Sunteți pe pagina 1din 1

COSTACHE MIHAI

Fost sportiv de performanţă ȋn ramurile fotbal şi dans modern, am ȋnvăţat ȋncă din copilărie
ce ȋnseamnă rigorile sportului şi avantajele pe care le pot câştiga prin mişcare. Sunt o persoană
devotată, ambiţioasă şi foarte organizată, ȋmi place să corectez orice imperfecţiune şi să ȋi ajut pe
cei cu care lucrez să ȋşi atingă potenţialul maxim. Consider că prin calmul şi perseverenţa de care
dau dovada reuşesc să ȋi fac pe oameni să se ȋndrăgostească de mişcare şi să devină cea mai bună
versiune a lor.

Acreditări:

 Facultatea de Educaţie Fizică şi Sportivă


 Instructor fitness
 Antrenor personal

Specializări:

 hipertrofie musculară;
 nutriție sportivă;
 scădere în greutate;
 antrenament funcțional

În urmă cu 4 ani am ȋnceput să descopăr şi să experimentez fitness-ul, urmând să activez ca


antrenor personal 2 ani mai târziu, timp ȋn care mi-am stabilit următoarele premise:

 instruirea clientului cu programe de exerciţii eficiente ȋn scopul dezvoltării fizice


armonioase;
 monitorizarea continuă a performanţelor, pentru a ajunge la obiectivul final ȋntr-un timp
real;
 recăpătarea ȋncrederii ȋn sine, menţinerea unui echilibru atât pe plan fizic, cât şi psihic şi
emoţional.

Motto : “ Străduiţi-vă pentru progres, nu pentru perfecţiune!”

S-ar putea să vă placă și