07/02/2020 PrintWhatYouLike on Structura unei rețele telecom | bookofAlice

May
18 Structura unei rețele telecom
O rețea telecom este împărțită în trei segmente: partea de acces (echipamentele care comunică direct cu telefonul mobil),
partea de transmisiuni (segmentul de rețea care transportă datele către rețeaua de core) și partea de core, care prelucrează și
rutează apelurile (are rol de centrală).

RAN (Radio Access Network)

Segmentul de acces într-o rețea mobilă acoperă comunicația între echipamentul utilizatorului și echipamentele de agregare. În
funcție de tehnologia implementată (GSM, UMTS sau LTE), arhitectura, principiile și echipamentele sunt mai simple sau mai
complexe, mai numeroase sau mai puține.

Scopul rețelelor de telecomuncații mobile este de a acoperi o arie geografică cât mai mare. Această arie a fost împărțită în mai
multe celule care folosesc frecvențe diferite pentru fiecare apel pentru a elimina riscul interferențelor. Deoarece numărul de
frecvențe este limitat, celulele vecine vor folosi frecvețe diferite și vor fi astfel împărțite din punct de vedere geografic astfel
încât să fie posibilă reutilizarea frecvențelor: aceleași frecvențe pot fi folosite de mai multe celule, cu condiția ca aceste celule
să nu fie vecine.

În funcție de tehnologia folosită, accesul multiplu în rețea se face prin TDMA (Time Division Multiple Access) și FDMA
(Frequency Division Multiple Access) pentru GSM, W-CDMA (Wideband Code Division Multiple Access) pentru UMTS și OFDMA
(Orthogonal Frequency-Division Multiple Access) pentru LTE.

via 3gpp.org

Transmisiuni

PDH (Plesiochronous digital hierarchy) este o tehnologie „plesiosincronă” care se bazează pe semnale E1 (2Mbps) sau DS1
(1.544Mbps). Considerând un semnal E1, acesta este împărțit 32 de sloturi temporale de 64kbps, dintre care 30 sunt folosite
pentru date utile, iar celelalte două sunt folosite pentru sincronizare și semnalizare. Semnalele de ordin superior folosite de
PDH nu sunt sincrone, fiind nevoie de biți suplimentari (care nu transportă informație) pentru a compensa diferența intre
ceasurile transmițătorului și receptorului. Mai mult, PDH folosește o metodă de multiplexare asincronă: la fiecare construire de
semnal superior se adaugă biți fără informație, de umplutură. Astfel, semnalele de ordin inferior nu pot fi direct extrase dintr-
unul de ordin superior. Vorbind despre dezavantaje, se poate spune că tehnologia PDH nu este standardizată, fiecare vendor
de echipamente având alte interfețe, acest fapt conducând la o interconectare dificilă.

SDH (Synchronous Digital Hierarchy) este diferit față de PDH în primul rând prin faptul că este o tehnologie sincronă și
standardizată, interfețele universale oferind compatibilitate între echipamentele diferiților producători. SDH se bazează doar pe

https://www.printwhatyoulike.com/print?url=https%3A%2F%2Fbookofalice.wordpress.com%2F2014%2F05%2F18%2Fstructura-unei-retele-teleco… 1/3
07/02/2020 PrintWhatYouLike on Structura unei rețele telecom | bookofAlice

semnale E1, astfel încât poate accepta tributare PDH. Acestea sunt multiplexate într-un mod previzibil, locațiile acestora fiind
prestabilite într-un semnal de ordin superior. Astfel, semnalele de ordin inferior pot fi direct extrase din semnale de capacitate
mai mare, acest lucru conducând la posibilitatea folosirii tehnologiei SDH pentru viteze foarte mari. Containerul de bază este
STM-1 (155.52Mbps), care poate ”acomoda” semnale folosite în mai multe tehnologii, cum ar fi PDH sau ATM. În plus, în SDH
se poate implementa o comutare automată a căii de transport în cazul în care aceasta este întreruptă.

WDM (Wavelength-Division Multiplexing)este o tehologie care permite transmisia mai multor semnale optice pe aceeași fibră
optică. Numărul mare de lungimi de undă permise într-o fibră a condus la o utilizare mult mai eficientă a infrastructurii de
telecomunicații și la o creștere semnificativă a capacității de transport. În funcție de tehnologia implementată (CWDM sau
DWDM), se poate ajunge la capacități de la 2.5 Gbps până la 40Gbps, chiar și mai mult. Coarse WDM (CWDM) permite maxim
8 canale pe aceeași fibră, iar Dense WDM (DWDM) permite 160 canale pe aceeași fibră.

via Wikipedia.org

Core Network

Segmentul de core se ocupă se realizarea cros-conexiunilor între expeditor și destinatar, cât și de partea de semnalizare din
rețea. Acest segment se împarte în circuit-switched (pentru apeluri clasice) și packet-switched (pentru pachete de date).

Pentru partea circuit-switched, semnalizarea este realizată după standardul SS7. Rolul de centrală este îndeplinit de
echipamentele MSC (Mobile Switching Center). Pe lângă acestea, mai sunt două echipamente cu roluri foarte importante: HLR
(Home Location Register), care conține informații despre toți clienții operatorului respectiv, și VLR (Visitor Location Register),
care conține informații despre clienții aflați în zona de operare a unui MSC.
Partea de packet-core este construită pe tuneluri IP. Astfel de tuneluri IP se realizează între echipamentul utilizatorului și un
APN (Access Point Name). În continuare, acesta trimite informațiile către un MGW (Media Gateway) care rutează către rețeaua
destinație (internet, intranet etc).

Din ce în ce mai mult rețelele se bazează pe IP (Internet Protocol) și Ethernet. Respectând stiva TCP/IP, se folosesc protocoale
rutare cum ar fi EIGRP (Enhanced Interior Gateway Routing Protocol), IS-IS (Intermediate System to Intermediate System),
BGP (Border Gateway Protocol) și MPLS (Multiprotocol Label Switching), cât și segmentarea serviciilor pe bază de VLAN
(Virtual Local Area Network).

Pentru a putea separa serviciile transportate, se implementează QoS (Quality of Service). Servicille se pot prioritiza astfel încât
în cazul în care capacitatea linkului scade, serviciile importante să aibă șanse mai mari să ajungă la destinație. Semnalizarea și
serviciile de voce sunt cele mai importante, traficul de date fiind doar Best Effort.

https://www.printwhatyoulike.com/print?url=https%3A%2F%2Fbookofalice.wordpress.com%2F2014%2F05%2F18%2Fstructura-unei-retele-teleco… 2/3
07/02/2020 PrintWhatYouLike on Structura unei rețele telecom | bookofAlice

În concluzie, trebuie reținut faptul că partea de transmisiuni se întrepătrunde atât cu segmentul de acces, cât și cel de
core, echipamentele de transmisiuni transportând trafic între toate punctele rețelei. Mai mult, pe măsură ce apar tehnologii
noi, este necesar să se realizeze compatibilitatea între acestea și cele existente deja în rețea.

← Sisteme de radio comunicații

https://www.printwhatyoulike.com/print?url=https%3A%2F%2Fbookofalice.wordpress.com%2F2014%2F05%2F18%2Fstructura-unei-retele-teleco… 3/3