Sunteți pe pagina 1din 1

Burebista

Burebista este acela care pentru un moment a izbutit să unească, de bună voie, ori cu
ajutorul armelor, toate seminţiile daco-getice, a reuşit să-şi întindă stăpânirea chiar dincolo de
vatra permanentă a acestora şi să joace un rol de prim ordin în Europa acelor vremi. El a
depăşit în importanţă limitele istoriei neamului său înscriindu-se printre geniile antichităţii.
Burebista este demnul rival al lui Caesar, cel mai de seamă general roman, cu care însă nu a
ajuns să se înfrunte pe câmpul de bătaie.

Bibliografie

1. Berciu, Dumitru, De la Burebista la Decebal, Bucureşti: Editura politică, 1980


2. Crişan, Ion Horaţiu, Burebista şi epoca sa, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1977.
3. Daicoviciu, Hadrian, Dacii, Bucureşti: Editura enciclopedică română, 1972.
4. Gherghe, Prof. univ. dr. Petre, Istoria veche a României: partea I, Craiova:
Tipografia Universităţii din Craiova, 2003.
5. Giurescu, Constantin C., Istoria românilor, volumul I: din cele mai vechi timpuri
până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432), Bucureşti : ALL EDUCATIONAL, 2000.
6. Istoria românilor, vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Bucureşti: Editura
Enciclopedică, 2001.

S-ar putea să vă placă și