Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3
* 16 SL
Gomo (1.1)
3 GV2
L
GV V T (1.2)
Tt
3
* 16 SL Tt2 1
Gomo K (1.3)
3 LV2 T 2 T 2
1
sau rcr k
T
La valori ale razei sub raza critică ( r r * ) în topitură apar clustere sau
embrioni, iar la valori r r * apar nuclee.
Pentru metalele pure, nucleerea omogenă este posibilă la grade de
subrăcire care depăşesc valoarea critică T N , care, conform cu lucrările lui
Turnbull, este de cca. 0,2 Tt.
În practică, fenomenele de nucleere în topituri au loc la grade de subrăcire
mult mai mici. Acest fapt este atribuit prezenţei unor substraturi catalizatoare
(particule solide sau neomogenităţi ale formei de turnare). Raza critică a nucleului,
la nucleerea eterogenă, este dependentă de energia liberă superficială la interfaţa
substrat/lichid. În aceste condiţii, variaţia energiei libere este reprezentată prin
relaţia:
omo 2 cos 1 cos
*
2
Ghet Gcr (1.5)
4
* *
sau Ghet S () Gomo
în care: este unghiul de contact dintre substratul solid (particule solide, perete
formă) şi nucleul cristalin care se formează din topitură.
Nucleerea eterogenă este mult mai uşor de realizat în practică prin adaosul
de particule solide (inoculanţi) în topitură, înainte de solidificare, dacă unghiul
< 90o.
Viteza de nucleere în acest caz (nucleere eterogenă) atinge pragul critic la
un grad de subrăcire mult mai mic decât la nucleerea eterogenă (figura 1.1 şi figura
1.2).
N
~ 0,2 Tm
Nucleere
omogenă
Nucleere
ΔG* eterogenă
~ 0,02 T ΔG*omo
m
ΔG* T pentru
Valoarea critică
het
o nucleere
Fig. 1.1. Comparaţie între vitezele de nucleere la germinarea detectabilă
omogenă şi eterogenă
a 0
ΔT
N
N N
het omo
b 0
ΔT
4 FINISAREA GRANULAŢIEI ALIAJELOR DE ALUMINIU
Temperatura
peritectică
Fig. 1.4. Corespondenţa de reţea între TiB2, AlB2, TiC şi Al, în comparaţie cu
cea dintre Al şi TiAl3:
Al în reţeaua Al, Al în reţeaua compusului, B, C, Ti
Tabelul 1.1
Caracteristici ale compuşilor potenţiali nucleanţi
1. TEORIA PROCESELOR DE NUCLEERE ŞI DE FINISARE A GRANULAŢIEI 9
Diferenţa parametrilor
Subrăcirea (T),
Compus Relaţiile cristalografice (%), pe direcţia o
C
a b
Al3Ti (221)Al(001)Al3Ti 0 – 0,25 –
[010]Al[113] Al3Ti 3...5
(001)Al(001) Al3Ti 5,2 5,2
[100]Al[100] Al3Ti
Al3(Ti,B) (011)Al(001) Al3Ti – 0,6 5,2 0
[011]Al[110] Al3Ti
(111)Al(110) Al3Ti – 5,1 – 14,3 –
AlB2 (111)Al(001) AlB2 – 5,9 –5,0 0,5...1
TiB2 Nu s-a observat – – 0...0,3
TiC (001)Al(001) TiC 6,5 6,5 0
Prin urmare, realizarea unei epitaxii aproape perfecte a -Al, pe cel puţin
una dintre feţele cristalului substratului, este o condiţie necesară pentru o nucleere
eficientă. Până în prezent nu s-a studiat epitaxia între Al şi TiB2, totuşi o analiză
calitativă se poate efectua pe baza fenomenelor de împingere (respingere) şi
captare a particulelor în timpul solidificării.
La solidificarea topiturilor metalice probabilitatea termodinamică de
respingere a particulelor de către interfaţa de solidificare se determină din energia
netă interfacială ( 0 ):
0 PS PL (1.7)
3,85-4,05
Aluminiu
Titan
3,85-4,05 Atomi în
Aluminiu 5,22-4,96
compuşi
Bor
Teoria „hipernucleerii”
Această teorie, propusă de Jones, sugerează că materialul cu 2% Ti poate
rămâne solid la temperaturi sub 690oC şi ar putea constitui substratul cu o depunere
solidă de -Al capabil să se menţină ca un prenucleu peste temperatura de
solidificare a topiturii. Această concluzie derivă din diagrama ipotetică de fază în
Temperatura, oC
Ti, % masice
12 FINISAREA GRANULAŢIEI ALIAJELOR DE ALUMINIU
Performanţă
calitativă
de nucleere
în aluminiu
DPR
%
TiB2
Al Al Ti +
Fig. 1.8. Particulă
TiAl TiBde TiB2
3 2
-Al
TiAl3
nucleere
TiB2
TiAl3 TiAl3
TiB2
1. TEORIA PROCESELOR DE NUCLEERE ŞI DE FINISARE A GRANULAŢIEI 15
Fig. 1.9. Reprezentarea schematică a etapelor nucleerii -Al folosind finisor TiBAl
TiB2
Ti în soluţie
cu Al
TiB2 (1-2μm)
Cristalul de Al
nucleat pe TiAl3 Plăcuţe de TiB2
submicronice
Depuneri de TiAl3
pe feţele TiB2
Topitură
Nucleu ineficient
depus pe TiB2
Solidificarea şi creşterea cristalelor Nuclee în topitura de Al
Fig. 1.10. Mecanismul de nucleere a grăunţilor α-Al, la utilizarea prealiajului finisor TiBAl
explicării finisării granulaţiei aliajelor de turnătorie, care este mult diferită de cea a
aliajelor deformabile.
Din cercetările privind efectul impurităţilor a rezultat că paradigma a
trebuit să includă şi influenţa elementelor de aliere, ca elemente dizolvate asupra
procesului de finisare a granulaţiei, putându-se astfel explica unele rezultate
contradictorii.
Este dezvoltat un important concept şi anume factorul de restricţionare a
creşterii grăunţilor, GRF, dând posibilitatea cuantificării procesului de segregare a
elementelor la solidificare. GRF este un indice de măsurare a efectului de
restricţionare a creşterii elementului dizolvat în funcţie de creşterea interfeţei solid-
lichid a grăunţilor noi care se dezvoltă în topitură. Se defineşte prin formula
mc0(k-1), unde m este gradientul fazei lichide reprezentat printr-o linie dreaptă, c0
este concentraţia elementului dizolvat în aliaj, iar k este coeficientul de repartiţie a
concentraţiei lichid-solid la echilibru la interfaţa de creştere (adică, k=cs/cl la
temperatura interfeţei) (figura 1.11). Valorile tipice pentru aceşti parametri pentru
elementele de aliere utilizate în mod obişnuit sunt prezentate în tabelul 1.2.
Tm
Temperatura
m lichid
GRF
ΔTs
P
cs cl
solid solid +
lichid
kc0 c0
Conţinutul de element dizolvat
Fig. 1.11. Diagrama idealizată a unui sistem binar cu k<1 şi m negativ
Tabelul 1.2
Potenţialul de segregare al unor elemente în aluminiu
Concentraţia maximă
Element ki mi (ki-1)m Tipul reacţiei
(% masice)
Ti ~9 30,7 245,6 0,15 peritectică
Ta 2,5 70 105 0,10 peritectică
V 4,0 10,0 30,0 ~0,1 peritectică
Hf 2,4 8,0 11,2 ~0,5 peritectică
Mo 2,5 5,0 7,5 ~0,1 peritectică
Zr 2,5 4,5 6,8 0,11 peritectică
Nb 1,5 13,3 6,6 ~0,15 peritectică
Si 0,11 -6,6 5,9 ~12,6 eutectică
Cr 2,0 3,5 3,5 ~0,4 peritectică
Ni 0,007 -3,3 3,3 ~6,0 eutectică
Mg 0,51 -6,2 3,0 ~3,4 eutectică
Fe 0,02 -3,0 2,9 ~1,8 eutectică
Cu 0,17 -3,4 2,8 33,2 eutectică
Mn 0,94 -1,6 0,1 1,9 eutectică
m k 1 c0
P (1.8)
k
AlTi5
AlTi5B1
Fig. 1.12. Efectul finisării granulaţiei la adaosul de finisor de granulaţie
AlB4
În urma acestor cercetări apare întrebarea de ce fenomenul de finisare a
granulaţiei este aşa de diferit în cazul aliajelor de turnătorie faţă de aliajele
deformabile. Răspunsul ar putea fi efectul elementului dizolvat asupra finisării
granulaţiei şi, mai exact, asupra nucleerii şi creşterii grăunţilor.
% Ti (B) de adaos
Efectul Ti, Si şi Fe dizolvate a fost studiat de Johnsson şi de Johnsson şi
Bäckerud [30, 31]. S-a constatat că aceste elemente au restricţionat viteza de
creştere a dendritelor, adăugându-se efectul fiecăruia, cuantificat prin GRF. Spittle
şi Sadli au efectuat experimente similare utilizând aceeaşi compoziţie AlTi5B1
pentru o gamă largă de elemente dizolvate, constatând reducerea rapidă a
dimensiunii grăunţilor cu valoarea GRF. Aceste date sunt prezentate în funcţie de
GRF, în figura 1.13, împreună cu datele prelucrate de Johnsson.
Ambele seturi de date indică o scădere rapidă a dimensiunii grăunţilor în
condiţiile în care adaosul ulterior de elemente dizolvate a produs un efect minor.
Din datele furnizate de Johnsson se constată faptul că la GRF peste 20,
dimensiunea grăunţilor a început să crească, fenomen care nu a fost constatat de
Spittle si Sadli [32, 33], nivelurile acestora de adaos fiind foarte mici. Efectul Si, ca
element dizolvat la un conţinut de ~3%, a constat într-o finisare optimă a
granulaţiei, în timp ce Ti este cel mai puternic segregant în aliaje de aluminiu de
puritate ridicată, fiind necesar doar în proporţie de ~0,1% în condiţii de eficacitate
maximă din punctul de vedere al finisării granulaţiei. Acestea sunt cu aproximaţie
echivalentul GRF (adică 17,7 pentru 3% Si şi 24,5 pentru 0,1 % Ti).
22 FINISAREA GRANULAŢIEI ALIAJELOR DE ALUMINIU
Mărimea de grăunte, μm
Temperatura de topire
Temperatura lichidus
Temperatura de nucleere
Zona de nucleere
Tabelul 1.3
Prezentarea sumară a principalelor teorii privind finisarea granulaţiei
din punctul de vedere al nucleerii şi al efectului elementului dizolvat
TiB2, %
Temperatura, oC
Durata, sec.
30 FINISAREA GRANULAŢIEI ALIAJELOR DE ALUMINIU
Ti, % masice
1000
800
Fig. 1.19. Dimensiunea grăunţilor pentru sistemele Al-2Si şi Al-0,05Ti,
cu şi fără adaos de TiB2, la o viteză de răcite de 0,7°C/s, în creuzete de grafit
600
Al-2Si
400
Din figura 1.20 se observă că adaosul particulelor de TiB 2 în sistemul AlSi2
Al-0,05Ti
favorizează creşterea temperaturii de nucleere, ceea ce este de aşteptat când se
adaugă200
finisori.
De asemenea, GRF-ul dă indicaţii privind finisarea granulaţiei, ceea ce
înseamnă 0 că pentru o anumită valoare a GRF, finisarea granulaţiei va fi aceeaşi fără
fara adaos de Ti cu adaos de 0,01%TiB2
a conta tipul de element dizolvat adăugat.
Densitatea particulelor de nucleant ar trebui, de asemenea, să influenţeze
finisarea granulaţiei. Când nu s-au adăugat particule de nucleant, finisarea
granulaţiei pentru AlTi0,05 a fost mai redusă decât pentru AlSi2, chiar dacă au
avut acelaşi GRF. O explicaţie ar putea fi prezenţa unor mici cantităţi de TiC în
prealiajul AlTi6, acesta fiind recunoscut ca un nucleant eficient pentru aliajele de
aluminiu. Carbonul este oricum existent, iar acest lucru explică de ce adaosul de Ti
este atât de eficient pentru finisarea granulaţiei.
Temperatura, oC
AlSi2TiB2(0,01)
AlSi2
Fig. 1.20. Curbele de răcire înregistrate cu termocuple în Al-2Si şi Al-2Si-0,01TiB 2
Durata, sec.
1. TEORIA PROCESELOR DE NUCLEERE ŞI DE FINISARE A GRANULAŢIEI 33
Tabelul 1.4
Dimensiunile grăunţilor aliajelor AlSi2 şi AlTi0,05 cu şi fără adaos de TiB2
Dimensiunea grăunţilor, Dimensiunea grăunţilor, Densitatea
Aliaj
(0% TiB2) (0,01% TiB2) de grăunţi
Al-2Si 837 μm 291 μm 39 grăunţi/mm3
Al-0,05Ti 223 μm 195 μm 45 grăunţi/mm3
Din tabelul 1.4 rezultă că numărul grăunţilor noi formaţi prin adaosul a
0,01% TiB2 este acelaşi pentru AlTi0,05 şi AlSi2. Aceasta arată că elementul
dizolvat influenţează în aceeaşi măsură eficacitatea finisării nucleanţilor adăugaţi.
Prin urmare, deoarece la adăugarea a 0,01%TiB 2 în ambele tipuri de aliaje se
formează acelaşi număr de grăunţi, condiţiile constituţionale sunt echivalente.
Această observaţie este importantă deoarece demonstrează că teoria nucleerii
duplex nu este valabilă. Dacă este necesar un strat de Al 3Ti pentru a creşte
semnificativ puterea TiB2, se poate presupune că adaosul de nucleanţi TiB 2 în
sistemul Al-Ti ar avea, în mod proporţional, un efect mult mai mare asupra finisării
granulaţiei decât adaosul acestora în sistemul AlSi2. Oricum, adaosul a 0,01% TiB2
în sistemele AlTi0,05 şi AlSi2 a condus la creşterea densităţii în aceeaşi proporţie
(tabelul 1.4). Prin urmare, chiar dacă se formează un strat de Al 3Ti pe suprafaţa
particulelor de TiB2, creşterea puterii acestor particule nu este semnificativă.
Se poate concluziona faptul că atât TiB 2 cât şi alte boruri sunt nucleanţi
puternici pentru aluminiu. Formarea Al3Ti pe particulele de TiB2 nu este necesară
pentru creşterea puterii de nucleere pentru α-Al.
Rezultatele prezentate aici susţin paradigma elementului dizolvat, acesta
demonstrându-se a fi un factor foarte important care influenţează dimensiunea
grăunţilor chiar în prezenţa unui nucleant bun cum este TiB 2. Modelul calitativ al
finisării granulaţiei poate fi dezvoltat pe baza paradigmei şi a concluziilor
rezultatelor experimentale. Din acest model rezultă clar rolul elementelor de
segregare şi a particulelor de nucleant în producerea fenomenului de finisare a
granulaţiei. Pe baza acestui model, în conformitate cu diagrama din figura 1.18, se
poate alege finisorul potrivit pentru tipul de aliaj de aluminiu.
Figura 1.21 explică multe dintre problemele pe care cercetătorii le-au
întâmpinat în înţelegerea mecanismului de finisare a granulaţiei, atât pentru aliajele
de turnătorie, cât şi pentru cele deformabile.
După cum s-a prezentat anterior, substraturile de nucleere au reprezentat
principala preocupare a cercetătorilor. Deoarece elementele dizolvate influenţează
semnificativ comportarea finisorului, cercetătorii nu au putut stabili un model
comportamental general valabil tuturor tipurilor de aliaje de aluminiu. Aliajele
34 FINISAREA GRANULAŢIEI ALIAJELOR DE ALUMINIU
Distanţa medie dintre centrii grăunţilor (dn) este mai mică în cazul unui
nucleant puternic, nucleerea apărând în faza iniţială de dezvoltare a zonei
constituţionale în condiţiile prezenţei particulelor de nucleant. Valoarea dn depinde
de compoziţie şi profilul termic şi există Tle - Tactual = Tn.
Odată cu creşterea concentraţiei particulelor de nucleant, la o distribuţie
aleatorie în topitură, un număr tot mai mare va fi în interiorul dn. Este posibil ca, în
loc să se activeze fiecare particulă de nucleant, cum ar fi de aşteptat la concentraţii
mici de nucleant, se activează din două în două particule, sau mai mult. La
adăugarea ulterioară de particule de nucleant, în condiţiile în care există deja un
număr semnificativ, este greu de presupus că acestea vor mai constitui centri de
nucleere.
Dacă se cunoaşte subrăcirea la nucleere pentru substraturi şi există
posibilitatea modelării dezvoltării unei zone constituţionale, s-ar putea estima
dimensiunea teoretică minimă a grăunţilor. Suplimentar, în figura 1.22 se arată că
un gradient de temperatură negativ în metal afectează volumul subrăcirii. Profilul
gradientului depinde de viteza de evoluţie a căldurii latente de solidificare a
dendritelor şi de fluxul termic în metal. Prin urmare, pentru calculul profilului
zonei de subrăcire constituţională la difuzia elementului dizolvat este necesară
cunoaşterea difuziei termice, a evoluţiei căldurii latente, pierderea termică prin
cochilă şi viteza de creştere a grăunţilor pentru o anumită compoziţie de aliaj.
Fig. 1.23. (a) Profilul zonei constituţionale pentru cazul unei subrăciri constituţionale
maxime în zona din faţa grăunţilor constituind centrii de creştere pentru AlTi0,02
(b) Curba de distribuţie estimată pentru ΔTn pentru adaos de particule de TiB2 în Al-0,02Ti
Bibliografie