Manualul Practic Pentru Politistii de Frontiera

RO
RO RO
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE
Bruxelles, 6.11.2006*
C(2006) 5186 final
RECOMANDARE A COMISIEI
6/11/2006
de instituire a unui „Manual practic pentru polițiștii de frontieră (Manualul Schengen)”

comun, de utilizat de către autoritățile competente ale statelor membre în cadrul
efectuării controlului la frontieră asupra persoanelor
* This is a consolidated version taking into account the amendments adopted by the Commission on 25 June
2008 (C (2008)2976 final), on 29 September 2009 (C (2009)7376 final), on 16 August 2010 (C(2010) 5559
final), on 20 June 2011 (C(2011)3918 final), on 14 December 2012 (C(2012)9330 final) and on 15 June 2015
(C(2015)3894 final)..
RO RO
RECOMANDARE A COMISIEI
6/11/2006
de instituire a unui „Manual practic pentru polițiștii de frontieră (Manualul Schengen)”

comun, de utilizat de către autoritățile competente ale statelor membre în cadrul
efectuării controlului la frontieră asupra persoanelor
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292;
întrucât:
(1) Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15
martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a
frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)1 stabilește normele
comunitare privind efectuarea controlului la frontieră asupra persoanelor, care includ
verificările la frontieră și supravegherea.
(2) Este necesar să se asigure că normele comunitare privind controlul la frontieră sunt
puse în aplicare în mod uniform de toate autoritățile naționale competente care
îndeplinesc atribuții în acest domeniu. În acest scop, trebuie elaborat un „Manual
practic pentru polițiștii de frontieră (Manualul Schengen)”, conținând orientări
comune, bune practici și recomandări privind controlul la frontieră.
(3) Pentru a asigura utilizarea sa optimă de către toate autoritățile competente ale statelor
membre, Comisia va pune Manualul practic la dispoziția statelor membre, în format
electronic, împreună cu orice alte informații concrete disponibile, necesare îndeplinirii
îndatoririlor de serviciu de către polițiștii de frontieră, precum listele cu punctele de
trecere a frontierei, modelele documentelor de călătorie și ale altor documente
similare.
(4) Comisia va asigura actualizarea regulată a Manualului practic și a oricăror alte

informații concrete necesare îndeplinirii eficiente a îndatoririlor de serviciu de către
polițiștii de frontieră.
(5) În vederea asigurării unei puneri în aplicare uniforme a normelor comunitare privind
controlul la frontiere, statele membre trebuie să dea dispoziții autorităților naționale
competente să efectueze controlul la frontieră asupra persoanelor, să utilizeze
Manualul practic anexat ca principal instrument în îndeplinirea atribuțiilor care le
revin în domeniul controlului la frontieră.
1
Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de
instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul
Frontierelor Schengen), JO L 105, 13.4.2006, p. 1.
RO 2 RO
(6) De asemenea, statele membre sunt încurajate să utilizeze manualul practic în vederea
formării profesionale a personalului care urmează să exercite atribuții de control la
frontieră.
RECOMANDĂ:
1. Statelor membre, în vederea asigurării unei puneri în aplicare eficiente și armonizate a

normelor comune privind controlul la frontiere, prevăzute de Regulamentul (CE) nr.
562/2006:
– să transmită Manualul practic pentru polițiștii de frontieră (denumit în continuare

„Manualul practic”), anexat prezentei recomandări, autorităților lor naționale
competente în efectuarea controlului la frontieră asupra persoanelor;
– să dea dispoziții autorităților menționate anterior să utilizeze manualul practic ca

principal instrument în îndeplinirea atribuțiilor care le revin în domeniul controlului
la frontiere.
2. Statelor membre, de asemenea, să utilizeze Manualul practic în vederea formării

profesionale a personalului care urmează să exercite atribuții de control la frontieră.
Adoptată la Bruxelles, 6.11.2006.
Pentru Comisie
Franco FRATTIN
Vicepreședinte al Comisiei
RO 3 RO
ANEXĂ
Manual practic pentru polițiștii de frontieră

(Manualul Schengen)
RO 4 RO
CUPRINS
PARTEA ÎNTÂI - DEFINIȚII....................................................................................................8
PARTEA A DOUA – VERIFICĂRILE LA FRONTIERE ......................................................13
SECȚIUNEA I: Procedurile verificărilor la frontieră ...............................................................13
1. Verificările la punctele de trecere a frontierelor ...................................................13
3. Dispoziții speciale pentru verificarea anumitor categorii de persoane ................26
3.1 Persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație ...................26
3.2 Șefi de stat ..................................................................................................................29
3.3 Piloții de aeronavă ....................................................................................................29
3.4 Marinarii....................................................................................................................30
3.5 Titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, precum și membrii
organizațiilor internaționale ....................................................................................31
3.6 Locuitorii de la frontieră care beneficiază de regimul specific micului trafic de
frontieră .....................................................................................................................33
3.7 Minorii .......................................................................................................................33
3.8 Elevii resortisanți ai unei țări terțe care au reședința într-un stat membru sau într-o
țară terță care nu face obiectul obligativității vizei ...............................................35
3.9 Lucrătorii transfrontalieri .......................................................................................36
3.10 Turiștii SDA...............................................................................................................37
4. Ștampilarea documentelor de călătorie ..................................................................37
5. Relaxarea verificărilor la frontieră .........................................................................42
6. Refuzul intrării ..........................................................................................................43
7. Vizele solicitate la frontieră, inclusiv de către marinarii în tranzit, și respingerea
acestor cereri de viză ................................................................................................51
8. Anularea și revocarea vizelor uniforme Schengen ................................................52
9. Regimurile speciale de tranzit..................................................................................53
9.1 Documentul de facilitare a tranzitului (FTD) și documentul de facilitare a tranzitului
feroviar (FRTD) ........................................................................................................53
9.2. Tranzitarea teritoriului statelor membre care nu pun în aplicare în întregime acquis-
ul Schengen ................................................................................................................53
10. Solicitanții de azil/solicitanții de protecție internațională .....................................54
11. Înregistrarea informațiilor la frontieră ..................................................................56
12. Cooperarea cu alte servicii .......................................................................................57
RO 5 RO
13. Marcarea documentelor falsificate ..........................................................................57
14. Verificarea autenticității datelor stocate într-un pașaport biometric ..................58
15. Termenul de valabilitate a includerii copiilor în pașapoartele părinților ...........58
SECȚIUNEA II: Frontierele terestre ........................................................................................60
1. Verificarea traficului rutier .....................................................................................60
2. Verificarea traficului feroviar .................................................................................62
3. Micul trafic de frontieră ...........................................................................................65
SECȚIUNEA III: Frontierele aeriene .......................................................................................66
1. Verificările pe aeroport ............................................................................................66
2. Verificările în aerodromuri ......................................................................................70
3. Verificările asupra persoanelor din zborurile private ..........................................71
SECȚIUNEA IV: Frontierele maritime ....................................................................................72
1. Proceduri generale de verificare a traficului maritim ..........................................72
2. Verificările asupra navelor de croazieră ................................................................74
3. Verificările asupra navelor de agrement ................................................................77
4. Verificările asupra pescuitului de coastă ................................................................78
5. Verificările asupra legăturilor prin nave feribot ...................................................79
SECȚIUNEA V: Verificările în cadrul navigației pe apele interne ..........................................80
1. Navigația pe apele interne ........................................................................................81
PARTEA A TREIA: SUPRAVEGHEREA FRONTIERELOR ...............................................82
1. Obiectivul supravegherii ..........................................................................................82
2. Metodele de supraveghere ........................................................................................82
2.3 Principalele sarcini ale unităților de patrulare sunt: ....................................................82
PARTEA IV: LISTA INSTRUMENTELOR JURIDICE RELEVANTE ................................84
RO 6 RO
CUVÂNT ÎNAINTE
Obiectivul prezentului Manual practic pentru polițiștii de frontieră este să stabilească orientări, bune
practici și recomandări privind îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către polițiștii de frontieră în
statele Schengen. Manualul se dorește a fi, de asemenea, un ghid de utilizare pentru polițiștii de
frontieră în domeniul măsurilor și deciziilor care vor fi adoptate la frontierele externe.
Prezentul manual abordează în principal controlul la frontieră asupra persoanelor și se bazează pe

instrumentele comunitare care reglementează trecerea frontierelor externe (și, în mod special, Codul
Frontierelor Schengen2), eliberarea vizelor, dreptul comunitar la liberă circulație și cererea de azil.
O listă a actelor de reglementare a domeniilor la care se referă prezentul manual figurează în Partea
IV.
În cazul în care prezentul manual face referință la alte tipuri de control care pot fi efectuate sau care
trebuie să fie efectuate la frontieră (de exemplu, controale vamale, fitosanitare sau de ordin
medical), legislația comunitară și națională în domeniu se aplică acestor tipuri de controale. În toate
cazurile, statele membre trebuie să asigure întotdeauna o cooperare strânsă între diferitele autorități
care efectuează controale la frontierele externe, precum și cu autoritățile care efectuează controale
în interiorul teritoriului.
Prezentul manual nu creează nicio obligație juridică statelor membre, nici nu stabilește noi drepturi
și obligații pentru polițiștii de frontieră sau oricare alte persoane la care acesta se referă. Numai
actele juridice pe care se bazează sau la care se referă acest manual produc efecte juridice
obligatorii și pot fi invocate în fața unei instanțe judecătorești naționale.
2
Regulamentul (CE) nr. 562 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui
Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen), JO L
105, 13.4.2006, p. 1.
RO 7 RO
PARTEA ÎNTÂI - DEFINIȚII
1. STATE SCHENGEN (state care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen și care
au eliminat controlul la frontierele lor interne)3:
1. Austria 10. Ungaria 20. Polonia
2. Belgia 11. Islanda 21. Portugalia
3. Republica Cehă 12. Italia 22. Slovacia
4. Danemarca 13. Letonia 23. Slovenia
5. Estonia 14. Lichtenstein 24. Spania
6. Finlanda 15. Lituania 25. Suedia
7. Franța 16. Luxemburg 26. Elveția
8. Germania 17. Malta
9. Grecia 18. Țările de Jos
19. Norvegia
2. STATE MEMBRE UE:
1. Austria 11. Germania 20. Țările de Jos
2. Belgia 12. Grecia 21. Polonia
3. Bulgaria 13. Ungaria 22. Portugalia
4. Croația 14. Irlanda 23. Slovacia
5. Republica Cehă 15. Italia 24. Slovenia
6. Cipru 16. Letonia 25. Spania
7. Danemarca 17. Lituania 26. Suedia
8. Estonia 18. Luxemburg 27. România
9. Finlanda 19. Malta 28. Regatul Unit
10. Franța
3
Bulgaria, Cipru și România nu pun încă în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, dar aplică normele
comune în domeniul controlului la frontieră.
RO 8 RO
3. Țări SEE: Norvegia (NO), Islanda (IS) și Lichtenstein (LI).
4. „Frontiere interne” sunt:
a) frontierele terestre comune, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri ale statelor

Schengen;
b) aeroporturile statelor Schengen destinate zborurilor interne;
c) porturile maritime, fluviale și pe lacuri ale statelor membre pentru legăturile interne
regulate cu feribotul.
5. „Frontiere externe” sunt frontierele terestre ale statelor Schengen, inclusiv frontierele
fluviale și pe lacuri, frontierele maritime, precum și aeroporturile, porturile fluviale,
porturile maritime și pe lacuri, cu condiția ca acestea să nu fie frontiere interne.
6. „Persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de legislația

Uniunii» sunt resortisanții statelor membre ale UE, ai țărilor SEE și ai Elveției, precum și
membrii familiilor acestora, indiferent de cetățenie, care îi însoțesc sau care li se alătură.
7. „Membrii de familie ai cetățenilor țărilor UE/SEE/CH” sunt, indiferent de naționalitate:
 soțul/ soția și, dacă parteneriatul este încheiat pe baza legislației unui stat membru și
recunoscut de către legislația statului membru gazdă drept echivalent căsătoriei,
partenerul cu care cetățeanul UE/SEE/CH a încheiat un parteneriat înregistrat;
 descendenții direcți în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreținere, precum
și descendenții direcți ai soțului (soției) sau ai partenerului înregistrat;
 rudele directe pe linie ascendentă care se află în întreținere, precum și cei ai soțului
(soției) sau ai partenerului înregistrat.
8. „Cetățeni UE” înseamnă orice persoană care deține cetățenia unui stat membru al Uniunii
Europene.
9. „Resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu beneficiază de dreptul
comunitar la liberă circulație.
RO 9 RO
10. „Polițist de frontieră” înseamnă orice agent public desemnat, în conformitate cu legislația
internă, la un punct de trecere a frontierei sau de-a lungul frontierei ori în imediata
apropiere a acesteia, care exercită sarcini de control la frontieră, în conformitate cu
legislația comunitară și națională.
11. „Control la frontieră” este activitatea desfășurată la o frontieră, ca răspuns exclusiv la

intenția de a trece o frontieră sau la trecerea unei frontiere, indiferent de orice alte
considerente, constând în verificări la frontiere și în supravegherea frontierelor.
12. „Verificări la frontiere” înseamnă verificările efectuate la punctele de trecere a frontierei,

pentru a garanta că persoanele, inclusiv mijloacele de transport ale acestora și obiectele
aflate în posesia lor, pot fi autorizate să intre pe teritoriul statelor Schengen sau să îl
părăsească.
13. „Supravegherea frontierelor” înseamnă supravegherea frontierelor dintre punctele de

trecere a frontierei și supravegherea punctelor de trecere a frontierei în afara orarului de
funcționare stabilit, în vederea împiedicării persoanelor să se sustragă de la verificările la
frontiere;
14. „Verificare minimă» înseamnă verificarea care trebuie efectuată asupra tuturor
persoanelor, inclusiv asupra cetățenilor UE și asupra persoanelor care beneficiază de
dreptul la liberă circulație conferit de legislația Uniunii, în vederea verificării identității și a
cetățeniei, în cazul cetățenilor UE/SEE/CH, sau a identității lor și a legăturilor familiale cu
un cetățean al UE/SEE/CH, în cazul membrilor de familie ai acestora care nu sunt ei înșiși
cetățeni ai UE/SEE/CH. Aceasta consistă într-o examinare simplă și rapidă a documentului
de călătorie, în scopul verificării valabilități acestuia și a depistării unor indicii de
falsificare sau de contrafacere, și include, în cazul în care se consideră necesar, în temeiul
unei evaluări a riscurilor, consultarea bazelor de date relevante, în special a secțiunii
referitoare la documente din SIS și din baza de date a Interpol.
15. „Verificare amănunțită» înseamnă verificarea care trebuie efectuată asupra rezidenților
țărilor terțe. Aceasta constă în verificarea de către polițistul de frontieră a îndeplinirii de
către resortisantul unei țări terțe a tuturor condițiilor de intrare (și de ieșire de) pe teritoriul
statelor Schengen și include consultarea bazelor de date relevante, în special a secțiunii
referitoare la documente din SIS și din baza de date a Interpol.
RO 10 RO
16. „Verificările în linia a doua” înseamnă verificările suplimentare care pot fi efectuate într-
un loc special, separat de locul în care sunt verificate toate persoanele („prima linie”).
17. „Solicitant de azil” înseamnă un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid care a depus o
cerere de azil, cu privire la care nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă.
18. „Cerere de protecție internațională” înseamnă o cerere înaintată de un resortisant al unei

țări terțe sau de un apatrid, prin care acesta solicită protecția unui stat membru, care poate
fi înțeleasă ca solicitare a statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecție
subsidiară.
19. „Refugiat” înseamnă un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid care, ca urmare a unei
temeri bine fondate de a fi persecutat din cauza rasei, religiei, naționalității, opiniilor
politice sau apartenenței la un anumit grup social, se află în afara țării al cărei cetățean este
și care nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să beneficieze de protecția
respectivei țări sau un apatrid care, aflându-se din motivele menționate anterior în afara
țării în care are reședința obișnuită, nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să se
întoarcă în țara respectivă.
20. „Persoană care poate beneficia de protecție subsidiară” înseamnă un resortisant al unei
țări terțe sau un apatrid care nu poate fi considerat refugiat, dar în privința căruia există
motive serioase și întemeiate de a crede că, în cazul în care ar fi trimis în țara sa de origine
sau (în cazul unui apatrid) în țara în care avea reședința obișnuită, ar fi supus unui risc real
de a suferi vătămările grave definite la articolul 15 din Directiva 2004/83/CE a Consiliului
și care nu poate sau, ca urmare a acestui risc, nu dorește protecția respectivei țări.
21. „Apatrid” înseamnă o persoană pe care niciun stat nu o consideră ca fiind resortisantul
său, prin efectul legii.
22. „Amenințare pentru sănătatea publică” înseamnă orice boală cu potențial epidemic,
astfel definită de Regulamentul sanitar internațional al Organizației Mondiale a Sănătății și
alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, cu condiția să facă obiectul unor dispoziții
de protecție cu privire la resortisanții statelor membre. Pentru mai multe detalii, a se vedea
orientările privind amenințările la adresa sănătății publice, secțiunea I punctul 1.6.
23. „Viză” înseamnă o autorizație eliberată de un stat membru în scopul:
RO 11 RO
(a) tranzitării teritoriului statului membru sau al șederii preconizate pe teritoriul acestuia
pentru o durată de maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile
cu începere de la data primei intrări pe teritoriul statelor membre;
(b) tranzitării zonelor de tranzit internațional din aeroporturile statelor membre.
24. „Viză cu valabilitate teritorială limitată” înseamnă o viză valabilă pe teritoriul unuia sau
mai multor state membre, dar nu al tuturor statelor membre;
25. „Viză de tranzit aeroportuar” înseamnă o viză valabilă pentru tranzitarea zonelor de
tranzit internațional din unul sau mai multe aeroporturi ale statelor membre;
26. „Viză de lungă ședere” înseamnă o viză națională eliberată de unul din statele membre
pentru șederi care depășesc trei luni, în conformitate cu legislația sa internă sau cu dreptul
Uniunii.
RO 12 RO
PARTEA A DOUA – VERIFICĂRILE LA FRONTIERE
SECȚIUNEA I: Procedurile verificărilor la frontieră
1. Verificările la punctele de trecere a frontierelor
1.1 Scopul principal al verificărilor la punctele de trecere a frontierelor este de a controla

respectarea condițiilor de intrare pe teritoriul statelor Schengen de către toate persoanele
care trec frontiera.
Condițiile de intrare pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe la

intrarea pe teritoriul unui stat Schengen sunt următoarele:
a) să fie în posesia unui document sau a mai multor documente de călătorie valabile
care permit trecerea frontierei, a căror durată de valabilitate depășește cu cel puțin
trei luni data preconizată de părăsire a teritoriului statelor membre (cu toate că, într-
un caz justificat de urgență se poate renunța la această obligație) și care au fost
eliberate în ultimii 10 ani;
b) fie în posesia unei vize valabile, atunci când aceasta este necesară, cu excepția
cazului în care un resortisant al unei țări terțe este titularul unui permis de ședere
eliberat de un stat Schengen, considerat echivalent cu o viză sau cu o viză de lungă
ședere valabilă. Această echivalență nu se aplică permiselor temporare eliberate în
așteptarea examinării unei prime cereri pentru un permis de ședere sau a unei cereri
de azil;
c) să justifice scopul și condițiile șederii în statul (statele) Schengen care urmează să fie
vizitat(e), inclusiv să dispună de mijloace de subzistență suficiente, pe durata șederii
preconizate și pentru întoarcerea în țara de origine (sau pentru tranzitarea unei țări
terțe în care admiterea lor este sigură, de exemplu, deoarece sunt titularii unui permis
de ședere eliberat de țara respectivă) sau că este în măsură să dobândească în mod
legal respectivele mijloace;
d) să nu fie o persoană semnalată ca inadmisibilă în Sistemul de Informații Schengen

(SIS);
RO 13 RO
e) să nu fie o persoană considerată ca amenințare pentru ordinea publică, securitatea
internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unui stat Schengen. Acesta
poate fi, în special, cazul dacă persoana respectivă nu este semnalată ca inadmisibilă
într-o bază de date națională.
Principala condiție care trebuie verificată la ieșire este valabilitatea documentului care îl
autorizează pe titular să treacă frontiera și, în măsura în care este posibil, faptul că
resortisantul țării terțe nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea
internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unui stat Schengen.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor Schengen (articolul 5);
- Regulamentul (UE) nr. 265/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 25

martie 2010 de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și a
Regulamentului (CE) nr. 562/2006 în ceea ce privește circulația persoanelor care dețin o
viză de lungă ședere
- Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin:
- Regulamentul (CE) nr. 2414/2001 al Consiliului
-Regulamentul (CE) nr. 851/2005 al Consiliului
* Link-uri:
- Lista țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină vize la trecerea frontierelor externe
și ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație
- Informații privind derogările naționale de la obligativitatea vizei
- Lista comună a țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză de tranzit
aeroportuar atunci când traversează zona de tranzit internațional a aeroporturilor situate pe
teritoriul statelor membre
RO 14 RO
- Lista țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză de tranzit aeroportuar atunci
când traversează zona de tranzit internațional aeroporturilor situate pe teritoriul unui stat
membru
- Lista permiselor de ședere care conferă titularilor dreptul de tranzit prin aeroporturile
statelor membre fără să li se solicite să dețină o viză de tranzit aeroportuar
N.B. Condițiile menționate mai sus nu se aplică cetățenilor UE și altor persoane care
beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de legislația Uniunii, care au dreptul, ca
regulă generală, să intre pe teritoriul oricărui stat membru doar prin simpla prezentare a
unei cărți de identitate sau a unui pașaport. Pentru mai multe detalii, a se vedea punctele
1.6 și 3.1 de mai jos.
1.2 Drepturile fundamentale consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie să fie garantate oricărei persoane care
intenționează să treacă frontierele. Controlul la frontieră trebuie să respecte pe deplin, în
special, interzicerea tratamentelor inumane și degradante, precum și interzicerea
discriminării, consacrate la articolele 3 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului și, respectiv, la articolele 4 și 21 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii
Europene.
În special, polițiștii de frontieră trebuie, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să respecte

pe deplin demnitatea umană și să nu facă nicio discriminare pe criterii de sex, rasă sau
origine etnică, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Toate măsurile
luate în exercitarea atribuțiilor de serviciu trebuie să fie proporționale cu obiectivele
urmărite.
Toți călătorii au dreptul de a fi informați cu privire la natura controlului și de a fi tratați în

mod profesional, amabil și politicos, în conformitate cu prevederile aplicabile ale dreptului
internațional, ale dreptului Uniunii și ale dreptului național.
1.3 Polițistul de frontieră responsabil pentru punctul de trecere al frontierei trebuie să aloce
personalul corespunzător, în număr suficient, pentru a asigura efectuarea unui control
eficient la frontiere. Polițiștii de frontieră trebuie să încerce întotdeauna să păstreze
echilibrul între, pe de o parte, necesitatea de a asigura fluidizarea traficului frontalier
pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de intrare și care reprezintă marea majoritate
RO 15 RO
a călătorilor (de exemplu, turiști, oameni de afaceri, studenți) și, pe de altă parte,
necesitatea de a fi întotdeauna vigilenți, pentru a depista persoanele care reprezintă un
pericol pentru ordinea publică și securitatea internă, precum și potențialii imigranți ilegali.
* Sfaturi pentru polițiștii de frontieră în timpul efectuării controlului la frontieră:
– atunci când luați documentul de călătorie, priviți întotdeauna fața călătorului mai
întâi (încercați să vă reamintiți, pe cât posibil, trăsăturile caracteristice ale feței
călătorului);
– comparați trăsăturile călătorului cu fotografia și descrierea incluse în documentul de

călătorie, apropiați-le și de viză, dacă este cazul (aceasta poate să vă ajute în
înlăturarea impostorilor);
– verificați integralitatea documentului de călătorie, pentru a elimina posibilitatea ca

acesta să fie contrafăcut sau falsificat (numerotarea, imprimarea și sistemul de
prindere a paginilor, sigiliile și ștampilele aplicate, includerea altor persoane; toate
corecturile efectuate în document, în mod special cele din pagina cu date personale,
trebuie explicate de către călător);
– verificați datele din sistemul de fișiere, în special secțiunea referitoare la documente

din SIS și din baza de date a Interpol privind documentele pierdute și furate; în
timpul acestei operațiuni, mențineți în permanență contactul verbal și observați
comportamentul și reacția călătorului (de exemplu, nervozitate, atitudine agresivă,
disponibilitate exagerată de cooperare); de asemenea, verificați încrucișat datele din
Sistemul de informații privind vizele, dacă pe autocolantul de viză se indică faptul că
datele sunt înregistrate în VIS. În funcție de marcajul de pe autocolantul de viză,
verificarea încrucișată se efectuează utilizând numărul autocolantului de viză
(marcajul „O”) sau numărul autocolantului de viză în combinație cu verificarea
amprentelor digitale ale titularului de viză (marcajul „FP”);
– înainte să aplicați ștampila de frontieră, asigurați-vă că persoana nu a depășit

perioada autorizată în timpul ultimei sale șederi pe teritoriul Schengen, și anume 90
de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile);
– nu interogați călătorul ca și cum ar fi un potențial infractor sau imigrant ilegal. Toate

întrebările trebuie să fie bine echilibrate și adresate într-un mod amabil.
RO 16 RO
– nu considerați întrebările formulate de călător ca fiind indiscrete și răspundeți-le într-
un mod precis și politicos.
1.4 Toate persoanele trebuie să facă obiectul unei verificări minime la intrare și la ieșire,
implicând stabilirea faptului că identitatea persoanei corespunde documentelor care îi
permit acesteia să treacă frontiera. Verificarea minimă constă, de obicei, într-o examinare
simplă și rapidă a documentului de călătorie, în scopul verificării valabilități acestuia și a
depistării unor indicii de falsificare sau de contrafacere. Această verificare ar trebui să
includă consultarea, în bazele de date relevante, în special secțiunea referitoare la
documente din SIS și din baza de date a Interpol privind documentele pierdute și furate, a
informațiilor privind documentele furate, însușite ilegal, pierdute și anulate, în temeiul unei
evaluări a riscurilor, în cazul în care se consideră necesar. În cazul în care în timpul unei
astfel de consultări se constată că există o semnalare SIS privind necesitatea de a confisca
un document, trebuie să se confiște imediat documentul respectiv și să se informeze de
îndată cu privire la aceasta biroul Sirene, în conformitate cu normele prevăzute în manualul
SIRENE.
Verificările minime ar trebui să fie regula pentru persoanele care beneficiază de dreptul la
liberă circulație conferit de legislația Uniunii (a se vedea punctul 3.1 de mai jos), cu
excepția cazului în care există motive pentru a crede că persoana reprezintă un real pericol,
actual și suficient de grav pentru securitatea internă, ordinea publică sau relațiile
internaționale ale statelor membre.
1.5 Resortisanții țărilor terțe trebuie să facă obiectul unei verificări amănunțite, efectuate
astfel cum se indică mai jos. Cu toate acestea, dispoziții speciale se aplică următoarelor
categorii de persoane:
a) Șefi de stat și membrii delegațiilor acestora (punctul 3.2);

b) Piloții de aeronavă și alți membri ai echipajului (punctul 3.3);
c) Marinarii (punctul 3.4);
d) Titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, precum și membrii
organizațiilor internaționale (punctul 3.5);
e) Locuitorii de la frontieră care beneficiază de regimul specific micului trafic de
frontieră (punctul 3.6);
f) Minorii (punctul 3.7);
RO 17 RO
g) Elevii resortisanți ai unei țări terțe care au reședința într-un stat membru sau într-o
țară terță care nu fac obiectul obligativității vizei (punctul 3.8);
h) Lucrătorii transfrontalieri (punctul 3.9);
i) Turiștii SDA (punctul 3.10);
j) servicii de salvare, poliție, pompieri și polițiști de frontieră (punctul 3.14);
k) lucrători offshore (punctul 3.15).
Verificările asupra apatrizilor și refugiaților se efectuează în același mod ca în cazul

resortisanților țărilor terțe în general (a se vedea punctul 10, secțiunea I privind solicitanții
de azil).
N.B. Pentru verificările asupra rezidenților țărilor terțe care sunt membri de familie ai unor
cetățeni ai UE, ai SEE sau ai CH (persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulație
conferit de legislația Uniunii) a se vedea punctul 3.1.
* Link-uri:
- Documente eliberate apatrizilor și refugiaților de statele Schengen
1.6 Verificarea amănunțită la intrare constă în verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor de

intrare, de exemplu:
– verificarea dacă resortisantul țării terțe deține un document (documente) valabil(e)

pentru trecerea frontierei și care nu a(u) expirat, iar documentul (documentele)
respectiv(e) să fie însoțit(e), după caz, de viza, de permisul de ședere sau de viza de
lungă ședere necesare;
Un cetățean al unei țări terțe supus obligativității vizei poate călători cu două
pașapoarte, respectiv cu un pașaport în curs de validitate (fără viză) și cu un pașaport
invalidat care cuprinde o viză valabilă;
- examinarea amănunțită a documentului de călătorie, în vederea depistării unor indicii

de falsificare sau de contrafacere. După caz, examinarea documentelor de călătorie, a
vizelor și a permiselor de ședere ar trebui efectuată prin compararea cu modele ale
documentelor actuale care permit trecerea frontierei și cu modele de autocolante de
viză, utilizându-se echipamente cum ar fi lămpi UV, lupe, lămpi retroreflectorizante,
microscoape, cutii de documente și, dacă este cazul, utilizându-se un echipament mai
RO 18 RO
performant, cum ar fi spectrul video, etc. De asemenea, se consultă bazele de date
relevante (în special secțiunile relevante din SIS și din baza de date a Interpol). Aceeași
procedură se aplică pentru Sistemul de informații privind vizele, dacă pe autocolantul
de viză se indică faptul că datele sunt înregistrate în VIS. În funcție de marcajul de pe
autocolantul de viză, verificarea se efectuează utilizând numărul autocolantului de viză
(marcajul „O”) sau numărul autocolantului de viză în combinație cu verificarea
amprentelor digitale ale titularului de viză (marcajul „FP”).
– examinarea ștampilelor de intrare și de ieșire din documentul de călătorie al

resortisantului țării terțe în cauză, pentru a verifica, prin compararea datelor de intrare și
de ieșire, dacă persoana nu a depășit deja durata maximă de ședere autorizată pe
teritoriul statelor Schengen, și anume 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de
zile. Perioada de trei luni trebuie să fie calculată începând cu data primei intrări;
– verificarea punctelor de origine și de destinație a resortisantului țării terțe în cauză,

precum și a scopului șederii preconizate și, după caz, verificarea documentelor
justificative corespunzătoare;
– verificarea suficienței mijloacelor de subzistență de care dispune resortisantul țării terțe

în cauză pe durata și pentru scopul șederii preconizate, pentru întoarcerea în țara de
origine sau pentru tranzitarea unei țări terțe, sau a capacității acestuia de a dobândi în
mod legal aceste mijloace. Pentru a evalua mijloacele de subzistență, trebuie să fie luate
în calcul cuantumurile de referință, stabilite de fiecare stat Schengen;
– evaluarea mijloacelor suficiente de subzistență se poate baza pe posesia de numerar,

cecuri de călătorie și cărți de credit de către resortisantul unei țări terțe. Pot constitui, de
asemenea, o dovadă a mijloacelor suficiente de subzistență declarațiile de garanție,
atunci când sunt prevăzute de legislația internă, și scrisorile de garanție/invitație din
partea gazdelor, astfel cum sunt definite de legislația internă, în cazul resortisanților
țărilor terțe cazați la o gazdă;
– valabilitatea unei cărți de credit poate fi verificată prin contactarea societății emitente
sau prin utilizarea altor facilități disponibile la punctul de trecere a frontierei (de
exemplu, casele de schimb valutar).
RO 19 RO
– invitația din partea gazdelor poate fi verificată luând legătura direct cu gazda sau
apelând la punctele de contact naționale ale statului membru de reședință al gazdei,
pentru a verifica buna credință a acesteia.
– verificarea faptului că resortisantul țării terțe în cauză, mijlocul său de transport și

obiectele pe care le transportă nu sunt de natură să compromită ordinea publică,
siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unui stat Schengen. O
astfel de verificare trebuie să includă consultarea directă a datelor și a semnalărilor
privind persoane și, dacă este necesar, privind obiecte, introduse în Sistemul de
Informații Schengen (SIS) și în fișierele bazelor de date naționale, precum și a acțiunii
care trebuie întreprinsă, după caz, în urma unei semnalări.
* Orientări privind noțiunea de „amenințare pentru sănătatea publică” în ceea ce

privește refuzul intrării:
Această noțiune se referă la „orice boală cu potențial epidemic, astfel definită de

Regulamentul sanitar internațional (RSI) al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și
alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, cu condiția să facă obiectul dispozițiilor de
protecție cu privire la resortisanții statelor membre”.
În sensul prezentului manual, orice amenințare pentru sănătatea cetățenilor europeni,

precum și deciziile privind măsurile efective care trebuie întreprinse, vor fi evaluate și
instituite în cadrul rețelei comunitare înființate în temeiul Deciziei 2119/98/CE și a
sistemului său de alertă precoce și de reacție (EWRS) și ECDC, instituit prin Regulamentul
(CE) nr. 851/2004, de înființare a unui Centru European de prevenire și control al bolilor.
Autoritățile EWRS includ autoritățile de sănătate publică din statele membre și acționează
la nivel național împreună cu institutele naționale de supraveghere recunoscute. ECDC
efectuează analize de risc privind amenințările (ecdc.europa.eu).
În consecință, autoritățile fiecărui stat membru care sunt competente pentru punerea în
aplicare a măsurilor din domeniul sănătății ar trebui să participe întotdeauna, în
conformitate cu legislația națională și cu legislația Uniunii în domeniul sănătății publice,
precum și cu procedurile stabilite de fiecare stat membru, la evaluarea riscurilor de sănătate
publică în scopul permiterii sau al refuzării intrării la frontieră.
Orientări privind calcularea duratei de ședere:
RO 20 RO
Pentru calcularea celor 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile, ziua de
intrare se consideră ca fiind prima zi de ședere în statele membre, iar ziua de ieșire se
consideră ca fiind ultima zi de ședere în statele membre. Termenul «oricare» presupune
aplicarea unei perioade de referință «mobile» de 180 de zile, calculându-se retroactiv
fiecare zi de ședere din ultima perioadă de 180 de zile pentru a verifica dacă cerința privind
durata de ședere de 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile continuă să fie
îndeplinită. Aceasta înseamnă că o absență pe o perioadă neîntreruptă de 90 de zile permite
o nouă ședere de până la 90 de zile.” A se vedea: http://ec.europa.eu/dgs/home-
affairs/what-we-do/policies/borders-and-visas/border-
crossing/docs/short_stay_schengen_calculator_user_manual_en.pdf
Pentru calcularea perioadei de ședere permise în temeiul noilor norme, se poate utiliza
„calculatorul de scurtă ședere” de pe site-ul Comisiei Europene/DG HOME (sau cel care
poate fi descărcat de pe site-ul CIRCA). Ghidul de utilizare conține informații cu privire la
noile norme, utilizarea calculatorului și exemple practice. A se vedea:
http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/borders-and-visas/border-
crossing/index_en.htm
Acest mod de calculare a șederilor de scurtă durată, care este în vigoare de la data de 18
octombrie 2013, nu se aplică acordurilor de eliminare a vizelor încheiate între UE și
Antigua și Barbuda, Bahamas, Barbados, Brazilia, Saint Kitts și Nevis, Mauritius și
Seychelles, care fac în continuare obiectul vechii definiții („3 luni pe o perioadă de 6 luni
de la data primei intrări”). Durata de ședere a cetățenilor din afara UE care călătoresc cu o
viză eliberată în conformitate cu acordurile de facilitare a eliberării vizelor încheiate între
UE și anumite țări terțe se calculează în conformitate cu noua metodă, dat fiind faptul că în
aceste acorduri există o trimitere la „90 de zile într-un interval de 180 de zile”.
1.7 Verificarea amănunțită la ieșire constă în:
– verificarea deținerii unui document valabil pentru trecerea frontierei de către

resortisantul țării terțe;
– verificarea documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau

contrafacere;
RO 21 RO
– când este posibil, verificarea faptului că resortisantul țării terțe nu este considerat o
amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă sau pentru relațiile internaționale
ale unui stat Schengen.
Verificările suplimentare la ieșire pot cuprinde:
– verificarea deținerii unei vize valabile, în cazul obligativității acesteia, cu excepția

cazului în care persoana deține un permis de ședere valabil, eliberat de state Schengen
sau o viză de lungă ședere sau alte documente care autorizează șederea sau reintrarea pe
teritoriul lor;
Un cetățean al unei țări terțe supus obligativității vizei poate deține două pașapoarte,
respectiv un pașaport în curs de validitate (fără viză) și un pașaport invalidat care
cuprinde o viză valabilă;
– verificarea faptului că persoana nu a depășit durata maximă de ședere autorizată pe

teritoriul statelor Schengen;
– consultarea semnalărilor privind persoane și obiecte incluse în SIS și în bazele de date

naționale.
1.8 Resortisanților țărilor terțe care dețin un permis de ședere eliberat de un stat Schengen nu
trebuie, ca regulă generală, să li se solicite dovada scopului șederii preconizate ori a
mijloacelor de subzistență deținute. Alte verificări – și în special examinarea documentelor
de călătorie și de ședere, căutările în SIS și în bazele de date naționale – trebuie, cu toate
acestea, să fie efectuate astfel cum s-a explicat la punctele 1.4, 1.5, 1.6 și 1.7 de mai sus.
1.9 La solicitarea persoanei care face obiectul unei verificări amănunțite, polițistul de frontieră
care efectuează verificarea trebuie să îi arate acesteia ecusonul de serviciu, să îi comunice
numărul de identificare de serviciu și, dacă împrejurările o permit, să îi spună numele său.
Comunicarea numelui poate fi refuzată în eventualitatea existenței unui motiv pentru a
presupune că polițistul de frontieră respectiv ar putea avea de suferit (de exemplu, dacă
acesta este amenințat cu represalii). În acest ultim caz, trebuie comunicate numai numărul
ecusonului, denumirea și adresa serviciului.
1.10 Pentru a nu încetini procedurile de verificare la punctele de control la intrare/ieșire din

prima linie și atunci când este necesar să se efectueze verificări suplimentare, verificările
RO 22 RO
amănunțite menționate mai sus pot fi efectuate într-un loc separat de acestea „verificări în
linia a doua”).
La solicitarea unui resortisant al unei țări terțe și dacă există facilitățile necesare, aceste
verificări amănunțite trebuie efectuate într-o zonă care nu este publică, amenajată în acest
scop. În acest caz, resortisantul țării terțe în cauză trebuie să fie informat cu privire la
scopul unor asemenea verificări, precum și cu privire la procedură. Aceste informații pot
avea forma unui afiș sau unei broșuri, care va fi înmânată persoanei. Broșura sau afișul
trebuie să fie disponibile în toate limbile oficiale ale Uniunii și în limba sau limbile țărilor
limitrofe statului membru în cauză.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor Schengen (articolele 6 și 7; anexele I și IV)
Decizia nr. 2119/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 septembrie 1998 de

creare a rețelei de supraveghere epidemiologică și control al bolilor transmisibile în
Comunitate (JO 268, 3.10.1998, p.1)
Regulamentul (CE) nr. 851/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie

2004 de creare a unui Centru European de prevenire și control al bolilor (JO L 142,
30.4.2004, p. 1)
- Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind

standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte
și în documente de călătorie emise de statele membre (JO L 385, 29.12.2004, p.1)
- Regulamentul sanitar internațional (RSI)
2. Căutările în Sistemul de Informații Schengen
2.1 SIS trebuie să fie utilizat pentru a căuta informații privind persoane și obiecte și în special
privind:
– persoane căutate în vederea arestării pe baza unui mandat european de arestare sau
persoane căutate pentru arestare preventivă în vederea extrădării;
– resortisanții țărilor terțe cărora trebuie să li se refuze intrarea pe teritoriul statelor

Schengen;
– persoane dispărute sau persoane care, pentru propria lor protecție și în scopul prevenirii
amenințărilor, trebuie să fie plasate provizoriu sub protecție polițienească;
RO 23 RO
– persoane căutate pentru o procedură judiciară;
– persoane și obiecte care fac obiectul supravegherii discrete sau al controalelor specifice;
– obiecte căutate în vederea confiscării sau utilizării ca probă în proceduri penale.
2.2. Conduita care trebuie respectată în cazul obținerii unui rezultat pozitiv în SIS:
2.2.1 Persoanele căutate în vederea arestării trebuie să fie predate autorităților competente în
luarea unei decizii privind reținerea temporară în scopul extrădării sau predării statului
membru solicitant.
2.2.2 Resortisanții țărilor terțe cărora le este refuzată intrarea trebuie să fie trimiși în locul de
unde au venit sau în țara lor de origine, cât mai repede posibil, dacă împrejurările permit
aceasta. Aceste persoane trebuie să rămână sub supravegherea polițiștilor de frontieră până
la plecarea lor de pe teritoriul statului Schengen.
2.2.3 Comunicarea de informații despre o persoană adultă dispărută, către partea care a raportat
dispariția, se face numai cu consimțământul prealabil al persoanei dispărute.
2.2.4 Trebuie să se acorde o atenție specială minorilor sau persoanelor care, în temeiul unei
decizii a autorităților de stat (instanțe judecătorești, autorități administrative) trebuie puse
sub protecție. Măsuri suplimentare pot fi întreprinse numai ulterior consultării acestor
autorități.
2.2.5 Datele utilizate în scopul supravegherii discrete trebuie să permită obținerea unor
informații precum:
– locul, data sau motivul verificării,
– ruta și destinația călătoriei,
– persoanele care însoțesc persoana în cauză sau ocupanții vehiculului, ai ambarcațiunii

sau ai aeronavei,
– vehiculul, ambarcațiunea, aeronava sau containerul utilizate,
– obiectele transportate,
– împrejurările în care s-a localizat persoana sau vehiculul, ambarcațiunea, aeronava sau
containerul,
RO 24 RO
În timpul colectării acestor informații, natura discretă a supravegherii trebuie să fie
menținută.
* Bună practică – Solicitarea de informații privind o semnalare SIS:
În cazul în care o persoană solicită informații cu privire la procesarea datelor sale personale
în SIS și a drepturilor său de acces, polițistul de frontieră trebuie să furnizeze persoanei în
cauză coordonatele autorităților naționale competente, inclusiv autoritățile competente în
domeniul protecției datelor, față de care aceasta își poate exercita drepturile.
2.2.6 Din categoria obiectelor căutate în vederea confiscării sau utilizării ca probă în proceduri
penale fac parte:
(c) autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 50 cm³, ambarcațiuni și aeronave

care au fost furate, însușite ilegal sau pierdute;
(d) remorci cu o greutate fără încărcătură de peste 750 kg, rulote, echipament industrial,
motoare suspendate și containere care au fost furate, însușite ilegal sau pierdute;
(e) arme de foc care au fost furate, însușite ilegal sau pierdute;
(f) documente oficiale în alb care au fost furate, însușite ilegal sau pierdute;
(g) documente de identitate eliberate, de tipul pașapoartelor, cărților de identitate,

permiselor de conducere, permiselor de ședere și documentelor de călătorie care au
fost furate, însușite ilegal, pierdute sau anulate;
(h) certificate de înmatriculare ale vehiculelor sau plăci cu numărul de înmatriculare care
au fost furate, însușite ilegal, pierdute sau anulate;
(i) bancnote (bancnote înregistrate);
(j) titluri de valoare și mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cărți de credit, obligațiuni și
acțiuni, care au fost furate, însușite ilegal, pierdute sau anulate.
Pentru informații suplimentare privind conduita care trebuie respectată în cazul unei
semnalări în SIS, polițiștii de frontieră trebuie să consulte Manualul SIRENE.
* Temeiul juridic:
RO 25 RO
- Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din
20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații
Schengen de a doua generație (SIS II), articolele 24-26
- Decizia 2007/533 a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și

utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II), capitolele V-IX
3. Dispoziții speciale pentru verificarea anumitor categorii de persoane
3.1 Persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de legislația Uniunii
3.1.1 Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de legislația Uniunii sunt
autorizate să treacă frontiera unui stat membru în baza următoarelor documente, ca regulă
generală:
– cetățenii UE, SEE, CH: carte de identitate sau pașaport;
– membrii de familie ai cetățenilor UE, SEE și CH care sunt resortisanți ai unei țări terțe:
pașaport. Acestora li se poate solicita, de asemenea, să dețină o viză de intrare, în cazul
în care sunt resortisanți ai unei țări terțe făcând obiectul obligativității vizei, cu excepția
cazului în care dețin un permis de ședere valabil, eliberat de un stat Schengen sau, în
cazul în care însoțesc sau li se alătură cetățeanului UE sau SEE care și-a exercitat
dreptul la libera circulație și de ședere conform Directivei 2004/38/CE, un permis sau o
carte de ședere valabile4, eliberate de un stat membru.
Membrii de familie supuși obligativității vizei pot, de asemenea, să dețină două

pașapoarte, respectiv un pașaport în curs de validitate (fără viză) și un pașaport invalidat
care cuprinde o viză valabilă;
Pentru informații suplimentare privind normele specifice privind membrii de familie ai

cetățenilor UE, SEE și CH, a se vedea partea a III a din Manualul privind prelucrarea
cererilor de viză și modificarea vizelor eliberate, denumit în continuare „Manualul Codului
de vize.”
4
Doar permisele de ședere eliberate în conformitate cu articolele 10 și 20 din Directiva 2004/38/CE (adică
permisele de ședere eliberate membrilor de familie ai unui cetățean UE care s-a instalat în alt stat membru
decât a cărui cetățenie o deține) exonerează membrii de familie din țările terțe de obligativitatea vizei.
RO 26 RO
N.B. În baza Acordului între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte,
și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor,
dispozițiile menționate anterior se referă, de asemenea, la salariați, indiferent de
naționalitate, la prestatori de servicii, care sunt integrați pe piața muncii din Elveția sau a
unuia dintre statele membre și care sunt afectați pentru prestarea unui serviciu pe teritoriul
Elveției sau a unuia dintre statele membre (articolul 17 din anexa I la acord).
3.1.2 . Cu toate acestea, dacă o persoană care beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit
de legislația Uniunii nu deține documentele de călătorie necesare sau, în cazul
obligativității vizei, vizele necesare, statul membru în cauză trebuie să-i acorde persoanei
respective, înainte de a o returna, orice posibilitate rezonabilă de a obține documentele
necesare, de a-i fi aduse într-un interval rezonabil de timp, de a confirma sau de a dovedi
prin alte mijloace că beneficiază de dreptul la liberă circulație.
În cazul în care călătorul prezintă un document de călătorie fără banda de citire optică și
există o îndoială cu privire la identitatea sa, ar trebui să se efectueze o verificare în linia a
doua.
3.1.3 Verificările asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de
legislația Uniunii ar trebui să fie limitate, ca regulă generală, la verificarea identității și a
cetățeniei/legăturilor familiale (așa-numita „verificare minimă”, a se vedea punctul 1.4 de
mai sus). Prin urmare, nu ar trebui să le fie adresată, în principiu, nicio întrebare privind
adeverința de salariat, fișele de salariu, extrasele de cont, mijloacele de subzistență sau alte
date cu caracter personal.
3.1.4 Cu toate acestea, în mod nesistematic și pentru asigurarea faptului că prezența acestor
persoane nu constituie un pericol real, actual și suficient de grav pentru securitatea internă,
ordinea publică sau relațiile internaționale ale statelor membre sau o amenințare pentru
sănătatea publică, polițiștii de frontieră pot efectua verificări suplimentare asupra acestor
persoane, consultând bazele de date naționale și europene.
Verificările nesistematice asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație

în temeiul dreptului Uniunii pot fi efectuate la toate punctele de trecere a frontierei, în baza
analizelor de risc sau, ca o măsură auxiliară, în mod aleator.
RO 27 RO
În baza unei analize a riscurilor pentru siguranța internă sau a unei analize a
amenințărilor susceptibile să afecteze siguranța frontierelor externe, verificările pot fi
efectuate în mod sistematic asupra persoanelor vizate de evaluarea riscurilor.
Persoanele care nu sunt vizate de evaluarea riscurilor nu ar fi, în general, verificate în
bazele de date. Aceasta înseamnă, de asemenea, că datele privind pasagerii care sunt
cetățeni ai UE, transmise pentru efectuarea controlului la frontieră, pot fi verificate în
bazele de date cu scopul de a permite utilizarea lor ca elemente de probă pentru asigurarea
faptului că nu există nicio amenințare la adresa securității naționale. În special, pentru a
direcționa mai bine verificările, ar trebui să se utilizeze informațiile prealabile referitoare la
pasagerii (API) din avioanele care aterizează, în conformitate cu evaluarea curentă și
actualizată a riscurilor.
Exemple pentru identificarea luptătorilor străini
În vederea depistării persoanelor care se întorc în UE din zonele de conflict în care au

luptat sau au sprijinit organizații teroriste, polițiștii de frontieră pot efectua în mod
sistematic verificări în bazele de date cu privire la tiparele de deplasare (de exemplu,
zborurile care provin din regiunile geografice din apropierea unor zone de conflict)
caracteristice unei anumite categorii de persoane care sunt vizate de evaluarea riscurilor. În
acest context, statele membre sunt invitate să utilizeze indicatorii de risc comuni, stabiliți
de Comisie împreună cu statele membre și cu agențiile competente.
În orice caz, aceste verificări trebuie să rămână proporționale cu obiectivul urmărit, și

anume protecția securității interne sau a securității frontierelor externe, dar trebuie să fie
adaptate în funcție de evoluția amenințărilor identificate de către statele membre. Acestea
ar trebui intensificate în cazul în care riscul crește și ar trebui efectuate atât timp cât
evaluarea relevantă a riscurilor indică necesitatea unor astfel de verificări intensificate.
Obținerea unui rezultat pozitiv în SIS sau în alte baze de date nu constituie în sine un motiv
suficient pentru a refuza intrarea unor persoane care beneficiază de dreptul la liberă
circulație conferit de legislația Uniunii (a se vedea secțiunea I punctul 6.3, privind normele
care reglementează refuzul intrării în cazul persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă
circulație conferit de legislația Uniunii).
Condamnările penale anterioare nu constituie în sine un motiv pentru refuzarea intrării..
RO 28 RO
3.2 Șefi de stat
Șefii de stat și membrii delegațiilor acestora, a căror sosire și plecare au fost anunțate oficial pe cale
diplomatică polițiștilor de frontieră, pot să nu facă obiectul verificărilor la frontieră.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor Schengen (anexa VII)
3.3 Piloții de aeronavă
3.3.1 Piloții de aeronavă și alți membri ai echipajului pot trece frontiera, în timpul exercitării
atribuțiilor, pe baza brevetului de pilot sau a certificatului de membru al echipajului, astfel
cum se prevede în anexa 9 la Convenția din 7 decembrie 1944 privind aviația civilă
internațională (Convenția OACI), atunci când:
(a) se îmbarcă sau debarcă în aeroportul de escală sau de destinație, situat pe

teritoriul unui stat Schengen;
(b) intră pe teritoriul localității aeroportului de escală sau de destinație, situat pe

teritoriul unui stat Schengen;
(c) se deplasează, prin orice mijloc de transport, către un aeroport situat pe

teritoriul unui stat Schengen, pentru a se îmbarca pe o aeronavă care
urmează să plece de pe respectivul aeroport.
În toate celelalte cazuri, trebuie să fie îndeplinite condițiile generale de intrare pentru
resortisanții țărilor terțe.
3.3.2. În măsura posibilului, în timpul verificărilor la aeroporturi, trebuie să se acorde prioritate

verificărilor asupra echipajului aeronavelor, astfel încât aceștia să fie verificați fie înaintea
pasagerilor, fie în locuri special amenajate. Echipajul, aflat în cadrul exercitării atribuțiilor
și cunoscut de personalul însărcinat cu efectuarea controalelor la frontieră, poate face
obiectul numai al unor verificări aleatorii.
* Temeiul juridic:
- Convenția OACI
RO 29 RO
3.4 Marinarii
3.4.1 Statele membre pot autoriza marinarii care dețin un carnet de marinar emis în conformitate
cu Convențiile Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 108 (1958) sau nr. 185
(2003) privind actele de identitate ale navigatorilor, Convenția privind facilitarea traficului
maritim internațional (Convenția FAL) și legislația națională relevantă să intre în statele
membre, coborând de pe navă pentru o ședere în zona portului de escală sau în localitățile
limitrofe, sau să iasă din statele membre, întorcându-se pe navă, fără să se prezinte la un
punct de trecere a frontierei, cu condiția să figureze pe lista echipajului navei lor, care a
fost în prealabil transmisă pentru a fi verificată de autoritățile competente.
Cu toate acestea, în baza unei evaluări a riscurilor privind securitatea internă și imigrația
ilegală, înainte de a coborî la țărm marinarii fac obiectul unei verificări efectuate de
polițiștii de frontieră, în conformitate cu articolul 7.
3.4.2 Marinarii care intenționează să rămână în afara localităților situate în apropierea porturilor
trebuie să îndeplinească condițiile generale de intrare pe teritoriul statelor Schengen.
Cu toate acestea, titularii unui livret de marinar sau a unui document de identitate de
marinar pot fi autorizați să intre pe teritoriul unui stat Schengen, chiar dacă nu sunt în
posesia unei vize valabile și/sau nu pot demonstra că dispun de suficiente mijloace de
subzistență, în împrejurările prezentate mai jos:
– îmbarcare pe o navă care a ancorat deja sau care este pe punctul de a ajunge într-un port
dintr-un stat Schengen;
– tranzitarea unei țări terțe sau întoarcerea în țara de origine;
– cazuri de urgență sau cazuri de necesitate (boală, concediere, încheierea contractului

etc).
În astfel de cazuri, titularilor unui livret de marinar sau a unui document de identitate de
marinar care se supun obligativității vizei datorită naționalității și care nu dețin viză în
momentul intrării pe teritoriul unui stat Schengen, li se poate elibera o viză la frontieră (a
se vedea punctul 7, secțiunea I de mai jos).
* Temeiul juridic:
RO 30 RO
- Convenția de la Geneva nr. 185
- Convenția FAL
3.5 Titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, precum și membrii

organizațiilor internaționale
3.5.1 Având în vedere privilegiile speciale sau imunitățile de care beneficiază titularii
pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu eliberate de state terțe sau de guvernele
lor recunoscute de statele Schengen, care călătoresc în timpul exercitării atribuțiilor,
aceștia pot avea prioritate în fața altor călători la verificările de la punctele de trecere a
frontierei, chiar dacă fac în continuare, atunci când este cazul, obiectul obligativității vizei.
Titularilor acestor documente nu sunt obligați să facă dovada deținerii unor mijloace
suficiente de subzistență.
3.5.2 În cazul în care o persoană se prezintă la frontiera externă invocând privilegii, imunități și
exonerări, polițistul de frontieră poate solicita ca respectiva persoană să facă dovada
calității sale prin prezentarea documentelor corespunzătoare, în special certificate eliberate
de statul acreditant, prin prezentarea unui pașaport diplomatic sau prin alt mijloc. În cazul
în care există îndoieli, polițistul de frontieră poate, în cazurile urgente, să apeleze direct la
Ministerul Afacerilor Externe.
În plus, polițiștii de frontieră nu pot să refuze titularilor pașapoartelor diplomatice, oficiale

sau de serviciu intrarea pe teritoriul statelor Schengen, fără să fi consultat în prealabil
autoritățile naționale competente. Această dispoziție se aplică și în cazul în care persoana
respectivă a fost semnalată în SIS.
3.5.3 Membrii acreditați ai misiunilor diplomatice și ai reprezentanțelor consulare și familiile

acestora pot intra pe teritoriul statelor Schengen prezentând un permis eliberat de
Ministerele Afacerilor Externe ale statelor Schengen și documentul care le permite trecerea
frontierei.
Verificarea condițiilor de intrare nu este necesară atunci când diplomatul intră pe teritoriul
statului Schengen în care este acreditat și în care are drept de ședere de lungă durată.
3.5.4 Diplomații care sunt acreditați în afara teritoriului statelor Schengen trebuie să
îndeplinească cerințele generale de intrare atunci când călătoresc în scopuri personale.
RO 31 RO
3.5.5 În cazul în care există un risc și o suspiciune justificată privind desfășurarea unei activități
ilicite sau infracționale de către diplomați, Ministrul Afacerilor Externe al țării în cauză
trebuie să fie informat de îndată.
3.5.6 În conformitate cu Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961,
diplomații se bucură de inviolabilitate și alte imunități numai în țara în care sunt acreditați
și în acele țări pe care le tranzitează pentru a ajunge la post sau pentru a se întoarce la post
ori atunci când se întorc în țara de origine. Acestea nu se aplică în cazul în care călătoresc
în scopuri personale.
3.5.7. Membrii organizațiilor internaționale, titulari ai unor documente eliberate de organizațiile

internaționale enumerate mai jos și care își îndeplinesc atribuțiile, pot, în măsura în care
este posibil, să beneficieze de tratament preferențial în timpul verificărilor la frontieră.
Următoarele documente, în special, trebuie luate în considerare:
– permis de liberă trecere al Națiunilor Unite, eliberat pentru personalul Națiunilor Unite
și al agențiilor subordonate, în temeiul Convenției privind privilegiile și imunitățile
agențiilor specializate, adoptată la New York, la 21 noiembrie 1947, de către Adunarea
Generală a Națiunilor Unite;
– permis de liberă trecere al Comunității Europene (CE);
– permis de liberă trecere al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom);
– certificat de legitimare eliberat de Secretarul General al Consiliului Europei;
– documente eliberate în temeiul articolului III alineatul (2) din Convenția dintre statele
părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor armate (cărți de
identitate militare însoțite de un ordin de misiune, de o foaie de drum, de un ordin de
misiune individual sau colectiv), precum și documente eliberate în cadrul
Parteneriatului pentru Pace.
Ca regulă generală, titularii acestor documente nu sunt obligați să facă dovada deținerii
unor mijloace suficiente de subzistență.
* Temeiul juridic:
RO 32 RO
- Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961
Link-uri:
3.6 Locuitorii de la frontieră care beneficiază de regimul specific micului trafic de

frontieră
3.6.1 Locuitorii de la frontieră ai unei țări terțe vecine, care sunt titularii unui permis de mic
trafic de frontieră (LBPT) eliberat în cadrul regimului specific micului trafic de frontieră,
bazat pe un acord bilateral între un stat membru și țara terță în cauză, beneficiază de un
tratament special atunci când trec frontiera, de exemplu:
– nu sunt supuși obligativității vizei, dacă sunt titulari ai unui permis de mic trafic de
frontieră. Li se poate cere să dețină un pașaport, împreună cu permisul de mic trafic de
frontieră, în cazul în care se prevede astfel în acordurile bilaterale cu țara terță în cauză;
– ulterior verificării validității și autenticității permisului de mic trafic de frontieră, care

dovedește statutul de locuitor de la frontieră al persoanei, nu mai trebuie efectuate
verificări suplimentare privind scopul călătoriei sau deținerea de mijloace de
subzistență;
– nici permisul de mic trafic de frontieră, nici pașaportul, atunci când este obligatoriu, nu
trebuie ștampilate la intrare și la ieșire.
3.6.2 Trecerea frontierei pentru aceste persoane poate fi facilitată și mai mult, în cadrul
acordurilor bilaterale între un stat membru și o țară terță, în conformitate cu punctul 3 al
secțiunii II.
* Temeiul juridic:
- Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 privind micul trafic de frontieră;
- Acordurile bilaterale încheiate de statele Schengen privind micul trafic de frontieră
3.7 Minorii
3.7.1 Polițiștii de frontieră trebuie să acorde o atenție specială minorilor, indiferent dacă aceștia
călătoresc însoțiți sau neînsoțiți.
RO 33 RO
3.7.2 În cazul în care minorii sunt însoțiți, polițistul de frontieră trebuie să verifice existența
autorității parentale a însoțitorilor asupra minorilor, în special în cazul în care minorii nu
sunt însoțiti decât de un sigur adult și în cazul în care există motive întemeiate de
suspiciune că aceștia au fost luați ilegal din custodia persoanei care este titulara de drept a
autorității parentale asupra acestora. În acest ultim caz, polițistul de frontieră va efectua
toate investigațiile necesare pentru a preveni răpirea sau, în orice caz, scoaterea ilegală din
țară a minorului.
3.7.3 Minorii neînsoțiți trebuie să facă obiectul unui control foarte precis, prin verificarea
amănunțită a documentelor de călătorie și a documentelor justificative ale acestora, pentru
a se asigura că nu părăsesc teritoriul împotriva voinței persoanei (persoanelor) care deține
(dețin) autoritatea parentală.
3.7.4 În cazul în care există îndoieli că un minor care este cetățean UE sau cetățean al unei țări
terțe cu reședința legală în UE nu este autorizat să treacă frontiera trebuie luată legătura cu
punctul de contact național din statul membru al cărui cetățean sau rezident este minorul.
În cazul în care se primesc informații care indică posibilitatea de răpire sau suspiciuni cu
privire la trecerea neautorizată a frontierei de către un minor care este cetățean UE sau
resortisant al unei țări terțe cu reședința legală în UE, polițistul de frontieră trebuie să:
– refuze ieșirea din țară a minorului, sau
– în cazurile în care nu există motive suficiente pentru a refuza ieșirea din țară a
minorului, însă există suspiciuni cu privire la autoritatea parentală asupra acestuia, să
adune informații cu privire la persoana care însoțește minorul și destinația acestora.
Aceste informații trebuie înaintate în cel mai scurt timp, în conformitate cu legislația
națională aplicabilă, punctului de contact național din statul membru al cărui cetățean
sau rezident este minorul.
În contextul procedurii menționate anterior, sarcinile punctelor de contact naționale trebuie

să includă:
– furnizarea, atunci când este posibil, de informații privind identitatea (nume, naționalitate
și data nașterii) minorului și a persoanei care însoțește minorul și relația dintre aceștia;
RO 34 RO
– alertarea altor agenții naționale care se ocupă de protecția minorilor a căror situație este
considerată îngrijorătoare și informarea acestora în legătură cu orice măsură de
precauție luată cu privire la acești minori;
– acordarea de consiliere și asistență altor state membre în legătură cu procedurile

naționale și documentele necesare.
* Temeiul juridic:
* Link-uri:
- Lista punctelor de contact naționale în vederea consultării privind minorii (anexa 37 la

Manualul practic pentru polițiștii de frontieră)
- Lista punctelor de contact din statele membre pentru chestiunile privind gestionarea
frontierelor (anexa 2 la Manualul practic pentru polițiștii de frontieră)
3.8 Elevii resortisanți ai unei țări terțe care au reședința într-un stat membru sau într-o
țară terță care nu face obiectul obligativității vizei5
3.8.1 Elevii care sunt resortisanți ai unei țări terțe care face obiectul obligativității vizei, dar care
sunt rezidenți legali într-un stat membru UE și care călătoresc în cadrul unei excursii
școlare sunt exonerați de obligativitatea vizei pentru tranzitarea teritoriului altui stat
membru sau pentru șederea de scurtă durată pe teritoriul altui stat membru, dacă
îndeplinesc următoarele condiții:
(a) să fie însoțiți de un profesor al școlii în cauză, care este titularul unui
document de călătorie valabil și al unei vize, dacă aceasta este obligatorie;
(b) profesorul este în măsură să prezinte un formular, eliberat de școala în cauză

și care permite, de asemenea, identificarea tuturor elevilor participanți la
excursie și care precizează în mod clar scopul și împrejurările șederii
preconizate sau ale tranzitului;
(c) elevii dețin un document valabil pentru trecerea frontierei.
Cu toate acestea, ultima cerință – deținerea unui document valabil de călătorie – poate fi
suspendată, dacă:
5
Această secțiune nu se aplică Norvegiei, Islandei și Elveției.
RO 35 RO
– formularul menționat mai sus conține o fotografie recentă a acelor elevi care nu sunt în
măsură să își dovedească identitatea printr-o carte de identitate conținând fotografia lor;
– autoritatea competentă a statului membru în care elevii își au reședința confirmă statutul
lor de rezidenți, precum și dreptul lor de a reintra pe teritoriul său și veghează ca
formularul să fie autentificat corespunzător (de exemplu, cu ștampila autorității
naționale competente);
– statul membru în care elevii își au reședința a informat celelalte state membre că dorește
ca listele sale să fie recunoscute ca document de călătorie valabil.
3.8.2 Dispozițiile de mai sus nu scutesc elevii sau profesorul (profesorii) care îi însoțește
(însoțesc) să facă obiectul verificărilor la frontieră, în conformitate cu dispozițiile generale
(punctul 1, secțiunea I).
Intrarea sau tranzitul le pot fi refuzate, în cazul în care există motive în acest sens, în
conformitate cu punctul 6, secțiunea I.
3.8.3 Exceptarea de la obligația de a deține viză se poate aplica și elevilor care participă la o
excursie școlară și care sunt resortisanți ai unor țări terțe supuse obligației de a deține viză,
dar care au reședința într-o țară terță exonerată de această obligație (de exemplu, elevii de
cetățenie turcă a căror reședința legală este în Muntenegru).
3.9 Lucrătorii transfrontalieri
Lucrătorii transfrontalieri și alte categorii de persoane care trec în mod regulat frontiera,
care sunt bine cunoscuți de polițiștii de frontieră, întrucât trec frecvent frontiera pe la
același punct de trecere al frontierei, și care, în baza verificărilor inițiale, nu au fost
identificați ca fiind vizați de o semnalare în SIS sau în bazele naționale de date nu trebuie
să facă obiectul verificărilor decât în mod aleator, pentru a controla dacă dețin un
document valabil care îi autorizează să treacă frontiera și dacă îndeplinesc condițiile
necesare în vederea intrării. Verificările aleatorii trebuie efectuate în conformitate cu
procedurile aplicabile resortisanților țărilor terțe în general și, respectiv, persoanelor care
beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de legislația Uniunii.
Inopinat și la intervale neregulate, respectivele persoane fac obiectul unor verificări

amănunțite.
RO 36 RO
* Temeiul juridic:
3.10 Turiștii SDA
Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și Administrația Națională a

Turismului din Republica Populară Chineză privind vizele și aspectele conexe referitoare
la grupurile de turiști din Republica Populară Chineză (statutul de destinație aprobată -
SDA) reglementează în mod specific călătoriile efectuate de grupurile de turiști de
cetățenie chineză din China către teritoriul Uniunii Europene.
3.11 Cetățenii chinezi care participă la astfel de grupuri de călătorie („turiști SDA”), care ar
trebui să fie formate din cel puțin 5 persoane, trebuie să intre pe teritoriul Uniunii și să
părăsească teritoriul Uniunii în grup. Totodată, aceștia trebuie să se deplaseze pe teritoriul
Uniunii în grup, în conformitate cu programul de călătorie prestabilit.
3.12 Ca regulă, turiștii SDA trebuie să fie însoțiți de un conducător de grup, care trebuie să
asigure faptul că aceștia intră pe teritoriul Uniunii și părăsesc teritoriul Uniunii în grup.
3.13 Turiștilor SDA trebuie să li se aplice procedurile normale de verificare (punctul 1,

secțiunea I). Verificările pot, de asemenea, să includă verificarea statutului SDA, care
trebuie, în orice caz, să fie indicat în colantul de viză. Vizele care conțin mențiunea „SDA”
sunt întotdeauna vize individuale. De asemenea, conducătorului de grup trebuie să i se
aplice procedurile normale de verificare, care includ verificarea statutului său de
conducător de grup.
Polițistul de frontieră trebuie să solicite documentele justificative, care dovedesc statul

SDA și statutul de conducător de grup.
* Temeiul juridic:
- Decizia Consiliului din 8 martie 2004 privind încheierea Memorandumului de înțelegere

dintre Comunitatea Europeană și Administrația Națională a Turismului din Republica
Populară Chineză privind vizele și aspectele conexe referitoare la grupurile de turiști din
Republica Populară Chineză (SDA)
3.14 Servicii de salvare, poliție, pompieri și polițiști de frontieră
RO 37 RO
Regimul de intrare și de ieșire aplicabil membrilor serviciilor de salvare, poliției,
pompierilor care acționează în situații de urgență, precum și polițiștilor de frontieră care
trec frontiera în exercitarea atribuțiilor de serviciu este reglementat de legislația națională.
3.15 Lucrătorii offshore
Lucrătorii offshore, care se întorc în mod regulat în statele membre fără o ședere pe teritoriul
unei țări terțe, nu fac obiectul verificărilor sistematice. Cu toate acestea, se ține seama de o
evaluare a riscurilor privind imigrația ilegală pentru a stabili frecvența verificărilor care
trebuie efectuate.
4. Ștampilarea documentelor de călătorie
4.1 Ca regulă generală, documentele de călătorie ale tuturor resortisanților țărilor terțe trebuie
să fie ștampilate în mod sistematic la intrare și la ieșire. Ștampila nu constituie dovada că
s-a efectuat o verificare amănunțită; aceasta permite doar stabilirea, cu certitudine, a datei
și a locului de trecere a frontierei. Ștampilarea are și rolul de a asigura faptul că în timpul
verificărilor la intrare și la ieșire de pe teritoriul Schengen se poate controla dacă durata
maximă de ședere acordată unui resortisant al unei țări terțe pe teritoriul Schengen – 90 de
zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile – a fost respectată.
4.2 Nu se aplică ștampilă de intrare sau ștampilă de ieșire în următoarele cazuri:
a) pe documentele de călătorie ale resortisanților din UE, Norvegia, Islanda,

Lichtenstein și Elveția;
b) pe documentele de călătorie ale șefilor de stat și ale demnitarilor a căror sosire a fost
anunțată oficial în prealabil pe cale diplomatică;
c) pe brevetele de pilot sau certificatele membrilor echipajului unei aeronave;
d) pe documentele de călătorie ale marinarilor, prezenți pe teritoriul unui stat membru

doar pe perioada escalei navei în zona portului de escală;
e) pe documentele de călătorie ale echipajului și ale pasagerilor unei nave de croazieră,

care nu fac obiectul verificărilor la frontieră, în cazurile prevăzute la punctul 2,
secțiunea IV;
RO 38 RO
f) pe documentele care permit resortisanților din Andorra, Monaco și San Marino să
treacă frontiera.
g) pe documentele locuitorilor de la frontieră, care beneficiază de regimul specific

micului trafic de frontieră (punctul 3, secțiunea II).
h) pe documentele de călătorie ale personalului trenurilor de pasageri și de mărfuri pe

rute care asigură conexiuni internaționale;
i) pe documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care prezintă un permis de

ședere prevăzut în Directiva 2004/38/CE.
4.3 Documentele de călătorie ale membrilor de familie ai cetățenilor UE, SEE și CH care sunt
rezidenți ai unei țări terțe trebuie, de asemenea, ștampilate, cu excepția cazului în care se
prezintă un permis de ședere sau o carte de ședere care a fost eliberată în conformitate cu
Directiva 2004/38/CE, astfel cum se prevede la articolul 34 din Codul frontierelor
Schengen, sau care indică în alt mod cu claritate faptul că este membru de familie al unui
cetățean al UE, al SEE sau al CH.
* Exemple:
1) O resortisantă ucraineană, soție a unui cetățean german, titulară a unui permis de ședere
neerlandez/unei cărți de ședere neerlandeze (care menționează calitatea sa de membru de
familie al unui cetățean al UE) și care este însoțită de soțul său ori care se alătură acestuia,
exercitându-și astfel dreptul la liberă circulație. Documentul de călătorie al acestei femei
nu trebuie ștampilat.
2) Soțul moldovean al unei resortisante britanice, care este titular al unui permis de ședere
britanic/unei cărți de ședere britanice (care menționează calitatea sa de membru de familie
al unui cetățean al UE) și care este însoțit de soția sa. Documentul de călătorie al acestui
bărbat nu trebuie ștampilat.
3) O resortisantă indiană, soție a unui cetățean francez, titulară a unei vize Schengen, dar
nu (încă) și a unui permis de ședere francez/a unei cărți de ședere franceze, care se alătură
soțului său. În acest caz, documentul de călătorie al femeii trebuie ștampilat.4.4 În
mod excepțional, la cererea unui resortisant al unei țări terțe, și dacă aplicarea ștampilei de
RO 39 RO
intrare/ieșire poate cauza serioase dificultăți persoanei în cauză, ștampila se poate aplica pe
o fișă separată. Fișa respectivă trebuie înmânat resortisantului țării terțe.
4.5 Se mai poate întâmpla ca, în practică, documentul care permite resortisantului țării terțe să
treacă frontiera să nu mai fie adecvat pentru aplicarea unei ștampile, deoarece nu mai
există pagini disponibile. Într-un astfel de caz, trebuie să se recomande resortisantului țării
terțe să facă o cerere în vederea eliberării unui nou pașaport, astfel încât ștampilele să poată
continua să fie aplicate în viitor.
Cu toate acestea, în mod excepțional – și în special în cazul persoanelor trec în mod

periodic frontiera – se poate utiliza o fișă separată, pe care să se aplice alte ștampile. Fișa
respectivă trebuie înmânat resortisantului țării terțe.
În orice caz, lipsa de pagini disponibile într-un pașaport nu este, în sine, un motiv
valabil și suficient pentru a refuza intrarea unei persoane (a se vedea punctul 6,
secțiunea I, privind motivele de refuz).
* Practică recomandată:
Fișa menționată la punctele 4.4 și 4.5 trebuie să conțină următoarele detalii, ca cerință
minimă:
- numele și locul posturilor de frontieră;
- data eliberării;
- numele titularului documentului de călătorie;
- numărul documentului de călătorie;
- ștampila (și sigiliul) punctului de trecere a frontierei;
- numele și semnătura polițistului de frontieră.
4.6 La intrarea și la ieșirea resortisanților țărilor terțe care fac obiectul obligației de a deține
viză, ștampila se aplică, în general, pe pagina opusă celei pe care este aplicată viza. În
cazul în care respectiva pagină nu poate fi utilizată, ștampila se aplică pe pagina următoare.
Ștampila nu se aplică pe banda de citire optică, nici pe datele personale sau pe alte pagini
unde sunt înscrise mențiuni formale originale.
RO 40 RO
* Practici recomandate:
- ștampilele trebuie aplicate, pe cât posibil, în ordine cronologică, pentru a găsi mai ușor
ultima dată la care persoana a trecut frontiera;
- ștampila de ieșire trebuie aplicată în apropierea ștampilei de intrare;
- ștampila trebuie să fie fixată în poziție orizontală, astfel încât să poată fi citită cu ușurință;
- nicio ștampilă nu trebuie aplicată peste ștampile deja existente, inclusiv peste cele
aplicate de alte țări.
4.7 Pentru a face dovada intrării sau ieșirii se utilizează diferite tipuri de ștampile (o ștampilă
dreptunghiulară pentru intrare, o ștampilă dreptunghiulară cu colțuri rotunjite pentru
ieșire). Aceste ștampile conțin litera (literele) care desemnează țara, precum și postul de
frontieră, data, numărul verificării și o pictogramă care precizează mijlocul de deplasare la
intrare și la ieșire (terestru, aerian sau maritim).
Întrebările privind ștampilele de intrare și de ieșire, precum și documentația cu privire la

ștampile falsificate, pierdute sau aplicate incorect sunt centralizate de punctele de contact
înființate în acest scop de fiecare stat Schengen.
4.8 Fiecare punct de trecere a frontierei trebuie să păstreze un registru al ștampilelor de intrare
și de ieșire înmânate și returnate de fiecare polițist de frontieră care efectuează verificările.
Acesta va conține, de asemenea, referința fiecărei ștampile, care ar putea fi necesară în
efectuarea unor comparări ulterioare.
În cazul în care ștampilele nu sunt utilizate, acestea trebuie încuiate, accesul fiind permis
numai polițiștilor de frontieră autorizați.
4.9 Codurile de securitate ale ștampilelor trebuie modificate la intervale regulate, care nu
depășesc o lună.
4.10 Dacă, la ieșire, se constată că documentul de călătorie al unui resortisant al unei țări terțe
nu are ștampilă de intrare, polițistul de frontieră poate prezuma că titularul a intrat ilegal pe
teritoriul statelor Schengen și/sau a depășit durata maximă a șederii. Dacă acesta este
cazul, se poate aplica o pedeapsă, în conformitate cu legislația internă.
4.11 Cu toate acestea, dacă resortisantul țării terțe prezintă, prin orice mijloc, elemente de probă
credibile, precum bilete de călătorie sau documente justificative ale prezenței sale în afara
teritoriului statelor membre, nicio pedeapsă nu trebuie aplicată și polițistul de frontieră are
RO 41 RO
obligația să elibereze persoanei respective fie o confirmare specială pe un formular, fie,
dacă legislația internă prevede astfel, să indice direct în documentul de călătorie data și
locul trecerii frontierei externe de către aceasta.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor Schengen (articolul 10 și anexa IV);
- Directiva 2004/38/CE (articolul 5), în coroborare cu Comunicarea Comisiei COM

(2009)313 final
- Convenția Schengen (articolul 21).
5. Relaxarea verificărilor la frontieră
5.1 Verificările la frontierele externe pot face obiectul unei relaxări în cazul unor împrejurări
excepționale și neprevăzute. Respectivele împrejurări excepționale și neprevăzute sunt
considerate a fi acele evenimente imprevizibile care provoacă o intensificare a traficului,
astfel încât timpul de așteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de
îndelungat și au fost epuizate toate resursele în ceea ce privește personalul, mijloacele și
organizarea. Acesta ar putea fi cazul, de exemplu, dacă o inundație sau o altă catastrofă
naturală, care împiedică trecerea frontierei la alte puncte de trecere a frontierei, astfel încât
fluxurile de trafic a mai multor puncte de trecere a frontierei sunt direcționate către un
singur punct de trecere a frontierei.
5.2 În caz de relaxare a verificărilor la frontieră, verificările la intrare sunt, în principiu,

prioritare în raport cu verificările la ieșire. Decizia de relaxare a verificărilor trebuie luată
de polițistul de frontieră responsabil pentru punctul de trecere a frontierei în cauză.
Relaxarea respectivă a verificărilor trebuie să fie temporară, adaptată împrejurărilor care o
determină și pusă în aplicare progresiv.
5.3 Chiar și în cazul relaxării verificărilor la frontieră, polițistul de frontieră trebuie să

ștampileze documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe, atât la intrare, cât și la
ieșire, în conformitate cu punctul 4, secțiunea I, și trebuie să efectueze cel puțin o
verificare minimă.
* Temeiul juridic:
RO 42 RO
- Codul Frontierelor Schengen (articolul 8)
6. Refuzul intrării
6.1 Intrarea trebuie refuzată resortisanților țărilor terțe în următoarele cazuri:
a) nu dețin documente de călătorie valabile;
b) dețin documente de călătorie false (contrafăcute/falsificate);
c) nu dețin o viză valabilă, în cazul obligativității acesteia, un permis de ședere

sau o viză de lungă ședere eliberate de un stat Schengen;
d) dețin vize sau permise de ședere false (contrafăcute/falsificate);
e) nu dețin documentația corespunzătoare, care să justifice scopul și condițiile

șederii;
f) au petrecut deja 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile (ceea ce

implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente
fiecărei zile de ședere) pe teritoriul statelor Schengen;
g) nu dețin suficiente mijloace de subzistență în raport cu durata sau tipul șederii,

sau mijloace pentru întoarcerea în țara de origine sau de tranzit;
h) sunt persoane semnalate ca inadmisibile în SIS sau în bazele de date naționale;
i) reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă, sănătatea

publică sau relațiile internaționale ale unuia sau mai multor state Schengen.
* Exemple:
1) O echipă de cicliști din Nigeria pleacă în Ucraina, susținând că vor participa la o cursă
de ciclism organizată în această țară. Ei sosesc la aeroportul din Varșovia (Polonia),
declarând că vor ajunge în Ucraina cu autobuzul. În timpul verificării în prima linie se
constată că, deși dețin o viză de tranzit valabilă pentru Polonia, nu dețin o viză valabilă
pentru a intra în Ucraina. Întrebări mai aprofundate le sunt adresate în a doua linie, unde ei
prezintă un document care confirmă participarea la cursă și susțin că nu va fi nicio
problemă în obținerea vizelor la frontiera ucraineană. Cu toate acestea, cicliștii nici nu se
RO 43 RO
află în posesia bicicletelor necesare pentru cursă, nici nu pot explica în mod convingător
unde și cum și le vor procura, odată ajunși în Ucraina. După consultarea polițiștilor de
frontieră ucraineni în legătură cu acest subiect și ținând cont de avizul lor negativ privind
posibilitatea eliberării unei vize la frontieră în respectivul caz, se adoptă o decizie de refuz
a intrării.
2) Un cetățean moldovean ajunge la frontiera ungaro-ucrainiană cu mașina, declarând că se

deplasează în Germania în scopuri turistice. La verificarea în prima linie se constată că
acesta nu este în măsură să prezinte niciun document (rezervare de hotel, scrisoare de
invitație etc), care să dovedească că va sta în Germania sau că dispune de suficiente
mijloace de subzistență pentru a acoperi cheltuielile de ședere și de întoarcere. În acest caz,
se adoptă o decizie de refuz al intrării.
3) Un cetățean tunisian sosește la aeroportul Schipol (Țările de Jos). Scopul călătoriei este
vizitarea rudelor (frați și surori), care au reședința în Bruxelles (Belgia). El deține o viză
Schengen valabilă, un bilet de întoarcere și o scrisoare de invitație/garanție din partea
gazdelor sale belgiene. Cu toate acestea, scrisoarea nu este autentificată de autoritățile
belgiene competente (astfel cum prevede legea din Belgia). În acest caz, înaintea adoptării
unei decizii permițând sau nu intrarea, trebuie efectuate verificări suplimentare, precum:
examinarea pașaportului, pentru a vedea dacă persoanei respective i s-au mai eliberat vize
Schengen; compararea ștampilelor anterioare de intrare/ieșire, pentru a vedea dacă, în
trecut, persoana respectivă a depășit durata șederii pe teritoriul Schengen; contactarea
autorităților belgiene competente, pentru a se solicita efectuarea verificărilor necesare
privind gazdele. Scopul acestora este verificarea bunei credințe a persoanei respective; se
va adopta o decizie numai pe baza rezultatului acestor verificări.
4) Un avion din direcția Shanghai aterizează pe aeroportul Helsinki-Vantaa (Finlanda).

OMS a declarat o urgență de sănătate publică, de interes internațional (pe baza riscului de
SARS), care necesită adoptarea unor măsuri de precauție stricte în cazul tuturor pasagerilor
sosiți din China. Toți călătorii sunt solicitați să completeze un formular de reperare,
conținând numărul locului în avion și datele de contact, în eventualitatea reperării lor
ulterioare. În terminalul aeroportului, toți pasagerii trec printr-un culoar special, echipat cu
material medical. Unii resortisanți chinezi și unii resortisanți UE prezintă simptome de
SARS și sunt încă contagioși. În urma consultării medicilor, a fost adoptată decizia
interdicției de intrare pentru resortisanții chinezi și spitalizarea imediată a resortisanților
RO 44 RO
UE, datorită amenințării grave de răspândire a bolii. Ceilalți pasageri ai avionului sunt
contactați, făcându-se apel la datele din formularele de reperare și li se solicită să se
prezinte la medic. Aceasta nu exclude posibilitatea adoptării unor măsuri alternative,
precum carantina, dacă este cazul și este justificată din motive de sănătate publică.
5) Un grup de suporteri ai unei echipe de fotbal din Ucraina sosesc la frontiera polono-
ucraineană. Ei călătoresc cu autocarul. În timpul verificărilor la frontieră, se constată că
dețin anumite obiecte periculoase, precum bâte de baseball, arme de timp nunchaku, cuțite
și alte obiecte susceptibile să fie utilizate pentru agresarea altor persoane. În acest caz,
intrarea trebuie refuzată din motive de ordine publică, cu excepția cazului în care călătorii
acceptă să predea echipamentul periculos înaintea trecerii graniței poloneze.
6) Un grup de tineri turiști marocani care călătoresc cu feribotul de la Tanger, ajung în

portul Alicante (Spania). Itinerarul grupului include două orașe din Spania (Barcelona și
Madrid), precum și mai multe orașe din Franța. Ei se întorc în Maroc cu avionul, de pe
aeroportul Paris-Charles de Gaulle; dețin bilete valabile pentru întoarcere. În urma
verificării la frontieră, se constată că unul dintre ei nu deține o viză Schengen valabilă, dar
respectivul invocă lipsa de timp pentru obținerea acesteia. Scopul călătoriei este verificat și
tinerii dețin suficiente mijloace de subzistență. Cu toate acestea, persoana în cauză nu
poate dovedi în niciun mod că nu a putut solicita o viză în avans și nici că există motive
imprevizibile sau imperative care să îi permită trecerea frontierei. În acest caz, și în lipsa
oricăror motive umanitare și/sau obligații internaționale, acestei persoane fără viză i se va
refuza intrarea.
7) O familie rusă trece frontiera estoniană cu mașina. Cu toate acestea, se constată că

vehiculul are o problemă mecanică gravă (de exemplu, frânele nu funcționează), care ar
putea pune alte persoane în pericol. În aceste condiții, călătorii nu sunt autorizați să intre cu
mașina respectivă, atât timp cât problema nu este rezolvată. Totuși, dacă toate celelalte
condiții de intrare sunt îndeplinite, familia trebuie să primească permisiunea să treacă
frontiera, pe jos sau utilizând oricare alt mijloc de transport.
6.2 Un stat membru nu refuză unui resortisant al unei țări terțe intrarea pe teritoriul său și îi
permite acestuia să intre pe teritoriul său în următoarele cazuri:
RO 45 RO
a) din motive umanitare, de interes național sau în temeiul unor obligații
internaționale (de exemplu, dacă o persoană solicită azil, sau are nevoie într-un
alt mod de protecție internațională);
b) dacă o persoană care nu deține o viză îndeplinește criteriile de eliberare a vizei

la frontieră (punctul 7, secțiunea I);
c) dacă persoana deține un permis de ședere, o viză de lungă ședere sau o viză de
întoarcere eliberată de un stat Schengen sau, în cazul în care este necesar, un
permis de ședere sau o viză de lungă ședere și o viză de întoarcere sau dacă
persoana în cauză este deținătoarea unui permis de ședere eliberat de un stat
Schengen și a unui pașaport cu o vechime de peste 10 ani care îi permit să
tranziteze și să intre pe teritoriul unui astfel de stat. Cu toate acestea, tranzitul
poate fi refuzat în cazul în care există o semnalare privind persoana respectivă
în baza de date națională a statului Schengen ale cărui frontiere externe aceasta
încearcă să le treacă, iar semnalarea respectivă este însoțită de instrucțiuni de
interzicere a intrării sau a tranzitului.
* Temeiul juridic:
- Codul de vize (articolele 32 și 35 și anexa VI)
6.3 Persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de legislația Uniunii li
se poate refuza intrarea numai din motive de ordine publică sau de siguranță publică, de
exemplu atunci când conduita lor reprezintă o amenințare reală, imediată și suficient de
gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
6.3.1. În consecință, o semnalare în SIS nu poate fi considerată, în sine, ca un motiv suficient

pentru a refuza automat intrarea acestor persoane; într-un astfel de caz, polițistul de
frontieră trebuie să evalueze amănunțit situația și să o aprecieze în lumina principiilor de
mai sus.
În cazul în care semnalarea a fost emisă de un alt stat Schengen, polițistul de frontieră
trebuie să contacteze imediat, prin intermediul rețelei birourilor SIRENE sau prin alte
mijloace disponibile, autoritățile competente ale statului Schengen care a introdus
RO 46 RO
semnalarea. Acesta din urmă trebuie să verifice, în special, motivul (motivele) introducerii
semnalării și dacă motivele respective sunt în continuare valabile. Aceste informații trebuie
transmise imediat autorităților statului membru solicitant.
Pe baza informațiilor primite, autoritățile competente vor face o evaluare luând în calcul
criteriile explicate mai sus. Pe această bază, polițistul de frontieră va admite sau va refuza
intrarea persoanei respective.
Dacă nu este posibil să se obțină informații într-un termen rezonabil, persoanei respective
trebuie să i se acorde permisiunea de a intra pe teritoriu. În acest caz, polițiștii de frontieră,
precum și alte autorități naționale competente, pot efectua verificările necesare după ce
persoana respectivă a intrat pe teritoriu și pot adopta ulterior, dacă este cazul, măsurile
corespunzătoare.
Prevederile de mai sus nu aduc atingere altor acțiuni care urmează să fie întreprinse în
urma unei semnalări SIS, cum ar fi arestarea persoanei, adoptarea măsurilor de protecție,
informații cu privire la documentele pierdute și furate etc. În cazul în care în timpul unei
astfel de consultări se constată că există o semnalare SIS privind necesitatea de a confisca
un document, trebuie să se confiște imediat documentul respectiv și să se contacteze de
îndată biroul SIRENE pentru a se obține informații suplimentare.
* Temeiul juridic/Jurisprudența:
- Directiva 2004/38/CE (articolele 27-33)

Decizia 2119/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 septembrie 1998 de
creare a unei rețele de supraveghere epidemiologică și control al bolilor transmisibile în
Comunitate (JO L 268, 3.10.1998, p.1)
Regulamentul (CE) nr. 851/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie
2004 de creare a unui Centru European de prevenire și control al bolilor (JO L 142,
30.4.2004, p. 1)
- Hotărârea CEJ din 3 iulie 1980, cauza C 157/79. Regina / Stanislaus Pieck
- Hotărârea CEJ din 31 ianuarie 2006, cauza C 503/03, Comisia / Spania
6.3.2. Dacă o persoană care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație nu deține
documentele necesare de călătorie sau vizele necesare, în cazul obligativității acestora,
statul membru în cauză trebuie, înainte să returneze persoana respectivă, să îi ofere orice
posibilitate rezonabilă să obțină documentele necesare sau să îi fie aduse într-un interval
RO 47 RO
rezonabil de timp, ori să confirme sau să dovedească prin alte mijloace că beneficiază de
dreptul la liberă circulație.
Dacă o persoană care beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de legislația

Uniunii nu deține documentele de călătorie necesare sau, în cazul obligativității vizei,
vizele necesare, statul membru în cauză trebuie să-i acorde persoanei respective, înainte de
a o returna, orice posibilitate rezonabilă de a obține documentele necesare, de a-i fi aduse
într-un interval rezonabil de timp, de a confirma sau de a dovedi prin alte mijloace că
beneficiază de dreptul la liberă circulație.
* Temeiul juridic/Jurisprudența:
- Directiva 2004/38/CE (articolele 5 și 27-33), în coroborare cu Comunicarea Comisiei

COM (2009)313 final
- Hotărârea CEJ din 25 iulie 2007, cauza C 459/99, MRAX / Belgia
- Hotărârea CEJ din 17 februarie 2005, cauza C 215/03, Salah Oulane / Minister voor
Vreemdelingenzaken en Integratie
6.4 În cazul în care refuză intrarea unor resortisanți ai unei țări terțe, agentul de control trebuie:
a) să completeze un formular de refuz al intrării, menționând motivul (motivele)

refuzului și să îl înmâneze resortisantului țării terțe în cauză, care trebuie să
semneze formularul și să primească un exemplar după semnare. În cazul în
care resortisantul țării terțe refuză să semneze, polițistul de frontieră va indica
refuzul în formular, la rubrica „observații”;
b) să aplice pe pașaport o ștampilă de intrare, barată de o cruce cu cerneală neagră

indelebilă, și să scrie lângă aceasta, în partea dreaptă, de asemenea cu cerneală
indelebilă, litera (literele) corespunzătoare motivului (motivelor) de refuz al
intrării, a căror listă este conținută în formularul de refuz al intrării (a se vedea
mai jos).
Exemplu de ștampilă barată:
RO 48 RO
Literă care indică motivul de refuz al intrării, în
conformitate cu formularul
6.5 În cazul în care agentul responsabil de verificări constată că deținătorul unei vize Schengen
a fost semnalat în SIS în vederea refuzării intrării, acesta trebuie să retragă viza, aplicând o
ștampilă cu mențiunea «REVOCAT». Pentru detalii suplimentare, a se vedea punctul 8,
secțiunea I.
6.6 Viza nu trebuie anulată sau revocată numai pe baza faptului că resortisantul țării terțe nu a
fost în măsură să furnizeze documentul (documentele) justificativ(e), necesar(e) pentru
justificarea scopului călătoriei. În acest din urmă caz, polițistul de frontieră trebuie să
efectueze cercetări suplimentare, pentru a evalua dacă persoana a obținut viza în mod
fraudulos și dacă aceasta reprezintă un risc legat de imigrația ilegală. Dacă este necesar,
vor fi contactate autoritățile competente din statul Schengen care a eliberat viza. Numai în
cazul în care s-a confirmat faptul că viza respectivă a fost obținută în mod fraudulos,
aceasta trebuie anulată de polițistul de frontieră. Pentru detalii suplimentare, a se vedea
punctul 8, secțiunea I.
Bună practică: anularea unei ștampile de intrare sau de ieșire în alte cazuri decât
refuzul intrării:
Pot exista cazuri în care o ștampilă deja aplicată pe pașaport trebuie anulată (de exemplu,
dacă, din greșeală, polițistul de frontieră a aplicat o altă ștampilă). În astfel de cazuri,
călătorul nu poartă nicio responsabilitate și, în consecință, ștampila nu poate fi anulată în
același mod ca în cazul unei persoane căreia îi este refuzată intrarea. Se recomandă, prin
urmare, ca ștampila să fie anulată prin bararea colțului superior din partea stângă cu două
linii paralele, conform exemplului de mai jos:
RO 49 RO
6.7 Toate persoanele cărora le-a fost refuzată intrarea sau titularul unei vize care i-a fost
anulată sau revocată au dreptul la o cale de atac împotriva acestei decizii, în conformitate
cu legislația internă. Resortisantului țării terțe i se pun la dispoziție informații scrise cu
privire la punctele de contact în măsură să îi comunice informații legate de reprezentanții
competenți să acționeze în numele său.
În cazul în care o viză a fost anulată sau revocată, după caz, polițistul de frontieră trebuie
să completeze formularul standard de notificare și motivare a anulării sau revocării vizei,
în care să precizeze motivul (motivele) anulării, și să îl transmită resortisantului țării terțe
în cauză.6
6.8 Dacă unei persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de legislația
Uniunii i se refuză intrarea, polițistul de frontieră trebuie să îi înmâneze întotdeauna o
decizie scrisă. Decizia trebuie redactată astfel încât persoana în cauză să poată înțelege
conținutul și implicațiile sale. Decizia trebuie să includă, de asemenea, indicații precise și
complete privind motivele de ordine publică sau de securitate publică pe care se
întemeiază, cu excepția cazului în care acest lucru contravine intereselor siguranței statului.
Totodată, decizia trebuie să precizeze instanța judecătorească sau autoritatea administrativă
la care persoana în cauză poate introduce o cale de atac și termenul pentru a face acest
lucru.
6.9 Decizia de refuz al intrării trebuie pusă imediat în aplicare.
6.10 În cazul în care resortisantul țării terțe a ajuns la frontieră prin intermediul unui operator de
transport aerian, maritim sau terestru, acesta din urmă trebuie să își asume din nou
responsabilitatea pentru acesta. În special, operatorul de transport are obligația să returneze
resortisanții țărilor terțe în statul terț din care aceștia au fost transportați, sau în statul terț
6
Această condiție procedurală va fi aplicabilă de la 5 aprilie 2011.
RO 50 RO
care a eliberat documentul de călătorie cu care au efectuat călătoria sau într-un alt stat terț
în care intrarea lor este garantată. În cazul în care resortisantul țării terțe, care a făcut
obiectul unei decizii de refuz al intrării, nu poate fi returnat imediat, operatorul de transport
este obligat să își asume toate costurile legate de de cazare, întreținere și călătoria de
întoarcere. Dacă operatorul de transport nu este în măsură să returneze resortisantul țării
terțe, el este obligat să asigure returnarea acestuia prin orice alte mijloace (de exemplu,
prin contactarea altui operator de transport).
6.11 Operatorului de transport trebuie să i se aplice pedepse în conformitate cu Directiva

2001/51/CE și cu legislația internă.
6.12 Polițiștii de frontieră trebuie să adopte toate măsurile corespunzătoare, luând în considerare
împrejurările locale, pentru a preîntâmpina intrarea ilegală a resortisanților țărilor terțe
cărora le-a fost refuzată intrarea (de exemplu, asigurându-se că nu părăsesc zona de tranzit
a unui aeroport sau interzicându-le să debarce într-un port).
* Temeiul juridic:
- Directiva 2004/38/CE (articolele 5 și 27-33), în coroborare cu Comunicarea Comisiei

COM (2009)313 final
- Codul Frontierelor Schengen (articolul 13 și anexa V);
- Convenția Schengen (articolul 26);
- Directiva 2001/51/CE
- Codul de vize (articolul 34 și anexa VI)
7. Vizele solicitate la frontieră, inclusiv de către marinarii în tranzit, și respingerea acestor

cereri de viză
7.1 Tipuri de vize:
– „Viză” înseamnă o autorizație eliberată de un stat membru în scopul:
(a) tranzitării teritoriului statului membru sau al șederii preconizate pe teritoriul acestuia,
pentru o durată de maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile;
(b) tranzitării zonelor de tranzit internațional din aeroporturile statelor membre;
RO 51 RO
- „Viză cu valabilitate teritorială limitată” înseamnă o viză valabilă pe teritoriul unuia
sau mai multor state membre, dar nu al tuturor statelor membre.
– „Viză de tranzit aeroportuar” înseamnă o viză valabilă pentru tranzitarea zonelor de

tranzit internațional din unul sau mai multe aeroporturi ale statelor membre.
– „Viză de lungă ședere” înseamnă o viză națională eliberată de unul din statele membre
pentru șederi care depășesc trei luni, în conformitate cu legislația sa internă sau cu
dreptul Uniunii.
Pentru informații suplimentare privind diferitele tipuri de vize, a se vedea punctul 9 din
partea II a Manualului Codului de vize.
Pentru informații suplimentare privind normele specifice de eliberare a vizelor la frontieră

membrilor de familie ai cetățenilor UE/SEE și CH, a se vedea partea III a Manualului
Codului de vize.
Pentru informații suplimentare privind eliberarea vizelor la frontieră, a se vedea dispozițiile

respective din partea IV a Manualului Codului de vize.
* Temeiul juridic:
- Regulamentul 539/2001 al Consiliului;
- Codul de vize (articolul 2)
* Link-uri:
- Completarea autocolantului de viză
- Exemple de autocolante de viză completate
8. Anularea și revocarea vizelor uniforme Schengen
A se vedea dispozițiile respective de la punctele 2 și 3 din partea V a Manualului Codului

de vize.
* Temeiul juridic:
- Codul de vize (articolul 34 și anexa VI)
RO 52 RO
9. Regimurile speciale de tranzit
9.1 Documentul de facilitare a tranzitului (FTD) și documentul de facilitare a tranzitului

feroviar (FRTD)
9.1.1 La 1 iulie 2003, a intrat în vigoare un nou regim de călătorie pentru tranzitul între
Kaliningrad și Rusia continentală. Acesta introduce două tipuri de documente – un
document de facilitare a tranzitului (FTD) și un document de facilitare a tranzitului
feroviar (FRTD) – necesare pentru traversarea teritoriului Lituaniei, pentru a permite și a
facilita circulația resortisanților țărilor terțe care călătoresc între cele două părți ale propriei
țări, care nu sunt contigue din punct de vedere geografic.
9.1.2 FTD servește tranzitului direct cu intrări multiple, prin orice mijloc de transport terestru pe
teritoriul Lituaniei. Este eliberat de autoritățile lituaniene și este valabil pentru o perioadă
de cel mult trei ani. Un tranzit pe baza FTD nu poate depăși 24 de ore.
9.1.3 FRTD servește tranzitului feroviar cu o singură intrare și este valabil pentru maxim trei
luni. Un tranzit pe baza FRTD nu poate depăși șase ore.
9.1.4 FTD/FRTD au aceeași valoare ca și o viză și trebuie eliberate conform unui model uniform
de autoritățile consulare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003 al Consiliului
și Regulamentul (CE) nr. 694/2003 al Consiliului. Ele nu pot fi eliberate la frontieră.
* Temeiul juridic:
- Regulamentul (CE) nr. 693/2003 al Consiliului;
- Regulamentul (CE) nr. 694/2003 al Consiliului.
9.2. Tranzitarea teritoriului statelor membre care nu pun în aplicare în întregime acquis-
ul Schengen
9.2.1 Până când Bulgaria, Croația, Cipru și România vor adera la spațiul Schengen, acestea pot
recunoaște:
– vizele uniforme Schengen, valabile pentru două intrări sau pentru intrări
multiple;
– vizele pe termen lung și permisele de ședere eliberate de un stat Schengen;
RO 53 RO
ca fiind echivalente propriilor vize naționale în scopul tranzitării teritoriului lor sau al
șederilor preconizate pe teritoriul lor care depășesc 90 de zile în decursul oricărei perioade
de 180 de zile.
9.2.2 Titularii documentelor menționate mai sus trebuie să facă obiectul procedurilor normale de
verificare (punctul 1, secțiunea I).
* Temeiul juridic:
- Decizia nr. 895/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006
- Decizia nr. 582/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de

introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat
pe recunoașterea unilaterală de către Bulgaria, Cipru și România a anumitor documente ca
fiind echivalente cu vizele naționale ale acestora în scopul tranzitului pe teritoriile lor
10. Solicitanții de azil/solicitanții de protecție internațională7

* Principii generale:
Toate cererile de protecție internațională (inclusiv cele de azil) depuse la frontieră trebuie
să fie examinate de statele membre în scopul de a evalua, în baza criteriilor prevăzute în
Directiva 2011/95/UE din 13 decembrie 2011, dacă solicitantul îndeplinește condițiile
necesare pentru a obține statutul de refugiat, în conformitate cu Convenția de la Geneva
din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților, astfel cum a fost completată prin Protocolul
de la New York din 31 ianuarie 1967, sau statutul conferit prin protecție subsidiară, astfel
cum este definit în aceeași directivă.
Statul membru responsabil efectiv de examinarea cererii trebuie stabilit în conformitate cu

Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Consiliului din 26 iunie 2013 (Regulamentul de la
Dublin III).
Natura examinării trebuie stabilită în conformitate cu Directiva 2005/85/CE a Consiliului*

(Directiva privind procedurile de azil).
______
7
Prezenta secțiune nu se aplică Norvegiei, Islandei, Principatului Liechtenstein și Elveției.
Prezenta secțiune se aplică Danemarcei în măsura în care se referă la determinarea statului membru responsabil
de examinarea unei cereri de azil.
RO 54 RO
* Această directivă va fi abrogată și înlocuită de Directiva 2013/32/UE, cu efect de la
data de 21 iulie 2015.
10.1 Un resortisant al unei țări terțe trebuie considerat drept solicitant de azil/protecție
internațională dacă exprimă – în orice mod – teama de a suferi vătămări grave în cazul în
care revine în țara de origine sau în fostul loc obișnuit de ședere.
Dorința de a solicita protecție nu trebuie exprimată în nicio formă specială. Cuvântul „azil”
nu trebuie utilizat în mod special; elementul definitoriu este expresia temerii cu privire la
ceea ce s-ar putea întâmpla la întoarcere. În cazul în care există îndoieli privind o anumită
declarație, care ar putea fi interpretată ca dorință de a solicita azil sau altă formă de
protecție internațională, polițistul de frontieră trebuie să consulte autoritatea (autoritățile)
responsabilă (e) de examinarea cererilor de protecție internațională.
10.2 Toți resortisanții țărilor terțe care își exprimă dorința de a solicita azil/protecție
internațională la frontieră (inclusiv în zonele de tranzit aeroportuare și maritime) trebuie să
aibă posibilitatea de a efectua acest demers. În acest scop, autoritățile de frontieră trebuie
să informeze solicitanții, într-o limbă pe care aceștia se poate presupune în mod rezonabil
că o înțeleg, despre procedura care va urma (cum și unde să fie înaintată cererea), precum
și despre drepturile și obligațiile care le revin, inclusiv despre posibilele consecințe în cazul
neîndeplinirii obligațiilor și a refuzului cooperării cu autoritățile.
Pentru a evita neînțelegerile și pentru a garanta că solicitanții sunt informați în mod

corespunzător despre drepturile și obligațiile care le revin, precum și despre procedură, în
cazul în care un solicitant de protecție internațională nu cunoaște suficient de bine limba
vorbită în statul membru respectiv, trebuie să se apeleze la serviciile unui interpret.
10.3 Orice cerere de protecție internațională trebuie să fie transmisă fie autorității naționale
competente desemnată de fiecare stat membru în vederea examinării/procesării acestui tip
de cerere, fie autorității abilitate să decidă dacă permite solicitantului (solicitantei) să intre
pe teritoriu, astfel încât cererea sa să poată fi examinată de autoritatea competentă.
Polițistul de frontieră nu adoptă nicio decizie de returnare a solicitantului (solicitantei), fără

consultarea prealabilă a autorității (autorităților) naționale competente.
RO 55 RO
10.4 Amprentele digitale ale fiecărui solicitant de azil în vârstă de cel puțin 14 ani trebuie
prelevate, în conformitate cu legislația internă a fiecărui stat membru, și transmise unității
centrale EURODAC, pentru a fi verificate în sistemul EURODAC.
* Temeiul juridic:
- Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 și Protocolul de la New York;
- Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Consiliului;
- Directiva 2011/95/UE a Consiliului;
- Directiva 2005/85/UE a Consiliului.
- Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 4 (interzicerea

torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante), articolul 18 (dreptul la
azil) și articolul 19 (protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare).
11. Înregistrarea informațiilor la frontieră
La toate punctele de trecere a frontierei, ansamblul informațiilor de serviciu, precum și

toate celelalte informații de interes special trebuie înregistrate manual sau electronic.
Informațiile care trebuie înregistrate includ, în special:
– numele polițistului de frontieră responsabil local pentru verificările la frontieră și

numele agenților din fiecare echipă;
– orice relaxare a verificărilor privind persoanele;
– eliberarea, la frontieră, a vizelor și documentelor care înlocuiesc pașapoartele și vizele;
– persoanele reținute și plângerile (infracțiuni și contravenții);
– persoanele care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării (motivele refuzului și
cetățenia acestora);
RO 56 RO
– codurile de securitate ale ștampilelor de intrare și de ieșire, identitatea polițiștilor de
frontieră care utilizează ștampilele, într-un anumit schimb sau la o anumită dată, precum
și toate informațiile privind ștampilele pierdute sau furate;
– plângeri ale persoanelor care au făcut obiectul verificărilor;
– alte măsuri polițienești și judiciare de interes deosebit;
– evenimente neobișnuite.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor Schengen (anexa II)
12. Cooperarea cu alte servicii
Polițistul de frontieră trebuie să coopereze îndeaproape cu toate autoritățile statului

existente la frontieră, de exemplu cu autoritățile vamale, alte servicii competente în materie
de securitate a bunurilor sau cu serviciile responsabile de securitatea transporturilor.
13. Marcarea documentelor falsificate
În situația în care un polițist de frontieră, în cadrul efectuării controlului la frontieră,

identifică un document falsificat, acesta refuză intrarea cetățeanului țării terțe și marchează
documentul respectiv în conformitate cu Codul frontierelor Schengen (anexa V, partea B).
Polițistul de frontieră ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a preveni utilizarea

ulterioară a respectivului document falsificat. Pentru a îndeplini acest obiectiv, polițistul de
frontieră ar trebui, de regulă, să confiște documentul respectiv.
Atunci când este necesară transmiterea documentului către autoritățile competente (de
control la frontieră sau altele) ale țării terțe/țării de origine în cauză (direct, prin societăți de
transport sau prin canalele diplomatice), polițistul de frontieră ar trebui:
– să invalideze documentul - prin perforarea sau secționarea documentului, atunci când

este posibil, în zona de citire optică (MRZ),
sau, dacă acest lucru nu este posibil:
– să marcheze respectivul document după cum urmează (numai în cazurile în care

documentul nu este marcat conform descrierii de mai sus):
RO 57 RO
1) pe suport de hârtie
să marcheze unghiul inferior stâng al ultimei pagini a pașaportului și, atunci când
este posibil, să marcheze, de asemenea, pagina pe care sunt vizibile semnele de
falsificare sau de contrafacere, prin desenarea unui mic triunghi în jurul literei ,,F”,
cu un pix roșu cu vârf tare (cu excepția cazului în care pagina respectivă este plină, în
acel caz folosindu-se paginile alăturate);
2) pe suport de polimer
să marcheze un spațiu liber pe un document separat pe suport de polimer, prin

desenarea unui mic triunghi în jurul literei ,,F”, cu ajutorul unui stilou cu cerneală
UV, de preferință roșu;
Sau (numai în cazul documentelor contrafăcute în totalitate)
să marcheze un spațiu liber pe un document separat contrafăcut pe bază de polimer

prin perforarea sau secționarea documentului în partea în care imitațiile datelor cu
caracter personal și ale elementelor de securitate nu sunt afectate.
14. Verificarea autenticității datelor stocate într-un pașaport biometric
Pentru a garanta efectuarea unor verificări eficiente la frontieră, ar trebui ca, în momentul
verificării pașapoartelor biometrice, să se controleze autenticitatea și integritatea datelor
stocate în microcip. Pentru a verifica dacă datele care figurează în cip au fost înregistrate
de către o autoritate abilitată și nu au fost falsificate, conținutul cipului ar trebui
autentificat printr-o autentificare pasivă. Ar trebui verificat certificatul autorului
documentului în raport cu certificatul originar corespondent al țării emitente. În cazul în
care tehnologia permite acest lucru, ar trebui să se verifice autenticitatea cipului.
15. Termenul de valabilitate a includerii copiilor în pașapoartele părinților
Regulamentul (CE) nr. 444/20098 prevede că, la sfârșitul unei perioade tranzitorii de trei
ani, respectiv la 26 iunie 2012, se aplică următorul regim titularilor de pașapoarte eliberate
de statele Schengen:
8
JO L 142, 6.6.2009, p. 1.
RO 58 RO
1. Începând cu 26 iunie 2012, toți copiii, indiferent de vârstă, trebuie să dețină propriul
pașaport;
2. După această dată, copiii nu sunt autorizați să călătorească numai pe baza includerii
numelui lor în pașapoartele părinților lor;
3. Pașapoartele părinților rămân valabile pentru ei înșiși (deținătorii) după data de 26 iunie
2012, chiar dacă în ele sunt incluse numele copiilor.
Regulamentul (CE) nr. 2252/20049, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr.
444/2009, nu se aplică Regatului Unit și Irlandei. Acesta nu se aplică nici pașapoartelor
eliberate de țări care nu fac parte din UE și din spațiul Schengen.
Dispozițiile Directivei 2004/38/CE10 se aplică în cazurile în care o familie din UE

călătorește dintr-un stat membru în altul (fie dintr-un stat Schengen în alt stat Schengen –
fără controale la trecerea frontierelor interne – fie dintr-un stat Schengen într-un stat care
nu face parte din spațiul Schengen), pleacă într-o țară terță sau se întoarce dintr-o țară terță
într-un stat membru.
În conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din directiva menționată anterior, absența unui
pașaport individual pentru copiii incluși în pașaportul părinților lor nu ar trebui să conducă
în mod automat la refuzul dreptului de a părăsi teritoriul unui stat membru sau de a intra pe
teritoriul unui stat membru. Cu excepția cazului în care există îndoieli întemeiate cu privire
la identitatea și cetățenia copiilor incluși în pașapoartele părinților lor, prezentarea
pașaportului părintelui ar trebui să fie considerată, în principiu, ca dovadă că respectivii
copii beneficiază, în calitatea lor de cetățeni ai UE, de dreptul la liberă circulație în temeiul
directivei sus-menționate.
Cu toate acestea, dreptul cetățenilor UE, indiferent de vârstă, la liberă circulație și ședere
nu ar trebui utilizat pentru a eluda dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 444/2009.
9
JO L 385, 29.12.2004, p. 1.
10
JO L 158, 30.4.2004, p. 77.
RO 59 RO
SECȚIUNEA II: Frontierele terestre
1. Verificarea traficului rutier
1.1 Polițistul de frontieră responsabil de un punct de trecere a frontierei trebuie să asigure

simultan eficacitatea verificărilor efectuate asupra persoanelor și a documentelor, precum
și siguranța și fluidizarea traficului rutier. În acest scop ar trebui să se introducă
îmbunătățiri de ordin tehnic, în cazul în care este necesar, pentru a se reduce timpul alocat
consultării datelor relevante. În cazul în care este relevant, infrastructura tehnică a
punctelor de trecere a frontierei ar trebui îmbunătățită, inclusiv prin utilizarea în mai mare
măsură a dispozitivelor de citire a pașapoartelor și a terminalelor mobile.
1.2 Dacă este posibil, trebuie să existe culoare separate pentru persoanele care beneficiază de
dreptul la liberă circulație conferit de legislația Uniunii și pentru resortisanții țărilor terțe,
în conformitate cu regulile generale de separare a culoarelor.
1.3 În măsura posibilului, verificările trebuie efectuate de doi polițiști de frontieră.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor Schengen (articolul 7, anexa VI)
* Bune practici:
● Mijlocul de transport trebuie percheziționat, în cazul în care:
a) există o suspiciune justificată că în vehicul sunt ascunse persoane, droguri, materiale

explozive și/sau arme,
b) există o suspiciune justificată că șoferul sau pasagerii vehiculului au comis o

infracțiune sau o contravenție,
c) documentele vehiculului care au fost prezentate sunt incomplete sau false.
În orice caz, perchezițiilor respective li se va aplica legislația internă a statului Schengen în

cauză.
RO 60 RO
● Câini dresați pentru detectarea drogurilor vor fi utilizați pentru a efectua verificări în
mod aleatoriu, în vederea depistării de materiale explozive, droguri și persoane ascunse.
Verificarea vehiculelor personale:
● Verificările asupra persoanelor care călătoresc în vehicule personale trebuie efectuate

după cum urmează, în măsura posibilului:
- șoferul și pasagerii pot rămâne în vehicul în timpul efectuării verificărilor;
- polițistul de frontieră verifică documentele și le compară cu persoanele care trec

frontiera;
- simultan, un al doilea polițist de frontieră supraveghează persoanele din automobil și

protejează agentul care efectuează verificarea.
● În cazul în care există o suspiciune că un document de călătorie, un permis de conducere,

o asigurare sau un document de înmatriculare a fost falsificat(ă), toți călătorii trebuie să
coboare din automobil. Automobilul trebuie percheziționat în mod amănunțit. Aceste
activități trebuie să fie efectuate în spațiul rezervat controlului în linia a doua.
Verificarea autocarelor:
● Verificările asupra persoanelor care călătoresc în autocar pot fi efectuate într-un terminal
pentru pasageri sau în autocar, în funcție de împrejurări. În cazul în care verificarea este
efectuată în autocar, trebuie luate următoarele măsuri, pe cât posibil:
- verificarea documentelor trebuie să înceapă cu verificarea asupra șoferului autocarului și
a responsabilului de grup, dacă este o călătorie organizată;
- în cazul în care există îndoieli privind documentul de călătorie sau scopul deplasării, ori
în cazul în care există indicii conform cărora o persoană poate reprezenta o amenințare
pentru ordinea publică, siguranța internă sau sănătatea publică a statelor Schengen, aceasta
trebuie solicitată să coboare din autobuz și să facă obiectul unei verificări aprofundate în
linia a doua, în timp ce, simultan, un al doilea polițist de frontieră supraveghează
persoanele din autocar și protejează agentul care efectuează verificarea.
● În eventualitatea unui trafic intens, pasagerii autocarelor circulând pe linii locale regulate
trebuie să fie verificați primii, în cazul în care împrejurările locale permit aceasta.
RO 61 RO
În timpul verificării documentelor de călătorie în autocar, agenții trebuie să utilizeze
dispozitive electronice portabile, în special pentru efectuarea căutărilor în SIS.
Verificarea camioanelor:
Verificările asupra camioanelor trebuie efectuate după cum urmează; în astfel de cazuri,
administrațiile vamale competente trebuie să se implice întotdeauna:
a) În măsura posibilului, trebuie să existe un culoar special pentru camioane, unde:
- camionul și încărcătura pot fi percheziționate cu ușurință;
- câinii dresați pentru detectarea drogurilor pot fi utilizați fără a fi perturbați;
- echipamentul tehnic pentru percheziționare poate fi utilizat (de exemplu, dispozitive cu
raze X sau detectoare de dioxid de carbon).b) În timpul efectuării verificărilor asupra
camioanelor, polițistul de frontieră trebuie să acorde o atenție specială camioanelor care
transportă containere, unde se pot ascunde mașini furate, victimele traficului de ființe
umane sau materiale periculoase. Toată documentația privind conținutul încărcăturii
trebuie verificată cu atenție.
c) Toate camioanele trebuie percheziționate amănunțit, în cazul în care:

- sigiliile vamale au fost rupte;
- prelata a fost distrusă sau cusută;
- există suspiciunea că înăuntru ar putea fi ascunse persoane, droguri, materiale
periculoase sau explozive.
● Următoarele verificări suplimentare pot fi, de asemenea, efectuate:
a) controlul traficului rutier, inclusiv respectarea dispozițiilor sociale (de exemplu,

inspecția tehnică auto, orarul de muncă al șoferului, asigurarea șoferului);
b) controlul transportului rutier (conformitatea mărfurilor transportate cu documentele);
c) controlul prezenței mărfurilor radioactive sau periculoase.
Toate aceste controale suplimentare se efectuează în conformitate cu dreptul relevant al

Uniunii și cu reglementările naționale ale fiecărui stat Schengen.
1.4 Statele membre pot încheia sau menține acorduri bilaterale cu țările terțe vecine în ceea ce
privește stabilirea punctelor comune de trecere a frontierei în care polițiștii de frontieră ai
statului membru și polițiștii de frontieră ai țării terțe desfășoară unul după celălalt verificări
RO 62 RO
la ieșire și la intrare, în conformitate cu legislația lor națională, pe teritoriul celeilalte părți.
Astfel de puncte comune de trecere a frontierei pot fi situate atât pe teritoriul unui stat
membru, cât și pe teritoriul unei țări terțe.
2. Verificarea traficului feroviar
2.1 Polițistul de frontieră responsabil, aflat de serviciu la punctul de trecere a frontierei

feroviar, trebuie să se informeze cu privire la mersul trenurilor și numărul previzibil de
pasageri, pentru a asigura efectuarea unor verificări eficiente la frontieră.
2.2 Verificările pot fi efectuate într-unul dintre următoarele trei moduri:
a) în prima gară de sosire sau în ultima gară de plecare de pe teritoriul unui stat
Schengen;
b) în tren, în timpul tranzitului între ultima gară de plecare dintr-o țară terță și
prima gară de sosire într-un stat Schengen sau viceversa;
c) în ultima gară de plecare sau în prima gară de sosire de pe teritoriul unei țări
terțe.
2.3 Verificarea la frontieră include verificarea asupra:
a) personalului trenului,
b) pasagerilor care se deplasează în străinătate,
c) pasagerilor care vin din străinătate și care nu au fost verificați în prealabil,
d) exteriorului trenului.
2.4 Controlul de frontieră asupra pasagerilor trenurilor de mare viteză care sosesc dintr-un stat
terț pot fi efectuate într-unul din următoarele moduri:
a) în gările din țara terță din care persoanele respective se urcă în tren,
b) în gările în care persoanele respective coboară și care se află pe teritoriul statelor

Schengen,
c) în tren, în timpul tranzitului, între gările situate într-o țară terță și gările situate în
statele Schengen, cu condiția ca persoanele respective să rămână în tren.
RO 63 RO
2.5 În cazul în care operatorul de transport feroviar are posibilitatea ca, pentru trenurile de
mare viteză provenind din țări terțe și care fac mai multe opriri pe teritoriul statelor
membre, să îmbarce pasageri pentru restul traseului situat exclusiv pe teritoriul statelor
Schengen, pasagerii respectivi trebuie să facă obiectul unor verificări la intrare, fie în tren,
fie în gara de destinație, cu excepția cazului în care au fost efectuate verificări în gară, în
momentul îmbarcării în tren.
Într-un astfel de caz, persoanele care doresc să ia trenul exclusiv pentru partea rămasă din
traseu, situată pe teritoriul statelor Schengen, trebuie să fie informate înainte de plecare, în
mod clar, că vor face obiectul unor verificări la intrare în timpul călătoriei sau în gara de
destinație.
În direcția inversă, persoanele din tren trebuie să facă obiectul unor verificări la ieșire,
urmându-se o procedură similară.
2.6 Polițistul de frontieră poate inspecta spațiile goale din vagoane, pentru a se asigura că în
spațiile respective nu se ascund persoanele sau obiectele supuse verificărilor de frontieră.
Întotdeauna, polițiștii de frontieră vor percheziționa trenul amănunțit, în cazul în care
există suspiciunea că în acesta sunt ascunse materiale explozive sau droguri.
2.7 În cazul în care există motive să se considere că persoane semnalate, persoane suspectate
de comiterea unei infracțiuni sau resortisanți ai unor țări terțe care au intenția să intre ilegal
se ascund în tren, polițistul de frontieră, în cazul în care nu poate acționa în conformitate cu
dispozițiile de drept intern, trebuie să informeze statele Schengen către teritoriul cărora sau
pe teritoriul cărora circulă trenul.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor Schengen (articolul 7, anexa VI)
* Bune practici:
● În timpul efectuării verificării pe peron, în prima gară de sosire sau ultima stație înainte
de plecare, trenul trebuie să fie supravegheat, pentru a preîntâmpina sustragerea
persoanelor de la verificarea la frontieră. Agenții care efectuează verificarea și agenții care
supraveghează trenul trebuie să păstreze în permanență legătura.
RO 64 RO
● În timpul verificărilor asupra pasagerilor din tren, deplasarea acestora trebuie interzisă.
● Verificarea asupra trenurilor de mărfuri trebuie să consiste în verificarea documentelor

personalului trenului și în examinarea vagoanelor trenului.
● În timpul efectuării controlului la frontieră asupra trenurilor de pasageri și de mărfuri

polițistul de frontieră trebuie să acorde o atenție specială pasagerilor și obiectelor, în cazul
în care există riscul transportării unor materiale explozive. Pentru a îndeplini în mod
corespunzător această obligație, trebuie utilizați câini dresați pentru detectarea drogurilor.
● Verificarea la frontieră în tren trebuie încheiată înaintea sosirii în gara stabilită.
● Măsurile de control trebuie, în principiu, să nu provoace întârzieri în mersul trenurilor. În

cazul în care se produce, totuși, o întârziere, șeful de gară trebuie înștiințat cât mai curând
posibil.
3. Micul trafic de frontieră
3.1 Statele membre pot încheia acorduri bilaterale cu țările terțe vecine, pentru a stabili un
regim de „mic trafic de frontieră” facilitat pentru locuitorii de la frontieră. Acest regim se
aplică resortisanților țărilor terțe care își au reședința în zona de frontieră (maximum 50
km) a unei țări terțe, vecină cu un stat membru, care, ca regulă generală, își au reședința de
cel puțin un an în zona respectivă (excepții pot fi prevăzute în cadrul unor acorduri
bilaterale) și care au motive legitime (legături de familie, motive de ordin economic, social
sau cultural) să treacă în mod foarte frecvent frontiera. În cadrul acestui regim, locuitorii de
la frontieră sunt autorizați să treacă frontiera pentru a rămâne în zona de frontieră a unui
stat membru pentru o perioadă neînteruptă de maximum trei luni.
3.2 Acordurile bilaterale pot dispune următoarele:
a) înființarea unor puncte de trecere a frontierei speciale, rezervate locuitorilor de la

frontieră;
b) amenajarea unor culoare separate la punctele de trecere a frontierei, rezervate

locuitorilor de la frontieră;
c) în cazuri excepționale, justificate de împrejurări locale, autorizarea locuitorilor de la

frontieră să treacă frontiera în afara punctelor de trecere a frontierei și a orelor fixe.
RO 65 RO
Aceasta se aplică, de exemplu, situațiilor în care un fermier are nevoie să treacă frontiera în
mod frecvent pentru a-și lucra pământul sau în care frontiera trece prin interiorul unei
localități. În astfel de cazuri, locul prin care se poate trece frontiera trebuie precizat în
permisul acestora de mic trafic de frontieră (LBTP) (a se vedea punctul 3.6, secțiunea I).
3.3 Locuitorii de la frontieră care trec frontiera în conformitate cu punctele (a) și (b) de mai sus
și care sunt cunoscuți de polițiștii de frontieră întrucât trec frecvent frontiera, pot face
numai obiectul unor verificări aleatorii. Cu toate acestea, inopinat și la intervale neregulate,
persoanele respective trebuie să facă obiectul unor verificări amănunțite.
3.4 În cazul în care facilitatea de la punctul 3.2, litera c) este prevăzută într-un acord bilateral
cu o tară terță (de exemplu, permițând trecerea frontierei în afara punctelor de trecere a
frontierei autorizate), statul membru în cauză trebuie să efectueze verificări aleatorii și să
mențină o supraveghere periodică de-a lungul frontierei, pentru a preîntâmpina trecerea
neautorizată a frontierelor.
3.5 Detalii suplimentare privind verificările care trebuie efectuate asupra locuitorilor de la
frontieră, beneficiind de regimul micului trafic de frontieră, sunt menționate la punctul 3.6
din secțiunea I.
* Temeiul juridic:
- Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al parlamentului European și al Consiliului din 20

decembrie 2006 privind micul trafic de frontieră;
- Acordurile bilaterale privind micul trafic de frontieră.
SECȚIUNEA III: Frontierele aeriene
1. Verificările pe aeroport
1.1 Pentru a asigura efectuarea unor verificări eficiente în aeroporturi, polițiștii de frontieră
trebuie să se informeze cu privire la orarul de zbor, pentru a aloca suficient personal, în
conformitate cu fluxul de pasageri și luând în calcul faptul că trebuie să se acorde prioritate
pasagerilor care sosesc.
RO 66 RO
Infrastructura tehnică a punctelor de trecere a frontierei ar trebui îmbunătățită, inclusiv prin
utilizarea în mai mare măsură a dispozitivelor de citire a pașapoartelor, a porților
electronice și a terminalelor mobile.
Ar trebui să se introducă îmbunătățiri de ordin tehnic, în cazul în care este necesar, pentru a
se reduce timpul alocat consultării datelor relevante.
1.2 Trebuie amplasate infrastructuri corespunzătoare pentru a separa zborurile din interiorul
zonei Schengen de zborurile din afara acestui spațiu și pentru a preîntâmpina circulația
neautorizată a persoanelor și/sau a documentelor între aceste două zone.
1.3 Verificările la frontieră vor fi efectuate, în general, la punctele autorizate de trecere a

frontierei din aeroport; cu toate acestea, în cazul în care există un risc legat de siguranța
internă și de imigrația ilegală, verificarea la frontieră poate fie efectuată în aeronavă sau la
poarta de îmbarcare.
1.4 Accesul în zona de tranzit trebuie să fie controlat; verificările nu vor fi efectuate în mod
curent în zonele de tranzit, cu excepția cazurilor în care evaluarea riscurilor legate de
siguranța internă și de imigrația ilegală justifică un asemenea demers.
* Bune practici:
● Verificările asupra membrilor echipajului trebuie efectuate înaintea celor asupra

pasagerilor și într-o locație separată.
● În măsura posibilului, trebuie amenajat un spațiu separat pentru verificările la frontieră în

linia a doua.
● În măsura posibilului, trebuie să existe un culoar separat pentru diplomați și pasagerii cu

handicap.
● Toate zonele aeroportului trebuie să se afle sub o strictă supraveghere, cu camere video
și prin intermediul patrulelor, în mod special în zonele de înregistrare a pasagerilor, de
control al pașapoartelor și de tranzit. Din motive de securitate, orice bagaj abandonat de
către proprietar sau orice alte obiecte suspecte trebuie imediat semnalate autorităților de
securitate.
RO 67 RO
1.5 Locul în care se efectuează verificări la frontieră trebuie stabilit în conformitate cu
următoarea procedură:
a) Pasagerii zborurilor provenind dintr-un stat terț, care se îmbarcă pentru un zbor
intern, fac obiectul verificărilor la intrare pe aeroportul de sosire al zborului din statul
terț. Pasagerii unui zbor intern, care se îmbarcă pe un zbor cu destinația într-un stat
terț (pasageri în tranzit) trebuie să facă obiectul verificărilor la ieșire pe aeroportul de
plecare al ultimului zbor.
Exemple:
- Zbor din Brazilia la Lisabona, cu o corespondență în Lisabona către Paris, verificarea la intrare se
efectuează la Lisabona.
- Zbor din Paris la Lisabona, cu un transfer către Brazilia, verificarea la ieșire se efectuează la
Lisabona.
b) Pentru zborurile cu proveniența sau destinația în state terțe fără pasageri în tranzit și
pentru zborurile cu escale multiple în aeroporturi ale statelor Schengen, fără
schimbare de aeronavă:
(i) pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în state terțe, fără tranzit
anterior sau posterior pe teritoriul statelor Schengen, trebuie să facă obiectul
verificărilor la intrare pe aeroportul de intrare și al verificărilor la ieșire pe
aeroportul de ieșire;
Exemple:
- Zbor de la New York către Berlin, verificarea la intrare se efectuează la Berlin.
- Zbor de la Berlin către New York, verificarea la ieșire se efectuează la Berlin.
(ii) pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în state terțe cu escale

multiple pe teritoriul statelor membre, fără schimbare de aeronavă (pasageri în
tranzit) și cu condiția ca pasagerii să nu se poată îmbarca în aeronavă pe
tronsonul situat pe teritoriul statelor Schengen, trebuie să facă obiectul
verificărilor la intrare pe aeroportul de destinație și al verificărilor la ieșire pe
aeroportul de îmbarcare;
RO 68 RO
Exemple:
- Zbor Beijing-Helsinki-Frankfurt-Paris, cu escale la Helsinki, Frankfurt numai pentru pasagerii

care debarcă (îmbarcarea de pe celălalt tronson este interzisă), verificările la intrare sunt efectuate
pentru pasagerii care debarcă, respectiv în Helsinki, Frankfurt și Paris.
- Zbor Paris-Frankfurt-Helsinki-Beijing, cu escale în Frankfurt și Helsinki numai pentru pasagerii

care se îmbarcă (debarcarea este interzisă). Verificările de ieșire se efectuează în Paris, Frankfurt și
Helsinki.
(iii) în cazul în care operatorul de transport aerian are posibilitatea ca, pentru
zborurile cu proveniența dintr-un stat terț și care fac escale multiple pe
teritoriul statelor Schengen, să poată îmbarca pasageri exclusiv pentru
tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză trebuie să
facă obiectul verificărilor la ieșire pe aeroportul de îmbarcare și al verificărilor
la intrare pe aeroportul de destinație. Verificările asupra pasagerilor care, în
timpul escalelor, se află deja la bordul aeronavei și care nu s-au îmbarcat pe
teritoriul statelor Schengen, trebuie efectuate în conformitate cu litera (b)
punctul (ii). Procedura inversă trebuie să se aplice zborurilor din această
categorie, în cazul în care țara de destinație este un stat terț.
Exemple: 1. Zbor New York-Paris-Frankfurt-Roma, îmbarcarea fiind autorizată în timpul

escalelor la Paris și Frankfurt. Verificări la intrare asupra pasagerilor care aterizează la
Paris, Frankfurt (inclusiv asupra celor care s-au îmbarcat la Paris) și Roma (inclusiv asupra
celor care s-au îmbarcat la Paris și Frankfurt).
2. Zbor Hamburg–Bruxelles-Paris-Cairo, aterizări fiind autorizate în timpul escalelor în

Bruxelles și în Paris. Verificările la ieșire se efectuează la Hamburg, Bruxelles și Paris.
1.6 În cazul în care un avion trebuie să aterizeze pe cea mai apropiată pistă, care nu este punct
de trecere a frontierei, avionul își poate continua zborul după ce a primit autorizarea din
partea polițiștilor de frontieră și, în măsura în care sunt implicate verificări vamale, din
partea autorităților vamale.
* Bune practici:
● După aterizarea unui avion, un polițist de frontieră trebuie să se prezinte la locul de

staționare al avionului, înaintea debarcării pasagerilor, în cazul în care:
RO 69 RO
- o infracțiune a fost comisă la bord,
- există o amenințare la adresa siguranței interne,
- există un risc de imigrație ilegală,
- există persoane expulzate din alte țări,
- este necesar să strângă informații de la membrii echipajului.
● Toți pasagerii care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării trebuie să fie separați
de ceilalți. În cazul în care plecarea lor imediată către locul de îmbarcare nu este posibilă,
aceștia trebuia să rămână, până la plecarea în zonele separate, sub controlul polițiștilor de
frontieră.
● Persoanele care au comis o infracțiune trebuie să fie transportate direct din aeronavă în
locurile special amenajate în acest scop și predate autorităților competente.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor Schengen (anexa VI)
1.7. Pentru a direcționa mai bine verificările asupra tuturor pasagerilor, inclusiv a cetățenilor
UE, se utilizează informații prealabile referitoare la pasagerii avioanelor care aterizează, în
conformitate cu Directiva 2004/82/CE a Consiliului, în baza unei evaluări curente și
actualizate a riscurilor privind zborurile care aterizează. Este de competența autorităților
naționale să stabilească în cazul căror zboruri de sosire care trec frontierele externe se vor
utiliza informațiile prealabile referitoare la pasageri.
1.8. În cazul în care este relevant, infrastructura tehnică a punctelor de trecere a frontierei ar
trebui îmbunătățită, inclusiv prin utilizarea sporită a dispozitivelor de citire a pașapoartelor,
a porților electronice și a terminalelor mobile.
Ar trebui să se introducă îmbunătățiri de ordin tehnic, în cazul în care este necesar, pentru a
se reduce timpul alocat consultării datelor relevante.
1.9 Ar trebui să se utilizeze cu o mai mare regularitate informațiile prealabile referitoare la

pasageri, în conformitate cu Directiva 2004/82/CE a Consiliului, pentru a permite
efectuarea unor verificări mai direcționate asupra pasagerilor din avioanele care aterizează
RO 70 RO
și care trec frontierele externe, inclusiv asupra cetățenilor UE. Este de competența
autorităților naționale să stabilească în cazul căror zboruri de sosire care trec frontierele
externe se vor utiliza informațiile prealabile referitoare la pasageri, în conformitate cu
evaluarea curentă și actualizată a riscurilor. Statele membre pot utiliza aceste informații
prealabile referitoare la pasageri în scopul asigurării respectării legii.
2. Verificările în aerodromuri
2.1 Trebuie să se asigure că persoanele sunt supuse verificărilor, în conformitate cu regulile

generale, în aeroporturile care nu au statut de aeroport internațional, în temeiul legislației
interne aplicabile („aerodromuri”), dar pentru care sunt autorizate zboruri cu proveniența
sau cu destinația în țări terțe.
2.2 Nu este necesar ca în aerodromuri să fie amplasate structuri destinate separării fizice a
fluxurilor de pasageri pentru zborurile interne de cele pentru alte zboruri, fără a se aduce
atingere dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 2320/2002, de instituire a unor norme
comune în domeniul siguranței aviației civile. În plus, în cazul în care volumul de trafic
este redus, nu este necesar ca polițiștii de frontieră să fie prezenți în permanență, în măsura
în care există garanția că, în caz de necesitate, personalul adecvat poate fi afectat în timp
util.
2.3 În cazul în care prezența polițiștilor de frontieră nu este asigurată în permanență în

aerodrom, administratorul aerodromului trebuie să informeze în prealabil polițiștii de
frontieră cu privire la sosirea și plecarea aeronavelor cu proveniența sau destinația în țări
terțe.
* Temeiul juridic
- Regulamentul (CE) nr. 2320/2002
3. Verificările asupra persoanelor din zborurile private
3.1 În cazul zborurilor private cu proveniența sau destinația în state terțe, comandatul de bord
trebuie să transmită, înainte de decolare, polițiștilor de frontieră din statul membru de
destinație, și, după caz, din statul membru de primă intrare, o declarație generală conținând
RO 71 RO
inter alia planul de zbor, în conformitate cu anexa 2 la Convenția privind aviația civilă
internațională, precum și informații referitoare la identitatea pasagerilor.
3.2 În cazul în care zborurile private provenite dintr-un stat terț și cu destinația într-un stat
Schengen fac escale pe teritoriul altor state Schengen, autoritățile competente ale statului
Schengen de intrare trebuie să efectueze verificările la frontieră și să aplice ștampila de
intrare pe declarația generală.
3.3 În cazul în care nu se poate stabili cu certitudine că un zbor are proveniența sau destinația
exclusiv pe teritoriile statelor Schengen, fără aterizare pe teritoriul unui stat terț, autoritățile
competente trebuie să efectueze verificări asupra persoanelor în aeroporturi și aerodromuri,
în conformitate cu regulile generale.
3.4 Regimul de intrare și de ieșire a planoarelor, aeronavelor foarte ușoare, elicopterelor și

aeronavelor de fabricație artizanală, care nu permit decât parcurgerea unor distanțe scurte,
precum și a baloanelor dirijabile, este stabilit prin legislație internă și, după caz, prin
acorduri bilaterale.
* Temeiul juridic:
- Convenția ICAO
SECȚIUNEA IV: Frontierele maritime
1. Proceduri generale de verificare a traficului maritim
1.1 Polițistul de frontieră care este responsabil de un punct de trecere a frontierei trebuie să
asigure eficiența verificărilor asupra pasagerilor și echipajului navelor. Verificările trebuie
să se bazeze pe evaluarea riscului, constând în supravegherea permanentă și exhaustivă a
zonei maritime.
1.2 Verificările asupra navelor se efectuează în portul de sosire sau de plecare ori într-o zonă
amenajată în acest scop, situată în imediata apropiere a navei sau la bordul navei aflate în
apele teritoriale, astfel cum au fost definite de Convenția Organizației Națiunilor Unite
asupra dreptului mării. Cu toate acestea, în conformitate cu acordurile încheiate în
RO 72 RO
domeniu, se pot efectua verificări și în cursul traversării sau la sosirea ori la plecarea navei,
pe teritoriul unei țări terțe.
Nu se efectuează verificări sistematice la frontieră asupra persoanelor aflate la bordul

navei. Se efectuează însă o percheziție a navei și verificări asupra persoanelor aflate la
bord în cazul în care acest lucru se justifică în baza unei evaluări a riscurilor privind
securitatea internă și imigrația ilegală.
1.3 Comandantul navei, agentul maritim sau o altă persoană pe deplin autorizată întocmește o
listă a echipajului și a eventualilor pasageri care cuprinde informațiile solicitate în
formularele 5 (lista echipajului) și 6 (lista pasagerilor) din Convenția privind facilitarea
traficului maritim internațional (Convenția FAL), precum și, dacă este cazul, numărul vizei
sau al permisului de ședere.
Membri ai echipajului înseamnă toate persoanele angajate efectiv la bord pe parcursul

călătoriei în scopul asigurării funcționării navei sau al întreținerii acesteia și care sunt
incluse în lista echipajului.
1.4 Lista (listele) menționată (menționate) mai sus trebuie transmisă (transmise) polițiștilor de
frontieră sau altor autorități care o (le) înaintează fără întârziere, cel târziu în termen de
douăzeci și patru de ore înainte de sosirea în port sau cel târziu în momentul în care nava
părăsește portul anterior, dacă durata cursei este mai scurtă de douăzeci și patru de ore, sau,
dacă portul de escală nu este cunoscut sau este schimbat în timpul cursei, de îndată ce
aceste informații sunt disponibile.
1.5 O confirmare de primire (o copie semnată a listei/listelor sau o confirmare de primire în

format electronic) este înmânată comandantului, care o prezintă, la cerere, atunci când
nava se află în port.
1.6 Orice modificări privind componența echipajului sau a pasagerilor trebuie comunicate
imediat polițiștilor de frontieră de către căpitanul navei sau agentul maritim.
1.7 Comandantul navei are obligația de a informa polițiștii de frontieră cu privire la prezența la
bordul navei sale a pasagerilor clandestini cel târziu în termen de douăzeci și patru de ore
înainte de sosirea în port sau cel târziu în momentul în care nava părăsește portul anterior,
dacă durata cursei este mai scurtă de douăzeci și patru de ore sau dacă portul de escală nu
RO 73 RO
este cunoscut sau este schimbat în timpul cursei, de îndată ce această informație este
disponibilă. Pasagerii clandestini rămân sub responsabilitatea comandantului.
1.8 Căpitanul trebuie să informeze polițiștii de frontieră despre plecarea vasului. În cazul în
care se află în imposibilitatea efectuării acestui demers, căpitanul trebuie să informeze
autoritatea maritimă competentă și să transmită al doilea exemplar al listei completate și
semnate anterior.
* Temeiul juridic:
2. Verificările asupra navelor de croazieră
2.1 Navele de croazieră sunt nave care urmează un itinerar fix, potrivit unui program stabilit în
prealabil, care cuprinde o serie de activități turistice în diverse porturi și care, în principiu,
nu îmbarcă și nu debarcă pasageri în cursul călătoriei.
2.2 Comandantul navei de croazieră transmite polițiștilor de frontieră itinerarul și programul

croazierei, imediat ce au fost stabilite și cel târziu în termen de douăzeci și patru de ore
înainte de sosirea în port sau cel târziu în momentul în care nava părăsește portul anterior,
dacă durata cursei este mai scurtă de douăzeci și patru de ore sau dacă portul de escală nu
este cunoscut sau este schimbat în timpul cursei, de îndată ce aceste informații sunt
disponibile.
2.3 În cazul în care itinerarul navei de croazieră conține exclusiv porturi situate pe teritoriul
statelor Schengen, nu trebuie să se efectueze verificări la frontieră și nava de croazieră
poate acosta în porturi care nu sunt puncte de trecere a frontierei. Se efectuează însă
verificări asupra echipajului și a pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest
lucru se justifică în baza unei evaluări a riscurilor privind securitatea internă și imigrația
ilegală.
2.4 În cazul în care itinerarul navei de croazieră conține atât porturi situate pe teritoriul
statelor Schengen, cât și porturi situate în state terțe, verificările la frontieră trebuie
efectuate după cum urmează:
RO 74 RO
a) în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat pe teritoriul unui stat terț și
efectuează prima escală într-un port situat pe teritoriul unui stat Schengen, membrii
echipajului și pasagerii trebuie să facă obiectul verificărilor la intrare, pe baza listelor
nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii.
Exemplu:
- o navă de croazieră navigând de la Sankt Petersburg la Stockholm.
Pasagerii care coboară de pe navă trebuie să facă obiectul verificărilor la intrare, în

conformitate cu regulile generale, cu excepția cazului în care o analiză a riscurilor legate
de securitate și de imigrația ilegală demonstrează că nu este necesar să se efectueze
verificări.
b) în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-un stat terț și face din
nou escală într-un port situat pe teritoriul unui stat Schengen, membrii echipajului și
pasagerii trebuie să facă obiectul verificărilor la intrare pe baza listelor nominale cu
membrii echipajului și cu pasagerii, menționate anterior, în măsura în care aceste
liste au fost modificate după escala în portul precedent situat pe teritoriul unui stat
Schengen.
Exemplu:
- ruta unei nave de croazieră este: Istanbul – Atena – Tunis – Barcelona.
Pasagerii care coboară de pe navă trebuie să facă obiectul verificărilor la intrare, în

conformitate cu regulile generale, cu excepția cazului în care o analiză a riscurilor legate
de securitate și de imigrația ilegală demonstrează că nu este necesar să se efectueze astfel
de verificări. În cazul în care lista nominală nu a fost modificată, nu este necesar să se
identifice fiecare pasager cu documentul de călătorie. Cu toate acestea, pasagerii care
debarcă trebuie să aibă în permanență asupra lor documentele de călătorie și să le arate
polițiștilor de frontieră, la cererea acestora.
c) în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-un stat Schengen și
face escală într-un astfel de port, pasagerii care coboară de pe navă trebuie să facă
obiectul verificărilor la intrare, în conformitate cu regulile generale, în cazul în care o
analiză a riscurilor legate de securitate și de imigrația ilegală impune acest lucru.
RO 75 RO
Exemplu:
- o navă de croazieră care pleacă din Sankt Petersburg și acostează, succesiv, în porturile
din Helsinki, Stockholm și Copenhaga. În acest caz, verificările efectuate în Stockholm și
Copenhaga trebuie să ia în calcul faptul că nava de croazieră a fost deja verificată în
Helsinki.
d) în cazul în care nava de croazieră părăsește un port situat într-un stat Schengen și are
ca destinație un port situat într-un stat terț, membrii echipajului și pasagerii trebuie să
facă obiectul verificărilor la ieșire pe baza listelor nominale cu membrii echipajului
și cu pasagerii. În cazul în care o analiză a riscurilor legate de securitate și de
imigrația ilegală impune acest lucru, pasagerii care se îmbarcă trebuie să facă
obiectul verificărilor la ieșire în conformitate cu regulile generale.
Exemplu:
- o navă de croazieră navigând de la Helsinki la Sankt Petersburg.
e) în cazul în care o navă de croazieră părăsește un port situat într-un stat Schengen și
are ca destinație un alt stat Schengen, nu se efectuează nicio verificare de ieșire. Se
efectuează însă verificări asupra echipajului și a pasagerilor respectivelor nave numai
atunci când acest lucru se justifică în baza unei evaluări a riscurilor privind
securitatea internă și imigrația ilegală.
Exemplu:
- o navă de croazieră navighează de la Stockholm la Helsinki și își continuă traseul în afara

zonei Schengen (de exemplu, Sankt Petersburg). În acest caz, în mod normal, nu trebuie
efectuate verificări la ieșire la Stochkolm, întrucât verificările respective urmează să fie
efectuate la Helsinki, înainte ca nava să părăsească zona Schengen.
2.5 Lista membrilor echipajului și a pasagerilor trebuie transmisă polițiștilor de frontieră de

către căpitanul navei de croazieră sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, de către
agentul maritim cel târziu în termen de douăzeci și patru de ore înainte de sosirea în port
sau cel târziu în momentul în care nava părăsește portul anterior, dacă durata cursei este
mai scurtă de douăzeci și patru de ore sau dacă portul de escală nu este cunoscut sau este
schimbat în timpul cursei, de îndată ce aceste informații sunt disponibile. O confirmare de
RO 76 RO
primire (o copie semnată a listei/listelor sau o confirmare de primire în format electronic)
este înmânată comandantului, care o prezintă, la cerere, atunci când nava se află în port.
2.6 În cazurile în care, în baza unei evaluări a riscurilor legate de securitate și de imigrația
ilegală, polițiștii de frontieră decid că nu este necesar să se efectueze verificări asupra
pasagerilor navei de croazieră, în conformitate cu regulile generale privind verificările la
frontieră, documentele de călătorie nu trebuie ștampilate.
2.7 În baza unei evaluări a riscurilor legate de securitate și de imigrație, polițiștii de frontieră
trebuie să ia în calcul, inter alia, următoarele elemente: naționalitatea tuturor călătorilor,
informațiile disponibile privind compania maritimă și fiabilitatea sa, rapoartele de situație
și informațiile relevante pe care aceste le conțin, inclusiv informații obținute din partea
altor state Schengen sau țări terțe învecinate.
* Temeiul juridic:
3. Verificările asupra navelor de agrement
3.1 Navigația de agrement înseamnă utilizarea navelor de agrement în scopuri sportive sau
turistice.
3.2 Persoanele aflate la bordul navelor de agrement cu proveniența sau destinația într-un port
situat într-un stat Schengen nu trebuie să facă obiectul verificărilor la frontiere și pot intra
într-un port care nu este punct de trecere a frontierei.
Cu toate acestea, în funcție de evaluarea riscurilor legate de imigrația ilegală și, în special
în cazul în care coasta unui stat terț este situată în imediata apropiere a teritoriului statului
Schengen în cauză, trebuie să se efectueze verificări asupra acestor persoanelor și/sau
percheziții ale navei de agrement.
3.3 O navă de agrement venind dintr-o stat terț poate, în mod excepțional, să intre într-un port
care nu este punct de trecere a frontierei. În acest caz, persoanele aflate la bord trebuie să
informeze autoritățile portuare pentru a primi autorizația să intre în acest port. Autoritățile
portuare trebuia să ia legătura cu autoritățile celui mai apropiat port, desemnat ca punct de
trecere a frontierei, pentru a semnala sosirea navei. Declarația privind pasagerii trebuie
RO 77 RO
făcută prin depunerea la autoritățile portuare a listei persoanelor aflate la bord. Această
listă trebuie să fie pusă la dispoziția polițiștilor de frontieră, cel mai târziu în momentul
sosirii. De asemenea, în cazul în care din motive de forță majoră nava de agrement venind
dintr-un stat terț trebuie să acosteze într-un alt port decât cel care este punct de trecere a
frontierei, autoritățile portuare trebuie să ia legătura cu autoritățile celui mai apropiat port,
desemnat ca punct de trecere a frontierei, pentru a semnala prezența navei respective.
3.4 Un document care conține toate caracteristicile navei și numele persoanelor care se află la
bord trebuie prezentat în timpul efectuării acestor verificări. Un exemplar al acestui
document trebuie să fie înmânat autorităților porturilor de intrare și de ieșire. Atât timp cât
nava rămâne în apele teritoriale ale unui stat Schengen, un exemplar al acestei liste trebuie
să figureze printre documentele aflate la bord.
3.5 Verificări aleatorii asupra navelor de agrement trebuie efectuate, indiferent de evaluarea
riscurilor legate de imigrația ilegală.
* Temeiul juridic:
4. Verificările asupra pescuitului de coastă
4.1 Pescuit de coastă înseamnă activitățile de pescuit efectuate cu ajutorul navelor care intră
zilnic sau într-un interval de 36 ore într-un port situat pe teritoriul unui stat Schengen, fără
să facă escală într-un port situat într-un stat terț.
4.2 Membrii echipajului navelor de pescuit de coastă care intră zilnic sau în interval de 36 de
ore în portul de înmatriculare sau în orice alt port situat pe teritoriul statelor Schengen, fără
să intre într-un port situat pe teritoriul unui stat terț, nu trebuie să facă obiectul verificărilor
sistematice.
4.3 În cazul în care există un risc legat de imigrația ilegală, în special în cazul în care coasta
unui stat terț este situată în imediata apropiere a teritoriului statului Schengen în cauză,
trebuie să se efectueze verificări asupra persoanelor și/sau percheziții ale navei de
agrement.
RO 78 RO
4.4 Membrii echipajului navelor de pescuit de coastă, care nu sunt înmatriculate într-un port
situat pe teritoriul unui stat Schengen, trebuie să facă obiectul verificărilor în conformitate
cu dispozițiile privind marinarii (punctul 3.4, secțiunea I). Căpitanul navei trebuie să
informeze autoritățile competente cu privire la orice modificare a listei membrilor
echipajului și la prezența oricăror pasageri la bord.
* Temeiul juridic:
5. Verificările asupra legăturilor prin nave feribot
5.1 Trebuie efectuate verificări asupra persoanelor aflate la bordul navelor feribot care
efectuează curse spre porturi situate în state care nu aparțin zonei Schengen. Trebuie
aplicate următoarele dispoziții:
a) în măsura posibilului, trebuie să se asigure culoare separate pentru statele membre

UE, statele membre SEE și Elveția,
b) pasagerii pietoni trebuie să facă separat obiectul unor verificări;
c) verificările asupra pasagerilor din vehicule trebuie efectuate în timp ce aceștia se află
în vehicul;
d) pasagerii autocarelor trebuie tratați la fel ca pasagerii pietoni. Acești pasageri trebuie
să coboare din autocar pentru a face obiectul verificărilor;
e) verificările asupra șoferilor de camioane și asupra eventualilor însoțitori ai acestora

trebuie efectuate în timp ce persoanele respective se află în vehicul. În principiu,
aceste verificări se vor desfășura separat de verificările asupra celorlalți pasageri;
f) pentru a garanta rapiditatea verificărilor, trebuie să se prevadă un număr suficient de

posturi de control;
g) mijloacele de transport utilizate de pasageri, și, după caz, încărcătura și alte obiecte
transportate, trebuie să facă obiectul perchezițiilor aleatorii, în special pentru a
detecta imigranții ilegali;
RO 79 RO
h) membrii echipajului navelor feribot trebuie să fie tratați în același mod ca și membrii
echipajului navelor comerciale.
i) Punctul 1.3 (obligația de a înainta listele privind pasagerii și echipajul) nu se aplică.

În cazul în care trebuie să se întocmească o listă a persoanelor aflate la bord în
conformitate cu Directiva 98/41/CE a Consiliului privind înregistrarea persoanelor
care călătoresc la bordul navelor de pasageri care operează în porturile de destinație
sau de plecare din statele membre ale Comunității, comandantul înmânează
autorității competente din portul de sosire pe teritoriul statelor membre o copie a
acestei liste în maximum treizeci de minute de la plecarea navei din portul unei țări
terțe.
* Temeiul juridic:
5.2 Dacă un feribot care vine dinspre o țară terță și care face mai mult de o escală în statele
membre îmbarcă pasageri exclusiv pentru tronsonul care mai rămâne de parcurs pe teritoriul
respectiv, pasagerii în cauză fac obiectul unei verificări la ieșire în portul de plecare și al
unei verificări la intrare în portul de destinație. Verificările asupra persoanelor care pe
timpul escalelor respective se aflau deja la bordul feribotului și nu s-au îmbarcat în statele
membre se efectuează în portul de destinație. În cazul în care țara de destinație este o țară
terță, se aplică procedura inversă.
6. Legăturile de transport de mărfuri între statele membre
6.1 Nu se efectuează verificări la frontieră asupra legăturilor de transport de mărfuri între

aceleași două sau mai multe porturi situate pe teritoriul statelor Schengen care nu fac escală
în niciun port din afara statelor Schengen și care constau în transport de mărfuri.
Se efectuează însă verificări asupra echipajului și a pasagerilor respectivelor nave numai

atunci când acest lucru se justifică în baza unei evaluări a riscurilor privind securitatea
internă și imigrația ilegală.
RO 80 RO
SECȚIUNEA V: Verificările în cadrul navigației pe apele interne
1. Navigația pe apele interne
1.1 Navigație pe apele interne care implică trecerea frontierelor externe înseamnă utilizarea, în
scopuri profesionale sau de agrement, a tuturor tipurilor de nave sau de ambarcațiuni de pe
fluvii, râuri, canale și lacuri.
1.2 Verificările care trebuie efectuate în cadrul navigației pe apele interne sunt identice cu cele
din cadrul traficului maritim, în general.
1.3 În ceea ce privește navele utilizate în scopuri profesionale, căpitanul și persoanele angajate
la bord, care apar pe lista membrilor echipajului, precum și membrii de familie ai
persoanelor respective, care locuiesc la bordul navei, trebuie să fie considerați drept
membrii ai echipajului sau echivalenți.
* Temeiul juridic:
RO 81 RO
PARTEA A TREIA: SUPRAVEGHEREA FRONTIERELOR
1. Obiectivul supravegherii
1.1 Principalele obiective ale supravegherii frontierelor externe, în alte locuri decât
punctele de trecere a frontierei, și ale supravegherii punctelor de trecere a frontierei
în afara orarului de funcționare stabilit sunt:
a) preîntâmpinarea și descurajarea trecerii neautorizate a frontierei;
b) combaterea criminalității transfrontaliere;
c) aplicarea sau luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal

frontiera.
1.2 Polițistul de frontieră responsabil trebuie să adopte toate măsurile necesare pentru a
preîntâmpina trecerea neautorizată a frontierei și să aloce personal în baza evaluării
riscului legat de imigrația ilegală și de criminalitatea transfrontalieră.
Resursele utilizate trebuie alese în conformitate cu tipul și natura frontierei (terestră,

ape interne sau maritimă).
2. Metodele de supraveghere
2.1 Supravegherea poate fi efectuată prin utilizarea de unități fixe sau mobile, care își
îndeplinesc misiunea prin:
a) patrulare,
b) prezență în locuri cunoscute drept sensibile.
2.2 Perioadele de supraveghere trebuie modificate frecvent și inopinat, astfel încât

trecerile ilegale ale frontierei să fie descoperite în mod eficient.
2.3 Principalele sarcini ale unităților de patrulare sunt:
a) să supravegheze teritoriul pe care operează,
RO 82 RO
b) să asigure că nu există un risc legat de ordinea publică și securitatea internă în
zona de patrulare,
c) să verifice documentele persoanelor care se află în zonă și care nu sunt

cunoscute de către echipa de patrulare,
d) să oprească toate persoanele suspecte care nu dețin asupra lor documente și să

le solicite explicarea detaliată a motivelor pentru care se află în zona
respectivă,
e) să oprească și să aducă la cel mai apropiat post de frontieră persoanele care au

trecut sau au încercat să treacă ilegal frontiera.
În timpul misiunii de patrulare, trebuie să se utilizeze câini dresați. Trebuie, de

asemenea, utilizate elicoptere, vase de patrulare și vehicule de teren, pentru a întări
eficiența patrulării și a supravegherii frontierei.
2.4 Principalele sarcini ale unităților fixe sunt:
a) să observe locurile cunoscute drept sensibile pentru trecerea ilegală a

frontierei sau pentru contrabandă;
b) să oprească și să aducă la postul de frontieră persoanele care au încercat

să treacă sau au trecut ilegal frontiera.
2.5 În funcție de informațiile obținute, trebuie organizate ambuscade, pentru a prinde

persoanele care cad victimă traficului de ființe umane și traficanții acestora.
2.6 După caz, supravegherea trebuie, de asemenea, să fie asigurată prin utilizarea unor
mijloace tehnice și electronice (de exemplu, radare, senzori și sisteme video
infraroșii pe timp de noapte).
* Temeiul juridic:
RO 83 RO
PARTEA IV: LISTA INSTRUMENTELOR JURIDICE RELEVANTE
 Legislația Uniunii:
– Convenție de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985, între

guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale
Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la
frontierele comune, semnată la Schengen la 19 iunie 1990 (JO L 239,
22.9.2000, p. 19);
– 94/795/JAI: Decizia Consiliului din 30 noiembrie 1994 privind o acțiune

comună adoptată de Consiliu în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (b)
din Tratatul privind Uniunea Europeană în ceea ce privește facilitățile de
călătorie pentru elevii resortisanți ai unor țări terțe care au reședința într-un stat
membru (JO L 327, 19.12.1994, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului din 29 mai 1995 de instituire a

unui model uniform de viză (JO L 164, 14.7.1995, p. 1), astfel cum a fost
modificat prin Regulamentul (CE) nr. 334/2002 al Consiliului din 18 februarie
2002 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1683/95 al Consiliului din 29
mai 1995 de instituire a unui model uniform de viză (JO L 53, 23.2.2002, p. 7);
– Decizia 2119/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24

septembrie 1998 de creare a unei rețele de supraveghere epidemiologică și
control al bolilor transmisibile în Comunitate (JO L 268, 3.10.1998, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 2725/2000 al Consiliului din 11 decembrie 2000

privind instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea amprentelor
digitale în scopul aplicării eficiente a Convenției de la Dublin (JO L 316,
15.12.2000, p. 1);
– Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (JO C 364, 18.12.2000, p.

1);
– Directiva nr. 2001/51/CE a Consiliului din 28 iunie 2001 de completare a

dispozițiilor prevăzute la articolul 26 din Convenția de punere în aplicare a
Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (JO L 187, 7.7.2001, p. 45);
– Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire

a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea
frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de
această obligație (JO L 81 din 28.3.2001, p. 1), modificat prin următoarele
regulamente:
– Regulamentul (CE) nr. 2414/2001 al Consiliului (JO L 327 din

12.12.2001);
– Regulamentul (CE) nr. 453/2003 al Consiliului (JO L 69 din 13.3.2003,

p. 10);
RO 84 RO
– Regulamentul (CE) nr. 851/2005 al Consiliului din 2 iunie 2005 de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei țărilor
terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor
externe ale statelor membre și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt
exonerați de această obligație în ceea ce privește mecanismul de
reciprocitate;

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei
țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză la trecerea
frontierelor externe ale statelor membre și a listei țărilor terțe ai căror
resortisanți sunt exonerați de această obligație (JO L 405, 30.12.2006);
– Regulamentul (CE) nr. 333/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de

stabilire a unui model uniform de formular pentru aplicarea unei vize eliberate
de statele membre titularilor unui document de călătorie nerecunoscut de statul
membru care emite formularul respectiv (JO L 53, 23.2.2002, p. 4);
– Regulamentul (CE) nr. 407/2002 al Consiliului din 28 februarie 2002 (JO L 62,
5.3.2002, p. 1) de stabilire a anumitor norme de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 2725/2000 privind instituirea sistemului „Eurodac”
pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a
Convenției de la Dublin (JO L 316, 15.12.2000, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire

a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe (JO
L 157, 15.6.2002, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 2320/2002 al Parlamentului European și al Consiliului

din 16 decembrie 2002 de instituire a unor norme comune în domeniul
siguranței aviației civile (JO L 355, 30.12.2002, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de

stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru
responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele
membre de către un resortisant al unei țări terțe (JO L 50, 25.2.2003, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 693/2003 al Consiliului din 14 aprilie 2003 de stabilire

a unui document de facilitare a tranzitului (FTD), a unui document de facilitare
a tranzitului feroviar (FRTD) și de modificare a Instrucțiunilor consulare
comune și a Manualului comun (JO L 099, 17.4.2003, p. 8);
– Regulamentul (CE) nr. 694/2003 al Consiliului din 14 aprilie 2003 privind

modele uniforme pentru documentul de facilitare a tranzitului (FTD) și
documentul de facilitare a tranzitului feroviar (FRTD) prevăzute de
Regulamentul (CE) nr. 693/2003 (JO L 099, 17.4.2003, p. 15);
– Decizia Consiliului din 8 martie 2004 privind încheierea Memorandumului de

înțelegere dintre Comunitatea Europeană și Administrația Națională a
Turismului din Republica Populară Chineză privind vizele și aspectele conexe
referitoare la grupurile de turiști din Republica Populară Chineză (SDA) (JO L
83, 20.3.2004, p. 12);
RO 85 RO
din 21 aprilie 2004 de creare a unui Centru European de prevenire și control al
bolilor (JO L 142, 30.04.2004, p. 1);
– Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie

2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre
pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (JO L 299, 29.6.2004, p.
35);
– Directiva nr. 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele

minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții
țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau
persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională, și
referitoare la conținutul protecției acordate (JO L 304, din 30.9.2004 p. 12);
– Directiva 2005/85/CE a Consiliului din 1 decembrie 2005 privind standardele

minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a
statutului de refugiat (JO L 326, 13.12.2005, p. 13);

privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice
integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre
(JO L 385, 29.12.2004, p.1);

din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de
trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L
105, 13.4.2006, p. 1);
– Decizia nr. 895/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14

iunie 2006 de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la
frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către Republica Cehă,
Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia
a anumitor documentele ca fiind echivalente ale vizele lor naționale în scopul
tranzitului pe teritoriul lor (JO L 167, 20.6.2006, p.1);
– Decizia nr. 896/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14

iunie 2006 de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la
frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către statele membre a
anumitor permise de ședere eliberate de Elveția și de Liechtenstein în scopul
tranzitului pe teritoriul lor (JO L 167, 20.6.2006, p.8);

din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de
frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre și de modificare a
dispozițiilor Convenției Schengen (JO L 405, 30.12.2006);
– Decizia nr. 2007/801/CE a Consiliului privind aplicarea integrală a dispozițiilor

acquis-ului Schengen în Republica Cehă, în Republica Estonia, în Republica
Letonia, în Republica Lituania, în Republica Ungară, în Republica Malta, în
Republica Polonă, în Republica Slovenia și în Republica Slovacă (JO L 323,
8.12.2007, p. 34);
RO 86 RO
– Decizia nr. 582/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
17 iunie 2008 de introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor
la frontierele externe, bazat pe recunoașterea unilaterală de către Bulgaria,
Cipru și România a anumitor documente ca fiind echivalente cu vizele
naționale ale acestora în scopul tranzitului pe teritoriile lor (JO L 161,
20.6.2008, p. 30);
– Decizia nr. 2008/903/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea

integrală a acquis-ului Schengen în Confederația Elvețiană (JO L 327,
5.12.2008, p. 15);

din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de
vize), (JO L 243, 15.9.2009, p. 1);
– Decizia Comisiei din 19 martie 2010 [C(2010)1620 final] de stabilire a

Manualului privind prelucrarea cererilor de viză și modificarea vizelor
eliberate;
– Regulamentul (UE) nr. 265/2010 al Parlamentului European și al Consiliului

din 25 martie 2010 de modificare a Convenției de punere în aplicare a
Acordului Schengen și a Regulamentului (CE) nr. 562/2006 în ceea ce privește
circulația persoanelor care dețin o viză de lungă ședere (JO L 85, 31.3.2010, p.
1).
– Decizia 2011/842/UE a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind aplicarea

integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Principatul Liechtenstein (JO
L 334, 16.12.2011, p. 27)
 Legislația internațională:
– Convenția din 7 decembrie 1944 privind aviația civilă internațională

(Convenția ICAO), anexa 2,9;
– Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului din 4 noiembrie 1950

și protocoalele la aceasta;
– Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, astfel

cum a fost modificată prin Protocolul de la New York, din 31 ianuarie 1967;
– Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL) din 9

aprilie 1965;
– Convenția OIM privind actele de identitate ale navigatorilor (nr. 185) din 19
iunie 2003;
– Acord între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și

Confederația elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor
(JO L 114, 30.4.2002, p. 6);
RO 87 RO
– Acordurile bilaterale privind micul trafic de frontieră.
RO 88 RO

Manualul Practic Pentru Politistii de Frontiera

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manualul Practic Pentru Politistii de Frontiera

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RO

de instituire a unui „Manual practic pentru polițiștii de frontieră (Manualul Schengen)”

de instituire a unui „Manual practic pentru polițiștii de frontieră (Manualul Schengen)”

(4) Comisia va asigura actualizarea regulată a Manualului practic și a oricăror alte

1. Statelor membre, în vederea asigurării unei puneri în aplicare eficiente și armonizate a

– să transmită Manualul practic pentru polițiștii de frontieră (denumit în continuare

– să dea dispoziții autorităților menționate anterior să utilizeze manualul practic ca

2. Statelor membre, de asemenea, să utilizeze Manualul practic în vederea formării

Adoptată la Bruxelles, 6.11.2006.

Manual practic pentru polițiștii de frontieră

Prezentul manual abordează în principal controlul la frontieră asupra persoanelor și se bazează pe

1. Austria 10. Ungaria 20. Polonia

2. Belgia 11. Islanda 21. Portugalia

3. Republica Cehă 12. Italia 22. Slovacia

4. Danemarca 13. Letonia 23. Slovenia

5. Estonia 14. Lichtenstein 24. Spania

6. Finlanda 15. Lituania 25. Suedia

7. Franța 16. Luxemburg 26. Elveția

8. Germania 17. Malta

9. Grecia 18. Țările de Jos

2. STATE MEMBRE UE:

1. Austria 11. Germania 20. Țările de Jos

2. Belgia 12. Grecia 21. Polonia

3. Bulgaria 13. Ungaria 22. Portugalia

4. Croația 14. Irlanda 23. Slovacia

5. Republica Cehă 15. Italia 24. Slovenia

6. Cipru 16. Letonia 25. Spania

7. Danemarca 17. Lituania 26. Suedia

8. Estonia 18. Luxemburg 27. România

9. Finlanda 19. Malta 28. Regatul Unit

4. „Frontiere interne” sunt:

a) frontierele terestre comune, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri ale statelor

b) aeroporturile statelor Schengen destinate zborurilor interne;

6. „Persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulație conferit de legislația

7. „Membrii de familie ai cetățenilor țărilor UE/SEE/CH” sunt, indiferent de naționalitate:

11. „Control la frontieră” este activitatea desfășurată la o frontieră, ca răspuns exclusiv la

12. „Verificări la frontiere” înseamnă verificările efectuate la punctele de trecere a frontierei,

13. „Supravegherea frontierelor” înseamnă supravegherea frontierelor dintre punctele de

18. „Cerere de protecție internațională” înseamnă o cerere înaintată de un resortisant al unei

23. „Viză” înseamnă o autorizație eliberată de un stat membru în scopul:

(b) tranzitării zonelor de tranzit internațional din aeroporturile statelor membre.

SECȚIUNEA I: Procedurile verificărilor la frontieră

1. Verificările la punctele de trecere a frontierelor

1.1 Scopul principal al verificărilor la punctele de trecere a frontierelor este de a controla

Condițiile de intrare pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe la

d) să nu fie o persoană semnalată ca inadmisibilă în Sistemul de Informații Schengen

- Codul Frontierelor Schengen (articolul 5);

- Regulamentul (UE) nr. 265/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 25

- Regulamentul (CE) nr. 2414/2001 al Consiliului

- Regulamentul (CE) nr. 453/2003 al Consiliului

-Regulamentul (CE) nr. 851/2005 al Consiliului

- Regulamentul (CE) nr. 1932/2006 al Consiliului

- Informații privind derogările naționale de la obligativitatea vizei

1.2 Drepturile fundamentale consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta

În special, polițiștii de frontieră trebuie, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să respecte

Toți călătorii au dreptul de a fi informați cu privire la natura controlului și de a fi tratați în

* Sfaturi pentru polițiștii de frontieră în timpul efectuării controlului la frontieră:

– comparați trăsăturile călătorului cu fotografia și descrierea incluse în documentul de

– verificați integralitatea documentului de călătorie, pentru a elimina posibilitatea ca

– verificați datele din sistemul de fișiere, în special secțiunea referitoare la documente

– înainte să aplicați ștampila de frontieră, asigurați-vă că persoana nu a depășit

– nu interogați călătorul ca și cum ar fi un potențial infractor sau imigrant ilegal. Toate

a) Șefi de stat și membrii delegațiilor acestora (punctul 3.2);