Sunteți pe pagina 1din 4

Interdisciplinaritatea

În partea a doua secolului al XX-lea se remarcă o restructurare subtilă a cunoașterii. Noile


diviziuni ale muncii intelectuale, cercetarea colaborativă, predarea în echipă, domeniile
hibride, studiile comparative, împrumuturile crescute între discipline și o varietate de
perspective „unificate”, „holistice” au creat presiuni asupra diviziunilor tradiționale de
cunoștințe. Se vorbește tot mai mult despre o permeabilitate crescută a granițelor dintre
discipline. La un moment dat aceste presiuni au fost etichetate drept „interdisciplinare”.1
Educatorii, cercetătorii și practicienii s-au orientat spre munca interdisciplinară pentru
a reuși: să ofere răspunsuri la întrebări complexe, să abordeze probleme cu caracter general,
să exploreze relații disciplinare și profesionale, să rezolve probleme care depășesc sfera
oricărei discipline și chiar să realizeze o unitate a cunoașterii, fie la scară limitată, fie la scară
mare.
În anul 1979 a fost fondată Asociația pentru Studii Integrative, care a fost redenumită,
în anul 2012, Asociația pentru studii interdisciplinare și continuă să organizeze întâlniri
anuale.
Grupul de cercetători, care fac din interdisciplinaritate centru cercetării lor, este tot mai mare,
iar tendința este să se dezvolte o abordare mai critică. Aceste eforturi teoretice sunt însoțite
de o dimensiune instituțională în creștere în privința studiului interdisciplinarității. Semnele
recente ale acestui accent organizațional includ înființarea în 2008 a primului Centru pentru
Studiul Interdisciplinarității din Statele Unite, la Universitatea din North Texas, iar în anii
care au urmat s-au înființat și alte astfel de centre.
Interdisciplinaritatea este de obicei definită epistemologic, în termenii „amestecării”
sau „integrării” diferitelor tipuri de cunoștințe disciplinare. 2 Rezultatul obiectivat este
dobândirea de noi cunoștințe, superioare față de cunoștințele pe care le pot oferi disciplinele
închise. Acest demers nu este lipsit de provocări, de aceea s-a căutat construirea unui cadru
articulat în care să se realizeze demersul interdisciplinar.
Termenul „interdisciplinaritate” se poate referi la:
- cercetări la intersecția a două discipline, cum ar fi biologia și chimia sau psihologia și
matematica, care pot genera noi discipline (biochimie și psihologie matematică);
aceasta poate fi la scară largă sau mică și întreprinsă de persoane sau echipe.

1
Julie Thompson Klein, Interdisciplinarity: History, Theory, and Practice (Detroit: Wayne State University
Press, 1990), 11.
2
Frodeman, 35.
- cercetarea peste granițele mai multor discipline strâns legate precum sociologia,
antropologia și psihologia, care implică „împrumuturi” de concepte și metode; aceasta
poate fi, de asemenea, la scară largă sau mică și întreprinsă de persoane sau echipe.
- domenii și discipline, cum ar fi studiile asupra femeilor, sănătatea populației,
criminologia și studiile media, care se bazează pe o serie de contribuții disciplinare; în
oricare dintre acestea, diferite discipline pot lucra împreună sau pot opera în paralel.
- cercetări asupra fenomenelor care apar în diferite discipline, cum ar fi modelarea sau
ierarhia. De exemplu, modelele apar în multe aspecte ale lumii naturale și în sistemele
sociale, de la structuri chimice la nivel microscopic, matrice de stele, planete și alte
obiecte din astronomie până la lumea animală, rețelele de prietenie și fluxurile de
trafic.
- cercetări care implică experți din diverse discipline și părți interesate din domeniile
relevante de practică care lucrează la o problemă comună, cum ar fi criminalitatea
informatică, obezitatea sau eroziunea.
Profesorul Richard R. Osmer a identificat trei categorii de modele interdisciplinare -
corelaționale, transversale și transformaționale.
Ideea de bază a acestei cercetări definește consilierea pastorală ca fiind „o gazdă a
unei întâlniri interdisciplinare” la care participă: teologia, psihologia, etica, sociologia și
spiritualitatea. Rezultatul acestui dialog este o consiliere pastorală interdisciplinară.
În primul rând din consilierea pastorală interdisciplinară nu poate lipsi teologia.
Aceasta trebuie să modeleze nu numai modul în care se desfășoară îngrijirea pastorală, ci și
limbajul pe care consilierul pastoral îl folosește în cadrul întâlnirilor de consiliere. Astfel,
ipotezele, obiectivele și tehnicile consilierii pastorale trebuie să fie marcate profund de
perspectiva teologică. În același timp, teologia, pentru a fi vitală și relevantă, trebuie să fie
informată de nevoile și experiențele oamenilor și de slujirea îngrijirii pastorale.3
O altă disciplină importantă pentru consilierea pastorală interdisciplinară este
psihologia. În procesul integrării psihologiei este nevoie de atenție, selectivitate, anumite
rezerve și mai ales, fiind vorba de slujirea consilierii pastorale, este nevoie de călăuzirea
Duhului Sfânt. Integrarea teologiei și psihologiei în activitatea de consiliere pastorală trebuie
să aibă loc în viața consilierului integrativ, fără a fi compartimentate în categorii separate care
nu interacționează. Integrarea este o provocare intelectuală importantă, ea trebuie să aibă

3
Howard W. Stone, Theological Context for Pastoral Caregiving. Word in Deed (New York: The Haworth
Press, 1996), xi.
aplicații practice, dar ea trebuie să înceapă și să se reflecte în mintea și comportamentul
integratorului.4
Considerăm că psihologia poate fi considerat un domeniu de cunoaștere dat de
Dumnezeu și ar putea fi o disciplină academică și practică care să faciliteze ajutarea
oamenilor.5 Atunci când psihologia are o baza biblică solidă poate fi un instrument extrem de
folositor pentru consilierea pastorală.
Dacă îngrijirea și consilierea pastorală se desfășoară cu o perspectivă strict
psihoterapeutică, fără nicio referire la resursele teologice, în astfel de cazuri, identitatea
creștină distinctă a bisericii poate fi uitată sau pierdută în întregime.
Referitor la etică și integrarea acesteia în consilierea pastorală Don Browning a
afirmat că „fiecare act de îngrijire pastorală se întâmplă într-un context moral”. Etica este una
dintre disciplinele esențiale6 care trebuie să participe la dialogul interdisciplinar informând
consilierea pastorală, atât prin conținuturi teoretice, care au de-a face cu moralitatea
consilierului, obiectivele consilierii, cât și prin principii care reglementează interacțiunea
dintre consilier și consiliat.
Una dintre diferențele dintre pastorii consilieri și consilieri laici derivă din faptul că
îngrijirea pastorală are loc în contextul comunității creștine. Întâlnirea pastor-enoriaș într-o
cameră de consiliere are un cadru mai larg, comunitatea bisericii, o comunitate de credință.
De fapt, acest context nu este doar o anumită congregație la un moment dat, ci o lungă
tradiție de îngrijire pastorală care cuprinde întreaga biserică și face legătura între generații,
cel puțin, până în primul secol al erei creștine. Acest lucru ne face să acordăm importanță
contextului social în care se desfășoară consilierea pastorală.
Pe lângă preocuparea legitimă de a desfășura activitatea consilierii pastorale în
contextul social ale comunității ecleziale, folosirea instrumentelor de investigare și măsurare
poate fi de mare folos pastorului consilier.
Instrumentele de investigare sociologice pot fi folosite și pentru identificarea unor
potențiale probleme sau tendințe care ar avea nevoie de consiliere pastorală, dar și pentru
verificarea validității teoriilor, a abordărilor și a rezultatelor consilierii pastorale.

4
Gary R. Collins, Psychology and Theology. Prospect for Integration (Nashville: Abingdon, 1981), 83.
5
Collins, Can You Trust Psychology? Exposing the Facts and the Fictions, 91.
6
Randolph K. Sanders, Christian Counseling Ethics. A Handbook for Psychologists, Therapists and Pastors,
2nd ed. (Downers Grove: InterVarsity Press, 2013), 87.
Teologul Philip Sheldrake a remarcat faptul că domeniul spiritualității s-a schimbat
radical în ultimii douăzeci de ani. Ceea ce este semnificativ în această dezvoltare este faptul
că spiritualitatea a dobândit statut de disciplină academică majoră cu metodologie proprie.7
În anul 2000, Asociația Americană a Consilierilor Pastorali și Institutul Samaritean au
publicat rezultatele studiului în care și-au propus să exploreze atitudini față de rolul valorilor
și credințelor spirituale în tratarea problemelor mentale și emoționale. Cercetarea s-a făcut pe
baza unui sondaj aplicat de Compania Gallup în anul 1992. Acest sondaj a examinat
preferințele cu privire la căutarea de ajutor la terapeuții profesioniști care integrează
spiritualitatea în tratamentul lor. Cercetarea a constatat că un număr covârșitor de americani
recunosc legătura strânsă dintre credința spirituală, valorile religioase și sănătatea mintală și
ar prefera să solicite asistența unui profesionist din domeniul sănătății mintale, care
recunoaște și poate integra valorile spirituale în cadrul tratamentului.8
Integrarea practică a spiritualității în consilierea pastorală înseamnă folosirea
elementelor spiritualității în procesul de consiliere pastorală.
Integrarea spiritualității nu însemnă înlocuirea unor metode cu altele considerate mai
eficiente, ci facilitarea întâlnirii spirituale a celui consiliat cu Dumnezeu. Această întâlnire
aduce, prin lucrarea transformatoare a Duhului Sfânt, schimbarea dorită.
În concluzie, considerăm că abordarea consilierii pastorale nu ar trebui abordată ca o
disciplină închisă din mai multe motive. Mai întâi, pentru că oamenii sunt ființe complexe, iar
o abordare unilaterală ar fi ineficientă.

7
Philip Sheldrake, The New Westminster Dictionary of Spirituality (Louisville: Westminster John Knox Press,
2005), vii.
8
Grafton T. Eliason, Mark Lepore, and Douglas Holmes, “Ethics in Pastoral Care and Counseling: A
Contemporary Review of Updated Standards in the Field,” The Journal of Pastoral Care & Counseling 67, no.
2 (2013): 1.