MITOZA - MEIOZA

Diviziunea celulară

          Ciclur celular reprezintă totalitatea evenimentelor prin care o celulă a organismului
crește, își dublează cromozomii și se divide, rezultând astfel două celule identice. Un ciclu
celular are două perioade: interfaza și ciclul mitotic (pentru celulele somatice) sau meiotic
(pentru celulele gametice/sexuale).

          Diviziunea mitotică este cea pe baza căreia se realizează creșterea organismului. Aceasta
debutează prin diviziunea nucleului sau cariochineză și se termină cu diviziunea citoplasmei
sau citochineză. Originea multiplicării celulare stă în replicarea ADN-ului cromozomial, care
are loc în stadiul S al interfazei.

          Meioza are loc la organismele cu reproducere sexuată, fiind un tip particular de diviziune
în care se pornește de la celule diploide și se ajunge la celule haploide sau gameți, prin unirea
cărora rezultă zigotul diploid (celula unică) de la care se pornește dezvoltarea unui nou
organism pluricelular complex.

          Celulele fiind rezultate în urma mitozei au un număr egal de cromozomi (material
ereditar), repartizat uniform în nucleul celular, Această diviziune asigură creșterea continuă,
diferențierea celulară și continuitatea genotipului, având loc în celulele somatice aflate în plină
creștere și în țesutul embrionar.

Mitoza

(greacă: mitos-fir)

          Este tipul de diviziune celulară prin care celula somatică se multiplică, ducând la
creșterea organismelor pluricelulare. Cuprinde diviziunea nucleară și diviziunea citoplasmatică,
rezultând astfel două celule fiice identice. Mitoza este un proces continuu, dar pentru ușurarea
înțelegerii succesiunii fenomenelor, ea a fost împărțită didactic în patru faze: profaza, metafaza,
anafaza și telofaza. Interfaza sau etapa metabolică, nu este o parte a mitozei, deși este frecvent
inclusă în descrierea procesului de diviziune, fiind plasată înaitea profazei. Ea este însă o fază a
ciclului celular și este împărțită în stadiile G1, S și G2.

          Diviziunea celulară este baza reproducerii organismului. Perioada dintre două diviziuni
mitotice se numește cilcu celular. Acesta cuprinde interfaza și diviziunea celulară împărțite în
următoarele etape: G1 – perioada pesintetică, S – perioada sintetică, G2 – perioada
postsintetică, M – mitoza (diviziunea).

Interfaza
          Este perioada ce are loc înaintea diviziunii nucleului, etapă în care celula se pregătește
pentru mitoză. Alcătuită din fazele G1, S și G2, ea este etapa dintre două mitoze consecutive. În
aceată fază celula are cea mai ridicată activitate metabolică din ciclul celular, deoarece acum au
loc procese importante care preced mitoza. Nucleul este vizualizat la microscopul optic ca fiind
o structură uniformă, iar cromozomii sunt despiralizați. Vizibili sunt doar nucleonii și au loc
modificări ale cromatinei nucleare (materialului genetic).

          În perioada G1 cantitatea de ADN este constantă (2n în celulele somatice, n în cele
gametice). Are loc sinteza intensivă de ARN pe matriță ADN, proteine și enzime. Se
acumulează ATP în celulă (adenozin trifosfat – sursă importantă de energie, baza procesului de
respirație celulară) și crește numărul de organite celulare. G1 se desfășoară pe durata a patru-
zece ore (2În perioada S are loc replicarea ADN-ului prin mecanism semiconservativ, cantitatea
de ADN crescând la 4n în celulele somatice și la 2n în celulele gametice. Cromozomii sunt de
asemenea replicați datorită replicării ADN-ului pentru ca, apoi, în timpul fazei M (mitoza) să
fie duplicați și segregați în cele două celule fiice, iar fiecare celulă fiică va conține aceeași
cantitate de informație genetică (același număr de cromozomi și aceeași cantitate de ADN) ca
și celula mamă.

          Sinteza de ARN continuă paralel. Durata acestei perioade este de 5 – 8 ore (35 – 40 % din
interfază).

          În perioada G2 continuă sinteza de ARN și proteine și se acumulează în celulă cantități

mari de tubulină, actină și miozină, structuri proteice esențiale pentru diviziunea celulară.
Durata este de 3 – 5 ore (25 – 35 % din interfază). După terminarea interfazei începe mitoza,
care asigură continuitatea vieții prin creșterea, multiplicarea, diferenșierea și regenerarea
țesuturilor organismului. Mitoza ocupă 10% din ciclul celular și poate dura între câteva minute
și câteva ore, în funcție de tipul celulelor care se divid.

Profaza

          Cromozomii se răsucesc puternic spiralizându-se și se condensează devenind vizibili.

Aceștia sunt alcătuiți fiecare din două cromatide (sunt dicromatidici) răsucite una în jurul
celeilalte, ambele fiind cuplate la nivelul centromerului. Nucleolul și membrana nucleară se
degradează și dispar la sfârșitul profazei și apar centrii mitotici. Succesiunea temporală a
proceselor care se petrec în această etapă este:

 Migrarea centriolilor dublați încă din interfază spre polii celulei

 Evidențierea optică a cromozomilor datorită condensării cromatinei
 Degradarea nucleolilor și a membranei nucleare și formarea fusului de diviziune cu
amestecul carioplasmei (substanța fundamentală a nucleului alcătuită din proteine,
enzime și acid ribonucleic) și hialoplasmei (zona periferică a citoplasmei celulare)

Profaza ocupă 30 de minute (50 % din mitoză). Fusul de diviziune este alcătuit din filamente
care leagă centriolii situați la polii celulei mitotice.

Metafaza

            Cromozomii bine constituiți și delimitați se așează în regiunea ecuatorială (centrală) a

nucleului, formând placa metafazică sau placa ecuatorială. Datorită bunei delimitări a
cromozomilor, această etapă este cea mai potrivită pentru analiza cariotipujlui uman.
Cromozomii se atașează de fibrele fusului de diviziune cu ajutorul centromerului, prin
kinetocor (component al ultrastructurii centromerului), cele două cromatide ale fiecărui
cromozom fiind așezate una lângă alta și unite prin centromer. Astfel cromozomii sunt dispuși
în formă de stea (cu centromerul spre centru). La sfârșitul metafazei are loc diviziunea
centromerilor, cromozomii devenind monocromatidici. Metafaza are durata de opt minute,
constituind 13 % din mitoză.

Anafaza

         Are loc clivarea cromozomilor pe axul longitudinal și rezultă doi cromozomi fii
monocromatidici care sunt atașați printr-un centromer propriu pe placa ecuatorială.
Cromozomii monocromatidici încep să migreze spre polii celulei, prin glisarea pe axul
longitudinal al fibrelor de tubuluină ale fusului de diviziune. Prin urmare, la polii celulari se
formează două seturi de cromozomi, câte un set la fiecare pol, fiecare cromozom
monocromatidic de la un pol fiind o copie identică a celului de la polul opus, cele două copii
având aceeși informație genetică și constituție ca și cromozomul mamă care a fost clivat. La
polii celulari are loc segregarea celor două copii identice ale fiecărui cromozom. Anafaza
durează patru minute (7 % din mitoză). Se consideră că deplasarea cromozomilor către polii
celulari se face ca urmare a contracțiilor proteinelor contractile (actina și miozina) din
alcătuirea microtubulilor fusului d ediviziune.

5 – 50 % din interfază).

Telofaza

          Are loc decondensarea și despiralizarea cromozomilor cu formarea câte unui nou nucleu
la fiecare pol, care devine omogen din punct de vedere optic. Fiecare pol conține un număr
diploid (2n) de cromozomi. Se formează membrana nucleară în jurul fiecărui grup de
cromozomi și la sfârșitul telofazei apar și nucleolii. Fusul de diviziune se degradează și masa
citoplamatică se separă în două jumătăți odată cu repartiția organitelor citoplasmatice în cele
două celule fiice genetic identice, morfologic și funcțional cu celula mamă.

          Citokineza (kytos – cavitate, kinesis – mișcare) reprezintă diviziunea citoplasmei și a

tuturor organitelor citoplasmatice și a membranei celulare. Este stadiul final al mitozei,
diviziune la finalul careia, dintr-o celulă somatică diploidă (2n) rezultă două celule fiice tot
diploide.

          Există anumite tipuri de mitoză caracterizate prin existența unor diferențe între celula
mamă și celulele fiice. Astfel sunt:

 Mitoza homoheterotipică – celulele fiice sunt identice între ele dar mai mature decât
celula mamă, Caracteristică diferențierii celulare (din celula stem rezultă celule
specializate ce caracterizeaza un anumit țesut al organismului)
 Mitoza homoheterotipică – una din celulele fiice este identică celulei mamă, iar cealaltă
este diferită.
 Mitoza de diferențiere – tipică pentru limfocite, celulele fiice fiind mai tinere decât celula
mamă.
Funcțiile mitozei sunt asigurarea unui număr constant de cromozomi, deci responsabilă de
constanța meterialului ereditar de la celula mamă la celulele fiice, asigură integritatea
structurală și funcțională a țesuturilor (înlocuirea celulelor distruse sau bătrâne), asigură
creșterea și dezvoltarea organismului precum și regenerarea țesuturilor și organelor.

Meioza

(greacă: meion – mai mic)

          Este tipul particular de diviziune, în urma căruia are loc formarea celulelor haploide din
celulele diploide. Are loc numai în cadrul gametogenezei fiind diviziunea indirectă specifică
celulelor germinale (spermatozoidul și ovocitul de ordinul II) cu formarea celulelor sexuale
(gameți). Meioza se produce doar în organismele care se produc sexuat și care produc gameți.
Gameții au un număr înjumătățit sau haploid de cromozomi (n) caracteristic fiecărei specii.
Meioza este practic un mod de menținere a constanței numărului de cromozomi de la părinți la
urmași, deoarece dacă aceasta nu ar avea loc, numărul de cromozomi s-ar dubla la fiecare
generație. În cadrul meiozei au loc două diviziuni nucleare succesive care preced formarea
gameților:

 Diviziunea reducțională sau meioza primară

 Diviziunea ecuațională sau meioza secundară, aceasta fiid similară mitozei.

Meioza primară este precedată de interfază, în faza S a acesteia ADN-ul replicându-se doar o
dată cu formarea cromatidei soră a fiecărui cromozom, având ca rezultat final cromozomii
bicromatidici. Între diviziunea unu și doi poate exista o etapă intermediară – interchineza, fără
sinteză suplimentară de ADN. Fiecare dintre cele două etape ale meiozei cuprinde patru faze:

 Profază
 Metafază
 Anafază
 Telofază

Diviziunea reducțională

          Aceasta reduce numărul de cromozomi al unei celule diploide (2n) cu formarea a două
celule fiice haploide (n).

          Profaza 1 este cea mai complexă și cea mai lungă etapă, în care au loc modificări ale
cromozomilor cu semnificație genetică deosebită fiind subdivizată la rândul ei în cinci stadii
succesive:

1. Leptoten (leptos – subțire, tainia – panglică) – începe condensarea cromatinei nucleare,

forma cromozomilor devenind vizibilă, aceștia fiind alcătuiți din filamente subțiri și
două cromatide. Ei sunt organizați într-o rețea numită spirem.
2. Zigotem (zygotos – împreună) – cromozomi omologi matern și patern se asociază pe
axul longitudinal pe toată lungimea lor, de la telomer către centromer, alinierea lor
formând complexul sinaptonemal. Asocierea începe într-un punct și se extinde similar
unui fermoar, iar locii omologi corespund. Dacă pe parcursul celor doi cromozomi
 bivalenți există necorespondențe de loci, ei nu se unesc în acele porțiuni, alipindu-se
doar în segmentele omoloage. Formarea complexului sinaptonemal este caracteristică
meiozei. Funcția complexului este de a menține legați cromozomii omologi și de a
asigura crossing-over-ul.
3. Pahitem (pachys – gros) – cromozomii se spiralizează și se condensează, fiecare
cromozom fiind vizibil și format din două cromatide surori, deci fiecare bivalent fiind
alcătuit din doi cromozomi bicromatidici omologi, rezultând astfel o structură alcătuită
din patru cromatide numită tetradă. Procesul de crossing-over se desfășoară între
cromatidele non-surori ale cromozomilor omologi, astfel are loc schimbul reciproc de
segmente cromatidice prin care se formează noi combinații de gene în gameți. Crossing-
over-ul reprezintă una din sursele variabilității umane.
4. Diploten (diploos – dublu) – apar forțe de respingere între cromozomii omologi care au
fost supuși crossing-over-ului, cu dispariția complexului sinaptonemal. Se produce
separarea cromozomilor unui bivalent, care începe la nivelul centromerului. Astfel,
cromozomii omologi mai sunt uniți doar prin cele patru cromatide la nivelul unor puncte
de contact numite chiasmata.
5. Diakinesis (dia – divergent, kinesis – mișcare) – cromozomii ating maximul de
condensare, cromozomii omologi fiind uniți doar prin câteva chiasme. Aceștia se separă
complet până la sfârșitul etapei deoarece chiasmata (punctele de contact dintre omologi)
sunt împinse de forțele electrostatice către extremitățile bivalenților. Începe să se
formeze fusul de diviziune.