COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORILOR ÎN

CONDIŢIILE PIEŢEI CU CONCURENŢĂ

IMPERFECTĂ

Mediul concurenţial şi decizia de ofertă a

firmelor
COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORILOR ÎN CONDIŢIILE PIEŢEI CU
CONCURENŢĂ IMPERFECTĂ

MONOPOLUL

Decizia de ofertă a firmei monopoliste

 
•Concurenta imperfecta de tip monopol apare in conditiile existenţei
unei singure firme ce domină piaţa unui produs, firmă ce nu va accepta
sa preia pretul liber format pe piata, ci va urmari sa-si impuna propriul
pret , avand in vedere acelasi obiectiv al maximizarii profitului.
Formularea problemei de maxim in cazul firmei monopoliste

dacă:

atunci: este funcţia venitului

firmei
Rezolvarea problemei de maxim

presupune găsirea nivelului y al ofertei pentru care:

Vmarg(y) = Cmarg(y)
sau V/y = C/y

În cazul firmei ce opera pe o piaţă cu concurenţă perfectă exista, în plus,

egalitatea dintre venitul marginal şi preţul pieţei [Vmarg(y) = p] de unde se
deducea relaţia de optim pentru determinarea nivelului y ce maximizează
profitul firmei, de forma: p = Cmarg(y).
aria profitului unei
firme în condiţii de
monopol
Se consideră forma liniară a funcţiei inverse a cererii:

venitul producătorului:

funcţia venitului marginal

Cauzele apariţiei monopolurilor

• Una din cauzele apariţiei monopolurilor este legată de relaţia ce există între
curba costul unitar al unei firme şi curba cererii la nivelul pieţei.

• Factorul crucial, în acest sens, este aşa numitul minim eficient, adică nivelul
producţiei (y) ce minimizează costul unitar, raportat la mărimea cererii totale
a pieţei
• Dacă minimul eficient y este redus
în raport cu dimensiunea cererii
pieţei, condiţiile concurenţei
perfecte vor prevala =>

În acest caz, este loc pe piaţă pentru

multe firme, fiecare stabilind un preţ
apropiat de nivelul p* şi operând la
scară redusă

• Dacă minimul eficient are un nivel

ridicat, numai o firmă poate obţine
profituri pozitive =>

Ramura respectivă de activitate va

face obiectul intervenţiei
regulatoare a statului
Concluzii partiale – prima cauza de aparitie a
monopolurilor
Alura curbei costului unitar, care este determinată, de fapt, de natura
tehnologiei utilizate, este un aspect foarte important ce determină dacă pe o
piaţă se operează conform concurenţei perfecte sau în condiţii de monopol.
Politica economică promovată poate influenţa însă, mărimea pieţei unui produs,
prin practicile comerciale pe care le promovează =>

• dacă o ţară elimină barierele vamale în comerţul său internaţional, atunci

firmele autohtone trebuie să facă faţă concurenţei străine, abilitatea lor în ceea
ce priveşte dominarea preţului reducându-se

• dacă o ţară adoptă politici comerciale restrictive, este de aşteptat ca

firmele să aibă un comportament monopolist
Alte cauze ale aparitiei monopolurilor

• O a doua cauză a apariţiei monopolurilor o constituie formarea cartelurilor ce

se constituie prin fuziunea mai multor firme ce-şi propun să restricţioneze
oferta pentru a putea creşte preţul şi a-şi mări astfel profiturile.

• O altă cauză a dezvoltării monopolurilor o poate constitui existenţa unei firme

dominante, pe considerente istorice, în cadrul unei industrii. Această firmă
este, de regulă, prima intrată în cadrul industriei, având suficient avantaj de
cost pentru a descuraja alte firme să intre în industria respectivă.
Oligopolul

•Oligopolul descrie situatia existentei pe o piata a unui numar redus de firme ce se

confrunta cu o mare masa de consumatori (pastreaza atomicitatea cererii, dar nu si a
ofertei).

•O ramură sau o industrie este în situaţie de oligopol atunci când acţiunile unui
producător determinat au o influenţă semnificativă asupra concurenţilor săi.
Caracteristica fundamentală a structurilor de tip oligopolist este interdependenţa
acţiunilor diferiţilor vânzători; pe o piaţă de acest tip, preţurile produsului, cantitatea
vândută şi profitul unui producător determinat depind de reacţiile celorlalţi.

•În cazul oligopolului, fiecare dintre producători poate să fixeze cantitatea pe care o
oferă pe piaţă, iar preţul de vânzare şi profitul depind de ceea ce fac ceilalţi
producători.
Oligopolul

• Pătrunderea pe o piaţă cu structură oligopolistă este dacă nu imposibilă, cel

puţin dificilă. Oligopolul se protejează prin bariere similare monopolului. Astfel,
avantajele tehnologice combinate cu o producţie de scară mare, asigură
firmelor costuri unitare reduse şi o puternică flexibilitate a preţului. De regulă,
firmele mic cooperează sau fuzionează cu cele mari.

• Pe o piaţă de tip oligopolist domină două tendinţe majore: de confruntare

(deschisă sau nu) sau de cooperare.
• Prima tendinţă se rezumă la împărţirea pieţei. Atât pe termen scurt, cât şi pe termen
lung, oligopolistul urmăreşte să-şi păstreze partea sa de piaţă şi eventual să o extindă.
Confruntarea se poate desfăşura fie prin preţuri, fie prin diferenţierea produselor.
Războiul preţurilor presupune reduceri alternative şi permanente ale acestora de către
firmele rivale.
Oligopolul

• Diferenţierea produselor reprezintă o altă consecinţă a rivalităţii oligopoliste şi,

în acelaşi timp, o alternativă la concurenţa prin preţuri. Ea se dezvoltă cu atât
mai mult cu cât limitarea concurenţei prin preţuri este accentuată, iar preţul în
această situaţie nu constituie un argument puternic.

• Atunci când firmele îşi dau seama că profiturile lor depind de acţiunea lor
conjugată, iar confruntarea este defavorabilă fiecăreia, ele apar dispuse la
cooperare. În consecinţă, producătorii vor stabili împreună preţul, producţia,
împart piaţa şi iau decizii de afaceri împreună.
Oligopolul

• Modelarea comportamentului firmelor în condiţii de duopol face obiectul

jocurilor de decizie, referitoare la interacţiunea deciziilor firmelor.

• Pentru simplificarea expunerii modului de operare al firmelor in conditii

oligopoliste, se recurge la modele bidimensionale. Aceste modele au in vedere
cazul existentei a doar doua firme pe o piata, interdependenta deciziilor lor
facand obiectul analizei in cadrul modelului (duopol).
Studiul duopolului va permite relevarea caracteristicilor specifice ale
firmelor angajate într-o strategie interactivă, rezultatele fiind valabile si in cazul
modelelor ce presupun existenţa a mai mult de două firme.
Oligopolul

În teoria jocurilor sunt descrise modele de decizie secvenţială, de decizie simultană sau
jocuri de decizie cooperative.
Există patru concepte ce descriu un model (joc) de decizie secvenţială
(STACKELBERG):

- decidentul (sau firma principală) este cel ce fixează primul preţul produsului oferit;
-firma secundară este cea care preia preţul astfel fixat

sau:
- decidentul (firma principală) fixează cantitatea de producţie finală oferită;
- firma secundară preia ca predeterminată cantitatea oferită de firma principală,
adaptându-şi apoi propria producţie.
Oligopolul

Modelul de decizie simultană (COURNOT) descrie situaţia în care o firmă îşi

formulează decizia de ofertă neştiind care este alegerea celeilalte firme
(presupunând-o doar).

Jocul de decizie cooperativ descrie comportamentul firmelor ca fuzionează

formând carteluri şi căutând să fixeze preţurile şi cantităţile oferite astfel încât să
maximizeze suma profiturilor lor.
Modelul Stackelberg de decizie secvenţială
Modelul Stackelberg este folosit deseori în cazul industriilor (ramurilor) în care există o
firmă dominantă (un lider natural).

•Modelul teoretic construit de Stackelberg presupune existenta a doua firme 1 şi 2,

care trebuie să decidă asupra cantităţii ce o vor oferi pe piaţă. Firma 1 este firma
principală, ea stabilind prima cât să ofere pe piaţă: volumul ofertei sale fiind simbolizat
cu y1. Firma 2 este firma secundară şi răspunde stabilind oferta y 2.

•Fiecare firmă cunoaşte faptul că preţul de echilibru depinde de totalul producţiei

firmelor 1 şi 2, funcţia inversă a cererii pieţei fiind de forma:
p(y1 + y2).

•În procesul deciziei privind oferta sa cantitativă (pentru maximizarea profitului), firma
1 trebuie să prevadă şi cum va reacţiona cealaltă firmă (secundară), adică trebuie să ia
în considerare problema maximizării profitului firmei secundare.
Modelul Stackelberg de decizie secvenţială

Formularea problemei de optim în cazul firmei secundare apare astfel:

în care : p(y1 + y2) - cererea totală a pieţei;

y2 - oferta firmei secundare;
y1 - oferta firmei principale;
c2(y2) - costul firmei secundare.
 
Din punctul de vedere al firmei secundare, producţia firmei principale este predeterminată, considerând-o ca
pe o constantă. Firma secundară, în aceste condiţii va alege un nivel al producţiei (y2) astfel încât venitul
marginal să egaleze costul marginal în condiţiile respectivului nivel y2.
Modelul Stackelberg de decizie secvenţială

Astfel:

Din această condiţie de optim va rezulta funcţia de reacţie a firmei secundare: y2 = f2(y1), ce măsoară
cantitatea ce maximizează profitul firmei secundare ca o funcţie a producţiei firmei principale.
Exemplu:

considerăm funcţia liniară a cererii totale de piaţă: p(y1 + y2) = a - b(y1 + y2)

din ipoteză presupunem că c(y1 + y2) = 0

atunci funcţia profitului va fi de forma:

deci profitul firmei secundare va fi dat de ecuaţia:

Exemplu (continuare):
Pornind de la funcţia profitului firmei secundare (Pr2) se poate determina funcţia
venitului marginal:

iar condiţia de optim: Vm arg2  C m arg2 în ipoteza C(y1 + y2) = 0, deci a C m arg2  0 devine:
a  by1  2by 2  0

Rezultă ca ecuaţia curbei de reacţie a firmei secundare pentru exemplul considerat este de forma:
Exemplu (continuare):
In cazul firmei principale, aceasta, când ia decizia de ofertă, prevede reacţia
firmei secundare. De aceea, problema de optim în acest caz este formulată
astfel:

sau

Continuând exemplul anterior, preluând rezultatul referitor la oferta firmei

secundare:
Exemplu (continuare):

cum şi C(y1) = 0
Exemplu (continuare):
Modelul Cournot de decizie simultană

Modelul Cournot descrie comportamentul simultan a două firme, fiecare trebuind să prevadă decizia de
ofertă a celeilalte. Odată făcută previziunea, firma va alege propriul nivel al producţiei. Echilibrul
(soluţia optimă privind oferta cantitativă) se realizează în situaţia în care fiecare firmă se comportă exact
aşa cum a prevăzut cealaltă firmă că o va face, într-un cuvânt, când realitatea confirmă previziunile.
Astfel:
a
- firma 1 prevede că firma 2 va produce o anumită cantitate y ; 2

- cantitatea totală cerută de piaţă este y1  y , deci funcţia cererii pieţei este p( y1  y ) ;
a
2
a
2
Modelul Cournot de decizie simultană - continuare

problema maximizării profitului firmei 1 are formularea

- este funcţia de reacţie care, în acest caz, pune în relaţie alegerea optimă a unei firme cu
previziunile acesteia privind alegerea optimă a altei firme.

 
Analog, oferta stabilită simultan de firma a 2-a este y 2  f2 y1a . Când y1*  f1 ( y*2 ) şi y*2  f2 ( y1* ) , deci
când oferta reală a firmei 1 ( y1* ) corespunde cu previziunile făcute de firma 2 şi acelaşi lucru se aplică
ofertei reale a firmei 2, se realizează echilibrul în modelul Cournot. Fiecare firmă îşi maximizează
profitul în condiţiile în care produce exact cât a previzionat cealaltă firmă că o va face