Sunteți pe pagina 1din 1

A.

În cazul copiilor încarcerați în perioada comunistă se poate aplica dreptatea


corectivă, ce constă în despăgubirea daunelor morale la care au fost supuși
pentru neascultarea față de regim.Astfel, mulți elevi și studenți (dintre care cel
mai tânăr, de doar 12 ani) au fost închiși și torturați pentru acte de trădare față de
regimul comunist, fără privilegiul unui proces corect și încălcându-le drepturile,
nesocotindu-se (ne)gravitatea faptei sau motivul ei.De la a avea o opinie ce nu se
alinia cu direcția sovietică a comunismului românesc, până la acte teroriste
precum aruncarea în aer a unor statui, sute de tineri au îndurat ani lungi bătăi,
foame și frig.Prin actul de dreptate corectivă, ce se realizează prin celelalte două
tipuri de dreptate (distributivă și procedurală), s-ar produce o reparare a
nedreptății și prevenirea acțiunilor asemănătoare în viitor.Printre atitudinile ce se
înscriu, în acest caz, în înfăptuirea dreptății, se numără : deschiderea unui proces
contra celor care au ordonat închiderea copiilor pe o durată îndelungă de timp, în
condiții mizere, precum și pe toți cei responsabili pentru chinul lor, atât direct
(torționarii), cât și indirect (membrii PC).De asemenea, daunele morale ar putea
fi răsplătite atât financiar, cât și prin valorificarea situației : făcută cunoscută
publicului larg (integrată în manuale, cărți, emisiuni sau media), aceasta va
dezvălui ororile comunismului și va împiedica poporul să se reîntoarcă la acest
fel de abuz.
B.Cât pentru torționari, dreptatea aplicabilă vor fi cea distributivă și procedurală,
ce se completează reciproc și includ, în procesul lor, înfăptuirea dreptății
corective pentru victimele lor.Dreptatea procedurală, particularizată printr-un
proces, constă în analizarea amănunțită a situației, pentru a se lua decizia
corectă, iar cea distributivă se referă la corectitudinea cu care aceste informații
sunt utilizate pentru a împărți pedepsele între cei vinovați.Fiecare ar trebui să
primească o pedeapsă în funcție de faptele sale și de cât de adâncă a fost
nedreptatea produsă copiilor : după merit, conform lui Aristotel.În statul de
drept din zilele noastre, crimele perioadei comuniste trebuie judecate cu aceeași
considerație față de drepturile înfăptuitorilor ca și față de victime.Pedepsele
trebuie să se potrivească cu faptele, dar în timp ce li se respectă drepturile
omului, precum demnitatea persoanei și dreptul la viață.

S-ar putea să vă placă și