Sunteți pe pagina 1din 4

Deși există o putere și o pasiune considerabile în argumentele formulate de criticii consilierii

pastorale, acestea sunt mult prea larg formulate și pot avea mai multă forță retorică decât
valoare practică. Deși nu există nicio îndoială că pastorul care evită să fie implicat în viața de
zi cu zi a enoriașilor săi, rămânând la birou, sacrifică o parte valoroasă a slujirii, aceasta
singură nu înlătură locul consilierii personale și private în studiul pastoral. Oamenii pot
răspunde la predicile, activitățile sociale și prezența unui pastor cu dorința de consiliere
personală cu privire la problemele de relație. A nega acest aspect al slujirii sau a-l relega
exclusiv la trimiterea de persoane către consilieri laici înseamnă a limita o parte importantă în
mod tradițional a funcției de păstorire a slujirii.

Many arguments against the counseling model as a part of ministry strike me as naive about
counseling itself. Many of the critics seem to have the so-called classical long-term
psychoanalytic process as their model for all of pastoral counseling. I do not know of a single
pastor—or even a full-time pastoral counsel¬ or—who does counseling, who is also a
psychoanalyst, remains passive with his or her client (with no eye contact), uses a couch, and
limits his or her verbal interaction during the first of what could be four or five years of
sessions three times a week. In fact there are very few classical analysts practicing, save for a
few in major cities such as New York and Chicago. Pastoral psychotherapy is active and
interactive; transference and countertransference—that is, feelings about the counselor and
the counselor's own feelings—are important from the beginning; and contact with the client
in normal social and ecclesiastical settings is not uncommon.
Deși există o putere și o pasiune considerabile în argumentele formulate de criticii consilierii
pastorale, acestea sunt mult prea larg formulate și pot avea mai multă forță retorică decât
valoare practică. Deși nu există nicio îndoială că pastorul care evită să fie implicat în viața de
zi cu zi a enoriașilor săi, rămânând la birou, sacrifică o parte valoroasă a slujirii, aceasta
singură nu înlătură locul consilierii personale și private în studiul pastoral. Oamenii pot
răspunde la predicile, activitățile sociale și prezența unui pastor cu dorința de consiliere
personală cu privire la problemele de relație. A nega acest aspect al slujirii sau a-l relega
exclusiv la trimiterea de persoane către consilieri laici înseamnă a limita o parte importantă în
mod tradițional a funcției de păstorire a slujirii.

Many arguments against the counseling model as a part of ministry strike me as naive about
counseling itself. Many of the critics seem to have the so-called classical long-term
psychoanalytic process as their model for all of pastoral counseling. I do not know of a single
pastor—or even a full-time pastoral counsel¬ or—who does counseling, who is also a
psychoanalyst, remains passive with his or her client (with no eye contact), uses a couch, and
limits his or her verbal interaction during the first of what could be four or five years of
sessions three times a week. In fact there are very few classical analysts practicing, save for a
few in major cities such as New York and Chicago. Pastoral psychotherapy is active and
interactive; transference and countertransference—that is, feelings about the counselor and
the counselor's own feelings—are important from the beginning; and contact with the client
in normal social and ecclesiastical settings is not uncommon.
Deși există o putere și o pasiune considerabile în argumentele formulate de criticii consilierii
pastorale, acestea sunt mult prea larg formulate și pot avea mai multă forță retorică decât
valoare practică. Deși nu există nicio îndoială că pastorul care evită să fie implicat în viața de
zi cu zi a enoriașilor săi, rămânând la birou, sacrifică o parte valoroasă a slujirii, aceasta
singură nu înlătură locul consilierii personale și private în studiul pastoral. Oamenii pot
răspunde la predicile, activitățile sociale și prezența unui pastor cu dorința de consiliere
personală cu privire la problemele de relație. A nega acest aspect al slujirii sau a-l relega
exclusiv la trimiterea de persoane către consilieri laici înseamnă a limita o parte importantă în
mod tradițional a funcției de păstorire a slujirii.

Many arguments against the counseling model as a part of ministry strike me as naive about
counseling itself. Many of the critics seem to have the so-called classical long-term
psychoanalytic process as their model for all of pastoral counseling. I do not know of a single
pastor—or even a full-time pastoral counsel¬ or—who does counseling, who is also a
psychoanalyst, remains passive with his or her client (with no eye contact), uses a couch, and
limits his or her verbal interaction during the first of what could be four or five years of
sessions three times a week. In fact there are very few classical analysts practicing, save for a
few in major cities such as New York and Chicago. Pastoral psychotherapy is active and
interactive; transference and countertransference—that is, feelings about the counselor and
the counselor's own feelings—are important from the beginning; and contact with the client
in normal social and ecclesiastical settings is not uncommon.
Deși există o putere și o pasiune considerabile în argumentele formulate de criticii consilierii
pastorale, acestea sunt mult prea larg formulate și pot avea mai multă forță retorică decât
valoare practică. Deși nu există nicio îndoială că pastorul care evită să fie implicat în viața de
zi cu zi a enoriașilor săi, rămânând la birou, sacrifică o parte valoroasă a slujirii, aceasta
singură nu înlătură locul consilierii personale și private în studiul pastoral. Oamenii pot
răspunde la predicile, activitățile sociale și prezența unui pastor cu dorința de consiliere
personală cu privire la problemele de relație. A nega acest aspect al slujirii sau a-l relega
exclusiv la trimiterea de persoane către consilieri laici înseamnă a limita o parte importantă în
mod tradițional a funcției de păstorire a slujirii.

Many arguments against the counseling model as a part of ministry strike me as naive about
counseling itself. Many of the critics seem to have the so-called classical long-term
psychoanalytic process as their model for all of pastoral counseling. I do not know of a single
pastor—or even a full-time pastoral counsel¬ or—who does counseling, who is also a
psychoanalyst, remains passive with his or her client (with no eye contact), uses a couch, and
limits his or her verbal interaction during the first of what could be four or five years of
sessions three times a week. In fact there are very few classical analysts practicing, save for a
few in major cities such as New York and Chicago. Pastoral psychotherapy is active and
interactive; transference and countertransference—that is, feelings about the counselor and
the counselor's own feelings—are important from the beginning; and contact with the client
in normal social and ecclesiastical settings is not uncommon.
Deși există o putere și o pasiune considerabile în argumentele formulate de criticii consilierii
pastorale, acestea sunt mult prea larg formulate și pot avea mai multă forță retorică decât
valoare practică. Deși nu există nicio îndoială că pastorul care evită să fie implicat în viața de
zi cu zi a enoriașilor săi, rămânând la birou, sacrifică o parte valoroasă a slujirii, aceasta
singură nu înlătură locul consilierii personale și private în studiul pastoral. Oamenii pot
răspunde la predicile, activitățile sociale și prezența unui pastor cu dorința de consiliere
personală cu privire la problemele de relație. A nega acest aspect al slujirii sau a-l relega
exclusiv la trimiterea de persoane către consilieri laici înseamnă a limita o parte importantă în
mod tradițional a funcției de păstorire a slujirii.

Many arguments against the counseling model as a part of ministry strike me as naive about
counseling itself. Many of the critics seem to have the so-called classical long-term
psychoanalytic process as their model for all of pastoral counseling. I do not know of a single
pastor—or even a full-time pastoral counsel¬ or—who does counseling, who is also a
psychoanalyst, remains passive with his or her client (with no eye contact), uses a couch, and
limits his or her verbal interaction during the first of what could be four or five years of
sessions three times a week. In fact there are very few classical analysts practicing, save for a
few in major cities such as New York and Chicago. Pastoral psychotherapy is active and
interactive; transference and countertransference—that is, feelings about the counselor and
the counselor's own feelings—are important from the beginning; and contact with the client
in normal social and ecclesiastical settings is not uncommon.
Deși există o putere și o pasiune considerabile în argumentele formulate de criticii consilierii
pastorale, acestea sunt mult prea larg formulate și pot avea mai multă forță retorică decât
valoare practică. Deși nu există nicio îndoială că pastorul care evită să fie implicat în viața de
zi cu zi a enoriașilor săi, rămânând la birou, sacrifică o parte valoroasă a slujirii, aceasta
singură nu înlătură locul consilierii personale și private în studiul pastoral. Oamenii pot
răspunde la predicile, activitățile sociale și prezența unui pastor cu dorința de consiliere
personală cu privire la problemele de relație. A nega acest aspect al slujirii sau a-l relega
exclusiv la trimiterea de persoane către consilieri laici înseamnă a limita o parte importantă în
mod tradițional a funcției de păstorire a slujirii.

Many arguments against the counseling model as a part of ministry strike me as naive about
counseling itself. Many of the critics seem to have the so-called classical long-term
psychoanalytic process as their model for all of pastoral counseling. I do not know of a single
pastor—or even a full-time pastoral counsel¬ or—who does counseling, who is also a
psychoanalyst, remains passive with his or her client (with no eye contact), uses a couch, and
limits his or her verbal interaction during the first of what could be four or five years of
sessions three times a week. In fact there are very few classical analysts practicing, save for a
few in major cities such as New York and Chicago. Pastoral psychotherapy is active and
interactive; transference and countertransference—that is, feelings about the counselor and
the counselor's own feelings—are important from the beginning; and contact with the client
in normal social and ecclesiastical settings is not uncommon.
Deși există o putere și o pasiune considerabile în argumentele formulate de criticii consilierii
pastorale, acestea sunt mult prea larg formulate și pot avea mai multă forță retorică decât
valoare practică. Deși nu există nicio îndoială că pastorul care evită să fie implicat în viața de
zi cu zi a enoriașilor săi, rămânând la birou, sacrifică o parte valoroasă a slujirii, aceasta
singură nu înlătură locul consilierii personale și private în studiul pastoral. Oamenii pot
răspunde la predicile, activitățile sociale și prezența unui pastor cu dorința de consiliere
personală cu privire la problemele de relație. A nega acest aspect al slujirii sau a-l relega
exclusiv la trimiterea de persoane către consilieri laici înseamnă a limita o parte importantă în
mod tradițional a funcției de păstorire a slujirii.

Many arguments against the counseling model as a part of ministry strike me as naive about
counseling itself. Many of the critics seem to have the so-called classical long-term
psychoanalytic process as their model for all of pastoral counseling. I do not know of a single
pastor—or even a full-time pastoral counsel¬ or—who does counseling, who is also a
psychoanalyst, remains passive with his or her client (with no eye contact), uses a couch, and
limits his or her verbal interaction during the first of what could be four or five years of
sessions three times a week. In fact there are very few classical analysts practicing, save for a
few in major cities such as New York and Chicago. Pastoral psychotherapy is active and
interactive; transference and countertransference—that is, feelings about the counselor and
the counselor's own feelings—are important from the beginning; and contact with the client
in normal social and ecclesiastical settings is not uncommon.
Deși există o putere și o pasiune considerabile în argumentele formulate de criticii consilierii
pastorale, acestea sunt mult prea larg formulate și pot avea mai multă forță retorică decât
valoare practică. Deși nu există nicio îndoială că pastorul care evită să fie implicat în viața de
zi cu zi a enoriașilor săi, rămânând la birou, sacrifică o parte valoroasă a slujirii, aceasta
singură nu înlătură locul consilierii personale și private în studiul pastoral. Oamenii pot
răspunde la predicile, activitățile sociale și prezența unui pastor cu dorința de consiliere
personală cu privire la problemele de relație. A nega acest aspect al slujirii sau a-l relega
exclusiv la trimiterea de persoane către consilieri laici înseamnă a limita o parte importantă în
mod tradițional a funcției de păstorire a slujirii.

Many arguments against the counseling model as a part of ministry strike me as naive about
counseling itself. Many of the critics seem to have the so-called classical long-term
psychoanalytic process as their model for all of pastoral counseling. I do not know of a single
pastor—or even a full-time pastoral counsel¬ or—who does counseling, who is also a
psychoanalyst, remains passive with his or her client (with no eye contact), uses a couch, and
limits his or her verbal interaction during the first of what could be four or five years of
sessions three times a week. In fact there are very few classical analysts practicing, save for a
few in major cities such as New York and Chicago. Pastoral psychotherapy is active and
interactive; transference and countertransference—that is, feelings about the counselor and
the counselor's own feelings—are important from the beginning; and contact with the client
in normal social and ecclesiastical settings is not uncommon.