DPP curs nr.4. Organele judiciare.

Procesul penal este condus de ceea ce se numește organ judiciar. Termenul de proces este un
termen nou.

Cel mai important organ judiciar este instanța de judecată: judecătorul de cameră preliminară,
judecătorul de drepturi și libertăți. Vom continua, apoi, cu organele de urmărire penală: procuror și
organe de cercetare penală.

Instanțele judecătorești
Este cel mai important organ judiciar. Trebuie reținut că acestea au o dezvoltare atât pe nivel vertical
(ierarhie), cât și pe nivel orizontal (teritoriu), la care se adaugă și o chestiune care ține de atribuțiile
fiecăreia.

Din punctul de vedere al așezării pe verticală, pe primul plan se află ÎCCJ, apoi Curțile de Apel (15+1),
Tribunalele (în fiecare județ), Judecătorii. Privitor la instanțele militare, se regăsesc Tribunale Militare
(4 - București, Iași, Cluj, Timișoara) și o Curte de Apel Militară (București).

Privitor la organizarea instanțelor, este de interes conducerea instanțelor. Instanțele sunt conduse,
de obicei, de Președinți de instanțe, la care se adaugă Vicepreședinții (1 sau 2/3) și Președinții de
secții.

Completele de judecată
De asemenea, sunt de interes completele de judecată, ce sunt desemnate de colegiile de conducere
ale instanțelor. Spre deosebire de acest principiu, la ÎCCJ, completele sunt desemnate de Președinele
ÎCCJ.

Privitor la instanțele militare, Președinții sunt ajutați de un singur Vicepreședinte.

În România există și complete de judecată unipersonale, cât și complete de judecată formate din mai
mulți judecători. Alcătuirea completului cu un număr greșit de judecători duce la nulitatea
procesului. Numărul corect este:
 La toate instanțele, în afara ÎCCJ, fondurile sunt judecate în complet de un judecător;
 Apelul este judecat, la Curtea de Apel, în complet de doi judecători;
 La ÎCCJ, lucrurile sunt diferite:
o Fondurile sunt soluționate în complet de trei judecători;
o Apeluriile formulate împotriva sentințelor pronunțate de ÎCCJ sunt judecate de cinci
judecători;
o La ÎCCJ există un singur judecător doar în cazul judecătorului de cameră preliminară, iar
contestația împotriva încheierii acelui judecător este soluționată de un complet de doi
judecători.
o Există complet de 9/25 judecători sau chiar 2/3 din judecători, ce vor fi analizate ulterior.

Completele de judecată au un mod relativ simplu de a lucra și relativ uniform. Atunci când un dosar
intră în instanță, el este repartizat aleatoriu la un complet de judecată. Ca regulă, completul de
judecată respectiv este prezidat pe rând de judecătorii din complet, prin rotație. La ÎCCJ dacă P, VP, P
de secție fac parte din acel complet, ei îl prezidează.

În ședința de judecată, Președintele completului are anumite atribuții:

 Se îngrijește ca lista de ședințe să fie afișată cu 24h înainte la sala de judecată;
  Stabilește prioritatea;
 Se uită în dosar pentru a vedea dacă respeciva persoană are sau nu apărător, iar dacă nu, face
o adresă;
 Este cel care semnează încheierile de ședință, alături de grefier;
 Asigură poliția ședinței de judecată;
 Și alte atribuții.

Cauza intră pe rol, se duce la un complet și începe judecata. Hotărârile se iau de completul de
judecată cu majoritate. Legea procesual penală română vorbește de majoritate, nefiind necesară
unanimitatea. Legea stabilește și modalități de a se ajunge la majoritate, obligând judecătorul cu
opinia cea mai severă să se ralieze la opinia judecătorului cu părerea ce mai apropiată de a sa.
Problema apare la completele de doi judecători, atunci când aceștia au opinii diferite. Legea
procesual penală intervine și face vorbire de completele de divergență - acesta apărând la
completele de doi judecători și este obiectivat la dosar de un proces-verbal în care judecătorii explică
de ce nu s- a putut ajunge la o opinie, neexistând minuta care stă la baza deciziei. Acest proces-verbal
este actul incipient al procedurii de instituire a completului de divergență: în complet se introduce un
alt judecător, de regulă Președintele sau Vicepreședintele instanței, ori un judecător cu experiență și
se reia judecata cauzei. Se pot relua doar dezbaterile, dar se poate relua dosarul cu întreaga
cercetare judecătorească, pentru ca astfel cel de-al treilea judecător să își poată face o opinie în
cunoștință de cauză.

Tot de compunere ține și alt aspect important. Există principiul ca judecătorul care pronunță
hotărârea să fie același de la primul până la ultimul termen. În România, principiul unicității
completului de judecată stabilește că pentru ca un judecător să poată da soluția el trebuie să fi
asistat cel puțin la dezbateri. Dacă el a asistat integral la dezbateri, poate pronunța decizia.

Organele de urmărire penală

La procuror există principiul subordonării ierarhice, care nu există în cazul judecătorilor. Toți
procurorii dintr-un parchet sunt subordonați ierarhic conducătorului acelui parchet. Procurorul
ierarhic superior poate da ordine scrise, iar dacă sunt în conformitate cu legea sunt obligatorii. Acest
procuror poate infirma, pe baza art. 304, NCPP, soluțiile procurorului din subordine, ei neavând
altceva de făcut decât să se adreseze CSM-ului.

La rândul său, (doar) conducătorul parchetului este subordonat conducătorului parchetului ierarhic
superior.

Parchetele funcționează , fiecare, pe lângă o instanță (e.g. pe lângă ÎCCJ funcționează Parchetul de pe
lângă ÎCCJ). La Parchetele militare regula este diferită, pe lângă un Tribunal funcționând mai multe
Parchete de pe lângă acel Tribunal.

Parchetele sunt conduse de prim-procurori sau de procurori generali. La Tribunale și Judecătorii

găsim prim-procurorii. De la Parchetele de pe lângă Curțile de Apel/ÎCCJ, conducătorii acestor
pachete se numesc procurori generali.

Putem găsi secții și birouri. Conducătorii de secții se numesc procurori șefi de secții, iar procurorii
conducători de birouri se numesc procurori șefi de birou.

Prim-procurorii și Procurorii generali sunt ajutați de 1-2 Prim-procurori adjuncți.

La nivelul Parchetului general și la nivelul DNA și DIICOT, pe lângă procurorii șefi de secție există și
adjuncți, dar și consilieri. Atât Procurorul general, cât și procurorii șefi de la DNA și DIICOT au adjuncți
și consilieri.

Procurorul general de pe lângă ÎCCJ are un prim-adjunct. Procurorul șef de la DNA sau DIICOT este
egal în rang cu acest prim-adjunct.

Orice parchet are minimum două secții:

 De urmărire penală și criminalistică
La secția de urmărire penală sunt procurorii care se ocupă efectiv cu strângerea probelor în
cauzele de competența lor - ori fac ei înșiși acest lucru, ori supraveghează activitatea
polițistului (în cauzele de competența DNA și DIICOT procurorul este obligat să strângă el
probe, existând și alte asemenea excepții). Multe din actele procedurale pot fi, totuși, delegate,
organelor de cercetare penală.

 Judiciară
Acești procurori sunt cei care asigură reprezentarea Ministerului Public în instanță, fiind diferiți
de primii procurori amintiți.

Procurorii sunt ajutați, în munca lor, de organele de cercetare penală. Când vine vorba de aceste
organe, trebuie reținut că sunt de mai multe feluri:
 Organe de cercetare penală ale poliției judiciare
Ele au o competență generală și se regăsesc în majoritatea cauzelor. Ei fac urmărire penală
dacă nu e cazul să o facă organele cu competență specială.

Aceste organe sunt ofițeri din MAI anume desemnați, care au primit un acord scris de la
Procurorul general al României sau de la alt Procuror competent. Spre deosebire de polițiștii de
poliție judiciară obișnuiți care au avizul conform de la Procurorul General al Parchetului de pe
lângă ÎCCJ, când vine vorba de ofițerii care lucreză cu DNA, avizul este dat de Procurorul-șef al
DNA.

 Organe de cercetare penală speciale

Apariția lor este rară, ele fiind întâlnite în cazul infracțiunilor săvârșite de militari sau de
personalul din marina civilă, în cazul în care discutăm de infracțiuni de corupție sau de serviciu
săvârșite de personalul din marina civilă care au putut pune în pericol nava, echipajul sau
siguranța circulației navale.

Sunt tot ofițeri: ofițeri de armată sau de marină.

Tot în categoria aceasta, în cazul infracțiunilor de terorism sau alte asemenea, sunt ofițeri care
duc la îndeplinire mandatele de supraveghere emise de procurori.

Organele de cercetare penală, spre deosebire de procurori, au o dublă subordonare: subordonare

funcțională (funcția de desfășurare a urmăririi penale - cea procesuală - în sensul că indiferent ce
grad au, ei sunt subordonați procurorului) și judiciară (???).

Ce face fiecare organ de urmărire penală?

Procurorul este singurul care pune în mișcare acțiunea penală și este cel care o poate stinge printr-o
soluție de neurmărire. El poate exercita și acțiunea civilă în momentul în care cel vătămat este lipsit
de capacitate de exercițiu sau are capacitatea restrânsă. Procurorul sesizează instanța de judecată
prin rechizitoriu și pune concluzii în judecarea cauzelor atât în fața instanței de judecată, cât și în
soluționarea altor proceduri judiciare în fața judecătorului de cameră preliminară sau în fața
judecătorului de drepturi și libertăți. El mediază legătura între instanță și organul de cercetare
penală. Procurorul exercită căile de atac, în cazurile prevăzute de lege.

Procurorul de ședință, adică cel care participă la judecată, nu pune întotdeauna concluzii de
condamnare, chiar dacă rechizitoriul este făcut de superiorul lui ierarhic. El pune concluziile pe care
le consideră necesare, rezultate din desfășurarea cercetării judecătorești, iar dacă cercetarea
judecătorească nu confirmă învinuirea, el poate pune concluzii de achitare sau încetare a procesului
penal, deși toți procurorii sunt subordonați.

Organele de cercetare penală strâng probe, acesta fiind atributul lor principal. Este posibil ca
organele de cercetare penală să stângă probe și cu privire la latura civilă, chiar dacă nu este în
obiectul urmăririi penale. Sunt cantonate doar în etapa urmăririi penale.

Subiecții procesuali principali

În procesul penal există trei părți și doi subiecți procesuali penali: suspectul și persoana vătămată.

Art. 305, CPP, stabilește că urmărirea penală începe cu privire la faptă, iar ulterior se dispune
continuarea cu privire la persoana față de care există bănuiala rezonabilă că ar fi săvârșit o faptă
prevăzută de legea penală. Suspectul apare după începerea urmăririi penale in rem. La momentul
inculpării (punerea în mișcare a acțiunii penale), acesta devine inculpat.

La nivel de drepturi și obligații procesuale ale suspectului, NCPP adoptă o tehnică simplistă. Există
toate drepturile și obligațiile inculpatului, fără acelea personale ale acestuia. Diferența este privind
faptul că suspectul este un personaj strict de urmărire penală, nefiind întâlnit în judecată decât la
infracțiunile flagrante. Are drepturi procesuale doar în urmărirea penală. Nu există o identitate între
drepturile și obligațiile suspectului și ale inculpatului, dar trebuie spus că inculpatul are mai multe
drepturi și obligații.

Persoana vătămată, celălalt subiect, spre deosebire de suspect, care a preluat de la învinuit cam
totul, cu excepția posibilității de a fi arestat, ea a suferit o degradare (comparând cele două coduri de
procedură). Persoana vătămată nu mai poate participa în procesul penal ca parte vătămată, putându-
se doar constitui parte civilă. Din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor, persoana vătămată
avea mai puține, cu toate că era considerată parte (se putea constitui parte, față de acum).

Din punctul de vedere al definiției, lucrurile au suferit o modificare. Actualul cod, când vorbește de
părți, are în vedere acei participanți care exercită și împotriva cărora se exercită o acțiune, fie ea
penală sau civilă. Plecându-se de aici, s-au modificat multe, inclusiv definițiile, atât ale suspectului,
cât și ale inculpatului.

Partea vătămată poate să nu fie introdusă în proces?

Vizavi de acești subiecți procesuali principali, trebuie reținut că din punct de vedere al drepturilor
procesuale, persoana vătămată, prin dispozițiile art. 81 CPP, are multe drepturi procesuale.