Cursul 5

DREPTUL DE AUTOR:
Gestiunea şi apărarea dreptului de autor

A. GESTIUNEA DREPTURILOR DE AUTOR

1. Noţiuni generale. Obiectul gestiunii colective

Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute
prin lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă (art.
144 din Legea nr. 8/1996 – în continuare „Legea”).
Gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse
anterior la cunoştinţă publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se poate face numai
pentru interpretări sau execuţii fixate ori radiodifuzate anterior, precum şi pentru fonograme ori
videograme aduse anterior la cunoştinţă publică.
Titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu pot cesiona drepturile
patrimoniale recunoscute prin lege către organisme de gestiune colectivă.

O parte dintre drepturile de autor nu pot fi gestionate decât colectiv; astfel conform
art.145 din Lege, gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:
a) dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată;
b) dreptul la remuneraţie echitabilă pentru împrumutul public [prevăzut de art. 18 alin.
(2)];
c) dreptul de suită;
d) dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale;
e) dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepţia proiecţiei publice a
operelor cinematografice (comunicare prevăzută de art. 20);
f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de
fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau
a reproducerilor acestora [art. 98 alin. (1) lit. h)];
g) dreptul de retransmitere prin cablu.
Pentru aceste drepturi, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi
care nu le-au acordat mandat.

Dintre celelalte drepturi de autor, pot fi gestionate colectiv următoarele (art.146 din
Lege):
a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;
b) dreptul de comunicare publică a operelor, cu excepţia operelor muzicale, şi a
prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual;
c) dreptul de împrumut [cu excepţia cazului prevăzut la art.1231 alin.(1) lit.b)];
d) dreptul de radiodifuzare a operelor şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual;
e) dreptul la remuneraţie echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere;
f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de
fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în
scop comercial sau a reproducerilor acestora.
Pentru aceste categorii de drepturi, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe
titularii de drepturi care le-au acordat mandat.

Activitatea de gestiune colectivă se află sub supravegherea şi controlul Oficiului Român

pentru Drepturile de Autor, în calitate de garant al aplicării legii.
Pentru toate celelalte drepturi de autor, gestiunea este doar individuală.
 2. Organismele de gestiune colectivă (O.G.C.)

Acestea sunt persoane juridice constituite prin libera asociere, care au ca obiect de
activitate colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredințată de titulari
(art.150).
O.G.C. sunt asociaţii fără scop lucrativ şi pot dobândi, în condiţiile legii, personalitate
juridică cu avizul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor. Ele sunt create direct de titularii
drepturilor de autor sau de drepturi conexe: autori, artişti interpreţi sau executanţi, producători,
organisme de radio şi televiziune precum şi alţi titulari ai drepturilor de autor sau ai drepturilor
conexe, persoane fizice şi juridice.
O.G.C. pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi,
corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea drepturilor
aparţinând unor categorii distincte de titulari (art. 151).
Lista OGC poate fi consultată pe site-ul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor:
http://www.orda.ro/default.aspx?pagina=168. Ca exemplu, VISARTA, organism în domeniul
artelor vizuale, îşi prezintă lista actualizată a membrilor pe site-ul propriu, la adresa următoare
http://www.visarta.ro/23.10.2017/lista%20membri%20actualizata%20la%2015.10.2017.pdf.

B. APĂRAREA DREPTURILOR DE AUTOR

Încălcarea drepturilor recunoscute şi protejate prin lege atrage răspunderea civilă,

contravenţională sau penală, după caz (art.187 din Lege). Dispozițiile procedurale sunt cele
prevăzute de Legea nr.8/1996, care se completează cu cele de drept comun.

1. Apărarea drepturilor nepatrimoniale de autor

Drepturile nepatrimoniale de autor sunt apărate împotriva oricăror atingeri, iar aceste
încălcări pot privi:
- dreptul la divulgare – prin aducerea la cunoștință publicului a unei opere înainte ca
autorul să fi decis acest lucru;
- dreptul la paternitatea operei – prin uzurparea calităţii de autor prin omiterea sau
indicarea greşită a numelui autorului în cazul contractelor de cesiune a dreptului de autor;
- dreptul la inviolabilitatea (integritatea) operei – prin modificarea sau denaturarea
acestora; şi
- dreptul de retractare – prin publicarea sau difuzarea operei la a cărei publicare sau
difuzare autorul a renunţat.

După cum se poate observa din enumerarea de mai sus, obiectul acțiunii în aceste cazuri
este dublu; astfel:
- autorul lezat în drepturile sale morale poate cere instanţei încetarea săvârşirii faptelor
care aduc atingere dreptului său, precum şi
- obligarea celui vinovat la săvârşirea unor acte care să permită restabilirea dreptului
încălcat.

Acţiunile de restabilire a dreptului încălcat pot consta în:

- publicarea hotărârii pronunţate de instanţă;
- retragerea exemplarelor operei din tipografie sau librărie ori altă măsură corespunzătoare
naturii operei revenirea la textul autentic, subliniată prin aducerea măsurii la cunoştinţa
publicului prin presă;
- înscrierea sau rectificarea numelui autorului în cazul utilizărilor fără respectarea dreptului
la nume al acestuia.
2
 Adesea, încălcarea drepturilor morale este pentru autor cauzatoare de prejudicii materiale.
În toate cazurile autorul va avea deschisă calea acțiunii în răspundere civilă delictuală, iar
titularul drepturilor încălcate poate cere instanţei de judecată luarea următoarelor măsuri:
- remiterea, pentru acoperirea prejudiciului, a încasărilor realizate prin actul ilicit sau, dacă
prejudiciile nu pot fi reparate, remiterea bunurilor rezultate din fapta ilicită în vederea
valorificării lor pentru acoperirea prejudiciului cauzat;
- distrugerea echipamentelor şi mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului a căror
destinaţie unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit;
- scoaterea din circuitul comercial prin confiscarea şi distrugerea copiilor efectuate ilegal.

2. Apărarea drepturilor patrimoniale de autor

În raporturile născute din contractele de valorificare a drepturilor sale, autorul are la

dispoziţie, în caz de nerespectare de către contractant a obligaţiilor asumate convenţional sau pe
care legea le pune în sarcina sa, acțiunea civilă în răspundere contractuală. Această acţiune are
ca obiect, de regulă, plata remuneraţiei cuvenite autorului, remuneraţie care are acelaşi regim ca
şi salariile şi nu poate fi urmărită decât în aceleaşi condiţii; asemenea dispoziţii protectoare sunt
prevăzute în art.206 din Lege şi pentru utilajele, schiţele, machetele, manuscrisele şi oricare alte
bunuri care servesc direct la realizarea unei opere care dă naştere unui drept de autor.
În unele cazuri, încălcarea drepturilor de autor sau a celor conexe constituie infracţiune
şi se sancţionează pe calea acţiunii penale (art. 193-200). Încălcările care deschid această cale de
acţiune îmbracă de obicei forma contrafacerii.

Contrafacerea îmbracă două forme de manifestare:

- actul săvârşit de un terţ care nu invocă nici un raport juridic cu autorul; sau
- actul săvârşit în cadrul raporturilor contractuale cu autorul, prin depăşirea limitelor
autorizării de folosire dată de aceasta pentru:
o reproducerea, reprezentarea, executarea sau difuzarea sub orice formă a operei
acestuia (contrafacerea brutală sau servilă);
o citarea ilicită (reproducerea de fragmente dintr-o operă străină fără respectarea
condiţiilor prevăzute de lege);
o deformarea sau modificarea unei opere străine pentru realizarea unei opere
derivate, fără consimţământul autorului.
Jurisprudenţa consideră că şi reproducerea unei opere prin transpunerea în altă artă fără
consimţământul autorului, ar constitui o contrafacere. În doctrină se face uneori distincţie între
contrafacere şi plagiat1, deşi linia de demarcaţie este adesea imprecisă.

Exemple de răspundere pentru încălcarea drepturilor de autor:

- condamnare penala pentru încălcarea drepturilor de autor asupra programelor software –
https://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/66438/O-firma-din-Sibiu-
condamnata-pentru-incalcarea-drepturilor-de-autor-asupra-programelor-software.html
- încălcare drepturi de autor pe internet – http://www.legi-internet.ro/jurisprudenta-it-
romania/decizii-it/proprietate-intelectuala-drept-de-autor/incalcarea-dreptului-de-autor-
speta-tribunalul-bucuresti.html
- pretinsă încălcare a drepturilor de autor în domeniul cinematografic –
http://www.ziare.com/weekend/filme/atac-la-disney-paternitatea-piratilor-din-caraibe-
disputata-1238454.

1
Plagiatul este definit de art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare drept „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format
electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din
opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la
sursele originale”.
3