TIMOTEI

 
Despre Timotei știm că a fost un copil născut dintr-o căsătorie
„mixtă" între un tată grec şi o mamă evreică (Fapte 16:1).
Încă din cea mai fragedă pruncie, Timotei a luat cunoştinţă cu
scrierile sfinte evreieşti prin mama lui, numită Eunice şi prin bunica
lui, numită Lois (1 Tim. 1:5; 3:15).
S-a convertit cu ocazia primei vizite a lui Pavel la Listra (1 Cor.
4:17; 1 Tim. 1:2; 2 Tim. 1:2).
Cu ocazia celei de a doua vizite în Listra, Pavel hotărăşte să-l ia
cu el şi-l taie împrejur din pricina iudeilor (Fapte 16:1-3). Este clar că
pînă la ceasul acela, Timotei fusese privit de evrei ca un produs
„compromis" al unei căsătorii „nelegiuite" şi crescut de un tată care n-
a vrut să respecte asezămintele tradiţionale ale religiei evreilor.
Crescut de Pavel şi ordinat în lucrarea creştină (1 Tim. 4:14; 2
Tim. 1:6), Timotei devine colaboratorul şi însoţitorul apostolului în
călătoriile sale prin Troa, Berea, Tesalonic şi Corint (Fapte 16 - 18; 1
Tes. 3:1, 2).
În timpul celei de a treia călătorii misionare, Timotei lucrează
împreună cu Pavel sau este trimis ca reprezentant al apostolului în
Efes, Macedonia şi Corint.
Timotei a stat cu Pavel în timpul primei lui detenţii la Roma şi s-
a înapoiat împreună cu apostolul la Filipi (Filip. 2:19-23). Mai târziu,
Pavel îl lasă la Efes pentru a supraveghea lucrarea de acolo (1 Tim.
1:3), dar cînd este iarăşi închis, apostolul îl roagă să vină alături de el
la Roma (2 Tim. 4:9, 21).
Textul din Evrei 13:23 ne spune că Timotei însuşi a călcat pe
urmele apostolului gustînd din viaţa amară a închisorii.
 
Personalitatea lui Timotei este remarcabilă. Bolnăvicios (1 Tim.
5:23), timid (1 Tim. 1:7) şi fără experienţă (1 Tim. 4:12), el a lucrat cu
devotament alături de Pavel, dovedind abilitate de predicator,
credincioşie de ucenic, rîvnă de apostol şi perseverenţă de misionar.
 
Autorul: Epistolele pastorale sunt o expresie a grijii apostolului
Pavel pentru Biserici şi pentru ucenicii pe care el i-a promovat în
lucrarea Evangheliei. „Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care
este în Cristos Isus. Şi ce ai auzit de la mine în faţa multor marturi,
încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe
alţii" (2 Tim. 2: 1-2).
 
Data: Pavel scrie această scrisoare în preajma anului 63 d.Cr. la
puţin timp după eliberarea lui din închisoarea de la Roma. Trecuseră 7
ani de cînd apostolul îi avertizase pe presbiterii bisericii din Efes de
pericolul „lupilor răpitori" care se vor strecura în Biserică şi nu vor
cruţa turma (Fapte 20:29, 30). Temerile apostolului se confirmaseră
 între timp. Urmaşii lui Imeneu şi Alexandru, pe care Pavel îi dăduse pe
mîna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească (1 Tim 1:20-21) ridicaseră
din nou capul (1 Tim. 4:1-3). Acum în Efes era lucrător Timotei şi
Pavel revine în scrisoarea pe care o trimite asupra aceloraşi teme
discutate cu episcopii Bisericii.
 
Contextul scrierii: Timotei primeşte aceste epistole ale lui Pavel
în timpul şederii lui în Biserica din Efes. Pavel lucrase cu mult spor în
oraşul acela şi inima lui era legată tare de credincioşii de acolo. De
fapt, lucrarea lui Dumnezeu în Efes a fost aşa de puternică, iar numărul
convertiţilor la creştinism a fost aşa de mare încît într-un interval de
timp de 50 de ani templele păgîne au rămas goale şi multe dintre ele au
trebuit închise. Iată ce găsim scris în cronica din cartea Faptele
Apostolilor:
 
„În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală.
Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucruri privitoare la Împărăţia
lui Dumnezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiindcă
unii rămîneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea
Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe
ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit
Tiran. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi ceice locuiau în Asia,
iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului" (Fapte 19:8-10).
 
Conţinutul cărţii: Epistolele către Timotei şi Tit sunt veritabile
cursuri de „teologie pastorală". Oricine vrea să-l aibă pe Pavel drept
profesor, poate citi aceste lucrări ale lui. În vremea aceea, Timotei a
funcţionat ca reprezentant apostolic în Efes şi probabil şi în alte părţi
ale Asiei. Misiunea lui a fost să „aşeze presbiteri", să corecteze
învăţăturile greşite şi să supravegheze viaţa Bisericilor înfiinţate de
Pavel. Din textul cărţii reiese clar că epistola este o continuare a
învăţăturilor pe care Pavel i le-a dat lui Timotei prin viu grai (1 Tim.
1:3-4). Scopul urmărit de Pavel cu colaboratorii săi mai tineri este
exprimat foarte clar în 1 Tim. 3:14-15: „Îţi scriu aceste lucruri cu
nădejdea că voi veni în curînd la tine. Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum
trebuie să te porţi în casa Dumnezeului celui viu, stîlpul şi temelia
adevărului".
 
Cine citeşte cu atenţie scrisorile pastorale scrise de Pavel observă
foarte repede că toate sunt un fel de testament al apostolului. Ucenicii
lui sunt îndemnaţi în mod repetat să „păstreze" ceea ce le fusese
încredinţat (1 Tim. 1:18-19; 3:9; 6:14, 20; 2 Tim. 1:13, 14; 2:2).
Averea lăsată de apostol urmaşilor săi este identificată în 1 Tim. 1:11:
„Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredinţată
mie". Epistolele pastorale sunt o ilustrare a schimbului de ştafetă dintre
două generaţii de lucrători: Pavel i-a crescut pe colaboratorii săi prin
exemplu personal şi prin învăţătură (Filip. 3:17; 4:9). Acum este rîndul
lui Timotei să ducă ştafeta mai departe. Metoda de creştere trebuie să
rămînă mereu aceiaşi: exemplul personal şi învăţătura (1 Tim. 4:12-13,
16).
 
Conţinutul epistolei este foarte clar şi foarte sistematic aşezat:
după o scurtă explicare a motivului pentru care a fost scrisă cartea (1
Tim. 1:1-17), urmează îndemnul lui Pavel pentru „păstrarea"
moştenirii spirituale lăsate de Pavel (1 Tim. 1:18-20). Acest „depozit
de învăţătură" este apoi descris în două secţiuni caracteristice: prima
parte cuprinde învăţătura despre Biserică şi despre organizarea ei (1
Tim. 2 şi 3), iar a doua parte cuprinde învăţătura despre lucrătorul
creştin şi despre felul lui de comportament faţă de diferite categorii de
credincioşi din Biserică (1 Tim. 4-6).
 
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Tema întregii cărţi este
sintetizată în următoarea expresie: „Ca să şti cum să te porţi în
Biserică" (1 Tim. 3:15).
 
 
CUPRINSUL CĂRŢII
Introducere 1:1-17
Îndemn, 1:18-20
 
I. Biserica şi organizarea ei 2-3
a. Lucrarea în Biserică, 2:1-7
b. Rugăciunea în Biserică, 2:8
c. Poziţia femeii în Biserică, 2:9-15
d. Lucrătorii Bisericii
Presbiterii, 3:1-7
Diaconii, 3:8-14
 
II. Conduita lucrătorul creştin 4-6
a. În combaterea învăţătorilor mincinoşi, 4:1-6
b. În practicarea evlaviei, 4:7-11
c. Într-o pildă de viaţă şi învăţătură, 4:11-16
d. În relaţiile cu cei tineri şi cu cei bătrîni, 5:1 -2
e. În îngrijirea văduvelor din Biserică, 4:3-16
f. În relaţiile cu ceilalţi presbiteri, 5:17-25
g. În relaţiile cu cei aflaţi în robie, 6:1-8
h. În relaţiile cu cei bogaţi, 6:9-19
 
Repetarea îndemnului, 6:20-21
 
Cum să te porți în Casa lui Dumnezeu
Biserica Domnului este prezentată cu ajutorul a trei metafore:

1. casa lui Dumnezeu, sau familia lui Dumnezeu

Matei 12:49-50 Apoi, Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii
Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi
mamă.”
Rom. 8:29 Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte
să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi
fraţi.
- ca frați și surori trebuie să avem dragoste unii față de alții 1Cor. 5:1-2
- să facem prioritate din a-i ajuta pe frați și surori Gal.6:10
- ne adunăm împreună ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu 1 Ioan 1:3

2. biserica Dumnezeului celui viu, sau adunarea (cuvântul mai înseamnă și adunare)
- ca adunare a Domnului ne aducem aminte ca Hristos este între noi Mat. 18:20
- ca adunare a Domnului trebuie să trăim în sfințenie Exod 29:45
- ca adunare a Domnului avem scopul de a-L glorifica împreună pe D-zeu

3. stâlpul și temelia adevărului

- susține adevărul
- proclamă adevărul
- apără adevărul