Fluturele si albastrica

Pe când stăteam întinsă pe iarbă şi priveam norii ce luau forme misterioase am

auzit o foşnitură lângă un copac. Mi-am întors privirea într-acolo şi ce să vezi?!
Un fluture de toată frumuseţea, cu aripile mari, colorate cu albastru, galben,
violet, alb şi roşu, stătea zgribulit pe un fir de iarbă.
M-am mirat foarte tare de una ca aceasta, că doar ce să caute un fluture iarna în
pădure?! Fluturii zburdă vara şi ne bucură privirile, trebuia să fie ceva fermecat
la mijloc. M-am întorsc încet pe burtă ca să nu-l sperii şi am încercat să ascult
mai atent. Ce credeţi că mi-au auzit urechile? Fluturele cel frumos vorbea cu o
micuţă albăstrică, abia ieşită şi ea la soare:

- Vaai dar ce floare frumoasă, n-am mai vazut aşa ceva! zise Albăstrica uitându-
se la fluture.
- Dar eu nu sunt floare, sunt fluture...
- Fluture? Ce e un fluture? Îţi spun sincer că nu am mai vazut niciodat ă aşa ceva
şi nici n-am mai auzit până acum de „fluture"
- Cred şi eu că nu ai mai văzut pentru că noi toamna dispărem, ne alung ă vântul
şi frigul, ne îngreunează ploaia aripile...
- Aripile? Astea aşa frumos colorate nu sunt petale?
- Nu albăstrico, ţi-am spus că nu sunt floare. Sunt fluture şi pot să zbor de aceea
am aripi.
- Poti să zbori? Să pleci din padure şi să vezi alte locuri???
- De fapt...puteam să zbor. Toamna trecută pe când mă pregăteam să plec spre
un loc mai cald cu prietenii şi familia mea un bondar neatent a dat peste mine şi
mi-a frânt o aripă. N-am mai putut să mă ridic şi ceilalţi au plecat f ăr ă mine. Am
stat toată toamna şi toată iarna ascuns într-o magazie.
- Vorbeşti foarte ciudat pentru că nici de „magazie" nu am mai auzit...Dar cum ai
ajuns până aici dacă nu mai poţi zbura?
- Albăstrico eşti foarte simpatică. În magazia asta erau depozitate multe haine şi
pălării care mi-au ţinut puţin de cald. Dar când ningea sau bătea vântul nimic nu
mai putea să-mi ţină de cald. Astăzi a intrat o fetiţă în magazie şi a luat o p ăl ărie
mare de soare. M-am ascuns şi eu în pălărie şi am venit cu ea până la pădure.
- Da tare friguros mai eşti. Eu până de curând am stat învelit ă cu zăpad ă şi îmi
era tare bine, nu bătea vântul ca să mă rupă, nu mă culegea nimeni...acum a
venit soarele şi peste puţin timp sigur o să mă sulgă cineva de aici.
- Să te smulgă? Nu, eşti prietena mea şi nu am să permit nimănui să te rupă de
aici.
- Fluturaşule aşa e soarta noastra să ajungem în bucheţele, nu ai cum să te
împotriveşti. Chiar mai adineauri până să ne punem noi doi la vorbă au venit doi
copii şi le-au luat pe surioarele mele.
- Dar ...din întâmplare nu ai nişte surioare mai mari?
- Mai mari?Nu...noi toate suntem aşa mici, brânduşele, albăstrelele, toporaşii,
ghioceii - primăvara vrea să fim aşa .
- Înseamnă că o să mor de foame. Speram că dacă scap din magazia aia o s ă
găsesc o floare mai mare să mă hrănească şi pe mine. N-am mai mâncat din
septembrie.
- Nu! Nu trebuie să mori de foame. Dacă mai rezişti câteva zile, poate o
săptămână, vor răsări şi florile mai mari. O să fie plin de lalele de toate culorile
şi o să ai mâncare din belşug. Până atunci o să ne ţinem de urât unul altuia.
Ascultam această conversaţie şi nu-mi venea să cred ce aud. Fluturii şi florile
vorbesc? Bietul fluture stătuse toată iarna nemâncat şi aş fi vrut să-l ajut dar nu
ştiam dacă ar vorbi cu mine.
Aveam o pălărie de paie cu nişte trandafiri galbeni prinşi în păr ţi. Nu prea m ă
pricepeam eu la ce mănâncă fluturii dar merita să încerc. Aşa că, am întins
pălăria cât mai aproape de copacul unde vorbeau cei doi şi, fericire!! Fluturele a
simţit mirosul florilor şi s-a năpustit înfometat asupra lor. Albăstrica îşi apropia
cele două frunze ce-i străjuiau tulpina de parcă ar fi batut din palme de fericire
pentru că fluturele se ridicase de la pământ şi zbura din nou.
Î
Şi-am încălecat pe o floare
Şi v-am spus o poveste de plimbare.