Întreţinerea armelor şi a muniţiei.

Activitatea practică a demonstrat că funcţionarea normală a armamentului şi muniţiei depinde în cea mai
mare măsură de modul cum se foloseşte, cum se întreţine şi cum se conservă.

Principalii agenţi dăunători sunt :

• Starea de umiditate din atmosferă sau din încăperile unde sunt folosite sau
păstrate, care prin acţiunea chimică de oxidare atacă părţile metalice ale armei şi le degradează.
De asemenea starea de umiditate degradează şi pulberea din cartuş, deoarece aceasta are calitatea de
a absorbi umezeala. Astfel se reduc calităţile balistice cu deteriorarea directă a preciziei tragerii.
Rugina, care e o urmare a oxidării, îngreunează mişcarea diverselor piese componente
ale mecanismelor armei, producănd incidente de funcţionare a mecamismului de încărcare, armare,
declanşare, extragere, etc. .
Umiditatea rezultată din transpiraţia corpului uman, care conţine multe săruri oxidante, acţionează de
asemenea în mod dăunător asupra părţilor metalice chiar dacă sunt ocrotite de brunaj.

“ Transpiraţia metalului “ apare în condiţiile unei păstrări cu temperaturi ce variază de la rece la cald şi
invers, prin condensarea vaporilor de apă din atmosfera încăperii respective.
• Zgura din canalul interior al ţevii, ca deşeu, rezultată din arderea pulberii , pe
lângă faptul că are o asţiune oxidantă şi deteriorează suprafaţa metalului, poate constitui şi un obsatacol
în alunecarea alicelor sau proiectilului, modificând viteza iniţială, ceea ce va provoca o altă traiectorie.
• Prăfuirea armei şi în special ale mecanismelor interioare, dar mai ales
ale aparatelor de ochire, aduce un mare neajuns randamentului lor, îngreunând funcţionarea normală a
mecanismelor de reglare.
Pe lângă acţiunea agenţilor descrişi mai înainte, mai sunt şi alţii, care intervin în mod dăunător
asupra funcţionări normale, atât la armă cât şi la muniţie :
o Folosirea de unelte improvizate, la curăţirea armei, de exemplu : vergele
de curăţat confecţionate din tije de oţel – neîmbrăcate cu un material mai puţin dur.
Prin folosirea unei vergele de curăţat necorespunzătoare şi mai ales prin introducerea acesteia prin gura
ţevii, poate strica geometría ghinturilor în zona de la gura canalului ţevii, fapt care imprimă proiectilului o
altă direcţie pe traiectorie, chiar de la plecare.
o Folosirea de unsori improprii pentru întreţinerea armelor şi mai ales ca dopuri
la gura ţevii, creează de asemenea neajunsuri în buna funcţionare, dar şi un pericol de inelare a ţevii. O
ţeavă inelată pe canalul interior are pierderi de presiune ceea ce înseamnă scăderea vitezei iniţiale şi
odată cu ea şi a preciziei.

o Folosirea de şurubelniţe sau chei hexagonale, nedimensionate după trebuinţă,

va degrada şuruburile respective, încât nu vor mai putea fi folosite pentru demontare, montare, sau
diverse reglaje.
o Folosirea materialelor aspre, abrazive, pentru curăţirea canalului ţevii sau a
altor părţi ale armei, care zgârie metalul, sunt de asemenea contraindicate.
o Transportul necorespunzător, al armelor şi a muniţiei cauzează mari neajunsuri,
ca urmare a unor lovituri sau a unor degradări provocate de factorii atmosferici.
De asemenea manipularea brutală a armamentului şi a muniţiei poate provoacă daune incalculabile.

Se recomandă :

1. Pentru intreţinerea armelor, firmele producătoare recomandă să se

folosească numai unsori şi uleiuri minerale de bună calitate, potrivit recomandărilor din prospectele ce
însoţesc fiecare armă în parte.
2. Pentru demontarea şi montarea diferitelor piese, se vor folosi unelte
adecvate, iar pentru curăţire şi întreţinere se vor folosi cârpe moi care nu lasă scame. Curăţirea canalului
ţevii se va face cu o vergea din oţel îmbrăcată în material plastic cu capete de vergea ( periuţe cilindrice
din sârmă de alamă, fire de plastic sau păr natural – rigid – ) cu vată, pânză sau tifon din bumbac (tăiat
în formă de pătrat dimensionat corespunzător), atât înainte de tragere cât şi după tragere. Vergeaua se
introduce în canalul ţevii, numai pe la camera de explozie, iar mişcarea trebuie să se facă lin şi fără
scoaterea ei în afară pe la gura ţevii.
3. Este srict interzisă agăţarea de ţeavă a diferitelor anexe de tragere.
Greutatea acestor anexe vor produce joc în montura de fixare a ţevii şi provoacă prejudicii preciziei
tragerii.
4. Transportul se va efectua separat pentru armament şi muniţie,
numai în cutii şi valize speciale care vor proteja arma şi respectiv muniţia de orice lovire sau mânuire
necorespunzătoare.
5. Depozitarea se va face în încăperi bine aerisite şi ventilate la o temperatură
cât mai constantă, cea mai indicată e de 15º C., şi umiditate constantă. Armamentul va fi păstrat în
dulapuri cu rastele şi cu orificii de aerisire separat de muniţie şi echipament. Nu se recomandă stocarea,
mai mult de doi ani, a unor cantităţi mari de cartuşe deoarece unii compuşi ai pulberii se pot altera,
influenţând viteza de ardere, şi astfel precizia este diminuată.
6. După fiecare folosire, armele vor fi curăţate în canalul ţevii, pe ţeavă, în
camera închizătorului, la camera cartuşului, închizătorul, ghiara extractoare, exteriorul părţilor metalice (
în zonele unde s-a pus amprenta mâinii transpirate, etc.) şi aparatele de ochire. La intervale mai lungi se
impune o curăţenie mai amplă, eventual sub asistenţa unui armurier.

Regulamente şi reguli de securitate.

Aceste reguli sunt parte integrantă a regulilor tehnice şi se aplică tuturor disciplinelor din tirul sportiv.
În “ Tirul sportiv ” se utilizează o gamă variată de arme şi muniţii care în orice moment ( testări,
antrenamente şi concursuri ), în condiţii de manevrare necorespunzătoare se pot provoca accidente
grave, chiar fatale datorită forţei foarte mari de aruncare a proiectilelor ( inclusiv a proiectilelor
de calibrului 4,5 mm. folosite la armele cu aer comprimat ).
În ţara noastră, standurile de încercări şi verificări balistice, poligoanele pentru toate categoriile de arme,
sunt construite, în urma aprobărilor forurilor oficiale autorizate în acest scop, în aşa fel încât asigură
securitatea totală a persoanelor din exterior. Pentru persoanele din interior, securitatea este asigurată de
respectarea, într-o disciplină perfectă, a regulilor de securitate elaborate de Federaţia İnternaţională de
Tir Sportiv, Federaţia Română deTir Sportiv şi a dipoziţiilor ce sunt impuse de “ Legea nr. 295/
2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor publicată în M.Of. nr.583 din 30/06/2004”
Spicuiri din Legea nr. 295/ 2000 , privind regimul armelor şi al muniţiilor :

– İnspectoratul General al Poliţiei Române este autoritatea

competentă care exercită controlul privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, precum şi la
operaţiunile cu arme şi muniţii.
– Armele letale pot fi deţinute sau, după caz, purtate şi folosite de
persoanele fizice numai în baza permisului de armă.
– Armele de tir sportiv pot fi procurate de către sportivi şi antrenorii de
tir, precum şi de către vânători şi colecţionarii de arme ( cu condiţia să fi împlinit vârsta de 18 ani ) , şi să
fi absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru
aceasta.
– Cluburile Sportive care au secţii de tir sportiv afiliate la F.R.T.S. pot
deţine şi folosi arme de tir sportiv şi muniţia corespunzătoare, în funcţie de necesităţi, pentru
desfăşurarea antrenamentelor sau concursurilor de tir.
– Dotarea sportivilor cu arme de tir şi muniţia corespunzătoare, în
vederea desfăşurării antrenamentelor şi concursurilor se poate face numai în incinta poligoanelor, în
conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora.
– Poligoanele de tragere sunt omologate de către Autoritatea
Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor.
– Accesul în incinta poligoanelor de antrenament şi agrement, a
persoanelor minore sub 18 ani, se face numai în prezenţa permanentă a unei persoane majore.
– Constitue contravenţie neîndeplinirea obligaţiei de a preda o armă
sau muniţii găsite.
– Constitue contravenţie transportul armelor de tir sportiv fără
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 42 alin. (1)
– Constitue contravenţie neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 60
cu privire la păstrarea armelor şi a muniţiei la domiciliu.
– Sancţiunea cu amenda de 500.000.000 lei se aplică pentru cele
prevăzute la art. 33.
– Sancţiunea cu revocarea definitivă a dreptului de port şi folosire a
armelor, celor prevăzute la la punctele 9, 10, şi 38.
– Uzul de armă letală, fără drept, costituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare la 5 ani.

Reguli de securitate, de cea mai mare importanţă, ale Federaţiei İnternaţionale de Tir Sportiv ( valabile
permanent atât pentru participarea la competiţii cât şi la antrenamente ) :

– Securitatea trăgătorilor, a personalului de poligon şi a publicului

necesită o atenţie deosebită şi continuă în mânuirea armelor şi o prudenţă în deplasarea acestora în
poligon. Autodisciplina este necesară tuturor. Acolo unde aceasta lipseşte, este de datoria oficialilor de
pe poligon să o facă respectată şi de datoria trăgătorilor şi a oficialilor echipelor să ajute la respectarea ei.
– În interesul securităţii, un membru al juriului sau un arbitru de
poligon poate opri tragerea oricând. Trăgătorii şi oficialii echipelor sunt obligaţi să aducă imediat la
cunoştinţa unui arbitru sau unui membru al juriului orice situaţie care ar putea fi periculoasă sau ar putea
fi provocatoare de accidente.
– În interesul securităţii, toate tipurile de arme trebuie mânuite în
permanenţă cu grije.
– Când o armă este scoasă din cutie, toc sau husă, trebuie să fie
întotdeauna îndreptată într-o direcţie sigură. În poligon, când nu este pe linia de tragere, arma trebuie
întotdeauna să fie pusă în cutie, toc sau husă.
Înainte ca trăgătorul să părăsească locul de tragere, el trebuie să anunţe şi un Arbitru de poligon trebuie
să verifice dacă chiulasa este deschisă şi dacă arma este descărcată ( nu se admit cartuşe în
încărcător). Trăgătorul este descalificat în cazul în care îşi pune arma în cutia lui sau îl retrage de pe linia
de tragere înainte ca un Arbitru de poligon să îl verifice.
– Numai cu permisiunea Arbitrului de poligon, se acceptă declanşarea
pe “ sec ” şi exerciţii de ochire, pe linia de tragere sau într-o zonă destinată acestui scop. Mînuirea
armelor nu este permisă când personalul de deservire, se află în zona din faţa liniei de tragere.
– Armele pot fi încărcate numai pe linia de tragere şi numai după ce
s-a dat comnda “ ÎNCĂRCAŢİ “ ( “ LOAD “ ). Nici un încărcător nu poate fi încărcat înainte ca această
comandă să fie dată. În orice altă împrejurare armele trebuie să fie neîncărcate. Arbitrii sau antrernorii/
instructorii, trebuie să se asigure că trăgătorii au destul timp pentru a încărca.
– Dacă un trăgător trage un foc înainte de comanda “ ÎNCĂRCAŢİ “
( “ LOAD “ ) sau “ START “ ( “ START “ ), sau după comanda “ STOP “ ( “ STOP “ ), sau “
DESCĂRCAŢİ “ ( “ UNLOAD “ ), acesta va fi descalificat.
– În timpul competiţiilor arma poate fi lăsată jos numai după ce
cartuşul / şele şi încărcătorul a fost scos / scoase, şi închizătorul / chiulasa este deschis / ă.

– Când s-a dat comanda sau semnalul “ STOP “( “ STOP “ ), , toţi

trăgătorii trebuie să oprescă tragerea imediat. Când comanda “ DESCĂRCAŢİ “( “
UNLOAD “ ), a fost dată, toţi trăgătorii îşi vor descărca armele, le vor goli încărcătorul de cartuşe şi le vor
plasa pe bangheta de tragere ( pentru a descărca armele cu aer comprimat sau gaz, trebuie cerută
permisiunea unui arbitru de pligon sau a antrenorului. Tragerea va fi reluată numai după ce se dă din
nou comanda sau semnalul “ START “( “ START “ ).
– Arbitrul principal de poligon sau Arbitrul de poligon, sau antrenorul
( de regulă persoana care are acestă atribuţie ) răspunde de comenzile “ ÎNCĂRCAŢİ “ ( “ LOAD “ )
sau “ START “ ( “ START “ ), “ STOP “(“STOP“),
sau “ DESCĂRCAŢİ “ ( “ UNLOAD “ ) sau alte comenzi necesare. Arbitrii de poligon trebuie să se asigure
că aceste comenzi sunt respectate şi că armele sunt mânuite cu atenţie şi prudenţă.
– Orice trăgător care atinge arma sau încăcătorul în alt scop decât
pentru a descărca, fără permisiunea Arbitrului de poligon, sau antrenorului, după ce comanda “ STOP
“(“STOP“), sau “ DESCĂRCAŢİ “ ( “ UNLOAD “ )
a fost dată, poate fi descalificat sau avertizat.
– Referitor la protecţia urechilor, se recomandă insistent tuturor
trăgătorilor şi persoanelor din imediata vecinătatea a liniei de tragere să parte dopuri speciale pentru
urechi, căşti antifonice sau alte mijloace asemănătoare de protecţie a urechilor. Trăgătorilor le sunt
interzise mecanismele de protecţie a urechilor care au fost incorporate dispozitive de recepţie.
– Referitor la protecţia ochilor, se recomandă insistent tuturor
trăgătorilor să poarte în timpul tragerii ochelari de protecţie incasabili sau alte mijloace similare de
protecţie a ochilor.

Bibliografie

1.- prof. Marian Teodoru – Curs de tir sportiv

2.- I.S.S.F. – Regulamentul tehnic de puşcă, pistol
şi talere.
3.- Parlamentul României – Legea nr. 295/ 2004, privind regimul
armelor şi al muniţiilor
4.- F.R.T.S. – Regulamentul de securitate
5.- Academia Română – DOOM – Dicţionarul ortografic, ortopedic
şi mofologic al limbii române – 2005
TEHNICA TRAGERII CU PISTOLUL –
MANUAL DE TRAGERE PENTRU
STUDENŢII ACADEMIEI DE POLIŢIE
CUPRINS

INTRODUCERE 6
Capitolul I 7
REGULI DE SIGURANŢĂ PE TIMPUL FOLOSIRII PISTOLULUI 7
1.1. Măsuri de siguranţă referitoare la armă 7
1.2. Măsuri de siguranţă pe aliniamentul de tragere 8
1.3. Măsuri de siguranţă referitoare la poligon 8
Capitolul II 10
2. INIŢIEREA ÎN TEHNICA TRAGERII CU PISTOLUL 10
2.1. Adoptarea poziţiei pentru tragere; tragerea din picioare 11
2.2. Ansamblul mână-pistol; priza cu ambele mâini 13
2.3. Reglarea respiraţiei; luarea corectă a liniei de ochire; mânuirea trăgaciului; Greşeli de ochire 14
2.4. Reluarea tragerii; Formarea algoritmului propriu pe faze; corectarea tragerii 16
2.5. Greşeli frecvente pe care trăgătorul începător este predispus să le comită 18
2.6. Rolul psihicului în procesul tragerii 20
Capitolul III 22

3. FORMAREA DEPRINDERILOR PENTRU EXECUTAREA UNEI TRAGERI EFICIENTE CU PISTOLUL

ÎN IPOSTAZE DIFERITE 22
3.1. Scoaterea pistolului din toc în diferite poziţii, încărcarea şi punerea lui în poziţie de tragere,
executarea tragerii; reîncărcarea tactică şi de viteză 22
3.1.1. POZIŢII DE TRAGERE 22
Poziţia de tragere din picioare 22
Poziţia de tragere din genunchi 24
Poziţia de tragere culcat 25
Scoaterea pistolului din toc din poziţia aşezat pe scaun 26
Poziţia de tragere aşezat 26
Poziţia de tragere culcat pe spate 26
Poziţia de tragere cu o mână 27
– Tragerea cu mâna dreaptă 27
– Tragerea cu mâna stângă 27
Tragere din spatele unui adăpost 28
Tragerea pe deasupra adăpostului (vehicule sau zid) 28
Tragerea pe lângă adăpost (în picioare, în genunchi sau şezând şi/sau întins) 29
Schimbarea armei 29
Tehnica tradiţională de schimbare a armei 29
Tehnica de lăsare pe jos a armei 30
Folosirea măştii de protecţie 31
3.1.2. Tehnici de deplasare cu arma 31
a. Deplasarea înainte 31
b. Deplasarea înapoi 32
c. Tragerea în lateral faţă de sensul deplasării 32
d. Pasul lateral 32
e. Orientarea ţevii pe timpul deplasărilor 33
f. Întoarcerea la 90 de grade 33
g. Întoarcerea la 180 de grade 34
3.1.3.Tehnici de reîncărcare 34
Reîncărcarea tactică 35
Reîncărcarea rapidă 36
3.2. Modalităţi de antrenare a trăgătorului pentru formarea deprinderilor de tragere în situaţii
asemănătoare cu cele reale 39
3.2.1. Reguli tactice de bază 39
Tehnici de pregătire pe timpul antrenamentului 30
Tragerea fără cartuşe 46
Tragerea cu muniţie de manevră 47
Direcţionarea loviturii 47
Tragerea cu ochire lentă 47
Tragerea cu pistoale cu aer comprimat sau cu bile 48
Tragerea cu folosirea de cronometre 48
3.2.1. Tragerea individuală 48
3.2.2. Tragerea în echipă (binom) 48
3.3. Incidente ce apar în timpul tragerii; remedierea lor în timp util 50
Capitolul IV 53
NOŢIUNI DE BALISTICĂ 53
4.1. NOŢIUNI DE BALISTICĂ INTERIOARĂ 53
4.1.1. Arderea pulberii 53
4.1.2. Fenomenul tragerii 55
4.1.3. Viteza iniţială a glonţului 59
4.1.4. Rezistenţa, uzura şi vivacitatea ţevii 60
4.2. NOŢIUNI DE BALISTICĂ EXTERIOARĂ 63
4.2.1. Traiectoria şi elementele ei 64
4.2.2. Noţiuni despre derivaţii şi despre ochire 66
4.2.3. Forma traiectoriei şi însemnătatea ei practică 67
4.2.4. Spaţiul periculos al terenului şi al înălţătorului 68
4.2.5 Spaţiul defilat şi spaţiul protejat 70
4.2.6 Influenţa condiţiilor de tragere asupra traiectoriei glonţului 71
4.3. ÎMPRĂŞTIEREA 72
4.3.1. Fenomenul împrăştierii 72
4.3.2. Cauzele împrăştierii 73
4.3.3. Legile împrăştierii 75
4.3.4. Importanţa şi procedee de determinare a punctului mediu al loviturilor 77
4.3.5. Măsurarea împrăştierii şi unităţi de măsură a împrăştierii 79
4.3.6. Gruparea şi precizia tragerii 82
INTRODUCERE

Pentru cei ce desfăşoară activităţi specifice în slujba cetăţeanului – poliţişti, jandarmi etc. – şi au asupra
lor pe timpul executării serviciului (sau în afara serviciului) o armă de foc, este vital să posede la nivel de
reflex tehnica folosirii acesteia.
Pentru realizarea acestui obiectiv este necesară antrenarea trăgătorului pentru iniţierea lui în arta tragerii
şi formarea deprinderilor care să-i asigure executarea unei trageri eficiente în cele mai diversificate
ipostaze.
Fenomenul infracţional este în continuă ascendenţă, posesorii de arme (în mod legal sau mai puţin legal)
sunt tot mai numeroşi, cazurile în care sunt folosite arme în plină stradă sunt pe zi ce trece mai
numeroase. Această stare de fapt trebuie să-i motiveze pe cei ce veghează la păstrarea legalităţii în
cadrul societăţii, să-şi formeze şi să-şi dezvolte deprinderi pe plan profesional (încadrarea din punct de
vedere juridic a unei fapte), pe plan fizic (posibilitatea de a face faţă unor agresiuni fizice) precum şi
posibilitatea de a folosi eficient şi legal armamentul din dotare.
Prezenta lucrare conţine atât noţiunile teoretice precum şi elementele de care un trăgător are nevoie
pentru a se iniţia şi a-şi forma reflexele necesare executării unei trageri eficiente cu pistolul.
Eficienţa tragerii este dată de rapiditatea cu care trăgătorul dispune pistolul în poziţie de tragere,
analizează situaţia de fapt şi discerne dacă este cazul sa tragă, stabilind unde anume să tragă şi, nu în
ultimul rând, cât să tragă.

Capitolul I

REGULI DE SIGURANŢĂ PE TIMPUL FOLOSIRII PISTOLULUI

De fiecare dată când se folosesc arme, siguranţa persoanelor trebuie să fie pe primul plan.
Posesorul unei arme de foc trebuie să ştie că siguranţa oricărei arme nu este de natură mecanică; este
vorba de conştientizarea mentală a poziţiei degetului în prelungirea gărzii trăgaciului până când se ia
decizia de a se executa foc. Degetul se plasează în prelungirea gărzii trăgaciului pentru a reduce şansele
unei descărcări accidentale a armei. În cazul unei surprize, o contracţie involuntară a muşchilor poate
declanşa mecanismul de tragere. Acest lucru se poate întâmpla dacă se ţine degetul pe trăgaci, dar nu şi
dacă degetul este poziţionat în prelungirea gărzii trăgaciului.

1.1. Măsuri de siguranţă referitoare la armă

-Manevraţi toate armele ca şi cum acestea ar fi încărcate, chiar dacă v-aţi asigurat că sunt neîncărcate;
-Ţineţi degetul luat de pe trăgaci, în prelungirea gărzii trăgaciului până în momentul în care aţi ajuns în
faţa ţintei cu intenţia de a trage;
-Nu îndreptaţi niciodată arma spre ceva pe care nu intenţionaţi să-l loviţi;
-Luaţi în considerare atât ţinta, cât şi ceea ce se află în spatele acesteia sau în imediata apropiere;
-Nu folosiţi arme într-un interval mai mic de opt ore după ce aţi consumat alcool sau medicamente!
Aceasta ar putea să vă afecteze judecata sau abilitatea de a mânui o armă în siguranţă;
-Blocaţi sau asiguraţi pistolul atunci când nu sunteţi la ţintă sau dacă vi se ordonă de către o persoană cu
autoritate.

1.2. Măsuri de siguranţă pe aliniamentul de tragere

-Ţineţi pistolul în tocul de purtare, cu excepţia cazurilor în care vă aflaţi pe aliniamentul de tragere sau vi
se ordonă altceva de către conducătorul tragerii;
-Aşezaţi-vă în linie cu ceilalţi trăgători;
-Nu vă întoarceţi niciodată cu pistolul în mână. Mai întâi acţionaţi piedica de siguranţă, apoi aşezaţi-l în
toc, după care vă întoarceţi;
-Nu executaţi niciodată cu pistolul în mână mişcări necontrolate;
-Folosiţi întotdeauna mijloacele de protecţie pentru ochi şi urechi (ochelari tactici, căşti antifoane );
-Luaţi degetul de pe trăgaci poziţionîndu-l în prelungirea gărzii trăgaciului atunci când vă îndepărtaţi de
ţintă;
-Niciodată nu alegeţi o ţintă de deasupra poligonului (sau în direcţie opusă faţă de direcţia de tragere) sau
din afara poligonului;
-Pentru corectarea eventualelor deficienţe ale pistolului folosiţi zona destinată pentru repararea armelor;
-Nu încărcaţi arma până nu vi se ordonă.

1.3. Măsuri de siguranţă referitoare la poligon

-Trebuie să aveţi întotdeauna la îndemână o trusă medicală atunci când vă aflaţi în poligon;
-Să aveţi întotdeauna la îndemână un telefon mobil pentru apeluri de urgenţă;
-Conducătorul tragerii va verifica întotdeauna armamentul înainte şi după executarea tragerii;
-Fiţi atenţi la ceilalţi trăgători şi păstraţi distanţa stabilită faţă de aceştia;
-Nu vă deplasaţi niciodată la ţintă fără comandă;
-Nu trageţi în alte obiecte decât cele special stabilite ca ţintă;
-Trăgătorii vor încerca să remedieze pe cât posibil singuri incidentele de tragere. Dacă nu vor reuşi, vor
apela la conducătorul tragerii. Remedierea oricărui incident începe cu scoaterea încărcătorului ;
-Luaţi degetul de pe trăgaci atunci când reîncărcaţi sau remediaţi incidentele de tragere;
-Oricine poate ordona încetarea focului dacă observă o acţiune periculoasă.

Capitolul II

2. INIŢIEREA ÎN TEHNICA TRAGERII CU PISTOLUL

Un bun trăgător se formează prin antrenament. Fiecare individ posedă calităţi în domeniul tragerii,
acestea trebuiesc însă dezvoltate, ceea ce se poate realiza prin antrenamente repetate, până la
însuşirea, la nivel de reflex, a tehnicii specifice.
Formarea unei tehnici corespunzătoare nu presupune tragerea unei cantităţi mari de muniţie.
Antrenamentul trăgătorului trebuie bine structurat pe şedinţe de iniţiere şi şedinţe de perfecţionare, funcţie
de gradul de pregătire : începător sau avansat.
Pentru perioada de iniţiere trebuie avut în vedere crearea unui mediu ambiental care să favorizeze
fixarea noilor noţiuni şi formarea reflexelor.
În perioada de perfecţionare a deprinderilor, trăgătorul trebuie antrenat în condiţii cât mai variate, cu un
grad de dificultate din ce în ce mai ridicat, în condiţii de stres (zgomot, ploaie, noapte etc.), scopul fiind de
a-l aduce pe acesta la un nivel care să-i permită rezolvarea în mod legal, în timp util a unei situaţii
practice care poate apărea pe timpul executării unei misiuni, executării serviciului sau în afara serviciului.
Pentru ambele categorii de trăgători pot fi folosite diverse metode de antrenament:
– antrenamentul fără utilizarea muniţiei (antrenamentul cu pistolul la rece sau „în sec”): are drept scop
însuşirea mult mai facilă de către trăgător a elementelor tehnice de bază legate de tragere, executarea
unui control permanent asupra gradului de însuşire a algoritmului pentru tragere, depistarea eventualelor
greşeli şi remedierea lor.
-antrenamentul cu utilizarea muniţiei (cu foc): are drept scop punerea în aplicarea a noţiunilor tehnice
însuşite prin intermediul antrenamentului „la rece” şi vizualizarea eficienţei cu care acesta a fost executat.
-antrenamentul la simulator (antrenament tactic) : este deosebit de util în egală măsură pentru trăgătorii
începători şi pentru cei deja iniţiaţi, contribuind la îmbunătăţirea tehnicii acestora. Acest gen de
antrenament este recomandat a fi folosit în special pentru tragerea tactică, condiţiile în timpul tragerii fiind
cât se poate de apropiate de realitate, ( la simulator existând posibilitatea de a crea speţe similare celor
cu care trăgătorul se poate confrunta pe timpul executării misiunilor).
Un mod eficient de a antrena un trăgător, mai ales dacă acesta este începător, se realizează prin
îmbinarea în succesiune a antrenamentelor „la rece” cu cele „cu foc”, trăgătorul având posibilitatea să
constate de la un antrenament la altul creşterea randamentului.
Pentru a fi eficient, antrenamentul „la rece” trebuie executat cu aceeaşi exigenţă şi concentrare ca şi cel
cu muniţie.
Antrenamentele pot fi:
– antrenamente individuale – recomandabil a fi utilizate pentru trăgătorii începători, pentru însuşirea în
mod corect de către aceştia a elementelor tehnice de bază precum şi pentru însuşirea la nivel de reflex a
algoritmului tragerii;
– antrenamentele colective – pentru perfecţionarea tehnicii trăgătorului şi creşterea capacităţii acestuia
de a executa trageri în condiţii de stres, condiţii nefavorabile (ploaie, ger, noapte etc.) precum şi pentru
tragerea în echipă (binom, echipă, …).
Organizarea antrenamentelor impune crearea de condiţii optime pentru mobilizarea trăgătorului şi lucrul
concentrat al acestuia.
Trăgătorul adaptează, funcţie de calităţile sale, algoritmul activităţilor ce duc la realizarea unei trageri
precise, creându-şi un stil propriu, cât mai simplu şi eficace.

2.1. Adoptarea poziţiei pentru tragere; tragerea din picioare

Trăgătorul trebuie să adopte o poziţie verticală normală, cu greutatea corpului uniform distribuită pe
ambele picioare, poziţia acestora fiind de preferat depărtate aproximativ cât lăţimea umerilor, vârful celui
dinapoi pe linia călcâiului piciorului dinainte (fig.1) tălpile aproximativ paralele.

Poziţia trunchiului verticală, umerii traşi, pieptul ridicat, braţele semiflexate (nu întinse exagerat, nici
flexate aproape de corp). Trăgătorul foloseşte ambele mâini pentru prinderea pistolului, ( priza fiind
conform fig.2) forţa de prindere a acestuia fiind de tărie medie, la nivelul palmelor, fără a încorda în mod
special muşchii braţelor.
Poziţia capului – verticală normală, nu împins către înainte sau înapoi, între umeri fără a se încorda
muşchii gâtului, pentru a nu influenţa negativ procesul ochirii.
Este foarte important ca trăgătorul să cunoască semnificaţia funcţională a tonusului muscular şi anume
faptul că, odată instalat printr-o practică corespunzătoare; asigură acea stare de pregătire a muşchilor
favorabilă tragerii.
Fiecare trăgător trebuie să-şi găsească propria poziţie de tragere, ţinând cont de caracteristicile propriei
conformaţii fizice. Gradul de tonicitate diferă de la trăgător la trăgător. Tonusul muscular, această
proprietate a muşchilor de a fi permanent în tensiune are o mare importanţă pentru trăgător în legătură cu
menţinerea unei poziţii stabile şi constante de tragere.
Trebuie ştiut faptul că nu putem obţine un echilibru absolut al poziţiei de tragere, oricât de mult am
executa antrenament în acea poziţie deoarece corpul uman, segmentele sale suferă permanent asociaţii
care se transmit pistolului.
Scopul urmărit de trăgător în luarea poziţiei de tragere este de a reduce la maximum mişcările oscilatorii
involuntare ale corpului – datorită mişcărilor din articulaţii ale trunchiului şi membrelor inferioare precum şi
de articulaţiile părţilor componente ale braţelor care ţin pistolul.
Se reuşeşte acest lucru prin – reducerea timpului de ochire şi mânuire a trăgaciului (aproximativ 6–8
secunde); imprimarea unei tensiuni reduse musculaturii braţelor, adoptarea poziţiei de tragere
corespunzătoare, cu bazinul uşor către înapoi, blocarea articulaţiei şoldurilor, trunchiul vertical, capul
menţinut în poziţie verticală normală, fără încordări excesive ale muşchilor şi tendoanelor, gâtului şi
braţelor.
Poziţia de tragere însuşită corect devine eficace când trăgătorul îşi formează un tonus muscular
caracteristic de natură reflexă.

Această poziţie conferă trăgătorului stabilitate dar şi posibilitatea de a trece în scurt timp, dacă este
nevoie, într-o altă poziţie (culcat, adăpostit, în genunchi etc.).
Depărtarea picioarelor unul faţă de celălalt peste o anumită limită angrenează tensiuni suplimentare ale
grupelor musculare ale membrelor inferioare şi diminuează stabilitatea.
Stabilitatea trăgătorului este permanent ameninţată de mişcările involuntare ce se produc datorită
numărului mare de articulaţii, pe fondul lipsei de concentrare a acestuia.
Poziţia de tragere corespunzătoare trebuie însuşită corect de către fiecare trăgător, asimilată la nivel de
reflex şi perfecţionată în timp.

2.2. Ansamblul mână-pistol; priza cu ambele mâini

Prinderea pistolului se face de preferat cu mâna dreaptă, chiar şi pentru trăgătorii ce au ochiul stâng
director.
Priza este cu ambele mâini (vezi fig. 2 ).
Pistolul trebuie poziţionat în prelungirea antebraţului, formând un ansamblul mână-pistol.
La adoptarea prizei este indicat, pe cât posibil ca unghiul format între axa pistolului şi prelungirea
antebraţului să fie cât mai redus.
Crosa pistolului se prinde cu toate degetele, imprimând o tensiune modică dar fermă în muşchii acestora.
Degetele mijlociu, inelar şi mic cuprind strâns lipite crosa pistolului, având rolul principal în susţinerea
acestuia cu un efort constant, dat fiind faptul că la acest nivel se disipă forţa de recul.
Degetul mare exercită o presiune laterală asupra crosei, din partea stângă.
Mâna stângă vine şi exercită o presiune pe crosa pistolului din partea opusă, aproximativ egală cu cea a
mâinii drepte.
Trăgaciul este acţionat de către indexul mâinii drepte ( similar pentru stângaci ). Este de preferat ca
poziţionarea trăgaciului să se facă la îmbinarea dintre prima şi a doua falangă a degetului.
Trăgaciul trebuie acţionat continuu, progresiv, în plan orizontal (către trăgător), fără a fi bruscat (smucit)
aceasta pentru a nu modifica traiectoria glonţului stabilită de trăgător prin luarea liniei de ochire.

2.3. Reglarea respiraţiei; luarea corectă a liniei de ochire; mânuirea trăgaciului;

Respiraţia deţine un rol deosebit de important în executarea tragerii, contribuind la menţinerea poziţiei
stabile a pistolului în timpul acţionării trăgaciului.
Respiraţia este funcţia prin care organismul uman ia din mediu oxigen şi elimină bioxidul de carbon.
În procesul respiraţiei, braţele sunt antrenante de cutia toracică într-o mişcare în plan vertical. Din acest
motiv, pentru trăgător această mişcare trebuie diminuată până la eliminare.
Reţinerea şi reglarea respiraţiei contribuie decisiv la executarea unei trageri de calitate.
Trebuie menţionat că procesul respiraţiei nu trebuie privit numai din punct de vedere al influenţei asupra
stabilităţii pistolului în timpul tragerii. Respiraţia este un proces fiziologic vital al organismului uman cu o
frecvenţă permanentă şi nu poate fi întreruptă pe o perioadă prea mare de timp şi foarte des.
Din aceste motive este necesar ca trăgătorul, înainte de a acţiona trăgaciul, să facă două – trei inspiraţii
şi expiraţii profunde, urmând a-şi opri respiraţia (pentru a asigura o mai bună ventilaţie a plămânilor şi
oxigenarea creierului) nu mai mult de 6 – 8 secunde, deoarece ochiul nu mai distinge clar, imaginea
începe să i se deformeze apărând dereglările de ochire,.
Luarea liniei de ochire – se execută cu ajutorul dispozitivului mecanic de ochire, compus din cuiul cătării
(determină înclinarea ţevii pistolului în plan vertical) şi ţel (determină înclinarea ţevii pistolului în plan
orizontal).
Luarea corectă a liniei de ochire se execută astfel:
Folosind ochiul director trăgătorul dispune cuiul cătării la nivelul umerilor ţelului, la egală distanţă stânga
– dreapta faţă de părţile laterale. Astfel poziţionate, aparatele de ochire se dispun pe ţintă, în punctul
dorit. Raza vizuală care pleacă din ochiul trăgătorului, trece deasupra cătării la nivelul acesteia,
ansamblul ţel – umerii cătării fiind direcţionat către punctul de reper de pe ţintă.
De calitatea ochirii depinde în proporţie de 50% rezultatul tragerii.
Pentru început trăgătorul trebuie antrenat pentru a-şi însuşi deprinderea de menţinere a cuiului cătării
între umerii înălţătorului, la acelaşi nivel, poziţionat corect, la egală distanţă stânga-dreapta, proiecţia
aparatelor de ochire (luarea liniei de ochire) făcându-se pe un fond alb.
Pentru a scurta timpul în care trăgătorul poziţionează aparatele de ochire în mod corect pe ţintă, aceasta
poate fi antrenat cu ajutorul unui exerciţiu ajutător: în poziţie de tragere, cu aparatele de ochire
poziţionate în mod corect, trăgătorul execută o mişcare în plan orizontal sub un unghi de 450 stânga, 450
dreapta, fără a executa percuţia. În acelaşi mod, mişcarea se execută în plan vertical.
Tehnica mânuirii trăgaciului trebuie însuşită „pas cu pas”. Trăgătorul trebuie învăţat să declanşeze la
început fără a lua linia de ochire, conştientizând forţa cu care acţionează trăgaciul, pentru a-şi fixa corect
această deprindere, ţinând cont de elementele de la punctul 2.2.
Executarea tragerii: concomitent cu ducerea braţelor către înainte şi îndreptarea pistolului către ţintă,
trăgătorul inspiră profund, expiră jumătate şi menţine respiraţia, poziţionează corect aparatele de ochire
pe ţintă acţionând trăgaciul continuu, progresiv pe orizontală, fără a-l smuci, până când are loc percuţia.

2.4. Reluarea tragerii; Formarea algoritmului propriu pe faze; corectarea tragerii

După declanşare, trăgătorul scoate degetul din garda trăgaciului, retrage braţele la un unghi de 450 şi îşi
reface capacitatea organismului – execută câteva respiraţii profunde pentru a-şi ventila plămânii şi a
oxigena creierul, priveşte clipind des pe un fond închis pentru a-şi reface acuitatea vizuală.
Această activitate de refacere are un rol deosebit în executarea unei trageri constante.
În mod normal concentrarea şi resursele trăgătorului scad în mod progresiv cu creşterea numărului de
lovituri trase, diminuând calitatea tragerii.
Acest algoritm trebuie însuşit de către trăgător până la amortizare şi pus în aplicare funcţie de numărul de
cartuşe alocate şedinţei de tragere.
Pentru fiecare lovitură în parte, trăgătorul parcurge gradual fazele algoritmului, astfel:
– dispunerea greutăţii corporale în mod uniform pe ambele picioare, poziţionarea acestora astfel încât să
diminueze mişcările involuntare din încheieturi, impunerea unui tonus muscular adecvat, poziţionarea
bazinului cu 2–3 cm către înapoi, fără a ieşi din centrul de greutate;
– adoptarea poziţiei optime pentru tragere prin tragerea umerilor către înapoi, ridicarea pieptului, ducerea
braţelor cu pistolul către înainte, semiflexate, fără a încorda muşchii braţului şi antebraţului;
– poziţionarea pistolului în mână, impunerea unui tonus mediu musculaturii degetelor şi a podului
palmelor aproximativ de aceeaşi intensitate;
– concomitent cu orientarea armei către ţintă (ducerea braţelor către înainte, semiflexate) trăgătorul
inspiră profund, expiră jumătate din aerul inspirat, dispune în mod corect aparatele de ochire pe ţintă
după care poziţionează degetul arătător pe trăgaci şi începe acţionarea lui fără a-l brusca;
– după plecarea glonţului din ţeavă, trăgătorul poziţionează degetul arătător aflat pe trăgaci în prelungirea
gărzii trăgaciului, retrage braţele la un unghi de 450 detensionând toţi muşchii angrenaţi, inspiră profund
de 2–4 ori pentru a-şi regla echilibrul inferior (oxigenează creierul şi elimină producerea stării de
crispare), reface acuitatea vizuală privind pe un fond închis la culoare (iarba, vestimentaţie etc.) clipind de
câteva ori în cazul în care ochiul lăcrimează. Ochiul trebuie să privească cât mai liber spre ţintă pentru a
preîntâmpina încordarea excesivă a muşchilor globului ocular care, obosesc şi deformează vederea,
ceea ce implică distorsiuni în ochire.
Trăgătorul trebuie să aibă în vedere faptul că o eroare de 1 mm în poziţionarea cuiului cătării între umerii
cătării se materializează printr-o deviere de la traiectoria normală a glonţului de 3 cm la distanţa de 10 m,
această deviere crescând direct proporţional cu creşterea distanţei până la ţintă.
Pentru a evita crearea fenomenului de refracţie a luminii între aparatele de ochire, acestea trebuie să fie
vopsite mate.
Tehnica acţionării trăgaciului este determinantă în executarea unui foc precis.
Trăgătorul trebuie să-şi desăvârşească această tehnică prin antrenamente repetate, până la
automatizarea deprinderilor acţionarea trăgaciului devenind un stereotip dinamic ca reacţie la perceperea
imaginii corecte de ochire. La un anumit grad de perfecţionare a deprinderilor, se formează la nivelul
scoarţei cerebrale legături condiţionate de toţi factorii de tehnică iar declanşarea devine un act automat,
trăgătorul nu-şi mai concentrează atenţia asupra acţionării trăgaciului.

2.5. Greşeli frecvente pe care trăgătorul începător este predispus să le comită

1) Greşeli legate de însuşirea incorectă sau parţială a algoritmului, ceea ce duce la incapacitatea
trăgătorului de a controla toate etapele acestuia în vederea executării unei trageri de calitate. În situaţii de
stres, reflexele trăgătorului nu mai funcţionează condiţionat acţionarea trăgaciului nu se mai face ca un
act automat, apărând următoarele greşeli:
– smucirea trăgaciului – apare din concentrarea trăgătorului excesiv pe aparatele de ochire şi din
dorinţa acestuia de a nu depăşi momentul când acestea sunt „bine prinse” pe ţintă;
– declanşarea necontrolată – acţionarea involuntară a trăgaciului ca o reacţie necontrolată la stimuli
perturbatori externi pe fondul unei slabe coordonări;
– întârzierea declanşării:
a) pe fondul unei pregătiri precare, trăgătorul prezintă nesiguranţă încercând să-şi creeze condiţii cât
mai bune de tragere, ceea ce îl împiedică să declanşeze la timp;
b) inhibarea psihică îi creează trăgătorului senzaţia că detanta este mai mare.
2) Greşeli generate de prinderea deficitară a pistolului:
– poziţionarea diferită a pistolului în mână de la o lovitură la alta precum şi modificarea intensităţii prizei
pe crosa acestuia generează variaţii de grupare; în plan vertical şi orizontal ( priza fermă – aruncă
loviturile în plan vertical; priza moale – le aruncă în jos );
– poziţionarea incorectă a indexului pe trăgaci şi acţionarea acestuia necorespunzător, în altă direcţie
decât pe orizontală, precum şi aplicarea unei intensităţi diferite în palme la priza pe crosă (generează
aruncarea loviturilor stânga jos, dreapta jos sau lateral stânga – dreapta).
3) Greşeli generate de adoptarea unei poziţii de tragere incorecte:
– poziţionarea picioarelor cu tălpile pe aceeaşi linie – generează mişcări oscilatorii involuntare din
încheieturi în plan vertical;
– distribuirea în mod inegal a greutăţii corporale pe membrele inferioare şi adoptarea unei stări de
încordare excesive la nivelul muşchilor – generează o preocupare predominantă, pentru menţinerea
echilibrului trăgătorului, în detrimentul activităţilor de ochire şi mânuirea trăgaciului.
4) Greşeli de ochire:
– Cătare lipită stânga: cuiul cătării dispus la nivelul umerilor cătării dar mai aproape de partea stângă –
loviturile vor merge în stânga;
– Cătare lipită dreapta: cuiul cătării dispus la nivelul umerilor cătării dar mai aproape de partea dreapta –
loviturile vor merge în dreapta;
– Cătare plină: cuiul cătării este poziţionat deasupra nivelului umerilor cătării, la egală distanţă de aceştia
– loviturile vor merge sus;
– Cătare plină lipită dreapta: cuiul cătării dispus deasupra nivelului umerilor cătării şi mai aproape de
partea dreapta – loviturile vor merge sus în dreapta;
– Cătare plină lipită stânga : cuiul cătării dispus deasupra nivelului umerilor cătării şi mai aproape de
partea stângă – loviturile vor merge sus în stânga;
– Cătare subţire: cuiul cătării este poziţionat sub nivelul umerilor cătării, la egală distanţă de aceştia –
loviturile vor merge jos;
– Cătare subţire lipită dreapta: cuiul cătării dispus sub nivelul umerilor cătării şi mai aproape de partea
dreapta – loviturile vor merge jos în dreapta;
– Cătare subţire lipită stânga : cuiul cătării dispus sub nivelul umerilor cătării şi mai aproape de partea
stângă – loviturile vor merge jos în stânga;
– Cătare luminată dreapta: datorită luminii în exces ( soare, bec puternic ) din partea dreaptă, trăgătorul
are impresia că se confruntă cu un caz de cătare lipită stânga şi repoziţionează aparatele de ochire,
mutând cuiul cătării către dreapta – loviturile vor merge în dreapta;
– Cătare luminată stângă: datorită luminii în exces ( soare, bec puternic ) din partea stângă, trăgătorul are
impresia că se confruntă cu un caz de cătare lipită dreapta şi repoziţionează aparatele de ochire, mutând
cuiul cătării către stânga – loviturile vor merge în stânga;
– Cătare luminată puternic: lumina excesivă creează o imagine falsă a cuiului cătării ( acoperă partea de
sus ), ceea ce determină trăgătorul să-l repoziţioneze către „în sus”, pentru a-l aduce la nivelul umerilor
cătării – loviturile vor merge sus;

2.6. Rolul psihicului în procesul tragerii

Activitatea trăgătorului este în principal de natură nervoasă, rolul preponderent avându-l sistemul nervos
central, care coordonează activitatea biomecanică a corpului.
Algoritmul activităţilor pe care trăgătorul le desfăşoară la tragerea cu pistolul devin deprinderi după o
anumită perioadă de exersare, implicând un proces de automatizare la nivelul emisferelor cerebrale ale
trăgătorului, care influenţează pozitiv activitatea acestuia (acţionează cu mai multă uşurinţă, cu o mai
mare rapiditate, depune o cantitate mai mică de efort fizic şi psihic fără a fi nevoie să conştientizeze
fiecare mişcare în parte).
Este bine pentru trăgător să asimileze de la început noţiunile corecte pentru că odată consolidate
deprinderile greşite, cu greu pot fi şterse din memorie şi însuşite din nou în mod corect.
Procesul de pregătire al trăgătorului se bazează pe crearea în mod treptat, în timp, de reflexe
condiţionate specifice.
Antrenamentul nu specifică numai tragerea cu cartuşe, trăgătorului fiindu-i deosebit de utilă folosirea
diferitelor mijloace de lucru pentru însuşirea tehnicii (antrenament „la rece”, lucru la simulator).
În mod similar cu învăţarea şi perfecţionarea elementelor tehnice şi a deprinderilor practice, trăgătorul
trebuie să-şi dezvolte calităţile psihice care să-l ajute în depăşirea momentelor critice, generate de stres,
oboseală.
Efectul fiziologic generat de emoţii puternice, stres, se materializează prin accelerarea pulsului
trăgătorului, oscilaţia tensiunii arteriale, apariţia unei încălziri bruşte a corpului şi a transpiraţiei,
accelerarea ritmului respiraţiei, toate acestea influenţând tonusul muscular, ducând la dereglarea poziţiei
trăgătorului, apariţia oscilaţiilor braţelor de o amplitudine din ce în ce mai mare, diminuându-se în acelaşi
timp abilitatea însuşită de trăgător la antrenament în derularea algoritmului.
Trăgătorul se inhibă, nu-şi mai coordonează mişcările, asupra lui instalându-se nesiguranţa, teama, pe
fondul fixării incorecte sau insuficiente în procesul de antrenare a reflexelor condiţionate.
De aceea este important ca fiecare antrenament să se desfăşoare cu o temă precisă, să fie planificat
corespunzător gradului de pregătire în domeniul tragerii a celui instruit, să fie bine dozat şi executat cu un
procentaj de concentrare peste 50%.

Capitolul III

3. FORMAREA DEPRINDERILOR PENTRU EXECUTAREA UNEI TRAGERI EFICIENTE CU PISTOLUL

ÎN IPOSTAZE DIFERITE

3.1. Scoaterea pistolului din toc în diferite poziţii, încărcarea şi punerea lui în poziţie de tragere,
executarea tragerii; reîncărcarea tactică şi de viteză

3.1.1. POZIŢII DE TRAGERE

Poziţia de tragere din picioare

Scoaterea pistolului din toc este esenţială pentru toate tipurile de tragere.
Poziţia unu:
Se adoptă atunci când se percepe o ameninţare şi se decide scoaterea armei pentru a fi folosită.
Trăgătorul trebuie să se orienteze cu faţa spre ameninţare şi să scoată pistolul din toc repede.
Pentru a se executa o prindere corectă, trebuie format reflexul de prindere a mânerului pistolului cu mâna
care execută tragerea.
Mânerul trebuie apucat cât mai de sus cu podul palmei, degetul arătător este întins şi pistolul se prinde cu
cele trei degete rămase. (fig. ). Cu degetul mare se deschide tocul pistolului, după care se continuă
prinderea şi scoaterea acestuia din toc. Mâna cealaltă este adusă pe linia de centru a corpului şi este
ţinută deschisă, cu degetele întinse, orientată la 45 de grade în jos pentru a fi gata să primească pistolul.
Pentru a executa aceste mişcări rapid şi corect trebuie să se elimine efortul şi mişcările suplimentare.
Dacă se execută antrenament suficient pentru scoaterea pistolului din toc, se poate executa din ce în ce
mai repede.
Scoaterea pistolului din toc trebuie făcută corect şi în cea mai mare viteză.
Poziţia doi:
Prinderea pistolului şi extragerea acestuia din toc diferă de la persoană la persoană. De îndată ce se
scoate pistolul din toc, acesta se duce repede în direcţia potenţialei ameninţări, pe linia de centru a
corpului pentru a fi prins şi cu mâna cealaltă.(fig. ), degetul arătător fiind pregătit pentru tragere, dacă
potenţiala ameninţare se apropie.
După ce se îndreaptă ţeava către potenţiala ameninţare, se poate dezasigura pistolul. Când se execută
mişcările pentru următoarea poziţie, se îndreaptă pistolul cu ţeava spre ţintă, pe direcţia ochiului director
(fig. ). Această poziţie se va executa din ce în ce mai repede, după acomodarea cu această tehnică.
Poziţia trei:
În această poziţie mâna de sprijin prinde pistolul, trecându-se la poziţia de tragere cu cele două mâini,
gura ţevii fiind îndreptată către ţintă.
Degetul arătător nu este încă pe trăgaci, dacă nu urmează să se execute foc. Dacă ameninţarea se
apropie sau întreprinde acţiuni ofensive şi aceasta se găseşte în raza de acţiune a trăgătorului, acesta
poate începe angajarea, imediat ce are arma pregătită.
Aceasta este poziţia ,,Gata pentru tragere!”, cu degetul în afara gărzii trăgaciului. Partea superioară a
corpului trebuie să fie semi-relaxată (fig. ), capul fiind uşor adus în faţă într-o poziţie naturală.
Notă: Ducerea mâinilor şi a pistolului către înainte, din poziţia trei spre poziţia patru se execută relativ
repede, astfel încât această mişcare să permită luarea liniei de ochire şi apăsarea trăgaciului).
Poziţia patru:
Este poziţia finală din care se obţine cea mai bună şi cea mai precisă tragere. (fig ). Dacă se dispune
de timp, se trec în revistă regulile de bază pentru executarea tragerii. Această poziţie nu se menţine prea
mult dacă nu este necesar. Timpul optim de rămas în această poziţie este de 6-8 secunde de la
adoptare. După ce se execută tragerea, se îndepărtează degetul de pe trăgaci, se ia o pauză de
respiraţie. După ce se evaluează situaţia, având gura ţevii coborâtă aproximativ 5cm, privindu-se în jur
prin întoarcerea capului spre stânga şi spre dreapta, se revine în această poziţie.
De fapt, se urmăreşte şi se analizează ce se întâmplă în jur prin întoarcerea capului spre dreapta, spre
stînga sau oriunde este nevoie, mai ales în situaţii de stres, unde există riscul de a nu se observa cu
atenţie decât direcţia din care vine ameninţarea.
Când se revine la poziţia trei, trebuie verificată starea armei (dacă este în funcţiune), se asigură/se duce
cocoşul către înainte, apoi se verifică şi în spate. Acest lucru permite adoptarea sau schimbarea poziţiei
şi a direcţiei de tragere în caz de nevoie. Pentru a se lua o pauză trebuie să se ajungă în poziţia
,,Repaus”! sau înapoi la poziţia trei.
Poziţia ,,Repaus”! este folosită pentru evaluarea unei situaţii după ce se execută tragerea (fig. ).
Această poziţie se poate folosi în poligon pentru a face pauză între trageri.
Pentru a rămâne mereu alert şi gata de acţiune, folosirea poziţiei trei pentru odihnă şi aşteptare permite
imediat reluarea tragerii, la nevoie, fiind mai eficientă într-o situaţie de luptă decât poziţia ,,Repaus”!,
deoarece ţeava rămâne astfel îndreptată spre potenţiala ameninţare sau spre zona acesteia.

Poziţia de tragere din genunchi

Aceasta este o poziţie tactică, deoarece poate fi folosită pentru a ascunderea după un obstacol disponibil,
putându-se ieşi prin dreapta sau prin stânga pentru a se deschide focul.
Poziţia prezentată în figura permite adăpostirea şi mişcarea la nevoie.
Poziţia prezentată în figura este bună pentru ameninţări aflate la distanţă, dacă trăgătorul se află după
o bună acoperire şi dacă se poate trece imediat la o poziţie ,,culcat”.
De asemenea permite aşezarea într-un genunchi, având un unghi de 90 de grade la ambele picioare
pentru mai multă stabilitate ca în fig. . Când se trece de la poziţia în picioare la cea în genunchi, se
înlocuieşte talpa cu genunchiul pentru a obţine rapid o poziţie stabilă şi consistentă.
Se poate adopta poziţia în genunchi şi în funcţie de partea pe care se găseşte încărcătorul pentru a fi mai
uşor de înlocuit.
Pentru a se trage de după acoperire, se execută sprijin pe genunchiul corespunzător direcţiei în care se
execută tragerea (dacă se trage spre dreapta, se execută sprijin pe genunchiul drept, evitându-se
expunerea).
Constituţia fiecărui trăgător influenţează foarte mult poziţia de tragere ,,în genunchi”, pentru unii fiind chiar
greu de adoptat. În fig. este prezentată o variantă de tragere cu sprijin pe ambii genunchi, pentru
trăgătorii care nu pot executa poziţia normală.
Poziţia ,,în genunchi”, poate fi adoptată şi pentru a se trage sub un unghi mai mare pentru cazul în care
este nevoie de aceasta.

Poziţia de tragere culcat

,,Poziţia de tragere culcat” este o poziţie care oferă o protecţie mai mare trăgătorului şi o suprafaţă mai
mică de lovire pentru adversar. Această poziţie se adoptă pentru a se evita o situaţie critică, nu pentru
odihna trăgătorului.
În ,,poziţia culcat-rostogolit” (fig. ) arma se aduce pe aceeaşi linie cu corpul pentru a se obţine un
control mai bun asupra reculului şi o suprafaţă mai mică de lovire pentru adversar.
Dacă este nevoie de un punct mai înalt pentru a se lua linia de ochire, se poate folosi unul dintre
genunchi pentru a se ridica arma. Se poate face acest lucru după poziţia de tragere culcat în stil militar
(fig. ), cu sprijin pe coate. Această poziţie prezintă dezavantajul că nu se mai poate controla reculul ca
la ,,poziţia culcat-rostogolit”. Trebuie executat mult antrenament pentru a se forma deprinderi pentru
încărcarea pistolului şi pentru corectarea eventualelor incidente de tragere din ,,poziţia de tragere culcat”.
Ambele poziţii sunt utile pentru diferite situaţii. Trebuie practicate pentru a se vedea care se potrivesc
fiecărui trăgător.
Pentru a se trece de la poziţia de tragere în picioare la poziţia culcat sau în genunchi, se aşează mai întâi
mâna stângă (dreaptă) pe pământ, uşor către înainte, reuşindu-se în acest fel aşezarea pe sol cât mai
repede şi cât mai către în faţă.
Scoaterea pistolului din toc din poziţia aşezat pe scaun

Se execută la fel ca la poziţia în picioare, etapele pentru această tehnică fiind aceleaşi ca şi pentru poziţia
în picioare (vezi de la fig. la fig. ).

Poziţia de tragere aşezat

Poziţia aşezat se poate folosi atunci când situaţia o permite. În această poziţie trăgătorul este limitat în
mişcare dar, cu acoperirea potrivită, această poziţie poate fi foarte stabilă (fig. ).
– Coatele sunt sprijinite în interiorul genunchilor, aceştia constituind sprijinul necesar acestei poziţii pentru
a nu interveni obosirea muşchilor. Tragerea peste un obstacol nu este întotdeauna cea mai bună utilizare
a acoperirii, dar situaţia poate dicta folosirea acestei poziţii.
– O variantă este fără sprijin, braţele fiind în aceeaşi poziţie de la tragerea în picioare.
Poziţia de tragere culcat pe spate

Această poziţie de tragere poate fi folosită când se trage de pe sol, fie că trăgătorul este rănit, fie că se
află în teren descoperit.
Pentru ca trăgătorii să nu tragă în propriile picioare, acestea trebuie poziţionate aşa cum se arată în
fig. şi fig. pentru ca astfel să se conştientizeze poziţia lor în momentul tragerii. Tot din această poziţie
se poate folosi metoda genunchilor îndoiţi (fig. ), unde trebuie acordată atenţie poziţiei genunchilor. Din
această poziţie se poate executa rotirea pe spate pentru a se face redirecţionarea către o altă ţintă la
nevoie. Totodată, această poziţie permite picioarelor să acţioneze ca o protecţie pentru corp.

Poziţia de tragere cu o mână

– Tragerea cu mâna dreaptă

Această poziţie este folosită pentru a se trage cu pistolul atunci când trăgătorul dreptaci (stângaci) este
rănit sau are mâna cealaltă ocupată cu ceva mult prea important pentru a putea apuca pistolul cu ambele
mâini.
Pentru această poziţie, trebuie dus piciorul drept către înainte, astfel încât braţul să fie în prelungirea
umerilor (fig. şi ), pieptul fiind orientat lateral, având greutatea corpului lăsată uşor către înainte.
Pistolul se ţine în podul palmei, în prelungirea antebraţului, pentru a prelua reculul prin braţ către piept.

– Tragerea cu mâna stângă

Această poziţie este folosită pentru a se trage cu pistolul folosind mâna mai slabă, la antrenament în
poligon sau când trăgătorul este rănit.
Pentru această poziţie, trebuie dus piciorul stâng către înainte, astfel încât braţul să fie în prelungirea
umerilor (fig. şi ), pieptul fiind orientat lateral, având greutatea corpului lăsată uşor către înainte.
Pistolul se ţine în podul palmei, în prelungirea antebraţului, pentru a se prelua reculul prin braţ către piept
(fig. şi ).
Această poziţie trebuie exersată până la însuşire, pentru a se lua corect linia de ochire şi pentru a se lovi
ţinta în mod eficient, la nevoie folosindu-se chiar corecţii (unii trăgători probabil vor trebui să ţintească mai
spre stânga pentru a lovi centrul ţintei).
În timpul tragerii cu braţul drept rănit, acesta trebuie ţinut lipit de piept pentru a se împiedica mişcarea
corpului în timpul executării tragerii.
Tragere din spatele unui adăpost
Se poate executa:
– pe deasupra adăpostului;
– pe lângă adăpost.
Tehnica de tragere pe deasupra adăpostului oferă o posibilitate mai mare de acoperire şi o bază stabilă
de susţinere pentru armă.
În plus nu contează dacă trăgătorul este dreptaci sau stângaci.
Silueta nu trebuie expusă pe un fond contrastant pentru că aceasta va fi uşor remarcată. Retragerea
după adăpost trebuie făcută la timp pentru a se putea reveni în forţă dar fără a-l atinge şi fără să se tragă
deasupra.
Pentru a se obţine eficienţă şi viteză se face economie de mişcare şi de efort(fig. )
Pentru a nu se trage în adăpost trebuie acordată atenţie luării liniei de ochire (fig. şi ).

Tragerea pe deasupra adăpostului (vehicule sau zid)

Pentru aceasta trăgătorul trebuie să adopte o poziţie ghemuit în spatele adăpostului. Pentru un adăpost
mai jos trăgătorul se aşează în genunchi pentru a nu se expune. Pistolul trebuie să fie pregătit şi gata de
tragere.
Dacă trăgătorul iese de după adăpost trebuie să o facă numai pentru a trage, nu pentru a se expune.
Dacă se trage pe deasupra unui adăpost, trăgătorul poate folosi acest adăpost drept bază de susţinere,
cu condiţia ca pistolul să nu fie extins dincolo de acesta, dar atunci când se foloseşte această tehnică,
trăgătorul nu trebuie niciodată să fixeze pistolul pe o bază dură, mâinile fiind plasate între pistol şi
adăpost. Atenţie la eventuale ricoşeuri sau posibilitatea adversarului de a trage prin capota maşinii sau
prin ziduri. În acest caz este bine ca trăgătorul să se afle la o distanţă de 1-2m de automobil sau de zid
(fig şi ).

Tragerea pe lângă adăpost (în picioare, în genunchi sau şezând şi/sau întins)

Ca şi la metoda de tragere pe deasupra, trăgătorul trebuie să stea cât mai aproape de adăpost atunci
când pistolul este pregătit pentru tragere. Această poziţie va expune o suprafaţă cât mai mică din corpul
său în faţa eventualilor adversari (fig. ).
El trebuie să tragă din poziţia principală ca trăgător, adică cu dreapta dacă este dreptaci sau cu stânga
dacă este stângaci (fig. şi ).
Dacă trăgătorul nu este antrenat pentru a trage şi cu mâna mai slabă, atunci el trebuie să stea rezemat
când trage.
Atunci când stă în picioare sau în genunchi trăgătorul trebuie să facă un pas înainte pentru a se angaja în
tragere şi pentru a putea nimeri chiar şi cea mai îndepărtată ţintă.
Dacă este în poziţie culcat trăgătorul se va deplasa cu un cot spre înainte şi apoi se va rostogoli pentru a
trage. Trebuie întotdeauna acordată atenţie suprafeţei de corp expuse atunci când se trageţi folosind
această tehnică. Se mai poate încerca schimbarea poziţiei în funcţie de situaţii şi de tipurile de adăpost
pentru a se minimaliza expunerea.

Schimbarea armei

Când arma principală nu mai funcţionează, atunci aceasta trebuie schimbată cu cea secundară (pistol).
Pentru schimbarea armei trebuie folosită o tehnică adecvată în funcţie de echipamentul şi sarcinile
trăgătorului. Dacă situaţia nu permite schimbarea armei, se caută imediat un adăpost corect pentru a se
efectua schimbarea.
Metoda de aruncare –este foarte des utilizată de militari sau de forţele de ordine cu atribuţii antiteroriste
sau contrateroriste.
Tehnica de schimbare sau de trecere la arma secundară este simplă, existând diverse metode care au
rolul de a reduce la minim mişcarea când se schimbă arma.
Una dintre acestea constă în răsucirea armei principale cu mîna netrăgătoare în momentul în care se
lasă în jos (trecerea armei la spate cu o mână).
Indiferent de arma folosită, încărcătorul şi aruncarea creează o tensiune oarecare şi nu poate fi ţinută pe
corp prea bine.
Tehnica tradiţională de schimbare a armei

Ambele mâini se mişcă în acelaşi timp pentru a nu se pierde timp şi efort (fig şi până la ).
Această trecere poate fi folosită dacă trăgătorul nu este implicat în mod activ într-o luptă şi nu are nevoie
urgentă de pistol sau când acesta ţine o armă goală pentru care are mai multă muniţie şi va face o
reîncărcare tactică atunci când situaţia o va permite.

Tehnica de lăsare pe jos a armei

Ambele mâini se mişcă în acelaşi timp pentru a nu se pierde timp şi efort.

Arma se ţine strâns cu mâna netrăgătoare (pe arma principală) şi se începe scoaterea pistolului (fig. ).
Arma se lasă către în jos iar când se ajunge la nivelul genunchiului, se aşează cu ţeava spre ţintă.
Împingerea uşoară către în faţă permite asigurarea că aceasta se va orienta pe direcţia înainte.
În timp ce se lasă arma principală sau se doreşte remedierea unui incident, trăgătorul se poate aşeza în
genunchi (fig. ). Acest lucru permite alegerea unui adăpost şi schimbarea poziţiei faţă de adversar.
Situaţia şi abilităţile trăgătorului sunt determinante asupra modului de executare a tragerii şi a schimbării
poziţiei faţă de adversar.
Executarea tragerii este de preferat să fie făcută din poziţia în genunchi, dacă este posibil din punct de
vedere tactic.

Folosirea măştii de protecţie

Tragerea cu o mască de protecţie sau cu masca contra gazelor trebuie practicată dacă intră în sfera de
activitate a trăgătorului.
Metodele de tragere nu trebuie schimbate, trăgătorul trebuie să se obişnuiască cu restricţiile de respiraţie
şi cu vizibilitatea redusă.
Activitatea practică cu masca pe faţă poate duce la apariţia condensului pe vizori şi prin urmare trebuie
curăţaţi cu substanţe speciale.

3.1.2. Tehnici de deplasare cu arma

Notă: Degetul cu care se apasă trăgaciul va fi în afara gărzii trăgaciului până când se intenţionează să se
tragă.
a. Deplasarea înainte

Tragerea din mişcare reprezintă o necesitate deoarece de multe ori trebuie înaintat spre sursa de
ameninţare, nefiind timp suficient pentru oprire şi executarea tragerii de pe loc.
Pentru a se trage eficient din mişcare trebuie executat antrenament astfel încât să se obţină o deplasare
rapidă şi o lovire eficientă a ţintei sau a ameninţării.
Deplasarea înainte se face prin paşi mărunţi şi repezi, folosindu-se suprafaţa călcîiului şi rulând apoi talpa
piciorului pe vârful degetelor pentru a se face următorul pas, având corpul uşor aplecat către înainte cu
genunchii îndoiţi pentru a se amortiza şocurile (fig. şi ).
Mişcarea corpului trebuie limitată de la talie în jos pentru a nu se aduce modificări liniei de ochire în
momentul apăsării pe trăgaci.
Pentru a se trage precis în timpul mersului trebuie executat antrenament şi pentru schimbarea
încărcătorului şi pentru remedierea incidentelor de tragere în timpul mersului.
La o distanţă mai mică de 25 de metri în faţa unei ţinte reprezentată de o siluetă întreagă ar trebui să se
obţină o tragere eficientă.

b. Deplasarea înapoi
Într-o situaţie tactică reală uneori este necesar să se facă şi o deplasare către înapoi.
Pentru a se menţine contactul cu o zonă sau cu o potenţială ameninţare, nu trebuie pierdut avantajul
obţinut până în acel moment, prin întoarcerea cu spatele.
Mai întâi se identifică locul în care trebuie să se ajungă precum şi cea mai bună metodă.
Se studiază obstacolele din teren, după care se face reorientarea către zona de ameninţare sau
ameninţare şi se începe deplasarea înapoi, rulând pe vârful piciorului, pe talpă şi pe călcâi. În felul acesta
piciorul va identifica eventualele obstacole întâlnite pentru a fi evitate sau ocolite.
Pericolele la deplasarea înapoi sunt inerente şi de aceea trebuie gestionate cu mare atenţie în funcţie de
situaţie.

c. Tragerea în lateral faţă de sensul deplasării

Acest lucru se poate realiza foarte uşor prin întoarcerea părţii superioare a corpului către ameninţare şi
efectuând tragerea (fig. ).
Se poate încetini deplasarea în momentul tragerii, dar şi această metodă trebuie practicată pentru a
determina cât de repede se poate face deplasarea.
Dacă este nevoie de o întoarcere mai mare, atunci aceasta se face cu tot corpul orientat pe direcţia
ameninţării, în funcţie de situaţie, putându-se executa tragerea în lateral şi cu o singură mână.
d. Pasul lateral
Această tehnică se foloseşte atunci când trebuie efectuată o observare tactică a împrejurimilor (o
cercetare a zonei). Pentru aceasta trebuie deplasat lateral piciorul care se află cel mai aproape de
direcţia în care urmează să se facă deplasarea, după care se aduce lângă el şi celălalt picior, se
repetându-se până se ajunge în locul dorit (fig şi până la fig. ). Picioarele nu se ridică de pe sol decât
dacă este nevoie pentru ocolirea unui obstacol şi pentru păstrarea echilibrului.
Această tehnică poate fi folosită şi pentru deplasarea înapoi.

e. Orientarea ţevii pe timpul deplasărilor

Pe timpul deplasărilor arma se ţine în poziţia ,,de aşteptare” sau în poziţia ,,gata pentru tragere”.
Pentru ca deplasarea să se facă în siguranţă faţă de propria persoană şi faţă de alţii, trebuie acordată
mare atenţie locului în care se ţine orientată ţeava.
Dacă prin faţa ţevii trece un individ nepericulos, se îndoaie mâinile din încheietură pentru a se orienta
ţeava pistolului în jos, până când persoana respectivă iese din raza de acţiune a armei, apoi se aduce din
nou pistolul în poziţia anterioară (fig. ).
Trebuie conştientizată în permanenţă direcţia în care este orientată ţeava armei, aceasta putând fi
îndreptată în orice direcţie în care nu se intenţionează să se tragă, dar trebuie făcut foarte mult
antrenament la rece până când acest lucru devine reflex.

f. Întoarcerea la 90 de grade

Întoarcerea la 90 de grade se poate face de pe loc sau din mişcare, astfel:

– se face o pivotare pe călcâiul piciorului stâng (drept) şi pe vârful piciorului drept (stâng), lăsându-se
greutatea corpului pe vârful piciorului stâng (drept) şi orientându-se către direcţia de întoarcere,
aducându-se şi celălalt picior la o distanţă egală cu lăţimea umerilor, după ce s-a făcut întoarcerea
completă (fig şi până la fig ).
–
g. Întoarcerea la 180 de grade

Întoarcerea la 180 de grade este în mod normal se face dintr-o poziţie statică, în picioare şi este similară
întoarcerii la 90 de grade discutată anterior (fig. şi până la ).
La fel ca la întoarcerea la 90 de grade, centrul de greutate se lasă pe piciorul cu care se începe
întoarcerea.
Fig. . Piciorul din exterior va acţiona ca o frână astfel încât să se poată adopta o poziţie de tragere, de
îndată ce corpul este orientat cu faţa la sursa de ameninţare .
În etapa de extragere a pistolului din toc, ţeava pistolului nu se aduce în poziţie orizontală până ce nu s-a
executat întoarcerea completă către ţintă.

3.1.3.Tehnici de reîncărcare

Antrenamentul pentru însuşirea tehnicilor de reîncărcare are ca obiectiv eliminarea unor greşeli cum ar fi:
scăparea încărcătoarelor, tremurul mâinilor, montarea greşită a încărcătoarelor, montarea unor
încărcătoare goale la armă şi orice alte manevre greşite.
Pentru însuşirea tehnicilor de reîncărcare este necesar ca trăgătorii:
– să-şi dezvolte o metodă corectă pentru purtarea încărcătoarelor în tocul pistolului. Toate
încărcătoarele trebuie să fie poziţionate cu faţa în jos, la mijlocul corpului, având cartuşele orientate spre
înainte. Locul de păstrare a încărcătoarelor trebuie să le protejeze adecvat pe timpul desfăşurării unor
activităţi intense.
– să nu practice niciodată o încărcare administrativă. De la o încărcare iniţială, trebuie să se ajungă în
timp la o încărcare de viteză. Se pleacă de la o încărcare corectă făcută încet, mărindu-se ritmul pe
măsură ce se exersează, importantă fiind deprinderea unei tehnici corecte de încărcare
– să ştie când trebuie să reîncărcare. Atunci când este posibil, se execută o încărcare tactică, deoarece
este mai sigur să se facă o reîncărcare dacă există cartuş pe ţeavă, putând fi folosit oricând la nevoie. În
felul acesta nu mai este nevoie de eliberarea manşonului. Într-o situaţie reală, se reîncarcă atunci când
este posibil, nu la nevoie. Trebuie estimat dacă există timp şi dacă este oportun să se facă o reîncărcare
tactică.
– să-şi formeze deprinderi pentru prinderea corectă a încărcătorului pe care urmează să-l introducă la
armă, pentru a se exclude posibilitatea de scăpare a acestuia sau dificultăţile inerente încărcării. Pentru a
se introduce încărcătorul la pistol, acesta se ghidează cu ajutorul degetului arătător. Trebuie verificată cu
atenţie introducerea corectă şi până la capăt a încărcătorului la pistol.
Pentru însuşirea acestor tehnici acestea se exersează sub o oarecare formă de stres: prin competiţii, în
condiţii de zgomot, după alergare, etc..
Reîncărcarea pistolului semiautomat se poate face prin următoarele tehnici: reîncărcare tactică şi
reîncărcare de viteză.

Reîncărcarea tactică

Această tehnică se foloseşte pentru reîncărcarea pistolului cu un încărcător plin sau cu unul parţial
încărcat, înainte de executarea unei deplasări sau de anticiparea unui atac.
Trebuie menţinut controlul asupra ambelor încărcătoare, atât asupra celui scos, cât şi a celui care
urmează a fi introdus.
Această tehnică se foloseşte din spatele unui adăpost, înainte de a se rămâne fără muniţiei în încărcător.
Trebuie analizată cu atenţie situaţia, atât din punct de vedere al existenţei timpului necesar, dar şi din
punct de vedere al oportunităţii.
Se execută în trei mişcări:
– mişcarea unu: după luarea deciziei de reîncărcare (reîncărcarea tactică), se păstrează atenţia asupra
zonei din care vine ameninţarea, atât cu pistolul cât şi cu privirea. Având degetul luat de pe trăgaci şi dus
în afara gărzii trăgaciului, cu mâna netrăgătoare se extrage încărcătorul nou din locul de păstrare
(fig. şi ). Pentru a se extrage corect încărcătorul, degetul arătător se întinde către partea din faţă a
acestuia şi se apucă din lateral cu degetul mare şi cel mijlociu.
– mişcarea a doua: având prins corect noul încărcător, se roteşte uşor pistolul în mână astfel încât să
se poată apăsa butonul pentru eliberarea încărcătorului vechi. Cu degetul inelar şi cu cel mic al mâinii
netrăgătoare se prinde şi se scoate încărcătorul de la pistol (fig. ). Privirea trebuie aruncată repede la
pistol pentru a se asigura efectuarea corectă a schimbului de încărcătoare şi dusă repede înapoi către
zona de ameninţare. Având ambele încărcătoare în mâna netrăgătoare, se introduce încărcătorul nou la
pistol, menţinându-se în câmpul vizual ţeava pistolului şi potenţiala ameninţare, în caz de nevoie
reangajându-se tragerea imediat (fig. ). Această tehnică nu este bună pentru cei care au mâinile mici
şi trebuie să schimbe încărcătoare mari. În condiţii de stres această tehnică se poate dovedi dificil de
realizat şi prin urmare trebuie exersat foarte mult pentru a nu se da greş.
– mişcarea a treia: când încărcătorul este pe jumătate introdus, cu palma mâinii netrăgătoare se
împinge ferm pentru a-l introduce complet în pistol. Trebuie menţinute mereu în câmpul vizual gura ţevii şi
linia de ochire, astfel încât să se reducă pe cât posibil mişcarea şi să se mărească viteza de realimentare,
pentru a fi gata de tragere cât mai repede la nevoie (fig. ).
După încărcarea pistolului, încărcătorul gol trebuie pus într-un loc sigur, altul decât cel de unde a fost
scos cel nou (un buzunar din faţă, la curea, dar nu în dinţi sau în mână (fig. ).

Reîncărcarea rapidă

Această tehnică se foloseşte atunci când se consumă toate cartuşele, iar manşonul a rămas către înapoi.
Spre deosebire de reîncărcarea tactică, care este ceva mai lentă, această tehnică se bazează pe viteză
pentru a se putea continua tragerea. Se va putea ajunge la acest lucru încet pentru a se putea învăţa
mişcările în mod corect, viteza venind pe măsură ce se execută antrenament. Trebuie realizată o anumită
continuitate şi constanţă în menţinerea unei linii drepte între ochi, gura ţevii şi ţintă, astfel încât atunci
când se aduce pistolul în poziţia iniţială de tragere, să se poată executa foc imediat.
Se execută în patru mişcări:
– mişcarea unu: când manşonul pistolului a rămas blocat în spate, se apasă pe dispozitivul de scoatere
a încărcătorului cu degetul mare al mâinii trăgătoare (netrăgătoare, la pistolul cal.7,65mm, model 1974)
(fig. ), concomitent cu ducerea mâinii netrăgătoare la locul de purtare a încărcătorului nou (fig. ). Cu
degetul arătător al mâinii netrăgătoare se identifică încărcătorul, se prinde apoi între degetul mare şi
degetul mijlociu (fig. ), astfel încât să se controleze scoaterea încărcătorului şi montarea lui la pistol.
Locul de păstrare a încărcătorului determină modul în care se execută această mişcare.
Dacă încărcătorul nu cade atunci când se apasă pe dispozitivul de scoatere a încărcătorului, atunci va
trebui extras cu mâna din mânerul pistolului cât mai repede. Pentru aceasta se poate folosi o margine a
noului încărcător, sau degetele inelar şi mic, după care se continuă prin a se reîncărca pistolul.
– mişcarea a doua: imediat ce încărcătorul a ieşit din pistol şi încărcătorul cel nou se îndreaptă spre
pistol, acesta se roteşte uşor pentru a se observa locul în care se introduce noul încărcător (fig. ).
Trebuie avut în vedere locul pe unde va intra încărcătorul pentru a exista convingerea că încărcătorul se
introduce corect. De asemenea trebuie menţinută alinierea între ochi, gura ţevii şi ţintă.
– mişcarea a treia: când se începe introducerea noului încărcător, se priveşte mânerul pistolului pentru
a se asigura că degetul arătător ghidează corect încărcătorul la pistol. După ce s-a introdus jumătate din
încărcător la pistol, se vizualizează ţinta, concomitent cu împingerea energică a încărcătorului la pistol
(având palma cu degetele întinse) cu podul palmei netrăgătoare (fig. ). Piedica manşonului se
eliberează astfel încât să se închidă automat, sub tensiunea arcului recuperator (fig. ).
O soluţie alternativă ar fi apucarea manşonului cu mâna netrăgătoare, tragerea lui spre spate după care
se lasă să se închidă automat (fig. ). Dacă se foloseşte această tehnică, pistolul se roteşte pentru a fi
apucat cu mâna netrăgătoare şi pentru a se trage de manşon către înapoi, după care se eliberează
manşonul, acesta închizându-se automat. După ce se efectuează acest lucru, pistolul se prinde din nou
cu ambele mâini, se ia linia de ochire şi se înfruntă ameninţarea.
– mişcarea a patra: după ce se prinde din nou pistolul cu ambele mâini, se continuă tragerea
(fig. şi ). Dacă se menţine alinierea între ochi, gura ţevii şi ţintă, atunci va fi uşor să se execute luarea
liniei de ochire.
Pentru o reîncărcare rapidă (de la mişcarea a treia la mişcarea a patra, o tragere, reîncărcare şi iar
tragere), un timp poate fi considerat bun dacă se execută în 3-3,5 secunde pentru o ţintă reprezentând o
siluetă completă în mărime naturală, la o distanţă de 7 metri, în funcţie de locul de păstrare folosit al
încărcătorului.

3.2. Modalităţi de antrenare a trăgătorului pentru formarea deprinderilor de tragere în situaţii

asemănătoare cu cele reale

După ce se însuşesc tehnicile de luptă se trece în continuare la etapa formării deprinderilor de tragere în
situaţii asemănătoare cu cele reale. Principalul obiectiv al acestei etape este folosirea pistolului şi
executarea unui foc precis şi rapid pentru a se răspunde unor ameninţări aflate la o distanţă mică.
Într-o situaţie reală, nu primul cartuş asigură succesul, ci primul cartuş tras cu precizie. Atunci când se
face faţă unei ameninţări trebuie întotdeauna folosit dispozitivul de ochire, singura excepţie în acest caz
fiind atunci când ameninţarea este prea aproape de trăgător.
3.2.1. Reguli tactice de bază

1. Simţurile trebuie folosite în permanenţă. Ochii şi urechile pot fi de un real folos atunci când sunt
folosite pentru a se depista imagini sau mirosuri care nu sunt normale. Deplasarea trebuie făcută lent şi
cu opriri scurte pentru a se asculta orice zgomot care nu este firesc pentru un anumit mediu.
2. Niciodată nu se stă cu spatele la o zonă nesigură. Orice zonă trebuie observată (cercetată cu
privirea) sistematic pentru a se asigura că zona este liberă. Această regulă este valabilă atât în interiorul
cât şi în exteriorul clădirilor.
3. Trebuie păstrat în permanenţă un echilibru – niciodată nu se merge mai repede decât se poate trage
cu precizie. Săritul după colţuri şi lăsatul în jos pe holuri nu este tocmai cea mai bună metodă.
4. Colţurile trebuie evitate – pentru a se menţine avantajul, trebuie folosite unghiurile. Pentru a se creşte
timpul de reacţie trebuie păstrată o oarecare distanţă după colţuri, acţionându-se doar când situaţia
permite.
5. Distanţa trebuie mărită şi folosită pentru a se obţine avantaj, nu se ia cu asalt o persoană care
deschide foc sau o zonă periculoasă. Cu cât distanţa este mai mică faţă de ameninţare, cu atât va fi mai
uşor pentru infractori să lovească sau să atace. Trebuie luată în calcul şi pregătirea luptătorilor atunci
când se ajunge într-o zonă periculoasă.
6. Preluarea iniţiativei şi/sau obţinerea avantajului – în fiecare moment trebuie obţinut un avantaj din
orice pentru a se riposta şi a se supravieţui. Cei care pierd iniţiativa sau avantajul sunt pierduţi.
7. Niciodată nu se staţionează în acelaşi loc – poziţia trebuie schimbată de fiecare dată când situaţia
permite. Ex. Poziţia se schimbă după ce se trage, în timpul schimbării încărcătorului şi/sau în timpul
remedierii incidentelor de tragere, dar fără a se atrage atenţia şi doar dacă situaţia o permite.
8. Ţinuta civilă (când este cazul) trebuie adecvată în funcţie de zona de operare, o cămaşă viu colorată
putând fi uşor depistată.
9. Menţinerea unei stări de alertă în permanenţă. Planificarea din timp şi în detaliu a modului de acţiune
şi pregătirea mentală pentru acest lucru. Conştientizarea permanentă este esenţială pentru gestionarea
stresului şi pentru supravieţuire.
10. Încredere în forţele proprii. Adversarul nu este chiar atât de pregătit încât să nu poată fi învins.
11. Comenzile – conştientizarea comenzilor date indivizilor. Dacă se ordonă ridicarea mâinilor, această
mişcare nu trebuie să le permită scoaterea şi folosirea armelor. Mişcările lor calculate ar putea fi mai iuţi
decât reflexele luptătorilor, deoarece acţiunea este mai rapidă decât reacţiunea întotdeauna.
12. Completarea pregătirii învăţând din greşelile celor care s-au confruntat cu situaţii reale, pentru a nu
se repeta greşelile acestora şi a se ajunge la acelaşi rezultat.
Coordonarea ,,mână – ochi” este foarte importantă, dar nu este totdeauna o abilitate naturală instinctivă a
tuturor trăgătorilor. De obicei este o abilitate dobândită prin exerciţiu cu imagini. Cu cât un trăgător
exersează ridicarea pistolului la nivelul ochilor şi obţine o imagine, cu atât mai naturală devine relaţia
dintre trăgător, imagini şi ţintă. Ca o consecinţă a practicii, abilitatea şi profesionalismul pot ajunge la un
punct în care trăgătorul poate trage cu precizie în condiţii de slabă vizibilitate, cu sau fără cătare.
Trăgătorii care au o slabă coordonare pot dobândi dexteritate fiind corectaţi şi pregătiţi în de aproape.
Alegerea armei, echipamentului, muniţiei şi a pregătirii vor influenţa considerabil progresul şi constanţa
ochirii.
Acestea trebuie să fie performante şi de încredere, nu frumoase şi drăguţe.
Instinctiv ochii se axează asupra centrului oricărui obiect observat.
După ce obiectul este observat, trăgătorul ia linia de ochire în centrul obiectului şi apoi apasă pe trăgaci.
Majoritatea loviturilor de rănire sau chiar ucidere rezultă din menţinerea focului pe centrul obiectului. Pe
măsură ce se fac progrese, imaginea obţinută după luarea liniei de ochire va fi mai bună, nemaifiind la fel
ca atunci când se fixează centrul ţintei doar cu ţelul. Acest lucru devine foarte rapid şi sigur în urma
antrenamentului.
Trebuie folosiţi ambii ochi pentru a nu se limita câmpul vizual, în timpul unor situaţii reale, ochii vor fi
întotdeauna deschişi.
Atunci când un trăgător îndreaptă arma către ceva, trage instinctiv către imaginea obiectului pe care este
focalizat.
Atunci când ochii se mută pe un alt obiect sau siluetă, degetul mâna şi braţul se mută către acest punct.
Această mişcare inerentă poate fi folosită de către trăgător pentru a aborda ţintele rapid şi cu precizie
pentru a se forma reflexul de coordonare „mână – ochi”.
Imaginea de tip ,,flash” se foloseşte de obicei la tragerea cu pistolul, trăgătorul având puţin timp la
dispoziţie pentru a ochi. Tragerea rapidă nu înseamnă întotdeauna un prim glonţ dus în ţintă.
Când trăgătorul ridică pistolul la nivelul ochilor, focalizarea variază între concentrarea pe ţintă şi ţel, cele
două dispozitive de ochire (ţel şi cătare) sunt aliniate la dreapta şi la stânga, dar nu şi în sus şi în jos. Se
exercită presiune asupra trăgaciului după ce s-a reuşit captarea imaginii cu ţelul, percutorul acţionând
după ce se confirmă imaginea de tip flash.
Antrenamentul cu imaginea de tip ,,flash” trebuie executat iniţial mai lent, cu timpul obţinându-se rezultate
din ce în ce mai bune dacă se respectă principiile de bază ale tragerii.
Referitor la tragerea cu pistolul la distanţă, uneori există timp la pentru a se aplica cu precizie toate
principiile de bază ale tragerii.
Când se execută foc asupra cuiva sau a ceva, în multe cazuri nu se poate şti dacă s-a lovit ţinta.
Pentru a se neutraliza o ţintă trebuie exersate mai multe tipuri de trageri, şi nu să se privească la aceasta
după ce se trag două focuri.
Se pot alege următoarele variante:
– cu lovituri duble;
– două cartuşe în timp scurt;
– pereche controlată;
– două focuri bine ţintite;
– serie de focuri până când ţinta nu mai reprezintă un pericol;
– trei – cinci cartuşe.
Metoda „lovitură dublă” reprezintă tragerea a două focuri cu imagini de tip flash către două ţinte foarte
apropiate. Pentru a efectua acest lucru se determină dacă distanţa până la ţintă permite executarea
tragerii eficiente prin această metodă. Pe măsură ce se exersează, se vor schimba distanţa, dimensiunea
ţintei etc. Se trage imediat ce se reuşeşte luarea liniei de ochire pe ţintă.
Această metodă se învaţă numai în poligon, determinându-se modul de executare a tragerii cu diferite
imagini şi cât de repede se poate obţine focul precis. Un timp bun pentru această metodă, din poziţia gata
pentru tragere, asupra unei ţinte siluetă, la o distanţă de 7 metri este de 1,3-1,4 sec.
Loviturile nu trebuie să fie în aceeaşi gaură sau foarte aproape unul de celălalt, ele trebuie să lovească
două părţi distincte ale ţintei.
Metoda ,,pereche controlată” reprezintă două focuri bine ţintite şi bine plasate. Pentru a se obţine
rezultate acceptabile trebuie experimentate diferite distanţe, tipuri de ţinte şi viteze de tragere.
Această metodă constă în a se vedea trei imagini distincte, una înainte de primul foc, una după primul foc
şi alta după cel de-al doilea. Această metodă este de preferat atunci când se execută o tragere selectivă
şi unde trebuie lovită doar o anume ţintă. Aceste două focuri trebuie să meargă exact acolo unde se
ocheşte.
Metoda „trage până se opreşte”. Neutralizarea unei ţinte se poate face folosind această metodă.
Această metodă constă în executarea a trei – cinci lovituri spre centrul ţintei sau exerciţiul de tip
,,imposibilitate de oprire a celui care trage”.
Cea mai obişnuită metodă a exerciţiului de acest tip este aceea în care se trag două focuri în centrul ţintei
şi unul la cap.
Alte variante prevăd tragerea a două focuri în centru, apoi alte două focuri în zona pelviană, în caz că
ţinta are vestă antiglonţ. Această abordare este mult mai eficientă deoarece şoldurile sunt mai late decât
capul şi nu au o mişcare atât de amplă ca cea a capului. Aceste metode de tragere se folosesc pentru
neutralizarea unui atacator drogat sau a unuia bine pregătit şi echipat.
În situaţii cu ,,tragere din apropiere”, ameninţarea poate veni din toate părţile. Trăgătorul s-ar putea să nu
aibă timp pentru a schimba poziţia sau pentru a se adapta la situaţii noi.
Această tragere trebuie exersată din toate poziţiile. Acest lucru nu înseamnă altceva decât poziţionarea
părţii superioare a corpului pe direcţia cea mai favorabilă pentru executarea tragerii.
Unele schimbări intervin în mod inevitabil în situaţii extreme când se pune problema supravieţuirii. Dacă
este posibil, se menţine triunghiul format de cele două mâini care prind pistolul având coatele lipite de
corp şi trunchi, pentru a se prelua reculul. Dacă picioarele se mişcă este foarte posibil să se modifice
unghiul de tragere.
Reţinerea armei se foloseşte pentru a se trage (lupta) cu arma protejată şi pentru a se evita focurile de
contact. Mâna ne-trăgătoare este cea care va bloca sau va prinde adversarul, în funcţie de acţiunile sale.
Trebuie acordată atenţie acestei tehnici pentru a nu se trage în mâna ne-trăgătoare şi pentru a se preveni
apariţia incidentelor de tragere, pistolul rotindu-se uşor.
Tragerea de contact reprezintă plasarea pistolului pe adversar şi executarea tragerii. Această tehnică va
introduce cu siguranţă glonţul în adversar, dar va duce şi la apariţia unui incident. După cum se poate
observa în imaginea 8-2 trebuie antrenament pentru a se ţine pistolul în poziţie de retenţie, spre înapoi.
Ameninţarea multiplă se rezolvă prin mai multe tehnici. Trebuie să se aibă în vedere abilităţile
trăgătorului, distanţa până la fiecare ameninţare, dimensiunea ameninţărilor, acţiunile acestora,
acoperirile disponibile şi altele. Nu există tehnici standard pentru a se face faţă ameninţărilor multiple, în
fiecare caz trăgătorul trebuie să facă faţă acestora ţinând cont de toate condiţiile particulare.
Trăgătorul decide modul de executare a tragerii pentru neutralizarea tuturor ameninţărilor.
Această tehnică se bazează pe ideea că mai mulţi adversari răniţi sunt în dezavantaj faţă de metoda de
a opri complet un singur adversar şi a continua cu ceilalţi.
Ceea ce funcţionează în cazul tragerii la ţintă nu este întotdeauna valabil în situaţii reale. Trebuie
executat antrenament pentru această teorie cu muniţie de simulare pentru a se vedea cum funcţionează.
Tehnica de executare a unui singur foc poate fi transformată în executarea a două sau chiar a trei focuri,
în funcţie de decizia trăgătorului.
Tehnica priorităţilor trebuie stabilită o ordine a ameninţărilor, în sensul în care concomitent cu
neutralizarea unei ţinte trebuie conştientizată cea care urmează. Acest lucru permite plasarea imediată a
dispozitivului de ochire asupra ţintei.
Exerciţii de ritm această tehnică se foloseşte pentru dezvoltarea unui ritm de fineţe, viteză, precizie şi
corectitudine în executarea etapelor de tragere. Tragerea unui număr de focuri într-un anume ritm
permite măsurarea şi îmbunătăţirea rezultatelor trăgătorilor. Un ritm de tragere bun este de maximum 0,6
sec între focuri.
Exemplu: Exerciţiul cu ritm pentru 6 focuri este desemnat pentru dezvoltarea şi verificarea următoarelor
abilităţi: abilitatea de a lovi ţinta, abilitatea de a alege ţintele următoare într-un anume timp şi abilitatea de
a controla deliberat şi fin trăgaciul. În general, acest exerciţiu identifică abilitatea trăgătorului de a lovi
ţinta, de a controla trăgaciul şi dezvoltă viteza şi precizia.
Pentru acest exerciţiu adversarul este la o distanţă de 7-10 metri, în timp de trei secunde sau mai puţin
cu maxim 0,6 secunde între focuri. De exemplu dacă al doilea foc pleacă la 0,25 sec. după primul, atunci
fiecare foc trebuie să fie la un interval de 0,6 sec.
Un exemplu realist urmează în tabelul de mai jos:

Numărul tragerii Timpul tragerii Timpul dintre trageri

1 1,05 0,30
2 1,35 0,31
3 1,66 0,33
4 1,99 0,35
5 2,34 0,36
6 2,64
În acest exemplu, cerinţa de timp de trei secunde a fost îndeplinită şi a existat un timp de 0,05 sec între
fiecare tragere executată. Presupunând că fiecare foc a lovit ţinta, standardul a fost îndeplinit.
Prin conversie, dacă focul nr. trei a necesitat un timp de 1,73 sec. cu o separare de 0,38 sec. atunci s-a
depăşit distanţa între focuri cu 0,2 sec. (0,38 – 0,30 = 0,08) şi prin urmare trăgătorul nu a îndeplinit timpul
standard.
Pentru a efectua un exerciţiu cu ritm corect la precizia dorită, vor trebui revăzute toate principiile de bază
ale tragerii. Dezvoltarea ulterioară a acestor abilităţi va duce la sporirea vitezei şi a preciziei.
Dacă nu se face încadrarea în ritm şi dacă nu se reuşeşte lovirea ţintei, atunci, ori nu se ţine pistolul
corect, nu se adoptă poziţia corectă, nu se poate controla bine trăgaciul sau reculul, ori nu se ia luat
corect linia de ochire.
Acest tip de exerciţiu poate fi folosit pentru dobândirea cadenţei şi a preciziei corecte.
De îndată ce se formează ritmul, se pot angaja cât mai multe ţinte şi treptat se va reduce timpul de
tragere.
Un ritm corect va fi şi mai precis dacă se trag câte două focuri.
3.2.2.Tehnici de pregătire pe timpul antrenamentului

Pentru obţinerea unei trageri eficiente şi în condiţii de siguranţă, metodele de pregătire pe timpul
antrenamentului trebuie învăţate şi însuşite corect şi pe îndelete.

a).Tragerea fără cartuşe

Este cea mai eficientă şi cea mai ieftină metodă de pregătire.
Este nevoie de un pistol gol şi un loc sigur pentru antrenament.
Dacă antrenamentul are loc într-o încăpere este obligatorie purtarea vestei antiglonţ pentru siguranţă în
cazul unei descărcări accidentale.
Niciodată nu se execută antrenament cu încărcătoare pline sau cu muniţie reală atunci când se execută
tragere fără cartuşe.
Pistolul trebuie controlat de cel puţin două ori pentru a nu avea muniţie pe ţeavă sau în încărcătoare. Se
pot folosi cartuşe de exerciţiu sau încărcătoare de exerciţiu pentru antrenamentul prin această metodă.
Şedinţa de tragere (antrenamentul) începe la fel ca oricare alta având obiectivele bine definite, cu tehnica
necesară şi mult calm. Cele mai moderne pistoale nu sunt afectate de tragerea fără cartuşe.
Se impune coordonarea antrenamentului de către un instructor specializat, pentru a preciza când se
execută corect şi când nu, existând astfel posibilitatea de perfecţionare a trăgătorului.
b).Tragerea cu muniţie de manevră

Este folosita pentru simularea tragerii în condiţii asemănătoare celor reale, pentru a familiariza trăgătorul
cu zgomotul produs de armă, precum şi cu reculul acesteia.
Atunci când se trage cu cartuşe de manevră, instructorul poate observa dacă, în anticiparea reculului,
trăgătorul forţează uşor arma în jos. După repetarea acestei tehnici acest lucru poate fi corectat din
proprie iniţiativă de către trăgător.

c).Direcţionarea loviturii

Constă în precizarea locului unde trebuie lovită ţinta de către glonţ, în funcţie de locul în care trebuie luată
linia de ochire, de exemplu către dreapta, în centru, etc.
Dacă trăgătorul nu direcţionează lovitura corect, înseamnă că nu a luat corect linia de ochire, el putând fi
corectat de instructor în timpul tragerii.
În acest sens poate fi folosită metoda ceasului. De exemplu „zece centimetri la ora trei”, ceea ce
înseamnă „zece centimetri” dinspre centrul ţintei spre ora trei.

d).Tragerea cu ochire lentă

Această tehnică de antrenament este una dintre cele mai importante pentru orice trăgător şi se foloseşte
pentru evaluarea modului de înţelegere şi de folosire a principiilor de bază ale tragerii.
Constă în respectarea tuturor principiilor de bază ale tragerii de fiecare dată când se apasă pe trăgaci,
fără grabă, fiind de preferat să se înceapă tragerea mai târziu, decât să se irosească un cartuş.
Pistolul nu trebuie ţinut în ultima poziţie de tragere mai mult de 7 secunde. Dacă se face acest lucru
trebuie sa se revină in poziţia anterioara şi să se reînceapă din aceasta poziţie.
Trăgătorul trebuie să se concentreze asupra a ceea ce are de făcut, menţinerea aparatelor de ochire pe
ţintă concomitent cu mânuirea lină a trăgaciului.
Un bun control al trăgaciului permite cocoşului să lovească in capsa detonanta fără a se aduce modificări
liniei de ochire.
O anumita mişcare este acceptabilă, dar trebuie executat antrenament pentru diminuarea acesteia.
Pentru a se dobândi viteză trebuie ca acţiunile să fie efectuate într-o manieră corectă şi trebuie acordata
atenţie minimalizării sau chiar reducerii mişcărilor (economie de mişcare şi de efort = viteză).
Viteza se obţine chiar dacă uneori se ratează în proporţie de 30%, apoi reducându-se viteza se face
antrenament până la lovirea în proporţie de 100% a ţintei (metoda împinge/trage).
e).Tragerea cu pistoale cu aer comprimat sau cu bile

Pistoalele cu aer sau cu bile pot fi folosite pentru efectuarea unui antrenament ieftin şi realist.
La tragerea cu aceste pistoale se aplică principiile de bază ale tragerii şi prevederile de siguranţă, singura
diferenţă fiind pistolul.

f).Tragerea cu folosirea de cronometre

Tragerea cu folosirea unui cronometru nu poate fi omisă. Folosirea corectă a unui cronometru ajută la
calcularea progreselor trăgătorilor. Un cronometru obişnuit poate ajuta la calcularea timpilor de tragere
precum şi a timpului dintre executarea mai multor lovituri.

3.2.2. Tragerea individuală

3.2.3. Tragerea în echipă (binom)

3.3. Incidente ce apar în timpul tragerii; remedierea lor în timp util

Incidentele de tragere sunt de obicei uşor de remediat. Fiecare incident trebuie abordat ca şi cum ar
apărea într-o situaţie reală de folosire a focului armamentului.
Remedierea incidentelor de tragere trebuie cunoscută foarte bine şi făcută foarte repede, în proporţie de
sută la sută (cu excepţia cazului în care arma se strică), astfel încât, doar la o simplă privire a pistolului să
se identifice problema şi să se treacă imediat la remedierea acesteia.
Remedierea unui incident de tragere depinde de situaţia în care se găseşte trăgătorul în acel moment.
Dacă se face acest lucru în prezenţa colegilor, aceştia trebuie să cunoască acest lucru şi să preia zona
rămasă descoperită pe timpul remedierii incidentului.
Închiderea incompletă a manşonului – manşonul nu execută închiderea completă după ce este eliberat.
Acest tip de incident se remediază întotdeauna la fel, indiferent de mâna folosită.
Acest incident apare de obicei atunci când se execută încărcarea iar tensiunea creată de arcul
recuperator nu permite închiderea manşonului .
Pentru a se remedia acest incident, se ia degetul de pe trăgaci, scoţându-se în afara gărzii trăgaciului,
după care se loveşte manşonul cu podul palmei pentru a-i permite închiderea completă.
Dacă trăgătorul nu se poate folosi de un braţ (dacă este rănit), atunci se vor folosi alte părţi ale corpului
(piept, braţ, etc.) sau echipamentul pentru a se forţa alunecarea către în faţă a manşonului.
Incident de tragere Tipul I – Acest incident apare atunci când trăgătorul a omis să armeze sau când
capsa detonantă nu se aprinde.
Metoda universală pentru acest tip de eroare este tehnica „lovit, armat, gata pentru tragere”.
Descriere – se fac operaţiunile pregătitoare pentru tragere, se aude şi se simte percutorul, dar arma nu
produce plecarea glonţului.. Înainte de a se remedia acest lucru mai întâi se ia degetul de pe trăgaci.
Remediere:
1. se loveşte baza încărcătorului cu podul palmei (cu degetele întinse), pentru a se verifica dacă
încărcătorul este bine poziţionat şi închis.
2. se trage de manşon până ce ajunge complet în spate şi apoi se eliberează pentru a se închide
automat sub tensiunea arcului recuperator. Pistolul se poate roti uşor către mâna netrăgătoare, pe axul
său. Acest lucru permite efectuarea mai rapidă a manevrei. Pistolul se menţine orientat cu ţeava către
ţintă.
3. Gata pentru tragere. Pistolul se îndreaptă din nou către ţintă, putându-se executa sau relua tragerea,
aşa cum s-a intenţionat înainte de a se ivi acest incident.
Incident de tragere Tipul II – acest incident apare de obicei prin blocarea manşonului de către tubul
nearuncat, din cauza unui ejector murdar sau defect. Acest incident se remediază uşor prin scoaterea
tubului din fereastra manşonului, fie că este blocat în plan orizontal, fie în plan vertical.
Descriere: în timpul tragerii nu se mai observă ţelul, manşonul nu s-a închis complet şi trăgaciul este
moale.
Remediere: se prinde manşonul pe deasupra. Degetele nu se pun în faţa ţevii pistolului. Manşonul se
trage puţin înspre înapoi şi se eliberează uşor. Manşonul nu trebuie tras prea mult înapoi deoarece va fi
nevoie de mai mult timp pentru rearmare şi pentru pregătirea pentru tragere, existând riscul unei duble
alimentări, deoarece deja există un cartuş pe ţeavă.
După deblocarea camerei, manşonul va introduce un nou cartuş în camera cartuşului, pistolul fiind
pregătit pentru tragere.
Se continuă tragerea în funcţie de situaţie.
Notă : întotdeauna degetele trebuie trecute pe deasupra manşonului, astfel încât orice problemă există,
pe verticală sau pe orizontală, să poată fi remediată imediat.
Incident de tragere Tipul III – acest incident de tragere (alimentare dublă) apare atunci când tubul
cartuşului tras nu este extras iar următorul cartuş se blochează în cameră înapoia acestuia.
Pentru remedierea rapidă a acestui incident este nevoie de dexteritate.
Simptom: în timpul tragerii la un moment dat se observă oprirea manşonului către înapoi, blocarea
acestuia, trăgaciul fiind moale şi nu se produce tragerea.
Remediere:
– cu degetul luat de pe trăgaci, se roteşte uşor pistolul pentru a se putea elibera piedica manşonului cu
degetul opozabil al mâinii trăgătoare. Cu mâna ne-trăgătoare se trage manşonul către înapoi şi se
blochează;
– se scoate încărcătorul de la pistol;
– se trage de manşon către înapoi (de cel puţin două ori) până când tubul este extras şi aruncat;
– se introduce încărcătorul la pistol;
– se trage de manşon către înapoi şi se lasă să se închidă automat, pistolul fiind gata pregătit pentru
tragere.
Când se execută această operaţiune, se poate roti uşor pistolul pentru a se folosi mâna ne-trăgătoare.
– se continuă tragerea dacă situaţia o impune.
Notă: Remedierea acestui incident trebuie exersată deoarece este cea mai complexă.

Capitolul IV

NOŢIUNI DE BALISTICĂ

4.1. NOŢIUNI DE BALISTICĂ INTERIOARĂ

Balistica reprezintă o ramură a fizicii aplicate, care se ocupă cu studiul mişcării unui corp aruncat sub un
anumit unghi faţă de orizontală, mişcare determinată de impulsul iniţial, de atracţia gravitaţională şi
influenţată de rezistenţa mediului. Denumirea de balistică derivă din grecescul “ballo” – a arunca.
Balistica interioară studiază fenomenele ce se petrec cu glonţul (proiectilul) în interiorul ţevii, sub acţiunea
gazelor rezultate din arderea pulberii (încărcăturii de azvârlire). Aceste fenomene sunt: pirostatica şi
pirodinamica.
Pirostatica: studiază arderea pulberii într-un volum constant.
Pirodinamica: studiază arderea pulberii într-un volum variabil, respectiv în ţeavă, după ce glonţul a părăsit
tubul cartuşului şi a început să se mişte şi până la ieşirea lui din gura de foc (de pe ţeavă)
4.1.1. Arderea pulberii

Arderea pulberii cuprinde trei faze: aprinderea, inflamarea şi arderea propriu-zisă.

a) Aprinderea reprezintă iniţierea procesului de ardere într-un punct al elementului de pulbere. Se
produce ca urmare a acţiunii percutorului asupra capsei cartuşului care, fiind strivit pe nicovala tubului,
produce o flacără, ce pătrunde prin cele două orificii de la fundul cartuşului la încărcătura de azvârlire,
producând aprinderea acesteia.
Pentru aprinderea unui punct de pe suprafaţa grăuntelui de pulbere este necesară o anumită
temperatură, care poartă denumirea de temperatură de aprindere, cu o valoare cuprinsă între 100O şi
300OC. La cartuşele de infanterie este folosită pulbere fără fum, la care se adaugă o mică cantitate de
pulbere cu fum, deoarece pulberea cu fum se aprinde mai repede decât cea fără fum, acest amestec
favorizând aprinderea încărcăturii de azvârlire.
b) Inflamarea pulberii constă în răspândirea procesului de aprindere pe întreaga suprafaţă a unui element
de pulbere.
Viteza cu care se propagă flacăra pe suprafaţa elementului de pulbere se numeşte viteză de inflamare,
fiind diferită de la un tip de pulbere la altul.

VITEZE DE INFLAMARE ŞI DE ARDERE

Tip de pulbere Viteză de inflamare Viteză de ardere

Pulbere cu fum 1 – 3 m/s 1 cm/s
Pulbere fără fum 2 – 3 m/s 1 mm/s
c) Arderea propriu-zisă constă în răspândirea procesului de aprindere în interiorul elementului de pulbere.
Dacă această ardere nu se produce instantaneu şi elementele de pulbere se vor inflama la intervale de
timp diferite, o parte din ele vor arde cu întârziere, iar presiunea necesară pentru deplasarea glonţului în
ţeavă se va produce tot cu întârziere, durata tragerii va creşte şi se poate produce aşa-zisul fenomen al
focului întârziat.
Viteza de ardere a pulberii se măsoară prin grosimea stratului de pulbere, care arde într-o unitate de
timp. Ea este direct proporţională cu presiunea exterioară. Această viteză este influenţată de: natura
pulberii, compoziţia pulberii, umiditatea pulberii, temperatura pulberii şi densitatea elementului de pulbere.
Ca rezultat al arderii pulberii în interiorul tubului se produc: temperatură foarte ridicată (2400 – 2500 0 C),
gaze care, datorită temperaturii ridicate, se dilată ajungând să ocupe un volum de 8 – 10 ori mai mare
decât volumul încărcăturii de pulbere iniţiale şi o presiune foarte mare ( 2500 – 3000 kgf/cm2)care,
acţionând asupra glonţului, îl deplasează pe canalul ţevii.
4.1.2. Fenomenul tragerii

Plecarea glonţului (proiectilului) din canalul ţevii ca urmare a acţiunii presiunii gazelor provenite din
arderea pulberii (încărcăturii de azvârlire) se numeşte fenomenul tragerii (tragerea loviturii).
Trăgătorul, după ce a executat corect ochirea, apasă pe trăgaci; pragul profilat al trăgaciului eliberează
cocoşul, care sub acţiunea arcului său loveşte percutorul. Prin lovirea capsei cartuşului de către vârful
percutorului se produce inflamarea amestecului de fulminat de mercur al capsei şi se formează o flacără
care pătrunde prin orificiile aflate în fundul tubului cartuşului spre încărcătura de azvârlire,producând
aprinderea acesteia.

Arderea încărcăturii de azvârlire în tubul cartuşului produce o mare cantitate de gaze, puternic încălzite,
care creează o presiune ce acţionează cu aceeaşi forţă în toate direcţiile şi anume:
1. înapoi, asupra fundului tubului cartuşului, sprijinit de capul închizătorului care, fiind bine zăvorât, îi
opune rezistenţă;
2. lateral, asupra pereţilor tubului cartuşului, sprijinit pe camera cartuşului care, prin construcţia ei
opune rezistenţă;
3. înainte, asupra glonţului care începe să se mişte în interiorul ţevii, imprimându-i o mişcare accelerată,
obligându-l să intre forţat cu cămaşa în ghinturi şi, învârtindu-se în ele (mişcarea de rotaţie), înaintează în
canalul ţevii cu o viteză din ce în ce mai mare, după care este aruncat afară pe direcţia axului ţevii.
La armamentul de infanterie automat, o parte din gaze acţionează asupra mecanismului reculant,
asigurând funcţionarea automată (semiautomată) a armei.
Pentru pătrunderea completă a glonţului în ghinturi este necesară o anumită presiune a gazelor, care se
numeşte presiune de forţare.
Cea mai înaltă presiune obţinută de gaze în canalul ţevii se numeşte presiune maximă.
Presiunea gazelor în momentul ieşirii glonţului din gura ţevii se numeşte presiunea de la gura ţevii.
Acţiunea gazelor asupra fundului tubului cartuş împinge arma către înapoi în momentul în care glonţul a
părăsit gura ţevii. Această acţiune a gazelor exercitată asupra închizătorului prin intermediul tubului
cartuş poartă denumirea de recul. Reculul se percepe şi sub formă de şoc în umăr. Viteza reculului este
aproximativ de atâtea ori mai mică decât viteza iniţială a glonţului, de câte ori glonţul este mai uşor decât
arma.
Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului tragerii, acest proces, ce se desfăşoară într-un timp foarte
scurt (0,2 – 0,6 s), a fost împărţit în patru perioade, denumite perioadele fenomenului tragerii, care sunt:
– perioada iniţială (preliminară) a arderii pulberii într-un volum constant. Aceasta durează din momentul
aprinderii încărcăturii de azvârlire şi până la desprinderea glonţului din gulerul tubului cartuşului şi
forţarea glonţului în partea ghintuită a ţevii. Valoarea presiunii în această perioadă (presiunea de forţare)
este de 250 – 500 kgf/cm2 şi variază în raport cu greutatea glonţului şi construcţia ghinturilor.
– perioada întâi (principală) a arderii pulberii într-un volum care se modifică în timp scurt, începe din
momentul obţinerii presiunii de forţare până la arderea completă a încărcăturii de azvârlire.
La începutul acestei perioade, viteza de mişcare a glonţului în canalul ţevii este mică, deci spaţiul dintre
partea dinapoi a glonţului şi fundul tubului cartuşului se măreşte încet, ceea ce favorizează creşterea
rapidă a presiunii.
În câteva miimi de secundă glonţul parcurge o distanţă de circa 2 – 7 calibre, presiunea gazelor devenind
maximă (2500 – 3000 kgf/cm2). Ca urmare a creşterii vitezei de mişcare a glonţului, în ţeavă se măreşte
volumul spaţiului dintre partea dinapoi a glonţului şi fundul tubului cartuş, spaţiu ce trebuie completat cu
un volum mai mare de gaze, ceea ce duce la scăderea treptată a presiunii.
Arderea întregii încărcături de azvârlire se termină cu puţin timp înainte ca glonţul să părăsească ţeava.
Sfârşitul arderii încărcăturii de azvârlire marchează terminarea perioadei întâi a fenomenului tragerii.
– perioada a doua a destinderii (dilatării calorice) a aceleaşi cantităţi de gaze puternic comprimate şi
încălzite, care, ca urmare a creşterii volumului dintre partea dinapoi a glonţului şi fundul tubului cartuşului
durează de la terminarea arderii încărcăturii de azvârlire şi până la ieşirea glonţului din ţeavă.
Presiunea gazelor la sfârşitul acestei perioade este de 600 – 200 kgf/cm2. Cu toate că presiunea gazelor
continuă să scadă, viteza glonţului creşte datorită dilatării calorice a gazelor şi faptului că s-au format pe
cămaşa glonţului urmele ghinturilor.
La armamentul de infanterie cu ţeava scurtă (pistolul) perioada a doua poate să lipsească, deoarece
arderea pulberii se termină odată cu ieşirea glonţului din canalul ţevii.
– Perioada a treia sau perioada acţiunii posterioare a gazelor asupra glonţului după plecarea acestuia
din ţeavă, durează până în momentul încetării acestei acţiuni asupra glonţului. Gazele care ies din
canalul ţevii având o viteză mai mare decât viteza glonţului, continuă să exercite (pe o distanţă de câţiva
centimetri sau metri) o mare presiune asupra glonţului, până când presiunea gazelor devine egală cu
rezistenţa aerului. În această perioadă se obţine, la o distanţă de 2 – 4 calibre de gura ţevii, viteza
maximă a glonţului, care este mai mare decât viteza iniţială.
– În contact cu atmosfera, gazele se destind brusc, producând un efect sonor sub formă de bubuitură şi
un efect luminos sub formă de flacără.

4.1.3. Viteza iniţială a glonţului

Viteza pe care o are glonţul în momentul ieşirii din canalul ţevii se numeşte viteză iniţială. Aceasta se
notează cu “Vo”, se măsoară în metri/secundă (m/s) şi reprezintă una din proprietăţile tehnice de bază
ale fiecărei categorii de armament.
Viteza iniţială a glonţului are influenţă asupra:
– bătăii (distanţa la care ajunge glonţul);
– duratei de traiect a glonţului până la obiectiv;
– curburii traiectoriei;
– puterii de pătrundere a glonţului.
Viteza iniţială a glonţului este influenţată de:
– lungimea ţevii;
– cantitatea încărcăturii de azvârlire;
– greutatea glonţului;
– temperatura încărcăturii de azvârlire.
Categorii de armament
Detalii Pistol –
mitralieră Puşcă –
mitralieră Mitralieră Puşcă semiautomată cu lunetă
Lungimea părţii ghintuite (mm) 369 544 550 590
Viteza iniţială(în m/s) 715 745 825 850
Cu cât ţeava este mai lungă (până la anumite limite) cu atât mai mult timp presiunea gazelor va acţiona
asupra glonţului şi, prin urmare, cu atât mai mare va fi viteza iniţială a glonţului (vezi tabelul comparativ).
Modificarea greutăţii încărcăturii de azvârlire determină modificarea cantităţii de gaze şi, prin urmare,
modificarea presiunii maxime în canalul ţevii, implicit modificarea vitezei iniţiale.
La aceeaşi lungime a ţevii şi aceeaşi greutate a încărcăturii de azvârlire, viteza iniţială este cu atât mai
mare cu cât greutatea glonţului este mai mică.
Când temperatura încărcăturii de azvârlire creşte, se măreşte viteza de ardere a pulberii, ceea ce duce
atât la creşterea presiunii, cât şi la creşterea vitezei iniţiale; când temperatura încărcăturii de azvârlire
scade, viteza iniţială se micşorează.
În medie, la o variaţie de 10OC a temperaturii de azvârlire faţă de cea normală (+15OC) viteza iniţială a
glonţului se modifică cu 1%.
Prin sporirea vitezei iniţiale a glonţului se măresc:
– bătaia armamentului;
– puterea de pătrundere a glonţului;
– efectul omorâtor al glonţului.
Tot mărirea vitezei iniţiale duce la scăderea influenţei condiţiilor exterioare asupra traiectoriei.
4.1.4. Rezistenţa, uzura şi vivacitatea ţevii

Rezistenţa ţevii
Capacitatea pereţilor ţevii de a rezista la o anumită presiune a gazelor care se formează în interiorul
acesteia se numeşte rezistenţa ţevii.
Pentru a nu creşte greutatea ţevilor, acestea se fac astfel încât să suporte o presiune de 1,5 – 2 ori mai
mare decât cea la care sunt supuse în mod normal. Deoarece pe timpul tragerii presiunea gazelor nu
este uniformă pe toată lungimea canalului ţevii, nici grosimea pereţilor ţevii nu este uniformă, ci sunt mai
groşi la culată (partea de dinapoi) şi mai subţiri la partea din faţă.
Dacă din diferite motive presiunea gazelor din interiorul ţevii este cu mult peste presiunea pentru care a
fost calculată rezistenţa ei, atunci se poate produce umflarea sau explozia acesteia. În majoritatea
cazurilor, umflarea ţevii se produce din cauza rămânerii în interiorul ei a corpurilor străine (cârpe, câlţi,
nisip, zăpadă).Glonţul deplasându-se pe canalul ţevii, la întâlnirea cu aceste corpuri străine îşi
micşorează viteza. Gazele care urmează glonţul, la micşorarea bruscă a vitezei acestuia sunt respinse
înapoi. La afluxul gazelor care merg în sens opus se produce o creştere instantanee a presiunii, care
duce la umflarea sau câteodată şi explozia ţevii.
Uzura ţevii
Cauzele care produc uzura ţevii se împart în trei grupe principale, având caracter chimic, mecanic şi
termic.
a) Ca rezultat al cauzei cu caracter chimic, în canalul ţevii se formează zgura (funingine aderentă) care
are o mare influenţă asupra uzurii ţevii. Zgura se compune din substanţe solubile şi insolubile;
– substanţele solubile sunt săruri care se formează pe timpul exploziei încărcăturii de iniţiere a capsei (în
special clorat de potasiu);
– substanţele insolubile sunt: cenuşa, care se formează din arderea pulberii şi tombacul (un aliaj din
cupru şi zinc) care se formează din depunerea resturilor cămăşii gloanţelor.
Sărurile solubile, absorbind umezeala din atmosferă, formează o soluţie care produce ruginirea
(coroziunea oţelului). Substanţele insolubile, în prezenţa sării, sporesc ruginirea.
Se impune curăţirea şi ungerea ţevii imediat după tragere, apoi repetarea curăţirii după dizolvarea zgurii
pentru a feri canalul ţevii de influenţa ruginii.
b) Cauzele cu caracter mecanic sunt:
– curăţirea incorectă (curăţirea ţevii fără manşon sau curăţirea camerei cartuşului fără introducerea în
camera cartuşului a unui tub cu fundul găurit);
– frecarea glonţului în ghinturi datorită existenţei unor corpuri străine pe canalul ţevii.
c) Cauzele cu caracter termic constau în:
– supraîncălzirea ţevii pe timpul tragerii;
– topirea parţială a pereţilor canalului ţevii.
Sub influenţa tuturor acestor factori se lărgeşte canalul ţevii şi se modifică suprafaţa lui, din care cauză
creşte posibilitatea de scurgere a gazelor printre glonţ şi peretele canalului ţevii, se micşorează viteza
iniţială a glonţului şi se măreşte suprafaţa de împrăştiere a gloanţelor.
Vivacitatea ţevii
Capacitatea ţevii de a rezista la tragerea unui anumit număr de cartuşe fără a-şi schimba calităţile ei
balistice se numeşte vivacitatea ţevii; după depăşirea acestui număr, ţeava se uzează şi, ca urmare:
– se micşorează viteza iniţială a glonţului;
– creşte instabilitatea gloanţelor pe traiectorie;
– se măreşte considerabil împrăştierea gloanţelor.
Vivacitatea ţevii se menţine prin:
– întreţinerea corectă şi la timp a armei;
– respectarea regimului de tragere (debitului de tragere).
Regimul (debitul) de tragere este dat de numărul maxim de cartuşe pe care le poate trage o armă într-un
anumit interval de timp fără a cauza stării armei şi preciziei tragerii.
De exemplu, cu mitraliera cal. 7,62 mm, model 1966, se pot trage 500 lovituri la foc continuu, după care
ţeava trebuie înlocuită şi lăsată să se răcească.

4.2. NOŢIUNI DE BALISTICĂ EXTERIOARĂ

Balistica exterioară este acea ramură a balisticii care studiază legile mişcării glonţului din momentul
părăsirii ţevii până la lovirea obiectivului sau căderea pe pământ.
După ieşirea glonţului din ţeavă, gazele având o viteză mai mare, depăşesc glonţul şi-i imprimă o
acceleraţie pozitivă. Datorită rezistenţei aerului, viteza gazelor se micşorează repede şi glonţul iese din
norul format de acestea.
Studierea elementelor legate de deplasarea glonţului în aer s-a realizat pe baza tragerilor experimentale
şi a calculelor teoretice, cu ajutorul radiolocatoarelor, fotografierii sau filmării traiectoriei.
La început, se studiază mişcarea proiectilului în vid. Această parte a balisticii exterioare se numeşte
teoria parabolică, deoarece în acest caz traiectoria va fi o parabolă, lipsind rezistenţa aerului. Apoi se
studiază mişcarea proiectilului în aer, sub acţiunea a două forţe (gravitaţia şi rezistenţa aerului), care se
consideră aplicate în centrul de greutate şi dirijate după tangenta la traiectorie. După aceasta se studiază
mişcarea proiectilului când i s-a aplicat o mişcare de rotaţie şi rezistenţa aerului nu este aplicată în centrul
de greutate.
Pentru a înţelege complexul de factori de care depinde mersul glonţului în aer vom menţiona că:
– valoarea gravitaţiei este variabilă în raport de latitudine şi de altitudine;
– valoarea forţei de rezistenţă a aerului diferă funcţie de densitate, temperatură, direcţia şi viteza de
mişcare a masei de aer, factori care la rândul lor depind de alţii şi care trebuie luaţi în considerare mai
ales când se trage la distanţă mare.
Pentru trăgătorii cu armamentul de foc concluziile practice furnizate se concretizează în regulile de
tragere.

4.2.1. Traiectoria şi elementele ei

Traiectoria este drumul parcurs de centrul de greutate al glonţului (proiectilului) în aer, de la ieşirea din
ţeavă până la punctul de cădere. Principalele elemente ale traiectoriei sunt:
1. originea traiectoriei – centrul retezăturii dinainte a ţevii reprezintă punctul de plecare a glonţului din
gura ţevii.
2. orizontala armei – linia orizontală care trece prin originea traiectoriei; planul care conţine această linie
se numeşte plan orizontal.
3. linia de tragere – prelungirea imaginară a axului canalului ţevii după ce ochirea a fost terminată (înainte
de plecarea glonţului din gura ţevii); planul vertical care conţine această linie se numeşte plan de tragere.
4. unghiul de tragere – unghiul format între linia de tragere şi orizontala armei.
5. linia de aruncare (de proiecţie) – prelungirea imaginară a axului canalului ţevii în momentul plecării
glonţului din ţeavă; planul vertical care conţine această linie se numeşte plan de aruncare (de proiecţie).
6. unghiul de aruncare (de proiecţie) – unghiul format între linia de aruncare şi orizontala armei.
7. unghiul de zvâcnire – unghiul format între linia de tragere şi linia de aruncare.
8. punctul de cădere – punctul de intersecţie a traiectoriei cu orizontala armei.
9. unghiul de cădere – unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de cădere şi orizontala armei.
10. distanţa de tragere (bătaia) – distanţa de la originea traiectoriei până la punctul de cădere, măsurată
în plan orizontal.
11. vârful traiectoriei – punctul cel mai înalt al traiectoriei deasupra orizontalei armei.
12. săgeata traiectoriei – depărtarea de la orizontala armei până la vârful traiectoriei.
13. ramura urcătoare – partea traiectoriei cuprinsă între originea traiectoriei şi vârful traiectoriei.
14. ramura coborâtoare – partea traiectoriei cuprinsă între vârful traiectoriei şi punctul de cădere.
15. punctul de incidenţă – punctul în care traiectoria intersectează suprafaţa obiectivului (pământului,
obstacolului).
16. unghiul de incidenţă – unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de incidenţă şi tangenta la
suprafaţa obiectivului (pământului, obstacolului).
17. punctul de ochire – punctul de pe obiectiv sau în afara acestuia asupra căruia se ocheşte cu arma.
18. linia de ochire – linia dreaptă care uneşte ochiul trăgătorului, prin mijlocul crestăturii înălţătorului şi
prin vârful cătării cu punctul de ochire; planul vertical care conţine această linie se numeşte plan de
ochire.
19. unghiul de ochire – unghiul format între linia de tragere şi linia de ochire.
20. unghiul de teren al obiectivului – unghiul format între linia de teren a obiectivului şi orizontala armei.
21. distanţa ochită – distanţa măsurată pe linia de ochire de la punctul de plecare (originea traiectoriei)
până la intersecţia traiectoriei cu linia de ochire.
22. ordonata verticală – înălţimea oricărui punct de pe traiectorie faţă de orizontala armei.
23. ordonata balistică – înălţimea oricărui punct de pe traiectorie faţă de linia de ochire.
24. linia de teren a obiectivului – linia dreaptă care uneşte originea traiectoriei cu baza obiectivului.

4.2.2. Noţiuni despre derivaţii şi despre ochire

Datorită mişcării de rotaţie a glonţului, acţiunii forţei de rezistenţă a aerului asupra acestuia, cât şi a forţei
de gravitaţie, are loc o deviere a glonţului pe planul de tragere în direcţia rotirii acestuia (înspre dreapta –
dacă sensul ghinturilor ţevii este dreapta; înspre stânga – dacă sensul ghinturilor ţevii este stânga).
Abaterea glonţului (proiectilului) din planul de tragere determinată de mişcarea de rotaţie în jurul axului
său se numeşte derivaţie.
La armamentul de infanterie, având ţeava ghintuită spre dreapta, derivaţia se produce în partea dreaptă
faţă de planul de tragere.
Până la distanţa de 500 m, derivaţia este mică şi nu se ia în considerare. Această corecţie de derivaţie se
aplică când se execută trageri la distanţe mai mari de 500 m, în special când bate vântul.
Pentru ca glonţul (proiectilul) să ajungă la obiectiv şi să-l lovească este necesar ca înainte de darea
focului ţeava armamentului să capete o anumită poziţie în plan orizontal şi vertical.
Totalitatea operaţiunilor efectuate pentru a îndrepta ţeava armamentului în plan orizontal şi vertical, în
aşa fel încât traiectoria medie să treacă printr-un punct ales pe obiectiv se numeşte ochire.
Operaţiile prin care se dă axului ţevii o poziţie anumită în plan orizontal constituie ochirea în direcţie.
Operaţiile prin care se dă axului ţevii o poziţie necesară în plan vertical constituie ochirea în înălţime.
Ochirea se execută cu ajutorul dispozitivelor de ochire : mecanice (cătare şi înălţător – pistol-mitralieră,
pistol), optice (luneta – puşca semiautomată cu lunetă), cu grile şi corectoare (mitraliera antiaeriană).
Linia dreaptă care uneşte mijlocul crestăturii înălţătorului cu vârful cătării se numeşte linie de miră.
Prin ochirea cu ajutorul cătării şi înălţătorului se dă liniei de miră o astfel de poziţie încât între ea şi axul
canalului ţevii să se formeze în plan vertical un unghi corespunzător distanţei până la obiectiv, iar în plan
orizontal un alt unghi egal cu corecţia de direcţie corespunzătoare vitezei vântului lateral, derivaţiei sau
vitezei de deplasare a obiectivului.

4.2.3. Forma traiectoriei şi însemnătatea ei practică

Forma traiectoriei depinde de mărimea unghiului de tragere. Modificând unghiul de tragere se modifică
atât înălţimea traiectoriei cât şi distanţa de tragere.
Odată cu mărirea unghiului de tragere – până la o anumită limită (circa 300– 350) – se măresc înălţimea
traiectoriei şi distanţa de tragere (bătaia).
Dacă unghiul de tragere se măreşte peste această limită, înălţimea traiectoriei continuă să se mărească,
iar distanţa de tragere (bătaia) începe să se micşoreze.
Unghiul de tragere cu care se obţine cea mai mare distanţă la care poate ajunge glonţul (proiectilul) se
numeşte unghiul distanţei maxime.
Traiectoriile care se obţin cu unghiuri de tragere mai mici decât unghiul distanţei maxime se numesc
traiectorii întinse (razante).
Traiectoriile care se obţin cu unghiuri de tragere mai mari decât unghiul distanţei maxime se numesc
traiectorii curbe.
Traiectoriile care au aceeaşi distanţă de tragere, dar sunt obţinute cu unghiuri de tragere diferite, se
numesc traiectorii conjugate.
Însemnătatea practică a traiectoriilor întinse (razante) rezultă din proprietatea acestora, şi anume: cu cât
traiectoria este mai întinsă cu atât mai mare este întinderea de teren de-a lungul căreia obiectivele pot fi
lovite fără modificarea înălţătorului.
Razanţa traiectoriei se caracterizează prin ridicarea mai mare sau mai mică a acesteia deasupra liniei de
ochire. La o anumită distanţă, traiectoria este cu atât mai razantă, cu cât se ridică mai puţin deasupra
liniei de ochire. Razanţa traiectoriei poate fi apreciată şi după valoarea unghiului de cădere, cu cât acesta
este mai mic, cu atât traiectoria este mai razantă.
Lovitura a cărei traiectorie nu se ridică deasupra liniei de ochire mai sus de înălţimea unui obiectiv, pe
întreaga întindere a distanţei ochite, se numeşte lovitură directă. Distanţa pe care glonţul nu depăşeşte
înălţimea unui obiectiv se numeşte distanţa loviturii directe.
În limitele distanţei loviturii directe, obiectivele pot fi lovite fără a modifica înălţătorul. În acest caz, punctul
de ochire în înălţime se stabileşte la marginea de jos a obiectivului.
Distanţa loviturii directe depinde de înălţimea obiectivului şi razanţa traiectoriei.
Cu cât este mai înalt obiectivul şi mai razantă traiectoria, cu atât este mai mare distanţa loviturii directe pe
care obiectivul respectiv poate fi lovit cu acelaşi înălţător. Această distanţă se poate determina prin
compararea înălţimii obiectivului cu ordonata traiectoriei medii şi se rotunjeşte în jumătăţi de gradaţii

4.2.4. Spaţiul periculos al terenului şi al înălţătorului

Porţiunea de teren pe întinderea căreia traiectoria nu se ridică mai sus de înălţimea obiectivului se
numeşte spaţiul periculos al terenului (Sp.P.T.). El depinde de: – înălţimea obiectivului;
– razanţa traiectoriei;
– relieful terenului;
– mărimea unghiului de incidenţă.
Cu cât este mai înalt obiectivul şi mai razantă traiectoria, cu atât este mai mare întinderea de teren pe
care obiectivele pot fi lovite fără schimbarea înălţătorului.
Întinderea Sp.P.T. într-un teren înclinat va fi cu atât mai mică (mare) decât întinderea spaţiului periculos
al înălţătorului, cu cât unghiul de incidenţă este mai mare (mic) decât unghiul de cădere.
Panta terenului micşorează spaţiul periculos al terenului, iar contrapanta îl măreşte (dacă unghiul de
cădere este mai mare decât unghiul de pantă); la tragerea de sus în jos Sp.P.T. se micşorează, iar la
tragerea de jos în sus se măreşte.
Mărimea Sp.P.T. este egală cu spaţiul periculos al înălţătorului înmulţit cu raportul dintre unghiul de
cădere şi unghiul de incidenţă.
Sp.P.T. = Sp.P.Î. x Uc / Ui
Porţiunea de teren pe întinderea căreia ramura coborâtoare a traiectoriei nu depăşeşte înălţimea
obiectivului se numeşte spaţiul periculos al înălţătorului (Sp.P.Î.); se măsoară pe linia de ochire şi este
definit de distanţa de la punctul de cădere până la punctul în care ordonata traiectoriei nu depăşeşte
înălţimea obiectivului.
Spaţiul periculos al înălţătorului depinde de:
– înălţimea obiectivului (va fi cu atât mai mare cu cât este mai înalt obiectivul);
– razanţa traiectoriei( cu cât traiectoria este mai razantă cu atât Sp.P.Î. este mai mare);
Importanţa practică a Sp.P.Î. constă în aceea că un obiectiv care se află în limita acestui spaţiu poate fi
lovit fără a modifica înălţătorul sau punctul de ochire în înălţime. Sp.P.Î. compensează într-o oarecare
măsură erorile comise în determinarea elementelor iniţiale de tragere.
4.2.5 Spaţiul defilat şi spaţiul protejat

Porţiunea de teren dinapoia unei adăpostiri pe care nu poate cădea nici un glonţ dacă traiectoria rămâne
neschimbată se numeşte spaţiul defilat (Sp.D.).
Spaţiul defilat reprezintă porţiunea de teren dintre punctul de incidenţă şi obstacol (acoperire) unde nu vor
cădea gloanţe trase cu o armă, fără a schimba poziţia sau unghiul de tragere.
Sp.D. va fi cu atât mai mare cu cât este mai înalt obstacolul şi cu cât traiectoria este mai înaltă. El se
determină cu ajutorul formulei:
Sp.D. = H x 1000 / Uc
unde Sp.D. = spaţiul defilat; H. = înălţimea adăpostirii, în metri; Uc = unghiul de cădere, în miimi.
Traiectoria întinsă îngreunează lovirea obiectivelor adăpostite, iar traiectoria curbă uşurează lovirea lor.
Porţiunea de teren din spaţiul defilat în care obiectivul nu poate fi lovit de glonţ se numeşte spaţiul
protejat (Sp.P) sau spaţiul mort.
Spaţiul protejat se determină cu ajutorul formulei:
Sp.P. = (H – h) x 1000 / Uc
unde Sp.P. = spaţiul protejat; H = înălţimea adăpostirii, în metri; h = înălţimea obiectivului, în metri; 1000 /
Uc = coeficientul spaţiului periculos.
Cealaltă porţiune din spaţiul defilat în care obiectivul, cu toate că nu este văzut, poate fi lovit se numeşte
spaţiul periculos.
Importanţa practică a cunoaşterii spaţiului defilat şi a spaţiului protejat (mort) constă în aceea că permite
folosirea judicioasă a adăpostirilor contra focului executat de adversar, precum şi a posibilităţilor de lovire
a obiectivelor adversarului dispuse înapoia unor adăpostiri.

4.2.6 Influenţa condiţiilor de tragere asupra traiectoriei glonţului

Glonţul, pe timpul traiectului în atmosferă, este supus influenţei diferitelor condiţii meteorologice, care pot
fi normale sau speciale (accidentale).
Datele înscrise în tabelele de tragere privind traiectoria corespund condiţiilor normale de tragere.
Sunt considerate condiţii normale de tragere următoarele:
a) condiţii meteorologice:
– presiunea atmosferică la orizontala armei egală cu 750 mm coloană de mercur (corespunzătoare unei
altitudini de 110 m deasupra nivelului mării);
– temperatura aerului la orizontala armei : + 15OC;
– umiditatea relativă a aerului : 50%;
– lipsa totală de vânt.
b) condiţii balistice:
– armamentul de categoria întâi;
– greutatea glonţului şi viteza iniţială egale cu cele înscrise în tabelele de tragere;
– temperatura încărcăturii de azvârlire : + 15OC;
– forma glonţului corespunzătoare datelor de fabricaţie;
– înălţimea cătării, cea stabilită la reglarea armamentului; înălţimea (gradaţia) crestăturii corespunzătoare
unghiurilor de ochire prevăzute în tabelele de tragere;
c) condiţii topografice:
– obiectivul să se găsească la orizontala armei;
– lipsa totală a înclinării laterale a terenului.
Pe măsură ce presiunea atmosferică creşte, aerul se concentrează, iar densitatea acestuia (greutatea
unui metru cub de aer) se măreşte; mărindu-se forţa de rezistenţă a aerului se micşorează distanţa de
tragere (bătaia glonţului). Dacă presiunea scade, creşte bătaia glonţului.
Creşterea cu 100 m a altitudinii duce la scăderea presiunii atmosferice cu aproximativ 9 mm – coloană de
mercur, iar în tabelele de tragere sunt precizate diferenţele ce apar în bătaia glonţului.
Când creşte temperatura, densitatea aerului se micşorează, deci se micşorează forţa de rezistenţă a
aerului, ceea ce determină mărirea distanţei de tragere (bătaia glonţului). La scăderea temperaturii se
micşorează distanţa de tragere.
Când creşte temperatura încărcăturii de azvârlire creşte viteza de ardere a acestei şi deci creşte viteza
iniţială a glonţului şi implicit distanţa de tragere.
În cazul în care vântul bate din spatele glonţului, forţa de rezistenţă a aerului scade, iar distanţa de
tragere (bătaia glonţului) se măreşte.
În cazul în care vântul bate din faţă, forţa de rezistenţă a aerului creşte şi se micşorează bătaia glonţului.
Vântul lateral exercită o presiune asupra suprafeţei laterale a glonţului şi îl abate faţă de planul de tragere
astfel:
– vântul din stânga abate glonţul spre dreapta;
– vântul din dreapta abate glonţul spre stânga.
–
4.3. ÎMPRĂŞTIEREA

4.3.1. Fenomenul împrăştierii

Dacă tragem un număr de cartuşe (proiectile) de acelaşi tip şi lot, cu aceeaşi armă, ochind cu acelaşi
înălţător în acelaşi punct, în aceleaşi condiţii de timp şi lumină, gloanţele (proiectilele) nu vor avea una şi
aceeaşi traiectorie, ci vor descrie în aer un snop de traiectorii care nu vor cădea în unul şi acelaşi loc, ci
se vor repartiza pe o suprafaţă oarecare. Acest fenomen se numeşte împrăştierea normală a gloanţelor
sau împrăştierea traiectoriilor.
Totalitatea traiectoriilor obţinute ca urmare a împrăştierii normale a gloanţelor se numeşte snopul
traiectoriilor.
Suprafaţa împrăştierii este suprafaţa pe care se dispun punctele de incidenţă ale gloanţelor (proiectilelor),
prin intersectarea snopului traiectoriilor cu un plan oarecare (orizontal sau vertical). De regulă, această
suprafaţă se apropie de forma unei elipse, fapt pentru care adeseori i se spune elipsa împrăştierii. Când
distanţa la care snopul traiectoriilor este intersectat de un plan vertical este mică, atunci această
suprafaţă are o formă circulară. Practic, pentru a uşura calculele, elipsa se înlocuieşte printr-un
dreptunghi, denumit şi dreptunghi de împrăştiere.
Centrul suprafeţei (elipsei) împrăştierii este centrul împrăştierii, iar traiectoria imaginară care trece prin
centrul împrăştierii se numeşte traiectorie medie. Elementele prevăzute în tabelele de tragere sunt
calculate pentru traiectoria medie.
Punctul mediu al loviturilor este punctul în care traiectoria medie intersectează suprafaţa obiectivului
(obstacolului).
Linia orizontală şi linia verticală care trec prin centrul împrăştierii, când suprafaţa împrăştierii se află în
plan vertical, se numesc axele împrăştierii; cea orizontală – axa împrăştierii în înălţime, iar cea verticală –
axa împrăştierii în direcţie.
Când suprafaţa împrăştierii se află în plan orizontal (pe pământ), direcţia de tragere va fi axa împrăştierii
în direcţie, iar linia care trece prin centrul împrăştierii perpendicular pe direcţia de tragere – axa
împrăştierii în bătaie.

4.3.2. Cauzele împrăştierii

Împrăştierea traiectoriilor este un fenomen inevitabil, iar înlăturarea sa nu este posibilă deoarece nu pot fi
create condiţii cu desăvârşire identice pentru toate loviturile. Acest fapt este determinat de un mare
număr de cauze, care pot fi împărţite în trei grupe:
a) cauze care produc variaţia vitezei iniţiale;
b) cauze care produc variaţia unghiurilor de aruncare şi a direcţiei de tragere;
c) cauze care produc variaţia condiţiilor în care se produce mişcarea gloanţelor.
a) Cauzele care duc la variaţia vitezelor iniţiale sunt:
– variaţia greutăţii încărcăturilor de pulbere şi a gloanţelor, a formei şi dimensiunilor gloanţelor şi
tuburilor, a calităţii pulberii, a densităţii încărcăturii etc.;
– variaţia temperaturilor încărcăturii care depinde de temperatura aerului şi de timpul cât cartuşul se
află pe ţeava încălzită în timpul tragerii;
– variaţia gradului de încălzire şi a stării calitative a ţevii.
Aceste cauze duc la variaţii ale vitezelor iniţiale şi prin urmare şi ale distanţelor de zbor ale gloanţelor, ele
depinzând în principal de muniţii şi armament.
b) Cauzele care produc variaţia unghiurilor de aruncare şi a direcţiei de tragere sunt:
– inconstanţa ochirii orizontale şi verticale a armei (erori de ochire). O greşeală de ochire de 1 mm în
direcţie la tragerea cu pistolul-mitralieră md. 1963 la distanţa de 100 m creează o abatere a gloanţelor
faţă de planul de tragere de 26 cm în direcţia în care trăgătorul a făcut greşeala;
– variaţia unghiurilor de ieşire şi a deplasărilor unghiulare ale armei obţinute în urma pregătirii
defectuoase pentru tragere, a menţinerii instabile şi neuniforme a armei şi apăsării bruşte pe coada
trăgaciului;
– variaţiile unghiulare ale ţevii la tragerea la foc automat, care apar ca urmare a deplasărilor laterale ale
armei pe parapet şi a reculului.
Aceste cauze duc la împrăştierea gloanţelor în direcţie şi în bătaie, ele depinzând în principal de
deprinderile trăgătorului, construcţia patului armei, jocurile îmbinărilor pieselor componente, modul cum a
fost instalată arma pe poziţia de tragere (caracterul terenului şi a durităţii solului).
c) Cauzele care provoacă variaţia condiţiilor atmosferice în care se produce mişcarea gloanţelor sunt:
– micile diferenţe ce au loc de la tragerea unei serii de cartuşe la alta, în special în ceea ce priveşte
direcţia şi intensitatea curenţilor de aer;
– micile diferenţe ce au loc de la tragerea unei serii de cartuşe la alta în presiunea atmosferică;
– variaţia condiţiilor atmosferice în special a direcţiei şi vitezei vântului între lovituri;
– variaţia greutăţii, formei şi dimensiunile gloanţelor care duc la modificarea valori forţei de rezistenţă a
aerului.
Aceste cauze duc la creşterea gradului de împrăştiere în direcţie şi bătaie, în principal ele depinzând de
condiţiile atmosferice şi de calitatea muniţiei. Cauzele împrăştierii gloanţelor sunt, în fond, o urmare a
unor erori de măsură (imprecizii şi toleranţe în fabricarea armamentului şi muniţiilor, greşeli de ochire
etc.).
La fiecare tragere, în diferite combinaţii, aceste cauze pot acţiona în totalitate sau parţial. Aceasta
înseamnă că mişcarea fiecărui glonţ se efectuează după o traiectorie diferită de traiectoria altor gloanţe.
Îndepărtarea completă a cauzelor care produc împrăştierea şi, prin urmare, înlăturarea împrăştierii este
imposibilă. Totuşi, cunoscând cauzele de care depinde împrăştierea, se poate reduce influenţa fiecăreia
dintre ele.
Reducerea gradului de împrăştiere a gloanţelor se obţine printr-o temeinică pregătire a trăgătorilor, a
armelor şi muniţiilor pentru tragere, prin aplicarea judicioasă a regulilor de tragere, prin pregătirea corectă
pentru tragere, ochire corectă, apăsarea lină a trăgaciului, întreţinerea armelor şi muniţiei, aplicarea
corecţiilor când tragerile au loc în condiţii atmosferice deosebite.
4.3.3. Legile împrăştierii

La un număr mare de lovituri (peste 20), în dispunerea punctelor de incidenţă de pe suprafaţa de

împrăştiere, se observă o anumită legitate. Împrăştierea gloanţelor se supune legii normale a erorilor
întâmplătoare, care se află într-o strânsă legătură cu împrăştierea traiectoriilor.

Analizând împrăştierea gloanţelor, rezultă că acestea se caracterizează prin următoarele trei principii:
1. punctele de incidenţă a gloanţelor cu suprafaţa împrăştierii sunt dispuse inegal, mai dese spre centrul
împrăştierii şi mai rare spre marginile suprafeţei de împrăştiere;
2. pe suprafaţa împrăştierii se poate determina punctul care constituie centrul împrăştierii (punctul mediu
al loviturilor) faţă de care distribuirea punctelor de incidenţă este simetrică. Faţă de ambele părţi ale
axului de împrăştiere, numărul punctelor de incidenţă este egal şi fiecărei devieri de la axul împrăştierii
dintr-o parte îi corespunde o deviere egală în partea opusă;
3. suprafeţele pe care sunt dispuse punctele de incidenţă au dimensiuni limitate, determinate.
Ţinând cont de aceste trei principii poate fi formulată legea împrăştierii: la un număr suficient de lovituri
executate, practic, în aceleaşi condiţii, împrăştierea gloanţelor este inegală, simetrică şi limitată.

4.3.4. Importanţa şi procedee de determinare a punctului mediu al loviturilor

Determinarea corectă a punctului mediu al loviturilor (P.M.L.) este o operaţiune necesară în special la
verificarea bătăii armamentului şi aducerea acestuia la bătaie normală.
Punctul mediu al loviturilor se stabileşte, în principal, prin trei metode:
b) metoda grafică – când numărul loviturilor este mic (până la 5 lovituri);
c) prin măsurători şi calcul – pentru un număr de 5 – 20 lovituri;
d) cu ajutorul axelor împrăştierii (principiul simetriei) – pentru un număr de peste 20 lovituri.
a) Metoda grafică are la bază diviziunea succesivă a segmentelor:
– pentru două lovituri – se unesc cu o linie dreaptă cele două puncte de incidenţă, iar mijlocul distanţei
este punctul mediu al loviturilor (fig. I.);
– pentru trei lovituri – se unesc cu o linie dreaptă două puncte de incidenţă (cele mai apropiate dintre ele),
se împarte distanţa la jumătate. Punctul obţinut se uneşte cu cel de-al treilea punct de incidenţă, iar
distanţa dintre ele se împarte în trei segmente egale; deoarece spre centrul împrăştierii punctele de
incidenţă sunt mai dese, prin P.M.L. al celor trei lovituri se înţelege diviziunea cea mai apropiată de
primele două puncte de incidenţă (fig. II.);
– pentru patru lovituri se continuă unirea punctului mediu al celor trei lovituri cu al patrulea punct de
incidenţă, iar distanţa dintre ele se împarte în patru segmente egale; diviziunea cea mai apropiată de
primele trei puncte de incidenţă se ia ca punct mediu al celor patru lovituri (fig. III.).
Tot pentru patru lovituri putem stabili punctul mediu prin unirea punctelor de incidenţă două câte două, în
diagonală, iar intersecţia celor două drepte reprezintă punctul mediu al celor patru lovituri (fig. IV.); un alt
procedeu pentru patru lovituri este următorul: punctele de incidenţă care sunt mai apropiate unul faţă de
altul se unesc două câte două, mijlocul ambelor drepte de uneşte din nou, iar linia obţinută se împarte în
două părţi egale; punctul de diviziune astfel obţinut reprezintă punctul mediu al celor patru lovituri.
– pentru cinci puncte de incidenţă se continuă unirea punctului mediu al celor patru lovituri cu cel de-al
cincilea punct de incidenţă, iar distanţa dintre ele se împarte în cinci segmente egale; diviziunea cea mai
apropiată de primele patru puncte de incidenţă reprezintă punctul mediu al celor cinci lovituri (fig. V.).
b) Pentru determinarea punctului mediu al loviturilor prin măsurători şi calcul (pentru douăsprezece
lovituri) se procedează astfel:
– se numerotează loviturile, începând de sus în jos;
– prin lovitura cea mai din stânga (dreapta) se trasează o linie verticală, iar prin cea mai de jos (sus) se
trasează o linie orizontală;
– se măsoară distanţele de la fiecare lovitură la linia verticală, se face suma acestor distanţe, iar suma se
împarte la numărul loviturilor, obţinând o distanţă medie faţă de linia verticală;
– se măsoară distanţele de la fiecare lovitură la linia orizontală, se face suma acestor distanţe, iar suma
se împarte la numărul loviturilor, obţinând o distanţă medie faţă de linia orizontală;
– cu ajutorul acestor două distanţe medii am stabilit poziţia punctului mediu al celor douăsprezece lovituri.
c) Pentru stabilirea punctului mediu cu ajutorul axelor împrăştierii pentru un număr mare de lovituri (peste
20) se procedează astfel:
– se calculează prin numărare jumătatea inferioară a punctelor de incidenţă şi se separă prin axul
împrăştierii în înălţime (în bătaie);
– se calculează prin numărare jumătatea din dreapta şi cea din stânga a punctelor de incidenţă şi se
separă prin axul împrăştierii în direcţie;
– intersecţia axelor astfel trasate reprezintă punctul mediu al loviturilor.
Dacă numărul loviturilor este impar, axele împrăştierii trebuie să treacă prin unul din punctele de
incidenţă.

4.3.5. Măsurarea împrăştierii şi unităţi de măsură a împrăştierii

În orice condiţii de tragere, legitatea împrăştierii rămâne nemodificată, dar mărimea suprafeţei de
împrăştiere se modifică în funcţie de gradul de instruire al trăgătorului, de tipul armei, de calitatea
muniţiei, aparatele de ochire, poziţia pentru tragere, distanţa de tragere, condiţii meteorologice şi altele.
În teoria şi practica tragerilor foarte adesea trebuie să se opereze cu diferite elemente ale fenomenului
împrăştierii loviturilor şi să se ia în considerare limitele posibile ale abaterilor în raport cu traiectoria
medie.
Pentru aceasta a apărut necesitatea de a folosi anumite unităţi de măsură care să caracterizeze
împrăştierea. Aceste unităţi de măsură, folosite uzual, sunt abaterea probabilă, fâşia centrală şi raza
cercului ce conţine toate loviturile sau care conţine 50% din lovituri.
Abaterea probabilă (medie) – este acea abatere a glonţului de la centrul împrăştierii (în bătaie, în înălţime
şi în direcţie) care ocupă locul central în rândul tuturor abaterilor aranjate în ordinea crescândă sau
descrescândă, după mărimea lor absolută şi reprezintă unitatea de măsură de bază a împrăştierii. Ea
este notată astfel:
– Apd = abaterea probabilă în direcţie;
– Apî = abaterea probabilă în înălţime;
– Apb = abaterea probabilă în bătaie;
Funcţie de dispunerea elipsei împrăştierii notaţiile de mai sus se folosesc astfel:
– elipsa împrăştierii în plan vertical: Apd şi Apî ;
– elipsa împrăştierii în plan orizontal: Apd şi Apb ;
Abaterea probabilă este egală cu a opta parte din înălţimea, lăţimea sau adâncimea dreptunghiului de
împrăştiere şi cea de lângă axul împrăştierii conţine 25% din numărul punctelor de incidenţă ale loviturilor
trase.
La un număr mare de lovituri, în fiecare fâşie egală cu o abaterea probabilă există, indiferent de valoarea
împrăştierii, un anumit procent de puncte de întâlnire. Reprezentarea grafică alăturată a procentelor de
lovituri în diferite fâşii poartă numele de scara împrăştierii.
Scara împrăştierii este aceeaşi în expresie numerică pe orice direcţie şi caracterizează legea împrăştierii.
Abaterile gloanţelor care se află mai jos de centrul împrăştierii au semnul minus, iar cele care se află mai
sus de centrul împrăştierii au semnul plus.
Considerăm opt puncte de incidenţă pe panoul vertical al împrăştierii. Abaterile acestor lovituri în înălţime
faţă de centrul împrăştierii au următoarele valori: +7cm; +12cm; +14cm; +15cm; -10cm; -3cm; -32cm; -
8cm.
Luăm valorile absolute (fără semnul plus sau minus) ale abaterilor şi le aranjăm pe rând în ordine
crescândă: 3, 7, 8, 10, 12, 14, 15, 32. La mijlocul rândului se află două abateri: 10 şi 12.
Media acestor abateri va fi: 10+12
––– = 11 cm
2
În cazul unui număr impar de abateri, se consideră ca abatere probabilă aceea care ocupă locul din
mijloc din cadrul şirului
Fâşia centrală (inima snopului) este fâşia împrăştierii prin mijlocul căreia trec axele împrăştierii, cuprinde
70% din numărul punctelor de incidenţă ale loviturilor trase, reprezintă treimea centrală din suprafaţa
împrăştierii şi se notează astfel:
– fâşia centrală în bătaie – Fcb ;
– fâşia centrală în direcţie – Fcd ;
– fâşia centrală în înălţime – Fcî .
Fig. 1. Fâşiile centrale în plan vertical:
Fcd – în direcţie;
Fcî – în înălţime;
C – centrul împrăştierii.
Fig.2. Fâşiile centrale în plan orizontal:
Fcd – în direcţie;
Fcb – în bătaie;
C – centrul împrăştierii.
Între fâşia centrală şi abaterea probabilă există o anumită dependenţă. Din calcule a rezultat că fâşia
centrală include 3,06 abateri probabile. În practică lăţimea fâşiei centrale este egală cu 3 abateri
probabile.
Prin intersecţia a două fâşii centrale se formează un dreptunghi care se numeşte partea centrală a
împrăştierii şi conţine 50% din numărul loviturilor trase.
Raza cercului – la distanţe apropiate de armă secţiunea transversală prin snopul traiectoriilor are o formă
circulară, de aceea se spune că la distanţe mici de tragere împrăştierea în înălţime şi direcţie este o
“împrăştiere circulară”. Pentru aprecierea împrăştierii în acest caz, se foloseşte o singură mărime, (unitate
de măsură) şi anume raza cercului care cuprinde “cea mai bună jumătate” din totalul loviturilor notată cu
R50 sau raza cercului care cuprinde toate loviturile şi este notată cu R100 .

4.3.6. Gruparea şi precizia tragerii

Pentru a lovi un obiectiv într-un timp cât mai scurt şi cu un consum minim de muniţie trebuie ca tragerea
să fie grupată şi precisă.
Tragerea grupată este tragerea în care împrăştierea reală a loviturilor trase cu armamentul respectiv
corespunde normelor din tabelele de tragere, fără să le depăşească.
Gruparea tragerii depinde de:
– calităţile armamentului;
– priceperea trăgătorului de a grupa loviturile pe o suprafaţă cât mai mică.
Trăgătorul poate menţine calitatea armamentului de a trage grupat prin:
– întreţinerea corectă a acesteia (în special a canalului ţevii şi a aparatelor de ochire);
– executarea corectă a încărcării armamentului;
– ochirea uniformă, cu respectarea unui regim normal de tragere.
Tragerea precisă este tragerea al cărei punct mediu al loviturilor se suprapune cu exactitate pe punctul
de control sau pe mijlocul obiectivului sau nu se depărtează cu mai mult de o jumătate de miime,
corespunzătoare distanţei la care se trage, faţă de acesta.
Ca unitate de măsură pentru împrăştiere se folosesc abaterile probabile Apb; Apî; Apd; ca unitate de
măsură pentru precizia tragerii se folosesc valorile inverse ale abaterilor probabile, adică: 1/Apb; 1/Apî;
1/Apd.
De câte ori sunt mai mari abaterile probabile, de atâtea ori este mai mare împrăştierea şi tot de atâtea ori
este mai mică precizia tragerii şi invers.
Precizia tragerii se asigură prin:
– reglarea corectă a armamentului;
– păstrarea cu grijă a armamentului şi muniţiei;
– o perfectă instruire a trăgătorului.
Precizia tragerii este influenţată de:
– stabilirea punctului de ochire;
– aşezarea corectă a înălţătorului şi a corectorului de derivă;
– poziţia trăgătorului;
– mânuirea trăgaciului.
INDICAŢII TEHNICE PENTRU CUNOAŞTEREA, ÎNTREBUINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA
PISTOLULUI Calibru 7,65 mm Md. 1974ARTEA I-a
CAPITOLUL I
GENERALITĂŢI
DESTINAŢIA ŞI CARACTERISTICILE DE LUPTA ALE PISTOLULUI

1.1. Pistolul 7,65 mm Md. 1974 (fig. 1) serveşte pentru atac şi apărare la distanţe scurte (până la 50 m)
precum şi în lupta corp la corp.

Fig. 1. — Pistol calibru 7,65 mm Md. 74

Tragerea cu acest pistol se execută numai foc cu foc, iar declanşarea focului se face manual, prin
repetiţie. Pentru tra¬gerea cu pistolul se folosesc cartuşe 7,65 mm.

Fig. 2. — Cartuşe 7,65 mm

Pistolul este simplu în ceea ce priveşte construcţia şi mânuirea. Formatul şi gabaritul redus al pistolului
permit purtarea lui neobservabilă.
1.2. Caracteristicile tehnico-tactice ale pistolului şi mu¬niţiei aferente sunt arătate în anexa nr. 2.
Reperele şi subansamblele ce intră în compunerea ansam¬blului general al pistolului sunt arătate în fig. 3
şi 4, iar de¬numirile acestora în anexa nr. 3.

28 şurub

Fig. 3. — Corp pistol complet

1 — arcul recuperator; 2 — ax trăgaci; 3 — arc trăgaci; 4 — trăgaci; 5 — pârghia trăgaciului; 6 —
agăţător; 7, 8 — cepii agăţătorului ; 9 — opritorul închizătorului ; 10 — arc opritor închizător; 11 —
opritorul agăţătorului ; 12 — arcul opritorului agăţătorului; 13 — ştift opritor agăţător; 14 — declanşator;
15 — cocoşul cu clichet, ştift şi arc; 16 — axul cocoşului; 17 — garda trăgaciului; 18 — fixatorul gărzii; 19
— arcul gărzii trăgaciului; 20 — ştift fixare gardă; 21 — corpul pistol cu ţeavă şi ştiftul de fixare a ţevii; 22
— pârghia cocoşului; 23 — arcul pârghiei; 24 — zăvorul încărcătorului; 25 — ştiftul ză¬vorului
încărcătorului; 26 — arc fixare zăvor încărcător; 27 — plăseaua dreaptă; 28 —
şurub fixare plasele; 29 — plăseaua stângă.

Fig. 4. — Manşonul-închizător
1 — închizător ; 2 — ţel ; 3 — piedica de siguranţă ; 4 — arcul per¬cutorului ; 5 — percutorul
; 6 — gheara extractoare ; 7 — ştift de poziţionare ; 8 — arcul ghearei extractoare
; 9 — ştiftul ghearei extractoare

Unităţile şi subunităţile, vor folosi denumirile şi specifi¬caţiile tehnice din anexa respectivă pentru cereri
de piese de schimb, identificări, etc.

NOŢIUNI PRIVIND CONSTRUCŢIA ŞI FUNCŢIONAREA PISTOLULUI

1.3. Pistolul este o armă cu încărcare automată, deoarece energia produsă de gazele rezultate din
arderea pulberii este utilizată atât pentru a imprima glonţului mişcarea de rotaţie şi translaţie cu viteza
necesară, cât şi pentru a imprima manşonului închizător mişcarea spre înapoi. Prin mişcarea sa spre
înapoi, în recul şi revenirea din recul manşonul închizător execută două operaţii, şi anume:
— armarea cocoşului;
— introducerea cartuşului din încărcător în canalul ţevii.
Funcţionarea pistolului se bazează pe principiul utilizării energiei de recul a manşonului închizător
eliberat. Pistolul dispune de un mecanism de darea focului cu autoarmare, fapt ce permite deschiderea
focului cu rapiditate, apăsând în mod direct pe trăgaci, fără o armare prealabilă a cocoşului.
Securitatea mânuirii pistolului împotriva unei funcţionări premature este asigurată de piedica de siguranţă,
care în timpul nefuncţionării trebuie să se găsească în poziţia „sigur”, blocând declanşatorul.
Alimentarea pistolului cu cartuşe se face dintr-un încărcător cu o capacitate de 7 cartuşe, aşezate
succesiv.

1.4. Pistolul se compune din următoarele mecanisme principale:

— corpul ;
— ţeava ;
— manşonul închizător, pe care este montat percutorul, piedica de siguranţă şi gheara extractoare ;
— arcul recuperator;
— cocoşul pe care este montat un clichet;
— pârghia cocoşului;
— opritorul închizătorului;
— agăţătorul;
— pârghia trăgaciului;
— trăgaciul;
— încărcătorul (pentru 7 cartuşe).
În completul individual al pistolului intră :
— 1 încărcător ;
— 1 vergea ;
— 1 toc piele pentru pistol.

1.5. Funcţionarea pistolului în timpul tragerii.

La apăsarea pe trăgaci, cocoşul eliberat de pragul de armare al agăţătorului loveşte, sub acţiunea arcului
de armare al cocoşului, percutorul. Acesta loveşte cu vârful său capsa de aprindere a cartuşului, iniţiază
încărcătura pe bază de fulminat de mercur şi ulterior aprinde încărcătura de pulbere din tubul cartuşului.
Concomitent cu arderea încărcăturii de pulbere, în ţeavă se formează gaze care exercită o presiune în
toate direcţiile. Sub acţiunea exercitată de presiunea gazelor rezultate din arderea încărcăturii de pulbere,
glonţul este împins prin canalul ţevii, fiind angajat între plinurile ghinturilor după care se deplasează în
traiectorie.
Ghinturile din interiorul ţevii permit să se imprime glonţului viteza de rotaţie necesară asigurării stabilităţii
pe traiectorie. După aceasta, manşonul închizător, sub presiunea gazelor ce se transmit prin fundul
tubului cartuş se deplasează înapoi, comprimând arcul recuperator. În acest timp gheara extractoare,
extrage tubul cartuş rămas din camera cartuşului. Întâlnindu-se cu dintele opritorului manşonului
închizător, tubul cartuş este aruncat afară prin fereastra prevăzută la manşonul închizător în acest scop.
În cursa sa până în poziţia extremă dinapoi, manşonul închizător deplasează cocoşul trecându-l pe
pragul de armare al agăţătorului, efectuându-se în acest fel şi operaţia de armare a cocoşului. După
efectuarea cursei sale spre înapoi până la refuz, manşonul închizător sub acţiunea arcului recuperator
revine în poziţia dinainte. În cursa spre înainte închizătorul angrenează cartuşul următor de pe ridicătorul
de cartuşe al încărcătorului şi îl introduce în camera cartuşului. Canalul ţevii este închis de închizătorul
aflat în poziţia dinainte, pistolul fiind din nou gata pentru tragere.
Pentru a trage focul următor este necesar să se elibereze trăgaciul, revenind astfel în poziţia iniţială şi
apoi să se apese din nou pe el. In acest fel se va efectua tragerea până la consumarea completă a
cartuşelor din încărcător.
După consumarea cartuşelor din încărcător, manşonul închizător trebuie să fie reţinut în poziţia extremă
dinapoi de către opritorul său.
CAPITOLUL II
DEMONTAREA ŞI MONTAREA PISTOLULUI

2.1. Demontarea pistolului.

Demontarea pistolului se face pentru curăţirea, ungerea şi controlul acestuia precum şi pentru repararea
sau înlocuirea pieselor defecte, ori lipsă.
La demontarea şi montarea pistolului este necesară respectarea
următoarelor reguli :
— demontarea şi montarea să se facă pe o masă sau pe o bancă iar în teren pe un aşternut sau o
scândură curăţată în prealabil de praf şi murdărie;
— pe timpul montării se va ţine seama de seriile pieselor, pentru a nu le amesteca cu piesele altor
pistoale.

2.2. Demontarea pistolului poate fi parţială sau completă.

Demontarea parţială se execută în scopul curăţirii, un¬gerii şi controlului pistolului.
Demontarea completă se execută în scopul înlocuirii pieselor defecte sau lipsă, precum şi în cazurile
când i se face o nouă întreţinere (cu ulei sau unsoare) după efectuarea unei trageri îndelungate.

2.3.Demontarea parţială a pistolului se efectuează în or¬dinea următoare:

a) Se scoate încărcătorul din mânerul pistolului (fig. 5).
Se ţine pistolul de mâner cu mâna dreaptă, apoi cu degetul mare de la mâna stângă se apasă pe zăvorul
încărcătorului spre înapoi iar cu degetul arătător de la mâna stângă, se prinde de baza încărcătorului şi
se extrage încărcătorul din interiorul mânerului pistolului.
Tot prin ţinerea pistolului în mâna dreaptă se trage de manşonul închizător cu mâna stângă, în direcţia
părţii din spate a pistolului, iar prin fereastra pentru aruncarea tubu¬rilor, de la manşonul închizător se
verifică vizual dacă interiorul camerei cartuşului este liber, fără tub sau cartuş, apoi se eliberează
manşonul închizător şi se deblochează piedica de siguranţă.

Fig. 5. — Scoaterea încărcătorului din mânerul pistolului

b) Se scoate manşonul închizător de pe corpul pistolului (fig. 6.

Fig. 6. — Scoaterea manşonului închizător de pe corpul pistolului

Ţinând pistolul în mâna dreaptă, cu mâna stângă, se duce cocoşul în poziţia armat, se scoate capătul
nearticulat al gărzii trăgaciului din corpul pistolului, apoi cu degetul arătător al mâinii drepte se apasă pe
capătul gărzii trăgaciului care a fost scos din corp pentru a nu reveni în locaşul său. Cu mâna stângă se
prinde de partea striată a manşonului închizător, se trage înapoi până la refuz, se ridică puţin în sus de
partea posterioară dându-i-se posibilitatea de a se deplasa către înainte sub ac¬ţiunea arcului
recuperator şi apoi se scoate cu mâna de pe corpul pistolului. Se introduce capătul gărzii în locaşul său
din corpul pistolului. În timpul acestei operaţii nu se apasă pe trăgaci.
c) Scoaterea arcului recuperator de pe ţeavă.
Se ţine pistolul de mâner în mâna dreaptă iar cu mâna stângă se prinde de arc, se răsuceşte puţin spre
dreapta şi se trage de el, spre partea din faţă a pistolului până când iese de pe ţeavă.
2.4. Montarea pistolului după demontarea parţială se exe¬cută în ordine inversă demontării, astfel:
a) Se montează arcul recuperator pe ţeavă. Ţinând pis¬tolul cu mânerul în mâna dreaptă, cu mâna
stângă se introduce arcul recuperator pe ţeavă, în mod obligatoriu cu capătul la care ultima spiră are un
diametru mai mic decât celelalte spire ale arcului recuperator. Se apasă pe arc până când intră cu
capătul în şanţul circular dimprejurul ţevii, la îmbinarea acesteia în corpul pistolului.
b) Se montează manşonul închizător pe corpul pistolului.
Se ţine pistolul cu mânerul în mâna dreaptă, cu mâna stângă se duce cocoşul spre poziţia armat, după
care se scoate capătul nearticulat al gărzii trăgaciului din locaşul său din corpul pistolului, apoi cu
de¬getul arătător de la mâna dreaptă se apasă pe capătul gărzii trăgaciului care a fost scos din corp
pentru a nu-i permite revenirea în locaş.
Cu mâna stângă se ia manşonul închi¬zător de partea striată, se introduce cu capătul din faţă pe ţeavă,
se trage de el spre înapoi până la comprimarea arcului recuperator, apoi se aşează pe ghidajele de pe
interiorul manşonului închizător să intre în canalele longitudinale ale corpului. Sub acţiunea arcului
recuperator, închizătorul va reveni în poziţia din faţă, adică în poziţia iniţială, apoi se introduce capătul
nearticulat al gărzii trăgaciului în locaşul său din corpul pistolului.
Se apasă pe trăgaci pentru a readuce cocoşul în poziţia iniţială, apoi se roteşte piedica de siguranţă în
„poziţia „sigur” creând posibilitatea declanşatorului să blocheze mecanismul de darea focului.
c) Introducerea încărcătorului în mânerul pistolului.
Se ţine pistolul cu mânerul în mâna dreaptă, apoi cu mâna stângă se in¬troduce încărcătorul în mânerul
pistolului prin fereastra in¬ferioară a acestuia. Se apasă pe baza încărcătorului până când zăvorul
încărcătorului trece peste pintenul din talpa încărcătorului, în acest timp se va auzi clic-ul de blocare.

2.5. Verificarea montării corecte a pistolului după demon¬tarea parţială.

Pentru aceasta se roteşte piedica de siguranţă în poziţia de tragere, dând posibilitatea declanşatorului să
deblocheze mecanismul de darea focului. Se trage manşonul închizător în poziţia extremă din spate şi
apoi se eliberează. Manşonul închizător trebuie să rămână în poziţia din spate, reţinut de opritor. Se
apasă pe zăvorul încărcătorului care trebuie să elibereze încărcătorul din mânerul pistolului pe o porţiune
de 2-3 mm. Se trage de manşonul închizător în poziţia din spate, apoi se eliberează. Sub acţiunea arcului
său, opritorul închizătorului trebuie să revină în poziţia iniţială iar manşonul închizător, sub acţiu¬nea
arcului recuperator, va trebui să revină energic în poziţia din faţă, până când ajunge cu frontalul din faţa
ligheanului în contact cu culata ţevii, iar cocoşul trebuie să rămână în poziţia armat.

2.6. Demontarea completă a pistolului se execută în ur¬mătoarea ordine :

— Se efectuează demontarea parţială a pistolului aşa cum s-a arătat la pct. 2.3.
— Se demontează cu ajutorul unei şurubelniţe, şurubul cu care sunt fixate plăselele. Se scot plăselele
şi se separă de corpul pistolului.
— Se scot opritorul închizătorului şi arcul său.
— Cu ajutorul unui dorn se scoate axul cocoşului, după care se scot din corpul pistolului: cocoşul,
declanşatorul, pârghia cocoşului şi arcul pârghiei cocoşului.
— Cu un dorn se scoate axul zăvorului încărcătorului, apoi se scoate zăvorul încărcătorului cu arcul său.
— Se scoate cu un dorn subţire axul opritorului agăţă¬torului, apoi se scot pe rând arcul opritorului
agăţătorului şi opritorul agăţătorului.
— Se prinde cu mâna peste gardă în porţiunea unde este presată ţeava şi se strânge în podul palmei,
iar cu cealaltă mână, se apasă cu un dorn pe capătul axului gărzii trăgaciului până la ieşirea lui. Se
scoate garda trăgaciului, fixatorul gărzii şi arcul fixatorului gărzii.
— Se scot cepii de fixare ai agăţătorului cu ajutorul unui dorn.
— Se apasă cu un dorn pe capătul axului trăgaciului până la ieşirea acestuia. Se scoate capătul arcului
trăgaciului din locaşul său din pârghia trăgaciului şi se scoate trăgaciul cu arcul său afară.
— Se scoate pârghia trăgaciului din locaşul său, de la capătul unde fost fixată de trăgaci, apoi se
roteşte agăţă¬torul până o eliberează şi de la celălalt capăt.
— Printr-o rotire atentă a agăţătorului în locaşul său se scoate şi el din corpul pistolului.
Demontarea şi înlocuirea ştiftului ţevii şi a ţevii propriu-zise se poate face numai în atelierele autorizate de
către armurieri.
— Cu un dorn se împinge percutorul în faţă până când partea din spate a acestuia iese din locaşul său
din piedica de si¬guranţă, apoi cu mâna se scoate piedica de siguranţă.
— Se scot, după aceea, percutorul cu arcul său şi gheara extractoare.
— După ce s-a scos gheara extractoare se scoate arcul ei care este prevăzut cu cele două ştifturi de
fixare.
Nu se pot demonta piesele de pe închizător atunci când piedica de siguranţă se află în poziţia „sigur”.

2.7. Montarea pistolului, după demontarea compilată, se execută în următoarea ordine:

— Se introduce în locaşul său din corpul pistolului agă¬ţătorul, apoi se introduce pârghia trăgaciului
care intră cu un capăt după dintele de agăţare al agăţătorului.
— Se introduce în degajarea sa din corp, trăgaciul şi arcul trăgaciului. Capătul îndoit al arcului
trăgaciului se in¬troduce în degajarea din partea inferioară a pârghiei trăga¬ciului, apoi cepul pârghiei se
introduce în orificiul din partea superioară a trăgaciului, după care se fixează trăgaciul cu axul său.
— Se fixează agăţătorul cu cepii de fixare.
— Se introduc în locaşurile lor sau din partea superioară a corpului pistolului, opritorul agăţătorului şi
arcul opritorului agăţătorului care se fixează cu ajutorul unui ax.
— Se montează zăvorul încărcătorului cu ajutorul axului său, apoi se introduce arcul zăvorului
încărcătorului.
— Se introduce arcul pârghiei cocoşului pe pârghia co¬coşului, apoi se introduc împreună în locaşul
lor din ză¬vorul încărcătorului.
— Cu o mână se ţine de mânerul pistolului şi în acelaşi timp se apasă pe trăgaci până la refuz, iar cu
cealaltă mână se introduce cocoşul în aşa fel încât să se aşeze cu ştiftul pe locaşul din capătul pârghiei,
apoi se introduce declanşatorul.
— Se fixează atât declanşatorul cât şi cocoşul cu axul cocoşului.
— Se introduce arcul fixatorului gărzii trăgaciului în fixatorul gărzii, apoi se introduce împreună în
orificiul din corpul pistolului şi se fixează garda cu ajutorul axului său care trebuie să intre atât prin
orificiile pentru fixarea gărzii cât şi prin orificiul din gardă.
— Se fixează cele două plăsele cu ajutorul şurubului pentru fixarea plăselelor.
— Se introduce arcul opritorului manşonului închiză¬tor în degajarea din opritor apoi se montează
opritorul man¬şonului închizător cu arcul pe corpul pistolului.
— Se introduce percutorul în arcul percutorului, ambele se introduc în locaşul percutorului din
închizător, apoi se îm¬pinge cu un dorn percutorul în faţă, iar cu cealaltă mână se introduce piedica de
siguranţă.
— Se introduce în orificiul din închizător arcul ghearei extractoare, cu cepul ascuţit la vârf spre piedica
de siguranţă, cu cel care este prevăzut cu o porţiune înclinată spre partea unde vine fixată gheara. Se
introduce gheara şi se apasă cu o şurubelniţă până când se aşează la locul ei, iar cepul de la arcul
ghearei vine în contact cu umărul din spate al ghearei extractoare.
— În continuare montarea se face la fel ca la montarea parţială (conform paragrafului 2.4.).
CAPITOLUL III
DESTINAŢIA Şl CONSTRUCŢIA PIESELOR
ŞI MECANISMELOR PISTOLULUI
3.1. Corpul cu ţeava şi ştiftul pentru fixarea ţevii.
— ŢEAVA — are rolul de mecanism motor, în interiorul ei având loc arderea încărcăturii de pulbere. Cele
patru ghinturi din interiorul ţevii permit să se imprime glonţului mişcarea de rotaţie necesară asigurării
stabilităţii lui pe traiec¬torie. Pereţii părţii ghintuite sunt prevăzuţi cu ghinturi în traseu elicoidal, format din
goluri şi plinuri.
Diametrul ţevii între plinuri poartă denumirea de calibrul ţevii, care este de 7,65 mm.
Partea dinapoi a interiorului ţevii constituie ca¬mera de încărcare(culata) care serveşte ca locaş pentru
cartuş şi este prevăzută cu un umăr care se reazemă pe o porţiune din corpul pistolului. Capătul de
dinapoi al ţevii este prevăzut cu o porţiune înclinată în scopul dirijării cartuşului din încărcător în camera
de încărcare şi cu o degajare care serveşte ca locaş pentru gheara extractoare în timpul funcţionării.
Conul de forţare este porţiunea din interiorul ţevii care leagă camera cartuşului de partea ghintuită şi are
rolul de a asigura glon¬ţului o poziţie optimă înaintea amorsării încărcăturii de pulbere.
Interiorului ţevii îi este aplicat un tratament de supra¬faţă cu un strat subţire de crom, devenind în felul
acesta o suprafaţă rezistentă şi lucioasă. Exteriorul ţevii este neted şi bromat.
— ŞTIFTUL ŢEVII — serveşte pentru rigidizarea fixării ţevii cu corpul. Asamblarea ţevii cu corpul
pistolului se face prin presare.
— CORPUL — este piesa pe care se montează toate re¬perele ce formează ansamblul pistolului.
Corpul pistolului formează corp comun cu mânerul.
În partea anterioară a corpului pistolului se găsesc :
— DEASUPRA — suportul pentru fixarea ţevii ;
— DEDESUBT — fereastra pentru introducerea trăga¬ciului şi o fereastră pentru introducerea capătului
nearticulat al gărzii trăgaciului.
În partea posterioară a corpului pistolului se găsesc:
— DEASUPRA — orificiul pentru opritorul agăţătorului;
— canalul pentru introducerea declanşatorului;
— orificiul pentru arcul şi pârghia cocoşului;
— locaşul pentru funcţionarea cocoşului.

— DEDESUBT — fereastra pentru introducerea încăr¬cătorului care este străpunsă până deasupra;
— oficiul pentru arcul şi fixatorul gărzii trăgaciului;
— canalul pentru arcul şi zăvorul încărcătorului;
Pe partea dreaptă a corpului pistolului se găsesc:
— orificiul pentru axul trăgaciului, străpuns până în partea stângă;
— o fereastră pentru fixarea pârghiei trăgaciului cu ca¬pătul arcului trăgaciului şi cu trăgaciul ;
— orificiul pentru axul trăgaciului, străpuns până în partea stângă ;
— orificiul pentru axul opritorului agăţătorului, străpuns până în partea stângă printr- un canal pentru
ghidarea închizătorului ;
— orificiul pentru capătul axului cocoşului ;
— locaşul pentru puntea agăţătorului, străpuns până în partea stângă;
— canalul unde funcţionează pârghia trăgaciului;
— orificiul pentru cepii agăţătorului, străpuns până în partea stângă;
— fereastra pentru uşurare, străpunsă până în partea stângă;
— orificiul pentru şurubul plăselelor, străpuns până în partea stângă;
— două orificii pentru uşurare, străpunse până în partea stângă;
— orificiul pentru axul zăvorului încărcătorului, stră¬puns până în partea stângă;
— fereastra pentru fixarea plăselelor, străpunsă până în partea stângă a corpului pistolului.
Pe partea stângă a corpului pistolului se găsesc :
— orificiul pentru fixarea opritorului închizătorului ;
— canalul pentru opritorul manşonului închizător pre¬văzut în partea superioară cu o degajare în
formă de unghi ;
— canalul pentru ghidarea manşonului închizător;
— orificiul pentru fixarea şi poziţionarea axului cocoşului.
3.2. Mecanismul de dare a focului se compune din ;
— zăvorul încărcătorului cu axul său, care este legat funcţional de pârghia cocoşului ;
— pârghia cocoşului ;
— cocoşul ;
— agăţătorul cu cepii de fixare ;
— opritorul agăţătorului cu arcul şi axul său ;
— declanşatorul ;
— pârghia trăgaciului ;
— trăgaciul.

3.2.1. Zăvorul încărcătorului este fixat în mânerul pisto¬lului cu ajutorul axului său.
Prin forma constructivă zăvorul îndeplineşte două roluri importante şi anume: la capătul in¬trodus în corp
are prevăzut un orificiu cu două diametre. Pe diametrul mic al orificiului este permisă ieşirea capătului
pârghiei cocoşului, când cocoşul este în poziţia armat, iar pe diametrul mare al orificiului se aşează un
capăt al arcului pârghiei cocoşului. La capătul opus, este prevăzut cu un dinte
pentru fixarea încărcătorului în mânerul pistolului.

3.2.2. Pârghia cocoşului are rolul de a transmite cocoşului forţa cu care acţionează arcul ei în vederea
efectuării percu¬ţiei. La partea superioară este prevăzută cu un locaş semi
rotund care îi permite sprijinirea pe ştiftul montat în corpul cocoşului şi un prag pentru sprijinirea părţii
inferioare a cocoşului. Sprijinirea cocoşului în cele două puncte ale pârghiei creează posibilitatea unei
balansări elastice a acestuia, în partea de mijloc este prevăzută cu doi umeri care folosesc
la fixarea capătului arcului pârghiei cocoşului.
Arcul pârghiei cocoşului serveşte pentru acţionarea pârghiei asupra cocoşului. Este un arc spiral, dare se
introduce pe pârghia cocoşului. Se sprijină cu un capăt pe umerii pârghiei, iar cu celălalt capăt în orificiul
din zăvorul încărcă¬torului.

3.2.3. Cocoşul are rolul de a lovi percutorul, în vederea percuţiei. Ansamblul cocoş are în componenţa
sa:
— cocoşul propriu zis;
— arcul clichetului;
— clichetul;
— două ştifturi cilindrice.
Cocoşul este prevăzut la capătul superior cu o porţiune striată, care uşurează armarea manuală. La
capătul inferior este prevăzut cu o degajare pentru introducerea pârghiei co¬coşului cu capătul care arc
un locaş semirotund.
Partea din faţă a cocoşului este prevăzută cu un pinten care au permite lovirea percutorului, decât în
cazul când se apasă pe trăgaci şi un locaş pentru clichet şi arcul lui.
Pe partea laterală este prevăzut cu un orificiu străpuns, pentru rotirea lui în jurul axului. Celelalte două
orificii sunt unul pentru fixarea clichetului, iar celălalt pentru fixarea ştiftului cliche¬tului.
Arcul clichetului are rolul de a menţine clichetul cu ca¬pătul inferior în poziţia extremă din faţă, în aşa fel
încât să se găsească întotdeauna deasupra părţii superioare a agăţă¬torului.
Clichetul face posibilă repetarea percuţiei fără ca cocoşul să se afle în poziţia armat.
Prin acţionarea asupra trăga¬ciului, agăţătorul apasă vârful clichetului prin intermediul căruia cocoşul
este obligat să se rotească spre înapoi până când vârful clichetului scapă de agăţător, iar cocoşul revine
şi lo¬veşte percutorul.
Cele două ştifturi, se montează în orificiile lor de pe partea laterală a cocoşului, unul pentru a permite
fixarea capătului pârghiei cocoşului, iar celălalt pentru fixarea
cli¬chetului. Ambele ştifturi se teşesc la ambele capete.
Axul cocoşului fixează cocoşul şi declanşatorul în corpul pistolului.

3.2.4. Agăţătorul serveşte la menţinerea cocoşului în po¬ziţia limită din spate, cu ajutorul pragului său de
armare. Partea laterală din dreapta agăţătorului are un profil în forma de camă, dare acţionează asupra
pârghiei trăgaciului, în ve¬derea rotirii acestuia în poziţia limită de jos. Tot pe această parte are un locaş
prevăzut cu un dinte pentru agăţarea ca¬pătului inferior al pârghiei trăgaciului. În ambele părţi late¬rale
se află două orificii coaxiale în care se introduc cepii pentru fixarea agăţătorului. Puntea de legătură a
celor două părţi laterale ale agăţătorului are în partea superioară o formă semirotundă care vine în
contact cu clichetul şi opri¬torul agăţătorului, iar partea inferioară (pragul de armare) vine în contact cu
vârful de agăţare al cocoşului.
Cepii de fixare ai agăţătorului servesc pentru fixarea agă¬ţătorului în corpul pistolului.

3.2.5. Opritorul agăţătorului, sub acţiunea arcului său, apasă puntea agăţătorului, în aşa fel încât în timpul
tragerii să menţină cocoşul agăţat prin intermediul agăţătorului, eliminând astfel posibilitatea funcţionării
automate a pistolului. Constructiv este prevăzut la partea superioară cu un orificiu pentru introducerea
arcului şi cu un canal pentru permiterea glisării lui în partea superioară a corpului pistolului. La ex¬terior
are o proeminenţă care permite glisarea lui în corpul pistolului şi nu permite cocoşului să lovească
percutorul pentru a face percuţie, decât prin apăsarea trăgaciului.
Arcul opritorului agăţătorului are rolul de a împinge opritorul tot timpul spre partea inferioară a pistolului
deoa¬rece, prin construcţia sa, un capăt este introdus în orificiul opritorului, iar celălalt
„capăt este fixat de axul opritorului.
Axul opritorului agăţătorului are rolul de a fixa în corpul pistolului atât opritorul cât şi
arcul opritorului agăţătorului.

Declanşatorul serveşte la aducerea cocoşului în po¬ziţia iniţială, când cocoşul se află în poziţia armat, iar
piedica de siguranţă se roteşte în poziţia „sigur”. Este prevăzut cu un orificiu în care intră axul cocoşului,
un profil semirotund care vine în contact cu piedica de siguranţă când este rotită în poziţia „sigur”. Mai are
o faţetă care acţionează pa muchia din faţă a punţii agăţătorului atunci când cocoşul este în po¬ziţia
extremă din spate şi se află cu vârful de agăţare pe pragul de agăţare al agăţătorului.

3.2.6. Pârghia trăgaciului face legătura între trăgaci şi agăţător în scopul producerii declanşării. La
capătul superior este prevăzută cu un cep care intră în orificiul de la partea superioară ă trăgaciului, iar la
partea de deasupra are o ner¬vură care are rolul de a ghida pârghia în canalul prevăzut în corpul
pistolului. Tot la acest capăt, în partea de jos are un canal în care se asamblează capătul îndoit al arcului
trăga¬ciului.
La capătul inferior este prevăzută cu un dinte care an¬grenează cu dintele agăţătorului. Mai are o
proeminenţă care vine în contact cu profilul în formă de camă al agăţătorului, permiţând rotirea în limita
de jos a acestuia, atunci când nu se mai apasă pe trăgaci. La acţionarea pe trăgaci, când închi¬zătorul a
făcut bine închiderea, această proeminenţă intră în degajarea sa din închizător, producându-se astfel
declan¬şarea. În cazul când închizătorul nu a făcut corect închiderea, la apăsarea pe trăgaci proeminenţa
se loveşte de marginea inferioară a închizătorului şi dintele pârghiei nu prinde din¬tele
agăţătorului, neproducându-se declanşarea.

3.2.8. Trăgaciul cu arcul său este folosit pentru eliberarea cocoşului de pe pragul de armare cât şi
pentru producerea percuţiei fără ca cocoşul să fie în poziţia armat. La capătul superior al trăgaciului se
găseşte un orificiu pentru asamblarea cu cepul pârghiei trăgaciului. Se mai găseşte o degajare unde se
fixează partea înfăşurată a arcului trăgaciului, iar pe suprafaţa dreaptă a trăgaciului se află un canal unde
se introduce capătul drept al arcului. De asemenea, mai are un
orificiu pentru fixarea lui în corpul pistolului cu axul său.
Arcul trăgaciului — este un arc special care îndeplineşte mai multe roluri şi anume :
— fixarea axului trăgaciului, cu capătul care intră în ca¬nalul trăgaciului ;
. — fixarea pârghiei trăgaciului în canalul din corpul pis¬tolului, cu ajutorul capătului liber ;
— aducerea trăgaciului în poziţia din faţă.
Axul trăgaciului este prevăzut cu un canal circular în care intră capătul arcului ce se găseşte în canalul
din trăgaci. Serveşte pentru fixarea trăgaciului în corpul pistolului.
3.2.9. Garda trăgaciului, arcul fixatorului, fixatorul şi axul gărzii trăgaciului.
— Garda trăgaciului are rolul de a proteja trăgaciul împotriva unei apăsări involuntare.
Capătul din faţă al gărzii are drept scop, limitarea închi¬zătorului în cursa sa spre înapoi. Acest capăt
este prevăzut cu un orificiu pentru uşurare şi un prag care se reazemă pe partea inferioară din faţă a
corpului. Capătul din spate este prevăzut cu un orificiu pentru a putea fi fixată în corp prin intermediul
axului său.
— Arcul fixatorului gărzii este un arc care se introduce cu un capăt în orificiul din fixatorul gărzii, iar cu
un capăt în locaşul său din corpul pistolului.
Are rolul de a obliga fixatorul să menţină tot timpul garda în contact cu corpul.
— Fixatorul gărzii are formă cilindrică, prevăzut cu un capăt mai ascuţit, care se fixează pe gardă. Are
un orificiu pentru introducerea unei porţiuni din arcul său.
— Axul gărzii serveşte pentru fixarea gărzii în corpul pistolului. Este prevăzut cu două diametre pentru a
nu per¬mite ieşirea lui în timpul funcţionării pistolului.

3.2.10.Arcul recuperator şi arcul zăvorului încărcătorului.

Arcul recuperator serveşte pentru readucerea manşonului închizător în poziţia din faţă, după plecarea
loviturii.
Capătul care se introduce pe ţeava are o spiră mai mică, în comparaţie cu celelalte spire, pentru a sta
fixat pe ţeava. La celălalt capăt are o spiră mai mare decât celelalte pentru a nu permite ieşirea arcului pe
lingă ţeava, prin orificiul man¬şonului închizător.
Arcul zăvorului încărcătorului este folosit pentru a men¬ţine tot timpul zăvorul în poziţia din faţă, făcându-l
pe zăvor să fixeze încărcătorul în corp. Este un arc spiral, cu o lun¬gime mică.
3.2.11. Opritorul manşonului închizător cu arcul său, este aşezat pe partea stângă a corpului pistolului.
Datorită formei sale constructive, îndeplineşte două roluri şi anume :
— opreşte manşonul închizător după ultimul cartuş tras, în poziţia din spate ;
— aruncă tuburile extrase din ţeava, pe fereastra manşo¬nului închizător.
La capătul din faţă este prevăzut cu un cep pentru fixarea lui în corp şi un canal pentru fixarea arcului. În
interior are un pinten care vine în contact cu lama ridicătorului de car¬tuşe, după tragerea ultimului
cartuş, oprind astfel manşonul închizător în poziţia extremă din spate. Tot în interior, sus, are un dinte
care aruncă tuburile trase, pe fereastra man¬şonului închizător în timpul tragerii.

Arcul opritorului manşonului închizător are o formă spe¬cială şi menţine opritorul în poziţie orizontală, în
timpul tra¬gerii.

3.2.12. Plăselele mânerului cu şurubul.

Plăselele acoperă ferestrele laterale ale mânerului pisto¬lului şi servesc la prinderea comodă a acestuia
cu mâna. Sunt confecţionate din bachelită cauciucată.
Ambele plasele sunt prevăzute cu câte o gaură. În gaura de la plăseaua stângă se află o piuliţă, iar în
gaura de la plăseaua dreaptă este introdusă o şaibă specială. Piuliţa şi şaiba fac posibilă fixarea
plăselelor pe mâner cu ajutorul şurubului.
Şurubul plăselelor serveşte la fixarea acestora pe mânerul pistolului, fiind prevăzut cu cap semirotund cu
canal pentru şurubelniţă.

3.2.13. Manşonul închizător asamblat se compune din: închizător, ţel, arcul percutorului, percutorul,
piedica de si¬guranţă, arcul ghearei şi gheara extractoare.
Manşonul închizător participă la reîncărcarea pistolului (împingerea cartuşului în camera de încărcare),
serveşte drept locaş pentru piesele mecanismului de percuţie a capsei şi contribuie la extracţia tubului
cartuş din camera de încărcare cu ajutorul ghearei extractoare montată pe corpul său.
La capătul din faţă se găseşte un orificiu, care face po¬sibilă intrarea manşonului închizător pe ţeava, iar
în partea de sus se găseşte cătarea. La capătul din spate, are un canal transversal în formă de coadă de
rândunică pentru fixarea ţelului. Porţiunea dintre cătare şi canalul pentru ţel este striată pentru a
evita reflexele de lumină în timpul ochirii. Pe suprafaţa laterală dreaptă se află fereastra pentru
arun¬carea tuburilor cartuş şi canalul pentru fixarea ghearei ex¬tractoare.
Pe suprafaţa laterală stângă se află gaura şi locaşul pie¬dicii de siguranţă.
Pe ambele suprafeţe în partea din spate se găsesc crestă¬turi care uşurează manevrarea manşonului
închizător cu mâna şi două degajări pentru uşurare. La capătul din spate se află un canal care permite
trecerea cocoşului dintr-o poziţie în alta. în partea interioară se află canalul pentru ţeava şi arcul
recuperator. La mijlocul închizătorului se află împingătorul care duce cartuşul în cameră, ligheanul pentru
fundul tubului cartuşului şi în centrul ligheanului gaura pentru ieşirea vârfului percutorului, iar în partea
dreaptă un orificiu pentru arcul ghearei extractoare. În porţiunea din spate pe ambele suprafeţe se găsesc
ghidaje pentru mişcarea manşonului închizător pe carpul pistolului. În partea stângă se găseşte un canal
în care intră opritorul manşonului închizător, iar în dreapta un canal pentru trecerea peste partea laterală
a încărcătorului şi pen¬tru simetria manşonului închizător. în partea centrală se gă¬seşte un canal pentru
arcul percutorului’ şi pentru condu¬cerea percutorului. Pe suprafaţa laterală dreapta jos, are o degajare în
care intră proeminenţa pârghiei trăgaciului, fă-când posibilă percuţia numai la sfârşitul cursei de revenire
a manşonului închizător.
Ţelul este prevăzut la partea superioară cu o crestătură prin intermediul căreia, cu ajutorul catarii
trăgătorul ia linia de ochire. Partea inferioară are forma de coadă de rândunică şi se introduce în canalul
de aceeaşi formă din spatele man¬şonului închizător. Asamblarea ţelului pe manşonul închi¬zător se
face prin presare în sistemul arbore unitar. – Arcul percutorului este un arc spiral care se introduce pe
partea din faţă a percutorului. El are drept scop împin¬gerea percutorului în poziţia din spate a
închizătorului, după efectuarea percuţiei. Astfel vârful percutorului ajunge sub nivelul suprafeţei
ligheanului închizătorului.
Percutorul are rolul de a efectua iniţierea capsei cartu¬şului prin lovirea acesteia. Vârful percutorului este
sferic, iar partea din spate pătrată care serveşte la ghidarea percu¬torului în canalul său din închizător.
Percutorul este prevăzut cu un cep care intră în orificiu din piedica de siguranţă, blocându-se astfel, în
momentul când piedica de siguranţă se află în poziţia „sigur”.
Piedica de siguranţă realizează blocarea şi deblocarea prin manevrarea de către trăgător a paletei în
poziţia „sigur” şi „foc”. La mijlocul piedicii de siguranţă se află o degajare prin care percutorul glisează în
timpul tragerii. Pe partea ex¬terioară, la capătul ce se introduce în închizător, are două degajări de formă
ovală în care se fixează cepul de la capătul arcului ghearei extractoare, când piedica de siguranţă se află
atât în poziţia „foc” cât şi în poziţia „sigur”. Aproape de ce¬lălalt capăt se află o degajare care face
posibilă trecerea în¬chizătorului peste vârful declanşatorului, în timpul funcţio¬nării manşonului închizător
pe ghidajele corpului, atunci când se fac trageri.
Arcul ghearei extractoare cu cepi este un arc spiral care are spirele de capăt mai mici decât celelalte
pentru fixarea celor doi cepi. Acest arc are rolul de a menţine continuu gheara extractoare înclinată în
direcţia ligheanului închiză¬torului. La capătul care se introduce în închizător are un cep cu două
diametre : capătul având diametrul mai mic se intro¬duce în arc, iar celălalt capăt cu diametrul mai mare
se ter¬mină cu o porţiune conică. Al doilea cep are de asemenea două diametre : cel mic se introduce în
arc, iar capătul cu diame¬trul mai mare are o teşitură cu ajutorul căreia se fixează pe degajarea de la
gheara extractoare pentru a nu-i permite ie¬şirea din închizător.
Gheara extractoare are rolul de a extrage din camera de încărcare tubul cartuş tras. La partea din faţă
este prevăzută cu o gheara cu ajutorul căreia prinde tubul cartuş de guler, pentru a-l extrage din camera
de încărcare. La partea din spate are un cep cu ajutorul căruia se fixează în închi¬zător.

Fig. 7. — Încărcătorul
1 — Corp ; 2 — Ridicător de cartuşe ; 3 — Arcul ridicătorului de cartuşe ; 4 — Baza
încărcătorului ;
5 — Plăcuţa de fixare
3.2.14. Încărcătorul (fig. 7) este utilizat la pistol pentru înmagazinarea cartuşelor. Capacitatea lui este de
7 cartuşe.
Corpul încărcătorului — are la capătul superior un canal care permite alimentatorului de cartuşe să ia
cartuşul şi să-1 introducă în camera de încărcare. Pereţii laterali se termină cu o porţiune uşor curbată în
interior în scopul reţinerii car¬tuşelor şi a ridicătorului de cartuşe. La partea inferioară are un pinten cu
ajutorul căruia se reazemă pe zăvorul încărcătorului. Pereţii laterali, în partea de jos, au forma
a două| aripioare pentru fixarea bazei încărcătorului. Corpul încărcătorului este prevăzut pe ambele părţi
cu câte 7 orificii pentru a. observa numărul cartuşelor existente în încărcător cât şi pentru uşurarea
acestuia.
Ridicătorul de cartuşe serveşte pentru alimentarea pisto¬lului cu cartuşe. Cele două extremităţi sunt
îndoite pentru a permite mişcarea sa în interiorul corpului închizătorului. Pe partea stângă are o lamă
care ridică opritorul închizătorului, după terminarea cartuşelor din încărcător. Pe partea stângă are o
degajare care ghidează pe ambutisarea peretelui cor¬pului încărcătorului.
Arcul ridicătorului de cartuşe — se destinde şi împinge cartuşul din interiorul încărcătorului în camera
cartuşului. Acumularea cantităţii de energie necesară arcului alimentator pentru deplasarea cartuşelor are
loc în cursul introducerii muniţiei în încărcător, operaţie pe baza căreia arcul respectiv este comprimat.
Plăcuţa de fixare a bazei încărcătorului — este prevăzută cu o proeminenţă care intră în orificiul bazei
încărcătorului pentru fixarea acesteia.
Baza încărcătorului are un orificiu pentru introducerea proeminenţei plăcuţei de fixare şi două canale în
care intră cele două aripioare ale corpului încărcătorului.

CAPITOLUL IV

CONSTRUCŢIA Şl AMBALAREA CARTUŞELOR

4.1. Construcţia cartuşului, (fig. 8).
Cartuşul pentru pistolul 7,65 mm. se compune din :
— Tubul cartuş.
— Glonţul.
— Încărcătura de asvârlire.
— Capsa.
— Tubul cartuş — serveşte pentru îmbinarea tuturor ele¬mentelor cartuşului, pentru protejarea
încărcăturii de azvâr¬lire, împotriva acţiunii agenţilor externi, iar în timpul tra¬gerii opreşte dirijarea
gazelor spre închizător. În corpul tu¬bului se introduce încărcătura de azvârlire deasupra căreia se
fixează glonţul. Fundul tubului este prevăzut la exterior cu un guler de care se prinde gheara pentru
extragerea acestuia din cameră, iar în cen¬trul are un locaş pentru fixarea capsei de aprindere şi două
orificii pentru transmiterea flăcării.
— Glonţul — se compune dintr-un miez de plumb in¬trodus prin presare într-o cămaşă de oţel placată
cu tombac. Glonţul este fixat la tubul cartuş prin sertizare.
— Încărcătura de azvârlire — este formată din pulbere fără fum şi are rolul de a imprima glonţului
mişcarea de înaintare în canalul ţevii, prin presiunea exercitată de gazele rezultate din arderea
pulberii.
— Capsa de aprindere — serveşte pentru aprinderea în¬cărcăturii de azvârlire se compune dintr-o
alveolă de alamă, în care este presată o compoziţie de iniţiere şi o rondelă de staniol care acoperă
încărcătura de iniţiere.
Fig. 8 — Cartuş calibrul 7,65 mm
1. Glonţ 3.Încărcătura de pulbere.
2.Tub cartuş 4. Capsa de iniţiere.
Cartuşele pentru pistol, calibrul 7,65 mm. (fabricaţie R.S.R.), sunt ambalate în lăzi de cartuşe — tip, din
lemn, a 3.360 bucăţi fiecare. În ladă se găsesc două cutii din tablă ermetizate etanş a câte 1.680 bucăţi
cartuşe, cuprinzând 70 bucăţi pachete a câte 24 cartuşe fiecare.

Pe perenii laterali ai lăzii de lemn există inscripţii care indică numărul lotului de cartuşe, fabrica
producătoare, marca şi lobul pulberii, cantitatea de cartuşe din ladă.
Greutatea unei lăzi este de aproximativ 36 kgf.

CAPITOLUL V
5.1. Funcţionarea pieselor şi mecanismelor pistolului.
5.1.1. Poziţia pieselor şi a mecanismelor pistolului în timp de repaus este următoarea :
— Manşonul închizător, sub acţiunea forţei arcului re¬cuperator se găseşte în poziţia din faţă, cu
frontalul de la lighean, sprijinit pe culata ţevii, făcând în felul acesta închiderea ţevii de către închizător.
— Ghidajele din interiorul manşonului închizător se aşează în canalele din partea posterioară a corpului
pistolului.
Cocoşul se află în poziţia din faţă, iar clichetul se află deasupra agăţătorului.
— Agăţătorul se află în poziţia de jos, pragul de armare aflându-se în apropierea vârfului de armare al
cocoşului, iar clichetul se află deasupra agăţătorului. Când piedica de sigu¬ranţă se află în poziţia „sigur”,
se apasă pe trăgaci, cocoşul nu se armează însă efectuează o mică cursă spre înapoi.
— Încărcătorul este introdus în mânerul pistolului. Ridi¬cătorul de cartuşe se găseşte în poziţia de sus
şi lama elastică a încărcătorului se reazemă pe dintele opritorului manşonului încărcător.

5.1.2. Funcţionarea pieselor şi mecanismelor pistolului în timpul tragerii.

Înainte de tragere se efectuează următoarele operaţiuni :

Fig. 9. — Introducerea cartuşelor în încărcător

— Se încarcă încărcătorul cu cartuşe : (fig. 9).

— Se introduce încărcătorul în mânerul pistolului până la fixarea acestuia de către zăvor.
— Se aşează piedica de siguranţă în poziţia „foc”.
— Se trage manşonul închizător în poziţia extremă din spate, pentru a efectua armarea, apoi se
eliberează brusc pentru a lua primul cartuş din încărcător şi îl introduce în ca¬mera cartuşului.
Pentru încărcarea încărcătorului cartuşele se aşează pe ridicătorul de cartuşe unul câte unul, într-un
singur rând. În timpul introducerii cartuşelor, arcul ridicătorului de cartuşe se comprimă.
În timpul funcţionării pistolului sau al descărcării încăr¬cătorului, arcul ridicătorului de cartuşe se destinde,
ţinând tot timpul cartuşul deasupra, rezemat de capetele pereţilor laterali ai încărcătorului.
La introducerea încărcătorului în mânerul pistolului, pin¬tenul din capătul de jos al încărcătorului, trebuie
să se rea¬zeme pe dintele opritorului închizătorului, pentru a se fixa.
La trecerea piedicii de siguranţă în poziţia „foc” se de¬blochează declanşatorul şi percutorul şi apăsând
pe trăgaci agăţătorul vine în contact cu clichetul cocoşului, permiţând rotirea cocoşului.
Aducând manşonul închizător în poziţia limită din spate, se roteşte cocoşul şi mânerul de agăţare, al lui,
vine în con¬tact cu pragul de armare al agăţătorului. Sub acţiunea opri¬torului agăţătorului, cocoşul
rămâne în această poziţie producându-se în acest fel armarea.
La eliberarea manşonului închizător, arcul recuperator deplasează manşonul închizător în partea din faţă
a pistolului şi împinge cartuşul în camera cartuşului. Cartuşul este ghidat de părţile laterale ale
încărcătorului şi alunecând pe partea înclinată a corpului şi a ţevii (panta de alimentare) intră în camera
cartuşului şi se reazemă cu frontalul de la gura tu¬bului pe pragul din camera cartuşului. în acelaşi timp
se face şi închiderea canalului ţevii de către închizător.
Sub acţiunea arcului ridicătorului de cartuşe, următorul cartuş ia locul celui care a fost introdus în camera
cartuşului.
5.1.3. Funcţionarea pistolului în timpul tragerii şi după plecarea loviturii.
Pentru executarea tragerii, piedica de siguranţă trebuie să se afle în poziţia „foc”, iar cocoşul să fie în
poziţia „armat” şi să se apese pe trăgaci.
La apăsarea pe trăgaci, acesta prin intermediul pârghiei trăgaciului acţionează asupra agăţătorului,
scoţîndu-1 de pe vârful de armare al cocoşului.
Cocoşul eliberat sub acţiunea agăţătorului, se roteşte brusc spre înainte şi loveşte percutorul care cu
vârful său percutează capsa cartuşului, determinând în acest fel plecarea loviturii.
Datorită presiunii gazelor care s-au format, glonţul este scos din canalul ţevii, concomitent cu aceasta,
gazele exercitând o presiune asupra pereţilor şi fundului tubului cartuş, producând mişcarea spre înapoi a
manşonului închizător îm¬preună cu tubul cartuşului tras. La mişcarea sa spre înapoi, manşonul
închizător roteşte cocoşul înapoi până la refuz, astfel încât vine cu vârful în contact cu pragul de armare
al agăţătorului. Tubul cartuş fiind reţinut de gheara extractoare în ligheanul închizătorului, se loveşte de
dintele aruncător de la opritorul manşo¬nului închizător şi este aruncat afară prin fereastra pentru
aruncarea tuburilor.
Manşonul închizător este dus din nou în poziţia din faţă a pistolului de către arcul recuperator. în cursa sa
spre îna¬inte ia un nou cartuş din încărcător şi-1 introduce în camera cartuşului.
Pentru plecarea loviturii următoare trebuie să se apese din nou pe trăgaci.
După consumarea ultimului cartuş din încărcător, ridică¬torul de cartuşe acţionează cu lama sa elastică
asupra dintelui inferior de la opritorul manşonului închizător pe care îl ridică în sus pentru a opri manşonul
închizător în partea din spate a pistolului (fig. 10).

Fig.10. — Poziţia agăţat a manşonului închizător după consumarea ultimului cartuş

din încărcător.
CAPITOLUL VI

CURĂŢIREA ŞI UNGEREA PISTOLULUI

Pistolul trebuie să se găsească întotdeauna curat şi în stare bună de funcţionare. Aceasta se obţine
printr-o curăţire şi ungere efectuată la timp, prin mânuirea şi păstrarea corectă a pistolului.

6.1. Curăţirea pistolului.

Pentru curăţire pistolul se demontează parţial. Se demon¬tează complet numai dacă pistolul este foarte
murdar şi necesită o curăţire şi o revizuire generală.
Canalul ţevii se curăţă cu ajutorul vergelei, cu câlţi sau cârpe unse cu un strat subţire de ulei. Se curăţă
până când nu mai rămâne pete de zgură provenită din arderea pulberii. După curăţire, canalul ţevii se
şterge cu o cârpă uscată, dândui-se o atenţie deosebită camerei cartuşului şi golurilor ghinturilor.
Corectitudinea curăţirii se verifică vizual aşezând ţeava cu un capăt spre o sursă de lumină şi prin celălalt
capăt se uită cu ochiul liber.
Mecanismul de dare a focului şi manşonul închizător se curăţă cu cârpe îmbibate în ulei AU. Se va
acorda o atenţie deosebită curăţirii ligheanului închizătorului, frontalului care face alimentarea cu cartuşe
şi a ghidajelor din interiorul man¬şonului închizător care alunecă pe canalele corpului pistolului. După
curăţire se şterge cu o cârpă uscată.
Corpul pistolului se va curaţi cu o cârpă îmbibată în ulei pe porţiunea canalelor pentru ghidarea
manşonului închizător, pe panta de alimentare cu cartuşe şi pe celelalte părţi. După curăţire se şterge cu
o cârpă uscată.

6.1.2. Ungerea pistolului.

Uleiurile şi unsorile folosite la ungerea pistolului se în¬trebuinţează pentru :
— protecţia suprafeţelor pieselor componente ale
pisto¬lului împotriva coroziunii din cauza agenţilor atmosferici;
— ungerea în scopul micşorării frecării şi protejării îm¬potriva unei uzuri premature a pieselor şi
mecanismelor care vin. în contact, în timpul funcţionării.
Pentru ungerea, întreţinerea şi conservarea pistoalelor pe o perioadă mai îndelungată se folosesc
următoarele uleiuri şi unsori.
a) Unsoarea pentru armă (vaselină tehnică artificială) se foloseşte pentru :
— diluarea şi îndepărtarea reziduurilor depuse pe canalul ţevii şi pe piesele supuse acţiunii gazelor;
— ungerea pentru protecţia de scurtă durată a pieselor
metalice; asigură o funcţionare normală şi protecţia acestora împotriva coroziunii numai la temperaturi
mai ridicate de 5° C. ;
— ungerea pentru protecţia de lungă durată a pieselor şi ansamblelor metalice (conservare pentru
depozitare îndelun¬gată), în amestec cu unsoarea de tun în proporţie de 1/1.
Unsoarea pentru armă este un produs uleios, semifluid, cu vâscozitate mare, având o culoare brun
deschisă până la brun închis.
b) Unsoare pentru tun (aprovizionată sub denumirea de„vaselină tehnică artificială tip C”). Este o
unsoare consistentă, care are în compoziţia sa ulei mineral rafinat, rezidiuri de parafinare şi cerezină. Are
o culoare brun deschis până la brun închis.
În amestec cu unsoarea de armă, în proporţie de 1/1, un¬soarea pentru tun se foloseşte pentru
conservarea pistolului în scopul păstrării lui în depozite pe o perioadă îndelungată de timp.
c) Ulei de funcţionare AU (se aprovizionează sub denumirea de „ulei de frână”). Este un ulei lichid,
subţire, rezultat din amestecul a două uleiuri minerale rafinate şi are o cu¬loare galben deschis.
Acest ulei se foloseşte pentru ungerea pieselor şi meca¬nismelor pistolului în orice anotimp.
Se recomandă folosirea acestui ulei la pistoalele date în dotare, care după curăţire se ung cu un strat
subţire de ulei şi apoi se introduc în tocul de piele.
d) Whitespirt, este un produs lichid obţinut prin distilarea primară a ţiţeiului şi are o culoare roşiatică cu
proprietăţi asemănătoare cu ale benzinei. Este folosit pentru îndepărtarea unsorii de pe piesele şi
ansamblele pistolului (de conservare), atunci când pistoalele sunt scoase din depozit şi trebuiesc date în
dotare. Whitespirt-ul se foloseşte în orice anotimp.

6.1.3. Indicaţii privind ungerea pistolului.

Unsoarea se întinde numai pe suprafeţele curăţate bine ale pistolului, imediat după curăţire, pentru a nu
permite umezelii din aer să acţioneze asupra metalului curăţat. În caz contrar unsoarea nu protejează
metalul de rugină.
Suprafeţele exterioare ale pistolului se ung cu ajutorul cârpelor îmbibate în unsoare sau ulei.
Degajările şi orificiile se ung cu cârpe sau câlţi îmbibaţi în ulei sau unsoare, cu aju¬torul unor beţişoare
din lemn. Se recomandă ca arcurile de la pistol să fie unse numai cu unsoare de armă, aplicându-se un
strat foarte subţire (în special la pistoalele date în dotare care trebuie să fie tot timpul pregătite pentru
tragere).
Pentru ungerea canalului ţevii se introduce în degajarea de la capătul inferior al vergelei, câlţi sau cârpe
îmbibate în ulei sau unsoare şi se trece de câteva ori în lungul canalului ţevii pentru a se acoperi cu un
strat subţire şi uniform atât. camera cartuşului cât şi porţiunea ghintuită.
Celelalte piese metalice se acoperă cu un strat subţire şi uniform de ulei sau unsoare în aşa fel încât să
nu împiedice buna funcţionare a pistolului în timpul tragerii.
Pistoalele păstrate în depozitare, se ung din abundenţă cu. un amestec de 50% unsoare de tun şi 50%
unsoare de armă, sau se consemnează cu hârtie anticorosivă.
CAPITOLUL VII
7.1. Controlul, pregătirea pistolului şi a cartuşelor pentru tragere, întreţinerea şi păstrarea acestora.
7.1.1. Pentru a stabili starea pistolului, buna funcţionare şi pregătirea pentru luptă, este necesar să se
efectueze controale periodice. Controlul se execută în stare montată sau demontată. Gradul de
demontare al pistolului se stabileşte înaintea fiecărui control. Odată cu controlul pistolului se execută şi
controlul încărcătorului de rezervă, a tocului şi a vergelei.
În timpul controlului zilnic al pistolului trebuie să se ve¬rifice :
— care este gradul de ungere al pistolului, dacă este ru¬ginit, murdar, cu ştirbituri, zgârieturi sau
crăpături atât la piesele metalice cât şi la cele nemetalice;
— dacă manşonul închizător, încărcătorul, mecanismul de dare a focului şi piedica de siguranţă sunt în
stare bună de funcţionare ;
— dacă ţelul şi cătarea sunt în stare bună, nu sunt lovite sau dacă ţelul nu este deplasat faţă de linia de
credinţă ;
— dacă încărcătorul se menţine în mâner ;
— dacă canalul ţevii este curat.
Defecţiunile pistolului trebuie înlăturate imediat ce sunt observate, atunci când acest lucru este posibil,
sau dacă nu este posibil pistolul se trimite la atelierul pentru reparat.

7.1.2. Controlul pistolului când acesta este montat şi demontat parţial.

În timpul controlului se verifică :
a) Dacă nu există rugină, zgârieturi, ştirbituri, turnări de material sau crăpături pe frontalul ligheanului
închizătorului, pe umărul de oprire al opritorului, pe piedica de siguranţă, pe capătul din spate al
percutorului, pe ghidajele închizăto¬rului, pe gheara extractoare, pe frontalul cocoşului, pe umărul
opritorului agăţătorului, pe pârghia trăgaciului, pe culata ţevii, pe panta de alimentare, etc.
Se verifică coinciderea seriei inscripţionate pe închizător cu cea de pe corpul pistolului.
b) Dacă nu există lovituri la cătare sau la crestătura ţe¬lului care să împiedice ochirea, dacă ţelul se
menţine rigid în locaşul său de la manşonul închizător, şi dacă linia de credinţă de pe ţel coincide cu linia
de credinţă de la manşonul închi¬zător.
c) Dacă piedica de siguranţă poate fi trecută cu uşurinţă dintr-o poziţie în cealaltă şi dacă se fixează
rigid în poziţia„foc” cât şi în poziţia „sigur”.
d) Modul de funcţionare al cocoşului: cocoşul fiind de¬clanşat, iar trăgaciul fiind apăsat înapoi până la
refuz, la apă¬sarea cu degetul pe creasta cocoşului acesta trebuie să se de¬plaseze spre partea din
spate a pistolului iar la eliberarea lui să revină brusc în poziţia iniţială din faţă. Apăsându-se pe creasta
cocoşului spre partea din spate a pistolului până la refuz, fără să se acţioneze pe trăgaci, după eliberarea
lui,vârful cocoşului trebuie să rămână agăţat pe pragul de agă¬ţare al agăţătorului, deci să rămână în
poziţia „armat”. Când cocoşul se află în poziţia „armat” şi se apasă pe el de sus în jos, el trebuie să aibă
un joc, când se apasă de jos în sus nu trebuie să scape cu vârful său de pe pragul de agăţare al
agăţătorului. Eliberarea cocoşului de pe pragul de agăţare al agă¬ţătorului trebuie să se facă apăsând cu
degetul pe trăgaci.
e) Dacă în camera cartuşului şi pe canalul ţevii nu există murdărie, zgură, rugină sau alte defecte.
f) Dacă părţile de la capătul superior al încărcătorului nu sunt lovite, dacă lama elastică a încărcătorului
de cartuşe func¬ţionează normal iar ridicătorul de cartuşe sub acţiunea ar¬cului său funcţionează lin fără
opriri sau blocări. De ase¬meni, baza încărcătorului trebuie să fie fixată rigid pe plă¬cuţa de fixare, iar
pintenul care fixează încărcătorul pe zăvorul său nu trebuie să fie lovit sau îndoit.
g) Se verifică dacă încărcătoarele se introduc şi se scot cu uşurinţă în mânerul pistolului, iar fixarea lor
de către ză¬vorul încărcătorului trebuie să fie rigidă.
h) Se verifică funcţionarea pieselor şi mecanismelor. Pen¬tru aceasta se execută următoarele operaţii :
— Se introduce încărcătorul gol în mânerul pistolului, apoi se trece piedica de siguranţă din poziţia
„sigur” în poziţia „foc”. Se duce manşonul închizător în poziţia limită din spate a pistolului apoi se
eliberează ; manşonul închizător trebuie să rămână în poziţia din spate a pistolului oprit de opritorul
manşonului închizător.
— Se apasă pe zăvorul încărcătorului în direcţia din spa¬tele pistolului, se scoate încărcătorul afară
apoi se duce man¬şonul închizător în poziţia limită din spate, timp în care arcul opritorului manşonului
închizător readuce opritorul în poziţia iniţială, iar manşonul închizător trebuie să revină brusc în poziţia din
faţă, sub acţiunea forţei arcului recuperator, co¬coşul rămânând în poziţia „armat”. Când se apasă pe
trăgaci cocoşul trebuie să revină energic în poziţia din faţă şi să lo¬vească percutorul.
Se încarcă încărcătorul cu cartuşe de exerciţiu, se intro¬duce apoi. în mânerul pistolului încărcătorul
încărcat, se duce manşonul închizător în poziţia limită din spate, apoi se eli¬berează. Sub acţiunea
arcului recuperator, manşonul închizător revine energic în poziţia din faţă. În timpul revenirii în po¬ziţia
din faţă închizătorul ia primul cartuş din încărcător şi îl introduce în camera cartuşului.
Dacă se repetă operaţia de ducere a manşonului închizător în poziţia din spate a pistolului, cartuşul
trebuite să fie aruncat energic prin fereastra pentru aruncarea tuburilor cartuş din partea dreaptă a
manşonului închizător, iar la revenire în¬chizătorul introduce următorul cartuş în cameră.
Când piedica de siguranţă este în poziţia „foc” şi se apasă pe trăgaci, cocoşul trebuie să execute o cursă
care atunci când revine în poziţia iniţială să aibă forţa necesară pentru a pro¬duce percuţia.

7.1.3. Controlul pistolului, când este demontat complet.

Când pistolul este demontat complet se controlează amă¬nunţit fiecare piesă şi mecanism în parte,
pentru a verifica dacă nu există aşchieri de metal, zgârieturi şi ştirbituri, în¬doituri, zgură şi murdărie,
defecte care împiedică buna func¬ţionare a pistolului. Se verifică coinciderea seriei de pe pie¬sele
neinterschimbabile.
La verificarea corpului pistolului cu ţeava şi ştiftul ţevii se va verifica în mod deosebit, gradul de curăţire al
camerei, cartuşului şi canalul ţevii Această verificare se face atât de la retezătura (gura) cât şi la culată.
Se verifică dacă pe porţiunea canalurilor pentru ghidarea manşonului închizător nu au apărut fisuri sau
tasări sau dacă nu au apărut fisuri la umerii de la orificiul pentru axul gărzii trăgaciului. Pe panta de
alimentare nu trebuie să fie lovituri sau impurităţi.

7.1.4. La verificarea pieselor mecanismului de dare a fo¬cului se urmăreşte :

— dacă zăvorul încărcătorului nu are ştirbituri sau lovi¬turi pe suprafaţa dintelui cu care fixează
încărcătorul;
— pârghia cocoşului nu trebuie să prezinte deformări sau rupturi la capătul unde este prevăzut locaşul
pentru aşezarea ştiftului din cocoş, pe suprafaţa unde se aşează baza inferioară a cocoşului, la umerii pe
care se fixează capătul arcului ;
— se verifică cocoşul asamblat pentru a nu prezenta aş¬chieri de metal pe suprafaţa cu care loveşte
percutorul sau pintenul care se reazemă pe opritorul agăţătorului. De aseme¬nea, se verifică
funcţionarea clichetului cocoşului, controlându-se ca aspect, pentru a nu prezenta ştirbituri sau fisuri. O
atenţie deosebită se va acorda vârfului de agăţare al cocoşului care nu trebuie să fie teşit sau să prezinte
ştirbituri ;
— dacă pragul de agăţare al agăţătorului nu prezintă uzură sau rotunjire sau dacă agăţătorul nu
prezintă fisuri în¬deosebi în zona dintelui de agăţare ;
— proeminenţa opritorului agăţătorului să nu fie tasată şi în orificiul unde funcţionează arcul să nu fie
murdărie;
— dacă declanşatorul nu prezintă tasări, ştirbituri atât la partea care vine în contact cu pârghia de
siguranţă cit şi la partea care vine în contact cu muchia agăţătorului ;
— la pârghia trăgaciului se verifică rigiditatea fixării cepului care face legătura cu trăgaciul, dintele de la
capătul inferior care face legătura cu agăţătorul şi proeminenţa pen¬tru a nu prezenta uzuri sau fisuri.
Nervura pentru ghidare cât şi părţile laterale de la asamblarea capătului arcului tră¬gaciului nu trebuie să
fie lovite sau să prezinte crăpături care să influenţeze funcţionarea pârghiei ;
— dacă canalul unde funcţionează capătul arcului trăga¬ciului nu este înfundat cu murdărie, dacă pe
lingă cele două orificii nu simt crăpături sau fisuri ; se verifică dacă capătul arcului trăgaciului care se
asamblează cu pârghia, să nu fie fisurat sau rupt;
— se verifică capătul gărzii trăgaciului, care limitează cursa spre înapoi a manşonului închizător în
scopul observării tasărilor, fisurilor sau crăpăturilor.
Pentru prevenirea cazurilor de inelare sau umflare a ţevii este interzis să se astupe capătul ţevii cu dop la
gura ţevii sau întrebuinţarea altor metode de astupare.
Când militarul nu se află în misiune, în timpul exerciţiilor de tragere, sau în toate cazurile când nu este
necesară tra¬gerea, piedica de siguranţă trebuie să se găsească în poziţie „sigur”.
În cazul când datorită împrejurărilor, pistolul a fost pus într-un loc umed, la prima ocazie se scoate din
toc, se şterge, se curăţă şi apoi se unge.
CAPITOLUL VIII
8.1. Incidente de tragere cu pistolul şi înlăturarea aces¬tora :
8.1.1. În cazul mânuirii, îngrijirii şi întreţinerii corecte, pistolul este o armă sigură şi precisă.
În cazul folosirii lui îndelungate, datorită uzurii pieselor şi mecanismelor, iar în unele cazuri datorită unei
montări gre¬şite a anumitor piese, unei mânuiri incorecte sau a întreţinerii necorespunzătoare, poate fi
afectată funcţionarea normală a pistolului ceea ce poate cauza incidente în timpul tragerii.

8.1.2. Pentru prevenirea incidentelor pe timpul tragerii şi pentru asigurarea unei funcţionări precise este
necesar :
— după curăţire, montarea pistolului să se facă corect;
— să se pregătească corect pistolul pentru trageri ;
— să se controleze, să se cureţe şi să se ungă la timp cu respectarea tuturor regulilor ;
— să se urmărească cu o deosebită atenţie curăţirea şi ungerea pieselor pistolului supuse frecării ;
— să se efectueze la timp reparaţiile necesare ;
— să se controleze cartuşele înainte de introducerea lor în încărcător ;
— să nu se folosească pentru tragere cartuşe defecte, ru¬ginite sau murdare ;
— să se ferească pistoalele de eventualele loviri în timpul tragerilor sau a deplasărilor ;
— dacă înainte de tragere pistolul a stat un timp înde¬lungat în ger puternic, atunci înainte de
introducerea încăr¬cătorului încărcat în mânerul pistolului se fac câteva mânuiri de armare (cu manşonul
închizător) şi declanşare, până când se constată funcţionarea normală a pistolului, fără reţineri.
8.1.3. Dacă în timpul tragerii se produce un incident, acesta va fi înlăturat prin rearmarea pistolului. Dacă
şi prin rearmare, incidentul nu se înlătură este necesar să se stabi¬lească cauza incidentului înlăturând-o
aşa după cum se arată în anexa nr. 4.
CAPITOLUL IX

9.1. Reglarea pistolului.

9.1.1. Verificarea reglării pistolului se execută :
— la începerea fiecărui ciclu de instrucţie pentru pistoa¬lele care nu corespund la trageri ;
— după reparaţii (la ţeava, înălţător, cătare etc.) care pot influenţa precizia şi justeţea ;
— după tragerile de instrucţie sau de luptă la care s-a constatat o precizie sau o justeţe
necorespunzătoare ;
— Ia primirea în unitate, dacă din documentele de evi¬denţă tehnică (fişa individuală) rezultă că nu are
verificată precizia şi justeţea şi nu a fost reglat, sau are aceste docu¬mente însă nu a corespuns la
verificarea procentuală.
Reglarea pistolului se face prin executarea tragerii la dis¬tanţa de 25 m., cu cartuşe din acelaşi lot.
Cu fiecare pistol se trag câte 4 cartuşe, până la îndepli¬nirea condiţiilor de justeţe, reglându-se înălţătorul
în plan ori¬zontal.
Pistolul se consideră just dacă punctul mediu al celor 4 lovituri se găseşte într-un cerc cu raza de 4 cm.
aşezat cu cen¬trul în punctul de control, care coincide cu punctul ochit.
Se admite eliminarea unei singure lovituri izolate, atât la precizie cât şi la justeţe.
Se consideră că lovitura este izolată atunci când faţă de punctul mediu al celor 3 lovituri mai grupate,
aceasta se află la o distanţă mai mare sau egală cu 2,5 ori raza cercului care cuprinde cele 3 lovituri mai
grupate.
Tragerea pentru reglare a pistolului se execută cu pistolul rezemat.
9.1.2. Pentru stabilirea punctului mediu pentru cele 4 lo¬vituri se folosesc două metode şi anume :
a) se unesc cu o linie dreaptă două dintre loviturile mai apropiate şi se împarte această linie în două
jumătăţi. Punctul care defineşte jumătatea acestei linii se uneşte cu cea de a treia lovitură, iar această
linie se împarte în trei părţi egale. Se ia punctul care defineşte 1/3 din linia care uneşte centrul liniei de la
cele două puncte cu al treilea punct. Acest punct se uneşte cu a patra lovitură. Această linie se împarte în
patru părţi egale şi se ia punctul care defineşte 1/4 din linia care uneşte treimea cu a patra lovitură. Acest
punct este punctul mediu al celor patru lovituri. Exemplu (fig. 11).

Fig. 11. — Determinarea punctului mediu a patru lovituri, dispuse

asimetric

Punctul de control,
b) Când loviturile sunt mai apropiate, se unesc cu o linie dreaptă două câte două lovituri. Se împart
aceste linii în două părţi egale şi apoi punctele obţinute se unesc printr-o linie. Se împarte această linie în
două părţi egale. Punctul care de¬fineşte jumătatea acestei linii, este punctul mediu al lovitu¬rilor.
Exemplu (fig. 12).
Fig. 12. — Determinarea punctului mediu a patru lovituri dispuse simetric

c) Pentru stabilirea punctului mediu când se iau în con¬siderare numai trei lovituri, una considerându-se
izolată, se procedează astfel :
— se unesc două lovituri cu o linie şi se împarte această linie în două părţi .Punctul care a împărţit
această linie în două părţi egale se uneşte cu o linie, cu cea de a treia lovi¬tură. Această linie se împarte
în trei părţi egale. Se ia 1/3 din linia care uneşte centrul liniei de la cele două puncte, cu al treilea. Punctul
care defineşte această 1/3 se numeşte punctul mediu al celor trei lovituri. Exemplu (fig. 13).
Fig. 13. — Determinarea punctului mediu a trei lovituri (cea de a patra lovitură este izolată)
9.1.3. Ţelul este executat pe cinci grupe de înălţimi. Creş¬terea înălţimii înălţătorului coincide cu numărul
grupei. Exemplu grupa I-a este cea mai mică, iar grupa a V-a este cea mai mare.
Se acţionează la schimbarea ţelului în următoarele cazuri :
— dacă punctul mediu al loviturilor se află deasupra punctului de control, peste limita admisă, se
înlocuieşte ţelul existent cu altul cu o grupă mai mică decât el;
— dacă punctul mediu al loviturilor se află sub punctul de control, peste limita admisă, se înlocuieşte
ţelul existent cu altul cu o grupă mai mare decât el.
Pentru reglarea pistolului pe orizontală, se deplasează ţelul astfel :
— dacă punctul mediu al loviturilor se află deplasat în partea dreaptă faţă de punctul de control, peste
limita admisă, se deplasează ţelul în partea stângă ;
— dacă punctul mediu al loviturilor se află deplasat în partea stângă faţă de punctul de control, peste
limita admisă, se deplasează ţelul în partea dreaptă.
Pistolul se consideră reglat când îndeplineşte condiţiile arătate la pct. 9.1.1.
9.1.4. Defecţiunile care afectează reglarea pistolului. Defecţiunile caracteristice care constituie cauza
dereglării pistolului sunt următoarele :
— cătarea lovită sau îndoită, loviturile se vor abate în partea opusă deplasării catarii ;
— ţelul este deplasat — loviturile se vor abate în partea în care este deplasat ţelul;
— ştirbiturile de la retezătura ţevii (gura ţevii) — lovi¬turile se vor abate în partea opusă acestor
ştirbituri ;
— decalibrarea ţevii (îndeosebi în partea de la gura ţevii) uzura muchiilor ghinturilor, zgârieturi şi
ştirbituri în canalul ţevii, fixarea nerigidă a ţelului — măresc împrăştierea lovi¬turilor.
CAPITOLUL X
10.1. Tragerea cu pistolul.
Tragerea cu pistolul se execută din următoarele poziţii :
— din picioare, din genunchi, culcat, rezemat sau nere¬zemat precum şi de pe mijloace mobile.
Tragerea cu pistolul comportă executarea următoarelor operaţiuni :
a) Pregătirea pentru tragere :
— introducerea încărcătorului, încărcat cu cartuşe, în mânerul pistolului ;
— luarea poziţiei pentru tragere.
b) Executarea tragerii :
— aşezarea piedicii de siguranţă în poziţia „foc” ;
— introducerea cartuşului pe ţeava şi armarea cocoşului prin manevrarea manşonului închizător :
— ochirea ;
— mânuirea trăgaciului.
c) Încetarea tragerii :
d) Reluarea tragerii.
În vederea tragerii, când încărcătoarele sunt încărcate cu cartuşe şi nici unul nu este introdus în mânerul
pistolului, trăgătorul introduce încărcătorul în mânerul pistolului în po¬ziţia în care se află. Pentru aceasta
se scoate cu mâna dreaptă pistolul din toc, ţinîndu-1 cu ţeava pe direcţia de tragere, cu mâna stângă se
prinde încărcătorul de talpa lui şi îl introduce în mânerul pistolului şi se apasă pe el până se aude o
ţăcănitură. Se trage piedica de siguranţă în poziţia „foc” apoi printr-o manevrare a manşonului închizător
se produce mai întâi armarea cocoşului apoi introducerea cartuşului pe ţeava.
Când încărcătoarele sunt încărcate şi unul este introdus în mânerul pistolului, iar piedica de siguranţă se
află în poziţia „sigur”, trăgătorul scoate cu mâna dreaptă pistolul din toc, ţinîndu-1 cu ţeava pe direcţia de
tragere, iar cu degetul mare sie duce piedica de siguranţă în poziţia „foc” şi se manevrează manşonul
închizător pentru armarea cocoşului şi introducerea cartuşului pe ţeava.
Când încărcătoarele nu sunt încărcate şi unul din încărcă¬toare se află în mânerul pistolului, trăgătorul
scoate cu mâna dreaptă pistolul din toc, ţinându-1 cu ţeava pe direcţia de tragere, iar cu mâna stângă
prinde încărcătorul de partea de jos, apasă pe zăvorul încărcătorului şi-1 scoate din mânerul pisto¬lului,
iar cu mâna dreaptă pune din nou pistolul în toc. Ţinând încărcătorul în mâna stângă îl încarcă cu 7
cartuşe, apoi cu mâna dreaptă scoate pistolul din toc şi ţinîndu-1 cu ţeava pe direcţia de tragere, cu mâna
stângă introduce încărcătorul în mânerul pistolului până când se aude o ţăcănitură. Se duce piedica de
siguranţă în poziţia „foc” şi se manevrează man¬şonul închizător pentru a produce armarea cocoşului şi
intro¬ducerea cartuşului în camera cartuşului.
Fig. 14. — Poziţia corectă de ţinere a pistolului în mână
După ce s-au executat cele arătate mai înainte, trăgătorul întinde mâna dreaptă cu pistolul spre obiectiv
şi aşează degetul arătător cu prima falangă pe coada trăgaciului, iar degetul mare al mâinii drepte pe
partea stângă a pistolului, paralel cu direcţia ţevii. Mâna se ţine întinsă dar nu încordată.
Ochirea şi mânuirea trăgaciului se execută ca la orice altă armă de precizie, cu precizarea că în timpul
apăsării pe tră¬gaci, jocul mic al catarii în înălţător faţă de punctul de ochire, nu trebuie luat în
considerare. Tendinţa, de a trage cartuşul chiar în momentul când linia de ochire coincide cu punctul
ochit, atrage după sine smulgerea trăgaciului şi ca urmare tragerea este necorespunzătoare.
Pentru încetarea temporară a tragerii, trăgătorul duce piedica de siguranţă în poziţia „sigur” cu ajutorul
degetului mare de la mâna dreaptă, apoi ridică pistolul cu ţeava în sus.
Pentru încetarea completă a tragerii, trăgătorul ţinând pis¬tolul cu mâna dreaptă pe mâner, apasă cu
degetul mare al mâinii stingi pe zăvorul încărcătorului, scoate încărcătorul din mânerul pistolului şi îl trece
în mâna dreaptă între degetul mare şi mânerul pistolului. Apoi se prinde cu mâna stângă de porţiunea
striată a manşonului închizător şi se duce manşonul închizător în direcţia din spate a pistolului pentru a
extrage cartuşul din camera lui. Se eliberează manşonul închizător, se duce cocoşul în poziţia lui iniţială,
apoi se duce piedica de si¬guranţă în poziţia „sigur”. Trece încărcătorul în mâna stângă, îl introduce în
mânerul pistolului apoi cu mâna dreaptă intro¬duce pistolul în toc.
Pentru reluarea tragerii, trăgătorul execută operaţiile şi recomandările de la acest capitol.

NOTA:
După fiecare tragere, trăgătorul trebuie să-şi cureţe pistolul. Dacă împrejurările nu-i permit, se introduce
ulei pe canalul ţevii cu ajutorul vergelei cu cârpe sau câlţi îmbibaţi în ulei. Aceasta cu scopul de a nu se
întări zgura rămasă în urma tragerilor pe canalul ţevii şi se curăţă când se înapoiază în unitate.

ANEXA Nr. 1

MODUL DE INDENTIFICARE A PISTOLULUI Cal. 7,65 mm md. 1974

Pe partea laterală din stânga a manşonului închizător :

— sus : cal. 7,65 mm md. 1974
— jos : „AB-0068 1975″

Pe partea laterală din stânga corpului pistolului : „AB-0068″

ANEXA Nr. 2

CARACTERISTICILE TEHNICO-TACTICE ALE

PISTOLULUI Calibru 7,65 mm, md. 1974

— Calibru…………………………………………………….……7,65mm.
— Lungimea pistolului……………………………………………167,5mm.
— Lungimea liniei de miră………………………………………….118mm.
— Lungimea ţevii………………………………………………….90,5mm.
— Distanţa de tragere ochită…………………..………………………25m.
•
• •

— Greutatea pistolului cu încărcător gol ………………………..0,520 kgf.

— Greutatea pistolului cu încărcător plin ……………………….0,580 kgf.
— Capacitatea încărcătorului …………………………………….7 cartuşe.
— Greutatea unui încărcător gol …………………………………0,050 kgf.
— Greutatea pistolului fără încărcător ……………………….0,470 kgf.
•
• •
— Viteza iniţială a glonţului………………………………..……..305 ± 10 m/s.
— Presiunea medie admisă ……………………………..…..…..1 350 kgf/cm.p.
— Bătaia maximă a glonţului ………………………….….……1 500 m.
— Cadenţa de tragere ………………………………..…………cca. 24lov./min.
— Lungimea cartuşului ……………………………….…………25.mm.
— Greutatea cartuşului …………………………………………7,7 gf.
— Lungimea glonţului………………………………..…..…….12 mm.
— Greutatea glonţului ………………………………………….4,75 gf.
— Greutatea încărcăturii de pulbere ……………..…………….0,22 gf.
•
• •
— Numărul de cartuşe în cutia de carton ……………….………24 buc.
— Greutatea cutiei de carton cu 24 de cartuşe………………….192 grf.
— Capacitatea pentru ambalat a unei lăzi pistoale………..……60 buc.
— Greutatea brută a lăzii…………………………………..……63 kgf.

ANEXA Nr. 3
NOMENCLATOR DE PIESE
pentru pistol, calibru 7,65 mm., Md. 1974

Nr. crt. Nr. dese¬nului ans.

sau reperului DENUMINEA DESENULUI SAU ANSAMBLULUI Nr. de buc. ptr. un prod. Obs
0 1 2 3 4
1. Ans. 1 Corpul pistolului cu ţeava şi ştiftul. 1
2. 1—1 Corpul pistolului. 1
3. 1—2 Ţeava 1
4. 1—3 Ştiftul pentru fixarea ţevii. 1
5. Ans. 2 Cocoşul asamblat. 1
6. 2—1 Cocoşul. 1
7. 2—2 An-ul clichetului. 1
8. 2—3 Clichet. 1
9. 2—4 Ştiftul pentru fixarea clichetului 2
10. Ans. 3 Pârghia trăgaciului asamblată. 2
11. 3—1 Pârghia trăgaciului. 2
12. 3—2 Cepul pârghiei. 2
13. Ans. 4 închizător asamblat. 2
14. 4—1 închizătorul. 2
15. 4—2 înălţător (ţel). 1
16. 4—3 Arcul percutorului. 2
17. 4—4 Percutorul. 1
18. 4—5 Piedica de siguranţă. 1
19. 4—9 Gheara extractoare. 1
20. Ans. 4—1 Arcul ghearei cu cei doi cepi. 1
21. 4—6 Arcul ghearei extractoare. 1
22. 4—7 Ştiftul de poziţionare. 1
23. 4—8 Ştiftul ghearei extractoare. 1
24. Ans. 5 încărcător asamblat. 1
25. 5—1 Corpul încărcătorului. 1
26. 5—2 Ridicătorul de cartuşe. 1
27. 5—3 Arcul ridicătorului de cartuşe. 1
28. 5—4 Plăcuţa pentru fixarea bazei în¬cărcător. 1
29. 5—5 Baza încărcătorului. 1
30. Ans. 6 Plăsea stânga asamblată. 1
31. 6—1 Plăsea stânga. 1
32. 6—2 Piuliţă 1
33. Ans. 7 Plăsea dreapta asamblată. 1
34. 7—1 Plăsea dreapta. 1
35. 7—2 Bucşa 1
36. Ans. 8 Opritorul închizătorului asamblat 1
37. 0—20 Arcul opritorului. 1
38. 0—21 Opritorul închizătorului. 1
39. 0—1 Agăţător. 1
40. 0—2 Cep pentru fixarea agăţătorului 1
41. 0—3 Arcul trăgaciului. 1
42. 0—4 Trăgaciul. 1
43. 0—5 Axul trăgaciului. 1
44. 0—6 Opritorul agăţătorului. 1
45. 0—7 Arcul opritorului agăţătorului. 1
46. 0—8 Axul opritorului agăţătorului. 1
47. 0—9 Zăvorul încărcătorului. 1
48. 0—10 Ştiftul zăvorului încărcătorului. 1
49. 0—11 Arcul pentru fixarea zăvorului’. 1
50. 0—12 Arcul pârghiei cocoşului. 1
51. 0—13 Pârghia cocoşului. 1
52. 0—14 Declanşatorul. 1
53. 0—15 Axul cocoşului. 1
54. 0—16 Arcul gărzii trăgaciului. 1
55. 0—17 Fixatorul gărzii. 1
56. 0—18 Garda trăgaciului. 1
57. 0—19 Axul gărzii trăgaciului 2
58. 0—22 Arcul recuperator. 1
59. 0—23 Şurubul pentru fixarea plăselelor. 1
60. 1 acc. Vergea. 1

REMEDIEREA INCIDENTELOR

Nr. crt. FELUL INCIDENTULUI CAUZELE INCIDENTULUI REMEDIEREA INCIDENTULUI

0 1 2 3
1 Rateu : închizătorul se află cu frontalul ligheanului pe culata ţevii (închidere com¬pletă),
cocoşul a făcut declan¬şarea, dar percuţia nu s-a produs. 1. Capsă defectă, dacă
aceasta prezintă o amprentă
adâncă a percutorului.
2. S-a întărit unsoarea şi
percutorul nu-şi face ieşirea
completă. 1. Se va reîncărca pistolul
şi se va continua tragerea (se
înlătură cartuşul care nu a
făcut percuţia)-.
2. Se va curăţa pistolul şi
se va controla ieşirea percu-¬
torului care trebuie să fie
1,3—1,74 mm.
2 Intrarea incompletă a .car¬tuşului în cameră : neînchiderea cartuşului în cameră de
către închizător ; cocoşul nu poate să fie declanşat. Murdărie în camera car¬tuşului sau tasarea
porţiunii semirotunde a ghearei extractoare, slăbirea arcului re¬cuperator şi a arcului
ridi¬cătorului de cartuşe. 1. Se curăţă camera cartu¬şului, ligheanul închizătorului,
panta de alimentare şi se
apretează tasările existente
2. Se schimbă arcul recupe-¬
rator şi arcul ridicătorului
de cartuşe.
3 Nearuncarea tubului cartuş prin fereastra închizătorului sau neextragerea lui din ca¬mera
cartuşului. 1. Piesele sunt murdare, sau
arcul ghearei extractoare nu
mai are forţa necesară.
2. Dintele opritorului închi-¬
zătorului este defect. 1. Se curăţă piesele mobile
ale pistolului sau se înlocuieşte arcul ghearei extrac¬toare.
2. Se ajustează dintele opri¬
torului închizătorului sau_ se
înlocuieşte manşonul închiză-¬
torului.
4 Nefuncţionarea opritorului închizătorului ; închizătorul nu s-a oprit în poziţia din
spate după ultimul cartuş tras. 1. Opritorul închizătorului
este murdar sau uzat în ca-
pătul de oprire.
2. Arcul opritorului şi-a
slăbit forţa. 1. Se curăţă opritorul închi-¬
zătorului şi se ajustează ca¬
pătul de oprire.
2. Se înlocuieşte, arcul opri¬
torului închizătorului.
5 Nefuncţionarea zăvorului încărcătorului şi fixarea in¬corectă a
încărcătorului. Este blocat arcul zăvo¬rului încărcătorului din cauza unsorii sau nu există jocul
de 0,2—0,8 mm între baza încărcătorului şi corpul pistolului. Se curăţă încărcătorul,
zăvo¬rul încărcătorului, arcul zăvo¬rului şi se ajustează pintenul de agăţare al încărcătorului.
6 Se produce percuţia în po¬ziţia când piedica de sigu¬ranţă este
în poziţia „sigur”. Percutorul sau piedica de siguranţă sunt defecte. În acest caz pistolul se
tri¬mite la atelier pentru înlo¬cuirea piedicii de siguranţă sau a percutorului.
7 Nearmarea cocoşului sau neproducerea percuţiei când se apasă pe trăgaci şi se
gă¬seşte cartuş în camera car¬tuşului. Ciocul de armare al coco¬şului este rupt, sau pragul de
armare al agăţătorului este uzat. Clichetul cocoşului este rupt
în partea inferioară. Se trimite pistolul la ate¬lier şi se schimbă cocoşul sau
agăţătorul. Se schimbă clichetul cocoşului dacă se con¬stată că este rupt.
8 Cocoşul se află în poziţia „armat”, se apasă pe trăgaci şi cocoşul nu revine în pozi¬ţia iniţială din
faţă. Pârghia trăgaciului a ieşit din locaşul de ghidare din corp sau s-a rupt cepul de la
pârghia trăgaciului. Se trimite pistolul la ate¬lier şi se înlocuieşte arcul trăgaciului sau pârghia
trăgaciului.