- Ochi: icter, edem periorbitar

- Cavitatea bucală/văl palatin: peteşii, faringite, tonsilite şa

- Abdomen: Ficat/splină
- Extremităţi: articulaţii, inflamaţii, efuziuni articulare.
Examen local
În infecţii: Ei sunt inflamaţi în lupta împotriva infecţiilor originare în organele lor pe
cale de drenează, pot fi localizate în ganglioni - limfadenite. Ganglionii infectaţi sunt:
 Fermi sau elastici, fluctuenţi dacă conţinutul este lichefiat (puroi) măriţi şi calzi.
Inflamaţia se poate extinde la ţesutul supraiacent, care este roşu şi cald.
Dacă infecţia nu este tratată centru ganglionului poate să se necrozeze, rezultând în
acumularea de lichid, cu fluctuenţă – abcesul apare ca un balon cu apă. Cunoaşterea
organelor de drenaj, fiecare ganglioni au teritorii de drenaj specifice, poate să ne ajute la
precizarea cauzei adenopatiilor. După rezolvarea infecţiei ganglionii pot să rămână
permanent crescuţi elastici, moi, mici sub 1cm, fără caracteristicile descrise mai sus. Este
posibil să descoperim ganglioni palpabili micic, în teritoriul submandibular/amigdalian şi la
indivizii sănătoşi. Acestea pot fi sechelari după faringite mai vechi sau infecţii dentare.
În neoplazii: primare (limfoame) sau metastaze. În ambele cazuri aceşti ganglioni
sunt:
 Fermi, duri, blocuri ganglionare (ataşaţi unul de celălalt), ficşi (imobili pe
planurile adiacente, în special cele profunde), cresc progresiv în dinamica
procesului evolutiv.
Localizarea ggl. poate fi sugestivă pentru sediul tumorii. Bilaterali, difuzi sugerează
procese maligne sistemice (limfoame) în timp ce adenopatiile localizate unor teritorii
anatomice specifice sunt frecvent implicaţi în procese locale. Creşterea ganglionilor
localizată pe o singură parte a gâtului în teritoriul lanţului ganglionar anterior, se asociază
frecvent cu un carcinom cu celule scuamoase, intraoral sau faringian.

Adenopatie cervicală: adenopatie dr. Adenopatie cervicală: Adenopatie dr.

sec. cervicală metastatică din cervicală metastatică
cc. cu cel. scuamoase
din orofaringe.
 Adenopatie axilară stg - metastază pulmonară

Clasificare
Adenopatiile pot fi:
 Localizate: Infecţii şi dermatite - limfadenita acuta reactivă din infecţii de
focar.
Localizarea poate fi sugestivă pentru diverse etiologii:
o occipitali - inflamaţia/infecţia scalpului, rubeolă;
o retroauriculari – otită externă, rubeolă;
o preauriculari – conjunctivite virale, otită externă, boala ghearelor de
pisică;
o cervicali anteriori - infecţii faringiene, amigdale, tiroidite, limfoame,
neoplasme.
o submandibulari/submentonieri – infeţii orale, neoplasm;
o cervicali posteriori – inflamaţii ale scalpuliui, rubeolă, mononucleoză,
HIV;
o laterocervicali: limfom hodgkin, TBC, alte neoplazii;
o supraclaviculari – neoplasmele gâtului, pulmon, esofag, abdomen, sân,
limfoame;
o axilari – hidrosadenite, neoplasme: pumonare, sân, limfoame;
o inghinali – infecţii genitale, sifilis, gonorere, alte boli venerice, Herpes
genital, chlamydia, neoplasme, limfoame.
 Generalizate de regulă infecţii sistemice, colagenoze şi neoplazii:
1. Afecţiuni maligne ale ganglionilor limfatici:
- limfoamele maligne (llimfom Hodgkin sau non hodgkin)
- leucemii (leucemii acute, leucemie limfocitară cronică, leucemie
monocitară şa)
- metastaze ganglionare maligne
2. Afecţiuni benigne ale ganglionilor limfatici
- sarcoidoza (boala Besnier-Boech-Schaumann);
- histiocitoza "X";
- tezaurismozele (boala Gaucher, Niemann-Pick);
3. Boli infecţioase:
 - infecţii virale: EB, CMV mononucleoza infecţioasă, HIV/SIDA; cu
rush sau exantem cutanat, adenopatii generalizate febră, de regulă
la copii +/- hepatosplenomegalie;
- alte boli eruptive – varicela, rubeola şa,
- infecţii bacteriene: scarlatina, difteria, sifilisul, bruceloza, boala
ghearelor de pisica
- infecţii cu protozoare: toxoplasmoza;
- hepatite acute: adenopatii difuze, febră, artralgii/artrite,
hepatomegalie, icter. Diagnosticul este susţinut de probele de
laborator, transaminazele.
- Bolile cu transmitere sexuală pot să prezinte adenopatii fără alte
manifestări sistemice de boală. Diagnosticul este serologic.
4. TBC
5. Colagenozele: artrita reumatoida juvenilă – boala Still, lupusul eritematos
sistemic.
6. Reacţii medicamentoase: Dilantinul, imunizări recente se asociază cu
adenopatii difuze.
7. Sarcoidoza.

Laborator
Diagnostic pozitiv
Evaluare minimă: hemoleucogramă cu tablou, reticulocite, trombocite, CHEM,VEM,
ASAT, ALAT, Bilirubina, FAL, Rx pulmonar, PPD.
Teste suplimentare: biopsie ggl., pentru ganglionii izolaţi fără semne de infeţie sau
dermatită, duri, roşii, aderenţi de planurile iacente. PPD şi contact TBC sau TBC în
antecedente. Teste serologice pentru virusul EB, toxoplasmoză, titrul Ac CMV sau culturi,
HIV. Serologia hepatitelor virale dacă testele hepatice sunt modificate. Puncţie sternală în
caz de anemie, neutropenie, balşti – elemente tinere în periferie, sau trombocitopnie. VSH,
factor reumatoid (FR), Ac antinucleari (ANA) pentru artrite cu adenopatii. VDRL/FTA.
Biopsia ggl. este obligatorie în afara diagnosticelor clare: de ex. boli infecţioase eruptive cu
adenopatii generalizate, afecţiuni virale (mononucleoza infecţioasă) în care diagnosticul se
confirmă prin depistarea simptomelor, semnelor caracteristice cu tablou biologic şi serologic
cert, leucemii cu tablou biologic clar şa.
Puncţia aspiraţie diagnostică are o sensibilitate şi specificitate mai redusă.
Diagnostic diferenţial: adenopatii izolate: tumori glandelor salivare; procese
patologice ale glandei tiroide; şa.

Examenul aparatului locomotor

Examenul aparatului locomotor pacientul trebuie dezbrăcat, examinat static şi în

mişcare. Sistemul locomotor are trei componente majore:
- oase
- articulaţii şi ligamente
- muşchi
Simptomele
Simptomele majore ale suferinţei sistemului locomotor sunt:
· durerea: este simptomul subiectiv cel mai frecvent: înţepătoare, lancinantă,
sau pulsatilă, vie sau surdă. Ea poate fi continuă sau intermitentă, progresivă sau alternantă
ca evoluţie, bine localizată sau difuză, superficială sau profundă. Caracterul durerilor pe care
le acuză bolnavul ne poate sugera de la început diagnosticul:
 - dacă bolnavul acuză o durere lombară mai veche, care la un moment dat, în
urma unui efort de ridicare, iradiază într-unul din membrele inferioare, ne
vom gândi la posibilitatea unei hernii de disc cu lombosciatică.
- dacă durerea este fugace şi cuprinde alternativ diferite articulaţii, ne vom
gândi la un reumatism poliarticular acut.
- dacă apare, când la un genunchi, când la celălalt şi se însoţeşte de
tumefacţie articulară, hidrartroză intermitentă.
· impotenţa funcţională: al doilea sindrom subiectiv important. Poate să fie
parţială sau totală, poate să intereseze un segment de membru în totalitate sau mai multe
membre. Din punct de vedere al evoluţiei, impotenţa funcţională poate fi:
- trecătoare sau pasageră
- definitivă sau permanentă
- regresivă
- staţionară
- progresivă.
· tulburările de sensibilitate: tulburări subiective ale sensibilităţii, sub
forma unor diverse senzaţii pe piele, în muşchi, mucoase, în trunchiurile nervoase etc.
(disestezii, senzaţii anormale, amorţeli, furnicături, înţepături etc.). Aceste tulburări, frecvente
în polinevrite, scleroza în plăci, tabes etc. pot să apară şi în cervicartroze, hernii de disc sau
alte afecţiuni ale aparatului locomotor.

Examenul obiectiv
Examenul clinic obiectiv ale aparatului locomotor constă din inspecţie, palpare şi
auscultaţie, la care se vor adăuga unele manevre specifice semiologiei acestui aparat,
precum şi determinarea mobilităţii pasive, efectuarea unor măsurători şi examenul
neurologic.
1. Inspecţia
La inspecţia articulaţiilor se pot observa:
 tumefieri,
 modificări de culoare
 deformări: deviaţia degetelor, scolioza coloanei vertebrale, flexia
genunchilor, retracţia degetelor piciorului
O atenţie deosebită se va acorda distribuţiei regionale a modificărilor articulare,
element important pentru diagnosticul artritelor.
Atitudinile vicioase şi diformităţile pot să determine pe bolnav să se prezinte la medic,
chiar dacă nu sunt însoţite de durere sau de impotenţă funcţională.
Atitudinile vicioase şi diformităţile sunt în raport cu devierea segmentului faţă de
unul din planurile de secţiune.
 În plan frontal sau orizontal, devierea unui segment se poate face în afară sau
înăuntrul axului lung al segmentului respectiv. Dacă devierea se face spre
planul medial = varus, dacă devierea se face spre cel lateral = valgus.

Deformarea în varus a genunchiului, mai marcată la stg.

  Faţă de planul sagital al membrului sau segmentului, devierea se poate face
fie în sensul mişcării de flexie = genu flexum sau genu recurvatum, fie în
sensul mişcării de extensie = hallux flexus sau hallus extensus
 Coloana vertebrală are un regim aparte din punct de vedere al denumirii
sensurilor şi al derivaţiilor: devierea în flexie ventrală = cifoză; în flexie =
lordoza; iar cea laterală = scolioză.
Tumorile
Inspecţia ne poate descoperi şi existenţa unor formaţiuni tumorale maligne sau
pseudo-tumorale, de obicei unice. Formaţiunile tumorale benigne chiar dacă destind mult
ţesuturile moi, nu le modifică aspectul: tenosinovitele exudative; chisturi sinoviale; bursite.

Palparea
Prin palpare se stabileşte sensibilitatea, deformaţiile articulare sau osoase;
amplitudinea şi forţa mişcărilor în fiecare articulaţie; mişcările active şi pasive; crepitaţiile
osoase sau mişcările anormale. Trebuie efectuată cu blândeţe, adesea cu evitarea mişcărilor
bruşte, ample, dureroase, cu determinarea modificărilor de temperatură locală (care este
semn de inflamaţie).
Aspectul tegumentului
Elasticitatea tegumentului şi a ţesutului subcutanat trebuie şi ea controlată. Uneori
tegumentul prezintă îngroşări întinse, este foarte puţin elastic şi nu se poate mişca pe
ţesuturile profunde subcutanate.
Temperatura locală
Orice proces inflamator se însoţeşte de creşterea căldurii locale. Osteitele,
osteomielitele, artritele acute sau cronice se însoţesc de creşterea temperaturii locale.
Prezenţa tumorilor osoase se pune în evidenţa şi prin creşterea temperaturii locale, unul din
semnele clinice cele mai importante.
Crepitaţiile osoase
Crepitaţiile osoase sau cracmentele osoase = pocnituri imitând scârţâitul zăpezi).
Acumularea de lichid în articulaţii sau în bursele adiacente se recunoaşte prin prezenţa
fluctuentei.
Este un semn palpatoriu şi auscultatoriu, legat de existenţa fie a unor afecţiuni ale ţesuturilor
moi fie a unor afecţiuni osoase degenerative. Poate fi normal.
Hipotonia şi atonia musculară
Hipotonia musculară se pune în evidenţă prin palpare.
Hipertonia musculară
Orice afecţiune a aparatului locomotor declanşează, un grad mai mic sau mai mare
de contractura musculară, cu scopul de a se imobiliza segmentul în cauza şi a feri bolnavul
de durerile provocate de mişcarea lui.
Colecţiile intraarticulare
 Sunt evidenţiate prin palparea articulaţiilor. Semnul prezentei unei colecţii lichidiene =
fluctuenţa apare de obicei la locul în care inspecţia a decelat existenţa unei măriri de volum,
însoţită sau nu de roşeaţă, durere sau căldură locală.
Durerea provocată
Palparea unei regiuni, poate să dea bolnavului o senzaţie dureroasă caracteristică
anumitor afecţiuni. În rupturile de menisc apăsarea este dureroasă la interlinia articulară
anterointernă sau anteroexternă a genunchiului, iar în fracturile fără deplasare, punctul
dureros corespunde nivelului traiectului de fractură.
Reflexele
O manevră neurologică importantă în examenul aparatului locomotor o reprezintă
determinarea reflexelor osteotendinoase şi cutanate. Pentru aceasta se aşează bolnavul într-
o poziţie cât mai comodă în decubit dorsal.
Măsurători
Măsurătorile unui segment sunt necesare pentru aprecierea exactă a atrofiei sau
hipertrofiei acestuia, a scurtării sau alungirii lui, pentru precizarea dimensiunilor unei
diformităţi sau pentru confecţionarea aparatelor ortopedice şi a protezelor.
Investigaţii paraclinice
Radiografia osoasă standard
Puncţie biopsie articulară, citodiagnostic, cultură
Biopsie sinovială
Electrodiagnostic cu stimulare musculară
Artroscopie
CT
RMN

Atac de gută Colecţie articulară

Hidrartroză dreaptă
 Examenul sistemului muscular
Membrele trebuie expuse complet, inspectate şi palpate pentru detectarea atrofiilor,
hipertrofiilor, fasciculaţiilor, sau alte mişcări involuntare (coreea, mioclonii, tremor) sau
dezvoltare asimetrică. Flexia pasivă şi extensia membrelor la un subiect relaxat dă informaţii
asupra tonusului muscular.
Hipotrofia, atrofia musculara
Scăderea forţei şi tonusului muscular indică atrofie, dar atrofia bilaterală sau extinsă
la mai multe grupe musculare dacă nu este avansată poate să nu fie evidentă. La pacienţii
vârstnici este frecventă scăderea masei musculare – sarcopenie.
Hipotrofia şi atrofia musculara însoţesc de regulă afecţiunile aparatului locomotor.
Musculatura se atrofiază rapid în orice afecţiune care limitează posibilităţile de mişcare.
Simpla imobilizare spontană sau terapeutică a unui segment, obligând muşchii la inactivitate,
se manifestă în mod obligatoriu prin apariţia atrofiei musculare.
Atrofiile musculare pot fi şi de origine neuromusculară:
 mielopatice: atrofia musculară progresivă (boala Aran-Duchennne şi poliomielita
cronică, siringomielia, boala Werding-Hoffman, care apare în copilărie de la rădăcina
membrului)
 nevritice: polinevrite; radiculite; poliradiculonevrite: atrofii musculare localizate la
extremităţile distale şi tulburări de sensibilitate obiectivă; amitrofia Charcot-Marie:
atrofii musculare localizate la membrele inferioare (cu picioare în varus ecvin) şi
superioare, ROT abolite; nevrite interstiţiale Dejerin-Sottas: atrofii musculare caree
încep de la extremitatea distală, dureri fulgurante la membrele inferioare, cifoscolioza,
ataxie, şa.
 distrofice.
Hipertrofia musculară poate să fie fiziologică sau patologică; profesiunile manuale şi
activitatea sportivă duc la hipertrofie musculară fiziologică, însoţită de o creştere a
randamentului muscular.
Există însă unele afecţiuni, manifestate clinic prin hipertrofie musculară, în care
randamentul muscular este mult scăzut faţă de cel normal. Pseudohipertrofia apare când
ţesutul muscular este înlocuit cu ţesut fibros sau material de depozit anormale
(tezaurismoze).
Fasciculaţiile, cele mai frecvente mişcări anormale involuntare sunt fine, neregulate,
vizibile sub piele. Indică leziuni de neuron periferic, (degenerare nervoasă, leziuni nervoase
şa) uneori apare şi la persoane normale, în special la vârstnici.
 Miotonia, scăderea relaxării musculare după o contracţie susţinută apar în distrofiile
miotonice cu inabilitate de relaxare, de ex. să desfacă şi să închidă rapid mâna.

Evaluarea forţei musculare

Pentru pacienţii oboseala musculară are mai multe sensuri: astenie, impotenţă
funcţională şa. Oboseala musculară este strict localizată, apare la un anumit efort, este
precipitată sau ameliorată de anumiţi factori, şi este asociată cu diverse semne şi simptome.
Pacientul întinde membrele. Membrul cu afectat cade rapid, prezintă tremor, sau alte mişcări
involuntare.
Forţa musculară evaluată prin opunerea de rezistenţă este de regulă diminuată.
Durerea musculară sau articulară premerg unei contracţii active. În asteniile musculare
isterice forţşa musculară este nemodificată.

Examenul sistemului muscular şi osteoarticular

Pacientul in picioare:
Notam mersul si postura. Cerem pacientului sa mearga cel putin 10 m si notam mersul,
postura si miscarile articulatiilor la mers.
Evaluam coloana vertebrala, muschii paravertebrali, scapula, bazinul. Notam simetria si
alinierea sacpulei si crestelor iliace. Inspectam coloana vertebrala pentru curburi laterale.
Inspectam profilul coloanei din pozite laterala. Notam curburile cervicale, toracale si
lombare. Cerem pacientului sa se aplece inainte din talie. Notam mobilitatea, orientarea
coloanei si scapulei precum si curbura coloanei. Palpam coloana vertebrala si notam orice
deformitate osoasa si zone dureroase.
Testarea mobilitatii coloanei. Cerem pacientului sa se aplece din bazin si evaluam flexia
anterioara. Cerem pacientului sa se aplece spre spate si evaluam extensia coloanei
vertebrale. Cerem pacientului sa se incline lateral si evaluam inclinarea laterala. Cerem
pacientului sa se roteze din bazin si evaluam rotatia coloanei vertebrale.
Pacientul Sezand: 
Mainile si articulatia radiocarpiana
Inspectam mainile si incheietura mainilor.
Palpam articulatiile interfalangiene.
Palpam articulatiile metacarpofalangiene.
Notam amplitudinea miscarilor la degete.
Palpam articulatia radiocarpiana
Evaluam amplitudinea miscarilor la articulatia radiocarpiana
Evaluam forta musculara la incheietura maini.
Testam forta de strangere a maini.
Examinatorul incruciseaza degetul-3 cu degetul-2 de la pacient si cere pacientului sa tina
strans, dupa care, examinatorul incearca sa scoata degetul apreciind forta degetelor si a
maini
 Antebrat, Brat , Umar:
Inspectam si palpam muschii si oasele atebratului.
Cerem pacientului sa execute pronatia si supinatia la antebrat
Inspectam si palpam articulatia la cot. Palpam depresiunea de la nivelul olecranului si
epicondililor.Palpam articulatia cotului pentru crepitatii in timpul flexiei si extensiei.
Palpam articulatia cotului in zona marelui tubercul al humerusului. Articulatia
acromioclaviculara. Articulatia sternoclaviculara.
Prindem umarul in palma si mobilizam articulatia umarului pasiv notand orice crepitatie.
Examinam celalat antebrat si umar in acelasi fel
Notam amplitudinea miscarii la articulatia umarului. Cerem pacientului sa ridice mainile
deasupra capului. Cerem pacientului sa-si puna mainile in spatele gatului cu coatele
indepartate. Cerem pacientului sa-si puna mainile in spatele taliei. Cerem pacientului sa
extinda bratele cu palmele in sus
Testam forta musculara a membrelor superioare.
Gatul:
Inspectam musculatura gatului anterior si posterior.
Palpam coloana vertebrala cervicala si musculatura corespunzatoare.
Testam amplitudinea miscarii la gat. Cerem pacientului sa flecteze barbia pe torace.
Cerem pacientului sa faca extensia gatului. Cerem pacientului sa atinga cu urechea
umarul de fiecare parte. Cerem pacienttului sa intoarca privirea catre fiecare umar.
Pacientul in decubit dorsal
Glezne si Picioare:
Inspectam membrele inferioare pentru forma musculara si simetria
Inspectam gleznele si picioarele.
Palpam articulatiile metatarsofalangiene.
Palpam gleznele si tendonul Achile.
Testam amplitudinea miscarii pasive din articulatia gleznelor. Testam pasiv amplitudinea
miscarii la glezne
Totul se repeta contralateral
Simultan se testeaza dorsiflexia si flexia plantara la glezna. Cerem pacientului sa flecteze
picioarele si ne opunem flexiei cu mainile.
Membrele inferioare:
Palpam musculatura membrelor inferioare, intai in dreapta si apoi stanga.
Testam forta musculara a picioarelor si soldului in flexie. Cerem pacientului sa extinda
picioarele . Examinatorul fixeaza picioarele deasupra genunchilor si cere pacientului sa
ridice picioarele.
Test pentru abductia din sold: Examinatorul tine mainile pe zona laterala a genunchilor si
cere pacientului sa faca abductia.
Test pentru adductia soldului. Examinatorul cere, pacientului cu membrele inferioare in
abductie, sa faca adductia, tinand palmele pe partea interna a geunchilor
Palpam articulatia genunchilor
Palpam bursa suprarotuliana de fiecare parte a tendonului quadriceps
Flectam genunchii si palpam pentru crepitatii.
Testam pentru flexia genunchilor. Cerem pacientului sa flecteze genunchii si sa sprijine
picioarele pe masa , apoi incercam sa extindem membrele inferioare ale pacientului.
Examinarea se face bilateral, simetric
Testam Amplitudinea miscarii la genunchi si solduri. Cerem pacientului sa execute flexia
din genunche la un membru si sa extinda celalalt membru, dupa care executam manevre
de rotatie a membrului flectat catre interior sau exterior. Repetam manevrele la membrul
opus.
Pacientul in ortostatism
Testam forta musculara a trunchiului. Cerem pacientului sa se ridice in picioare.