CAPITOLUL 5

HIDROSFERA

5.1. Hidrosfera-caracteristici generale și funcții

Hidrosfera reprezintă întreaga masă de apă liberă (nelegată) de pe Pământ, ce se
găseşte în cele trei stări de agregare:
- lichidă (apa din Oceanul Planetar şi apa de suprafaţă şi subterană de pe continente);
- solidă (gheţarii);
- gazoasă (vaporii de apă din atmosferă).
Volumul total al hidrosferei lichide şi solide a fost estimat la cca. 1,44 x 109 km 3, din
care Oceanul planetar cuprinde 97% şi numai 3% se găsesc pe continente sub formă de:
gheaţă (2%), apă subterană (0,9%) şi apă de suprafaţă (0,1%).
Suprafaţa totală a hidrosferei este de 363.500.000 km2, ceea ce reprezintă, raportat la
suprafaţa totală a Terrei de 510.000.000 km2, cca 71,125%. Mările şi oceanele hidrosferei au
o suprafaţă totală de 361.000.000 km2, reprezentând 70.784 % din totalul suprafeţei planetei.
Prezenţa apei în toate geosferele Terrei este explicabilă prin faptul că este elementul cu
cea mai mare mobilitate, care se găseşte într-un permanent proces de circulaţie prin
intermediul ciclului hidrologic. Hidrosfera, ca şi atmosfera formează un înveliş continuu al
planetei constituindu-se ca un întreg. Râurile, lacurile, mările şi oceanele toate sunt legate
între ele prin intermediul apelor de suprafaţă şi a celor subterane, prin intermediul atmosferei
care transportă apa dintr-un loc în altul prin evaporare, condensare şi precipitaţii. Chiar dacă
întreaga cantitate de apă de pe Pământ este constantă starea ei fizică se modifică continuu, de
la lichid la solid şi vapori, apa aflându-se într-un permanent circuit.
Importanța hidrosferei pentru Terra rezultă din prezentarea funcțiilor acesteia, atât în
raport cu mediul natural cât și cu cel antropic. Astfel, în raport cu mediul natural hidrosfera:
- este mediul originar al vietii, iar în prezent are o importanta primordiala pentru
mentinerea acesteia pe Pamânt;
- intra în alcatuirea tuturor celorlalte geosfere si detine ponderea maxima în
organismele vii;
- este mediul în care se dezvolta o mare varietate de biocenoze acvatice;
- înmagazineaza energia termica venita de la Soare si o transporta prin intermediul
curentilor oceanici si marini, iar prin aceasta influenteaza climatul (Gulfstream);
- circuitul hidrologic asigura legatura între atmosfera si litosfera în realizarea
circuitului general al energiei si a circuitului biogeochimic al materiei (water cycle);

1
 - este agentul modelator exogen cu cea mai puternica actiune asupra partii
superioare a scoartei terestre prin procesele de eroziune, transport si acumulare;
- este o resursa minerala neregenerabila, aflata în cantitate finita, indispensabila
activitatii antropice, dar si cea mai ieftina sursa de energie electrica;
- transporta substantele poluante naturale sau antropice din locul de emisie,
determinând diluarea si dispersia acestora prin procese naturale specifice.
În raport cu mediul antropic, hidrosfera:
- este principala sursa de biomasa a planetei si o sursa importanta de hrana si materii
prime (pescuit, bogăţii minerale dintre care nisipurile, pietrişurile, sarea, magneziul, iodul,
bromul, sunt cele mai importante);
- resursa de apa potabila, menajera, industriala si pentru agricultura (ex: aparitia si
dezvoltarea asezarilor umane, activităților industriale, etc.);
- functie de transport maritim si fluviatil;
- prin frecventa si intensitatea unor fenomene naturale extreme (inundatii, tsunami, El
Nino etc), produce modificari semnificative ale mediului natural, dar si pagube materiale si
pierderi de vieti omenesti;
- constituie cel mai important rezervor natural de substante poluante generate de
activitatea antropica;
- funcție recreativă și terapeutică (sporturi acvatice, turism litoral, turism balnear).
Clasificarea bazinelor hidrografice se poate face după mai multe criterii şi astfel putem
distinge:
 ape oceanice şi ape continentale;
 ape de suprafaţă, ape subterane şi ape meteorice;
 ape curgătoare şi ape stătătoare;
 ape naţionale, ape teritoriale şi ape internaţionale;
 bazine hidrografice naturale şi bazine hidrografice antropice

5.1.1. Ciclul apei

Apa este un element vital, indispensabil vieţii pe Pământ. Este o componentă
anorganică esenţială a materiei vii, reprezentând la mamifere cca. 93% din greutatea sângelui
şi 80% din masa musculară. La om, apa constituie 63–65% din greutatea corporală a
adultului. La alte animale inferioare, aşa cum sunt spongierii şi meduzele, organismul este
alcătuit în procente de peste 96-98% din apă.

2
Din suprafaţa totala a planetei, hidrosfera reprezintă cca. 71%, respectiv o cantitate de cca.
13000 – 15000 miliarde tone. Din această cantitate, cea mai mare parte, de 97,2%, o
reprezintă apa sărată a mărilor şi oceanelor. Doar 2,8% din total reprezintă apa dulce. Cea
mai mare parte de apa dulce (78,5%), este stocată sub formă solidă în calotele glaciare. Restul
de 21,40% este apa dulce continentală. Din această cantitate, 21% o constituie apele subterane
şi din sol, 0,35% este apa din lacuri şi mlaştini, 0,04% este apa sub formă de vapori în
atmosferă şi numai 0,01% este apă dulce curgătoare.
Apa din mări şi oceane reprezintă leagănul vieţii, în care au apărut primele forme de
viaţă. Mediul acvatic conţine resurse material-energetice pentru a întreţine populaţiile de
producători, de consumatori şi descompunători din apă, precum şi pentru asigurarea hranei
unor organisme terestre mai ales păsări şi mamifere. Oxigenul produs de fitoplanctonul din
apă, alături de cel eliminat de plantele terestre, asigură procesul de respiraţie al tuturor
organismelor vii.
Apele curgatoare antrenează mari cantităţi de substanţe dizolvate, materii aflate în
suspensie şi nenumărate microorganisme, realizând o migraţie a substanţelor organice, de
proporţii uriaşe. Ca exemplu, numai în urma proceselor de denudaţie sunt transportate anual,
de pe uscat în oceane, o cantitate de cca.2,7x 107 tone de material solid. Apele naturale
provoacă procese de dizolvare a rocilor şi levigare a solurilor, prin spălarea elementelor
solubile care sunt transportate la mari distanţe şi apoi depuse de apele curgătoare în zonele
joase ale cursurilor în mari depozite sedimentare (aluviuni), bogate în numeroase elemente:
Ca, Mg, Si, Fe, Mn, P, C, H, N, O si alte elemente combinate. Solurile formate pe aluviuni au
fertilitate naturală crescută, datorită prezenţei în cantităţi mari a acestor substanţe organice
transportate de apele curgătoare.
Într-un biotop terestru principalele surse de apă sunt: precipitaţiile, care depind de
poziţia geografică, de relief, de vânturi şi de covorul vegetal; apa înglobată în sol şi apa
scursă de la suprafaţă în spaţiile mari din straturile geologice ale pamantului. Sub acţiunea
energiei solare şi a temperaturii, apa trece dintr-o formă în alta, efectuând un circuit complex
care se datorează mişcărilor din aer, din atmosferă şi curenţilor marini.
În acest circuit se disting următoarele etape principale:
- ascensiunea vaporilor de apă în atmosferă şi deplasarea lor dintr-o zonă în alta, prin acţiunea
curenţilor atmosferici;
- condensarea vaporilor de apă in nori;
- precipitarea sub formă de ploaie, grindină, zăpadă;
- scurgerea apelor pe suprafeţele terestre în pantă, prin cursurile de apă, spre oceane;

3
- infiltrarea în sol a unor părţi din apa de suprafaţă, care se scurge prin cursuri subterane.
Mişcarea ciclică a apei în cadrul biosferei reprezintă circulaţia sau transferul apei din
învelişurile scoarţei terestre, în materia vie (mediul biotic) şi apoi din nou în mediul abiotic.
Astfel, într-o pădure de foioase apa din precipitaţii alimentează pânza freatică din subsol sau
se scurge în apele curgătoare, o altă parte se evaporă, iar restul se absoarbe în sol. Din sol, apa
ajunge în plante de unde cea mai mare parte este eliminată prin transpiraţie, restul fiind
utilizată la producerea de biomasă.

Figura 1. Ciclul global al apei1(sursa: Maniu, 2004)

1
Într-o pădure de foioase din zona temperată, cantitatea de precipitaţii este de 8000 m3/ha/an, 15% din acestea
sunt reţinute pe suprafaţa plantelor şi restituite atmosferei prin evaporare. Din restul apei care ajunge pe solul
pădurii, 5% se scurg în cursurile de apă, iar 15% se infiltrează în subsol alimentând pânza freatică şi apele de
profunzime. Solul reţine 65% (5200 m3)din totalul precipitaţiilor. Din această cantitate 3500 m 3 sunt restituiţi
atmosferei prin transpiraţia plantelor, iar 800 m3 sunt recirculaţi prin evaporare de pe sol. Din apa absorbită
de plante numai 1% (15-20 m3) intră în structura producţiei primare de biomasă. În lemn şi coaja plantelor se
stochează cca. 1600 m3. La nivel planetar cantitatea de precipitaţii anuale este de cca. 100 000 km 3. Sub
acţiunea radiaţiei solare apa din mări şi oceane se evaporă într-o proporţie de cca. 400 000 km 3. Procesele de
evapo-transpiraţie de la nivelul ecosistemelor continentale redau circuitului 65 000 km 3 de apă. Dacă se face
bilanţul între cantitatea de apă evaporată şi cea provenită din precipitaţii, se constată că în cazul oceanelor şi
mărilor bilanţul este negativ, iar pentru continente este pozitiv. Astfel, precipitaţiile continentale formate pe
seama proceselor de evaporare a mărilor şi oceanelor reprezintă 35 000 km 3, volum din care se întorc prin
apele râurilor, fluviilor, şiroire sau drenaj, numai 25 000 km 3. Diferenţa de 10 000 km3 este apa ce se infiltrează
în sol, în pânzele de apă freatică de unde reîntoarcerea spre mări şi oceane este mai lentă.

4
Plantele absorb şi redau atmosferei cca.38% din volumul anual de precipitaţii. Se estimează că
1 ha de pădure de foioase din zonele temperate elimină prin procesul de transpiraţie cca. 3000
– 7000 t apă /an. La nivel planetar, din totalul precipitaţiilor anuale (771mm) mai puţin de
jumătate (367mm) trec în mare. Restul (404 mm, adică 52%) se reîntorc în atmosferă prin
evapotranspiraţie (apa evaporată din sol şi rezultată din transpiraţia plantelor). Doar 1% din
apa căzută prin ploi este folosită în sinteza materiei vii. Omul consumă pentru nevoile sale
menajere şi industriale 2,5% din precipitaţiile totale.
Consumul de apă dulce este în prezent un indicator sintetic al nivelului de trai, de
dezvoltare şi de civilizaţie. În ţările dezvoltate valoarea acestui consum este de 2000-
2500m3/an/locuitor, în timp ce în ţările subdezvoltate este de cca.40-50m 3/an/locuitor
(Lixandru, 2003).
Acţiunea omului asupra componentelor biosferei poate avea influenţe grave asupra
circuitului apei. Astfel, spre exemplu, prin poluarea apei şi defrişarea iraţională produse prin
extinderea agriculturii, industriei şi construcţiilor, omul a produs mari dezechilibre în natură.
Înlăturarea completă a pădurilor de pe suprafeţe întinse determină modificări ale circuitului
apei prin: modificarea regimului de precipitaţii, al mişcării curenţilor de aer, degradarea şi
eroziunea solurilor, inundaţiile. Datorită eroziunii, solul nu poate primi cantitatea de apă
necesară dezvoltării covorului vegetal, iar rezervele de apă din sol descresc. Deversarea
apelor poluate în cursurile de apă, face ca circuitul apei prin ecosistem să dăuneze
biocenozelor si sa pună chiar în pericol echilibrul întregului ecosistem.

5.2. Poluarea hidrosferei

Apa constituie unul din elementele indispensabile civilizaţiei, care pe lângă calitatea
de element indispensabil vieţii vegetale şi animale, intervine direct sau indirect în cele mai
variate activităţi: energetice, irigaţii, alimentare cu apă potabilă, industrie, acvacultură,
transport, agrement, etc.
Poluarea apei vizează orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a
apei, peste o limită admisibilă, inclusiv depasirea nivelului natural de radioactivitate produsa
direct sau indirect de activitatile umane, care o fac improprie pentru folosirea normală, in
scopurile in care aceasta folosire era posibila inainte de a interveni alterarea (Legea Apelor nr.
107/1996).
Poluarea apei poate fi:

5
 - naturală se produce în urma interacțiunii apei cu atmosfera (când are loc o dizolvare
a gazelor existente în aceasta), cu litosfera (când se produce dizolvarea rocilor solubile) şi cu
organismele vii din apă;
- artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice,
nămolurilor, reziduurilor, navigației etc.
În funcție de natura poluantului:
1. poluare fizică
1.1 termică- deversarea în apele naturale a unor lichide calde utilizate ca
refrigeratoare în diferite industrii (nucleară, metalurgie, siderurgie, centrale termice) sau a
apelor menajere.
1.2 cu substanțe radioactive‐ deşeuri provenite din industria nucleară sau din
depozitele de roci radioactive
2. poluare chimică‐ cea mai frecventă formă de poluare; se produce cu o mare varietate de
substanțe, unele biodegradabile, altele cu grad ridicat de persistență şi nivel ridicat de
toxicitate.
2.1 poluarea cu compuşi ai azotului (azotați, azotiți, amoniac)
2.2 poluarea cu compuşi ai fosforului
2.3 poluarea cu pesticide
2.4 poluarea cu produse petroliere
2.5 poluarea cu produse tensioactive (detergenți, produse din industria cosmetică)
3. poluare biologică‐ cu microorganisme patogene de origine umană sau animală (bacterii,
viruşi) sau a unor substanțe organice care pot fermenta.
Principalele surse de poluare ale hidrosferei sunt:
1. Surse naturale de poluare
 sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându ‐se în
special unor fenomene cu caracter geologic
 principalele condiții în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :
􀂃 trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfați) sau radioactive
􀂃 trecerea apelor de suprafață prin zone cu fenomene de eroziune a solului
􀂃 prin intermediul vegetației de pe maluri, care produce o impurificare prin căderea
frunzelor sau plantelor întregi în apă.
2. Surse artificiale/antropice de poluare
2.1 Apele uzate ‐ constituie principala sursă de poluare permanentă
După proveniența lor, există următoarele categorii de ape uzate:
6
 - ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale,
provenite de la gospodăriile centrelor populate, precum şi de la diferitele unități
industriale;
- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial;
- ape uzate de la ferme de animale şi păsări care, au în general caracteristicile apelor
uzate orăşeneşti,
- ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanții
existenți în aceasta (în procesul scurgerii, antrenează atât ape uzate de diferte tipuri,
cât şi deşeuri, îngrăşăminte chimice, pesticide, etc.)
- ape uzate radioactive, care conțin ca poluant principal substanțele radioactive
rezultate de la prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora;
- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conțin impurități deosebit
de nocive cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianți etc.
2.2. Depozite de deşeuri sau reziduuri solide
- depozite de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide industriale, în special cenuşa de la
termocentralele care ard cărbuni;
- diverse zguri metalurgice;
- steril de la preparațiile miniere;
- rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de cherestea;
- depozitele de nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse clorosodice sau
de la alte industrii chimice, precum şi cele de la stațiile de epurare a apelor uzate

5.3. Protecția hidrosferei

În ceea ce privește protecția hidrosferei la nivel național, calitatea apelor din România
este urmarită conform structurii şi principiilor metodologice ale Sistemului de Monitoring
Integrat al Apelor din România (S.M.I.A.R.), restructurat în conformitate cu cerinţele
Directivelor Europene. Sistemul naţional de monitorizare a apelor cuprinde două tipuri de
monitoring, conform cerinţelor prevăzute în Legea 310/2004 de modificare şi completare a
Legii Apelor 107/1996 care a preluat prevederile Directivei Cadru 60/2000/CEE in domeniul
apei şi celelalte Directive UE. Tot la nivel național se realizează un monitoring de
supraveghere având rolul de a evalua starea tuturor corpurilor de apă din cadrul bazinelor
hidrografice şi un monitoring operaţional (integrat monitoringului de supraveghere) pentru
corpurile de apă ce au riscul sa nu indeplinească obiectivele de protecţie a apelor.

7
 De asemenea, elaborarea strategiei şi politicii privind coordonarea şi controlul aplicării
reglementărilor în domeniul gospodăririi apelor se realizează de Ministerul Mediului, Apelor,
şi Pădurilor căruia îi revin, potrivit legii, următoarele atribuţii privind managementul apelor
(risc la inundatii, amenajarea bazinelor hidrografice, resursele de apă)2:
 amenajarea complexă a bazinelor hidrografice;
 valorificarea de noi surse de apă;
 corelarea tuturor lucrărilor realizate pe ape sau în legătură cu apele;
 coordonarea întocmirii tuturor planurilor şi schemelor cadru de amenajare a bazinelor
hidrografice;
 avizarea lucrărilor ce se execută pe ape;
 organizarea întocmirii registrului de cadastru general al apelor ţării şi a evidenţei
drepturilor de folosire cantitativă şi calitativă a apelor;
 coordonarea activităţii de prognoză , avertizare şi informare în domeniul gospodăririi
apelor şi hidrometeorologiei;
 gestionarea fondului apelor constituit conform prevederilor legale;
 promovarea informaţiilor ce privesc respectarea legilor şi reglementărilor de folosire a
apei, precum şi a acţiunilor de conştientizare a populaţiei asupra drepturilor şi obligaţiilor
privind folosirea resurselor de apă.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor urmărește în același timp și o serie de
obiective strategice privind gestionarea resurselor de apă cu următoarele direcţii prioritare:
 asigurarea exploatării tuturor lucrărilor de gospodărire a apelor existente, în special a
acumulărilor, la parametrii maximi posibili, prin lucrări de extindere, modernizare şi
dezvoltare corespunzătoare;
 finalizarea lucrărilor aflate în diverse faze de execuţie în zonele deficitare de apă şi
promovarea unor lucrări noi după gradul lor de urgenţă al zonelor cu probleme, pe specific
de folosinţă;
 modernizarea sistemelor de alimentare în vederea reducerii pierderilor de apă prin reţeaua
de aducţiune şi distribuţie la beneficiari;
 depoluarea sectoarelor de râuri afectate de ape reziduale industriale;
 asigurarea cadrului instituţional şi legislativ adecvat economiei de piaţă, promovarea şi
respectarea unei noi legi a apelor, reanalizarea standardelor existente şi elaborarea altora
noi.

2
http://www.mmediu.ro/categorie/managementul-apelor/24

8
Pentru schimbarea situaţiei precare a apelor din România s-au adoptat o serie de măsuri la
nivel naţional, local şi agent economic pentru prevenirea şi controlul poluării apelor prin:
- realizarea de staţii de epurare la agenţii economici nedotaţi;
- înăsprirea penalizărilor financiare aplicate celor care poluează mediul ambiant;
- actualizarea şi extinderea indicatorilor din standardele privind calitatea efluenţilor
pentru îmbunătăţirea calităţii receptorilor;
- reactualizarea şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de epurare în conformitate cu
obiectivele de producţie;
- intensificarea controlului eficient al noilor unităţi industriale, a proiectelor de
dezvoltare a infrastructurii şi a depozitelor de deşeuri de orice fel;

Fig.2 Calitatea apei distribuie în sistem centralizat în zonele cu peste 5000 locuitori sau
cu un volum de distribuţie a apei de peste 1000mc/zi în anul 2014 în România
(sursa: „Apă fără plastic”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul
Fondului ONG în România, 2016)

9
- limitarea prin folosirea raţională şi riguros planificată a îngrăşămintelor şi
pesticidelor;
- controlul evacuărilor de ape reziduale industriale, inclusiv a exploatării
instalaţiilor şi tehnologiilor de epurare şi intensificarea recirculării lor;
- stabilirea şi introducerea de reglementări privind diminuarea poluării termice a
resurselor de apă;
- tratarea apelor uzate pentru a putea fi întrebuinţate în industrie, agricultură,
acvacultură, agrement;
- refacerea reţelelor de colectare a apelor uzate din oraşe şi de pe platforme
industriale;
- studierea şi eliminarea cauzelor care determină poluarea cu substanţe petroliere a
solului, subsolului şi a apelor;
- supravegherea strictă a producţiei, transportului şi folosirii îngrăşămintelor şi
pesticidelor;
- aplicarea programelor de organizare şi echipare a teritoriului, în scopul prevenirii
degradării, eroziunii sau colmatării terenurilor sau a altor efecte distructive a
apelor.

10