"Imagine,strategie si comunicare in afaceri”

Comunicare în afaceri se supune anumitor norme de etică specifice, care se regăsesc în

cultura organizaţională, politica organizaţiei şi, evident, în etica individuală a managerilor.
Procesul şi produsele comunicării manageriale au la bază concepte, principii, standarde şi reguli
caracteristice şi îmbracă forme specifice.
Comunicarea în afaceri, ca formă de comunicare interumană, are anumite particularităţi
impuse nu numai de scopul, obiectivele şi rolul ei, ci şi de cadrul organizaţional şi de structura
organizaţiei.
Dacă a comunica serveşte la construirea propriei imagini, a comunica bine, eficient
înseamnă a-ţi ataşa o imagine pozitivă, favorabilă. Profesionalismul în domeniul comunicării
conferă nu numai credibilitate ci şi siguranţă, prestigiu, eficienţă în toate acţiunile întreprinse.
Astăzi, totul sau aproape totul este comunicare; publicitatea, relaţiile publice, marketingul
direct au devenit din concepte, sisteme dinamice şi complexe de comunicare. Comunicarea este o
funcţie a firmei de care depind toate celelalte; de modul în care firma comunică depind:
– construirea şi valorizarea imaginii acesteia;
– stabilirea de bune relaţii cu principalii parteneri;
– reuşita contactelor cu clienţii.
Canalele formale de comunicare sunt create în mod controlat prin stabilirea unui sistem
formal de responsabilităţi şi delegări de sarcini care urmăresc structura organizaţională ierarhică.
Ele sunt proiectate şi stabilite în cadrul organizaţiei pentru a putea permite transferul de
informaţii între unităţi şi niveluri, strângerea de informaţii despre mersul activităţii organizaţiei
sau de date din exterior despre concurenţă, clienţi, cererea pieţei etc. Ele au ca scop să asigure
calitatea deciziei şi să transpună în viaţă aceste decizii.
Comunicarea neformală. Orice comunicare ce are loc în afara canalelor formale de
comunicare se încadrează în comunicarea neformală. Comunicarea neformală cuprinde două
componente principale: comunicarea ce are loc prin canalele neformale create spontan şi
comunicarea pe care o are managerul în afara contextului de subordonare impus de structura
organizatorică.
Pentru management comunicarea onestă nu este doar cea mai bună politică, ci este şi
singura capabilă de a păstra căile de comunicare deschise, deci de a face procesul de
management posibil sub toate aspectele acestuia.
 Etica managerului generează o anumită imagine personală în faţa angajaţilor şi o imagine
a organizaţiei în faţa comunităţii şi a societăţii.
Competenţa managerială se referă la capacitatea perceptuală şi conceptuală a
managerului şi la stilul său de acţiune şi poate fi analizată şi evaluată în funcţie de 4 factori
analitici: inteligenţa şi aptitudinile de manager; pregătirea profesională a managerului;
deprinderile manageriale exercitate; participarea şi contribuţia la realizarea obiectivelor
organizaţiei.
Diferenţele de stil de comunicare însumează o varietate largă de bariere generate de
diferenţele de stil de conducere, stil de participare la comunicare, stil de abordare a conflictelor
etc. Aceste diferenţe pot interfera, cu recepţionarea corectă a mesajului.
Formularea defectuoasă a mesajului se poate întâmpla, de exemplu, dacă nu am formulat
suficient de clar mesajul (deoarece, de exemplu, nu ne-a fost clar nici nouă ce am vrut să spunem
sau nu ştiam la ce reacţie să ne aşteptăm din partea interlocutorului).
Pentru a fi eficace, feedback-ul trebuie nu doar să realizeze scopul propus, ci el trebuie să
păstreze relaţia cu interlocutorul intactă, deschisă, nedefensivă. De aceea feedback-ul nu trebuie
folosit pentru „descărcarea nervilor”.
Pentru ca feedback-ul să fie eficace el trebuie să aibă anumite caracteristici. Feedback-ul
trebuie să fie descriptiv nu evaluativ; să nu facă referiri la motive, intenţii şi sentimente, decât
dacă se pot da exemple clare şi concrete. Cuvintele evaluative, mai ales cele cu conţinut
emoţional negativ, generează o reacţie defensivă şi blocarea canalelor de comunicare.
Interpretarea corectă a mesajului se bazează pe deprinderile managerului de a analiza şi
sintetiza informaţiile legate de mesaj pentru a determina sensul corect al acestuia. Odată însuşite
aceste deprinderi, interpretarea devine o abilitate a managerului fără de care nici un proces de
comunicare nu se poate desfăşura eficace şi eficient.
Mesajul trebuie să fie adecvat direcţiei de transmitere. Într-o organizaţie, comunicarea
managerială internă îmbracă forme specifice depinzând de direcţia ierarhică în care este
îndreptată. Acestea trebuie să respecte anumite reguli care depind şi ele de direcţia comunicării,
adică de poziţia ierarhică relativă dintre emitent şi destinatar.
Prin urmare, este preferabil să afirmăm în faţa interlocutorului că recurgem doar la
interpretarea spuselor sale şi nu suntem siguri de cele avansate, având doar intenţia de a sprijini
soluţionarea constructivă, în interesul ambelor părţi, a problemei (să nu uităm principiul
„Oamenii adoră să aibă impresia că sunt mai inteligenţi decât noi!...”.
Rezultă, deci, ca o concluzie, faptul că reexprimarea sentimentelor este o tehnică dificilă
care solicită o anume distanţare de problema dezbătută, precum şi o bună relaţie persuasivă între
ambii interlocutori.
Pot fi definite patru strategii de comunicare: de informare, de convingere, de
consultare şi de colaborare.
Comunicarea de informare se caracterizează prin aceea că emitentul doreşte ca
„destinatarul să afle”.
Comunicarea de convingere – emitentul doreşte ca „destinatarul să acţioneze”.
În cazul comunicării de consultare „emitentul şi destinatarul doresc să afle”.
Comunicarea de colaborare se caracterizează prin aceea că „emitentul şi destinatarul
doresc să acţioneze împreună”.
Aşadar, pentru a comunica, trebuie să răspundem interlocutorului pe „canalul” acestuia,
în caz contrar riscând un „dialog al surzilor” (una dintre cele două părţi nu „aude”, nu „crede”
etc.).