Universitatea Politehnica Bucureşti

Facultatea de Inginerie Aerospaţială

INSTRUMENTE DE BORD:
ALTIMETRUL

Student Gabriel MARINICĂ

Grupa 961 SAS

1
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

METODE DE MĂSURARE A ALTITUDINII

Altitudinea H, este parametrul care defineste distanța, măsurată după verticala

locului, dintre centrul de masă al avionului și punctul corespunzător de pe suprafața
Pământului. Aparatele care permit măsurarea acestui parametru se numesc ALTIMETRE. În
funcție de punctul luat ca referință, altitudinea aceluiași avion are denumiri diferențiate și
valori, în general, diferite. Astfel, dacă punctul de referință este situat la nivelul mării,
altitudinea se numește absolută și se notează cu Hm.

Fig 1. Clasificarea altitudinilor

Dacă însă punctul de referință se consideră pe un anumit aerodrom (de decolare sau
de aterizare) altitudinea se numește relativă Hr. De cea mai mare importanță pentru
securitatea zborului este altitudinea măsurată față de punctul de pe sol care se găsește la
verticala avionului. Aceasta se numește altitudine adevărată - Ha. De menționat că în cazul în
care drept referință pentru măsurarea altitudinii se ia o anumită suprafață barică, altitudinea
respectivă se numeste barometrica – Hb.

La bordul aeronavelor se utilizează atât altimetre indicatoare cât și transmițătoare de

altitudine. Acestea din urmă furnizează informațiile sub forma unor semnale electrice
destinate instalațiilor automate de pilotaj și calculatorului de navigație. Pentru măsurarea
altitudinii se pot aplica mai multe metode, care vor fi prezentate, pe scurt, în cele ce
urmează.

a) Metoda barometrică. Această metodă de măsurare a altitudinii se bazează pe

dependența dintre presiunea atmosferică p și altitudinea H. Relația p=p(H) nu ste
invariabilă, ci se modifică în funcție de latitudine , de anotimp, de starea vremii, și
de la zi la noapte. Datorită acestui fapt a fost necesar să se prelucreze statistic
observațiile privind dependența p=p(h) și să se stabilească o relație standard,
asupra căreia s-au făcut deja unele referiri. Altimetrele care funcționează pe
principiul variației presiunii cu înălțimea se numesc altimetre barometrice și sunt,
în fond, manometre pentru presiune absolută.

2
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

b) Metoda radiotehnică de măsurare. Metoda radiotehnică de măsurare a altitudinii

se bazează pe fenomenul de reflexie a undelor electromagnetice. Aparatele de
măsurare a altitudinii se bazează pe fenomenul de reflexie a undelor
electromagnetice. Aparatele de măsurare a altitudinii realizate pe acest pricipiu
se numesc radioaltimetre. Ele permit măsurarea timpului necesar unei unde
electromagnetice pentru a se propaga de la avion pana la sol și retur. Este de
reținut faptul că radioaltimetrele moderne au o precizie foarte ridicată și sunt
absolut necesare la bordul avioanelor mai ales pentru evoluțiile din faza venirii la
aterizare și aterizării în condiții de vizibilitate redusă. Tot pe principiul măsurării
timpului necesar propagări radiației directe și reflectate funcționează și
altimetrele acustice și cele optice. În cazul altimetrelor acustice, oscilațiile emise
sunt oscilații sonore. Aceste altimetre nu se folosesc în aviație. Altimetrele optice,
care funcționează pe baza unor emițătoare cuantice de lumină (laser) sunt
aparate de perspectivă. La altimetrele cu laser, receptorul radiațiilor reflectate
este un fotomultiplicator.
c) Metoda inerțială. Metoda inerțială de măsurare a altitudinii se bazează pe
măsurarea componentei verticale a accelerației avionului și integrarea ei de două
ori. Altimetrul inerțial constă dintr-un accelerometru și un dispozitiv de integrare.
Axa de sensibilitate a accelerometrului este orientată după verticala locului cu
ajutorul unei platforme stabilizate.
d) Metoda ionizării. În această metodă de măsurare a altitudinii se utilizează
dependența fenomenului de ionizare a atmosferei în funcție de distanța față de
Pământ. Astfel, la altitudini cuprinse între 20 și 80 km gradul de ionizare a
atmosferei crește cu altitudinea. Cunoscând această dependență se poate realiza
un altimetru de ionizare.
Dintre metodele prezentate, cel mai larg răspândite sunt metoda barometrică și
metoda radiotehnică.

Teoria altimetrului barometric

După cum s-a arătat, metoda barometrică de măsurare a altitudinii se bazează pe

dependența dintre presiunea atmosferică (statică), p și altitudinea H:
p=f1(H).
La stabilirea formulelor barometrice mai trebuie avute în vedere dependența dintre
greutatea specifică a aerului și altitudine:
ɣ=f2(H),

3
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

precum și variația temperaturii T, cu înălțimea:

T=f3(H).
Variația temperaturii aerului cu înălțimea se aproximează cu segmentele de dreaptă
exprimate cu formula:
( ) ( ),

în care este gradientul de temperatură al stratului atmosferic „i”.

Valorile parametrilor Hi, Ti și pentru cele 6 straturi în care poate fi divizată

atmosfera până la 95 km înălțime sunt precizați în tabelul de mai jos. Desigur, valorile din
tabel arată că temperatura nu are o variație monotonă. Astfel, stratul 1 temperatura scade,
în stratul 3 temperatura crește, iar în stratul 5 temperatura scade din nou. Peste 95 km
temperatura are valori crescătoare, dar această zonă nu prezintă interes pentru aviație. În
straturile 2,4 și 6 temperatura are valori constante:
f3(H)=T(H) =Ti=const.
Interesează legatura dintre p(H)=f1(H) dintre presiunea atmosferică p și altitudine. În
acest scop se separă din atmosferă o coloană de secțiune constantă A și se scrie ecuația de
echilibru a forțelor ce se exercită asupra unui strat de grosime elementară dH, situat în
interiorul coloanei.

Structura verticală a atmosferei

Numărului Limitele Altitudinea Temperatura Ti, Gradientul | |,
stratului, i stratului, km Hi, km K °/km
i=1 0...11 H0=0 T0=288,15 Ƭ1=6,5
i=2 11...25 H11=11 T11=216,66 Ƭ2=0
i=3 25...46 H25=25 T25=216,66 Ƭ3=2,73
i=4 46...54 H46=46 T46=274 Ƭ4=0
i=5 54...80 H54=54 T54=274 Ƭ5=3,45
i=6 80...95 H80=80 T80=185 Ƭ6=0

Dacă se notează cu dG greutatea elementară a stratului și cu dF forța de plutire a

stratului, datorită diferenței dintre presiune de pe cele două baze ale stratului, se poate
scrie:
̅̅̅̅ ̅̅̅̅
Forțele elementare dG și dF au expresiile:
dG=ɣAdH; dF=-Adp,

care, substituie în ̅̅̅̅ ̅̅̅̅ , conduc la expresia:

ɣdH+dp=0.

4
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

În conformitate cu ecuația de stare a gazelor scrisă sub forma p(H)V=pV=GRT(H) și

ținând seamă că G/V=ɣ rezultă:

ɣ=p/RT(H).

Fig2. Echilibrul în coloana de aer.

Substituind pe ɣ=p/RT(H) în ɣdH+dp=0 după separarea variabilelor se obține:

( )

În care T(H) este dependența funcțională dată de una din relațiile ( )

( ) sau f3(H)=T(H) =Ti=const., iar R este constanta gazelor.
Ca valoare inițială pentru presiune se ia presiunea atmosferică normală la
To=288,15K, și H=o care are valoarea p0=760 mm Hg.

CONSTRUCȚIA ALTIMETRELOR BAROMETRICE

ALTIMETRE CU UN AC INDICATOR

Datorită dependenţel presiunii atmosferice (statice) de altitudine, problema

măsurăril altitudinii se reduce la măsurarea presiunii. Prin urmare altimetrul este un
manometru pentru presiune absolută. Carcasa aparatului este pusă în legătură cu priza de
presiune statică 6. La varlaţla altItudinii, presiunea variază şi ea, iar capsulele aneroide 8 se
deformează punând în mişcare mecanismul aparatului şi acul indicator 1. Cadranul
aparatului este etalonat în km sau în metri. Interesează caracteristica statică (ecuația scării) a
aparatului. Pentru aceasta se foloseşte reprezentarea schematică din fig 4, unde se poate
urmărl transformarea succesivă a mărimilor interrnediare în cele trei elemente componente.
Se scrie deci:

5
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

( ) ( ) ( )

( ) ,
de unde dacă se consideră W=k(p0-p) rezultă:
⁄
[ { [ ( ) ] } ]

În care s-a avut în vedere funcția p(H) pentru stratul 1.

Fig 3. Schema de principiu a altimetrului barometric

1 - Ac indicator, 2- roată dințată, 3- sector dințat, 4 – mecanism bielă-manivelă, 5-

conductă de legătură cu ștuțul aparatului, 6 – priză de presiune statică, 7 – carcasa
aparatului (etanșă), 8 – baterie de capsule aneroide

Fig.4 – Schema structurală a altimetrului

Ultima relație care exprimă ecuația scării altimetrului barometric arată că unghiul ϕ de
rotatie a acului indicator nu depinde liniar de altitudine, ceea ce constituie un neajuns.
Pentru liniarizarea acestei caracteristici se utilizează capsule (baterii de capsule) aneroide cu
gofraj special la care relatia ( ) nu este liniară.

ALTIMETRE CU DOUĂ ACE INDICATOARE

Altimetrele barometrice au, de regulă, o construcţie mai complicată decât cea
prezentată în fig. 3. Pentru a putea citi cu precizie suficientă indicațiile în întreg domeniul de
măsurare (0 ... 30 km) aparatul este prevăzut cu două ace indicatoare şi cu două scări pe
cadran. Unul dintre ace execută o rotaţie întreagă la variaţia altitudinii cu 1 000 m, scara

6
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

corespunzătoare având diviziuni cu valoarea de 10 m. Celălalt ac se roteşte de 10 ... 20 ori

mai puţin, indicând grosier altitudinea în km. Schema cinematică a acestui tip de altimetru
este prezentată în fig. 5, iar aspectul cadranului se vede în fig. 6.

Fig.5 Schema altimetrului cu două ace indicatoare:

1 – cadran barometric, 2 – arc plat, 3- 12 compensatori de temperatură cu bimetal, 4-
bielă,
5- contragreutate, 6- baterie de capsule, 7-arc spiral, 8-roată dințată, 9- cremalieră, 10-
ax tubular, 11 – pinion, 13 – roată dințată, 14- sector dințat, 15 – arbore, 16- bază de
montaj.

Fig.6 Cadranul unui altimetru cu afișare mixtă:

analogică (acul indicator) și numerică (contro de role).
Observaţie. Pentru executarea unor traiecte cu parametri comandati de la sol se
utilizează altimetre prevăzute cu index mobil (fig. 7). Motorul electric 3 este alitnentat cu
semnalul transmis de la sol prin radio. Motorul, prin reductor, actionează roata dintată 2 de

7
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

care este fixat indexul 1. Acesta se poate roti in raport cu cadranul interior al aparatului,
indicând pilotulul altitudinea la care trebuie să zboare. Simultan motorul roteşte şi periile pe
potențiometrul 5, conectat intr-o schema în punte,

Fig.7 Altimetrul cu index comandat VDI-30:

1- Index, 2 – roată dințată, 3- motor electric, 4- reductor, 5 – potențiometru, A –

amplificator, M – motor, R1, R2, R3, R4 – rezistențele din laturile punții autoechilibrate.

formată din rezistenţele R1, R2, R3 şl R4. Dacă puntea nu este echilibrată, motorul roteşte
elementele menţionate până la stabilirea echilibrului. La echilibru motorul se opreşte, iar
indexul ocupă poziţia altitudinii impuse.

ERORILE INSTRUMENTALE ALE ALTIMETRELOR

Aceste erori sunt provocate de următoarele cauze:

a) histerezisul elastic; b) neliniaritatea ecuației scării; c) frecarea în lagăre; d)

dezechilibrul pieselor mobile; e) variaţia temperaturii; f) captarea imprecisă a presiunii
statice; g) existenţa unei presiuni remanente în capsulă. Erorile a şl e sunt erori proprii

8
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

oricărui manometru mecanic. Dacă altimetrul este de tip electromecanic, mai intervin erorl
instrumentale datorate traductoarelor electrice şi schemei electrice de măsurare adoptate.

a) La un ciclu complet de funcţionare, caracteristica Wo=f(H) la variaţia lui H în sens

crescător, nu coincide cu caracteristica Wd=f(H) pentru H descrescător. Această diferenţă se
datorează histerezisului elastic, adică unui fenomen de remanenţă propriu tuturor arcurilor.
Pentru micșorarea erorii provocate de acest fenomen, capsulele se realizează din materiale
speciale, adoptându-se o tehnologie de fabricaţie care elimlnă remanenţa.

b) Elementele care constituie altimetrul nu au caracteristici perfect liniare, iar

compensarea lor reciprocă nu conduce întotdeauna la o caracteristică rezultantă riguros
liniară. Din această cauză apar erori de scară, denumite astfel datorită faptului că Ia trasarea
diviziunilor pe cadran se are în vedere o ecuatie α=f(H) liniară. Aceste erori pot fi micşorate
prin reglarea individuală a fiecărul aparat. De regulă în constructia unor aparate se prevăd
mecanisme speciale de liniarizare a scării.

c) Pentru evaluarea erorilor provocate de frecarea în lagărele mecanismelor de

transmisie şi multiplicare se presupune că, în scopul învingeril cuplurilor de frecare, este
necesar să actioneze o presiune Δpf, pentru care acul indicator nu se roteşte. Căderii de
presiune Δpf îi corespunde eroarea de măsurare a altitudinii. Relaţia dintre aceste două
mărimi se poate stabili. Pentru variaţii mici Δp şi ΔH se poate considera că:

în care, dacă se ia p(H), se obține expresia gradientului baric vertical:

( )

Pentru alte straturi, expresia lui diferă. Prin urmare, eroarea datorită frecării
în lagăre se calculează din penultima ecuație, scriind:

Întru-cât gradientul scade cu creşterea altitudinii, inseamnă că erorile datorate

frecării sunt mai importante la inălțimile mari decât la cele mici. Aşa, de exemplu
⁄ , adică eroarea la H=20 km este de 14 ori mai mare decât la H = 0, evident
presupunând că frecarea este aceeaşi. Acesta este unul din motivele principale care
determină creşterea erorilor altimetrelor barometrice cu inăltimea.

9
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

d) Dacă piesele destinate să execute mişcări de rotatie sunt incorect echilibrate,

acestea creează cupluri perturbatoare ale căror valori devin destul de mari în timpul zborului
cu suprasarcini. Pentru învingerea acestor cupluri este necesară o anumită presiune căreia
corespunde o eroare în indicatiile aparatului. Consecințele acestei situații sunt
identice cu cele menționate la punctul c. Pentru eliminarea acestor erori se iau o serie de
măsurl de ordin constructiv. Astfel, piesele mobile se echilibrează corect, se utilizează
capsule cu suprafata efectivă cât mai mare etc

e) Erorile de temperatură ale altimetrelor, de altfel ca ale oricărui manometru

mecanic, se datoresc influenţei temperaturii mediului ambiant asupra modululul de
elasticitate al materialului din care este confecţionat elementul sensibil elastic (capsula).
Liniarizind dependenţa modulului de elasticitate E, de temperatură rezultă:

( )

În care E0 este modulul de elasticitate inițial în N/m2, – coeficientul de temperatură al lui

E, iar este variația de temperatură. Caracteristica elementului sensibil poate fi
scrisă sub forma: p=Ef(W).

La o variație a lui E cu îi corespunde o variație a lui p cu , sau, altfel spus:

Dacă se exprimă acum eroarea de presiune în valori ale mărimii de măsurat

rezultă:

, substituind rezultă: ( )

f) Dacă presiunea statică se captează cu o eroare oarecare datorită constructiei şi

locului de plasare insuficient de corecte a prizei de presiuni pe avion, se produce eroarea:

g) În interlorul capsulelor arteroide se realizează un vid suficient de înaintat. Totuşi

persistă o presiune remanentă pr. La variatia temperaturil amblante, presiunea p, se
modifică cu valoarea:

Pentru eliminarea acesteia se impune realizarea unui vid foarte înaintat în capsulă
astfel incât

10
 Universitatea Politehnica Bucureşti
Facultatea de Inginerie Aerospaţială

ALTIMETRUL DE CABINĂ

Pentru crearea condițiilor vitale pe timpul zborului la mare înălțime, cabinele

avioanelor sunt ermetice, iar în interiorul lor se menține o presiune superioară celei
atmosferice, procedeu cunoscut sub denumirea de presurizare. Este necesar un aparat de
bord care să controleze doi parametri: înălțimea în cabină și caderea de presiune. Prin
înălțimea în cabină se înțelege altitudinea care ar corespunde, conform atmosferei standard,
presiunii stabilite în cabină. Prin cădere de preiune se înțelege diferența , dintre presiunea
din cabină pcab și presiunea atmosferică: . Un asemenea aparat reunește în
casrcasa sa două instrumente distincte. Unul dintre acestea este un altimetru format din
capsulă aneroidă, mecanism de transmisie şl o scală-disc mobilă pe care se citeşte
altitudinea in cabină. Carcasa comunică cu cabina; deci asupra capsulei acţionează
presiunea din cabina Pcab. Celălalt aparat este format dintr-o capsulă deschisă, care
comunică printr-un ştuţ cu presiunea atmosferică captată de priza de presiune statică.
Asupra acestei capsule acţionează deci două presiuni: una din interiorul ei, p, şi alta din
exterior, pcab>p. Rezultă deci un manometru diferenţial care măsoară tocmai căderea de
presiune

Schema cinematică a altimetrului de cabină

1- cadran, 2-sector dințat, 3-axă, 4 – compensator bimetal de ordin II, 5- bielă, 6 –
manivelă, 7-compensator bimetal de ordin I, 8 – centru rigid, 9 – capsulă aneroidă,
10- ștuț, 11-conductă, 12-bielă, 13-centru mobil, 14- capsulă manometrică, 15-
manivelă; 16 – compensator cu bimetal de ordinul II, 17 – axă, 18-arc spiral, 19 –
pinion, 20-cadran, 21-ac indicator, 22- pinion, 23-sector dințat, 24-arc spiral, 25,26 –
șuruburi.

11