Sunteți pe pagina 1din 13

Drept civil –Curs 2

Suspendarea cursului prescripţiei extinctive


Preocuparea legiuitorului prin reglementǎrile stingerii dreptului la acţiune în
sens material pe calea prescripţiei extinctive a fost aceea ca titularul dreptului sǎ fie
impulsionat, sǎ fie atenţionat sǎ-şi valorifice dreptul sǎu în termenul prevǎzut de
lege.
Prescripţia extinctivǎ reprezintǎ o sancţiune îndreptatǎ împotriva titularului
dreptului care se dovedeşte a fi nepǎsǎtor cu dreptul subiectiv civil şi în ce priveşte
realizarea acestuia.
În timpul curgerii prescripţiei pot sǎ survinǎ anumite situaţii de naturǎ sǎ-l
împiedice pe titular în exercitarea dreptului la acţiune în sens material existând
uneori o imposibilitate materialǎ, alteori una juridicǎ sau chiar moralǎ de a se
încadra în termenul stabilit de lege.
Pentru aceste situaţii deosebite legiuitorul a fost preocupat sǎ asigure
titularului dreptului la acţiune posibilitatea de a folosi integral termenul de
prescripţie şi în acest sens a fost creatǎ instituţia suspendǎrii cursului prescripţiei
extinctive.
Dacǎ nu s-ar fi conceput asemenea instituţie se putea întâmpla ca titularul
dreptului sǎ fie pus în situaţia de a nu-şi fi putut valorifica dreptul sǎu din motive
independente de voinţa sa şi s-ar fi aflat în situaţia scurgerii întregului termen de
prescripţie extinctivǎ înainte sǎ fi putut introduce o acţiune în judecatǎ. În acest caz
finalitatea prescripţiei extinctive nu s-ar fi atins şi titularul dreptului s-ar fi aflat în
situaţia scurgerii termenului de prescripţie fǎrǎ sǎ existe o cauzǎ care sǎ-i fie
imputatǎ.
Suspendarea cursului prescripţiei extincitve reprezintǎ oprirea de drept a
cursului ei pe tot intervalul de timp cât dureazǎ situaţiile expres şi limitativ
prevǎzute de lege care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în imposibilitatea de a
acţiona.
Cauzele de suspendare a cursului prescripţiei extinctive sunt reglementate la
art.2532 C.civil. Analizând aceste cauze vom observa:
1. acestea sunt cauze legale în sensul cǎ sunt stabilite prin dispoziţiile legii şi nu
pot fi determinate convenţional prin voinţa pǎrţilor
2. acestea sunt cauze expres şi limitativ prevǎzute de lege fiind deci de strictǎ
interpretare
3. aceste cauze produc efecte de drept astfel încât organele jurisdicţionale au
posibilitatea doar sǎ constate producerea unor asemenea cauze
Aceste cauze pot fi clasificate ca şi cauze generale care acţioneazǎ în
raporturile dintre oricare persoanǎ şi cauze speciale, acelea care acţioneazǎ în
raporturile dintre anumite persoane.
Cauze generale:
1. Cazurile de forţǎ majorǎ: acelea care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în
imposibilitatea materialǎ de a-şi exercita drepturile. Dispoziţiile art.2532- text care

1
Drept civil –Curs 2
prevede cǎ prescripţia este suspendatǎ atâta timp cât cel împotriva cǎruia curge este
împiedicat de un caz de forţǎ majorǎ sǎ facǎ act de întrerupere a ei.
Cazurile de forţǎ majorǎ reprezintǎ anumite împrejurǎri care datoritǎ
caracterului lor de neprevǎzut şi de neînlǎturat îl pun pe titularul dreptului într-o
imposibilitate absolutǎ de a-şi exercita dreptul la acţiune în sens material.
Este necesar pentru a opera suspendarea cursului prescripţiei extinctive ca
situaţia de forţǎ majorǎ sǎ acţioneze împotriva aceluia care este ţinut de lege sǎ-şi
exercite dreptul în cursul termenului stabilit şi imposibilitatea de a acţiona a
acestuia este de naturǎ moralǎ.
2. Situaţia în care fie creditorul, fie debitorul, fie ambii fac parte din forţele armate
ale României care se gǎsesc pe picior de rǎzboi.
Dispoziţiile art.2532 pentru a opera acest caz este necesar sǎ fie întrunite
douǎ condiţii în mod cumulativ:
a) fie creditorul, fie debitorul, fie ambii trebuie sǎ facǎ aprte din forţele armate
ale României
b) forţele armate trebuie sǎ se gşeascǎ pe picior de rǎzboi
Astfel fiind simplu fapt cǎ debitorul sau creditorul sau ambii fac parte din
forţele armate nu constituie un motiv care sǎ ducǎ la suspendarea cursului
prescripţiei extinctive.
De observat este cǎ dispoziţiile art.2532 sunt aplicabile nu numai militarilor
ci şi angajaţilor civili care sunt similaţi militarilor. Ex: cadrele medicale care nu au
şi calitatea de ofiţer sau subofiţer, ingineri, economişti etc. Şi în cazul lor
imposibilitatea de a-şi exercita dreptul este tot de naturǎ materialǎ.
3. - prescripţia nu curge împotriva aceluia care este lipsit de capacitatea de exerciţiu
cât timp acesta nu are un reprezentant legal şi nici împotriva aceluia care are
capacitate de exerciţiu restrânsǎ atâta vreme cât aceastǎ persoanǎ nu are un
ocrotitor legal.
Cauze speciale:
1. - prescripţia se suspendǎ pânǎ la rezolvarea reclamaţiei administrative fǎcutǎ de
persoana îndreptǎţitǎ cu privire la despǎgubiri sau restituiri în temeiul unui contract
de transport sau prestǎri servicii poştale şi telecomunicaţii, însǎ cel mai târziu pânǎ
la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la momemntul înregistrǎrii reclamaţiei.
Pentru a opera suspendarea cursului prescripţiei, este necesar sǎ existe o
reclamaţie administrativǎ care se referǎ la despǎgubiri sau la restituiri în temeiul
unui contract de transport sau prestǎri servicii de poştǎ şi telecomunicaţii.
Asemenea suspendare poate dura pânǎ la trecerea a 3 luni din momentul
înregistrǎrii reclamaţiei.
Dacǎ petiţionarul, acela care a formulat reclamaţia primeşte un rǎspuns dar
nu este mulţumit întrucât nu i s-a soluţionat favorabil reclamaţia cursul prescripţiei
se suspendǎ numai pânǎ la momentul primirii rǎspunsului respectiv dupǎ care îşi va
relua cursul.

2
Drept civil –Curs 2
În situaţia în care petiţionarul nu primeşte un rǎspuns suspendarea cursului
prescripţiei va înceta la scurgerea termenului de 3 luni de la înregistrarea
reclamaţiei şi titularul este în dreptul sǎ formuleze o cere de chemare în judecatǎ.
Legiuitorul a dorit sǎ asigure petiţionarului posibilitatea de a-şi rezolva
protejarea drepturilor pe cale necontencioasǎ în mǎsura în care asemenea cale de
urmat este posibilǎ. Dacǎ fie reclamaţia a fost respinsǎ, fie s-a scurs termenul de 3
luni petiţia începe sǎ curgǎ de la data primirii rǎspunsului la reclamaţie în primul
caz, sau de la data scurgerii termenului de 3 luni în cel de-al doilea caz.
2. prescripţia nu curge atâta timp cât nu au fost date şi aprobate socotelile între
pǎrinţi sau tutori şi aceia care sunt sub ocrotirea lor, între curator şi aceia pe care îi
reprezintǎ precum şi între orice altǎ persoanǎ care în temeiul legii sau a unei
hotǎrârii judecǎtoreşti administreazǎ bunurile altora şi aceia ale cǎror bunuri sunt
astfel administrate.
3. Prescripţia extinctivǎ nu curge în cazul soţilor în timpul cǎsǎtoriei indiferent cǎ ei
convieţuiesc sau sunt despǎrţiţi în fapt. Explicaţia constǎ în aceea cǎ existǎ raţiuni
speciale în ce priveşte relaţiile dintre soţi care îi împiedicǎ sǎ formuleze unul
împotriva altuia acţiunea în justiţie.
Efectele suspendǎrii cursului prescripţiei extinctive
În situaţia în care împrejurǎrile stabilite de lege ca fiind cauzate de
suspendarea cursului prescripţiei extinctive exista la data care prescipţia nu a
început sǎ curgǎ ne aflǎm în ipoteza amânǎrii datei de la care prescripţia va începe
sǎ curgǎ.
Atunci când cauza legalǎ care determinǎ suspendarea apare dupǎ ce
prescripţia a început sǎ curgǎ, atunci cursul ei se opreşte pe toatǎ perioada de timp
cât acţioneazǎ cauza de suspendare şi urmeazǎ a se relua la momentul la care cauza
de suspendare înceteazǎ sǎ mai existe.
- precizeazǎ cǎ dupǎ încetarea suspendǎrii prescripţia îşi reia efectul anterior
apariţiei cauzei de suspendare şi efectul produs pe durata cauzei de suspendare şi în
fine efectul produs ulterior cauzei de suspendare.
1. pentru perioada anterioarǎ cauzei de suspendare aceasta nu produce niciun
efect întrucât termenul scurs între momentul prescripţiei şi data apariţiei
cauzei de suspendare intrǎ în calculul termenului de prescripţie.
2. pe tot intervalul de timp cât dureazǎ cauza de suspendare efectul produs de a
constǎ în oprirea curgerii prescripţiei şi tot acest interval de timp nu intrǎ în
calculul termenului de prescripţie. Datoritǎ opririi cursului prescripţiei
efectul constǎ în amânarea împlinirii termenului de prescripţie cu o duratǎ
egalǎ cu aceea cât dureazǎ cauza de suspendare când titularul dreptului este
în imposibilitate de a acţiona.
3. dupǎ încetarea cauzei de suspendare cursul prescripţiei este reluat de la
momentul în care a fost oprit şi va continua sǎ curgǎ pânǎ când prin
cumulare cu termenul scurs anterior se va comprimi întregul termen de
prescripţie prevǎzut de lege. Pentru ca titularul dreptului la acţiune sǎ nu fie
3
Drept civil –Curs 2
prejudiciat în situaţia în care cauza de suspendare poate sǎ survinǎ cǎtre
sfârşitul termenului şi dupǎ încetarea suspendǎrii ar mai rǎmâne un termen
foarte scurt imposibil în condiţii normale pentru introducerea acţiunii.
Legiuitorul a prevǎzut cǎ prescripţia nu se va împlini totuşi înainte de
expirarea unui termen de 6 luni socotit de la data încetǎrii cauzei de
suspendare cu excepţia prescripţiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor
împlini decât dupǎ expirarea unui termen de 1 lunǎ de la suspendare.
Ne aflǎm în prezenţa unui efect special al suspendǎrii cursului prescripţiei, în
sensul cǎ - dupǎ încetarea cauzei care a determinat suspendarea are loc o prelungire
legalǎ a momentului la care se va împlini prescripţia astfel încât între momentul
încetǎrii cauzei de suspendare şi momentul împlinirii prescripţiei sǎ se asigure 6
luni sau dupǎ caz 1 lunǎ dupǎ cum termenul de prescripţie este mai mare sau mai
mic de 6 luni.
Întreruperea prescripţiei extinctive
Constǎ în înlǎturarea prescripţiei scurse de apariţia unei cauze de întrerupere
şi începerea unei noi prescripţii. Întreruperea prescripţiei este justificatǎ de
împrejurǎri legate de încetarea stǎrii de pasivitate a titularului dreptului la acţiune şi
încetarea debitorului de a se împotrivi executǎrii obligaţiilor sale şi în aceastǎ
situaţie prescripţia extinctivǎ nu îşi mai produce efecte.
Cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei au un caracter legal, sunt
limitative, produc efecte de drept, adicǎ în puterea legii iar organul de jurisidcţie va
urmǎri, va constata doar producerea lor.
Prin reglementǎrile C.civil sunt reluate şi modificate cazurile de întrerupere
a cursului prescripţiei extinctive stabilite la art.1865- Cod civil. Acestea sunt:
1. recunoaşterea dreptului a cǎrui acţiune se prescrie de acela în folosul cǎruia
curge prescripţia
2. prin introducerea unei cereri de chemare in judecatǎ sau de arbitrare chiar
dacǎ cererea de chemare în judecatǎ a fost introdusǎ la o instanţǎ
necompetentǎ
3. printr-un act începǎtor de executare
Recunoaşterea dreptului a cǎrui acţiune se prescrie
Regula nu este supusǎ unei proceduri speciale de formǎ, aceasta putând
rezulta din orice act în baza cǎruia debitorul îşi recunoaşte datoria. Recunoaşterea
debitorului poate fi expresǎ sau tacitǎ. Faptul cǎ debitorul recunoaşte obligaţia pe
care trebuie sǎ o execute indicǎ aceea cǎ debitorul a trecut de la faza negǎrii
dreptului creditorului şi îşi exprimǎ intenţia de a trece la executarea obligaţiilor
sale. Din momentul în care debitorul şi-a recunoascut obligaţia cursul prescripţiei
se întrerupe şi urmeazǎ sǎ curgǎ un nou termen de prescripţie.
Introducerea unei cereri de chemare în judecatǎ
Se întrerupe termenul de prescripţie întrucât titularul drepturilor creditorului
a iesit din starea de pasivitate şi nu se va mai impune sancţionarea eventualei sale
pasivitǎţi prin curgerea termenului de prescripţie. Cererea de chemare în judecatǎ
4
Drept civil –Curs 2
poate fi introdusǎ şi la o instanţǎ necompetentǎ şi va valora şi în aceastǎ situaţie ca
întrerupere a termenului de prescripţie.
Prescripţia nu este întreruptǎ atucni când s-a pronunţat încetarea procesului
dacǎ cererea de chemare în judecatǎ a fost respinsǎ, anulatǎ sau dacǎ s-a primat ori
cel care a formulat-o a renunţat la ea. Din momentul introducerii cererii de chemare
în judecatǎ prescripţia înceteazǎ sǎ mai curgǎ, iar în cazul în care nu se mai judecǎ
sau este respinsǎ, atunci se considerǎ cǎ prescripţia nu a fost niciun moment
întreruptǎ. Dacǎ cererea de chemare în judecatǎ a fost admisǎ iar hotǎrârea de
admitere a rǎmas definitivǎ va curge un nou termen de prescripţie de la data la care
hotǎrârea a rǎmas definitivǎ.
Act începǎtor de executare
Atâta timp cât dureazǎ executarea obligaţia cursului prescripţiei este
întrerupt. Ne aflǎm în situaţia întreruperii prescripţiei dreptului de a cere executarea
silitǎ.
Efectele întreruperii au în vedere reglementǎrile C.civil în conformitate cu
care întreruperea înlǎturǎ prescripţia începutǎ înainte de a se ivi împrejurarea care a
întrerupt-o şi dupǎ întrerurpere urmeazǎ sǎ curgǎ o nouǎ prescripţie.
Atunci când prescripţia a fost întreruptǎ printr-o cerere de chemare în
judecatǎ sau printr-un act începǎtor de executare, noua prescripţie începe sǎ curgǎ
cât timp hotǎrârea de admitere a cererii nu a rǎmas definitvǎ sau în cazul executǎrii
pânǎ la împlinirea ultimului act obligatoriu executat.
Întreruperea cursului prescripţiei extinctive are urmǎtoarele efecte:
1. şterge, înlǎturǎ prescripţia cursǎ anterior momentului intervenirii cauzei de
întrerupere
2. începe sǎ curgǎ o nouǎ prescripţie dupǎ încetarea cauzei de întrerupere
Natura juridicǎ a noii prescripţii începe sǎ curgǎ dupǎ ce a încetat;
întreruperea diferǎ în funcţie de cauza de întreurpere. Astfel în ipoteza în care
întreruperea s-a datorat recunoaşterii termenului pretins va începe sǎ curgǎ un nou
termen de prescripţie de acelaşi fel cu termenul anterior. În cazul în care
întreruperea s-a produs ca urmare a cererii de chemare în judecatǎ va începe sǎ
curgǎ un nou termen de prescripţie diferit de termenul anterior, anume va fi un
termen în care se va putea solicita executarea silitǎ.
În cazul întreruperii termenului de prescripţie ca urmare a recunoaşterii
dreptului a cǎrui acţiune se prescrie, fǎcutǎ de acela în folosul cǎruia prescripţia
curge face ca efectul sǎ se producǎ imediat ce s-a fǎcut recunoaşterea.
În cazul întreruperii termenului de prescripţie ca urmare a formulǎrii unei
cereri de chemare în judecatǎ efectul întreruperii se produce de la data rǎmânerii
definitive a hotǎrârii, iar în intervalul de timp dintre introducerea acţiunii şi cel al
rǎmânerii definitive a hotǎrârii de admitere a cererii întreruperea prescripţiei are un
caracter provizoriu. Pentru a produce efectul de întrerupere cauza trebuie sǎ
intervinǎ înainte de expirarea termenului de prescripţie astfel cum el a fost prevǎzut
printr-o dispoziţie legalǎ.
5
Drept civil –Curs 2
Repunerea în termenul de prescripţie extinctivǎ
Sunt incidente dispoziţiile Codului civil în conformitate cu care instanţa
judecǎtoreascǎ poate atunci când constatǎ cǎ se justificǎ în mod temeinic sǎ dispunǎ
rezolvarea acţiunii sau încuviinţarea executǎrii silite ţinând seama de faptul cǎ ne
aflǎm aici în situaţia depǎşirii termenului de prescripţie stabilit de lege.
Cererea de repunere în termen poate fi fǎcutǎ numai în termen de o lunǎ de la
încetarea cauzelor care justificǎ depǎşirea termenului de prescripţie .
Existǎ şi cazuri speciale de repunere în termene de prescripţie stabilite şi de
alte acte normative cum ar fi Legea fondului funciar 18/1991, Legea 1/2000,Legea
112/1995 şi Legea 10/2001. Reglementǎrile acestor acte normative speciale au în
vedere situaţia în care se pune problema repunerii în termen de acceptare a
moştenirii pentru persoanele care având calitatea de moştenitori nu au acceptat
succesiunea în termen de un an stabilit de Codul civil.
Repunerea în termen
Trebuie observat cǎ repunerea în termen se justificǎ cǎ titularul dreptului nu a
introdus acţiunea datoritǎ unei împosibilitǎţi materiale, juridice sau morale şi
legiuitorul intervine în anumite situaţii în apǎrarea titularului reglementând
repunerea în termen.
Repunerea în termen are un caracter excepţional şi trebuie sǎ fie temeinic
justificatǎ. Ea constituie posibilitatea acordatǎ de lege titularului dreptului la
acţiune care din motive temeinic justificate nu şi-a putut introduce acţiunea în
cadrul termenului de prescripţie prevazut de lege, motiv pentru care organul de
jurisdicţie este îndreptǎţit sǎ soluţioneze cererea de chemare în judecatǎ sau de
încuviinţare a executǎrii silite dupǎ împlinirea termenului de prescripţie. Pentru a
putea opera repunerea în termen trebuie sǎ fie îndeplinite condiţiile:
1. sǎ existe o cerere de chemare în judecatǎ pe aceastǎ cale exercitându-se
dreptul la acţiune dupǎ ce termenul legal de prescripţie s-a împlinit
2. depǎşirea termenului de introducere a acţiunii trebuie sǎ se datoreze unor
cauze temeinic justificate, adicǎ sǎ existe piedici serioase care sǎ justifice
întârzierea
3. introducerea acţiunii şi odatǎ cu ea a cererii de repunere în termen trebuie sǎ
se producǎ în termen de 1 lunǎ de la încetarea cauzelor care au justificat
depǎşirea termenului de prescripţie
4. repunerea în termen trebuie sǎ fie stabilitǎ de instanţa judecǎtoreascǎ printr-o
hotǎrâre motivatǎ
Cererea de repunere în termen poate sǎ fie examinatǎ şi din oficiu de
instanţa judecǎtoreascǎ având în vedere dispoziţiile C.civil care prevede cǎ instanţa
are obligaţia din oficiu sǎ cerceteze dacǎ dreptul la acţiune sau dreptul de a cere
executarea silitǎ sau prescrisǎ şi conform C.civil instanţa poate dispune din oficiu
judecarea cauzei repunându-l pe reclamant în termenul de prescripţie.
Domeniul de aplicare a instituţiei repunerii în termen

6
Drept civil –Curs 2
Aceasta este lǎsatǎ la latitudinea instanţei judecǎtoreşti care trebuie sǎ
verifice dacǎ au fost cauze temeinic justificate pentru care termenul de prescripţie a
fost depǎşit.
Organul de jurisdicţie poate dispune reducerea în termen fie la cerere fie
chiar din oficiu. Cauzele justificate pentru a determina instanţa sǎ dispunǎ
repunerea în termen reprezintǎ împrejurǎri care nu au caracterul unei forţe majore
dar care nici nu atrage culpa titularului dreptului şi care sǎ determine
imposibilitatea formulǎrii unei acţiuni în justiţie.
Domeniul de aplicare al repunerii în termen începe acolo unde înceteazǎ
curba şi înceteazǎ acolo unde începe forţa majorǎ.
Repunerea în termen permite organelor judiciare sǎ înlǎture consecinţele
împlinirii termenului de prescripţie în acele cazuri în care acestea s-au produs
datoritǎ unor motive temeinice care l-au împiedicat pe titularul dreptului sǎ
acţioneze în termenul de prescripţie.
Nu ne aflǎm în prezenţa unor cazuri de forţǎ majorǎ deoarece în acele situaţii
ar fi putut sǎ opereze suspendarea cursului prescripţiei extinctive.
Sunt considerate ca şi cauze temeinice pentru repunerea în termen
necunoaşterea de cǎtre un succesor a morţii autorului datoritǎ faptului cǎ ceilalţi
moştenitori i-au ascuns cu rea credinţǎ producerea acestui eveniment.
Spitalizarea îndelungatǎ sau repetatǎ sau anumite împrejurǎri speciale în care
s-a gǎsit un moştenitor şi nu a putut afla despre dobândirea moştenirii sau situaţia
în care titularul dreptului se aflǎ în executarea unei pedepse privative de libertate.
Nu sunt cauze temeinice pentru a determina repunerea în termenul de
prescripţie necunoaşterea legii, eroarea de drept, depǎşirea nejustificatǎ a
termenului de acceptare a succesiunii, starea de sǎnǎtate a conducǎtorului unei
persoane juridice sau a consilierului juridic al acestuia.
Reglementǎrile actelor normative speciale au nuanţat în raport de obiectul de
activitate ale acestora dispoziţiile C.civil şi au permis din motive obiective
repunerea în termen de acceptare a succesiunii personelor care nu au putut face
acest lucru în termenul stabilit de Cod civil.
C.civil stabileşte termenul în care se poate solicita repunerea în termen cât
şi momentul începerii acestui termen. Cererea de repunere în termen trebuie sǎ fie
fǎcutǎ numai în termen de o lunǎ de la încetarea cauzelor care justificǎ depǎşirea
termenului de prescripţie.
Termenul de o lunǎ este unt ermen de prescripţie şi i se aplicǎ regulile
speciale în aceastǎ materie. În cadrul acestui termen cererea de admitere a repunerii
în termen trebuie sǎ fie soluţionatǎ înainte de a se trece la judecarea cauzei în fond.
În situaţia în care reclamantul introduce numai o cerere de chemare în
judecatǎ fǎrǎ sǎ formuleze în mod expres şi o cerere de repunere în termen şi
indiferent de faptul cǎ pârâtul este ridicat sau nu excepţia de repunere în termen a
acţiunii, instanţa judecǎtoreascǎ are obligaţia de a verifica din oficiu dacǎ dreptul la
acţiune în sens material s-a scurs sau nu.
7
Drept civil –Curs 2
În privinţa efectelor repunerii în termen avem în vedere aceea cǎ deşi
termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în sens material sau dreptul de a cere
executarea silitǎ au expirat totuşi prescripţia se considerǎ neâplinitǎ. Altfel efectul
extinctiv al prescripţiei este anulat ceea ce permite organelor de jurisdicţie sǎ treacǎ
la judecarea în fond a cauzei. Legile speciale la care am fǎcut referire au dat
moştenitorilor posibilitatea de a reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor
şi construcţiilor prin dispoziţiile legale.

Subiectele dreptului civil

Avem în vedere persoana fizicǎ, adicǎ omul privit ca individ, ca subiect de


drepturi şi obligaţii civile şi persoana juridicǎ, adicǎ un colectiv de oameni care
îndeplinind condiţiile cerute de lege dobândeşte personalitate juridicǎ devenind
subiect colectiv de drepturi civile.
Pentru a dobândi personalitate jurdicǎ colectivul de oameni trebuie sǎ aibe
o organizare de sine stǎtǎtoare, un scop în acord cu interesul general şi un
patrimoniu propriu distinct de cele ale persoanelor fizice care compun masa
persoanei juridice.
Persoana fizicǎ
Pentru a se afirma în plan juridic persoana fizicǎ trebuie sǎ aibe o
capacitate de drept civil care este compusǎ din capacitatea de folosinţǎ şi
capacitatea de exerciţiu.
Capacitatea de folosinţǎ a persoanei fizice: definiţia legalǎ o gǎsim în
C.civil care defineşte capacitatea de folosinţǎ ca fiind capacitatea de a avea drepturi
şî obligaţii. Doctrina juridicǎ, în linii generale, având în vedere dispoziţiile C.civil
şi Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului ratificat prin
Decretul 212/1974 a considerat cǎ pentru definirea capacitǎţii de folosinţǎ este
necesar sǎ evidenţiem urmǎtoarele aspecte:
1. capacitatea de folosinţǎ a persoanei fizice reprezintǎ o componentǎ a
capacitǎţii civile a omului
2. capacitatea de folosinţǎ constǎ în aptitudinea omului de a avea drepturi şi
obligaţii
3. aceste drepturi şi obligaţii sunt de naturǎ civilǎ şi nu orice fel de drpeturi şi
obligaţii
Definind capacitatea de folosinţǎ putem preciza cǎ aceasta este o parte a
capacitǎţii civile care constǎ în aptitudinea omului de a avea drepturi şi obligaţii de
naturǎ civilǎ.
Existenţa persoanelor umane implicǎ recunoaşterea existenţei capacitǎţii de
folosinţǎ care permite individului sǎ intre în raporturi juridice civile cu alte subiecte
de drept civil.
8
Drept civil –Curs 2
În privinţa sediului materiei prezintǎ importanţǎ deosebitǎ, Codul civil,
Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului ratificat prin
Decretul 212/1974 şi o mulţime de alte acte normative.
Definind capacitatea de folosinţǎ vom observa cǎ aceasta este o componentǎ
a capacitǎţii civile a persoanei fizice alǎturi de cealaltǎ componentǎ care este
capacitatea de exerciţiu.
Prin capacitatea de folosinţǎ se recunoaşte aptitudinea omului de a avea
drepturi şi obligaţii civile iar prin capacitatea de exrectiţiu se dǎ posibilitatea
individului de a dobândi şi exercita drepturile subiective civile şi de a-şi asuma
asuma obligaţii civile prin înceheierea de acte juridice.
Premisa obligatorie pentru existenţa capacitǎţii de exerciţiu reprezintǎ
existenţa capacitǎţii de folosinţǎ. În mǎsura în care se vorbeşte despre existenţa
persoanei fizice trebuie ca acesteia sǎ îi fie recunoscutǎ capacitatea de folosinţǎ
urmând apoi a se stabili în ce mǎsurǎ persoana este lipsitǎ de capacitatea de
exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsǎ ori are deplinǎ capacitate de
exerciţiu.
În doctrina juridicǎ au existat discuţii în ce priveşte existenţa de sine
stǎtǎtoare a capacitǎţii civile a persoanei fizice. Unii autori au considerat cǎ
persoana fizicǎ are o capacitate juridicǎ generalǎ cǎreia îi sunt subsumate
capacitǎţile speciale de ramurǎ corespunzǎtoare ramurilor dreptului şi aceastǎ
capacitate generalǎ poate fi utilizatǎ în toate ramurile de drept, aceasta dând
posibilitatea individului sǎ se manifeste ca subiect de drept în toate ramurile. Aceşti
autori au apreciat cǎ existenţa unei capacitǎţi generale este suficientǎ şi permite
individului sǎ participe ca subiect în toate ramurile de drept.
Într-o altǎ opinie s-a susţinut cǎ existǎ o capacitate juridicǎ generalǎ care este
constituitǎ din capacitǎţile speciale de ramurǎ care permit persoanei fizice sǎ
acţioneze în fiecare ramurǎ de drept ca subiect al acelei ramuri de drept.
Conform acestei opinii capacitatea civilǎ care permite individului sǎ
acţioneze ca subiect de drepturi în materia dreptului civil este compusǎ din
capacitatea de folosinţǎ şi capacitatea de exerciţiu.
Aceastǎ ultimǎ opinie corespunde existenţei ramurilor de drept şi a capacitǎţii
speciale a personaei fizice pentru fiecare ramurǎ de drept precum şi aceea cǎ între
capacitatea civilǎ şi capacitǎţile speciale din fiecare ramurǎ de drept existǎ
deosebiri fundamentale care necesitǎ recunoaşterea specialǎ a capacitǎţii civile.
În privinţa caracterelor juridice a capacitǎţii de folosinţǎ a persoanelor vom
deosebi: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea şi
universalitatea.
Legalitatea: este însuşirea acestei capacitǎţi de a nu putea sǎ fie reglementatǎ
decât prin lege sub toate aspectele privind instituirea, începutul, conţinutul şi
încetarea acesteia. Capacitatea de folosinţǎ este numai de domeniul legii fǎrǎ a
implica existenţa vreunei convenţii a pǎrţilor în ce priveşte orice aspect al
capacitǎţii de folosinţǎ. C.civil recunoaşte existenţa capacitǎţii civile tuturor
9
Drept civil –Curs 2
persoanelor şi faptul cǎ toate persoanele au capacitate de folosinţǎ iar capacitatea
de exerciţiu este recunoscutǎ nuanţat pentru ipostazele deosebite în care se gǎseşte
persoana respectivǎ.
Mai sunt de amintit prevederile legii fundamentale care recunoaşte
cetǎţenilor drepturile şi libertǎţile consacrate atât prin Constituţie cât şi prin legi
speciale.
Generalitatea: acest caracter jurdiic constǎ în faptul cǎ capacitatea de
folosinţǎ a persoanei fizice reprezintǎ o aptitudine generalǎ şi abstractǎ a omului de
a avea toate drepturile şi obligaţiile civile, punerea în executare a lor fiind fǎcutǎ
numai prin existenţa capacitǎţii de exerciţiu.
Inalienabilitatea: determinǎ imposibilitatea persoanei fizice de a renunţa în
tot sau în parte la capacitatea de folosinţǎ. C.civil precizeazǎ cǎ nimeni nu poate
renunţa nici în tot şi nici în parte la capacitatea de folosinţǎ. Aceasta este inerentǎ
persoanei fizice şi nu poate constitui obiect al unor acte juridice prin care titularul
sǎ renunţe la ea. Persoana fizicǎ poate sǎ renunţe la unu sau mai multe drepturi
subiective civile fǎrǎ ca pe aceastǎ cale sǎ renunţe la însǎşi capacitatea de folosinţǎ.
Renunţarea la unu sau mai multe drepturi nu înseamnǎ nici mǎcar renunţarea
parţialǎ la capacitatea de folosinţǎ.
Intangibilitatea: este o caracteristicǎ de a nu i se putea aduce limitǎri,
îngrǎdiri, diminuǎri decât numai prin textele exprese de lege. C.civil precizeazǎ cǎ
nu i se pot aduce atingere capacitǎţii de folosinţǎ decât în cazurile şi condiţiile
prevǎzute de lege.

Egalitatea: are în vedere aceea cǎ în materia dreptului civil existǎ principiul


fundamental al egalitǎţii în faţa legii civile şi atât C.civil cât şi Pactul internaţional
privind drepturile civile şi politice ale omului precum şi Convenţia cu privire la
drepturile copilului, toate acestea prevǎd egalitatea în ce priveşte capacitatea de
folosinţǎ.
Universalitatea: reprezintǎ însuşirea capacitǎţii de folosinţǎ de a fi
recunoscutǎ şi atribuitǎ tuturor oamenilor. Capacitatea civilǎ este recunoscutǎ
tuturor persoanelor şi nimeni nu poate fi lipsit de caapcitatea de folosinţǎ.
Începutul capacitǎţii de folosinţǎ a persoanei fizice
În conformitate cu C.civil capacitatea de folosinţǎ începe de la naşterea
persoanei şi se sfârşeşte la moartea ei. Naşterea persoanei se dovedeşte cu actul de
stare civilǎ denumit certificat de naştere care se elibereazǎ persoanei şi care într-o
rubricǎ anume precizeazǎ data naşterii. Existǎ şi situaţii înc are se pune problema
înregistrǎrii terdive a naşterii. Pe cale de excepţie, conform C.civil drepturile
copilului sunt recunoscut din momentul concepţiei lui cu condiţia sǎ se nascǎ viu.
Regula este consacratǎ şi in Cod civil.
În privinţa timpului legal al concepţiunii copilului conform Codul civil
timpul legal al concepţiunii copilului este cuprins între a 300 şi a 180 zi dinaintea

10
Drept civil –Curs 2
naşterii copilului, adicǎ este vorba de o perioadǎ de 121 zile legiuitorul având în
vedere cea mai lungǎ şi cea mai scurtǎ gestaţie posibilǎ.
Condiţiile aplicǎrii acestei excepţii au în vedere capacitatea de folosinţǎ
denumitǎ şi anticipatǎ, regula fiind instituitǎ în dreptul roman stabilitǎ prin adagiul
infans conceptus pro nato habetur cvotis de comodis lius agitut.
Pentru ca aceastǎ excepţie sǎ-şi gǎseascǎ aplicabilitate este necesar sǎ fie
întrunite cumulativ 2 condiţii:
- sǎ fie vorba de drepturile copilului
- copilul sǎ se nascǎ viu
Analizând prima condiţie observǎm cǎ voinţa legiuitorului a fost aceea de a
permite copilului conceput sǎ se bucure de anumite drepturi de care acesta nu s-ar
fi putut bucura dacǎ ar fi dobândit capacitatea de folosinţǎ numai la momentul
naşterii sale.
Cea de a doua regulǎ are în vedere aceea cǎ trebuie la naştere copilul sǎ fi
respirat mǎcar o singurǎ datǎ pentru a se considera cǎ acesta existǎ.
Prezumţia stabilitǎ la - Codul civil- are în vedere determinarea de legiuitor a
perioadei concepţiei copilului în sensul cǎ aceasta poate fi consideratǎ oricare zi din
intervalul de 121 zile cuprins între a 300 şi a 180 zi dinaintea naşterii copilului.
Codul civil- creazǎ 2 prezumţii:
- prezumţia celei mai lungi gestaţii, aceea de 300 zile
- prezumţia celei mai scurte gestaţii, aceea de 180 zile
şi mai creazǎ o altǎ prezumţie: era posibilǎ concepţia copilului în oricare dintre
zilele intervalului de timp cuprins între a 300 şi 180 zi dinaintea naşterii lui.
Prima dintre prezumţii este una absolutǎ, adicǎ o prezumţie iuris et de iure
şi deci aceasta nu poate fi rǎsturnatǎ prin probe contrarie. Va fi inadmisibilǎ orice
probǎ prin care s-ar tinde la rǎsturnarea unei asemenea prezumţii întrucât s-ar
ajunge ca printr-o hotǎrâre judecǎtoreascǎ sǎ se încalce dispoziţiile legale ceea ce
nu se poate întâmpla având în vedere principiul separaţiei puterilor în stat.
Cealaltǎ prezumţie, privind concepţia copilului în oricare din cele 121 zile
este una iuris tentum, o prezumţie relativǎ deoarece avem în vedere posibilitatea de
a se dovedi în raport de dezvoltarea copilului cǎ acesta a fost conceput într-o anume
perioadǎ a timpului legal al concepţiei.

Conţinutul capacitǎţii de folosinţǎ a persoanei fizice


Avem în vedere aceea cǎ conţinutul capacitǎţii de folosinţǎ a persoanei fizice
are în vedere caracteristica generalitǎţii, adicǎ este vorba despre aptitudinea omului
de a avea toate drepturile şi obligaţiile civile.
Avem în vedere existenţa laturii active, adicǎ aptitudinea omului de a avea
drepturi subiective civile şi a laturii pasive, adicǎ aptitudinea persoanei fizice de a
avea obligaţii civile.

11
Drept civil –Curs 2
Conţinutul acesta al capacitǎţii de folosinţǎ îl întâlnim în toate situaţiile
excepţie fǎcând copilul conceput dar nenǎscut în cazul cǎruia sunt recunoscute
numai drepturile subiective civile nu şi obligaţiile.
Pentru determinarea capacitǎţii de folosinţǎ este necesar sǎ se evidenţieze
unele reguli:
1. conţinutul capacitǎţii de folosinţǎ se determinǎ prin raportul acestuia la
sistemul actelor normative ale unui stat la momentul supus analizei. Aceastǎ
regulǎ determinǎ întinderea şi conţinutul drepturilor şi obligaţiilor
recunoscute unei persoane în condiţiile cadrului legal existent într-o ţarǎ la
momentul la care se face o asemenea analizǎ
2. întinderea şi conţinutul capacitǎţii de folosinţǎ se face analizând şi îngrǎdirile
şi restricţiile capacitǎţii de folosinţǎ întrucât aceasta are în vedere
posibilitatea de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii iar dobândirea şi
exercitarea drepturilor subiective civile se face numai în raport de existenţa
anumitor restricţii, limitǎri şi îngrǎdiri rezultând din cadrul legal existent în
cazul unui stat la momentul efectuǎrii studiului
3. pentru determinarea conţinutului capacitǎţii de folosinţǎ trebuie avute în
vedere reglementǎrile juridice nu numai acela din materia dreptului cviil ci şi
cele care sunt în materia altor ramuri ale dreptului şi care pe cale indirectǎ
influenţeazǎ şi sfera drepturilor subiective civile
4. determinarea conţinutului capacitǎţii de folosinţǎ a persoanei fizice cu luare
în considerarea numai a aptitudinii omului de a fi titular de drepturi şi
obligaţii civile dar şi ca titular de drepturi şi obligaţii care aparţin altor
ramuri de drept
Pornind de la analiza lor prin studiul libertǎţilor cetǎţeneşti stabilite în
Constituţie şi apoi prin acte normative adoptate chiar prin acte de drept
înternaţional care prin aderare sau ratificare au fost introduse în dreptul intern.
Conţinutul capacitǎţii de folosinţǎ a persoanei fizice are în vedere aptitudinea
omului de a avea toate drepturile şi oblgiaţiile civile şi cǎ în cuprinsul lor nu se
includ limitǎrile şi restricţiile dreptului subiectiv civil precum şi drepturile şi
obligaţiile care sunt specifice altor ramuri de drept.
Determinarea conţinutului capacitǎţii de folosinţǎ al persoanei fizice poate
avea în vedere criteriul naturii drepturilor civile patrimoniale şi nepatrimoniale şi
criteriul sursei legislative a acestora, adicǎ actele normative care consacrǎ
drepturile şi obligaţiile, aceste criterii putând sǎ fie analizate şi într-un mod
combinat.
Existǎ anumite îngrǎdiri a capacitǎţii de folosinţǎ a persoanei fizice,
asemenea îngrǎdiri rezultând unele din incapacitǎţi de drept civil şi dupǎ finalitatea
lor pot fi incapacitǎţi cu caracter de sancţiuni şi incapacitǎţi cu caracter de mǎsurǎ
de protecţie sau de ocrotire.
Mai existǎ în raport de modul în care opereazǎ şi incapacitǎţi de drept civil
care opereazǎ de plin drept, adicǎ în baza legii prin simpla încadrare a persoanei
12
Drept civil –Curs 2
fizice în ipoteza normelor cu care stabileşte incapacitǎţile cu care opereazǎ prin
efectul unei hotǎrâri judecǎtoreşti definitive şi irevocabile şi avem în vedere
incapacitǎţile cu titlu de sancţiune .
Mai deosebim dupǎ izvorul lor incapacitǎţi stabilie prin legi civile şi
incapacitǎţi stabilite prin legi penale.

În privinţa îngrǎdirilor cu titlu de sancţiune:


- îngrǎdiri cu caracter de pedeapsǎ penalǎ: pedeapsa complementarǎ de
interzicere a unor drepturi (dreptul de a fi tutore sau martor, decǎderea din
drepturile pǎrinteşti) şi pedeapsa accesorie a unor drepturi( Cod penal)
- îngrǎdiri cu caracter de pedeapsǎ civilǎ: decǎderea din drepturile pǎrinteşti-
Codul familiei
Mǎsura de decǎdere din drepturile pǎrinteşti reprezintǎ o pedeapsǎ de naturǎ
mixtǎ, adicǎ civilǎ şi de drept al familiei şi se concretizeazǎ în lipsirea pǎrintelui
decǎzut din dreptul de a-l reprezenta pe minorul sub 14 ani în acte juridice civile şi
din dreptul de a încuviinţa acte juridice civile minorului între 14-18 ani precum şi
din calitatea de a fi tutore.
Existǎ şi pedepse civile în materia dreptului succesoral. C.civil
reglementeazǎ nedemnitatea succesoralǎ, acceptarea forţatǎ a moştenirii şi
decǎderea din beneficiul de inventar.
Îngrǎdiri cu caracter de protecţie: capacitatea de folosinţǎ susceptibilǎ de
protecţie a persoanei care se gǎseşte într-o situaţie specialǎ. Avem asemenea
îngradiri în Codul civil.

13