Particularități de construcție ale personajului

- Enigma Otiliei -
Apărut în 1938, romanul „Enigma Otiliei” a fost cea de-a doua „încercare
cu degetul a apei mării” a marelui critic literar George Călinescu, un roman
atipic României interbelice, atât de obișnuită cu subiectivismul realist.Lucrarea
este polemică (preluat de la Marcel Proust), cu puternice trăsături balzaciene
(tema paternității, subtema moștenirii, etc.), precum și realiste și romantice,
scriitorul reușind să îmbine armonios o multitudine de stiluri într-o operă
ingenuă și foarte bine receptată de către public.
Otilia Mărculescu este fiica vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, un
membru al burgheziei citadine și un avar convins.După mărturisirile lui
Călinescu, Otilia este „eroina” sa feminină, „tipizarea în ipostaza feminină”.
Orfană de mică, conștientă că mama sa a murit de „inimă rea” din cauza
zgârceniei soțului, devine o persoană puternică, complexă, o domnișoară
modernă (cântă la pianină, citește poezii în franceză, se îmbracă conform modei
de la Paris), un mister feminin incapabil de înțeles de ceilalți.
Prezentată prin comportamentism (fapte, gesturi, vorbe) și prin tehnica
poliedrului, sunt numeroase versiuni, numeroase Otilii, însă toate au o trăsătură
comună : unicitatea.Copilăroasă și ingenuă, dar totuși matură, este jucăușă cu
Pascalopol ( moșierul bogat), dar reticentă cu Felix (studentul orfan), încalcă
nonșalant normele sociale, însă este o fiică iubitoare pentru Costache („fetița
mea”).Astfel, urâtă de clanul Tulea, în ochii Aglaiei (baba absolută) devine o
materialistă, în ochii Auricăi e o stricată, pe când Stănică Rațiu (avocatul escroc)
o admiră și și-ar dori-o alături.Cunoscută de toți, neînțeleasă de nimeni, Otilia
este de o moralitate impecabilă, bună la suflet, sinceră, inteligentă și neașteptat
de matură pentru vârsta sa.
O secvență relevantă și arhiplină cu detalii semnificative (balzacianism)
cu semnificații caracteriale este descrierea camerei Otiliei – spațiul ei sigur, de
eliberare, și locul unde putea fi ea însăși.Dezordinea este primul lucru observat
de ochii cititorului : o dezordine boemă, trădându-i firea iute de artistă.O masă
de toaletă cu trei oglinzi mobile și cu multe sertare…trădează romantismul
(oglinda – motiv), dar ne și duce la tehnica narativă a multifațetelor : imaginei
fetei este reflectată din mai multe părți. Revistele mondene, hainele, partiturile și
volumele de poezii franțuzești, păpușile, pantofii, pălăriile, creează o grămadă
pestriță de preocupări și pasiuni, o exuberanță juvenilă amestecată cu o tendință
de „femme fatale”, toate încercând să mascheze universul spiritual, tainic și
vulnerabil.Camera este păstrătoarea Enigmei.
 Bănuielile și ipotezele desprinse din odaia fetei se revarsă, de asemenea, și
pe durata primei întâlniri cu Felix Sima – rudă îndepărtată, orfan și aspirant
student la Medicină – din primul capitol al romanului.Întregind realismul prin
veridicitatea și verosimilitatea datelor temporale și spațiale, timidul Felix este o
apariție stranie pe Strada Antim.Casa mare și kitschoasă, prezentată prin tehnica
detaliului semnificativ, îl sperie pe băiat, dar Otilia îl salvează exuberantă,
impresionându-l adânc.Prima lor întrevedere devine o analogie pentru relația ce
avea să se țeasă între cei doi : domnișoara este PRIMA care îl „salvează” de
ridicol, de singurătate, îl introduce în camera jocului de table și îl servește cu
prăjituri, dar îl uită apoi într-un colț, fiind distrasă de Pascalopol și de restul
oaspeților.Frumusețea și feminitatea, precum și grija maternă după care Felix
tânjea și pe care Otilia i-a oferit-o necondiționat îl impresionează adânc pe
naivul băiat, ce proiectează asupra ei o imagine divină, devenind idealul lui
feminin, prima femeie de care se îndrăgostește.
Titlul a fost inițial „Părinții Otiliei”, accentuând subtema
paternității.Otilia, orfană de la o vârstă fragedă, are destinul determinat de
aproape toate personajele implicate, asemeni unor „părinți”.Călinescu mută titlul
de la realismul-balzacian la modernismul citadin, accentuând felul în care era
percepută fata de arsenalul de personaje implicate și preocupate de traiul ei,
sau… de al lor.Neînțeleasă de Costache – „papa” - , de familia Tulea, de Felix
sau de Pascalopol, devine o enigmă imperceptibilă.
Modalitățile de caracterizare folosite de autor sunt : caracterizarea directa
(prin descriere făcută de scriitor), indirectă (desprinsă din comportamentul fetei)
și autocaracterizare (făcută de însăși Otilia).Astfel, portretul fizic, deși sumar
realizat, se desprinde din câteva descrieri sporadice, prin perspectiva tânărului,
la prima întâlnire a celor doi : „văzu în apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu
un cap prelung și tânăr de fată, încărcat cu bucle, căzând pe umerii.”, „Fata
părea să aibă optsprezece – nouăsprezece ani.Fața măslinie, cu ochii mici și
foarte albaștri, arăta și mai copilăroasă între multele bucle și gulerul de
dantelă.”Portretul moral și psihologic, mult mai amplu realizat, se desprinde din
comportament și din relația cu celelalte personaje.Între Felix și Otilia întâlnim o
relație ciudată, de iubire maternă împletită cu cea romantică, o relație confuză ce
îl va pune deseori de Felix în impas, dar îi va fi vitală pentru viitorul său (Otilia
îi făcea rost de bani, de cărți, îl motiva și îl consilia), prin sacrificiul ei (plecarea
cu Pascalopol) el reușind să-și termine Facultatea și să devină un medic de
succes.Poate fi numită oare un rău necesar?Deși studentul Weissman îi prezintă
lui Felix o parte din caracterul Otiliei : „Orice femeie care iubește un bărbat fuge
de el…”, acesta nu reușește să perceapă situația și din punctul ei de
vedere.Autorul justifică misterul feminin prim prisma imaturității lui Felix : nu
Otilia are vreo enigmă, ci Felix.„Pentru orice tânăr de douăzeci de ani,
enigmatică va fi în veci fata care îl va respinge, dându-i totuși dovezi de
afecțiune.”
„Enigma Otiliei” este un roman novice pentru perioada apariției sale,
Otilia stârnind polemici prin felul ei de-a fi atât în lumea ficțională, cât și în
România interbelică.Cheia misterului Otiliei era intelectualitatea, inteligența,
maturitatea care le lipseau tuturor personajelor ce roiau în jurul ei.O fată
contemporană, crudă, cu care viața a fost dură, Otilia este cu mult înaintea
vremilor : dorința ei de a se bucura de propria-i frumusețe și vioiciune,
conștientă de efemeritatea lor, îi sperie pe „integrii” săi prieteni și
cunoștințe.Astfel, Pascalopol îi mărturisește lui Felix, în epilog, după mulți ani
de la despărțirea celor doi : „A fost o fată delicioasă, dar ciudată.”