Sunteți pe pagina 1din 2

Ţara noastră

Leonida Lari  

Unde-am zis întîi cuvîntul 


Şi-am simţit sub tălpi pămîntul, 
Unde-i soarele mai mare 
Şi măicuţa ce mă are,

Unde ochiul mi se pierde 


Între şes şi codru verde, 
Unde-i bolta mai albastră - 
Acolo e ţara noastră.
 

Am un plai ca din poveste


 Grigore Vieru

Am o casă printre ramuri, 


Am un sat întreg de neamuri, 
Am un codru, o cîmpie, 
Am un grai ce-mi place mie.

A un plai ca din poveste, 


Altul mai frumos nu este, 
El mi-i drag pînă la stele
Şi pîn'dincolo de ele!
Ţara
Vasile Alecsandri

Din umbra deasa-a norului  Aice-i tara basmelor 


Întins pe tari straine  Ce-ngâna-a noastra minte 
Cu aripele dorului  Prin freamatul fantasmelor 
Voios revin la tine,  Din timpi de mai nainte. 

O! cuib al fericirilor,  Aice-i vestea Doamnelor 


O! tara luminoasa,  Din lumea legendara, 
Comoara-a nalucirilor,  S-a prelungirii toamnelor 
Gradina mea frumoasa!  Sub cerul de primavara. 

S-avântul tineretelor  Aice-i tara tarilor 


Ce-n sânu-mi se trezeste,  S-a doinelor de jale 
Prin lumile poetilor  Ce-n linistirea serilor 
Zburând ma râtâceste.  Te tin uimit în cale. 

Si-n farmecul avântului  Aici cu lacrimioare 


Tot ce sub ochi rasare  Bujori se prind în hora. 
În poalele pamântului  Aice însusi soarele 
Mai dragalas îmi pare;  Are-ntre flori o sora, 

Întinderea câmpiilor  Si-n stâncele Carpatilor 


În zari mai lin se perde.  Cresc paseri nazdravane, 
Mai dulce-i rodul viilor,  Si-n sufletul barbatilor, 
Verdeata e mai verde.  Mândriile române! 

Mai nalte sunt inaltimile,  O! gura dulce-a raiului, 


Mai cald e mândrul soare,  Tu dai prin o zâmbire 
Mai limpezi limpezimile  Si fericire traiului, 
De râuri si izvoare.  Si mortii fericire. 

Iar fetele cu florile  Luceferii eterului 


Mai viu râd între ele,  Ravnind privesc la tine, 
Si spun privighetorile  Si toti îngerii cerului 
Mai tainic vers la stele.  Te-au îndragit ca mine! 

S-ar putea să vă placă și