Proiect Geografie

1. Lacuri:
a. Lacul Bucura este un lac glaciar situat în Parcul Național Retezat
din Munții Retezat. Este cel mai mare lac glaciar din România.
Se află în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei, fiind
orientat în direcția nord - sud, aflanduse la altitudinea de 2.040 m.
Suprafața lacului este de 8,90 ha, cu lungimea de 550 m și lățimea
medie de 160 m, iar perimetrul de circa 1390 m. Lățimea maximă
este de 225 m, iar volumul estimat este de circa 625.000 m³.
Adâncimea maximă a apei lacului este de 15,5 m, în dreptul intrării
Izvorului Pelegii în lac.
b. Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România. Este situat
în masivul Ciomatu din județul Harghita, în stânga râului Olt, în
apropiere de stațiunea Tușnad. Lacul este așezat pe fundul
craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu Mare , din masivul
vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupții vulcanice în
Carpați și în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii
de ani.
Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m. De formă aproape
circulară are o lungime de 620 m și o lățime maximă de 460 m, o
suprafață de 19,50 ha și o adâncime maximă de 7 m. Lacul își
completează apele numai din precipitații, neavând izvoare. Puritatea
apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml
minerale.
c. Salina Praid este o mină de sare gemă din România, situată în
județul Harghita. Salina se află în bazinul muntilor Gurghiului,
cuprinsă în Dealul Sării.
Zăcămintele de sare din Transilvania s-au format cu 13,5 milioane de
ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă și sub un climat tropical,
foarte cald. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul
Transilvaniei, având o grosime medie de circa 400 m. Straturile
groase de sedimente depuse ulterior deasupra orizontului de sare au
apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil și plastic de sare, care a
căutat zone mai slabe ale scoarței terestre la marginea Transilvaniei,
unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălțimi de peste 1.000 m,
ajungând de multe ori chiar până la suprafața pământului. Corpul de
sare de la Praid are în plan orizontal o formă ușor elipsoidală, cu
diametrele de 1,2 si 1,4 km, iar pe baza sondelor de explorare se
apreciază că are o adâncime de 2,6 - 2,8 km, fiind în acest fel cel mai
mare corp diapirogen de sare gemă din țară.
În anul 2009, salina Praid a fost cea mai vizitată salină din România,
cu peste 200.000 de turiști anual.
d. Lacul de acumulare Vida sau Lacul cu vârtej este un lac artificial
realizat pe Râul Holod (Vida) print-un baraj de anrocamente de 10
m înălțime, cu o lungime la coronament de 70 m. Pentru
evacuarea debitelor maxime, barajul a fost prevăzut cu un
deversor tip pâlnie. Barajul a fost terminat în anul 1967.
Lacul de acumulare are un volum de 0,4 milioane m3 și o suprafață
de 6 ha. O curiozitate turistică a acestui lac o reprezintă pâlnia de
deversare, cu rolul de a normaliza debitul când sunt precipitații
abundente în zonă.

2. Delta Dunării
Delta Dunării cu o suprafață de 3446 km² , aflată în mare
parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina,este a doua
ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele
europene.
Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind
clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca
parc național în taxonomia internațională a IUCN.
Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord
de cel al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării
este traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de
29°, longitudine E. La nord, brațele Chilia și Musura formează granița
cu Ucraina. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe
5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei românești
revenindu-i o suprafață de 2540 km². Datorită celor 67 milioane de
tone de aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu
aproximativ 40 m².
Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid
specific stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse,
acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele
nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă
specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a
stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai
puține precipitații din România.
Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică
zonelor umede și ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă
6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care
cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de
apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2%
din suprafața deltei. De asemenea, există păduri alcătuite din arbori,
arbusti și plante agățătoare.
Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de
specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe.
Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colțuri ale
Pământului vin să cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul
Deltei Dunării sunt știuca și somnul. Fauna deltei este una bogată și
variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești,
crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele protejate prin
aceeași Directivă a Consiliului European.

3. Hidrocentrala Porțile de Fier

Hidrocentrala Porțile de Fier I este cea mai mare hidrocentrală de pe

fluviul Dunărea și are o putere instalată de 1080 MW. În aval există și
hidrocentrala Porțile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW.
Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea sârbă,
centralele română și sârbă la Porțile de Fier I cumulând 2160 MW, iar
cele de la Porțile de Fier II cumulând 500 MW; capacitatea maximă a
turbinelor este de 8700 m³/s. Centrala Porțile de Fier I este
amplasată la 15 km amonte de orașul Drobeta Turnu-Severin, iar
centrala Porțile de Fier II la 60 km în aval.
Navigația pe Dunăre este asigurată prin ecluze realizate pe ambele
maluri la ambele obiective, ele având împreună o capacitate de trafic
de 52,4 milioane tone/an pentru ecluzarea pe câte un sens și 37.2
milioane tone/an pentru ecluzarea în ambele sensuri.
Sistemul Porțile de Fier I este una din cele mai mari construcții
hidrotehnice din Europa și cea mai mare de pe Dunăre. Lacul său de
acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se întinde de la
baraj până la confluența cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona
Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între
localitațile Baziaș și Orșova.

4. Oraș(obiectiv turistic-autentic):Oradea
Situat la numai 13 km de granița de vest a României, municipiul
Oradea, reședința administrativă a județului Bihor, ocupă o poziție
central-europeană privilegiată, constituind un important nod de
comunicații.
Totodată, Oradea este și cel mai important oraș din regiunea istorică
Crișana. La recensământul din 2002 municipiul avea 206.614 de
locuitori. Zona metropolitană, care include și 11 comune învecinate,
avea, în anul 2002, o populație de 249.746 locuitori, dintre care
68,2% români, 28,7% maghiari ș.a.[6] În perioada interbelică, 20,6%
din populația orașului era alcătuită din evrei, fiind consemnate, de
asemenea, comunități de germani, slovaci, ucraineni etc.
Stațiunile balneare Băile Felix și Băile 1 mai se află la o distanță de 8
km, respectiv 4 km de oraș. Pe lângă apele termale recunoscute pe
plan internațional pentru efectele terapeutice, în această zonă se
găsește o formațiune carstică spectaculoasă, mai exact, un aven cu o
adâncime de 86 de metri, denumit în zonă "Craterul de la Betfia",
precum și Pârâul Peța, cu o vegetație tropicală unică în Europa.
De secole, municipiul Oradea a reprezentat un punct important de
referință pentru zonă, fiind cel mai important centru cultural și
comercial. În Evul Mediu, în Cetatea Oradei exista un observator
astronomic, iar astronomii care lucrau acolo foloseau meridianul
Oradei ca meridian de 0°.
Evenimentele revoluționare din decembrie 1989 au determinat
mutații profunde în structurile politice, sociale și economice
românești, fiind percepute imediat și în Oradea. De remarcat, pentru
perioada post-decembristă, la nivelul Oradei, este întoarcerea
acesteia la vechea sa traditie universitară. Începând cu 2 mai 1990,
prin hotărâre de guvern, ia ființă Universitatea Tehnică din Oradea,
care devine, un an mai târziu Universitatea din Oradea. În anii care au
urmat, instituția a cunoscut o continuă dezvoltare, fiind actualmente
unul dintre cele mai însemnate centre universitare din zona de vest a
țării.
5. Obiective turistice:
a. Castelul Bran
Castelul Bran se situează la mai puțin de 30 km de
Brașov, pe șoseaua ce pornește din vechiul cartier
Bartolomeu și leagă Brașovul de Câmpulung. Castelul
Bran este construit pe o stâncă, într-un punct cheie
din punct de vedere strategic.În prezent, în muzeul
de patru etaje sunt expuse colecții de mobilier,
costume, arme și armuri, iar Domeniul Bran cuprinde,
de asemenea, Parcul Regal cu cele două lacuri, Casa
de ceai, Casa administratorului și Casa Principesa
Ileana.
În anul 2000, Castelul Bran a fost revendicat de
arhiducele Dominic de Habsburg și de surorile sale,
Maria Magdalena Holzhausen și Elisabeth Sandhofer,
moștenitorii principesei Ileana, de la care castelul
fusese în 1948 trecut în proprietatea statului.În luna
mai a anului 2006, aceștia au devenit proprietarii
castelului și ai domeniului aferent, în urma unei decizii
guvernamentale de retrocedare.
Statul român a păstrat administrarea castelului pentru
încă 3 ani, până în 18 mai 2009. Înaintea retrocedării,
Ministerul Culturii a dispus mutarea colecțiilor
aparținând statului român de la Castelul Bran la Vama
Medievală. Pentru a putea redeschide muzeul, familia
de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecția
personală. Redeschiderea oficială a muzeului s-a
realizat la 1 iunie 2009.
b. Biserica Neagră-Brașov
Biserica Neagră, dedicată iniţial Sfintei Fecioare Maria,
a primit această denumire după marele incendiu din
1689. Biserica a fost construită începând cu anul 1383,
din iniţiativa preotului Thomas Sander şi este
considerată astăzi un simbol al goticului transilvănean.
Lucrările de construcţie, întrerupte de invazia turcească
din anul 1421 au fost reluate spre mijlocul secolului al
XV-lea, când s-a ridicat corpul trinavat al bisericii-hală
cu tribune laterale şi două turnuri pe vest, dintre care
numai cel de sud depăşeşte înălţimea navelor. Din
această perioadă datează şi cele cinci portaluri din
piatră, realizate sub influenţa şantierului bisericii Sfânta
Elisabeta din Košice din Slovacia, cel de vest constituind
un punct culminant al goticului târziu din această parte
a Europei. În dreptul accesului de sud-est a fost ridicat
pridvorul a cărui poartă de lemn are înscris anul 1477,
iar în interior se păstrează imaginea pictată a Fecioarei
cu Pruncul între Sfintele Ecaterina și Barbara, cu
stemele regelui Matia Corvinul (1458-1490) și a soției
sale, Beatrix de Aragon.
În urma adoptării Reformei religioase la Brașov, în anii
1542-1543, cu contribuţia directă a umanistului
Johannes Honterus (1498-1549), parohia Bisericii Negre
din Brașov a trecut la Confesiunea Augustană
evanghelică lutherană.
După incendiul din 1689, interiorul bisericii a fost
reconstruit în stil baroc. Biserica păstrează fragmente
de picturi murale medievale, cristelniţa din bronz în stil
gotic (1472), panouri ale altarului din Feldioara (1495),
stranele din secolul al XVIII-lea, orga mare (1839), orga
mică (1861) şi cea mai importantă colecţie de covoare
orientale din Europa din afara Turciei.
c. Grădina Botanică Alexandru Borza-Cluj
Întinsă pe o suprafață de aproape 14 hectare, în partea
sudică a Clujului, grădina botanică, organizată după
Unirea Transilvaniei cu România, în anii activității de
așezare pe temeiuri solide a universității clujene, a
reușit să se dezvolte în timp atât ca și un obiectiv
turistic clujean cât și ca important spațiu didactic și
științific din cadrul Universității Babeș-Bolyai.Este
înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj,
elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului
Național din România în anul 2010.
Grădina conține pe teritoriul său peste 10 000 specii de
plante din toate colțurile lumii, fiind structurată pe mai
multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic,
economic și medicinal. Flora și vegetația românească
sunt reprezentate prin plante din câmpiile transilvane,
Munții Carpați, Banat, etc.
Printre atracțiile grădinii se numără Grădina japoneză,
Grădina romană cu vestigii arheologice din vechea
colonie romană Napoca, printre care și o statuie a lui
Ceres, zeița cerealelor și a pâinii, alături de plante
cultivate care domină agricultura contemporană
românească.