Boli cu transmitere sexuală

(sifilisul, gonoreea, chlamydia, scabia, SIDA)

            Bolile cu transmitere sexuală sau bolile venerice sunt infecții transmise prin contact
sexual (normal, oral sau anal) dar care pot fi transmise și pe alte căi.

Printre mijloacele de transmitere ale acestor boli, in afară de contactul sexual, mai putem
întîlni: contactul cu zona infectată, contactul cu obiecte infectate (ace, etc.) sau de la mamă la
făt, etc.

Aceste boli pot fi clasificate în două mari categorii:

Bolile cu transmitere sexuală majore, din care fac parte:

– sifilisul
– gonoreea sau blenoragia

– sancrul moale

– granulomul inghinal

– limfogranulomatoza inghinală

Bolile cu transmitere sexuală minore, din care fac parte:

– uretritele negonococice (cele mai frecvente boli din această categorie sunt provocate de
chlamydii, mycoplasme,candida albicans, tricomonas vaginalis)
– tricomonaza urogenitală
– candidozele urogenitale

– herpesul genital

– vegetațiile veneriene

– molluscum contagiosum

– scabia
– pediculoza
– unele forme de hepatita virala.
În ultimul deceniu, infecția cu HIV, cea mai periculoasă infecție, alături de sifilis, a provocat
epidemii fără precedent.

            Exprimările clinice ale bolilor cu transmitere sexuală apar mai ales în regiunea genitală,
dar pot fi evidente și în cavitatea bucală, pe tegument sau la nivelul ochilor – conjunctival.

În zona genitală, simptomele se manifestă prin secreții neobișnuite, dureri în zona pelviană,
arsuri, prurit, senzație de iritație, dureri în timpul actului sexual (dispareunie) sau la urinare
(disurie). Prezenăța tuturor acestor simptome nu este obligatorie – unele dintre ele dispărând de
la sine, deși infecția rămâne în organism până la tratare sau cronicizare.

Primul pas în tratarea bolilor cu transmitere sexuală este consultul medical și diagnosticarea
corectă. Nu este recomandat tratamenulul empiric sau ca urmare a consultării altor surse de
informare neoficiale de multe ori incorecte. Medicul poate fi unul de familie in prima fază ce va
va trimite la un specialist în boli dermato-venerice, care va face analize și va aplica tratamentul
corespunzător.

Acest tratament trebuie continuat pe toată perioada recomandată, chiar dacă simptomele dispar,
iar actul sexual poate fi reluat după 3 zile de la încetarea tratamentului în conformitate cu
recomandările medicului specialist.
Riscul de infectare cu aceste boli este mai mare în contactul sexual cu mai mulți parteneri,
atunci când nu este folosit prezervativul ca mijloc de protecție și când sunt utilizare droguri
injectabile intravenos, când partenerul se droghează sau are la rândul lui mai mulți parteneri
sexuali.

 Sifilis

             Sifilisul apare în urma infecției cu Treponema Pallidum. El poate fi primar, secundar,

terțiar, poate avea forme congenitale (sifilisul congenital – în care copilul este infectat la
naștere de către mama bolnavă) și alte forme nu foarte bine delimitate:

–         latent – fără simptome dar cu rezultatele testelor pozitive

–         forme de trecere între secundar și terțiar, etc.

            Primul simptom în cazul sifilisului primar este apariția unei pete roșii (macula
eritematoasa), care devine o eroziune, adâncindu-se, și apoi o ulcerație care doare doar în cazul
traumatizării sau al suprainfectării. La femei pot fi afectate labia, vaginul, uretra și perineul. La
ambele sexe mai pot fi afectate regiunea anorectală, mamelonară, buzele, limba, amigdalele,
etc. Complicațiile care pot apărea sunt fimoza, parafimoza, suprainfectări ale leziunii, blocajul
căilor limfatice (limfedem) cu edemul penisului și a scrotului sau a labiilor.

            Sifilisul secundar este considerat o stare septică cu Treponema – simptomele pot apărea
în 3 – 6 săptămâni, determinând apariția silifidelor. Acestea sunt pete mici, roz – pal, care nu
ies in relief și determină rozeola silifică sau care ies puțin în relief pe piele (papule). Pot apărea
stări asemănătoare gripei (lipsa poftei de mâncare, dureri de cap (cefaleea) și musculare,
articulații ce dor, rinoree, etc). Se poate instala sifilisul latent sau cel terțiar, dar în ultima
perioadă acestea apar tot mai rar datorită tratării la timp și a mijloacelor de informare în masă.
Gonoreea

             În cazul acestei infecții, primele simptome apar la 2 – 3 zile de la contactul sexual:

secreții abundente galben – verzui, senzații de usturime și arsuri, mucoasa congestionată, roșie,
umflarea uretrei, etc. Aceste simptome pot dispărea după 8 săptămâni – dar dispariția nu
marchează sfârșitul bolii, ci cronicizarea ei. Complicațiile ce apar sunt fimozele, prostatite,
stricturi uretrale, etc. Gonoreea se transmite prin contactul direct cu mucoasele sau lichidele
infectate și foarte rar prin folosirea în comun a obiectelor sanitare, prosoape, bureți, etc. Ea se
poate trata cu antibiotic recomandate de medic și în cazul unei diagnosticări precoce, situație în
care și boala este necomplicată, tratamentul este de scurtă durată.

Gonoreea are o frecvență mai mare în țările în curs de dezvoltare, prezentând un risc mare de
contaminare.

Chlamydia

             Chlamydia reprezintă infecția cu bacteria Chlamydia Trachomatis și este cea mai

frecventă boală cu transmitere sexuală în țările dezvoltate. Această bacterie traiește doar în
interiorul celulelor și este greu de depistat deoarece adesea decurge fără simptome (dureri la
contactul sexual, scurgeri vaginale nu foarte abundente, senzație de înțepături, menstruație
neregulată, arsuri în timpul urinării, etc). Ca și gonoreea, chlamydia se transmite prin contactul
direct cu mucoasele sau lichidele infecțioase. În ceea ce privește tratamentul, acesta trebuie
urmat de către ambii parteneri (indiferent de absența sau prezența simptomelor) și dureaza între
14 – 21 de zile, constând în antibioterapie țintită.

 Scabia

             Apariția scabiei presupune prezența unui parazit femelă care sapă un canal în piele în

care depune 2 – 3 ouă pe zi timp de o lună, ceea ce determină prurit tegumentar și iritarea pielii
– leziuni de grataj. Transmiterea acestui parazit se face atât pe cale sexuală, cât și prin contacte
curente – gen folosirea în comun de lenjerie și haine. Simptomele sunt reprezentate
de mâncărimi (prurit localizat) pe fața interioară a mâinilor, între degete, în regiunea sânilor și a
organelor genitale. În privința tratamentului, acesta se aplică atât partenerilor sexuali, cât și
persoanelor care coabitează cu cei infectați cu scabia. Lenjeriile și obiectele personale folosite
de persoanele infectate necesită dezinfectarea.

 SIDA

             SIDA este prescurtarea pentru Sindromul Imunodeficientei Dobândite și marchează un

deficit a sistemului imunitar dobândit ca urmare a infecției cu virusul HIV. SIDA vă predispune
la diferite boli care afectează în mod tipic persoanele infectate cu virusul HIV și pe care in mod
normal organismul ar trebui să fie capabil să le combată – infecții oportiniste. Ca toate
virusurile, HIV nu are metabolism propriu și necesită o celula gazdă pentru a se putea
multiplica. Aceste celule gazdă sunt, printre altele, celulele sistemului imunitar, limfocitele,
globulele albe, celule sistemului nervos. Cercetătorii clasifică infecția cu HIV în diferite stadii.
Prin SIDA se ințelege stadiul în care sistemul imunitar este foarte slăbit și în care pot sa apară
diferite boli și tumori – forme de cancer. Evoluția unei infecții cu HIV diferă de la o persoană
la alta. La scurt timp după infectarea cu HIV, acesta începe să se inmulțească foarte rapid, astfel
încât în primele săptămâni nu apar de obicei simptome (la început, eventuale stări gripale).
După 12 săptămâni de la contaminare, prin testul cu anticorpi, se găsesc anticorpii construiți de
virus.

Infecțiile, oportuniste în cazul bolii SIDA, la un organism sănătos uneori nici nu se manifestă
sau pot fi combătute cu destulă ușurință. Virusuri nu prea periculoase precum Herpes simplex
sau Herpes zoster pot duce la îmbolnăviri grave. Toxoplasmoza, tuberculoza, citomegalia, PcP
– o formă a pneumoniei și ciuperca Candida albicans sunt de asemenea boli caracteristice
stadiului SIDA.
Porțile de intrare în organism ale acestui virus sunt rănile deschise, suprafețele iritate, zgâriate
sau inflamate ale pielii și țesuturile sensibile gen mucoasă vaginală. Lichidele infecțioase prin
care acesta se transmite sunt sângele, sperma, laptele de mamă, etc. și nu cele ca saliva, urina,
transpirație sau lacrimi.

 De reținut!

             În ultimii ani, bolile cu transmitere sexuală au crescut ca număr și vor creste în

continuare dacă nu se vor lua măsuri drastice pentru combaterea mecanismului care permite
propagarea acestor afecțiuni în rândul populației.

Cu toate că s-au luat măsuri pentru combaterea acestor boli și au apărut medicamente noi și
eficiente de tratament, numărul acestor boli cre ște alarmant și apar cazuri noi la o parte
însemnată a populației, ceea ce constituie pentru viitor un semn de alarmă.

            Probabil factorul social – economic în care ne aflăm la ora actuală, existența prostituției
clandestine și a unui “vagabondaj” sexual mai mare permite înmulțirea acestor afecțiuni cu
grave consecințe asupra populației și a stării de sănătate.
Contactele sexuale ocazionale mai ales cu persoane necunoscute, îngreunează desfășurarea unei
anchete epidemiologice corecte, ceea ce face ca sursa de infecție să nu fie descoperită, acest
lucru fiind esențial în stoparea fenomenului de extindere rapidă a bolilor cu transmisie sexuală.

Educația sanitară și antiveneriană a populației la ora actuală lasă de dorit fiind una din
metodele cele mai eficace de prevenire și combatere a acestor afecțiuni, ea nu este aplicată în
mod corespunzător cu rezultate negative vizibile.