SISTEMUL OSOS

              Sistemul osos (scheletul) este alcătuit din 206 oase, conectate între ele prin
articulații, în majoritatea cazurilor. Rolul principal al acestuia este de a suporta greutatea
corpului, de a permite mobilitatea acestuia și de a proteja organele interne.

În general, sistemul osos este împărțit în:

 scheletul cefalic
 scheletul axial (cavitate toracică, stern și coloana vertebrală)
 scheletul apendicular (membrele).

 Țesutul osos:

            Oasele sunt alcătuite din țesut osos, acesta fiind alcătuit din matrice osoasă și
osteocite, osteoblaste și osteoclaste (tipuri celulare). Țesutul osos este bogat vascularizat și
are o activitate metabolică intensă. Sistemul osos este un rezervor de calciu fosfat și mulți
alți ioni.

Există două tipuri de țesut osos:

 țesut osos primar/ imatur: acest tip de țesut este înlocuit cu țesut osos matur, însa sunt
anumite regiuni unde nu se produce schimbarea: în vecinătatea suturilor oaselor late
ale craniului, la nivelul alveolelor dentare.

             Acesta este caracterizat de un număr scăzut de elemente minerale și un număr

crescut de osteocite.

 țesut osos secundar (matur): este caracteristic adultului. Acesta este bogat în fibre de
colagen.

Țesutul osos se produce prin procesul numit osteogeneza. Aceasta se produce prin:

 osificare de membrană (endoconjunctivă): prin aceasta se formează majoritatea

oaselor late
 osificare encondrală (endocartilaginoasă): prin acest tip de osificare se formează
majoritatea oaselor lungi/scurte.

            Creșterea osoasă este asociată cu resorbția parțială a țesutului deja format, în acest
fel facilitându-se menținerea morfologiei osului în timpul creșterii.
Remodelarea osoasă este mult mai intensă la copiii mici însă la adulți se desfășoară
concomitent în multe regiuni ale scheletului, fiind independent de creșterea osoasă.
 Componentele sistemului osos:

1)    Craniul: este compus din opt oase (cutia craniană) și paisprezece (pentru față).

2)    Coloana vertebrală

 reprezintă scheletul axial al trunchiului, având o localizare posterioară și mediană

 este formată din 33-34 de vertebre, dispuse metameric. Există vertebre: cervicale (în
număr de 7), toracice (12), lombare (5), sacrale (5), coccigiene (4-5).

3)    Toracele

 este alcătuit din stern, coaste și vertebre toracice

a) sternul

    este localizat în partea anterioară și mediă a toracelui.

    este împărțit în: manubriu sternal, corpul sternal, procesul xifoid.

b) coaste

    sunt în număr de 12 perechi, care fac legătura între coloana vertebrală și stern.

    coastele sunt formate din: os costal și cartilaj costal

    se diferențiază coaste adevărate (se articulează cu sternul prin cartilaj propriu, sunt în
număr de șapte) și coaste false (dintre care primele se articulează cu sternul prin intermediul
altor coaste iar ultimele sunt flotante, nemai ajungând la stern.

4)    Pelvis

 pelvisul osos (centura pelvina): forma acestuia este de trunchi de con cu diametrul
transversal mai mare, ca o consecință a ortostatismului. Rolurile pelvisului: susținere
și transmiterea greutății trunchiului în statica și locomoția bipedă, protecția organelor
pelvine, implicat în sarcină și naștere. Există mai multe tipuri morfologice de pelvis:
a) tipuri pure

    tip ginecoid (este tipul clasic feminin, cu diameterul trasversal mai mare decât cel antero-
posterior)

    tip android (tipul clasic masculin, întâlnit însă și la femei)

    tip antropoid (turtit latero-lateral, cu diametrul antero-posterior mare și diametrul

transversal mic, este întâlnit mai adesea la femeile de rasă neagră)

    tip platipeloid (turtit în sens antero-posterior, diametru transversal foarte mare, întâlnit mai
des la femeile de culoare albă, însă este cel mai rar întalnit tip morfologic pelvin).
  b) tipuri mixte

5)    Oasele membrelor

 superioare: humerus, radius, ulna, oasele carpiene, oasele metacarpiene, falangele.

 inferioare: femur, rotulă, tibie, fibulă, oase tarsiene, oase metatarsiene, falange.

Structura externa a oaselor:

 diafiza (țesut osos compact)

 epifizele (lame dense de os compact care învelesc osul spongios care conține măduva
roșie)
 metafizele

Structura internă:

 periost
 os compact
 os spongios
 cartilaj hialin
 măduva roșie
 măduva galbenă

  Fiziologia sistemului osos – funcții, rol, mecanisme

            Scheletul concentrează cea mai mare concentrație de calciu din organism, acesta
realizând schimburi cu sângele, în acest fel concentrația sanguină și tisulară a calciului este
foarte stabilă. Acest transfer al calciului din oase în sânge se realizează pe două căi: una
rapidă și una lentă (controlată de parathormon).
Oasele au rol de suport (ancorare mușchi): susțin greutatea corpului, de protecție (craniul
protejează encefalul), de formare a globulelor roșii și albe în măduva roșie și evident de
depozitare a calciului, așa cum s-a descris anterior.

 Patologie asociată

 fracturi osoase (produse cel mai adesea de accidentări dar uneori apar și ca urmare a
unor tumori maligne)
 osteopetroza (creșterea excesivă și rigidizarea oaselor, obliterându-se astfel cavitatea
medulară a oaselor, ducând la anemie și infecții frecvente)
 rahitism (apărut la copiii cu carență de calciu)
 osteomalacie (carență de calciu la adulți)
 osteoporoza (resorbția depășește rata de formare a țesutului osos) apare cu precădere
la femeile la care s-a instalat menopauza.
 tumori benigne: osteoblastom, osteoclastom
 tumori maligne: osteosarcom
Examinare- diagnostice specifice

 Examen obiectiv: anamneza.

1)    Examen obiectiv: anamneza.

2)    Investigații de laborator

3)    Investigații paraclinice: imagistice: radiografie, CT, RMN, osteodensimetrie DEXA