Sistematica

nevertebratelor
Lect. Univ. Dr. Daniela Bărbuceanu
Definiţia şi obiectul sistematicii

 Biologia (gr. bios = viaţă; logos = vorbire), ştiinţa

vieţii.
 Zoologia (gr. zoon= animal; logos = ştiinţă)
reprezintă un complex de discipline care studiază
lumea animală.
 Sistematica sau taxonomia (gr. taxis = ordine;
nomos = lege, principiu) este una dintre cele mai
vechi ramuri ale zoologiei.
 Sistematica este ştiinţa care se ocupă cu studiul
unor grupe de animale din punct de vedere al
descrierii şi clasificării speciilor.
 Definiţia noţiunii de animal

 Animalele sunt organisme eukariote

pluricelulare, caracterizate prin mobilitate,
sensibilitate, nutriţie heterotrofă şi un
metabolism complex.
Categorii sistematice

În zoologie se folosesc următoarele categorii sistematice:

specia, genul, familia, ordinul, clasa, încrengătura, regnul.
 Specia - unitatea taxonomică fundamentală a lumii vii -
reprezintă o comunitate reproductivă, ecologică şi genetică.
 Alte categorii sistematice: diviziune, subdiviziune,
subîncrengătură, subclasă, subordin, subgen.
Exemplu: Apis mellifera Linnaeus, 1758
 Fam. Apiidae
 Ord. Hymenoptera
 Cls. Insecta
 Încreng. Arthropoda
Sisteme de clasificare
 Încă din cele mai vechi timpuri, omul a
încercat să clasifice animalele cunoscute.
 Aristotel, în sec. IV î.C. elaborează un
sistem de clasificare în care încadrează 520
de specii. El le aranjează într-o ordine
logică, însă inversă celei de azi, începând cu
omul şi coborând spre formele inferioare.

 Linne (1707-1778), în sec. XVIII, pe un fond

mult mai bogat în cunoştinţe, nu realizează o
clasificare mai bună. Are însă meritul de a fi
introdus reguli taxonomice şi categorii de
clasificare. Este primul care elaborează
nomenclatura binară, prin care o specie
primeşte două nume, primul indicând genul.
Ex. Taenia solium; T. saginata


 Lamarck, (1744-1829) părintele
evoluţionismului, elaborează un sistem de
clasificare natural, aşezând la bază speciile
inferioare. Este cel care introduce cuvântul
biologie pentru a desemna știința ființelor vii.
În prezent nu se poate afirma că există
sisteme de clasificare perfecte; atâta vreme
cât sunt grupe de animale puţin cunoscute,
poziţia lor sistematică este greu de stabilit.

Darwin spunea “ Va veni vremea, deşi eu

nu voi mai fi viu pentru a vedea, când
vor fi arbori genealogici foarte apropiaţi
de realitate”.

1809-1882
Spre finele sec. XX s-a vorbit de gruparea organismelor vii în trei regnuri primare:
1. Bacteria
2. Archebacteria
3. Eukaryota
În nici un sistem de clasificare actual nu apar virusurile, considerate ca agenţi
infecţioşi şi nu ca organisme vii.
Ulterior, considerându-se că termenul de “regn” este insuficient, s-a propus crearea
unui nou taxon, superior regnului: domeniu sau supraregn.

Margulis şi Schwartz, în 2000, propun, în funcţie de structura celulelor procariote şi

eucariote, următoarea împărţire a lumii vii:

Domeniul Prokaria – Regnul Bacteria (Monera)

Domeniul Eukaria – Regnul Protista, grupează organismele unicelulare

– Regnul Metaphyta (Plantae), organisme pluricelulare cu
nutriţie autotrofă

- Regnul Metazoa (Animalia), organisme pluricelulare cu

nutriţie heterotrofă prin înglobare
- Regnul Fungi, organisme pluricelulare cu nutriţie heterotrofă
prin absorbţie
 Istoricul zoologiei în România
 Primele referiri la animalele din
România le face în sec. XVII, N.
Milescu.
 Nicolae Milescu a fost unul din
marii calatori si carturari ai vremii
sale.
 A avut o cariera politica si diplomatica
spectaculoasa, ajungand prieten cu
Patriarhul de Ierusalim, om de
incredere al mai multor domnitori din
Moldova si Muntenia, ambasador la
curtea “regelui Soare” Ludovic al XIV-
lea, sol al tarului rus la curtea
stralucitoare a imparatului Chinei.
 Era unul dintre marile spirite ale
vremurilor sale, care se simtea la el
acasa in marile capitale europene.
 - învăţat poliglot
 Ulterior, în 1716, Dimitrie
Cantemir, conform lui Nicolae
Iorga, „primul mare intelectual
român de tip european, specialist
în probleme orientale”, în
lucrarea sa “Descriptio Moldavae”
menţionează pentru prima dată
specii de animale ce trăiau în
această parte a ţării. Din
descrierea speciilor de animale şi
a răspândirii lor geografice, reiese
ideea influenţei mediului asupra
conformaţiei animalelor, acest
lucru întâmplându-se cu 150 de
ani înaintea observațiilor lui
Darwin. Poliglot, vorbea 11 limbi.
 Peste un secol, în Transilvania, Gh. Şincai face
prima încercare de nomenclatură zoologică în
cartea sa “Istoria naturii sau a firii”. Zoologia ia un
avânt deosebit odată cu înfiinţarea la Iaşi a primei
Universităţi moderne din Tările Române în 1861, a
Societăţii de Medicină şi Ştiinţe Naturale de către I.
Cihac şi M. Zotta în 1883; un an mai târziu, Cihac
fondează Muzeul de Istorie Naturală şi publică o
carte de Istorie Naturală.
 În Transilvania, încă de la jumătatea sec. XIX se
constituie “Muzeul ardelean” în cadrul căruia
activează cercetători care publică lucrări de valoare:
I. Friwaldski (himenoptere), Sill (crustacee şi
miriapode), E.A. Bielz (moluşte), Herman (păianjeni,
Mamifere), Daday (crustacee, miriapode, mamifere)
etc.
 Spre sfârşitul sec. XIX, din şcoala ieşeană se
afirmă biologi care câştigă o faimă mondială:
Emil Racoviţă, Grigore Antipa, Dimitrie
Voinov, Paul Bujor, Aristide Caradgea, Ion
Borcea, Wilhelm Knechtel, V.Gh. Radu.
 Sunt înfiinţate institute zoologice, muzee,
reviste, societăţi.
Gr. Antipa înfiinţează în
1908, Muzeul de Istorie
Naturală din Bucureşti;
 în 1920 la Cluj, Emil
Racoviţa creează
primul Institut de
Speologie din lume
 I. Borcea înfiinţează în
1926 Staţiunea
zoologică de la Agigea,
pentru cercetarea
faunei Mării Negre.
Importanţa zoologiei
 Animalele, alături de plante, au constituit şi constituie un factor de mare importanţă în
evoluţia scoarţei terestre. Ele îşi pun amprenta asupra mediului în care trăiesc. Astfel,
scheletele protozoarelor şi animalelor marine s-au depus în decursul timpului pe fundul
mărilor şi oceanelor, constituind sedimente geologice importante: straturi cu foraminiferi
(creta), calcare cu numuliţi, cu amoniţi, straturi de silice formate de radiolari etc. În acelaşi
mod, s-au format şi se formează recifele coraliere, unele lungi de mii de km, ele
reprezentând mediu de viaţă pentru alte vieţuitoare.
 Pentru existenţa omului, animalele au o importanţă covârşitoare, multe dintre ele
constituind principala sursă de alimentaţie, îmbrăcăminte.
 Omul are în lumea animală mulţi prieteni: insecte, păsări şi alte vertebrate ajută omul în
protecţia culturilor de plante de interes economic. Multe nevertebrate participă la
remanierea solului, altele sunt ecarisatori ai apelor poluate.
 Pe lângă acestea, omul are şi “duşmani”.
 Sunt numeroase specii care provoacă omului boli grave - viermii paraziţi. Se cunoaşte rolul
multor insecte ca vectori ai unor agenţi patogeni (muşte, ţânţari, păduchi, purici, unele
mamifere). Alte animale constituie “rezervoare” naturale pentru agenţii patogeni. De
exemplu, o specie de antilope găzduieşte agentul bolii somnului, fără ca ea să fie afectată.
 De asemenea, omul se află într-un permanent conflict cu dăunătorii plantelor de cultură, ai
depozitelor de alimente: specii de insecte, nematode, acarieni etc.
 Pe lângă aspectul practic, studiul animalelor este important din punct de vedere ştiinţific
pentru că arată modul de evoluţie al vieţuitoarelor, relaţiile dintre mediul biotic şi cel
abiotic.
 Zoologia ne ajută să cunoaştem istoria apariţiei omului pe Pământ, relaţiile sale
filogenetice cu alte specii.