Sunteți pe pagina 1din 1

CUM SĂ PROCEDAŢI PENTRU A VĂ BLOCA PROPRIA FERICIRE

Pornind de la presupunerea că vă luminaţi viaţa începând cu gândurile sau


evaluările referitoare la situaţii şi la persoane, ajungem la concluzia că tot dvs. aveţi
şi puterea de a stinge această lumină prin crearea unor sentimente auto-distructive.
Să vedem care ar fi modalităţile prin care realizaţi acest lucru:

1. Considerând că ceilalţi sunt responsabili de modul în care vă simţi.


Dacă şi dvs., cam ca şi doamna Raicu, depindeţi de ceilalţi ca să vă simţiţi bine,
vă sporiţi şansele de a ajunge nefericit la un moment dat. în primul rând, este greşit
să gândiţi că cineva din exterior ar putea să vă creeze un sentiment, fie el pozitiv
sau negativ. Ceilalţi fac anumite lucruri şi e alegerea dvs. să vă supăraţi; dvs.
sunteţi cel care vă creaţi sentimentul. Apoi, este important să vă daţi seama că nu îi
puteţi controla pe cei din jur; ceilalţi vor face ceea ce vor, indiferent de ce
consideraţi dvs. că ar trebui ei să facă. Tocmai de aceea, a permite ca purtarea
celorlalţi să determine fericirea dvs. înseamnă un risc considerabil.
într-adevăr, este dificil să ne asumăm răspunderea integrală pentru modul în
care ne simţim, deoarece, de exemplu, mas-media abundă de mesaje contradictorii.
Să privim doar unele titluri de cântece: majoritatea cântecelor cunoscute ne întăresc
convingerea eronată că ceilalţi sunt cei care ne fac să ne simţim bine sau rău, fericiţi
sau supăraţi. Mai jos veţi găsi enumerate câteva dintre titlurile iraţionale ale unor
piese muzicale şi echivalentul lor raţional:

Titlul (iraţional) piesei____________Echivalent raţional

Tu îmi luminezi viaţa. Eu îmi luminezviaţa.


Eşti soarele vieţii mele. Sunt soarele vieţii mele.
Mă faci să mă simt minunat. Eu m-am făcut să mă simt minunat când te-am
întâlnit pe tine.
Mă faci să mă simt o adevărată femeiMă fac să mă simt o adevărată femeie când sunt
în preajma ta.
M-ai făcut să te iubesc. Am ales să te iubesc.
Nu pot trăi fără tine. A trăi fără tine ar fi neplăcut, dar posibil.
Nu însemni nimic până nu eşti iubit d£şti valoros ca om, indiferent dacă cineva te
cineva. iubeşte sau nu.

Dacă acel „celălalt” care condiţionează fericirea dvs. personală în fiecare din
cazurile de mai sus dispare, este garantată apariţia depresiei, disperării şi a
resentimentelor.

95

S-ar putea să vă placă și