. Plângerea făcută în
scris trebuie să fie semnată de cel care a formulat-o sau de către mandatar. Plângerea făcută
oral va fi consemnată într-un proces verbal de către organul care o primește. Plângerea în
formă electronică îndeplinește condițiile de formă numai dacă este certificata prin semnătura
electronică în conformitate cu prevederile legale.
Dacă cel ce a fost vătămat în urmă săvârșirii infracțiunii este un minor fără capacitate
de exercițiu atunci plângerea va fi formulată de către reprezentantul sau legal. Dacă este vorba
însă de o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă atunci această poate facă plângere însă
numai cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă.
Potrivit legii în situația în care reprezentantul legal este chiar făptuitorul infracțiunii
atunci sesizarea organelor de urmărire penală are loc din oficiu.
În situația în care plângerea este greșit îndreptată, organul judiciar are obligația să o
înainteze pe cale administrativă către organul competent.
Potrivit legii plângerea poate fi formulată și de către substituiții procesuali respectiv de
către un soț pentru celălalt soț sau de către copilul major pentru părinți.
În situația de mai sus organul judiciar cheamă persoană vătămată și o întreabă dacă își
însușește sau nu plângerea respectivă. Persoană vătămată poate declară că nu își însușește
plângerea însă în această situație organul judiciar poate avea în vedere plângerea depusă de
substituitul procesual fie că un denunț, fie se poate sesiză din oficiu.
În situația în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe
teritoriul României, cetățean român, cetățean străin sau persoană fără cetățenie, și prin care
acesta sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membrul al Uniunii
Europene, organul judiciar este obligat să primească și să înregistreze plângerea și să
transmită către organul competent din statul pe teritoriul căruia a fost săvârșită fapta.
 În situația expusă mai sus se aplică regulile de cooperarea judiciară.
Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană
juridică despre săvârșirea unei infracțiuni. Spre deosebire de plângere care poate fi făcută și
de alte persoană de către cel vătămat prin infracțiune, denunțul se poate face numai personal.
Denunțul trebuie să cuprindă aceleași elemente că și plângerea. Denunțul poate fi făcut
în scris, oral sau în formă electronică caz în care se aplică regulile de la plângere.
Sesizarea făcută de persoană cu funcții de conducere sau de alte persoane.
Orice persoană cu funcție de conducere în cadrul unei autorități administrației publice
sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori a altor persoane juridice de drept
public, precum și orice altă persoană cu atribuții de control care în exercitarea atribuțiunilor
lor au luat cunoștință de săvârșirea unor infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în
mișcare din oficiu sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia
măsuri pentru că urmele infracțiunii, corpurile delicte, precum și orice alte mijloace de probă
să nu dispară.
Orice persoană care exercită un serviciu de interes public care a fost investită de
autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu de interes public care în exercitarea atribuțiunilor de
serviciu a luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în
mișcare din oficiu este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală.
Sesizarea din oficiu este acel mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală care
iau cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni într-un alt mod decât cele analizate mai sus,
exemplu: din presă, zvonul public, etc.
Alte moduri de sesizare a organelor de urmărire penală apar În situația în care pentru
punerea în mișcare a acțiunii penale este necesară o plângere prealabilă, o autorizare a
organului prevăzut de lege sau o sesizare a unui organ competent, acțiunea penală nu poate fi
pusă în mișcare în lipsă acestora.
În cazul infracțiunilor săvârșite de militari, acțiunea penală se pune în mișcare numai
cu încuviințarea și sesizarea comandantului unității militare respective doar în cazul
infracțiunilor prevăzute la Articolele 413- 417 Cod Penal.
Infracțiunea flagrantă este acea infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau
imediat după săvârșire.
Este de asemenea considerată flagrantă și infracțiunea al cărui făptuitor imediat după
săvârșire este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță națională, de persoană
vătămată, de martorii prezenți sau de strigătul public ori care prezinte urme sau care justifica
presupunerea rezonabilă că a săvârșit infracțiunea sau este surprins aproape de locul săvârșirii
infracțiunii cu arme instrumente sau orice alte obiecte de natură a presupune participant la
săvârșirea faptei.
În cazul infracțiunii flagrante organele de ordine publică și de siguranță națională sunt
obligate să întocmească un proces verbal în care consemnează toate aspectele constatate și
activitățile desfășurate.
Procesul verbal este înaintat de îndată organului de urmărire penală.
La primirea cererii, sesizării, organul de urmărire penală este obligat să își verifice
competență iar în măsură în care constată că faptă este de competență unui alt organ judiciar.
Plângerea Prealabilă
Este o modalitatea particulară de sesizare a organelor de urmărire penală care intervine
numai în situația în care s-au săvârșit infracțiuni dintre cele expres și limitativ expres
prevăzute de lege față de care plângerea prealabilă este o condiție necesară pentru tragerea la
răspundere penală.
În situația în care mai mult persoane au săvârșit o astfel de infracțiune, plângerea
prealabilă formulată împotrivă a cel puțin uneia dintre aceste persoane are că efect
posibilitatea tragerii la răspundere penală a tuturor celor care au săvârșit respectivă
infracțiune.
Prevederile de mai sus se aplică inclusiv în cazul în care printre făptuitori se află și o
persoană juridică.
În situația în care persoană vătămată este o persoană fără capacitate de exercițiu,
plângerea prealabilă se formulează de către reprezentantul acestuia iar în cazul în care
persoană vătămată are capacitate de exercițiu restrânsă, plângerea prealabilă se formulează de
către persoană respectivă dar cu încuviințarea reprezentantului.
Dacă după săvârșirea infracțiunii persoană vătămată a decedat, în cazul persoanelor
fizice, sau a fost lichidată, în cazul persoanelor juridice, mai înainte de expirarea termenului
prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile atunci acțiunea penală poate fi pusă
în mișcare din oficiu.
În cazul infracțiunilor pentru care este necesară existența plângerii prealabile, pot
interveni pe parcursul procesului penal 2 instituții juridice și anume retragerea plângerii și
împăcarea părților.
Retragerea plângerii prealabile poate avea loc până cel târziu la momentul rămânerii
definitive a hotărârii pronunțate de către instanță de judecată și are că efect înlăturarea
răspunderii penale a persoanei față de care a fost retrasă plângerea prealabilă.
În situația în care persoană vătămată este o persoană fără capacitate de exercițiu,
atunci plângerea va fi retrasă de către reprezentantul legal al acesteia. În situația în care
persoană vătămată este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă, plângerea poate fi
retrasă de către această personal dar numai cu încuviințarea reprezentantului sau legal.
În situațiile în care pentru tragerea la răspundere penală era necesară existența unei
plângeri prealabile dar totuși acțiunea penală a fost în mișcare din oficiu, exemplu, o
persoană vătămată a decedat înainte de împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de lege, în
care avea posibilitatea să introducă plângerea prealabilă, atunci retragerea plângerii prealabile
nu poate avea loc decât dacă există acordul procurorului.
Împăcarea părților poate interveni în situația în care acțiunea penală a fost pusă în
mișcare din oficiu, numai în cazul în care legea prevede expres această posibilitate.
Spre deosebire retragerea plângerii prealabile care poate avea loc până la momentul
rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, împăcarea părților se poate face numai până la
momentul citirii actului de sesizare al instanței.
Împăcarea părților are că efect înlăturarea răspunderii penale dar și stingerea acțiunii
civile.
În situația în care persoană vătămată este minor fără capacitate de exercițiu, atunci
împăcarea părților are loc între suspect / inculpat și reprezentantul minorului, iar în situația în
care persoană vătămată este cu capacitate de exercițiu restrânsă, atunci împăcarea are loc între
suspect / inculpat și minorul asistat de către reprezentantul sau legal.
Dacă persoană vătămată este o persoană juridică, împăcarea are loc între suspect /
inculpat și reprezentantul persoanei juridice. Facem precizarea că împăcarea intervenita între
suspect / inculpat și persoană juridică are că efect numai înlăturarea răspunderii penale a
persoanei juridice deoarece persoanele fizice care au săvârșit efectiv infracțiunea vor fi trase
în continuare la răspundere penală.
Plângerea prealabilă se introduce într-un termen de 3 luni de la momentul la care
persoană vătămată a aflat de existența infracțiunii. În situația în care persoană vătămată este
fără capacitate de exercițiu, termenul curge de la momentul la care reprezentantul acesteia a
aflat de săvârșirea infracțiunii. În cazul în care chiar reprezentantul este cel care a săvârșit
infracțiunea, termenul curge de la momentul la care i se desemnează acestuia un alt
reprezentant iar această ia cunoștință de săvârșirea infracțiunii.
Termenul de 3 luni este un termen peremptoriu care duce la decăderea din drepturi de
a mai formulă plângere prealabilă.
Plângerea prealabilă se adresează fie procurorului, fie organului de cercetare penală.
În situația în care plângerea prealabilă a fost greșit interpretată, organul judiciar are
obligația să o trimită pe cale administrativă către organul judiciar competent.
Plângerea prealabilă este considerată a fi introdusă în termen, chiar și în situația în care
ea a fost în termenul de 3 luni, introdusă la organul judiciar necompetent.
La primirea cererii organul judiciar verifică dacă această a fost introdusă în termen și
dacă îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de lege.
În situația în care se constată că plângerea a fost tardiv introdusă, atunci organul de
cercetare penală o va înainta împreună cu propunerea să de clasare către procuror care va și da
soluția finală în cauza respectivă.
În situația în care inițial s-a început urmărirea penală pentru o faptă față de care nu era
necesară existența unei plângeri prealabile, iar ulterior din administrarea probelor se constată
că faptă săvârșită era una dintre acelea față de care pentru începerea urmăririi penale era
necesară existența plângerii prealabile, atunci organul de urmărire penală va chemă persoană
vătămată și o va întreba dacă dorește să formuleze plângere prealabilă.
Dacă persoană vătămată formulează plângerea prealabilă atunci organele judiciare vor
continuă urmărirea penală în cauză.
Dacă însă persoană vătămată nu dorește să formuleze plângere prealabilă atunci
organul de cercetare penală va înainta dosarul cauzei către procuror cu propunere de clasare
iar această va decide în consecință.
În situația în care se săvârșește o infracțiune flagrantă atunci organul judiciar are
obligația să înceapă urmărirea penală și să strângă toate probele care reclamă urgență. Dacă
după administrarea acestuia organul judiciar constată că respectivă infracțiune flagrantă era
din acelea față de care pentru începerea urmăririi penale era necesară existența unei plângeri
prealabile atunci va chemă persoană vătămată și o va întreba dacă înțelege sau nu să
formuleze plângere prealabilă.
Dacă persoană vătămată formulează plângere prealabilă organele judiciare vor
continuă desfășurarea cauzei penale.
 Dacă însă persoană vătămată nu formulează plângere prealabilă atunci organele de
cercetare penală vor înainta dosarul cauzei procurorului în vederea clasării cauzei penale.

Desfășurarea Acțiunii Penale

Pe parcursul desfășurării urmăririi penale procurorul supraveghează activitatea
organelor de cercetare penală astfel încât orice infracțiune să fie descoperită și orice persoană
care a săvârșit o infracțiune să fie trasă la răspundere penală.
De asemenea procurorul exercită supravegherea activității organelor de cercetare
penală astfel încât nici un suspect să fie reținut decât în cazurile și condițiile prevăzute de
lege.
În exercitarea atribuției sale de supraveghere și de conducere a activității organelor de
cercetare penală, procurorul veghează că toate actele de urmărire penală să fie efectuate în
conformitate cu dispozițiile legale.
Corelativ organele de cercetare penală au obligația să îl încunoștințeze pe procuror
despre toate activitățile pe care le efectuează sau pe care urmează să le efectueze.
Procurorul în exercitarea atribuțiilor sale, procurorul de organelor de cercetare penală
dispoziții cu privire la luarea unor anumite măsuri.
În virtutea legii procurorul are dreptul atât să supravegheze și să asiste la efectuarea
oricărui act de cercetare penală, cât și să efectueze personal acele acte.
Procurorul poate să ceară organelor de cercetare penală spre verificare orice dosar, iar
organul de cercetare este obligat să îl înainteze de îndată cu toate actele, materialele și datele
cu privire la faptă care formează obiectul cercetării.
Procurorul are dreptul să rețină orice dosar în vederea efectuării urmăririi penale. Când
în urmă verificării dosarului de urmărire penal procurorul constată că organul ce cercetare
penală nu este competent atunci el va dispune trimiterea dosarului. Mai mult decât atât dacă
consideră necesar, procurorul poate dispune trimiterea cauzei către un alt organ de cercetare
penală dacă apreciază că acest lucru este în interesul urmăririi penale.
De asemenea la propunerea motivată a organului de cercetare penală, procurorul poate
dispune mutarea respectivului dosar la un organ de cercetare penală superior.
Potrivit legii, procurorul poate dispune cu privire orice act de urmărire penală
efectuată de organele de cercetare penală.
Dispozițiile date de procuror sunt obligatorii și au prioritate în față organului de
cercetare penală.
Organul ierarhic superior organului de cercetare penală nu are potrivit legii dreptul să
dea îndrumări sau dispoziții cu privire la fază de urmărire penală.
Organul ierarhic superior organului de cercetare penală are raportat la acesta doar
posibilitatea să dea dispoziții din punct de vedere administrativ sau să îi aplice diferite
sancțiuni de natură administrativă.
Potrivit legii procurorul poate infirmă motivat un act sau o măsură a organului de
cercetare penală dacă constată că nu este întemeiată sau că nu a fost data cu respectarea
dispozițiilor legale.
Infirmare actului poate avea loc fie din oficiu, fie în urmă unei plângeri a persoanei
vătămate prin actul respectiv.
 Toate prevederile de mai sus se aplică și procurorului ierarhic superior în raport cu
procurorul ierarhic inferior.
Când actul de sesizare a organului de urmărire penală îndeplinește toate condițiile
prevăzute de lege și se constată că nu există nici unul din cazurile care împiedică exercitarea
acțiunii penale prevăzute de Articolul 16, Alineatul 1 din Codul de Procedură Penală , atunci
procurorul sau organul de cercetare penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la
fapta.
Întotdeauna începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanța care trebuie să
cuprindă toate prevederile reglementate de lege.
Când din actele, datele și probele existențe în cauza rezultă indicii rezonabile că o
anumită persoană a săvârșită faptă față de care s-a început urmărirea penală, atunci procurorul
dispune că urmărirea penală să se efectueze în raport cu respectivă persoană care dobândește
calitatea de suspect.
Față de persoanele pentru care este necesară existența unei plângeri prealabile sau
autorizări din partea organului competent atunci urmărirea penală se poate efectua numai
după obținerea respectivului act procesual.
Dacă în urmă administrării unor probe în cursul urmăririi penale, organul de urmărire
penală constată că suspectul sau inculpatul a mai săvârșit și alte faptei noi atunci dispune
extinderea urmăririi penale și la acele fapte și înaintează procurorului propunere de punere în
mișcare a acțiunii penale.
Dacă același organ de urmărire penală constată în urmă administrării probelor că faptă
față de care s-a început urmărirea penală întrunește elementele constitutive ale unei alte
infracțiuni atunci dispune schimbarea încadrării juridice a faptei.
Organul de urmărire penală este obligat în ambele situații să încunoștințeze atât
persoană față de care s-a extins urmărirea penală sau în raport de faptă căreia a fost schimbată
încadrarea juridică, cât și pe procuror.
În situația în care extinderea sau schimbarea s-a făcut raportat la mai multe persoane
există obligația încunoștințării fiecăreia dintre aceste persoane.

Clasarea Și Renunțarea La Urmărirea Penală

După administrarea probelor în cursul urmăririi penale atunci când organul de
urmărire penală constată că acestea sunt suficiențe face propuneri procurorului iar acesta
dispune:
• Clasarea când nu exercită acțiunea penală în cauza sau după caz când stinge
acțiunea penală exercitată deoarece este incident unul din cazurile prevăzute la
Articolul 16, Alineatul 1 din Codul de Procedură Penală.
• Renunță la urmărirea penală că nu există un interes public în urmărirea penală
a inculpatului.
• Rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată a inculpatului /
inculpaților.
În situația în care față de mai mulți suspecți sau inculpați procurorul da soluții
diferite
el este obligat să întocmească un singur act procesual.
 Clasarea se dispune în următoarele situații:
• Când nu se poate începe urmărirea penală întrucât nu sunt îndeplinite condițiile
de fond și de formă esențiale ale sesizării.
• Există unul din cazurile prevăzute de Articolul 16, Alineatul 1 din Codul de
Procedură Penală.
Ordonanța de clasare cuprinde pe lângă dispozițiile generale pe care trebuie să le
cuprindă orice ordonanța și dispoziții cu privire la:
• Restituirea bunurilor ridicate sau a cauțiunii.
• Sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu privire la luarea măsurii de
siguranță a confiscării speciale.
• Sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu privire la desființarea totală
sau parțială a unui înscris.
• Ridicarea sau menținerea măsurilor asiguratorii. Facem precizarea că aceste
măsuri asiguratori încetează de drept în situația în care persoană vătămată nu
introduce acțiune la instanță civilă în termen de 30 de zile de la comunicarea
soluției.
• Sesizarea instanței competențe cu privire la dispunerea internării nevoluntare a
suspectului / inculpatului atunci când față de acesta sunt incidente dispoziții
din legea specială în materia sănătății mintale.
• Dispune cu privire la cheltuielile judiciare.

De asemenea procurorul este obligat că în măsură în care în cursul urmăririi penale s-a
luat una din măsurile de siguranță prevăzute de lege să facă mențiune despre această.
De asemenea în ordonanța se va face mențiune despre încetarea măsurilor preventive
dispuse în cauza.
Procurorul este obligat să își motive ordonanța numai în situația în care el nu își
însușeste motivarea data de organul de cercetare penală. În situația în care nu motivează
ordonanța procurorul este obligat atunci când o comunică persoanelor interesate să atașeze la
ordonanța și propunerea motivată a organului de cercetare penală.
Ordonanța procurorului trebuie comunicată suspectului / inculpatului sau persoanei
care a formulat sesizarea precum și oricărei alte persoane interesate.
În situația în care inculpatul este arestat preventiv procurorul este obligat să
încunoștiințeze administrația locului de deținere cu privire la încetarea de drept a măsurii
preventive în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului.
În situația în care procurorul nu este de acord în tot sau în parte cu soluția de clasare
propusă de organul de cercetare penală atunci restituție cauza acesteia sau o disjunge și
restituție numai o parte din cauza organului de cercetare penală.

Renunțarea La Urmărire Penală

În situația în care se săvârșește o infracțiune pedepsită cu amendă sau cu pedeapsa
închisorii de cel mult 7 ani procurorul poate renunță la urmărirea penală atunci când în raport
cu conținutul faptei, cu modul și cu mijloacele de săvârșirea ale acesteia, cu scopul avut de în
vedere de către suspect/ inculpat, cu urmărire produse sau care sar fi putut produce, constată
că nu există un interes public în urmărirea acesteia .
 Când autorul infracțiunii este cunoscut la aprecierea interesului public procurorul va
avea în vedere și conduită pe care această a avut-o înainte de săvârșirea infracțiunii, de
persoană suspectului sau inculpatului precum și de eforturile depuse de această pentru a
înlătura sau diminua consecințele infracțiunii.
Atunci când dispune renunțarea la urmărirea penală procurorul poate după o consultare
cu inculpatul să dispună că această să îndeplinească una sau mai multe din următoarele
obligații:
• Să își ceară scuze public;
• Să presteze o muncă neremunerata în folosul comunității pe o perioadă între 30 și
60 de zile excepția făcând cazul în care din motive de sănătate persoană nu poate
presta această muncă;
• Să înlăture consecințele faptei penale sau să se repare pagubă produsă ori să
convină cu parte civilă o modalitate de reparare a acesteia;
• Să urmeze un program de consiliere.
În situația în care procurorul dispune că suspectul sau inculpatul să îndeplinească una
sau mai mult din aceste obligații, în cuprinsul ordonanței este obligat să fixeze și un termen
până la care acestea trebuie îndeplinite.
Termenul nu poate fi mai mare de 6 luni cu excepția situației în care printr-un acord de
mediere încheiat între partea civilă și suspect / inculpat aceștia au hotărât că într-un termen de
maxim 9 luni să fie îndeplinite respectivele obligații.
Termenul de 6 respectiv 9 luni curge de la momentul la care suspectului / inculpatului
i-a fost comunicată ordonanța procurorului.
În situația în care suspectul sau inculpatul nu își îndeplinește obligațiile procurorul
poate dispune revocarea renunțării la urmărirea penală.
Potrivit legii suspectul și inculpatul sunt cei care trebuie să dovedească îndeplinirea
respectivelor obligații sau imposibilitatea fortuita de a le îndeplini.
Dacă procurorul revoca pronunțarea la urmărire nu mai are nici o relevanță dacă
ulterior suspectul sau inculpatul își îndeplinesc obligațiile deoarece legea prevede expres că în
aceeași cauza nu este posibilă o nouă renunțare la urmărirea penală.
Ordonanța procurorului prin care a dispus renunțarea la urmărire trebuie comunicată în
copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului / inculpatului precum și oricărei alte
persoane interesate deoarece acestea pot formulă plângerea împotrivă soluției procurorului.
În situația în care procurorul a dispus clasarea deoarece a constatat că a intervenit
amnistia, prescripția, retragerea plângerii prealabile sau că există o cauza de nepedepsire,
precum și în situația în care procurorul a dispus renunțarea la urmărirea penală,
suspectul/inculpatul pot cere în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanța
continuarea urmăririi penale
În această situație procurorul este obligat să continue desfășurarea activităților de
urmărire penală iar în situația în care în urmă administrării probelor constată existența unui alt
impediment legal prevăzut de Articolul 16 Alineatul 1 atunci procurorul este obligat să
dispună clasarea în temeiul respectivului impediment.
Dacă însă nu constată existența vreunui alt caz prevăzut de Articolul 16 Alineatul 1
atunci procurorul este obligat să mențină vechea soluție.
Suspendarea Urmăririi Penale
Suspendarea urmăririi penale intervine în unul din următoarele situații:
• Există un impediment legal temporar care îl împiedică pe procuror să pună în
mișcare acțiunea penală;
• A fost declanșată o procedura de mediere între suspect/inculpat și persoană
vătămată/partea civilă;
• Suspectul sau inculpatul suferă de o boală gravă constatată printr-o expertiză
medico-legală.
Legea nu prevede care sunt bolile grave raportat la care se poate dispune
suspendarea urmăririi penale astfel încât va reveni medicului obligația să
stabilească în cuprinsul raportului de expertiză dacă boală de care suferă suspectul
/ inculpatul este sau nu gravă și dacă boală îl împiedică să participe la efectuarea
actelor de urmărire penală deși legea nu prevede expres apreciem că organul de
urmărire penală trebuie să comunice soluția de suspendare părților și celorlalte
persoane interesate în cauza.
În situația în care sunt mai mulți inculpați/suspecți și numai față de unul sau unii dintre
aceștia operează o cauza de suspendare atunci organul judiciar are posibilitatea să disjungă
cauza cu privire la aceștia și să continue urmărirea penală față de ceilalți suspecți/inculpați.
Pe parcursul suspendării urmăririi penale organele judiciare au posibilitate să
efectueze actele de urmărire penală care nu implică prezența suspectului/inculpatului față de
care s-a dispus suspendarea urmăririi penale.
Legea prevede însă faptul că la reluarea urmăririi penale după încetarea cauzei de
suspendare organul judiciar este obligat, dacă suspectul sau inculpatul o cer, să refacă toate
actele de urmărire penală întocmite pe perioadă suspendării.
Persoană față de care a fost suspendată urmărirea penală nu este obligată să comunice
încetarea cauzei de suspendare.
Organele judiciare au obligația să verifice periodic dacă mai subzista cauza de
suspendare iar acesta verificare trebuie făcut la un interval de maxim 3 luni de zile.

Terminarea Urmăririi Penale

Primind dosarul cuprinzând referatul cu propunerile organului de cercetare penală,
procurorul competent să supravegheze activitatea de cercetare este obligat să verifice lucrările
de urmărire penală și să se pronunțe asupra lor.
Una dintre măsurile pe care le poate lua procurorul este restituirea cauzei la organul de
cercetare penală pentru refacerea sau completarea urmăririi penale. Pe parcursul urmăririi
penale, există posibilitatea constatării unui dintre cazurile prevăzute în Articolul 16 Cod
Procedură Penală, situație în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este
împiedicată, urmând a se dispune clasarea cauzei, scoaterea de sub urmărire penală sau
încetarea urmăririi penale.
Încetarea urmăririi penale se dispune dacă se constată unul dintre cazurile prevăzute la
Articolul 16 Literele f - h, i și j Cod procedură penală și când există învinuit sau inculpat în
cauză. Când se constată existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 10 lit. a – e Cod
procedură penală și că există învinuit sau inculpat în cauză, la propunerea organului de
cercetare penală sau din oficiu, procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală. Dacă se
constată existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 Cod procedură penală și nu
există învinuit în cauză, procurorul dispune clasarea cauzei. Terminarea urmăririi penale
semnifică terminarea activității de cercetare de către organele de cercetare penală, iar epuizare
urmăririi penale implică dispoziția dată de către procuror prin care soluționează cauza. Există
două proceduri privind terminarea urmăririi penale: cu punerea în mișcare a acțiunii penale și
fără punerea în mișcare a acțiunii penale. Actul prin care organul de cercetare penală
concluzionează asupra cauzei, arătând procurorului că sunt întrunite temeiurile pentru
dispunerea soluției de trimitere în judecată, este referatul de terminare a urmăririi penale.
Urmărirea penală se încheie cu verificarea regularității rechizitoriului emis de
procuror, cameră preliminara.

Camera Preliminară
Cameră preliminară are dublu rol: rolul de a verifică după trimiterea în judecată a
competenței și legalității sesizării instanței și rolul să verifice legalitatea administrării probelor
și efectuării actelor de urmărire penală.
Că să nu se prelungească artificial urmărirea penală, s-a stabilit un termen de 60 de
zile pat cameră preliminară de la actul de sesizare.
Avem două mari activități ale camerei preliminare:
I)Măsuri premergătoare ședinței de judecată:
Are loc în primul rând repartizarea aleatorie ce se face în sistem
computerizat către judecătorul de cameră preliminară. obligația pat judecătorul
de cameră preliminară de a trăim o copie certificate de pe rechizitoriu și să se
efectueze dacă e cazul o traducere autorizata a rechizitoriului. acestea vor fi
trimise la locul de deținere dacă e arestat sau după caz la adresă unde
locuiește. I se comunică inculpatului că are dreptul să-și angajeze un apărător și
are dreptul să formuleze în scris cereri și excepție cu privire a rechizitoriu și
administrarea probelor și se stabilește un termen de cel puțin 20 e zile de la
data comunicării acestor acte iar în acest termen el trebuie să trimită cererile și
excepțiile.
În cazul în care asistentă juridică e obligatorie conform Articolului 90
Cop Penal, va desemna un apărător din oficiu și i se comunică acestuia
termenul când are loc soluționarea până la care trebuie să așași facă cunoscută
poziția ce nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
La expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară fie că a
primit aceste excepții sau nu le comunică procurorului ce a emis rechizitoriul
ce poate răspunde în scris în termen de 10 zile de la comunicarea acestor
termene sau excepții de la inculpat să-și exprime punctul sau de vedere.
II)Judecarea propriu-zisă:
Dacă s-au formulat cerere și excepții, acesta urmează a se pronunța
judecătorul în cameră de consiliu printr-o încheiere motivată fără participarea
părților.
În cazul în care judecătorul constată neregularități ale actului de
sesizare sau când anulează unele mijloace de probă nelegale sau exclude
anumite acte de urmărire penală sau probe, încheierea se comunică parchetului.
 Procurorul are la dispoziție 5 zile pentru a remedia neregularitățile
constatate de judecător sau mai are posibilitatea să restituie cauza în vederea
completării urmăririi penale sau cu alte acte de urmărire penală.

Judecătorul va dispune soluțiile finale:

1) Dispune începerea judecății cauzei:
a)Nu s-au formulat cereri și excepții sau nu s-au ridicat din oficiu, excepții la expirarea
termenelor arătate mai înainte, constată că în aceste condiții legalitatea probelor.
b)Poate în situația în care s-a constată neregularități ale actului de sesizare, au fost
excluse probe administrate sau anulate.
2)Restituie cauza la parchet:
a)A exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;
b)Rechizitoriu este neregulamentar întocmit iar neregularitatea n-a fost remediate de
procuror în termenul ce s-a stabilit.
c)Procurorul solicita restituirea cauzei atunci când nu răspunde în termenul prevăzut
de 5 zile.
Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecată în fond a cauzei.
Judecătorul apreciază că instanța nu e competentă, judecătorul de cameră preliminară
are obligația de a trimite către instanța competentă.
Judecătorul de cameră preliminară ce a dispus începerea judecăți exercită și judecarea
în fond.
Contestația se poate introduce de procuror și inculpat privind modul de soluționare a
cererilor și excepțiilor în fază premergătoare (I) precum își în situația soluțiilor dispuse de
judecătorul de cameră preliminară (II) în termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii
motivate.
Se judecată de judecătorul de cameră preliminară de judecătorul de instanță
superioară.
Judecătorul de cameră are obligația să se pronunțe la cere sau din oficiu la luarea,
revocarea și înlocuirea măsurilor preventive și mereu când are loc judecată la cameră trebuie
să verifice legalitatea pe parcurs a acestor măsuri.
Noul Cod Penal stabilește două grade de jurisdicție:
• Judecată în fond;
• judecată în apel. După apel se pronunța hotărârea definitivă ce poate fi atacată
prin căile extraordinare de atac.
Aceste dispoziții generale privind judecată sunt valabile pentru în primul rând pentru
cele 2 grade, fond și apel, cu unele aspecte specifice.
Judecată, a două fază a procesului penal, are rolul de a soluționa conflictul penal că
urmare a săvârșirii unei fapte penale iar acest conflict penal e dedus în față instanței de
judecată care are rolul de a asigură administrarea tuturor probelor pentru lămurirea concretă a
împrejurărilor în care au fost comise infracțiunea în scopul aflării adevărului și în final
pronunțarea unei soluții, să se stabilească adevărul.
Instanță de judecată care a parcurs fază de cameră preliminară este ținută, legată cu
faptele și persoanele inculpate supuse judecății, neputând să depășească aceste limite, aducă
acele fapte cu încadrările juridice respective și inculpații nominalizați ce urmează a fi achitați
sau pedepsiți.
Practic este limitată de acest cadru procesual.
În timpul judecății nu se mai permite nici procurorului extinderea procesului penal
asupra altor persoane și fapte, formându-se un alt dosar penal.
Principiile procedural ce stau la bază și se aplică în fază de judecat:
1)Principiu Oralității:
Articolul 351 Noul Cod Penal, judecată cauzei are loc în față instanței și se
desfășoară în ședința orală. în acest caz se presupune că toate cererile, excepțiile,
solicitările, punctele de vedere ale inculpatului, părților și procurorului se prezintă oral
în față instanței de judecată, această urmând să se pronunțe prin încheierea motivată.
Oralitatea e strâns legată de principiul publicității. oralitatea nu înseamnă că nu
trebuie menționată și consemnată, toate discuțiile și părțile de vedere se consemnează
într-o încheiere de ședința din fiecare zi de dezbaterii, reprezentând oglindă acestor
dezbateri ce trebuie. să fie cât mai concentrate iar ședința de judecate este obligatoriu
să fie înregistrată audio.
Este obligat grefierul să-și ia notițe de ședința unde pe un caiet special va
consemna toate susținerile și dezbaterile din ziua respectivă.

2)Nemijlocirii:
Presupune că instanță de judecată trebuie să ia contact direct și să participe la
administrarea probelor, acestea să se efectueze în față completului de judecată în mod
direct și nu prin delegarea altor organe, cu excepția cercetărilor și perchezițiilor. De
asemenea, se înțelege și stabilitatea completului de judecată ce trebuie să se mențină
pe parcursul întregii judecăți, se prevede că până la începerea dezbaterilor este posibilă
schimbarea unui membru al completului și chiar dacă e unic judecător însă după
începerea dezbaterilor nu mai e posibil iar dacă tot se întâmplă trebuie să se reia fază
dezbaterilor.

3)Contradictorietății:
Presupune participarea penală a inculpatului și celorlalte părți și a procurorului
cu susținerea contradictorie a punctelor lor de vedere => Egalitatea armelor, instanța
trebuie să permită administrarea probelor în acuzare cât și în contradictoriu a apărării
și a celorlalte părți. Aici instanță trebuie să aibă rolul sau activ dacă apare un
dezechilibru să solicite celeilalte părți să-și exprime punctul de vedere cu prevedere la
susținerii celeilalte părți.

4)Publicitatea ședinței de judecată:

E un princip caracteristic fazei de judecată, presupunând că judecată să se
desfășoare cu accesul liber a tuturor pers ce doresc să participe la judecarea cauzei
respective alături de inculpat, părți, apărător și reprezentanții lor. Trebuie că accesul
în sală se face în măsură în care spațiul va permite.

Legiuitorul a mai prevăzut posibilitatea să declare ședința nepublica atunci când:

 a)Se poate solicita de către procuror sau cererea unei părți sau din oficiu de instanță
dacă s-ar desfășura în mod public și ar aduce atingere unor interese de: stat, vieții intime unei
persoane, morale, intereselor minorilor sau ale justiției.
b)Atunci când martorul cere dacă ar aduce atingere siguranței sau vieții intime,
membrilor familiei sale sau demnității.
c)La cererea procurorului, pers vătămate sau a părților să se declare ședința nepublica
când s-ar pune în pericol confidențialitatea unor informații.
Ședința nepublică se poate desfășura pe tot parcursul procesului penal sau pe o
anumită parte.
Toți acești ce au calitatea de a ridica problemă această, în public se judecă posibilitatea
de a o face nepublica în ședința publică.
Președintele instanței de judecată are îndatorarea de a duce la cunoștință părților ce
participă la o ședința nepublica, de a păstra confidențialitatea informaților pe parcursul
procesului.
Pe durată judecății, instanță poate interzice publicarea și difuzarea prin mijloace scrise,
audio-foto în vederea dezvăluirii: părții vătămate, a părții responsabile civilmente, a
martorilor.

Activitățile Premergătoare Ședinței De Judecată

Președintele completului de judecată trebuie să verifice și să dispună măsurile necesare
cu privire la următoarele aspecte:
1)Citarea părților la judecată
=> Se va verifică dacă inculpatul și părțile au fost legal citate și dacă procedura de
înmânare a citației a fost legal îndeplinită. Această procedura trebuie avuta în vedere și
situația în care este înmânată citația pers cărei este destinată și unor reprezentanți ai acesteia
precum apărătorii , membrii ai familiei sau administrator de bloc iar în ultim caz afișarea
citației pe ușă destinatarului.
Instanță are posibilitatea că în afară de părțile din proces să dispună citarea și altor
persoane către trebuie să ia parte la judecarea cauzei menționate în dispozitivul rechizitoriului
precum părinții, tutori, martori, interpreți, experți, etc. Pentru partea vătămată trebuie să i se
menționeze faptul că dacă nu s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale are timp s-o
facă până la începerea cercetării judecătorești. Neprezentarea părților legal citate nu
împiedică desfășurarea judecății cauzei la termenul fixat cu excepția faptului dacă instanță
apreciază că este necesară prezența unor persoane și dispune o nouă citare a acestora pentru
termenul ulterior. persoanele care au luat parte la primul termen de judecată sau care au fost
legal citate luând cunoștință de termenul fixat, nu vor mai fi citate la termenele următoarele
fiind considerate că au termen în cunoștință. Dacă la cererea persoanelor care iau totuși
termenul în cunoștință, instanță poate da citații pentru a le folosi la locul de muncă pentru
noul termen.
Deținuților și militarilor li se vor înmâna citații din oficiu la fiecare termen pentru a
justifica prezența lor la instanță.

2)Asigurarea Apărării.
=> Persoana vătămata, inculpatul, celelalte părți și avocații lor au dreptul de a lua la
cunoștință de actele dosarului în tot cursul judecății. Pentru cei care sunt în stare de deținere,
președintele completului are obligația să permită avocatului să ia contact cu cel pe care-l
apără.
În cursul judecății ,persoană vătămată și părțile au dreptul la un singur termen pentru
angajarea unui avocat și pregătirea apărării. Atunci când persoană vătămată sau una din părți
nu mai beneficiază de asistentă juridică acordată de avocatul său, se poate acordă un alt
termen pentru angajarea unui nou apărător.

3)Asigurarea / Permiterea studierii dosarului de către ceilalți membrii ai completului

dacă sunt mai mulți, de către procurori și de către avocați și reprezentanții pârților.

4)Obligația de a se afișa cu cel puțin 24 h lista cu cauzele ce se vor judecată a doua zi

pentru a vedea fiecare la ce oră este programat.

Atribuțiile Președintelui Completului De Judecată În Cursul Judecății

1)Președintele completului conduce ședința de judecată îndeplinind îndatoririle
prevăzute de lege și rezolvă toate aspectele de procedură ce nu sunt date în competență
completului.
Cererile, excepțiile, etc, ce intră în competență întregului complet, președintele
completului trebuie să se consulte cu completul.
2)Strigarea cauzei și apelul celor citați de către președintele completului de pe lista
cauză ce este la rând, dispune prin grefier să se facă apelul părților și a celorlalte pers citate să
se constate dacă ele sunt prezente, iar pentru cele lipsă dacă s-a îndeplinit procedura legală de
înmânare a citaților.
La judecată pot participă și pârțile ce nu au fost citate sau a căror procedură de citare
nu a fost legală îndeplinită, deoarece prin prezența lor se asigură această lipsă de citare sau
procedură.
3)Asigurarea ordinii și solemnității ședinței și poate dispune măsurile necesare în
vederea asigurări ordinii și disciplinei ședinței de judecată. Poate dispune limitarea accesului
publicului la ședința de judecată ținând seamă de mărimea sălii, când constată că una din părți
sau cei care asistă la judecată nu respectă disciplină de ședința nesocotind măsurile luate li se
atrage atenția că dacă nu respectă regulile de ședința vor fi evacuate din sală de ședința. Dacă
acestea sunt părți în proces să fie chemați în momentul în care urmează a fi asculți.
4)În cazul în care în cursul ședinței de judecată se săvârșește o faptă penală,
infracțiune de audiența sub privirile instanței de judecată, președintele are obligația să
constate faptă și să-l identifice pe făptuitor. trebuie să trimită dosarul motivat către procurorul
competent. Dacă procurorul este prezent la judecată, el poate declara că începe urmărirea
penală și pune în mișcare acțiunea penală împotrivă făptuitorului și îl poate reține pe suspect
sau inculpat.
5)Cu ocazia primului termen dacă președintele completului constată că nu are apărător
ales iar asistentă juridică e obligatorie , va solicita din oficiu către baroul de avocați pentru
desemnarea unui avocat din oficiu.
 6)Președintele completului are obligația să verifice la cerere sau din oficiu cu privire la
măsurile preventive. Dacă se constată că trebuie luată o asemenea măsură sau înlocuită se va
consulta cu ceilalți membrii ai completului cu privire la aceste măsuri preventive.

Compunerea Completelor De Judecată

Se prezintă în felul următor:
De la toate instanțele ce judecă în fond, judecătorie, tribunal, curte de apel, instanța de
judecat e compusă dintr-un singur judecător. Instanțele ce judecă în apel au o compunere din
2 judecători.
Instanțele ce judecat în recurs, în casație completul e format din 3 judecători.
La fond la Înalta Curte De Casație Și Justiție completul e format din 3 judecători.

Felul Hotărârilor
• Hotărârile prin care cauza e soluționată în prima instanță de judecată sau cele prin
care ele se de investesc se numesc: Sentință.
• Hotărârea prin care instanță se pronunța prin: apel, recurs în casație și recurs în
interesul legii se numește : Decizie.
• Hotărârile pronunțate și toate grădele de instanțe se numesc: încheieri în care se
pronunță pe problemele ridicate în cursul unei judecății, aceste încheieri motivate
fiind și soluția dată. Aceste încheieri se fac de grefier în cel mult 72 de ore și se
semnează și de președintele de ședință.
Când hotărârea se pronunța a avut loc judecata, nu se mai întocmește încheiere.
Încheierea de ședința conține o sinteză a tuturor cererilor, discuțiilor și a modului în
care instanță s-a pronunțat privind aceste cereri și desfășurarea procesului din respectivul
proces Articolul 370, Alineatul (4).
Se consemnează: ziua, anul, instanță, dacă ședința a fost publică, numele:
judecătorilor, părților, avocaților, procurorului, alte părți, faptele pentru care inculpatul a fost
trimis în judecată și încadrarea acestuia, cererile formulate de procuror și celelalte părți,
concluziile procurorului, persoanei vătămate și ale părților susținute personal sau prin
apărătorii sau reprezentanții săi.

Termenul De Declarare A Apelului

Termenul este unul general de 10 zile cu excepția în care se prevede în mod expres un
termen mai scurt de regulă de 3 zile, împotrivă unor încheieri privind luarea măsurilor
preventive.
Termenul curge de la comunicarea copiei / minutei pentru procuror și toate părțile,
persoană vătămată.
În cazul încheierilor prin care s-au dispus cheltuielile judiciare, amenzi judiciare, acest
termen este de 10 zile și curge de îndată de la pronunțarea încheierii sau cel mai târziu la 0
zile de la pronunțarea sentinței.
Pentru persoanele ce nu sunt părți în cauza ce au suferit o vătămare având și ele
dreptul la apel, termenul de 10 zile pentru ele curge de la data la care au aflat sau măsură ce a
provocat vătămarea în drepturile lor.
 Acest termen de 10 zile este un termen de decădere, adică dacă a expirat, titularul
respectiv nu mai poate beneficia de repunerea în termen în principiu.
Acest termen se calculează după principiul zilelor libere, adică ziua când ai primit
copia de pe minută nu intră în calcul cât nici ultima zi nu intră în calcul. Dacă ultima zi pică
într-o zi de sărbătoare legală, se prelungește până la prima zi lucrătoare.
Există situații în care titularul dreptului la apel este în imposibilitate efectivă de a
introduce apel și a apărut instituția repunerii în termen. Repunerea în termen presupune
mijlocul procesual prin care titularul dreptului la apel ce nu a putut declară apel în termen din
cauze ce nu i se pot imputa este repus în dreptul din care fusese decăzut după expirarea
termenului de apel.
Condiții:
!)Apelul să se fi declarat după expirarea termenului prevăzut de lege.
2)Întârzierea în declararea apelului să fi fost determinată de o împrejurare temeinică de
împiedicare ce trebuie dovedită, inundații, calamități.
3)Cererea de apel să fie introdusă în cel mult 10 zile de la încetarea cauzei de
împiedicare.
În măsură în care instanță admite repunerea în termen, e considerat acel apel declarat
în termen și se procedează la soluționarea/judecarea apelului. Până la soluționarea repunerii în
termen, instanță de apel poate suspendă executarea hotărârii atacate cu apel.

Declararea Apelului Și Motivarea Apelului

Apelul se declară printr-o cerere scrisă care trebuie să cuprindă mai multe mențiuni
respectiv:
• Numărul dosarului;
• Numărul sentinței / încheierii atacate;
• Denumirea instanței ce are sentință atacată;
• Numele, prenumele, CNP, domiciliul, reședința, semnătura persoanei ce declară apel;
• Apelul trebuie să cuprindă obligatoriu motivul/motivele invocate;
• Cererea de apel se depună la instanță a cărei hotărâre se atacă; â
• Persoană ce se află în curs în stare de deținere poate depune cererea de apel la locul de
deținere unde se întocmește un proces-verbal;

Renunțarea La Apel Și Retragerea Apelului

Renunțarea la apel este declarația prin care un subiect procesual îndreptățit să
formuleze apel arată în mod explicit că nu se folosește de acest drept de apel. Pentru a se
realiză această instituție, trebuie îndeplinite urm condiții:
1)Facultatea de a renunță expres la apel trebuie să fie exercitată de titularul dreptului la
apel.
2)Voința de a renunță la apel să se exprimă în intervalul datei primirii minutei și data
expirării termenului la apel.
3)Renunțarea trebuie făcută expres iar această renunțare privește atât latură penală a
cauzei cât și / sau latură civilă.
 Apelul declarat în termen poate fi retras de către părțile apelante personal sau prin
mandatar , cu mandat special; de către procurorul ierarhic superior pentru retragerea apelului;
reprezentantul legal al inculpatului minor; de către orice titular al dreptului la apel.
Retragerea apelului poate fi făcută printr-o declarație scrisă care se trimite la instanță a
cărei hotărâri a fost atacată sau la instanță de apel.
Retragerea dacă are loc de către un inculpat ce se află în stare de deținere are loc
printr-o declarație de la locul de deținere ce întocmește un proces-verbal.
Cerea de retragere a apelului poate avea loc până la închiderea dezbaterilor.
Retragerea apelului are că efect că instanță de apel nu mai soluționează cerea de apel
iar sentință atacată intră în puterea lucrului de caz din momentul în care s-a retras apelul
respectiv deoarece până s-a retras apelul este suspendată.

Efectele Apelului
Apelul se declară împotrivă unor hotărâri pronunțate în fond împotrivă unor sentințe,
acea hotărâre fiind suspensiva de executare.
1)Efectul suspensiv al apelului.
Acest efect acționează atât cu privire la latura civilă și penală dacă legea nu dispune
altfel. Acest efect suspensiv, poate fi un efect suspensiv total sau un efect suspensiv parțial,
fie la latură penală sau civilă.
2)Efectul devolutiv. Acest cuvânt provine din latină și presupune că declararea
apelului să fie o trimitere a cauzei la un organ superior ce să judece.
Consecințe: instanță de apel nu poate fi sesizată cu fapte ce nu au constituit obiectul
judecății în prima instanță, aspecte ce nu au fost soluționate de instanța de fond; instanță de
apel nu se poate pronunța cu privire la pers ce nu au figurat că părți în procesul soluționat prin
sentință atacată, cu excepția acelora care au suferit o vătămare în drepturile lor și nu au fost
părți.
Efectul devolutiv este limitat:
a)Persoană care a declarat apelul.
b)În funcție de calitatea pe care apelantul o are în proces.
c)În principiu apelul nu profită decât acelora care l-au declarat. Apelul declarat de
procurori produce efecte devolutive pentru toate persoanele ce au fost părți în proces dacă nu
s-a menționat că a fost declarat în favoarea sau defavoarea uneia dintre părți.
Efectul neagravării situației în propriul apel. Instanță de apel soluționând cauza nu
poate creă o situație mai grea celui ce a declarat apel, că să se îndeplinească acest efect trebuie
îndeplinite:
a)Fie că apelul părții sau a unor părți ce formează un grup procesual să fie singur
introdus.
b)Apelul introdus să fie singurul admis.
Cu excepția când declară persoană vătămată, o parte sau procurorul.

4)Efectul extensiv.
Acest efect presupune că obligă instanță a de apel să examineze cauza prin extindere și
cu privire la părțile ce nu au declarat apel putând hotărî și în privință lor fără a le creă o
situație mai grea. Pt această este necesar că apelul să întreprindă:
 a)Să existe un apel valabil declarat.
b)Subiectul procesual față de care operează extinderea să nu fi declarat apel sau să nu
fie vizat prin apelul declarat de un alt subiect procesual.
c)Să existe mai mulți subiecți procesuali ce au un interes comun printre care doar unul
să fi declarat apel.
d)Să existe o unitate procesuala, adică părțile să aparțină aceluiași consortiu litis.
e)Extinzând apelul cu privire la subiecții ce nu au creat apel să nu le creeze o situație
mai grea extinderea având loc doar când le este în favoare.

Judecarea Apelului
Verificarea în apel a primei hotărâri se face e bază lucrărilor și materialelor din prima
instanță și posibilitatea administrării de noi probe, în final făcându-se o nouă apreciere a
situației de fapt și a problemelor de drept. Se mai spune că în apel are loc o rejudecare a
cauzei.
Judecarea se face cu citarea părților și a persoanei vătămate. Inculpatul în mod
obligatoriu trebuie să fie prezent dacă se află în stare de ținere cât și participarea procurorului
fiind obligatorie.
Ascultarea inculpatului se face potrivit regulilor de la judecată în fond.
Ordinea dezbaterilor e puțin schimbată mai întâi dându-se cuvântul apelantului, cel ce
a declarat apel iar apoi intimaților iar apoi procurorului. Dacă apelul este declarat de procuror,
procurorul are primul cuvânt.
După judecarea apelului se poate ajunge la o nouă situație de fapt, apreciere a probelor
și o nouă încadrare juridică.
Instanță de apel e obligată să țină cont de motivele de apel și să țină cont și de calitatea
subiectului ce a declarat apelul respectiv.
Acele încheieri ce pot fi atacate separat, acelea ce se referă la greșită acordare a
cheltuielilor pentru avocat, expert, interpret, aceste apeluri împotrivă acestor încheieri se
judecă în cameră de consiliu fără citarea părților.

Soluțiile Ce Se Pronunță În Apel

I. Soluții de respingere a apelului:
1)Respingere că tardiv formulat peste termen sau nu a fost repusă în termen.
2)Respins că inadmisibil când apelul s-a formulat împotrivă unei sentințe ce nu
putea fi declarate cu apel, introdusă de un subiect ce nu ar avea calitatea, etc.
3)Dacă apelul este nefondat, nu sunt motive.
II.Admiterea apelului. Instanța admite apelul în 2 situații:
1)Desfințează sentință primei instanțe și pronunța o nouă hotărâre soluționând
cauza pe
latură penală sau pe latură civilă ori pe ambele lațuri, casare cu reținere.
2)Desfințează sentință primei instanțe și dispune rejudecarea de către instnata a
cafrei
hoț a fost desfințată, casare cu trimitere, în următoarele situații:
*Când judecarea cauzei la prima instnta a fost în lipsă unei părți nelegal
citate sau legal.
 *Citat, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și a înștiințat instanța de
această
imposibilitate.
*Atunci când există vreunul din cazurile de nulitate absolută cu
excepția cazului de necompetență dacă se constată necompetență
instnatei de fond, instnta casează hotărârea pronunțată în fond și trimite
cauza să fie rejudecata de către instnta competență.
Cu ocazia soluționării apelului, instanța de apel trebuie să se pronunțe și cu privire la
unele chestiuni complementare cauzei respectiv cu privire la măsurile asiguratorii,
cheltuilelile judicare, deduceerea duratei reținerii și arestării preventive a arestului la
domiciliu din pedeapsă aplicată.

Conținutul Hotărârii Pronunțate În Apel

Hotărârea pronunțată în apel are numele de decizie. Trebuie să conțină aceleași părți
că și sentință, adică: parte introductivă cu mențiunile sale de la Articolul 402, expunerea /
motivarea unde sunt cuprinse temeiurile de fapt și de drept ce au dus la adoptarea soluției în
apel, dispozitivul ce cuprinde soluția data în apel și mențiunea că a fost pronunțată în ședința
publică. Trebuie să se pronunțe și asupra măsurilor preventive dacă se mențin sau se revoca
sau se înlocuiesc cu altă măsură.
Dacă s-a dispus rejudecarea cauzei trebuie să se menționeze care este ultimul act
procedural de la care instanța de fond trebuie să reia cursul judecății.
Că și sentință, decizia instanței de apel se comunică procurorului, părților, persoanelor
vătămate și administrației locului de deținere dacă inculpatul se află în stare de deținere.

Limitele Rejudecării
Instanța de fond trebuie să rejudece cauza ținând cont de îndrumările și mențiunile
date în decizia din apel. Trebuie să respecte regulă neagravării situației părții ce a declarat
apel.
Dacă hotărârea în fond a fost desființată sau casată, când procurorul a declarat apel,
instanță poate în această variantă să agraveze soluția data după rejudecare.

Contestația
Calea de atac a contestație se poate exercită doar când legea o prevede expres.
Titularul poate formulă contestație: Procurorului și subiecților procesuali la care se
referă hotărârea atacată, de regulă împotrivă încheierilor cât și de persoanele a căror interese
legitime au fost lezate și nu-s subiecți procesuali.
Contestația se introduce în termen de 3 zile de la pronunțare pentru procurori și de la
comunicare pentru celelalte persoane. Contestația se depune la judecătorul de cameră
preliminară sau la instanța ce a judecat cauza a cărei hotărâre se atacă.
Judecarea contestației se face de reguli speciale.
Cele mai multe contestații au loc atunci când se judecă în cameră de consiliu. Sunt
situații când contestațiile se judecă în ședințe publice și sunt soluționate de judecătorul de
drepturi și libertăți și de cameră preliminară de către instanța superioară.
 La soluționarea contestației, se citează persoană ce a făcut contestația și subiecții
procesuali la care se referă hoț atacată și trebuie să se asigură asistența juridică obligatorie e
conform Articolului 90 Cod Procedură Penală. Contestația se soluționează prin decizie ce nu
poate fi atacată.
Soluții:
I)Respingerea contestație cu menținerea hotărârii atacate când este tardivă,
neadmisibilă sau nefondată.
II)Admiterea contestației prin desființarea hotărârii atacate și reținerea cauzei și
soluționarea de instanța superioară sau desființarea hoț atacate și soluționarea cauzei de
judecătorul sau completul ce a judecat când nu s-au respectat condițiile de citare.
Căile Extraordinare De Atac
Suntem în față unor hotărâri definitive când vorbim de căile extraordinare de atac, s-a
parcurs fondul, apelul și contestația dacă e cazul. Astfel mai există căile extraordinare în
situația în care apăr erori în primul rând.
Contestația În Anulare
Împotriva hotărârilor definitive și pot formulă contestații în anulare pentru motivele:
1)Când judecată în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau deși legal citată
a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.
2)Când inculpatul a fost condamnat deși existau probe de încetare a procesului penal.
3)Când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel ce a luat parte la dezbatere
pe fond a procesului.
4)Când instanță nu a fost compusă conform legii sau a existat un caz de
incompatibilitate.
5)Când judecată a avut loc fără participarea procurorului sau inculpatului când această
era obligatorie.
6)Când instanța a avut loc în lipsă avocatului când asistentă era obligatorie.
7)Când ședința de judecată nu a fost publică în afară cazurilor când legea prevede
altfel.
8)Când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent dacă audierea era legal
posibilă.
9)Când împotrivă unei persoane s-au pronunțat 2 hotărâri definitive.

Titularii Contestației În Anulare

Poate fi formulată de persoană vătămată, de părți sau de către procuror. Nu poate
formulă contestație în anulare persoană vătămată sau partea care nu a declarat apel.
Contestația în anulare se îndreaptă împotrivă unor hotărâri definitive din apel.
Titularul care contesta în anulare trebuie să motiveze în mod expres cazul de
contestație pe către-l invocă și motivele aduse.
Termenul De Introducere A Contestației În Anulare
Termenul este de 10 zile care curge de la data când pers împotrivă căreia se face
executarea, a luat cunoștință de hoț a cărei anulare se cere. În situația când nu se face
termenul de 10 zile curge de la data comunicării hotărârii ce urmează a fi atacată cu
contestație în anulare.
Instanță Competentă
 1)Este competentă de a soluționa / judecă contestația în anulare instanței ce a
soluționat în apel.
2)Este competentă de a soluționa / judecă contestația instanței la care a rămas
definitivă ultima hotărâre în cazul în care s-au dat 2 hotărâri pentru aceeași situație.
Procedura De Soluționare
I)Procedura de judecată în principiu ce constituie un filtru a hotărârii atacate.
II)Judecarea propriu-zisă a contestației în anulare.
I)Este o procedură necontradictorie, se desfășoară în cameră de consiliu fără citarea
părților. În această fază, se verifică urm aspecte:
-Dacă cazul de contestație în anulare și motivele sunt corect redactate,
-Dacă s-au depus dovezi care nu sunt la dosar,
-Dacă hotărârea atacată este definitivă,
-Dacă s-a respectat termenul, dacă contestația a fost introdusă în termenul prevăzut de lege
Articolul 428 Cod Procedură Penală.
Judecătorul ce soluționează contestația dispune măsuri pentru atașarea dosarului în
care s-a pronunțat hotărârea definitivă. Judecătorul care a participat la judecarea cauzei în apel
sau în fond e incompatibil să judece contestația în anulare.
Se pot dispune soluții:
În această prima fază se poate admite printr-o încheiere iar instanță la cerere sau oficiu
poate dispune suspendarea hotărârii a cărei anulare s-a cerut după ascultarea obligatorie a
concluziilor procurorului sau se poate respinge prin decizie definitivă.
II)Judecarea contestație în anulare după admiterea în principiu are loc în ședința
publică cu citarea părților interesate, este obligatorie prezența procurorului cât și prezența
inculpatului contestator sau intimat, asistentă juridică este obligatorie pentru inculpatul privat
de libertate.
În această fază instanța nu soluționează, nu are în vedre noi probe ce să vizeze fondul
cauzei. Judecarea contestației are loc pe probele deja administrate. Instanță pune în dezbatere
temeinicia anulării .
Se pot dispune că soluții:
Poate admite contestația în anulare dacă găsește întemeiată contestația desființând prin
decizie definită și fie de îndată sau în nou termen dispune la rejudecarea apelului sau
rejudecarea cauzei după desființare i urmă când apelul este trimis la rejudecare. Dacă instanță
constată că ne aflăm că respectivul caz prevăzut la Articolul 486, b) dispune prin decizie
definită încetarea procesului penal.
Respingerea contestației în situația în care cazul invocat este neîntemeiat, instanța va
respinge contestația în anulare că neîntemeiată. Introducerea unei noi contestații bazate pe
același motiv este inadmisibilă sau se poate luă act de retragerea contestației în anulare.

Revizuirea
Revizuirea este o cale extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu
privire la faptele cauzei survenite că urmare a necunoașterii a situației de fapt la data
soluționării cauzei, folosirii unor probe denaturate sau datorită corupției organelor judiciare ce
au rezolvat cauza.
 Revizuirea urmărește îndreptarea unor erori judiciare legate de fondul cauzei și
corectă soluționare a acestuia și pot fi atacate prin revizuirea doar acelor hotărâri definitive
prin care se rezolvă fondul cauzei și care conțin erori descoperite ulterior momentului în care
au rămas definitive. Nu pot fi suspuse revizuirii încheierile date pe parcursul judecății,
sentințele de des investire.

Articolul 453 Cod Procedură Penală - Amânarea Executării Pedepsei

a)S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la
soluționarea cauzei ce sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate în
cauză.
Condiții:
-Faptele și împrejurările să facă parte din obiectul probațiunii contribuind la soluționarea
cauzei
-Faptele și împrejurările invocate trebuie să fie noi pentru instanța de judecată și părțile în
cauza și care nu au fost cunoscute la judecarea în fond a cauzei.
-Faptele și împrejurările noi să dovedească netemeinica hotărârii atacate.
-Prin reluarea judecății în revizuirii să se ajungă la pronunțarea unei soluții diametral opuse
celei date în cauză.
b)Când printr-o hotărâre a cărei revizuiri se cere s-a întemeiat pe decizia unui martor,
opinia unui expert sau a unui interpret ce a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă
influențând soluția instanței.
Condiții:
-În cauza în care martorul, expertul, interpretul să fi săvârșit infracțiunea de mărturie
mincinoasă.
-Mărturia mincinoasă că fi dus la pronunțarea unei hoț. nelegale/netemeinice.
-Mărturia mincinoasă să poată fi dovedită prin hotărârea judecătorească de condamnare,
ordonanța procurorului sau alte mijloace de probă.
În acest caz că și în celelalte nu este necesară a se ajunge la pronunțarea unei soluții
diametral opuse, și celelalte situații sunt admise.
c)Un înscris care a servit că temei al hoț că revizuire se cere a fost declarat fals după
pronunțarea judecății sau în cursul judecății ce a influențat pronunțarea instanței.
Condiții:
-Să existe un înscris fals.
-Înscrisul declarat fals să fi fost temeiul ce a dus la pronunțarea unei hoț netemeinice.
-Dovedirea falsului să aibă loc prin hoț judecătorească, ordonată procurorului, etc.
d)Un membru al completului de judecată, procurorul sau persoană care a efectuat acte
de e cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza ce a influențat hoț pronunțată.
Condiții:
-Să se fi comis o infracțiune de corupție de procuror, judecător, etc.
-Infracțiunea să se fi comis în legătură cu cauza,
-Infracțiunea comisă să fi dus la pronunțarea unei hoț nelegale și netemeinice.
e)Când 2 sau mai multe hoț judecătorești penale definitive prin care s-a soluționat
latură penală nu se pot concilia, sunt contradictorii.
Condiții:
-Să existe 2 sau mai multe hotărâri penale definitive.
-Hotărârea respective să nu se poată concilia total sau parțial.
-Respectivele hotărârea să se fi soluționat fondul cauzei.
f)Revizuirea hotărârii judecătorești penale definitive că urmare a faptului că s-a
întemeiat hotărârea pe o prevedere legală cea fost declarată neconstituțională de Curtea
Constituțională a României.
Condiții:
-Să existe o hoț penală definitivă,
-Admiterea unui text ca neconstituțional de CCR.
-Hotărârea s-a întemeiat pe decizia declarată neconstituțională.
g)art. 465 CPP, atunci când s-a încălcat un drept al unei persoane, obligă statul român
la o sumă de despăgubire iar acea hotărâre trebuie supusă procedurii de revizuire.
Condiții:
-Să existe o hotărâre penală definitivă,
-CEDO să constate că prin renunțarea acestei hotărâri au fost încălcate drepturi fundamentale
reglementate în Convenția Europeană asupra drepturilor omului.
-Să se constate că efectele grave continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin
revizuirea hotărârii pronunțate.
Poate solicita persoana a cărei drept a fost încălcat sau membrii familiei celor ce sunt
condamnați chiar și după moartea acestuia. Procurorul poate de asemenea.
Cerea se introduce la instanța a cărei revizuire se cere.
Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul
Oficial. Părțile se citează, participarea procurorului și participarea inculpatului. Instanță se
bazează pe revizuirea acelorași probe.
Instanță poate respinge că tardivă, inadmisibilă sau nefondata sau poate admite și
avem 2 variante: admite și desființează în parte sau poate admite și desființează în totalitate.
Hotărârea este supusă cailor de atac.

Procedura De Judecare A Revizuirii

Hotărârile definite sunt supuse revizuirii cu privire la ambele lațuri cât și cu privire la
fiecare latură, penală, civilă. Dacă se supune revizuirii doar la latura civilă, se va judecată
după procedura civilă și de către instanța civilă. Dacă e în ambele lațuri, competentă este
instanța penală.
Titularii: părțile, inculpatul, persoana vătămată, partea civilmente cât și substituiții
procesuali, soțul, soția chiar și după moartea condamnatului.
Cererea de revizuire poate fi formulată în scris în următoarele termene: oricând dacă
cerea este formulată în favoarea condamnatului în toate cazurile prevăzute cu excepția
cazurilor de la Litera f, în termen de un an de la data publicării deciziei CCR în Monitorul
Oficial sau în termen de 3 luni dacă cererea a fost în defavoarea condamnatului.
Cerea de revizuire poate fi formulată chiar dacă pedeapsă a fost executată sau în curs
de executare.
Instanță competentă este cea care a judecat cauza în prima instanță iar dacă avem
hotărârea ce nu se conciliază este competentă instanța superioară în grad a uneia dintre cele 2
care au dat hotărârile.
 Judecătorul trebuie să dispună înainte de primul termen să fie atașat dosarul în care s-a
dat hotărârea definitivă sau hotărârile dacă au fost 2 ce nu se conciliau.
I)Etapa de procedură prealabilă.
II)Etapa de judecată propriu-zisă.
I)Trebuie să se desfășoare în cameră de consiliu să facă citarea părților și fără participarea
părților și se verifică dacă cerea a fost formulată în termen de o pers ce avea calitatea
procesuala, dacă s-au respectat condițiile de formă, dacă au fost invocate temeiuri legale,
faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea.
Soluții:
Admiterea în principiu prin încheiere motivată și se poate dispune suspendarea
hotărârii și respingerea cererii ca inadmisibilă prin sentință.
După admiterea în principiu are loc judecarea propriu-zisă a cererii de revizuire.
Această rejudecare se face potrivit regulilor de procedura privind judecată în prima instanță,
cu citarea părților sau a subiecților procesuali principali și cu participarea obligatorie a
procurorului. Instanța rejudecând, va reexamina probele efectuate în fazele de judecată
anterioare și sunt excluși de la administrarea probelor martorii ce au declarat mincinos, bazată
pe acest motiv.
În situația în care sub aspectul împrejurărilor de fapt, nu pot fi stabilite în mod mijlocit
aceste aspecte ale situației de fapt, aspecte noi ce nu au fost cunoscute, instanța dispune
efectuarea cercetării necesare de procurorul de la parchetul de pe lângă instanța a cărei cereri
de revizuire este soluționată într-un interval ce nu poate depăși 3 luni.
Soluții pe care instanța ce soluționează revizuirea le poate da:
Soluțiile se dispun prin sentință:
1)Respingerea cererii că neîntemeiată cu obligarea la plată cheltuielilor judiciare și reluarea
executării pedepsei dacă a fost suspendată ape timpul soluționării cererii de revizuire.
2)Admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii sau a hotărârilor ce nu se pot concilia și
pronunțarea unei hotărâri asupra fondului cauzei.
3)Ia act de retragerea cererii de revizuire ce poate avea loc pană la încheierea dezbaterilor în
cadrul judecării cererii de revizuire. sentință este supusă aceluiași căi de atac căruia poate fi
supusă hotărârea la care se referă revizuirea. Introducerea unei noi cereri de revizuire prin
respingerea că inadmisibilă sau neîntemeiată nu mai poate fi introdusă când e vorba de
identitate de persoane, temei legal, motive.

Recursul În Casație
Este o cale extraordinară de atac și diferă în mare parte față de recursul din din CPP
vechi ce era cale ordinară de atac.
Această cale de atac extraordinară se vrea o combinație între recursul ordinar din codul
de procedura vechi și recursul în anulare ce a existat până în decembrie 2004. Se împrumută
elemente de la cele 2 recursuri.
Acest recurs e de competența exclusivă a Înalte Curți De Casație Și Justiție și
urmărește prin el îndreptarea încălcării unor norme de drept, unor reguli de drept.
Acest recurs în casație se îndreaptă împotrivă deciziilor pronunțate la curțile de apel că
instanțe de apel.
 Recursul în casație față de celelalte căi de atac este mai greu de formulat având în
vedere că merge direct la Înaltă Curte De Casație Și Justiție.
Nu pot fi atacate cu recurs în casație:
a)Hotărârile pronunțate după rejudecarea cauzei că admitere a cererii de revizuire.
b)Hotărârile pronunțate de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul
judecării în lipsă.
c)Hotărârile pronunțate în materia suspendării pedepselor și reabilitării.
d)Soluțiile pronunțate pentru infracțiuni a care se pun în mișcare la plângerea prealabilă.
e)Soluțiile pronunțate că urmare a aplicării procedurii pentru recunoașterea învinuirii.
f)Hotărârile ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției.
În afară de acestea, toate deciziile pronunțate de curțile de apel că instanță de apel pot
fi suspuse recursului în casație.
Hotărârile ce sunt supuse de principiu recursului în casație:
Recursul în casație exercitat de procurori împotrivă hotărârilor prin care s-a dispus
achitarea nu poate avea că efect condamnarea acestuia de instanță de recurs în casație pentru
că se poate face doar în favoare
Termenul de declarare poate fi introdus de părți sau procuror în termen de 30 de zile
de la data comunicării deciziei instanței de apel.
Titularii acestei căi de atac extraordinare sunt :
-Procurorul privind latură penală și civilă.
-Inculpatul privind latură penală și latură civilă împotrivă hoț prin care s-a dispus
condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau anularea aplicării pedepsei, încetarea
procesului penal.
-Partea civilă și partea responsabilă civilmente în toate situațiile cu privire la alt civilă iar în
latura penală doar dacă soluția din această latură penală ar influența soluția în latură civilă.

Motivarea:
Cerea de recurs în casație se formulează în scris și cuprinde: numele, renume,
domiciliu, reședința, numele și prenumele al avocatului sau procurorului, indicarea hoț ce se
atacă, semnarea pers care exercită recursul în casație și semnătura avocatului, etc.
Trebuie să fie anexate toate înscrisurile motivate în recursul în casație.
Cazuri de recurs în casație:
1)În cursul judecății nu au fost respectate condițiile privind competență privind
competența.
2)Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu e prevăzută de legea penală.
3)În mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.
4)S-a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Aceste cazuri pot constitui motiv al recursului în casație dacă nu au fost invocate și
chiar respinse de instanța de apel sau a omis să se pronunțe asupra lor.
Procedura de comunicare:
Cererea de recurs în casație se depune la instanță de apel ce a judecat apelul respectiv.
Președintele instanței a cărei hotărâre se atacă sau judecătorul delegat va comunică
procurorului și părților cu mențiunea că pot depune concluzii scrise în termen de 10 zile.