Sunteți pe pagina 1din 38

ISTORIA CALCULATOARELOR

DE LA INVENŢIA ABACULUI ÎN 3000 Î.E.N. PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE

1. PERIOADA 3000 Î.E.N. PÂNĂ ÎN ANUL 1943

Cronologia este împărţită în cinci mari secţiuni, fiecare


începând şi sfârşindu-se cu un mare eveniment în istoria
calculatoarelor. Prima secţiune începe cu inventarea abacului
în 3.000 î.e.n. Abacul a fost primul calculator numeric realizat
de om. Această eră se încheie cu invenţia ENIAC-ului în
1943, primul calculator electronic al lumii.

1.1 Etapa instrumentelor de calcul

3000 î.e.n. Cu 5000 de ani în urmă pe valea


Tigrului şi Eufratului se utiliza o tăbliţă din argilă,
pe care erau săpate şanţuri, în şanţuri fiind plasate
pietricele. Prin deplasarea pietricelelor de-a
lungul şanţurilor, număratul devenise
"semiautomat", o mână fiind disponibilă pentru
alte operaţii. Ideea de a găuri pietricelele şi de a
înşira mărgelele obţinute în grupuri de câte 10 a
condus la o creştere spectaculoasă a vitezei de
calcul. "Calculatorul cu pietricele" s-a transformat
în binecunoscutul abac.
Începutul erei noastre Abacul, născut în China cu 2000 de ani în urmă, avea iniţial 13

1
coloane, două mărgele la vârf reprezentând cerul, alte 5 la bază, reprezentând pământul.
Japonezii au importat abacul şi l-au adoptat propriului lor mod de gândire, obţinând 21 de
coloane. Cea de-a treia formă a abacului provine din Rusia, şi este formată din 10 rânduri,
fiecare cu câte 10 mărgele. Abacul este atât practic încât se foloseşte şi astăzi în unele
zone din Asia.
Sfârşitul sec.17 şi începutul sec.18 J. Napier şi
R. Bissaker inventează rigla de calcul. Aceasta a
fost precursoarea calculatorului electronic, şi a
fost des folosită şi în anii 1970.

1.2 Etapa maşinilor mecanice de calcul

1642 La 19 ani, Blaise Pascal a construit o maşină de


adunat. Maşina avea în locul bilelor de la abac roţi
dinţate, fiecare rotiţă având 10 dinţi, câte unul pentru
fiecare cifră zecimală. Pentru ca maşina să poată aduna şi
numere mari, de ordinul sutelor, a utilizat câte o rotiţă
pentru fiecare cifră din număr. Dar utilizarea sistemului
de numeraţie zecimal punea probleme serioase când la
adunare trebuia să apară o cifră de transport. Pascal i-a
oferit maşina de adunat tatălui său, care era inspector
financiar, dar a trimis o copie a maşinii însoţită de o
scrisoare şi reginei Christina a Suediei, considerată drept
protectoare a savanţilor.
1694 La 50 de ani după inventarea maşinii de adunat,
Gottfried Wilhelm von Leibnitz a perfecţionat maşina
astfel încât să poată efectua şi înmulţiri. Ideea salutară a
fost utilizarea sistemului de numeraţie binar.
1823 Primul dispozitiv programabil a fost conceput de Moara lui Babbage
către Charles Babbage, cunoscut astăzi ca "părintele
calculatoarelor". Maşina, "Analytical Engine" nu a
funcţionat niciodată, datorită faptului că tehnologia de
fabricare a părţilor sale componente era insuficient
dezvoltată în acea vreme. Dar ideile care au stat la baza
construcţiei ei au rămas valabile şi mai târziu.
Componentele principale se regăsesc la sistemele de
calcul moderne: un dispozitiv de introducere, pe bază de
cartele perforate, un dispozitiv de memorare a numerelor
în vederea prelucrării ("magazia"), un dispozitiv de calcul
("moara"), un dispozitiv de control şi unul de ieşire.
Alături de Babbage a lucrat şi Ada Augusta, contesă de
Lovelace, care poate fi considerată prima femeie
programator, în cinstea ei fiind denumit limbajul ADA.
Ada Lovelace a recunoscut o serie de tehnici de
programare importante, cum ar fi utilizarea structurilor de

2
selecţie repetitive şi a variabilelor index.
1872 E. Barbour realizează prima maşină de calcul cu imprimantă.
1892 W. Burroughs construieşte o maşină de calcul de birou perfecţionată.
1911 Marea Britanie s-a alăturat recent ţărilor care foloseau aparate de calcul pentru
recensământul populaţiei. Aparatele înregistrau şi stocau informaţia folosind nişte
cartoane perforate. Datele erau transformate în nişte găuri făcute pe mici cartoane. Un
singur operator putea realiza până la 10.000 de carduri zilnic. Odată cu trecerea cardurilor
prin aparatele de calcul, găurile erau detectate prin ace metalice şi contoare ca nişte
ceasuri afişau rezultatele
1912 F. Baldwin şi J. Monroe încep producţia de masă a maşinilor mecanice de calculat,
cu patru operaţii aritmetice.

1.3 Maşini electromecanice de calculat

(bazate pe roţi dinţate, acţionate electric )

1918 Doi francezi, Bloch şi Abraham, au realizat un mecanism care ar putea face posibilă
existenţa unui aparat electric care poate executa calcule complexe într-o fracţiune de
secundă. Acela era un circuit electric capabil să genereze tipul de semnale necesare. Dacă
un astfel de aparat s-ar construi vreodată, el ar folosi probabil sistemul "binar", modul de
reprezentare a numerelor ca succesiuni ale lui "1" şi "0". Sistemul binar ar fi potrivit,
deoarece cifrele "1" şi "0" ar putea fi reprezentate prin prezenţa sau absenţa curenţilor
electrici în diferitele părţi ale circuitelor sale.
1930 A început producţia de masă a maşinilor electromecanice de calculat prevăzute cu
operaţiile: adunare, scădere, înmulţire, împărţire, rădăcina pătrata, subtotal etc.
1937 Un matematician de la Cambridge a realizat un aparat
revoluţionar care poate fi învăţat să execute orice sarcini logice.
În momentul de faţă acest aparat este doar o teorie într-o lucrare
matematica, a lui Alan Turing, dar ar putea avea implicaţii mult
mai seroase. Turing este interesat să afle dacă poate exista un
proces prin care să poată fi hotărâte toate întrebările matematice.
În lucrarea sa, Turing descrie cum procesele logice pot fi
descompuse în paşi, care pot fi rezolvaţi de un aparat. Turing a
propus iniţial un aparat diferit pentru fiecare sarcină, dar l-a
îmbunătăţit, transformându-l într-unul universal, care poate citi
un set de instrucţiuni şi care poate fi învăţat să execute orice
sarcină.
1937 Au apărut maşini electromecanice de calculat, bazate pe relee electromagnetice
(Mark I), cu program cablat. Releele electromagnetice şi contactele lor joacă rolul
elementelor bistabile. Cu ajutorul lor se pot codifica cifrele sistemului de numeraţie binar.
În 1937 Howard Aiken, de la Universitatea Harward, a propus proiectul Calculatorului cu
Secvenţa Automată de Comandă. Acesta folosea principiile enunţate de Charles Babbage
şi tehnologia de implementare pentru calculatoarele electromecanice produse de IBM.
Construcţia calculatorului Mark I a început in 1939 şi s-a terminat la 7 august 1944, dată
ce marchează începutul erei calculatoarelor.

3
1943 În al II-lea Război Mondial, zilnic, forţele armate germane trimiteau mii de
comunicate codificate de-a lungul Europei, folosind un aparat numit Enigma. Pentru a
descifra mesajele codificate, savanţii britanici de la Bletchlez Park au realizat un decodor
electronic numit "Colossus". Acesta conţinea 2400 de tuburi vidate şi consta în patru
dispozitive electronice înalte. Comunicatele codificate erau introduse în Colossus sub
forma unei benzi perforate; Colossus citea apoi de multe ori fiecare masaj, comparându-le
cu coduri Enigma cunoscute, pâna când găsea o similitudine, imprimând apoi informaţia
decodificată.
1943 Inginerii de la Şcoala de Inginerie
Electrică de la Universitatea
Pennsylvania au realizat primul
computer electronic digital cu funcţii
multiple. Aparatul se numea ENIAC
(integrator numeric electronic şi
computer) şi era un mamut ce ocupa
întreaga încăpere. El cântărea 30 tone,
consuma 200 kilowaţi de energie şi
genera cantităţi uriaşe de căldură.
Computerul a fost conceput pentru
departamentul de Război al S.U.A.
pentru a realiza calcule balistice
complexe-ştiinţa plasării proiectilelor pe
o traiectorie pentru a-şi atinge ţinta.
ENIAC a fost proiectat şi construit de
dr. Presper Eckert şi dr. John Mauchly.
Principalele elemente care alcătuiesc
circuitul computerului sunt tuburile
vidate, aproximativ 19.000.

2. Perioada 1943-1971

2.1 Maşinile electronice de calcul cu program memorat

Acestea au fost bazate la început pe tuburi electronice, apoi pe tranzistoare şi


circuite integrate pe scară mică (SSI: sub 20 de tranzistoare pe pastila de Si), medie (MSI:
20 -1000 de tranzistoare pe pastila de Si), largă (LSI: 1000 – 50.000 de tranzistoare pe
pastila de SI), foarte largă (VLSI: 50.000 – 100.0000 de tranzistoare pe pastila de Si) şi
ultra largă (ULSI: peste 1.000.000 de tranzistoare pe pastila de Si).

A doua perioadă începe cu EDVAC, primul calculator cu


program stocat. Perioada parcurge o varietate de
calculatoare bazate pe tuburi vidate până la debutul
microprocesorului în 1971, 4004 creat de Intel.

4
1945 Apare EDVAC, primul calculator cu program
stocat. John von Neumann scrie "Primul raport al
programului EDVAC", în care prezintă arhitectura unui
calculator cu program stocat. Stocarea electronică a
informaţiilor de programare şi a datelor elimină
necesitatea programării prin metode stângace, cum ar fi
cartelele perforate. Acest concept a stat la baza dezvoltării
calculatoarelor după 1945. Von Neumann, de origine
maghiară, a demonstrat foloasele calculatoarelor:
hidrodinamică, armată, meteorologie şi statistici. După
război, el s-a concentrat asupra dezvoltării calculatorului
Institutului pentru Studii Avansate din Princeton şi asupra
exemplarelor sale din lume.

1946 În februarie, calculatorul ENIAC a fost prezentat


publicului, o maşină construită de John Mauchly şi J.
Presper Eckert, care a mărit de 1000 de ori viteza
predecesorilor săi.
Anul începerii1943
proiectului:
Anul încheierii1946
proiectului:
Au fost programate:conectori, plăci şi întrerupătoare
Viteză:5000 operaţi pe secundă
Intrări-Ieşiri:cartele, lumini,întrerupătoare,
conectori
Suprafaţa:100 metri pătraţi
Proiectanţi:John Mauchly şi J. Presper
Eckert.

5
1948 Calculatorul SSEC (Selective Sequence Electronic
Calculator) făcut de IBM efectua calcule ştiinţifice, cum
ar fi: tabele despre poziţia lunii precum şi traseul zborului
spre lună al navetei spaţiale Apollo din 1969.
Viteză:50 înmulţiri pe secundă
Intrări-Ieşiri:cartele perforate
Memorie:cartele preforate, tuburi vidate, relee
Tehnologie:20000 relee, 12500 tuburi vidate
Suprafaţă:8 × 15 metri
Proiectant:Wallace Eckert

1948 Computerele pot să execute acum mii de calcule pe minut. Multe din aceste calcule
complexe presupun stocarea unor numere pentru utilizarea lor ulterioară. Până recent, cea
mai performantă folosea tuburi cu raze catodice sau TRC; aceste tuburi sunt asemănătoare
celor care se găsesc în noile televizoare. Numerele sunt stocate sub formă de puncte pe
ecran, dar această metodă este destul de imprevizibilă, diferite segmente de informaţie
fiind deseori pierdute. Se pare ca acum un nou tip de memorie cu rolă magnetică, mai
rapidă şi mai sigură va lua locul TRC-urilor. Această tehnologie are avantajul de a pune la
dispoziţie vasta capacitate de memorare care este mult mai ieftină din toate punctele de
vedere.

1949 Maurice Wilkes asamblează EDSAC, primul


calculator cu program stocat practic, laUniversitatea din
Cambridge. Ideile sale au venit după lecturarea unor cărţi
de la Moore School cu trei ani înainte. Pentru a programa
EDSAC, Wilkes a creat o bibliotecă cu programe scurte
numite subrutine stocate pe cartele perforate.

Tehnologie:tuburi vidate
Memorie:1Ko cuvinte, 17 biţi
Viteză:714 operaţii pe secundă

1949 Calculatorul Manchester Mark I funcţiona ca un


sistem complet utilizând tuburile Williams pentru
memorie. Acesta a devenit prototipul pentru primul
calculator al companiei Ferranti.

Anul începerii1947
proiectului:
Anul finalizării:1949
Timp pentru o adunare:1.8 millisecunde

6
Intrare/Ieşire:bandă, teleimprimantă,
comutatori
Memorie:128 + 1024 cuvinte de 40 de
caractere
Tip de memorie:tuburi catodice, tambur magnetic
Tehnologie:1.300 tuburi vidate
Spaţiu ocupat:o cameră medie
Proiectanţi:Frederick Williams şi Tom
Kilburn

1950 Engineering Research Associates din Minneapolis au


construit ERA 1101, primul calculator comercial produs.
Primul client al companiei a fost Flota S.U.A. Avea o
capacitate de 1 milion de biţi pe tamburul magnetic, care
putea stoca 4.000 de cuvinte care puteau fi citite cu o
viteză de 5 milisecunde.

1950 National Bureau of Standards a construit


calculatorul SEAC (Standards Eastern Automatic
Computer) în Washington ca un laborator pentru testarea
componentelor şi sistemelor pentru a seta standardele
calcilatoarelor. Acesta a fost primul calculator care a
utilizat diode, o tehnologie mai bună decât tuburile vidate.
SEAC folosea bandă magnetică pentru programe şi date
numerice.

1951 UNIVAC I a fost primul calculator comercial care a


atras atenţia publicului larg. A fost creat de compania
Remington Rand pentru Biroul de recensământ al S.U.A.

Viteză:1.905 de operaţii pe secundă


Intrare/Ieşire:bandă magnetică, imprimantă,
tastatură
Memorie:1.000 de cuvinte de 12 caractere
Tip debandă magnetică
memorie:
Tehnologie:tuburi vidate, bandă magnetică
Spaţiu ocupat:35 metri cubi
Cost:$750.000 + $185.000 pentru
imprimanta de mare viteză
Proiectanţi:J. Presper Eckert şi John Mauchly
1952 Un aparat a anticipat corect faptul că Dwight Eisenhower va câştiga alegerile
prezidenţiale ale Statelor Unite ale Americii, dar nimeni nu l-a crezut. Computerul
UNIVAC I a făcut uimitoarea predicţie atunci când doar 7% din voturi erau numărate.
Acest rol este doar unul din multele pe care le va îndeplini primul computer din lume

7
proiectat de John Mauchy şi John Eckert, doi oameni care împart aceeaşi concepţie privind
succesul comercial al computerelor.
1953 IBM a produs primul calculator electronic, IBM 701.
În timpul celor trei ani de producţie, IBM a vândut 19
exemplare unor laboratoare de cercetare, companii
aeronautice şi guvernului federal.

1954 Calculatorul IBM 650 bazat pe tambur magnetic a


fost primul calculator produs în masă, din care compania
IBM a vâdut 450 în numai un an. Cu o viteză de 12.500
rpm, tamburul magnetic pentru stocarea de date a oferit o
viteză mult mai mare de acces decât predecesorii săi.

1956 Cercetătorii de la MIT au construit TX-0, primul


calculator cu scop general şi programabil, construit cu
tranzistoare. Pentru a facilita înlocuirea acestora,
proiectanţii le-au pus într-o "sticlă", asemănătoare cu
tuburile vidate. Construit în Laboratorul Lincoln al
companiei MIT, TX-0 a fost apoi mutat în Laboratorul de
Cercetare Electronică al firmei MIT, unde a găzduit o serie
de teste de programare, printre care un film western de la
TV, X şi 0 3-D şi un labirint cu un şoricel.
1958 SAGE - Semi-Automatic Ground Environment - a
făcut legătura între sute de staţii radar din S.U.A. şi
Canada în prima reţea de comunicaţii de scară largă. Un
operator ordona acţiunile prin atingerea ecranului cu un
pistol luminos. Acest calculator a fost folosit de sistemul
de apărare aeriană al S.U.A. Fiecare calculator folosea un
megawatt de energie pentru ca cele 55.000 de tuburi
vidate, 175.000 de diode şi 13.000 de tranzistoare să
funcţioneze.

8
1960 Computerele sunt aparate complexe care pot umple
camere întregi, necesitând echipe întregi de operatori. Cu
toate acestea, un grup de ingineri, conduşi de Kenneth
Olsen, sunt convinşi că este posibilă producerea unor
computere de birou mai simple şi mai mici. Cu trei ani în
urmă, ei au fondat în Massachusetts, Statele Unite,
Compania Digital Equipment (DEC), pentru a transpune în
realitate visul lor. Majoritatea oamenilor de afaceri au
nevoie de computere care să efectueze sarcini obişnuite
precum calcularea unui stat de plată; Olsen a realizat că
pentru acesta ar fi de preparat un calculator mai mic, mai
sigur şi mai puţin costisitor. Anul acesta, DEC a lansat
primul său computer, Programmed Data Processor model
1 sau PDP-1, la un prim preţ de doar 120.000 dolari. Deşi
corpul principal al computerului are dimensiunile unui
cabinet, el are un panou de comandă şi o tastatură care
încap pe birou. Creatorii de la MIT au creat primul joc
video computerizat, SpaceWar!, pentru acesta. Acest joc a
fost folosit ca o demonstraţie standard pe toate
calculatoarele PDP - 1.

1964 Supercalculatorul 6600 al firmei CDC, proiectat de


Seymour Cray, a efectuat 3 milioane de instrucţii pe
secundă - o viteză de procesare de trei ori mai mare decât
cea a celui mai apropiat competitor, calculatorul Stretch al
firmai IBM. 6600 a păstrat distincţia de cel mai rapid
calculator din lume până în 1968, când a fost surclasat de
succesorul său, CDC 7600. Uimitoarea viteză venea prin
asociera celor 10 mici calculatoare periferice.

1965 Producătoarea americană de computere, Compania


Digital Equipement, şi-a lansat noul model PDP-8.
Aparatul a fost deja numit "minicalculator" , are
dimensiuni reduse în comparaţie cu calculatorul, ocupând
o încăpere întreagă. PDP-8 are dimensiunile unui dulap şi
este foarte ieftin – o versiune mai simplă poate fi
achiziţionată cu mai puţin de $25.000! Aparatul are o
uluitoare memorie de 4 kiloocteţi şi este destul de rapid
pentru a putea fi folosit pentru o largă varietate de sarcini,
de la cercetare ştiinţifică până la stabilirea tipului de
caractere ce trebuie folosite. În plus acesta este mult mai
uşor de utilizat. Viteza, dimensiunile mici şi preţul
rezonabil au făcut ca PDP-8 să se vândă în mii de
exemplare, aflându-se în fabrici, mici afaceri şi laboratoare
ştiinţifice.

9
1968 Calculatorul de Ghidaj Apollo şi-a făcut debutul pe
orbita Pământului în Apollo 7. După un an, acesta a ghidat
pe Apollo 11 pe suprafaţa lunii. Astronauţii comunicau cu
calculatorul prin apăsarea unor coduri formate din 2 cifre
şi a categoriei sintactice. Acesta avea afişaj şi tastatură.

1971 Kenbak-1 a fost primul PC (calculator personal),


având preţul de $750. Proiectat de John V. Blankenbaker
folosind circuite integrate de scara medie şi mică, Kenbak-
1 se baza pe comutatoare pentru intrare şi lumini pentru
ieşire. Acesta avea o memorie de 256 de octeţi. În 1973,
după vânzarea a doar 40 de exemplare, firma Kenbak
Corporation a fost închisă.
1971 Intel a lansat un microprocesor, un produs care a
influenţat viitorul calculatoarelor. În timp ce lucrau la
proiectarea unui nou calculator, inginerii şi-au dat seama
că performanţele calculatorului puteau fi îmbunătăţite la
costuri mai mici, dacă cele 12 cipuri care executau toate
sarcinile ar fi fost înlocuite cu un singur cip care să
efectueze toate sarcinile. Noul microprocesor conceput de
Ted Hoff a fost numit Intel 4004. Fiecare cip conţin însă
2300 de tranzistoare, care pot executa 60.000 operaţii pe
secundă.

3. Perioada 1972-1981

După apariţia microprocesorului, au apărut multe companii


de calculatoare şi au început să dezvolte propriile lor
microprocesoare şi microcalculatoare. Companii ca Apple,
Compaq şi Commodore au debutat în această perioadă de
confuzie. Finalul epocii este marcat de apariţia primului PC
(calculator personal), creat de IBM în 1981.

1972 Intel introduce primul microprocesor pe 8 biţi, 8008, la o frecvenţă de 200 KHz. Procesorul a fost
iniţial creat pentru firma Computer Terminal Corporation (numită apoi Datapoint). Procesorul avea 16
Kocteţi de memorie, 3500 de tranzistoare, bazate pe o tehnologie de 10 microni, şi o viteză de 60.000 de

10
instrucţiuni pe secundă.
1972 Nolan Bushnell formează firma Atari, şi creează Pong, primul joc video comecial.
1973 Micral a fost primul calculator personal (PC) bazat
pe un microprocesor, Intel 8008. Thi Truong a dezvoltat
calculatorul şi Philippe Kahn software-ul. Truong,
fondatorul şi preşedintele companiei franceze R2E, a creat
Micral-ul ca un înlocuitor al minicalculatoarelor în cazul
în care nu era nevoie de o performanţă foarte mare.
Datorită preţului de $1.750, Micral-ul nu a penetrat
niciodată piaţa americană. În 1979, Truong a vândut
Micral-ul firmei Bull.

1974 Cercetătorii de la Centrul de Cercetare Xerox Palo


Alto au creat Alto - prima staţie de lucru cu mouse inclus
pentru intrare. Alto stoca diferite fişiere simultan în
ferestre, oferind meniuri şi icoane, şi putea fi legat la o
reţea locală. Cu toate că firma Xerox nu a vândut niciodată
Alto-ul în mod comercial, a oferit un număr mare din
acestea universităţilor. Inginerii au încorporat apoi
caracteristicile acestuia în alte staţii de lucru şi
calculatoare personale (PC) .

1974 Scelbi a prezentat calculatorul 8H, primul calculator


comercial din S.U.A. bazat pe un microprocesor, Intel
8008. Acest calculator putea servi aplicaţiilor ştiinţifice,
electronice şi biologice. Avea 4 Kocteţi de memorie
internă şi avea ambele interfeţe, "teletype" şi de
osciloscop. În 1975, Scelbi a introdus versiunea 8B, cu 16
Kocteţi de memorie pentru piaţa de business. Compania a
vândut aproximativ 200 de exemplare, pierzând $500 pe
fiecare bucată.

11
1975 Ediţia din ianuarie a revistei Popular Electronics
avea pe copertă calculatorul Altair 8800, bazat pe
microprocesorul Intel 8080. După câteva săptămâni de la
debut, clienţii au asaltat compania producătoare, MITS,
pentru comenzi. Bill Gates şi Paul Allen au creat şi vândut
BASIC ca limbaj software pentru Altair. Ed Roberts a
inventat 8800 - care se vindea cu $297, sau $395 cu tot cu
carcasă - şi a definit termenul de "calculator personal".
Acesta avea o memorie de 256 de octeţi (expandabilă la 64
Kocteţi) şi o structură de bus pe 100 de linii, care a devenit
apoi standardul S-100. În 1977, MITS a fost vândut firmei
Pertec, care a continuat să producă Altair-uri până în anul
1978.
1976 Steve Wozniak a creat Apple I, primul calculator
bazat pe o singură placă. Cu o comandă de 100 de aparate,
fiecare la un preţ de $500, Steve Wozniak şi Steve Jobs au
debutat în afaceri. Fotografia alăturată prezintă placa
Apple I, în care primele 2 rânduri sunt terminalul video şi
ultimele 2 sunt calculatorul. Microprocesorul 6502 este
aşezat în partea dreaptă, jos. Aproximativ 200 de
exemplare au fost vândute înainte ca firma să anunţe
succesorul său, Apple II, ca un calculator complet.
1976 Cray I a fost primul calculator comercial de succes
cu procesare vectorială. Acesta era cel mai rapid aparat al
momentului datorită formai sale, ca un "C", care a redus
foarte mult lungimea firelor şi, implicit timpul necesar
semnalului pentru a le traversa.

Anul începerii1972
proiectului:
Anul finalizării1976
proiectului:
Viteză:166 de milioane de operaţii cu
virgulă mobilă pe secundă
Mărime:1,5 metri cubi
Greutate:2.600 kilograme
Tehnologie:Circuite integrate
Frecveţă de ceas:83 de milioane de cicluri pe
secundă
Lungimea cuvintelor:cuvinte pe 64 de biţi
Set de instrucţiuni:128 de instrucţiuni

12
1977 Commodore PET (Personal Electronic Transactor) -
a fost printre primele calculatoare lansate în 1977 - a fost
asamblat în totalitate şi gata de operare. Avea 4 sau 8
Kocteţi de memorie, 2 unităţi de casete şi o tastatură cu
membrană.

1977 Apple II a fost un real succes când a fost lansat în


1977 deoarece avea circuitul plăcii de bază imprimat, avea
comutator pentru curent, tastatură, carcasă, manual, taste
speciale pentru jocuri, cablu de alimentare şi o casetă cu
jocul "Breakout". Dacă era conectat la televizor, Apple II
producea culori grafice foarte strălucitoare. În afara
hardware-ului excelent, el a fost dotat cu VisiCalc, cel mai
bun program de lucru tabelar din acea vreme.

1977 În prima lună după apariţie, primul calculator al


firmei Tandy Radio Shack - TRS-80 - a fost vândut în
peste 10.000 de exemplare, cu mult mai mult decât
estimările companiei de 3.000 de exemplare pe an. La un
preţ de $599.95, aparatul includea un microprocesor Z80,
afişaj video, 4 Kocteţi de memorie, BASIC, stocare pe
casete şi manuale foarte uşor de înţeles, care nu
presupuneau cunoştinţe în acest domeniu din partea
utilizatorului.

1981 Firma Apollo Computer a prezentat prima sa staţie


de lucru, DN100, care oferea putere mai mare de calcul
decât alte microcalculatoare la jumătate de preţ. Apollo
Computer şi Sun Microsystems, altă firmă intrată devreme
pe piaţa de staţii de lucru, au optimizat calculatoarele lor
pentru a rula programe de grafică intensivă, foarte
populare în inginerie.

13
1981 Adam Osborne a finalizat primul calculator portabil,
Osborne I, care cântărea 12 kilograme şi costa $1.795.
Preţul a făcut ca aparatul să fie foarte atractiv, deoarece
includea software în valoare de aproximativ $1.500.
Acesta avea un ecran de 5 inci, 64 Kocteţi de memorie, un
modem şi 2 unităţi de dischetă de 5 1/4 inci.

În aprilie 1981, redactorul-şef al revistei Byte, Chris


Morgan a menţionat de Osborne I într-un articol intitulat
"Tendinţe ale viitorului în calculatoarele personale".
Acesta a scris: "Am avut recent ocazia să văd calculatorul
Osborne I în acţiune. Am fost impresionat de
compactitatea sa: ar încăpea sub un scaun de avion.
(Adam Osborne a făcut deja o cerere de aprobare la FAA
pentru a utiliza aparatul la bordul unui avion). O singură
problemă: ecranul poate fi prea mic pentru gustul unora."
1981 IBM a introdus PC-ul, producând o creştere mare a
pieţei de calculatoare personale. Primul PC rula pe un
microprocesor Intel 8088 la o frecvenţă de ceas de 4,77
MHz şi folosea sistemul de operare MS-DOS al companiei
Microsoft. Aparatul nu era mai rapid decât rivalii săi, dar
IBM l-a înzestrat cu o memorie de zece ori mai mare decât
a acestora. Oamenii de afaceri vor fi încântaţi să afle că
una dintre primele aplicaţii practice ale PC-ului este
întocmirea planificării financiare.

4. Perioada 1982-1990

Calculatoarele au început foarte rapid să-şi crească viteza


şi puterea în timp ce deveneau din ce în ce mai compacte
şi mai prietenoase cu utilizatorul după anii 1980.
Progresul venea în foarte multe mici trepte, nu ca în
primii ani, când erau puţine dar de mare importanţă.
Acestă perioadă ia sfârşit în 1990, când calculatoarele
personale au devenit populare în casele oamenilor.

1982 În 1982, revista Time acorda titlul de Om al anului calculatorului. La începutul


anilor 1980, computerele aveau deja o formă compactă, câştigaseră încrederea
consumatorilor şi erau suficient de ieftine pentru a intra în dotarea birourilor, a şcolilor şi
a căminelor familiale. De multe ori, ele puteau fi achiziţionate din orice magazin de
produse electronice. Prin 1984, după ce luaseră un prim contact cu facilităţile oferite de
calculatorul de uz domestic, milioane de utilizatori s-au arătat entuziasmaţi de potenţialul
lui. Printre domeniile de interes se numărau programele de contabilitate, de procesare de

14
text, cărţile de bucate, platformele software pentru publicaţii şi jocurile.
1982 Commodore prezintă calculatorul Commodore 64,
care avea un procesor 6510, 64 Kocteţi de RAM, 20
Kocteţi de ROM, Microsoft BASIC, placă de sunet, ecran
color, costând doar $595. În anul următor, preţul a scăzut
la $200. Acesta a devenit cel mai bine vândut calculator al
tuturor timpurilor, cu vânzări de peste 20 de milioane de
exemplare. A fost primul calculator personal cu sintetizor
de sunet integrat.
1982 Cray XMP, primul calculator în acesta an, aproape că şi-a dublat viteza de operare
faţă de concurenţii săi prin sistemul de procesare paralelă care efectua 420 de milioane de
operaţii cu virgulă mobilă pe secundă (420 de megaflopi). Prin aranjarea a două Cray-uri
să lucreze împreună la părţi diferite ale unei singure probleme s-a obţinut o viteză mult
mai mare. Cray-urile au fost intens folosite de instituţii de cercetare militară şi ştiinţifică.
1983 Apple prezintă Lisa (Local Integrated Software
Architecture), primul calculator personal cu interfaţă
grafică (GUI) şi primul care avea mouse-ul ca element
standard. Datorită preţului foarte ridicat ($10.000) şi a
vitezei reduse, Lisa a fost un eşec total, deoarece au fost
produse 100.000 de exemplare. Lisa rula pe un
microprocesor Motorola 68000 şi era echipat cu 1 Moctet
de memorie, un monitor alb-negru de 12 inci, două unităţi
de dischetă de 5 1/4 inci şi un hard disk Profile de 5
Mocteţi. Proiectanţii s-au inspirat de la Xerox Star, care
includea un sistem numit Smalltalk, având un mouse,
ferestre şi meniuri pop-up.
1983 Compaq Computer Corp. introduce prima clonă a
PC-ului care folosea acelaşi software ca şi PC-ul IBM. Cu
succesul clonei, Compaq a înregistrat în primul am
vânzări de $111 milioane, cea mai mare sumă obţinută de
o firmă americană într-un singur an. Odadă cu
introducerea clonei PC-ului, Compaq a lansat o piaţă
pentru calculatoarele compatibile IBM care în 1996 a
ajuns la 83% din toată piaţa de calculatoare personale.
Clona Compaq era aproape 100% compatibilă cu PC-ul
IBM.
1984 Apple Computer lansează Macintosh, primul
calculator de succes cu interfaţă grafică şi cu mouse.
Bazat pe microprocesorul Motorola 68000, Macintosh
includea foarte multe caracteristici ale lui Lisa, dar la un
preţ mult mai rezonabil: $2.500. Printre aplicaţiile incluse
s-au remarcat MacPaint, la care putea fi folosit mouse-ul,
şi MacWrite, care demonstra WYSIWYG (What You See
Is What You Get - Ceea ce vezi este ceea ce obţii) a
editorului de text.

15
1984 IBM lansează PC Jr. şi PC-AT. PC Jr. a eşuat, dar
PC-AT, de câteva ori mai rapid decât PC original şi bazat
pe cipul Intel 80286, a avut succes datorită marilor
creşteri de performanţă şi a capacităţii de stocare, toate
pentru $4.000. De asemenea el includea mai mult RAM şi
dischete de 5 1/4 inci cu o capacitate de 1.2 Mocteţi.

1986 Daniel Hillis de la compania Thinking Machines


Corp. a dus inteligenţa artificială cu un pas înainte când a
dezvoltat conceptul de paralelism masiv, folosindu-l în
Connection Machine. Acest aparat folosea 16.000 de
procesoare şi putea să execute câteva miliarde de operaţii
pe secundă. Fiecare procesor avea memoria sa legată de
cea a celorlalte printr-o reţea flexibilă pe care utilizatorii
puteau să o schimbe prin reprogramare. Sistemul de
conectări şi de comutatoare lăsa procesoarele să trimită
informaţii şi să le ceară ajutorul celorlalte procesoare într-
o simulare de apel asociativ asemănătoare creierului.
Folosind acest sistem, aparatul putea să lucreze mai rapid
decât oricare altul.
1986 IBM şi MIPS lansează prima staţie de lucru bazată pe RISC, PC/RT şi sisteme
bazate pe R2000. S-a observat cele mai simple 20% de seturi de instrucţiuni ale
calculatorului fac 80% din tot lucrul, printre care operaţiile de bază cum ar fi adunatul,
încărcarea din memorie şi stocarea în memorie. PC-RT avea1 Moctet de RAM, o unitate
de dischetă de 1.2 Mocteţi şi un hard disk de 40 Mocteţi. Acesta efectua 2 milioane de
instrucţiuni pe secundă, dar alte calculatoare bazate pe RISC aveau o viteză semnificat
mai mare.

1987 IBM introduce calculatoarele PS/2, care au făcut ca


dischetele de 3 1/2 inci şi VGA-ul (Video Graphics
Array) standarde pentru calculatoarele IBM. Acestea au
fost primele care s-au bazat pe cipul Intel 80386, iar
compania IBM a vândut mai mult de 1 milion de
exemplare într-un singur an. În acelaşi timp, IBM a lansat
un nou sistem de operare, numit OS/2, care permitea
folosirea mouse-ului cu calculatoarele lor pentru prima
oară.

16
1988 Co-fondatorul Apple, Steve Jobs, a părăsit firma
pentru a forma propria lui companie, NeXT. Calculatorul
creat de el a fost un eşec, dar a fost recunoscut ca o reală
inovaţie. La un preţ de $6,500, NeXT a rulat prea încet
pentru a deveni popular. Acesta a fost primul calculator
personal care să aibă în componenţa sa o unitate de
stocare optică, un procesor de semnale digitale care oferea
recunoaşterea vocii şi limbaje orientate pe obiecte pentru
a simplifica programarea. NeXT folosea un microprocesor
Motorola 68030, 8 Mocteţi de RAM şi stocare pe discuri
optice de 256 Mocteţi.

5. Perioada 1991 pînă astăzi

De la începutul anilor 1990 şi până astăzi, PC-urile din casele


oamenilor au devenit foarte populare. Calculatoarele şi-au
mărit rolul de la aparate profesionale şi de business la aparate
de divertisment şi educaţionale. Evoluţia telecomunicaţiilor
cum ar fi Internet-ul a arătat folosul şi în educaţie şi business.

1991 Apple Computer lansează Macintosh PowerBook 100.


Acesta accesa un procesor 68000 la 16 MHz, sistemul de
operare System 7.0.1, hard disk de 20 Mocteţi, ecran LCD
alb/negru de 9 inci cu o rezoluţie de 640 × 400, 2 Mocteţi
RAM, cântărea 2,5 kilograme şi costa $2500. În acelaşi an
Apple Computer lansează şi Macintosh Classic II, care trebuia
să-l înlocuiască pe Classic.

1994 IBM lansează linia de calculatoare Aptiva. Acestea ai


fost create pentru a înlocui linia PS/1 şi au ţintă piaţa de
calculatoare personale (PC).

1994 Apple Computer lansează calculatoarele Power Macintosh 6100/60, 7100/66 şi


8100/80, bazate pe microprocesorul PowerPC 601. Taote aveau 8 Mocteţi RAM,
Ethernet, placă de sunet de calitatea CD-ului şi placă video on-board. Preţul lor varia între
$2000 şi $4000 pentru sisteme complete.
1998 Odată cu lansarea lui iMac, compania Apple s-a decis că a venit
timpul să facă o schimbare. iMac nu arată deloc ca un calculator: este
învelit într-un plastic translucid şi se vinde în 6 culori. Puterea, ca de
altfel şi frumuseţea calculatorului este asigurată de un procesor foarte
puternic. Apple consideră noul iMac drept calculatorul mileniului 3.
Litera "i" din iMac provine de la Internet, calculatorul având tot

17
Internetul deja din fabricaţie, ceea ce permite utilizatorilor navigarea pe
Internet din momentul conectării calculatorului la o reţea telefonică.

6. Istoria componentelor de calculator

1936 John Dvorak a creat o tastatură


care putea fie foarte uşor utilizată.
Această tastatură a fost concepută astfel
încât cele mai puţin utilizate taste să fie
în colţurile exterioare, iar cele mai
utilizate taste să fie în centru, la
îndemâna degetelor utilizatorului.
1956 Odată cu introducerea tranzistoarelor ca principale componente ale calculatoarelor,
acestea vor deveni mult mai mici. Aceste dispozitive de mărimea unei unghii de deget,
sunt tot mai mult folosite la computere pentru a înlocui tuburile vidate de mărimea unui
pumn, ca principale elemente logice. Tranzistoarele generează mai puţină căldură decât
tuburile vidate, ceea ce înseamnă că computerul având la bază tranzistoare ar trebui să fie
mai sigure. Producătorul american Sperry Rand, fabricant al UNIVAC a lansat UNIVAC
II, care se bazează în parte pe tranzistori.
1957 Cercetătorii de la IBM au realizat acum o imprimantă cu ace care poate imprima
până la 500 de caractere pe minut. Imprimanta cu ace poate atinge această viteză având -
în loc de taste separate – 24 de ace minuscule, aranjate în formă de dreptunghi. Oricare
din aceste ace pot fi împinse în sus pentru a imprima forma caracterului dorit. Aceste
forme sunt apoi presate pe o bandă de cerneală pentru a imprima caracterul pe hârtie.
Aceste imprimante performante la calculator ar putea reprezenta sfârşitul maşinii de scris.
1966 IBM creează primul sistem de
stocare pe disc, numit IBM RAMAC
305. Acesta putea să stocheze 5 MB de
date pe 50 de tambururi lungi de 60 de
centimetri.
1967 IBM creează primul floppy-disk.
1971 Intel a lansat un microprocesor, un
produs care a influenţat viitorul
calculatoarelor. În timp ce lucrau la
proiectarea unui nou calculator, inginerii
şi-au dat seama că performanţele
calculatorului puteau fi îmbunătăţite la
costuri mai mici, dacă cele 12 cipuri care
executau toate sarcinile ar fi fost
înlocuite cu un singur cip care să
efectueze toate sarcinile. Noul
microprocesor conceput de Ted Hoff a
fost numit Intel 4004. Fiecare cip conţin
însă 2300 de tranzistoare, care pot
executa 60.000 operaţii pe secundă.

18
Microprocesorul Intel 4004 avea un bus
de 4-biţi, o viteză de tact de 108 KHz şi
era bazat pe o tehnologie de 10 microni.
Dimensiunea lui era de 3 × 4 mm, la un
preţ de $200 bucata.
1971 IBM introduce "memory disk"-ul,
numit şi "floppy disk", un disc flexibil
de 8 inci de plastic acoperit cu un strat
de oxid de fier. Acesta a fost iniţial creat
pentru a încărca microcodul în controller
pentru "Merlin" (IBM 3330). A devenit
rapid un mediu de stocare foarte popular.

1972 Intel a scos pe piaţă un nou


microprocesor: 8008. Acesta a avut
îmbunătăţiri semnificative faţă de
predecesorul său, 4004. Pentru prima
dată, un microprocesor a putut să facă
diferenţa între litere mici şi majuscule,
toate cele 10 cifre, semne de punctuaţie
şi alte simboluri Intel 8008 rula la o
viteză de tact de 200 KHz, avea un bus
de 8 biţi, folosea 3500 de tranzistoare,
bazate pe o tehnologie de 10 microni.

1973 În anii 1950, G. Drummer, un inginer din Anglia, a lucrat mulţi ani la sistemele
radar. Mulţumită tranzistorului, aceste sisteme şi-au redus dimensiunile, devenind mai
sigure. Drummer şi-a dat seama de implicaţiile unei astfel de miniaturizări şi a realizat că
ar fi mult mai bine să existe componente care să aibă deja tranzistoare, capacitori şi
rezistori integraţi şi nu individuali, şi legaţi prin fire de un panou. Cercetările au dus la
apariţia circuitului integrat sau a cipului cu silicon. Producătorul Texas Instruments este
hotărât să producă în masă primul cip care foloseşte care foloseşte integrarea pe scară
largă (LSI) a mii de componente electronice. Texas Instruments şi-a împărţit cipul în patru
unităţi – o unitate aritmetică, una de înregistrare, o secţiune de control şi o cale pentru
date. În total, există peste 10.000 de componente pe un cip de doar un centimetru pătrat.

19
1974 Intel şi Zilog (firmă înfiinţată de
nişte ingineri plecaţi de la Intel) lansează
noi microprocesoare. Intel 8080 era de
cinci ori mai rapid decât predecesorul
său, 8008. 8080 rula la o viteză de tact
de 2 MHz, avea un bus de 8 biţi, folosea
6000 de tranzistoare, era bazat pe o
tehnologie de 6 microni. Zilog Z-80
putea să ruleze orice program creat
pentru 8080 şi includea un număr dublu
de instrucţiuni.
1976 Intel lansează microprocesorul 8085 la 5 MHz, cu un bus de 8 biţi, o viteză de
370.000 de instrucţiuni pe secundă şi care folosea 6500 de tranzistoare bazate pe o
tehnologie de 3 microni. În acelaşi an Zilog lansează Z80 la 2,5 MHz, un microprocesor
pe 8 biţi, care avea un set de instrucţiuni de Intel 8080 îmbunătăţite.
1978 Intel lansează microprocesorul 8086 la 4.77 MHz, care a fost creat de doi ingineri în
numai trei săptămâni. Folosea regiştri pe 16 biţi, un bus de 16 biţi şi 29.000 de
tranzistoare, folosin o tehnologie de 3 microni. Preţul acestuia era de $360. 8086 putea
executa 330.000 de instrucţiuni pe secundă. Au mai apărut apoi procesoare la 8 MHz şi 10
MHz.
1978 Unităţile şi dischetele de 5 1/4 inci
au fost lansate de Shugart Associates în
1976. Acestea au fost rezultatul cererii
companiei Wang Laboratories de a
produce dischete suficient de mici pentru
a putea fi folosite de un calculator
personal, pentru că dischetele de 8 inci
erau considerate a fi prea mari pentru
scopul acela. În 1978, mai mul de 10
producători au început să producă unităţi
şi dischete de 5 1/4 inci.
1979 Microprocesorul Motorola 68000 a prezentat o viteză mult mai mare decât cea a
predecesorilor săi. Acest procesor de performanţă mare şi-a găsit locul în staţii de lucru
foarte puternice, create pentru programe de grafică intensivă, des folosite în inginerie. În
acelaşi an, Intel a lansat procesorul 8088, la 4,77 MHz.
1980 Seagate Technology a fost compania care a creat prima unitate de hard disk pentru
microcalculatoare. Disul avea o capacitate de 5 Mocteţi de date, cam de cinci zeci de ori
mai mult decât o unitate standard de floppy disk, şi încăpea exact în spaţiul unei unităţi de
floppy disk. Hard disk-ul avea el însuşi un tambur rigid metalic, acoperit pe ambele părţi
cu un strat de material magnetic care stoca date. Cu toate beneficiile de mărire a
capacităţii de stocare, hard disk-urile aveau un singur dezavantaj: portabilitatea lor era
redusă deoarece acestea erau permanent instalate în calculator.
Seagate Technology s-a format în 1979 în urma unei conversaţii dintre Alan Shugart şi
Finis Conner, care au lucrat împreună la IBM. Cei doi au decis să fondeze o companie
după ce au avut idee de a micşora hard disk-urile la dimensiunile standardei dischete de 5
1/4 inci. După ce au lansat primul lor produs, Seagate a atras mulţi clienţi renumiţi, cum

20
ar fi: Apple Computer şi IBM. Depă numai câţiva ani, au fost vândute 4 milioane de
unităţi.

1980 Intel creează microprocesorul


iAPX-432 pe 32 de biţi. Intel lansează
apoi 80286 ca un pas între 8086 şi 432.
În acelaşi an, Intel introduce
coprocesorul matematic 8087.

1980 Prima unitate de stocare optică avea de 60 de ori capacitatea unei dischete de 5 1/4
inci. Dezvoltat de Philips, discul stoca datele prin arderea cu laserul a unor urme care nu
puteau fi şterse, făcându-l astfel folositor pentru stocarea unor date care nu trebuiau
actualizate. După doi ani, Philips a creat un disc optic care putea fi şi şters, folosind un
material special, astfel rezultând un un disc cu o mare capacitate şi care putea fi şters şi
reinscripţionat.
Discul optic este produs prin înregistrarea de informaţii în formă de spirală cu o rază laser
pe o suprafaţă fotosensibilă. Suprafaţa pe care sunt scrise informaţiile este protejată de
două straturi de plastic. La discurile optice care pot fi şterse, numite şi discuri magneto-
optice, întreaga suprafaţă de metal este magnetizată într-o singură direcţie. În loc de a
înregistra informaţiile permanent prin topirea de găuri în metal, laserul încălzeşte locul
până la nivelul de topire, pentru ca un magnet să inverseze direcţia fluxului magnetic. Prin
reîncălzirea discului se restabileşte orientarea, şi deci se şterge.
1981 Sony creează primele unităţi şi
dischete de 3 1/2 inci. Prima companie
importantă care să adopte dischetele de 3
1/2 inci a fost Hewlett-Packard în 1982,
eveniment în care s-a standardizat acest
tip de dischete pe lângă celelalte formate
de 3 1/4 inci, 3 inci şi 3,9 inci.
1982 Intel lansează microprocesorul 80286 la 6 MHz. Acesta avea un bus de 16 biţi,
134.000 de tranzistoare bazate pe o tehnologie de 1,5 microni şi fiecare costa $360.
1984 NEC lansează microprocesorul V20 la 8 MHz, prima clonă a microprocesorului
8088 produs de Intel. De asemenea, NEC lansează şi microprocesorul V30 la 8 MHz,
prima clonă a lui Intel 8086. Ambele foloseau 63.000 de tranzistoare.
1985 Noile CD-ROM-uri erau bazate pe
CD-urile de muzică, şi aveau o
capacitate de 550 Mocteţi. Capacitatea
lor era suficient de mare astfel încât
rareori puteau fi umplute, iar dacă erau
umplute, conţineau informaţii care

21
ocupau mii de pagini pe hârtie.
Primul produs pe CD-ROM de interes
general după lansarea acestuia de Philips
şi Sony în 1984 a fost "Enciclopedia
Electronică Grolier", carea a apărut în
1985. Cele 9 milioane de cuvinte din
enciclopedie ocupau doar 12% din
spaţiul disponibil. În acelaşi an,
companiile de calculatoare şi electronică
au lucrat împreună pentru a stabili un
standard astfel încât orice calculator să
poată accesa informaţiile de pe CD-
ROM-uri.
1986 Compaq a întrecut firma IBM când
a lansat Deskpro 386, primul calculator
de pe piaţă care să folosească noul cip al
firmei Intel, 80386, microprocesor pe 32
de biţi, cu 275.000 de tranzistoare,
bazate pe o tehnologie de 1,5 microni.
Cu 4 milioane de operaţii pe secundă şi
cu 4 Kocteţi de memorie, 80386 a dat
PC-urilor o viteză şi o putere mult mai
mare decât predecesorii săi. Acesta avea
un preţ de $299.
Noul microprocesor 386 a adus cu el o
nouă arhitectură pe 32 de biţi, o
îmbunătăţire semnificativă faţă de
arhitectura pe 16 biţi a celorlalte
microprocesoare. Acesta avea două
moduri de operare, unul în care emula
vechile cipuri x86, dând o
compatibilitate cu cele vechi, şi altul în
care se profita la maxim de noile
tehnologii. Acest microprocesor a făcut
ca programele de grafică să devină mult
mai practice. După un an, Intel lansează
microprocesorul 80386DX la 20 MHz,
iar apoi la frecvenţe şi mai mari.
1989 Intel lansează microprocesorul
80486 şi cipul coprocesor/RISC i860,
fiecare conţinând mai mult de 1 milion
de tranzistori. Microprocesorul RISC
avea o unitate aritmetică şi logică pe 32
de biţi (parte componentă a CPU-ului
care rezolvă operaţiile, cum ar fi
adunarea şi scăderea), o unitate de

22
virgulă mobilă pe 64 de biţi şi o
frecvenţă de ceas de 33 MHz. Cipul 486
a rămas similar în structură ca şi
predecesorii săi, cipurile 386. Ceea ce
diferenţia cipurile 486 erau seturile de
instrucţiuni optimizate.
Microprocesoarele 486 dublau
performanţa celor 386 fără însă a mări
frecvenţa de ceas. Preţul iniţial era de
$900.

1989 Creative Labs lansează Sound


Blaster, prima placă de sunet pe 8 biţi
mono pentru PC.

1989 Motorola anunţă microprocesorul


68040, cu aproximativ 1,2 milioane de
trazsistoare. Datorită dificultăţilor
tehnice, nu a fost produs până în 1991,
cu toate că era promis în Ianuarie 1990.
Microprocesorul 68040 pe 32 de biţi, la
25 MHz, a integrat o unitate de virgulă
mobilă şi cache pentru date. Apple a
folosit a treia generaţie de cipuri 68000
în calculatoarele Macintosh Quadra.

1990 IBM lansează plăcile grafice XGA


MCA, pentru a le înlocui pe cele VGA.
Sunt suportate rezoluţii de 640 × 480 şi
1024 × 768, cu până la 65.536 de culori în
modul 640 × 480. În acelaşi timp, IBM
intră în grupul VESA, făcând astfel
publice specificaţiile pentru XGA.
1991 Advanced Micro Designs (AMD) introduce microprocesorul Am386DX, prima
clonă a cipului Intel 386DX, la viteze de 20 MHz şi 40 MHz. În acelaşi an Intel introduce
microprocesoarele 486 la 50 MHz, acestea fiind bazate pe o tehnologie de 0,8 microni.
1991 Creative Labs lansează Sound Blaster Pro Deluxe, prima placă de sunet stereo
pentru PC-uri.

1992 Intel lansează microprocesorul


i486DX2, viteze de tact de 25/50 MHz
(externă/internă). DX2 a fost doar un
486 la 25 MHz care avea o viteză internă
dublă. Preţul unuia era de $550.

23
1993 Intel numeşte procesoarele din
viitoarea generaţie "Pentium", pentru a
nu fi confundaţi cu ceilalţi competitori.
Noile procesoare Pentium vor folosi
regiştri pe 32 de biţi, având un bus de 64
de biţi. Acestea vor avea 3,1 milioane de
tranzistoare, folosind o tehnologie de 0,8
microni şi o viteză de tact de 60 de MHz
şi 66 de MHz, la un preţ de $878. Ele
vor putea executa 90 de milioane de
operaţii pe secundă, având o performanţă
de 5 ori mai mare decât cea atinsă de
cipul Intel anterior, 486, şi va fi de 1500
de ori mai rapid decât primul
microprocesor.

1994 Apple Computer lansează


QuickTake 100, prima cameră digitală
pe 24 biţi sub $1000.

1994 U.S. Robotics lansează modem-


urile Courier v.34 la o viteză de 28,8
Kbps, la un preţ de $329 intern şi $349
extern.
1995 Intel introduce procesorul P6, care
se va numi Pentium Pro, la viteze de
150, 180 şi 200 de MHz, folosind 5,5
milioane de tranzistoare. În acelaşi an,
Intel lansează şi procesorul Pentium la
133 MHz, care folosea 3,2 milioane de
tranzistoare, bazate pe o tehnologie de
0,35 microni, la un preţ de $935. De
asemenea, Intel introduce şi procesorul
Pentium OverDrive la 83 MHz, pentru a
înlocui procesoarele 486DX şi 486DX2
din vechile sisteme, acestea costând
$300.

1995 Cyrix anunţă microprocesorul 5x86


la 100 MHz.

1996 Intel lansează o nouă serie de procesoare Pentrium care includ tehnologie MMX

24
(eXtensii MultiMedia). Această nouă serie conţine 5,5 milioane de tranzistaore şi o parte
de memorie ultrarapidă care-şi accelerează performanţa, fiind capabilă de a executa până
la 300 de milioane de comenzi pe secundă. Introducerea noii tehnologii MMX înseamnă
dotarea cipului cu un nou set de comenzi în vederea creşterii performanţei multimedia.
Procesoarele vor fi introduse în computere de înaltă performanţă folosite în navigarea pe
Internet.
1996 Advanced Micro Devices (AMD)
lansează procesorul K6, optimizat pentru
cod de 16 şi 32 de biţi şi care includea
32 Kocteţi de memorie cache. Acest cip
se putea introduce într-un soclu standard
Pentium şi suporta MMX. De asemenea,
Cyrix a lansat procesorul M2 cu aceleaşi
caracteristici, dar având 64 Kocteţi de
memorie cache.
1998 Discul digital multifuncţional
(DVD) arată ca un compact disc audio
obişnuit, dar este mai performant decât
acesta. Principala diferenţă dintre cele
două constă în faptul că DVD-ul poate
stoca mult mai multe date decât un CD,
ca de exemplu baze de date, software,
sunete, imagini şi filme. Astfel de discuri
sunt produse sub diverse forme: discuri
read-only, pentru jocuri pe calculator sau
filme, discuri şi goale pentru copiere.

1998 Intel lansează pe piaţă procesoarele


Pentium II la viteze de 300, 333, 400,
450 MHz şi chiar mai mari.

1999 Intel lansează procesoarele Pentium III, la viteze de inclusiv 1 GHz.


2001 Intel lansează procesoarele Pentium 4, la viteze de inclusiv 2 GHz.
2004 Intel lansează procesoarele Pentium 4 HT, cu tehnologie Hyper Threading.
2005 Intel lansează procesoarele Pentium 4 Dual Core, care conţin practic două
procesoare.

7. SINTEZĂ PRIVIND EVOLUŢIA CALCULATOARELOR

Caracteristici Limbaje de
Generaţia Performanţe Exemple
Tehnologice Programare

25
- tuburi şi comutatoare
- viteză de - ENIAC
electronice - un singur - cod maşină
Generaţia I calcul: 104
dispozitiv de memorare
operaţii pe - UNIVAC
(tambur magnetic) de - limbaj de
(1937 - 1953) secundă
capacitate mică şi cu asamblare
- memorie: 2K - EDVAC
timp de acces mare

- diode şi tranzistoare

- memorie internă cu
inele de ferită şi cu
- viteză de
acces aleator
calcul: 2*105 - limbaje de
Generaţia II operaţii pe nivel înalt: - TRADIC
- memorie externă de
secundă Fortran (1956),
tip tambur, disc sau
(1954 - 1962) Algol (1958), - PDP 1
bandă magnetică
- memorie: 32 Cobol (1959)
Ko
- unităţi pentru calcule
în virgulă mobilă

-regiştri de index
- circuite integrate

- memorii internet
semiconductoare
- dezvoltarea
- viteză de sistemelor de - IBM 360
- memorii externe -
calcul: 5*106 operare şi a
discuri magnetice de
Generaţia III operaţii pe "time sharing"- - PDP 11
capacitate medie şi
secundă ului (UNIX)
mare
(1963 - 1982) - Coral
- memorie: 2 - limbaje de
- microprogramarea, ca
Mo nivel foarte - Independent
tehnică de proiectare a
înalt: C, Pascal
procesoarelor
complexe

- memorie virtuală
Generaţia IV - circuite integrate pe - viteză de - limbaje
scară largă (VLSI) calcul: 3*107 orientate pe
(1982 -1990) operaţii pe obiecte (C++)
- discuri optice secundă
- limbaje
- dezvoltarea reţelelor - memorie: 8 funcţionale

26
(LISP)

de calculatoare Mo - limbaje de
programare
logică (Prolog)
- limbaje
- circuite integrate pe
concurente
scară largă (ULSI)
- viteză de - dezvoltarea
Generaţia V - dezvoltarea
calcul: 1012 inteligenţei
arhitecturilor paralele
operaţii pe artificiale
(după 1990)
secundă
- dezvoltarea de
- dezvoltarea
calculatoare pe arie
sistemelor
largă
expert
Cum vor arăta calculatoarele? Probabil un exemplu ar fi calculatorul
HAL9000, din romanul lui Arthur C. Clarke, "2001: O odiseee
spaţială". HAL putea întreţine conversaţii cu operatorii umani, putea
Generaţia VI accepta intrări vizuale, putea învăţa din propria experienţă. HAL9000
este o ficţiune, dar cercetările actuale au condus la calculatoare care
acceptă instrucţiuni introduse în mod verbal şi care imită modul de
raţionament uman.

8. EVOLUŢIA PRODUCŢIEI DE SOFT

8.1 Istoria sistemelor de operare

1969 UNIX este proiectat în Laboratoarele Bell ale firmei AT&T.

1984 Apare proiectul GNU.

1985 Apare versiunea 1.0 a lui Microsoft Windows.


1985 Aldus lansează Aldus PageMaker pentru Apple Macintosh, la un preţ de$495. Acest
program era foarte mult folosit în redacţii de ziare şi tipografii.
1989 Este adoptat standardul ANSI C.
1990 Apare Microsoft Windows 3.0 şi Microsoft pare să fi dat în sfârşit marea lovitură.
Producătorii independenţi de software se înghesuie să creeze programe pentru ea.
Microsoft Word şi Microsoft Excel sunt şi ele îmbunătăţite. Cu comenzi care depăşeau
posibilităţile de producţie, Windows va domina în curând piaţa de specialitate.

1992 Apare Windows 3.1.

27
1993 Este lansat primul browser de Internet: Mosaic.
1993 Microsoft lansează prima versiune a lui Windows NT.
1994 ANSI începe standardizarea C++.
1994 Linus Torvalds face public Linux 1.0.
1994 Sun lansează prima aplicaţie scrisă în Java: browser-ul HotJava.
1995 Microsoft lansează Windows 95, afirmând că el va uşura şi
accelera operarea pe calculator. Compania a schimbat complet
aspectul grafic al sistemului şi a adăugat în sfârşit un coş de gunoi
(Recycle Bin) desktop-ului, pe care versiunea Apple îl avea deja de
câţiva ani. În afară de noua sa înfăţişare, Windows 95 va oferi
utilizatorului posibilitatea deschiderii simultane a mai multor
programe, va facilita accesul la Internet şi va permite nume de fişiere
mai lungi. De asemenea, Windows 95 poate semnaliza moartea
sistemului de operare DOS, el preluând controlul de pe DOS în
momentul pornirii calculatorului.
1996 Sun pune la dispoziţia publicului Java Development Kit 1.0 şi apare JDBC.

1996 Microsoft lansează Windows NT 4.0 şi Internet Explorer 3.0.

1997 Apare Intetnet Explorer 4; Microsoft începe să cucerească piaţa browser-elor.

1997 Începe proiectul GNOME.


1998 Este publicat standardului ANSI C++.
1998 Netscape dezvăluie codul-sursă al browser-ului său.

1998 Apare sistemul de operare Windows 98.

1999 Sun aduce tehnologia JSP şi Java 2.


2000 Microsoft lansează Windows 2000, Windows Me, Internet Information Server 5 şi
anunţă tehnologia .NET.
2000 IBM lansează serverul WebSphere.
2000 Standardul SOAP este făcut public.
2001 Microsoft îşi prezintă noul sistem de operare Windows XP.

28
2007 Microsoft va lansa noul sistem de operare revoluţionar, Windows Vista, cu
tehnologia Aeroglass.

8.2 Evoluţia limbajelor de programare

Anul
Limbajul Originea numelui Comentarii
apariţiei
Augusta ADA Byron (Lady Derivat din Pascal, folosit în
ADA 1979
Lovelace) special de armată.
Primul limbaj de programare
bazat pe proceduri, folosit în
ALGOL ALGOrithmic Language 1960
special pentru a rezolva probleme
matematice.
Limbaj care folosea un set mare
de simboluri speciale şi sintaxe.
APL A Programming Language 1961
Folosit în special de
matematicieni.
Limbaj de programare foarte
Beginners All-Purpose popular de nivel foarte înalt,
BASIC 1965
Symbolic Instruction Code folosit frecvent de programatorii
începători.
Limbaj de programare compilat şi
Predecesorul său a fost
structurat, folosit în multe locuri
limbajul de programare B,
C 1972 din cauza uşurinţei cu care este
creat de Laboratoarele Bell
transferat între diferite tipuri de
în 1972
calculatoare.
C++ este folosit în multe domenii,
O versiune avansată de C. cum ar fi: sistemele financiar -
C++ Dezvoltată în laboratoarele 1985 contabile şi design computerizat.
ATT Bell. Suportă programarea orientată pe
obiecte.
Limbaj de programare care
COmmon Business-Oriented accentuează structurile de date.
COBOL 1959
Language Folosit pe scară largă, în special în
afaceri.
Limbaj de programare structurat,
FOuRTH-Generation uşor de extins. Oferă
FORTH 1970
language (4 GL) funcţionalitate înaltă în spaţiu
limitat.
FORTRAN FORmula TRANslation 1954 Limbaj de programare de nivel
foarte înalt, iniţial creat doar
pentru uz ştiinţific şi în inginerie,
folosit în multe domenii. Acesta a

29
introdus numeroase concepte noi,
cum ar fi variabilele, condiţiile şi
subrutine compilate separat.
Programatorii de la Sun Dezvoltat iniţial pentru "set-top
Microsystems au băut multă box"-uri, a fost transferat către
JAVA 1990
cafea în timp ce creau acest reţeaua mondială (World Wide
limbaj. Web) în 1994.
Limbaj de programare orientat pe
liste, folosit în general pentru a
manipula liste de date. Este adesea
LISP LISt Processing 1960 folosit în cercetare, cosiderat
limbajul "standard" pentru
proiectele bazate pe inteligenţa
artificială (AI).
Limbaj de programare des folosit
de către copii. Acesta prezintă o
Derivat din grecul logos, zonă simplă de desenat şi câteva
LOGO 1968
care înseamnă cuvânt funcţii de nivel înalt preluate din
LISP. În primul rând este un
limbaj educaţional.
Limbaj de programare care
MODULAr Language, creat accentuează programarea
ca o a doua fază a limbajului modulară. Limbaj de nivel foarte
Modula-2 1980
Pascal (Niklaus Wirth le-a înalt bazat pe Pascal, caracterizat
creat pe amândouă) prin absenţa unor funcţii standard
şi proceduri.
Limbaj de programare compilat,
structurat şi bazat pe ALGOL.
Blaise PASCAL, Adaugă tipuri noi de date şi
Pascal matematician şi inventatorul 1971 structuri în timp ce simplifică
primei maşini de calculat sintaxa. Ca şi limbajul C, este un
limbaj standard de dezvoltare
pentru microcalculatoare.
Limbaj de programare folosit în
special pentru a crea aplicaţii
Programmed Inquiry,
PILOT 1969 pentru instrucţiuni bazate pe
Language Or Teaching
calculator. Conţine foarte puţine
sintaxe.
PL/1 Programming Language One 1964 Creat pentru a combina
principalele trăsături ale
limbajelor FORTRAN, COBOL şi
ALGOL. Este un limbaj de
programare complex, compilat,
structurat, capabil să manipuleze

30
erorile şi multitasking. Este folosit
în centre academice şi de
cercetare.
Uneori numit sistem de Creare
Rapidă a Aplicaţiilor, este folosit
VB Visual Basic 1990
pentru a construi aplicaţii în scurt
timp.

9. Calculatoare celebre

9.1 ENIAC (Electronic Numerical Integrator And Computer) a fost primul calculator
numeric, de dimensiuni mari, pentru uz general. ENIAC a fost construit iniţial pentru
Armata Statelor Unite, spre a calcula traiectoria proiectilelor de artilerie. Mai târziu, a
fost folosit în calculele asociate cu cercetarea armelor nucleare, a predicţiilor
meteorologice, şi proiectarea tunelelor aerodinamice. ENIAC a fost pus în funcţiune în
februarie 1946 şi a fost folosit până în octombrie 1955.

ENIAC a fost construit la Moore School of Electrical Engineering din cadrul Universităţii
din Pennsylvania, de către fizicianul american John W. Mauchly şi inginerul electronist,
americanul J. Presper Eckert. Eckert şi Mauchly au proiectat ENIAC la numai 3 ani după
ce au primit această sarcină din partea Armatei. În 1947, ENIAC a fost mutat de la
Universitatea din Pennsylvania la lăcaşul final: Zona de Testare din Aberdeen, din statul
Maryland. Numai un singur sistem de acest gen a fost vreodată construit, dar a funcţionat
în mod continuu până în octombrie 1955.
Spre deosebire de calculatoarele moderne care folosesc microprocesoare alcătuite
din mii sau milioane de tranzistoare, ENIAC a folosit tuburi electronice pentru procesarea
datelor. A fost construit din 19.000 de tuburi de mărimea unui bec mic. Calculatorul era
alcătuit din 30 de module separate, fiecare cu alimentare proprie şi sistem de răcire.
Cântărea mai mult de 30 de tone, a ocupat un spaţiu de 162 metri pătraţi şi a consumat
175 de KW.

31
ENIAC conţinea 20 de registre speciale, numite acumulatoare, care depozitau
calculele intermediare şi cele finale. Fiecare acumulator reţinea un număr de 10 cifre.
Spre deosebire de sistemul binar folosit de calculatoarele din ziua de azi, calculele şi
operaţiile în ENIAC se făceau în sistemul zecimal. ENIAC putea să efectueze în jur de
5.000 de operaţii pe secundă. Această viteză era de 10.000 de ori mai mică decât viteza
calculatoarelor moderne din ziua de azi. Probleme care erau rezolvate la acea vreme
manual, într-o zi sau două, erau rezolvate de ENIAC în 20 de secunde. La început,
oamenii de ştiinţă programau şi introduceau datele în ENIAC schimbând manual,
conexiunile interne ale maşinii. Mai târziu, o metodă mult mai eficientă pentru introdusul
datelor a fost maşina IBM de perforat cartele. O altă maşină de citit cartele perforate a
fost folosită ca să înmagazineze datele. Când ENIAC termina un calcul, o serie de lumini
se aprindeau, sau se tipărea o anumită secvenţă de cartele, ca să îi anunţe pe utilizatori ca
operaţia era finalizată.

ENIAC a fost conceput să calculeze în mod continuu zi şi noapte. Datorită


faptului că circuitele sale era compuse dintr-un număr mare de tuburi care se ardeau
regulat, ENIAC era des în reparaţii. Din acest motiv, timpul net de funcţionare a fost mult
redus. În timpul unei săptămâni tipice, ENIAC funcţiona cam 2/3 din timp. Imediat ce
Eckert şi Mauchly au terminat ENIAC, au semnat un nou contract în vederea construirii
unui urmaş: EDVAC (Calculator Electric Automatic pentru Variabile Discrete). Structura
mai eficientă a acestuia reducea numărul de tuburi din EDVAC la aproximativ 4.000.
Deşi a fost prima maşină de mărime mare care să efectueze calcule de rutină într-un
mediu de producţie, ENIAC nu a fost primul calculator electronic. Între 1939 şi 1942,
John Atanasoff, un profesor de fizică şi matematică de la Univeristatea de Stat din Iowa
şi studentul lui, Clifford Berry, au asamblat calculatorul Atanasoff-Berry, care a introdus
multe inovaţii legate de circuitele numerice. Sistemul lor folosea sistemul matematic
binar cu 1 şi 0 folosit în mod curent în calculatoarele de azi, şi un sistem de memorie care
înmagazina datele într-un mod asemănător cipurilor de memorie folosite în ziua de azi.
Dupa ce Eckert şi Mauchly au brevetat ENIAC, au avut loc o serie de procese care să
determine cine a creat de fapt primul calculator electronic modern. Într-un târziu, în 1973,
Curtea Federală de Justiţie a anulat brevetul pentru ENIAC şi a recunoscut, la mai mult
de 30 ani după descoperire, pe Atanasoff şi Berry ca fiind pionierii calculatorului.
UNIVAC (UNIVersal Automatic Computer) a fost primul calculator electronic proiectat
şi vândut pentru a rezolva probleme comerciale. Calculatorul UNIVAC conţinea

32
aproximativ 5.000 de tuburi electronice, ocupa un volum de 25 metri cubi şi avea o
greutate de 8 tone. În perioada 1951 - 1957 au fost achiziţionate un număr de 48
calculatoare UNIVAC de către o mare varietate de clienţi guvernamentali şi comerciali.

9.2 UNIVAC a fost succesorul primului calculator electronic de uz general, ENIAC


(Electronic Numerical Integrator And Calculator). ENIAC a fost construit pentru armata
Statelor Unite ale Americii de către fizicianul american J. Presper Eckert şi inginerul
electronist John Mauchly între anii 1943 şi 1946. În perioada 1947 şi 1948 Eckert şi
Mauchly au construit un calculator mai performant, numit EDVAC (Electronic Discrete
Variable Automatic Computer), care a încorporat câteva inovaţii importante ale
matematicianului american de origine maghiară, John von Neumann. În decembrie 1948,
Eckert şi Mauchly au părăsit Universitatea Pennsylvania, unde au lucrat pînă atunci, şi au
pus bazele companiei de calculatoare Eckert-Mauchly. În august 1949 ei au livrat
corporaţiei Northrup calculatorul numit BINAC (BINary Automatic Computer), pentru
controlul proiectilelor. BINAC avea să fie prototipul pentru sistemul comercial UNIVAC.
În martie 1951 Eckert şi Mauchly au livrat primul UNIVAC pentru Biroul de
Recensământ al Statelor Unite (U.S. Census Bureau). UNIVAC a câştigat atenţia naţiunii
în 1952, când generalul Dwight D. Eisenhower a candidat împotriva lui Adlai E.
Stevenson la prezidenţialele Statelor Unite. Un UNIVAC a fost folosit la televiziunea
naţională pentru a estima rezultatele. Bazat pe informaţia rezultată dintr-un eşantion redus
de voturi, de numai câteva procente, UNIVAC a estimat o victorie netă pentru
Eisenhower. Televiziunea naţională a întârziat anunţarea rezultatelor până când au fost
numărate un număr mai mare de voturi. Când în sfârşit acestea au fost numărate,
concluzia a fost că UNIVAC a prezis rezultatul corect. Această demonstraţie reuşită a
contribuit în mare măsură la creşterea popularităţii UNIVAC-ului şi de asemenea la
formarea opiniei publicului vizavi de calculatoare.

33
UNIVAC, conţinea multe îmbunătăţiri comparativ cu predecesorul său, ENIAC. Numărul
tuburilor electronice a fost redus de la 19.000 în ENIAC, la aproximativ 5.000 în
UNIVAC. UNIVAC, cu un volum de 25 metri cubi de dulapuri, ar fi putut umple un
garaj întreg. Cu toate acestea, ocupa mai puţin spaţiu decât ENIAC. UNIVAC cântărea 8
tone comparativ cu cele 30 ale ENIAC-ului şi consuma 100 KW faţă de cei 175
consumaţi de ENIAC. In ciuda tuturor îmbunătăţirilor aduse lui UNIVAC, comparativ cu
ENIAC, a fost, totuşi, foarte ineficient comparativ cu standardele din ziua de azi. Ca şi
predecesorul sau, UNIVAC folosea sistemul zecimal cu tuburi electronice, făcând
numărători până la 10 şi de la capăt, în fiecare şir de tuburi în spaţiul de înmagazinare a
operaţiilor aritmetice. Memoria UNIVAC-ului, care reţinea datele şi programele, era
construit din tuburi cu mercur. Aceşti cilindrii orizontali conţineau mercur lichid care
transmitea vibraţii acustice ce reprezentau datele înmagazinate şi valori de instrucţiuni.
Fiecare linie de memorie putea să acomodeze 1024 de cuvinte, iar fiecare cuvânt putea să
reţină o valoare numerică de 12 cifre sau 2 valori de instrucţiune de 6 caractere. Datele
externe puteau fi citite de pe banda magnetică sau cartele perforate. Datele puteau fi
salvate pe bandă magnetică, sau puteau să fie tipărite la imprimante. UNIVAC, putea să
efectueze 1905 operaţii pe secundă. Proiectat iniţial pentru aplicaţii comerciale, UNIVAC
a avut performanţa bună cu numere zecimale cu precizie fixă, dar şi date de tip
alfanumeric. Printre primii clienţi ai UNIVAC-ului au fost agenţiile guvernamentale, A.
C. Nielsen Company, the Prudential Insurance Company şi General Electric Appliance
Division. Calculatoarele UNIVAC au fost folosite în multe scopuri, printre care
contabilitate şi prelucrare de date. Înainte ca Eckert şi Mauchly să înceapă producţia
sistemului UNIVAC, ei şi-au dat seama că ar avea nevoie de un suport financiar masiv
pentru începerea fabricaţiei în serie a sistemului şi pentru întreţinerea acestora. Acesta era
un fapt real, ţinând cont că majoritatea clienţilor doreau să închirieze aceste calculatoare
în loc să le cumpere, datorită costului ridicat al acestora, de aproximativ 1 milion $.
Datorită dificultăţilor financiare, Remington Rand a cumpărat compania de calculatoare
Eckert-Mauchly în 1950 şi i-au schimbat numele în Divizia Univac a firmei Remington
Rand. La începutul anilor 1950 o altă companie şi anume Electronic Research Associates
(ERA) din St. Paul, Minnesota, a început să construiască calculatoare pentru aplicaţii
ştiinţifice care necesitau o precizie aritmetică mai mare decât cea asigurată de UNIVAC.
În 1952 Remington Rand a cumpărat ERA şi cele 2 grupuri au lucrat împreună la
producerea modelelor următoare ale seriei calculatoarelor UNIVAC.

34
9.3 Cray 1, 2

Cray-1 a fost primul supercalculator din lume


apărut în anul 1976. Acesta putea să efectueze
240 de milioane de operaţii aritmetice într-o
secundă. Cray-1 s-a dovedit a fi extrem de
folositor în spargerea codurilor. În câteva
minute puteau fi descifrate coduri care ar fi
necesitat zile sau săptămâni de muncă pentru
creierul uman. Aceasta se realiza prin
încercarea tuturor combinaţiilor numerice
posibile, iar acestea puteau ajunge la miliarde.
Calculatoarele nu erau nişte instrumente noi în
domeniul spionajului. Unul dintre primele
calculatoare electronice a fost construit de
către englezi în timpul celui de-al doilea
război mondial, iar unicul său scop a fost
spargerea codurilor germane. Existenţa
acestuia a rămas secretă până în anul 1970.

Cray-1 este un aparat care îşi merită cu


adevărat numele de "supercalculator".
Proiectat şi produs de Seymour Cray, Cray-1
este de departe cel mai rapid computer al
planetei. Cray avea un uimitor talent de a
proiecta circuite care maximizează viteză.
Pentru a mări viteza acestui sistem, Cray-1 a
fost construit în formă de "C" , permiţând ca
circuitele integrate să fie mai apropiate. Nici o
sârmă din sistem nu are mai mult de 1,2 metri.
Acest aparat foloseşte multă energie şi
generează o căldură intensă, având un sistem
de răcire inovat, cu gaz freon. Cray-1 poate fi
achiziţionat pentru doar 8,8 milioane $ şi este
destinat mai ales domeniilor ştiinţifice. Primul
din aceste supercalculatoare urmează să fie
instalat în Statele Unite, la Laboratorul
Naţional Los Alamos.

35
În această fotografie apare supercalculatorul Cray-2, apărut în 1985, la 9 ani după
construirea predecesorului său, Cray-1. Acesta putea folosit pentru prezicerea vremii şi
mai ales în laboratoarele de cercetare ştiinţifică şi militară.
9.4 Deep Blue
În 1996 International Business Machines Corporation (IBM) l-a provocat pe
Garry Kasparov, campionul mondial de şah în acel moment, la un meci de şah cu un
supercalculator numit Deep Blue. Acest calculator folosea 256 de microprocesoare într-o
arhitectură paralelă pentru a analiza mai mult de 100 de milioane de mutări de şah pe
secundă. Kasparov a câştigat meciul cu trei victorii, două egaluri şi o înfrângere. Deep
Blue a fost primul calculator care a câştigat un joc de şah împotriva unui campion
mondial cu limitare de timp. Unii experţi cred că acest tip de maşini cu procesare paralelă
vor surclasa posibilităţile umane de a juca şah. Alţii susţin că puterea mare de calcul va
înlocui inteligenţa. Deep Blue este un prototip pentru viitoarele calculatoare care vor
trebui să rezolve probleme mai complexe.

Deep Blue, din care se poate vedea doar ecranul, joacă şah împotriva campionului
mondial Garry Kasparov în 1997. Deep Blue este un supercalculator creat de IBM care

36
utilizează tehnologia de procesare masivă în paralel creat să rezolve probleme complexe.
Deep Blue foloseşte 256 de procesoare care lucrează împreună pentru a calcula între 50 şi
100 de miliarde de mişcări de şah în mai puţin de trei minute. Aplicaţiile folosite în
lumea reală pe care le efectuează Deep Blue sunt prognoza vremii, cercetări medicale şi
genetice, dezvoltarea de planuri de curăţare pentru deşeurile toxice şi susţinerea de
servere web pe Internet.
8.5 ASCI White
Un laborator al guvernului american a creat calculatorul cel mai puternic din lume
care, în câţiva ani, va permite simularea exploziei unei bombe atomice. ASCI White,
construit de International Bisiness Machine Corp. (IBM), a costat 110 milioane de dolari,
are mărimea a două terenuri de baschet, cântăreşte 106 tone, necesită un sistem de răcire
echivalent cu climatizarea a 765 de case şi poate calcula într-o secundă ceea ce i-ar lua
unui calculator clasic 10.000.000 de ani, după declaraţiile celor de la IBM. Compus din
512 servere IBM RS 6000 montate în reţea şi dotate fiecare cu câte 16 procesoare,
calculatorul este construit pe baza unei versiuni ameliorate a sistemului de exploatare
AIX. Sistemul va fi folosit de Lawrence Livermore National Laboratory, pentru a simula
exploziile nucleare. Pentru a ne face o idee despre cum funcţionează, o singură experienţă
matematică îi va lua lui ASCI White 30 de zile, în timp de CRAY, un alt supercalculator
construit în 1995, ar fi avut nevoie de 60.000 de zile pentru a face acelaşi lucru!
În urma Tratatului de interzicere completă a testelor nucleare, adoptat în 1996, guvernul
american a avut ideea de a dezvolta un sistem care ar permite eliminarea "oficială" a
testelor nucleare fără a compromite cercetarea.

Supercalculatorul cel mai puternic de pe planetă va fi folosit pentru


simularea în 3D a testelor nucleare americane
Ultimul test nuclear american subteran a fost făcut acum zece ani şi există din ce
în ce mai puţini oameni de ştiinţă care se ocupă de conceperea şi testarea acestor arme.
Calculatoarele vor trebui deci, să preia din mers această sarcină dificilă. Planul pe zece
ani al ASCI (Accelerated Strategic Computing Initiative), lansat acum cinci ani, are drept
scop construirea unui supercalculator capabil să simuleze o explozie nucleară până în
2005, având o capacitate de 100.000 de miliarde de operaţii pe secundă, faţă de 12.300 de
miliarde de operaţii pe secundă, capaciatea pe care o are în prezent ASCI White.

37
Compaq Computer Corp. lucrează la un proiect intermediar care, în următorii doi ani, va
duce la crearea unei maşini capabile să efectueze 30.000 de miliarde de operaţii pe
secundă

38