Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea Politehnica Bucureşti

Facultatea de Inginerie Aerospaţială

Temă de căsă - MEAAS


Considerații privind similitudinea în aerodinamica experimentală.
Necesitatea stabilirii de similitudinii

Nu există niciun domeniu al fizicii în care legile similitudinii să aducă un serviciu mai
mare ca în mecanica fluidelor. Orice problemă din mecanica fluidelor poate săfie rezolvată
plecând de la ecuațiile elastice provenind din principiile de conservare, completate de
ecuația de stare a fluidului. Din punct de vedere matematic, soluția este determinată dacă
se adaugă condițiile la limită și condițiile inițiale.

În cazul general se pot încerca unele aproximații (neglijând spre exemplu influența
unor factori părând secundari, dacă aceste aproximații pot fi justificate).

După cum bine se știe, se preferă să se recurgă la experiențe și uneori nu există


alte mijloace. Astfel se va pregăti efectuarea de experiențe pe machete. Pentru precizarea
ideilor, noi denumim prototip modelele în mărime naturală și machete modelele reduse.

Macheta, mult mai puțin costisitoare ca prototipul, se preteazăla un studiu mai facil,
modificările eventuale aplicate fiind mai puțin oneroase. Se pot determina direct și rapid
cele mai bune dispuneri de adaptat pentru funcționarea sa, randamentul său,
economicitatea sa etc.. Această metodă de lucru se aplică ori de cate ori se propune
realizarea unui exemplar unicat al unei construcții costisitoare.

De asemenea, în construcițiile hidraulice, studiile marilor baraje sunt verificate prin


experimentări pe modele reduse la 1/20 sau 1/60.

În toate cazurile, aceste experimentări pe machete dau informații utile, altfel


indispensabile, căci ele permit:

 verificarea calculelor;
 găsirea soluțiilor pe care teoriile actuale sunt imposibil a le furniza.
Condițiile de similitudinetraduc anumite analogii între prototip si machetă: aceste
analogii vor fi de ordin geometric, cinematic, dinamic și termodinamic.
Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

I. Punerea problemei și dezvoltatrea acesteia

Sunt examinate două categorii de mișcări:

În prima figurează problemele de curgere în condiții inițiale și condiții de limită,


îmbinând intervenția frontierelor geomatrice,vitezelor și presiunilor, acestea din urmă fiind
constante în plane orizontale: nu intervin suprafețe libere, decât dacă ele vor fi orizontale.
Astfel de curgeri sunt numite "curgeri în sarcină".

În a doua categorie figurează curgerile cu suprafața liberă oareoare, acestea sunt


curgerile cu suprafața liberă.

Curgeri sub sarcină

Notând cu h cota unui punct considerată pozitivăîn sus față de un plan orizontal de
referință, ecuațiile de mișcare se scriu sub forma ecuațiilor Navier Stokes.

Într-un sistem de axe trirectangular avem:

du 1  
 ( p   gh)  u ,
dt  x 

dv 1  
 ( p   gh)  v ,
dt  y 

dw 1  
 ( p   gh)  w ,
dt  z 

cu simbolurile:

d    
 u v  w
dt t x y z

2 2 2
   .
x 2 y 2 z 2

unde P este presiunea într-un punct și µ si ρ sunt respectiv viscozitatea dinamică și


densitatea fluidului. Acestea sunt mărimi presupuse constante independente de presiune;
u, v, W sunt componentele vitezei.

Celelalte ecuații sunt urmatoarele:


Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

Ecuatia de continuitate:
u v w
   0 (fluid conservativ)
x y z

Ecuatia de stare :
  ct

În cele ce urmeazăvom presupune nul schimbul de căldură și neglijam efectele


termice datorită frecărilor. În aceste condiții nu intrăîn joc decât energia mecanică: se
poate admite că scurgerea se efectuează la temperatură constantă și nu va fi necesară
introducerea ecuației energiei.

În acest sistem, presiunea p nu figurează decât în ecuațiile inițiale și totdeauna


împreună cu pgh. Acești doi termeni rămân tot timpul grupați în dezvoltarea soluțiilor pe
care le putem găsi. Putem deci pune:

p   gh  pg (presiunea motoare)

Sistemul se poate scrie:

du 1 pg 
  u
dt  x 

dv 1 pg 
  v
dt  y 

dw 1 pg 
  w
dt  z 

u v w
  0
x y z

Avem deci patru ecuații cu patru necunoscute u, v, w, Pgconsiderate ca funcții de x,


y, z, t. Greutatea nu apare explicit în curgerile în sarcină (se înlocuiește studiul fluidului
greu prin acela al unui fluid fără greutate cu condiția înlocuirii presiunii într-un punct cu
cantitatea Pg).

Rezolvarea fizică a problemei necesităîn plus cunoașterea condițiilor inițiale și


condițiilor la limită: pentru conciziunea limbajului noi denumim aceste date sub numele de
“definiția sistemului"
Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

Variabile reduse

Vom relua ecuațiile de mișcare schimbând variabilele. În loc de a vorbi de


coordonatele x, y, z ale unei particule la un moment t, de componente u, v, w ale vitezei și
de presiunea Pgt, vom utiliza noile variabile definite în urmatoarea manieră:

Notăm cu D o dimensiune liniară caracteristică a curgeriistudiate: lărgimea


obstacolului, diametrul unei canalizătii etc. Înloc de a considera variabilele x , y, z vom lua
variabilele:

x y z
x  , y  , z  
D D D

Considerăm, de asemenea, o viteză carecteristică, într-unpunct determinat (și


există un loc la un moment determinat)fie V această viteză.

Raportăm toate vitezele sau toate componentele vitezei la această valoare V.

x y z
x  , y  , z  
D D D
u v w
u  , v  , w 
V V V
t V pg
t    t , t 
D D V 2
V

Schimbarea de variabile ne conduce la relațiile următoare:

du d (Vu ) V 2 du
   ,
dt d ( D t ) D dt

V
dpg ( V 2 p ) V 2 p
   ,
dx ( Dx ) D x
du  (Vu ) V u
   ,
dx  ( Dx ) D x
d 2u  2 (Vu ) V  2u
   .
dx 2 ( Dx )2 D 2 x2

Considerând prima din ecuațiile Navier Stokes, ea se scrie imediat:

V 2 dU  1 V 2 p  V
  u
D dt  D x  D 2 
Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

sau

du p  1
   u
dt x  VD

Sistemul de ecuații inițial devine deci:

du p 1
   u
dt x Re

dv p 1
   v
dt y Re

dw p 1
   w
dt z Re

u v w


  0
x y z
unde am notat

VD VD
Re  
 

Interpretarea fizică a numărului Reynolds

Ecuațiile definind mișcarea sunt numite ecuații reduse. Ele sunt fără dimensiuni și
nu intervine decât un singur coeficient dependent de datele curgerii.

Acest coeficient Re, este numarul Reynolds al curgerii. Acest număr este
fărădimensiuni, valoarea sa numerică nedepinzând deci desistemul de unități ales.

Numarul Reynolds rezumă și conține în el tot ceea ce estenecesar a fi cunoscut


pentru caracterizarea ecuațiilor generale ale unei curgeri date.

Pentru a încheia tranaformarea problemei, rămâne sa traducem în variabile reduse


definirea sistemului, condițiile la limită și condițiile inițiale.

Primele se exprimă, de exemplu, sub forma:

pg1=pg0; pe o suprafață liberă orizontală h(x,y,z,t) =0

V=V0; pe o suprafață dată f(x,y,z,t) = 0 (cum cere, de exemplu, aderența la un


perete solid animat de viteza V0)
Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

Următoarele se prezintă, de exemplu, sub forma:

V=U(t) și U(t)= V1= ct dacă t > t1 pe suprafața g(x,y,z,t) = 0

Balanță cu trei componente - pentru măsurători specifice zborului


simetric.
În fig.1.5. este prezentată o balanță cu trei componente pentru măsurători specifice
zborului simetric.

fig.1.5

Modelul instalat în zona experimentală a sufleriei este prins de sistemul de


susținere format din barele R, bare ce sunt fixate la rândul lor de rama portantă DC, care,
împreună cu barele AD și BC grație articulațiilor fixe PP formează un patrulater deformabil
când barele AF, BF sunt în poziție Fixă. Deci pentru măsurarea componentei în direcția
(rezistența la înaintare), patrulaterul se deformează ca în flg.1.3a, măsurarea componentei
făcând-se cu aparatul de cântărire de greutăți 1 Pentru măsurarea componentei în direcția
(portanța), componentei făcându-se cu aparatul de cântărire cu greutăți 2. Pentru
momentul de tangaj, măsurarea se face cu aparatul de cântărire cu greutăți 3.

Greutățile elementelor de cântărire care la momentul dat nu se utilizează se pun pe niște


proeminențe anume fixate pe rama portantă DC, astfel că greutatea totală a întregului
sistem suspendat rămâne invariabilă. De aceea elementul de balanță măsoară portanța
direct, independent de greutățile atârnate de pârghiile care măsoară rezistența la înaintare
și momentul de tangaj.
Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

Datorită faptului că unghiul de atac al modelului depinde de poziția elementului de balanță


care măsoară momentul de tangaj, este necesar ca forța portantă şi rezistența să se
măsoare separat, adică să se blocheze în momentul acela pârghia momentului de tangaj.

PRINCIPIUL METODEI MOIRÉ-ULUI DE UMBRE

Metoda moiré-ului de umbre cunoscută în literatura de specialitate sub numele de


„shadow moiré” face parte din categoria metodelor optice pentru determinarea reliefului
unui obiect. Metoda a fost dezvoltata de Meadows şi Takasaki [1] şi constă în proiectarea
unei reţele de linii situată în faţa obiectului studiat cu ajutorul unei surse de lumină
punctiforme.

Prin suprapunerea imaginii grilei peste imaginea umbrelor acesteia pe suprafaţa


obiectului apare aşa-numitul fenomen moiré, rezultând franjele moiré care reprezintă linii
de contur a reliefului obiectului după cum se poate observa în exemplul din figura 1 b).

Relieful z într-un punct având coordonata x este stabilit de relaţia [2,3] :


p
zk (1)
x dx

h1  z h2  z

unde: k este ordinul franjei sau numărul liniei de contur, d distanţa dintre sursa de lumină
S şi punctul de observaţie (observator) O, h1 distanţa dintre sursa de lumină S şi planul
reţelei (grilei), p pasul reţelei iar h2 distanţa dintre punctul de observaţie O şi planul reţelei.

b
h1 h2

x1 x x2
X

S’ M1 M2 O’
z
M

a) b)

Fig. 1. Moiré-ul de umbre: a)schema de principiu şi b) linii de contur pe suprafaţa


obiectului [3]
Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

Uzual se consideră că razele de lumină proiectate şi respectiv reflectate de la


suprafaţa obiectului sunt paralele. Aceasta presupunere se poate face dacă distanţa h1 =
h2 =h şi relieful z este mic în comparaţie cu h2 . În aceste condiţii relaţia (1) devine:

ph
zk (2)
d

Se defineşte sensibilitatea, notată z , ca reprezentând diferenţa de nivel dintre două


linii de nivel consecutive în condiţia în care z  h :

ph
z  (3)
b

Valoarea sensibilităţii z se poate evalua calculând numărul de franje care trece printr-
un punct fix dacă obiectul este deplasat cu cantitatea d.

d
z  (4)
n

Metoda moiré-ului de umbre descrisă mai sus este folosită la determinarea reliefului
obiectelor, sensibilitatea metodei depinzând în primul rând de pasul reţelei şi situându-se
la valori de 0,1 mm. Realizarea unei grile foarte fine, având o densitate mare de linii pe
mm este limitată de fenomenul difracţiei şi de diametrul sursei de lumină. Metoda se aplică
cu succes în cazul analizei obiectelor de dimensiuni mari şi având o variaţie semnificativă
a reliefului.

DETERMINAREA TENSIUNILOR ÎNTR-O PLACĂ PĂTRATĂ

Montajul utilizat în scopul studierii deplasărilor şi tensiunilor într-o placă pătrată simplu
rezemată pe contur şi încărcată cu o forţă concentrată, este prezentat în figura 2a. El se
compune dintr-o sursă punctiformă de lumină S, o reţea de linii paralele R având pasul
p=0.5 mm, obiectul studiat (placa pătrată) şi camera video CCD cu ajutorul căreia se
înregistrează curbele de nivel. Reţeaua este fixă iar placa împreună cu dispozitivul de
solicitare se poate deplasa cu ajutorul uni şurub micrometric. Astfel s-a determinat
sensibilitatea z ca fiind 0,5.
Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

grila

obiect

sistem de
sursa de lumina alba actionare

b
h
sistem de
translatie
placa martor
suport fix

camera video

a) b)
Fig. 2. a) Montajul experimental pentru determinarea deformaţiilor
1. prin metoda moiré-ului de umbre; b) Curbele de nivel

Imaginea curbelor de nivel obţinută cu ajutorul camerei CCD, pentru o încărcare a


plăcii cu forţa F=34,3 N, este ilustrată în figura 2b.

Cunoscând coeficientul de sensibilitate şi ordinul k al curbei de nivel în centrul plăcii se


poate determina deplasarea centrului plăcii cu relaţia:

w  k  z (5)

În centrul plăcii pătrate datorită simetriei se calculează tensiunile [3]:

E  2w
x  y   2 (6)
2(1   ) x

unde E = 2800 N/mm2 este modulul de elasticitate al plexiglasului, δ = 1.7 mm este


grosimea plăcii, μ = 0,38 coeficientul de contracţie transversală.

Derivata parţială de ordinul doi a deplasării se calculează folosind curba w(x) trasată cu
ajutorul curbelor de nivel şi abscisele x.

 2w w i 1  2w i  w i 1
 (7)
x 2 x i21

Deplasarea maximă wmax a unei plăci pătrate, simplu rezemată pe contur şi încarcată
în centru cu o forţa F aplicată pe o suprafaţă de diametru 2r0 (6 mm) este dată de relaţia
[3] :
Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

0.0624 Fa 2
w max  (1   2 ) (8)
E 3

unde a este latura pătratului (a =120 mm).

Tensiunile maxime  x   y în centrul plăcii, se calculează cu relaţia [3]:

3F  a 1  0,751
x  y  ln   1   (9)
2 2  2r0    

Masterand
ing. Gabriel MARINICĂ
Grupa 961 SAS.