Plan de lectie

1. Generalitati
2. Baze purinice
2.1 Sinteza
2.1.1. Calea de novo
2.1.2. Reutilizarea
2.2 Degradare
3. Baze pirimidinice
3.1.1 Sinteza
3.1.1. Calea de novo
3.1.2. Reutilizarea
3.2 Degradare
4. Transformarea nucleotidelor monofosfat in nucleotide di si tri fosfat
5. Formarea deoxiribonucleotidelor
1. Generalitati

Nucleotidele sunt compusi cu structura complexa utilizati de organism ca:

 Unităţile structurale ale acizilor nucleici: ADN, ARN

 Rezerve energetice - nucleozid trifosfaţi (ATP, UTP) - legături macroergice (tip
fosfo-anhidridă)
- participă la reacţii de sinteză (endergonice)
 Activatori ai precursorilor metabolici care participă la reacţii de sinteză:
- UDP-glucoza, UDP-glucuronat
- CDP-colina
- S-adenozil-metionina
 Componente structurale ale unor coenzime:
- NAD, NADP, FAD, CoA
 Semnalizatori celulari → nucleotidele ciclice au rol de mesageri secunzi
- AMPc, GMPc

Din punct de vedere chimic un nucleotid este o structura complexa alcatuita din trei elemente:
a. baza azotata
b. pentoza
c. grupare fosfat
a. Bazele azotate care intra in alcatuirea nucleotidelor sunt de doua tipuri : baze purinice si
pirimidinice:
bazele purinice sunt adenina (A) si guanina (G) :

bazele pirimidinice sunt citozina (C), uracilul (U) si timina (T):

Tautomerie - amino - imino

- lactam - lactim
b. Pentoza (numita si zahar) este o structura heterociclica formata din 5 atomi de carbon (penta).
Pentozele care in alcatuirea nucleotidelor sunt riboza si un derivat al acesteia deoxiriboza (careia
ii lipseste gruparea OH la C2).

c. Gruparea fosfat provine de la acidul fosforic:

O baza azotata atasat la carbonul anomeric (cel care nu apartine ciclului) al unei pentoze (printr-
o legatura N-glicozidica) formeaza un nucleozid. Intr-un nucleozid atomii apartinand bazei
azotate sunt numerotati cu cifre arabe, iar atomii apartinand pentozei cu cifre arabe prim.
Denumirile nucleozidelor corespunzatoare pentru cele 5 baze azotate sunt:

Atasarea unei grupari fosfat la gruparea 5’–OH (printr-o legatura esterica) a unui nucleozid duce
la formarea unui nucleotid.

Atasarea mai multor gurpari fosfat duce la formarea de mono/di/tri fosfat nucleotide a caror
structura generala poate fi reprezentata:
Denumirea unui nucleotid contine numele nucleozidului (baza azotata si pentoza) si a numarului
de grupari fosfat atasate (MP monofosfat, DP difosfat, TP trifosfat). Daca nucleotidul contine
deoxiriboza in fata acestuia de gaseste prefixul “deoxi” notat cu “d”

Exemplu:

ATP = adenozin trifosfat dATP = dezoxiadenozin

trifosfat

Bază azotată Nucleozid Nucleotid

Adenina Adenozina AMP (acid adenilic)
Dezoxi-adenozina dAMP (acid dezoxi-adenilic)
Guanina Guanozina GMP (acid guanilic)
Dezoxi-guanozina dGMP (acid dezoxi-guanilic)
Citozina Citidina CMP (acid citidilic)
Dezoxi-citidina dCMP (acid dezoxi-citidilic)
Uracil Uridina UMP (acid uridilic)
 Timina Dezoxi-Timidina dTMP (acid dezoxi-timidilic)

Datorita importantei lor, in organism exista un fond comun de nucleotide care este asigurat prin
procese comune bazelor purinice si pirimidinice:
- sinteza de novo
- sinteza prin reutilizarea bazelor azotate
- interconversia nucleotidelor

2 Metabolismul Bazelor Purinice

2.1 Sinteza
Sinteza bazelor purinice se realizeaza pe 2 căi:
2.1.1 Sinteza de novo - pornind de la precursori simpli (in principal in ficat)
2.1.2 Calea de salvare - prin reutilizarea bazelor libere (in majoritatea
celulelor in creier si limfocite ca mecanism principal)
Atat in sinteza de novo cat si in calea de reutilizare elementul de plecare este riboza:

2.1.1. Biosinteza de novo

Are loc in principal in ficat, in citosplasma si prezintă următoarele particularitati :
- produsul de plecare este riboza
- pe riboza este construit nucleul de purina rezultând un nucleotid (nu baza azotata
libera) comun numit IMP(inozin monofosfat)
- din IMP se vor sintetiza AMP si GMP
- nucleotidele sintetizate (AMP, GTP) sunt ribonucleotide care ulterior sunt
transformate in dezoxiribonucleotide
Elementele componente sunt furnizate de:
- riboză-5-P
- aminoacizii: Gly, Gln, Asp
- CO2 si acidul tetrahidrofolic (FH4) donor a 2 atomi de C, sub formă de N10-
formil FH4

Sinteza precursorului comun IMP plecând de la riboza-5-fosfat are loc intr-o succesiune de 11
reacţii.
Primele doua reacţii in calea de sinteza sunt catalizate de:

1- PRPP sintetaza care catalizeaza transferul grupării pirofosfat de la ATP la riboză-5-P,

rezultand PRPP (5-fosfo-ribozil-1-pirofosfat)
2- PRPP glutamin amido-transferazei care catalizează ataşarea grupării amino provenind
de la glutamina la PRPP rezultând 5-fosfo-ribozil-amina (legătură b-N-glicozidică).
Gruparea NH3 conţine atomul de azot care va deveni N9 in viitorul nucleu purinic
In următoarele 9 reacţii se realizează construirea pas cu pas a nucleului de purină.
Întreg procesul este unul endergonic in care se consuma 6 moli ATP pentru sinteza unui mol
IMP in care baza azotata se numeşte hipoxantina.

După obţinerea precursorului comun IMP acesta este convertit atat la AMP cat si la GMP
conform reacţiilor:
Adenozin monofosfat (AMP) este obtinut din IMP in doua reactii catalizate de :
- Adenilosuccinat sintetaza care ataseaza acidul aspartic la IMP rezultând
adenilosuccinatul, reacţie in care se consuma o molecula de GTP (echivalent 1
ATP)
- Adenilosuccinat liaza care indeparteaza fumaratul

Guanozin monofosfatul (GMP) este obtinut din IMP tot in doua reactii catalizate de :
- IMP dehidrogenaza care oxidează hipoxantina la xantina rezultând xantozin
monofosfat (XMP)
- GMP sintetaza care ataseaza gruparea NH2 provenind de la glutamina, reacţie in
care se consuma echivalentul a 2 ATP (ATPAMP + PPi)

Cu alte cuvinte plecand de la IMP consumul energetic total pentru un mol de AMP se consuma
echivalentul a 7 molecule ATP respectiv 8 molecule ATP pentru un mol de GMP.
Ulterior moleculele de AMP/GMP sunt convertite la ADP/GDP prin transferul unei grupari
fosforil de la ATP in prezenta unor nucleozid monofosfat kinaze specifice (care au specificitate
ptr baza azotata).
Conversia GDP  GTP implica transferul unei noi grupari fosforil de la ATP in prezenta unor
nucleozid difosfat kinaze, in timp ce conversia ADP  ATP este realizata in principal pe seama
fosforilarii oxidative.
Reglarea sintezei bazelor purinice este realizata la nivelul a 4 enzime astfel:
PRPP sintetaza (1), amidofosforibozil transferaza (2), adenilo succinat sintetaza (3), IMP
dehidrogenaza (4).

Primele doua enzime reglează sinteza de IMP, ultimele doua reglează sinteza de AMP respectiv
de GMP.
Enzima 1 care catalizeaza sinteza PRPP nu este enzima limitanta de viteza deoarece PRPP este
utilizat atat in sinteza de novo a bazelor pirimidinice cat si in calea de salvare a purinelor si
pirimidinelor. Enzima este inhibata atât de ADP cat si de GDP avand doua situri alosterice
distincte pentru cele doua nucleotide.
Enzima 2 este enzima limitanta de viteza si este puternic inhibata de AMP/GMP produşii finali
de metabolism.
Enzimele 3 si 4 care sintetizează AMP respectiv GMP sunt inhibate alosteric de produşii finali
de metabolism. Sinteza se AMP este dependenta de GTP al cărui precursor este GDP in timp ce
sinteza de GMP este condiţionata de consumul de ATP al cărui precursor este ADP [Mark].
Acest mecanism serveşte ca un mecanism care sa asigure un echilibru intre cele doua forme:
cand ATP (provenind din AMP) este suficient acesta favorizează sinteza de GMP---->GTP.

*Inhibitori ai sintezei purinelor

a. Inhibitorii sintezei purinelor prezinta mecanisme diferite care servesc scopului comun de a impiedica
diviziunea celulara atat in cazul microorganismelor cat si celulelor cu multiplicare rapida patologica (celule
tumorale). De exemplu, sulfonamidele inhiba competitiv sinteza acidului folic bacterial, incetinind sinteza
bazelor purinice, avand activitate bacteriostatica. Deoarece celulele umane nu pot sintetiza acidul folic
sulfamidele nu interfera cu funcțiile celulare.
 b. Trimetoprim (analog structural al acidului folic) inhibă selectiv dihidrofolat reductaza bacteriana avand
activitate antibacteriană puternică.
Metotrexatul (alt analog structural al acidului folic) inhiba activitatea dihidrofolat reductazei celulare
(reducerea F-->FH2-->FH4) si implicit a sintezei nucleotidelor purinice prin urmare si a ADN. El prezinta
activitate antitumorala dar in acelasi timp este toxic ptr celulele cu diviziune crescuta (celule epiteliale).
c. Acidul micofenolic este un inhibitor necompetitiv al IMP dehidrogenazei (IMPDH) diminuand rapid
proliferarea limfocitelor Tsi B, prevenind astfel rejectul grefei.

2.1.2 Calea de salvare

Sinteza de novo a unei molecule de nucleotid (AMP/GMP) consuma o cantitate considerabile de

(7/8 moli de ATP). Din acest motiv bazele purinice sunt mai curând reciclate (cu randament
90%) decât sintetizate de novo, printr-un mecanism numit calea de salvare. Cu alte cuvinte in
urma degradarii acizilor nucleici rezulta baze azotate care sunt refolosite/reutilizate. Prin urmare
calea de salvare este asociata cu degradarea nucleotidelor (vezi degradarea).
Acest mecanism se desfasoara in principal in ţesuturile extrahepatice, in creier si mai ales in
unele celule ale sistemului imun ( limfocite).

Enzimele implicate in procesul de „salvare” a bazelor azotate sunt:

APRT adenil fosforibozil transferaza pentru recuperarea adeninei

HGPRT* hipoxantin guanin fosforibozil transferaza pentru recuperarea hipoxantinei si

guaninei
Ambele enzime catalizeaza aceeasi reactie bazele azotate fiind diferite. Atat APRT cat si
HGPRT transfera gruparea riboza 5-fosfat pe o molecula de baza azotata generand un nucleotid
si eliminand o molecula de pirofosfat conform mecanismului general.

AMP si GMP sintetizat pe aceasta cale inhiba enzima limitanta din procesul de sinteza de novo si
sunt economite astfel substrate si energie.
O afectiune determinata de un deficit enzimatic prezent in calea de salvare este Sindromul
Lesch-Nyhan cauzat de deficitul HGPRT (enzima 5) caracterizat de :
- hiperuricemie severa cauzata de incapacitatea reutilizarii bazelor purinice urmata de
degradarea lor accentuata si producerea excesiva de acid uric
- diminuarea cantitatii de GMP (ca urmare a degradarii accentuate) are ca efect eliminarea
inhibarii enzimei limitante de viteza din sinteza de novo (enzima 2). Prin urmare calea de
sinteza este activata rezultand o sinteza excesiva de nucleotide purinice, care neutilizate,
genereaza cantitati crescute de acid uric
- manifestări neurologice: retard mental, manifestări neuro-psihice bizare (tendință la
automutilare).

2.2 Degradarea nucleotidelor purinice

Inelul purinic nu poate fi degradat de aceea este eliminat aproape neschimbat sub forma de acid
uric.
Nucleotidele rezultate din degradarea materialului genetic, din aport alimentar sau obtinute in
exces in sinteza de novo sunt metabolizate in procese care nu au ca scop furnizarea de energie ci
mai ales reutilizarea sau reconversia compusilor rezultati si doar excesul este excretat sub forma
acidului uric.
Degradarea nucleotidelor purinice se desfasoara in mai multe directii:
- reactii de dezaminare prin care este eliminat NH3 si poate fi realizata si interconversia
nucleotidelor
- reactii de indepartare succesiva a componentilor sub actiunea nucleotidazelor,
fosforilazelor pana la bazele purinice libere
 - degradarea bazelor purinice la acid uric

Nucleotidele purinice rezultate in urma degradarii acizior nucleici sunt AMP si GMP.
AMP este dezaminat in prezenta unei enzime numita adenilat dezaminaza (ADA) cu formare de
IMP.
GMP si IMP sufera un mecanism comun in urma caruia pierd gruparea fosfat in prezenta unor
enzime numite 5’-nucleotidaze, rezultand nucleozidele corespunzatoare. Acestea pierd riboza,
intr-o reactie ulterioara de fosforilare, sub actiunea unor enzime numite nucleozid fosforilaze
rezultand hipoxantina respectiv guanina.
Hipoxantina este convertita in prezenta xantin oxidazei la xantina.
Guanina este convertita in prezenta unei dezaminaze denumita guanaza (guanin dezaminaza) tot
la xantina.
Xantina este apoi convertita in prezenta xantin oxidazei la acid uric excretabil in urina. In cursul
reacţiei catalizata de xantin oxidaza se formează H2O2.

Afectiuni ce apar in metabolismul nucleotidelor purinice:

A. in calea de sinteza
1. Mutatii la nivelul PRPP sintetazei (enzima nr 1 variantă a enzimei cu Km ↓ =
afinitate mare) si a PRPP Gln amido-transferazei (enzima nr 2 mutaţie la nivelul
situsului alosteric care scade sensibilitatea la controlul prin feed-back negativ)
precum si a deficitului de Glucoza 6-fosfataza determina aparitia gutei caracterizata
de hiperuricemie. Hiperuricemia reprezinta cresterea concentratiilor sanguine de acid
 uric si acumularea in articulatii, tesuturi moi si caile urinare sub forma de de cristale
numite tofi. La nivelul articulatiilor tofii produc fenomene inflamatorii care determina
aparitia artritei iar la nivelul cailor renale cauzeaza formarea de calculi renali (litiaza
renala).
2. Deficitul de APRT si HGPRT (enzima nr. 5) determina sindromul Lesch-Nyhan
(retard mental, manifestări neuro-psihice bizare-tendință la automutilare)
Hiperuricemii pot fi:
- primare atunci cand sunt cauzate de deficite genetice (deficit enzimatic al enzimei
1, 2, 5, glucozo-6 fosfataza, )
- secundare consecinta a altor afectiuni. Acumularea de acid uric este cauzata de
degradarea accelerata a acizilor nucleici celulari (leucemii; chimioterapie,
radioterapie sau ca urmare a diminuarii excreţiei renale a acidului uric in cazul
unei insuficienţe renale.
Tratamentul hiperuricemiilor este realizat prin administrare de alopurinol (vezi capitolul
enzime).

B. in calea de degradare

1. deficitul de ADA (enzima nr. 6) determina imunodeficienta. Deficitul de adenozin

deaminaza (ADA) determina acumularea de dATP puternic inhibitor al ribonucleotid
reductaza (enzima care catalizeaza conversia ADPdADP). Sinteza de ADN este
blocata ca urmare a diminuarii formarii de deoxiribonucleotide si sunt afectate in
special limfocitele T si B implicate in procesele imune. Copii care sufera de acest
deficit trebuiesc tinuti in mediul steril.

3 Metabolismul bazelor pirimidinice

3.1 Sinteza
Sinteza bazelor pirimidinice prezinta asemanari si deosebiri fata de bazele purinice astfel:
- asemanari
- se desfasoara prin sinteza de novo si prin reutilizarea bazelor (calea de salvare are
amploare mai mica decât în cazul purinelor)
- utilizeaza PRPP
- se sintetizeaza un precursor comun (UMP) care ulterior genereaza toate nucleotidele
pirimidinice
- deosebiri
- sinteza are loc atat in citoplasma cat si in mitocondrie (o reactie)
- bazele pirimidinice sunt sintetizate libere (sub forma acidului orotic) dupa care sunt
atasate ribozei generand un nucleotid precursorul comun (UMP)

Structura generala a bazelor pirimidinice:

Elementele componente sunt furnizate de:

 - aminoacizii: Gln, Asp
- CO2
Sinteza nucleotidelor pirimidinice are loc intr-o succesiune de reacţii care pot fi grupate in
sinteza:
a. bazei pirimidinice (acidul orotic-derivat pirimidinic)
b. atasarea gruparii fosforibozil cu obtinerea precursorului comun (UMP)
c. obtinerea nucleotidelor pirimidinice

a.
In reacţia de debut se formeaza carbamoil fosfatul prin atasare gruparii NH2 provenita de la Gln
pe o molecula de CO2. Reactia are loc in citoplasma sub actiunea carbamoil fosfat sintetaza (CPS
II) si este analoga celei care are loc in ciclul ureei (care are insa loc in mitocondrie catalizata de
CPSI si in care furnizorul gruparii NH2 este amoniacul).
Enzima este activata alosteric de PRPP si inhibata feed-back de UTP (comparatia intre cele doua
forme ale enzimei sunt prezentate in tabel.

*CPS II este unica sursa de carbamoil fosfat in tesuturile extrahepatice [Bagavan 843]. In ficat in conditii de stress
cauzate de exces de NH3 CPSI genereaza carbamoil fosfat in mitocondrie care trece in citozol si serveste ca substrat
ptr sinteza de purine. Aceasta cale serveste ptr detoxifierea excesului de NH 3 si prin urmare nivele mari de acid
orotic sunt urmare a toxicitatii prin exces de NH3.
In reactia urmatoare la carbamoil fosfat este ataşat acidul aspartic de catre aspartat
transcarbamoilaza (ACT) cu formarea carbamoil aspartatului. Aceasta este etapa limitanta de
viteza inhibata prin mecanism de feed-back de catre produsul final de metabolism CTP si
activata alosteric de ATP.
Carbamoil aspartatul sufera o ciclizare cu eliminarea unei molecule de apa rezultand acidul
dihidroorotic in prezenta dihidroorotazei. Acidului dihiroorotic este redus in prezenta
dihidroorotat dehidrogenazei la acid orotic. Dihidroorotat dehidrogenaza este singura enzima
situata in mitocondrie in acest proces metabolic.
b.

La acidul orotic este atasata 5’-fosfo riboza provenind de la PRPP cu formarea de orotidine
monofosfat (OMP) sub actiunea orotat fosforibozil transferaza (OPRT). Enzima este similara
APRT si HGPRT deficitul determinad dezvoltare anormala, anemie megaloblastica, si fiind
caracterizata de acumulare de acid orotic in sange si eliminare crescuta in urina.
Nucleotidul format OMP suferă un proces de decarboxilare rezultând precursorul comun numit
uridil monofosfat (UMP). Deficitul acestei enzimei determina aparitia de simptome identice
deficitului de OPRT.
O particularitate a enzimelor caii de sinteza a nucleotidelor pirimidinice este faptul ca primele
trei enzime si ultimele doua sunt organizate in doua complexe enzimatice situate in citozol.
c.
Formarea nucleotidelor pirimidinice deriva din precursorul comun UMP care ulterior este
fosforilat progresiv la UTP.
CTP se formeaza prin atasarea unei grupari amino (provenita de la Gln) la carbonul 4 (reactia 9).
dTMP se formeaza prin convertirea dUDP in faza S a ciclului celular (atunci cand celula este
pregatita pentru diviziune) intr-o succesiune de reactii ce presupun interventia timidilat sintazei
(dependenta de N5, N10-CH2-FH4). Timidilat sintaza este inhibata de catre 5-fluoro uracil compus
cu structura similara uracilului si care actioneaza ca agent anti-tumoral in afectiunilie canceroase.

Reglarea sintezei nucleotidelor pirimidinice

Reglarea sintezei bazelor pirimidinice este realizata astfel:

 - carbamoil fosfat sintetaza (CPS II) este activata alosteric de PRPP si inhibata
feed-back de UTP
- Aspartat transcarbamoilaza - inhibată feed-back de CTP

3.2 Calea de salvare a bazelor pirimidinice

Spre deosebire de sinteza bazelor purinice putine pirimidine sunt reutilizate in organismul uman.

3.3 Degradare bazelor pirimidinice

Spre deosebire de nuclele purinice care nu poate fi degradate in organism, nucleul pirimidinic
este degradat la compusi foarte solubili: -alanina si acidul  amini-izobutiric (BAIB). Aceşti
produsi sunt excretati in urina sau degradati la CO 2, H2O, NH3 si nu se acumuleaza ca in cazul
bazele purinice cand acumularea de produs de degradare (acid uric) determina aparita gutei.

4 Transformarea nucleotidelor monofosfat in nucleotide trifosfat

In calea de sinteza de novo atat nucleotidele purinice cat si cele pirimidinice sunt sintetizate sub
forma de ribonucleotide monofosfat AMP, GMP respectiv UMP, CMP, TMP. Acestea sunt
convertite prin mecanisme comune la formele di si trifosfat sub actiunea unor kinaze. In acest
proces donorul de grupari fosfat este ATP deoarece:
- este prezent in cea mai mare concentratie comparativ cu celelalte nucleotide
 - refacerea lui se face (rapid) pe seama glicolizei si a lantului respirator:

Fosforilarea nucleotidelor are loc astfel:

AMP este convertit la ADP in prezenta unei enzime numita adenilat kinaza (miokinaza)

Celelalte mononucleotide sunt transformate in nucleotide difosfat sub actiunea unor nucleozid
monofosfat kinaze conform:

Aceste enzime au specificitate mare pentru bazele azotate si nu au specificitate pentru zahar
(riboza, deoxiriboza). Cu alte cuvinte ele actioneaza si pe oxi si pe deoxi ribonucleotide.
Eficienta celulara in reconversia ADP la ATP conduce reactia spre formarea produsilor de
reactie.
Nucleotid difosfatii sunt convertiti la nucleotid trifosfati sub actiunea unor nucleozid difosfat
kinaze conform:

Aceste enzime nu au specificitate nici pentru bazele azotate nici pentru riboza, adica ele
transforma cu aceeasi eficienta si oxi si deoxi ribonucleotidele si oricare din bazele azotate.

5. Sinteza deoxiribonucleotidelor
Atat sinteza de novo cat si calea de salvare duc la formarea ribonucleotidelor. In faza S a ciclului
celular, care pregateste celula pentru diviziune, are loc sinteza ADN. ADN este alcatuit din
deoxiribonucleotide, ori in sinteza de novo/calea de salvare rezulta doar ribonucleotide.
Convertirea ribonucleotidelor la deoxiribonucleotide are loc exclusiv din nucleotid difosfati sub
actiunea unui complex enzimatic numit ribonucleotid reductaza. Aceasta indeparteaza O,
intotdeauna, din pozitia 2’a ribozei. Pozitia 3’ OH este ferm conservata deoarece va servi la
formarea legaturilor (fosfodiesterice) dintre nucleotide in catenele ADN.
Ribonucleotid reductaza este o enzima care catalizeaza reducerea urmatoarelor ribonucleotide la
formele lor deoxiribonucleotide:
ADP d ADP
GDP dGDP
CDP dCDP
UDP dUDP (pentru sinteza de dTDP)
Pentru reducerea pozitiei 2’ a ribozei este nevoie de doi atomi de hidrogen care provin de la
NADPH+ H+ fie prin intermediul tioredoxinei (ca in figura) fie prin intermediul glutaredoxinei
(provenind de la glutation).

Reglarea activitatii ribonucleotid reductazei

Activitatea ribonucleotid reductazei este re glata alosteric: activata de ATP si inhibata de dATP
* Ribonucleotid reductazei este o enzima alcatuita din mai multe subunitati (doua unitati identice notate B1 si alte
doua notate B2) diferite ca marime:
- subunitatea mare are cel putin doua locuri de legare a modulatorilor
- subunitatea mica contine Fe neheminic si un radical de tirozil
Enzima contine doua situsuri alosterice:
- unul care controleaza activitatea ei
- altul care controleaza specificitatea pentru substrat
ATP se leaga la situsul care controleaza activitatea enzimei si o activeaza, legarea dATP la acelasi situs inactiveaza
enzima.
In ceea ce priveste specificitatea pentru substrat legarea ATP-ului la situsul pentru substrat activeaza reducerea
CDP dCDP si UDP dUDP. dUDP nu este utilizat pentru sinteza ADN (el intrand in acomponenta ARN) el va fi
utilizat pentru formarea dTMP. Acesta va fi convertit la dTTP care fixandu-se la randul lui la centrul ptr
specificitate al enzimei va activa reducerea GDP dGDP. Acumularea de dGDP la situsul de specificitate va activa
conversia ADP dADP. Aceasta va duce la acumularea dATP la situsul activ al enzimei si va inhiba activitatea
generala a acesteia blocand astfel conversia tuturor nucleotidelor difosfat. Acest mecanism explica toxicitatea mare a
dATP observata in deficienta adenozin deaminaza (ADA){Mark’s].

Sinteza bazelor purinice

Sinteza nucleotidelor pirimidinice