BADOI IULIANA MADALINA

MSSS ANUL II

SUPRAVEGHEREA SPECIALIZATĂ - RĂSPUNDEREA PENALĂ A

MINORULUI

Criminalitatea juvenila este una dintre problemele importante ale societatii

contemporane, deoarece se constată o tendinta ascendenta a acestui tip de
infractionalitate.
Foarte multi minori comit infractiuni contra persoanei, infractiuni privind
regimul  drogurilor, infractiuni contra patrimoniului etc., situatie care reclamă o
reactie sociala pe masura. Această realitate cruda i-a determinat pe autorii de
specialitate să propună, iar pe legiuitor să adopte, o paletă largă de sancţiuni
aplicabile minorilor infractori.
În vederea combaterii acestui fenomen, legiuitorul român, tinând seama de
starea psiho-psihică specifică minorilor infractori, aflati în diferite etape ale
minoritătii, a instituit o vârstă minimă, de la care minorii răspund penal.
Astfel, legiuitorul a stabilit că minorii au capacitate penală începând cu
vârsta de 14 ani, iar în ceea ce-i privește pe minorii cu vârsta între 14 și 16 ani a
instituit o prezumtie relativă de lipsă a discernământului . Prezumtia poate fi
răsturnată dacă se probează că au săvârşit fapta cu discernământ.
Aşadar, minorii care nu au împlinit 14 ani şi minorii care au împlinit această
vârstă, dar nu au avut discernământ în momentul comiterii faptei prevăzute de
legea penală, nu răspund penal.
Ce instrumente juridice pot fi folosite față de minorii care nu răspund
penal? Conform art. 84 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protectia şi
promovarea drepturilor copilului , fată de copilul care a săvârşit o faptă prevăzută
de legea penală şi care nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de
asistentă socială şi protectia copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se
află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c). Este
vorba despre plasament si supravegherea specializată.

Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, pentru dispunerea uneia dintre
cele două măsuri, comisia pentru protectia copilului, atunci când există acordul
părintilor sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, după caz, instanta
judecătorească, atunci când acest acord lipseste, va ţine seama de:

a) conditiile care au favorizat săvârsirea faptei;

b) gradul de pericol social al faptei;

c) mediul în care a crescut si a trăit copilul;

d) riscul săvârsirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;

e) orice alte elemente de natură a caracteriza situatia copilului.

Conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, măsura supravegherii

specializate constă în mentinerea copilului în familia sa, sub conditia respectării de
către acesta a unor obligatii, cum ar fi:

a) frecventarea cursurilor scolare;

b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;

c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite

persoane ;

Potrivit art. 86 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care fapta prevăzută de legea
penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de
pericol social, precum si în cazul în care copilul pentru care s-au stabilit măsurile
prevăzute la art. 85 săvârseste în continuare fapte penale, comisia pentru protectia
copilului sau, după caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă
determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial
specializat.

Conform art. 62 din Legea nr. 272/2004, plasamentul copilului constituie o

măsură de protectie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în
conditiile prezentei legi, după caz, la:

a) o persoană sau familie;

b) un asistent maternal;

c) un serviciu de tip rezidential.

      Asadar, fata de minorul care a comis fapte prevăzute de legea penală, dar în
privinta căruia nu sunt îndeplinite cerintele pentru luarea unor măsuri educative,
întrucât nu răspunde penal, se poate dispune, în conditiile Legii nr. 272/2004, una
dintre cele două măsuri de protectie specială (plasamentul sau măsura
supravegherii specializate).

Tratamentul penal al minorilor

      Prin comparatie cu vechiul Cod penal, noul Cod penal reglementează în mod
diferit tratamentul sanctionator al minorilor infractori. Astfel, spre deosebire de
reglementarea anterioară, care prevedea un regim sanctionator mixt, ce cuprindea
atât pedepse, cât si măsuri educative , sanctiunile de drept penal aplicabile
minorilor infractori sunt exclusiv măsuri educative, dintre care unele sunt privative
de libertate.
 Bineînteles că , la fel ca în conformitate cu prevederile Codului penal anterior,
alături de măsurile educative, dacă sunt întrunite conditiile legale (a se vedea art.
107-112 C. pen.), pot fi luate măsuri de sigurantă.

      Modelul care a inspirat reglementarea actuală este Legea Organică nr.5/2000
privind reglementarea răspunderii penale a minorilor în Spania (modificată prin
Legea Organică nr.8/2006), dar s-au avut în vedere si reglementări din dreptul
francez (Ordonanţa din 2 februarie 1945 cu modificările ulterioare), dreptul
german (Legea tribunalelor pentru minori din 1953 cu modificările ulterioare) si
dreptul austriac (Legea privind justiţia juvenilă din 1988)].

      În reglementarea actuală, alegerea măsurii educative ce urmează a fi dispusă se

face, în primul rând, după criterii obiective (dacă a mai săvârsit anterior o
infractiune ori dacă pedeapsa pentru infractiunea săvârsită de minor este de o
anumită gravitate), cu luarea în considerare, în al doilea rând, a criteriilor generale
de individualizare a pedepselor prevăzute în art. 74 NCP, care se aplică  si în cazul
individualizării măsurilor educative].

      Regulile generale privind regimul sanctionator aplicabil minorilor sunt

cuprinse în art. 113-116 C. pen.

      Potrivit art. 113 C. pen.: „(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu
răspunde penal.

(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se
dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii”.

      Din examinarea dispoziţiilor art. 113 C. pen rezultă 3 situatii în care se poate
afla un minor care a comis o faptă prevăzută de legea penală, respectiv :
a) la data săvârșirii faptei minorul are sub 14 ani, situatie în care
functionează prezumţia legală absolută de incapacitate penală a minorului;

b) la momentul săvârsirii faptei minorul are între 14 şi 16 ani, situatie în care

acesta răspunde penal dacă se probează că a săvârşit-o cu discernământ. În acest
caz, activează o prezumţie legală relativă de incapacitate penală a minorului;

c) la data comiterii faptei minorul are între 16 şi 18 ani, situatie în care minorul
răspunde penal. În această ipoteză intră în actiune o prezumţie legală relativă de
capacitate penală (se presupune, până la proba contrarie, că minorul avea
discernământ la data comiterii faptei prevăzute de legea penală).

Discernământul este aptitudinea minorului de a-si da seama de caracterul

antisocial al faptei sale si de a-si manifesta constient vointa pe planul relatiilor
interumane.

Existenta discernământului cu prilejul săvârsirii unei fapte prevăzute de legea

penală nu înseamnă si existenta vinovătiei, însă constituie o premisă pentru
aceasta].

În raport cu legea penală, minorul care încheie o căsătorie înainte de a împlini

vârsta de 18 ani, dobândind astfel capacitate de exercitare a drepturilor sale civile
la fel ca majorul [art. 39 şi art. 272 alin. (2) C. civ.] nu răspunde penal dacă
prezumtia de existentă a discernământului a fost răsturnată prin concluziile unui
raport de expertiză .

    Minorul poate răspunde penal numai dacă elementul material (actiunea sau
inactiunea) al laturii obiective, ce reprezintă conduita interzisă de legea penală, a
fost efectuat, integral sau partial, după împlinirea vârstei de 14 ani.

     Dacă numai rezultatul socialmente periculos s-a a survenit după vârsta de 14

ani, minorul nu răspunde penal, pentru că existenta conditiei vârstei se apreciază la
data efectuării elementului material al laturii obiective.
   De asemenea, la fel ca în ceea ce priveste actul obiectiv de conduită, şi existenta
discernământului se stabileste în raport de momentul efectuării elementului
material al infractiunii.

    Fată de minorul care, la data săvârsirii infractiunii, avea vârsta cuprinsă între 14
si 18 ani, în principiu, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

     Măsurile educative neprivative de libertate sunt:

a) stagiul de formare civică;

b) supravegherea;

c) consemnarea la sfârsit de săptămână;

d) asistarea zilnică.

      Măsurile educative privative de libertate sunt:

1.internarea într-un centru educativ;

2.internarea într-un centru de detenţie.

      Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată fată de minor se face, în
conditiile art. 114 C. pen., potrivit criteriilor prevăzute în art. 74 din acelasi cod.

      Potrivit art. 114 alin. (2) C. pen., fată de minor se poate lua o măsură educativă
privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârsit o infractiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce
a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii
pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârsită este

închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detentiunea pe viată.
      Din prevederile art. 114 C. pen. rezultă regula potrivit căreia măsurile
educative neprivative de libertate au întâietate [art. 114 alin. (1) C. pen.], în
sensul că prima optiune a judecătorului trebuie să constea în luarea unei asemenea
măsuri, în timp ce măsurile educative privative de libertate au caracter subsidiar
[art. 114 alin. (2) C. pen.], în sensul că o astfel de măsura se va lua dacă nicio
măsură din prima categorie nu este îndestulătoare pentru atingerea finalitătii
legiuitorului.

Referatul de evaulare

Potrivit art. 116 alin. (1) C. pen., în vederea efectuării evaluării minorului,
potrivit criteriilor prevăzute în art. 74 C. pen., instanta va solicita serviciului de
probatiune întocmirea unui referat care va cuprinde si propuneri motivate
referitoare la natura si durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar
trebui să le urmeze, precum si la alte obligatii ce pot fi impuse acestuia de către
instantă.

Iar în conformitate cu prevederile art. 116 alin. (2) C. pen., referatul de

evaluare privind respectarea conditiilor de executare a măsurii educative sau a
obligatiilor impuse se întocmeste de către serviciul de probatiune în toate cazurile
în care instanta dispune asupra măsurii educative ori asupra modificării sau
încetării executării obligatiilor impuse, cu exceptia situatiei prevăzute la art. 126 C.
pen. (în situatia schimbării regimului de executare), când acesta va fi întocmit de
către centrul educativ ori de detentie.

BIBLIOGRAFIE :

C. Păun, în I. Pascu s.a., Noul Cod penal comentat. Partea generală, vol. I, p. 656;
C. Bulai, în Explicații preliminare ale noului Cod penal, vol. II, p. 335.
- A se vedea expunerea de motive ce a însoțit proiectul noului Cod penal.N. Neagu,
Instituții de drept penal, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 304.

-G. Antoniu, Al. Boroi, B. Bulai, C. Bulai, Șt. Daneș, C. Duvac, M.K. Guiu, C.
Mitrache, Cr. Mitrache, I. Molnar, I. Ristea, C. Sima, V. Teodorescu, I. Vasiu, A.
Vlășceanu, Explicații preliminare ale noului Cod penal, vol. II, Ed. Universul
Juridic, București, 2011, pp. 330-333.