Chimie organică

1-1
 Chimia
 ramură a ştiinţei care studiază compoziţia, structura,
proprietăţile şi modificările materiei.
 la cele mai vechi civilizaţii (Babilon, Egipt, Grecia, India)
 Aristotel (350 î.Hr.) - totul este format ca o combinaţie a
patru elemente fundamentale: pământ, apă, aer şi foc.
 al-Tusi (1250) - materia este capabilă să se schimbe, dar
nu este în măsură să dispară (… conservarea masei)
 Alchimie - amestec de ştiinţă, filozofie, magie şi ocultism
practicat în antichitate şi evul Mediu, având ca obiective
transmutaţia metalelor comune în aur şi argint,
obţinerea unui elixir al nemuriri, a unui panaceu capabil
să vindece orice boală şi dezvoltarea unui solvent
universal (alkahest).
1-2
Chimie anorganică Chimie organică

Chimia
substanţelor obţinute substanţelor extrase din
din regnul mineral regnul vegetal şi regnul
animal (organisme vii)
Substanţe anorganice

forţă a vieţii, vis vitalis

imaterială şi
intangibilă
1-3
 Chimia Organică vs Forţa vitală
 În 1828, Friedrich Wohler...

vis vitalis
izomerie

1-4
 Ce sunt compuşii organici ?
 Compuşii organici sunt combinaţii chimice ale carbonului
cu atomii unui număr relativ mic de elemente chimice,
numite elemente organogene.
 Elementele organogene, în ordinea descrescătoare a frecvenţei:
carbon (C), hidrogen (H), oxigen (O), azot (N), clor (Cl), sulf
(S), fosfor (P), brom (B), iod (I), fluor (F), siliciu (Si), metale –
sodiu (Na), litiu (Li), magneziu (Mg), fier (Fe), cobalt (Co),
(cupru (Cu), zinc (Zn), plumb (Pb), mangan (Mn).
 Compuşii organici sunt combinaţii chimice poliatomice sau
molecule formate din cel puţin doi atomi diferiţi. Într-o
moleculă atomii sunt menţinuţi împreună prin legături
chimice care asigură fiecărui atom implicat posibilitatea de
a dobândi pe ultimul strat configuraţie electronică stabilă.
1-5
 Legături chimice în compuşii organici
 Tipul de legătură chimică
dintre doi atomi este dictat de
diferenţa de electronegativitate χ
manifestată între ei.

 Atomii cu electronegativităţi diferite îşi completează

configuraţia electronică prin transfer de electroni astfel încât
devin ioni care se atrag şi determină o legătură ionică
[cedează e-→ cation (+); acceptă e-→ anion (-)].
 Atomii cu electronegativităţi apropiate sau egale dobândesc
configuraţie electronică stabilă prin punere în comun a
electronilor de valenţă (neîmperecheaţi) formând o pereche de
electroni comună, care determină o legătură covalentă.
1-6
 Legături chimice în compuşii organici
 Într-un atom electronii sunt amplasaţi pe orbitali atomici
care au formă şi energie diferită, notaţi s, p, d şi f.

orbital s orbitali p py px pz
 Legătura covalentă se formează prin întrepătrunderea unui
orbital atomic monoelectronic al unui atom cu un orbital
atomic monoelectronic al celuilalt atom. Se obţine astfel un
orbital molecular de legătură în care electronii de valenţă
devin pereche de electroni comuni, atrasă de ambele nuclee
şi legând cei doi atomi într-o moleculă.
1-7
 Legături chimice în compuşii organici
 Legătura covalentă dintre doi atomi de hidrogen din cea
mai simplă moleculă (H2). Fiecare atom are un electron în
orbitalul 1s. Molecula H2 se obţine prin suprapunerea celor
doi orbitali atomici s monoelectronici, formând un orbital
molecular de legătură cu perechea de electroni comuni.

1s1 1s1 orbital molecular de legãturã

1-8
 Legături chimice în compuşii organici
 În funcţie de tipul orbitalilor atomici care se întrepătrund şi
de direcţia lor de întrepătrundere se poate obţine:
covalenţa σ prin întrepătrunderea axială a doi orbitali atomici
monoelectronici de tip s şi/sau p (legături σss , σsp sau σpp)

covalenţa
covalenţa π prin întrepătrunderea laterală a 2 orbitali atomici
monoelectronici de tip p paraleli. Covalenţa π nu permite
rotirea atomilor implicaţi, aşa
cum permite legătura σ şi este
mai slabă decât legătura σ.
1-9
 Legături chimice în compuşii organici
 Atomii de carbon formează legături covalente atât între ei
cât şi cu atomii altor elemente organogene.
 Numărul covalenţelor pe care le poate stabili un atom este
egal cu numărul electronilor de valenţă (neîmperecheaţi).
 Electronii neîmperecheaţi sau valenţele unui atom se
reprezintă prin liniuţe (―).
pereche de electroni neparticipanţi

atom atom atom atom atomi

tetravalent trivalent divalent monovalent monovalenţi

1-10
 Legături chimice în compuşii organici
 În funcţie de numărul electronilor de valenţă puşi în comun,
între atomii elementelor organogene se poate stabili:
• legătura covalentă simplă, σ (–) - fiecare atom implicat
participă cu un electron → o pereche de eˉ comuni

• legătura covalentă dublă, σπ (=) - fiecare atom implicat

participă cu doi electroni → două perechi de eˉ comuni

• legătura covalentă triplă, σππ (≡) - fiecare atom implicat

participă cu trei electroni → trei perechi de eˉ comuni

1-11
 Caracteristicile legăturii covalente
Lungimea legăturii
• reprezintă distanţa între nucleele atomilor pe care îi leagă
• este numită şi distanţă interatomică
• se exprimă în angstromi (Å) 1Å = 10-10 m
• scade cu multiplicitatea legăturii
lungimea covalenţei

legătură simplă legătură dublă legătură triplă

(σ) (σπ) (σππ)
• este determinată de intensitatea interacţiunii dintre atomi:
cu cât interacţiunea este mai puternică cu atât lungimea
legăturii este mai mică.
1-12
 Caracteristicile legăturii covalente
Energia de legătură
• este cantitatea de energie necesară pentru desfacerea unei
legături covalente dintr-o moleculă (kJ/mol sau kcal/mol)
• scade odată cu creşterea lungimii legăturii
• creşte cu multiplicitatea legăturii
• cu cât energia de legătură este mai mică, legătura covalentă
este mai stabilă → compuşii cu legături covalente multiple
sunt mai reactivi decât cei cu legături covalente simple.
energia de legătură

legătură simplă legătură dublă legătură triplă

(σ) (σπ) (σππ)
stabilitatea legăturii 1-13
 Caracteristicile legăturii covalente
Polaritatea legăturii
• exprimă cât de uniform este repartizată perechea comună
de electroni între nucleele atomilor pe care îi leagă.
• este determinată de diferenţa de electronegativitate (χ)
dintre atomii implicaţi în formarea ei:
• χ = 0 sau χ < 0,5 determină o legătură covalentă nepolară,
în care dubletul electronic de legătură aparţine simetric
atomilor pe care îi leagă.
• χ = 0,5÷2,0 determină o legătura covalentă polară, în care
dubletul electronic de legătură este deplasat parţial spre
atomul mai electronegativ. Astfel, la atomi apar două
sarcini parţiale δ+ şi δ- respectiv doi poli (+ şi -). Polaritatea
unei legături covalente se transmite moleculei.
1-14
 Chimia organică – Chimia carbonului
• Atomul de carbon are volum relativ mic, determinat de cei
şase electroni (număr de masă Z = 6e-)
• configuraţia electronică în stare fundamentală → 1s22s22p2
Stare fundamentală

↑↓ ↑↓ ↑ ↑
1s2 2s2 2px1 2py1 2pz0

 Având în stare fundamentală 2 electroni neîmperecheaţi pe

ultimul strat, teoretic atomul de carbon este divalent,
prezentând 2 orbitali atomici monoelectronici (2px şi 2py).
 Când formează legături covalente, atomul de carbon trece
din starea fundamentală într-o stare excitată, devenind
tetravalent, deoarece prezintă 4 electroni neîmperecheaţi,
respectiv 4 orbitali monoelectronici. 1-15
 Chimia organică – Chimia carbonului
 Modificarea de stare se realizează prin hibridizare.
Hibridizarea este contopirea sau amestecarea orbitalilor
atomici de pe ultimul strat al învelişului electronic, precedată
de decuplarea unui electron de pe un orbital atomic s şi
promovarea lui pe un orbital atomic p.

Stare fundamentală Stare excitată

promovare e-
↑↓ ↑↓ ↑ ↑ ↑↓ ↑ ↑ ↑ ↑
1s2 2s2 2px1 2py1 2pz0 1s2 2s1 2px1 2py1 2pz1

Atomul de carbon este tetravalent deoarece prin hibridizare

are pe ultimul strat 4 electroni necuplaţi şi poate participa
cu ei la formare de legături covalente simple şi/sau multiple.
1-16
 Chimia organică – Chimia carbonului
 Prin hibridizare orbitalii atomici tip s şi p - care au forme
şi energii diferite - se transformă în orbitali hibrizi, care
au o altă formă şi energie, rezultate din contopirea
orbitalilor atomici.

orbital atomic s orbital atomic p orbital hibrid

 În funcţie de tipul şi numărul orbitalilor atomici proprii
implicaţi în contopirea cu alţi orbitali atomici, un atom
de carbon poate forma legături covalente în trei stări de
hibridizare:- hibridizare sp
- hibridizare sp2
- hibridizare sp3
1-17
 Chimia organică – Chimia carbonului
σ π σ
Hibridizarea sp legătură triplă
π
 se contopesc 1 orbital atomic s şi 1 orbital atomic p, fiecare
ocupat cu câte un electron, obţinându-se 2 orbitali hibrizi
monoelectronici, notaţi sp
2 orbitali hibrizi sp
Stare excitată

↑↓ ↑ ↑ ↑ ↑ ↑↓ ↑ ↑ ↑ ↑
1s2 2s1 2px1 2py1 2pz1 1s2 2py1 2pz1
 Cu doi orbitali hibrizi carbonul stabileşte două covalenţe σ,
iar cu cei doi orbitali atomici p puri (nehibridizaţi)
formează două covalenţe π .
Atomul de carbon hibridizat sp formează o legătură triplă
–C≡C, –C≡N 1-18
 Chimia organică – Chimia carbonului
σ
Hibridizarea sp2 σ σ
π legătură dublă

 se contopesc 1 orbital atomic s şi 2 orbitali atomici p, fiecare

ocupat cu câte un electron, obţinându-se 3 orbitali hibrizi
monoelectronici, notaţi sp2 .
3 orbitali hibrizi sp2
Stare excitată

↑↓ ↑ ↑ ↑ ↑ ↑↓ ↑ ↑ ↑ ↑
1s2 2s1 2px1 2py1 2pz1 1s2 2pz1
 Cu trei orbitali hibrizi carbonul stabileşte trei covalenţe σ,
iar cu orbitalul p pur (nehibridizat) stabileşte o covalenţă π
Carbon hibridizat sp2 formează şi o legătură dublă
>C=C, >C=O, >C=N, >C=S
1-19
 Chimia organică – Chimia carbonului
σ
Hibridizarea sp3 σ
legături simple
σ
σ

 se contopesc 1 orbital atomic s şi 3 orbitali atomici p, fiecare

ocupat cu câte un electron, obţinându-se 4 orbitali hibrizi
monoelectronici, notaţi sp3 3
4 orbitali hibrizi sp
Stare excitată

↑↓ ↑ ↑ ↑ ↑ ↑↓ ↑ ↑ ↑ ↑
1s2 2s1 2px1 2py1 2pz1 1s2

 Cu cei patru orbitali hibrizi atomul de carbon stabileşte

patru covalenţe σ.
Carbon hibridizat sp3 formează numai legături simple
C – C, C – H, C – O, C – N, C – Cl, C – Br, C – S etc.
1-20
 Caracterul unic al atomului de Carbon
Atomul de carbon hibridizat are pe ultimul strat 4 electroni
neîmperecheaţi şi poate stabili legături simple şi/sau
legături multiple cu alţi atomi de carbon sau cu atomi ai
altor elemente organogene.

Atomii de carbon se unesc între ei prin legături covalente

puternice şi stabile, simple sau multiple, formând lanţuri
cu lungimi şi forme diferite, numite catene.
catenă liniară catenă ramificată catenă ciclică
C
C C C C
C C C C C C C
C
C C
C
C
1-21
 Caracterul unic al atomului de Carbon
 Catenele se clasifică şi în funcţie de tipul legăturilor dintre
atomii de carbon înlănţuiţi:
catene saturate conţin numai prin legături simple C–C

catene nesaturate conţin cel puţin o legătură dublă C=C sau

/şi legătură triplă C≡C
C C C C C

catene aromatice formate din 6 atomi de carbon uniţi prin

legături simple şi legături duble alternative
C într-o catenă ciclică hexagonală.
C C
C C
C
1-22
 Caracterul unic al atomului de Carbon
 Atomii de carbon se clasifică în funcţie de numărul
covalenţelor stabilite cu alţi atomi de carbon:
• carbon primar (p) - legat de un singur atom de carbon
• carbon secundar (s) - legat prin două covalenţe de alt/alţi
carbon
• carbon terţiar (t) - legat prin trei covalenţe de alt/alţi carbon
• carbon cuaternar (q) - legat prin patru covalenţe de alţi
atomi de carbon
H H H H H
H Cs C
t t
C qC C
q
C pC O
s
H pC H Br
H

1-23
 Clasificarea compuşilor organici
Compuşii organici care conţin în moleculă numai atomi de
carbon şi atomi de hidrogen se numesc hidrocarburi.
 Hidrocarburile sunt încadrate în clase sau familii
distincte, în funcţie de modul de legare al atomilor de
carbon şi de raportul atomic C/H.
 Fiecare clasă de hidrocarburi are o formulă moleculară
generală, care indică prin simboluri chimice atomii
elementelor organogene prezente în moleculă şi prin cifre
în subscript numărul fiecărui tip de atomi.

1-24
 Clasificarea compuşilor organici
- alcani CnH2n+2
saturate
- cicloalcani CnH2n

Hidrocarburi - alchene CnH2n

CnH2n+2-2d-4t-2c nesaturate - alcadiene CnH2n-2
- alchine CnH2n-2
- mononucleare CnH2n-6
aromatice
- polinucleare CnH2n-x

1-25
 Clasificarea compuşilor organici
 Alţi compuşi organici conţin în moleculă şi atomi ai altor
elemente organogene, sub formă de grupare funcţională
legată de un rest de hidrocarbură notat cu R.
 Grupările funcţionale sunt formate din unul sau mai
mulţi atomi şi au denumiri specifice: hidroxil (–OH),
amino (–NH2), clorură (–Cl), carboxil (–COOH), etc.
Compuşii organici care conţin în moleculă cel puţin o
grupare funcţională ataşată la un rest hidrocarbonat se
numesc derivaţi funcţionali ai hidrocarburilor sau
compuşi organici cu funcţiuni

1-26
 Clasificarea compuşilor organici
 Compuşii organici care au în moleculă una sau mai multe
grupări funcţionale de acelaşi tip, sunt numiţi generic
compuşi organici cu funcţiuni simple
- compuşi halogenaţi R–X (X= F, Cl, Br, I)
- compuşi hidroxilici R–OH, Ar–OH
- amine R–NH2
- nitroderivaţi R–NO2
-compuşi carbonilici >C=O
- compuşi carboxilici R–COOH
- nitrili R–CN
- acizi sulfonici R – SO3H

1-27
 Clasificarea compuşilor organici
 Compuşii organici care conţin în moleculă două sau mai
multe grupări funcţionale diferite sunt numiţi generic
compuşi organici cu funcţiuni mixte.
- aminoacizi
- hidroxiacizi
- compuşi polihidroxicarbonilici
- cetoacizi
- …..

1-28