Lucrare practic

la disciplina: ,,Geografie,,

tema: ,, Orheiul vechi”

Chisinau, 2012
Complexul arheologic Orheiul Vechi este amplasat in valea raului Raut, un afluent
de dreapta al Nistrului, intre satele Trebujeni si Butuceni, raionul Orhei, la distanta
de 60 km spre nord-est de la orasul Chisinau, intr-o zona istorico-geografica bine
delimitata, vestita si constientizata de catre autohtoni din timpurile stravechi drept
Codrii Orheiului sau Tara Orheiului - care reprezenta in vremurile istorice o unitate
teritorial-administrativa distincta ce se includea perfect in sirul multiplelor tari
medievale romanesti din imensul spatiu carpato-nistrean. La Orheiul Vechi natura
si civilizatia umana s-au impletit organic, formand un tablou perfect al lucrarilor
lor milenare.

Numele rezervatiei arheologice si, respectiv, cel al complexului muzeal, provine de

la denumirea unei localitati istorice, orasul medieval Orhei, care a existat pe aceste
meleaguri in sec.XV-XVI, denumire evoluata in Orheiul Vechi, dupa parasirea
asezarii date si intemeierea in alt loc a unui oras nou, cu acelasi nume, perpetuata
pana la etapa actuala.

Complexul muzeistic Orheiul Vechi reprezinta un sistem de monumente istorice si

landsafturi naturale amplasate pe promontoriile meandrice, formate de albia
sinusoidala a Rautului intre satele Trebujeni si Butuceni. Din cadrul complexului
Orheiul Vechi fac parte doua promontorii gigantice (Pestere si Butuceni), la care se
alatura alte trei promontorii adiacente (Potarca, Selitra si Scoc) amplasate in lant de
la nord spre sud .

Promontoriul central sau locul propriu-zis al Orheiului medieval si al altor situri

arheologice din diferite epoci istorice cu o arhitectura reprezentativa, valuri de
pamant, citadele, complexe din piatra, poarta denumirea de Pestere, nume provenit
de la multiplele pestere sapate in malul de vizavi al Rautului. Promontoriul are o
forma ovala neregulata, orientat de la vest spre est, cu lungimea de 2000m, latimea
maximala de 700m este inconjurat din trei parti (nord, est si sud) de apa Rautului,
adunata intr-un canion foarte adanc, sapat in straturile de calcar sarmatian (de circa
16-18 milioane ani vechime), cu maluri stancoase si priporoase, cu o inaltime de
pana la 100-120m, constituind o adevarata fortareata naturala. Unica cale de acces
in spatiul respectiv la etapa actuala ca si in vremurile istorice se gaseste la vest, in
locul unde albia raului, dupa o intorsatura lenta spre nord, se apropie foarte mult de
un segment al canionului deja parcurs, ingustand substantial talpa promontonului
(pana la 100m in latime), care datorita malurilor abrupte dinspre nord si sud
reprezinta unica punte de legatura directa cu interiorul teritoriului nominalizat.
Partea de nord a promontoriului esteinalta, reprezentand o culme de deal cu
marginea priporoasa si inaccesibila, care spre est si spre sud coboara in panta,
trecand usorin lunca raului, strajuita din aceleasi parti de versantele stancoase ale
promontoriului Butuceni, aflate vizavi, pe malul opus al Rautului. La etapa actuala,
pro-montoriul Pestere, in sectorul de nord, de-a lungul malului sau abrupt, este
traversat de soseaua Branesti-Trebujeni, care patrunde aici dinspre vest, prin
aceeasi poarta de acces apromontoriului, poarta folosita de catre oamenii locului de
zeci de mii de ani. Soseauaintretaie teritoriul promontoriului de la vest spre est,
coborand treptat spre podul din beton armat din preajma de est a satului Trebujeni.
Din partea centrala a promontoriului, de la soseaua descrisa, se desprinde o mladita
de drum care co-boara la vale spre Raut, apoi face o intorsatura spre vest, ajungand
la un alt pod contemporan, tot din beton annat, aflat peste Raut la capatul de vest al
promontorilui Butuceni si al satului cu acelasi nume.

Promontoriul Butuceni completeaza esential landsaftul

si peisajul Orheiului Vechi. Este situat la sud de
promontoriul Pestere, reprezentand impreuna un
complex integru, care armonizeaza din toate punctele
de vedere. Promontoriul Butuceni are un aspect
geologic extraordinar, cu zeci de plasturi calcaroase
insiruite perfect orizontal, o multime de pesteri
spatioase si grote mai mici, sapate m peretii stancosi.
Pe de alta parte, promontoriul este minunat si din
punct de vederi al peisajului sau unical, izului
arheologic evident, care denota la fiecare pas
fortificatii antice din pamant si piatra, complexe
rupestre sacrale subterane, alte vestigii stravechi care
impresioneaza si coplesesc pe orice vizitator care vine
la Orheiul Vechi, lasandu-i o amintire extraordinara
despre locurile vazute. Promontoriul Butucem are o
forma alungita de 3000m, o latime de la 300m in extremitatea de nord-est pana la
15 m in partea sa de mijloc, fiind orientat de la est spre vest, cu o pronuntata
curbura spre nord-vest in partea apuseana. Promontoriul Butuceni, la fel ca si
promontoriul Pestere, reprezinta o fortareata naturala evidenta. Dinspre nord,
acesta din urma, este aparat de malul aproape vertical al Rautului, dinspre vest si
sud este strajuit de malul inaccesibil de vizavi al Rautului, la fel de priporos, dar
mult mai inalt, iar dinspre sud-est si est - de marginea stancoasa la fel de
priporoasa a promontoriului din preajma satului vecin Morovaia. Calea de acces in
interiorul fortaretei naturale de pe promontoriul Butuceni se gasea la capatul lui de
nord-est, mai exact in partea de nord a acestui sector, unde exista o trecatoare cu
latimea de 200 m, strajuita dinspre est si vest de canionul Rautului din preajma
satului Trebujeni, in primul caz, si de canionul unui afluent de stanga al Rautului
din preajma satului Morovaia, in cel de-al doilea caz. Partea superioara a
promontoriului Butuceni are un aspect relativ orizontal, dar cu inclinare in trepte
spre vest. In partea centrala a promontoriului este amplasata o biserica crestina de
rit ortodox cu hramul Sfanta Maria, construita in anul 1904, care se impune ca o
dominanta in zona Orheiului Vechi, dandu-i complexului arheologic un aspect pe
cat de sobru, pe atat de misterios. In prezent, ca si in vechime, promontoriul este
traversat de la est spre vest de un drum, care vine din partea accesibila spre cea
centrala si de vest. in partea centrala a promontoriului, de la drumul mentionat,
coboara o cale laterala foarte abrupta, care duce in interiorul satului Butuceni, aflat
la talpa promontoriului, in partea lui de sud, in preajma luncii Rautului.
La nord de Orheiul Vechi, la distanta de circa 1.5-3.0 km, se gasesc alte trei
promontorii, la fel de frumoase si interesante din punct de vedere al reliefalui si
monumentelor arheologice din cadrul lor ca si primele doua despre care am vorbit.
Unul din ele, este amplasat in dreapta Rautului (Potarca), iar celelalte doua pe
malul stang (Selitra si Scoc). La sud de promontoriul Butuceni, chiar in fata lui, se
afla Ruptura Bacotei cu promontoriul Chiliilor, un mal priporos - splendid
monument geologic plin si el de vestigii arheologice. Aceste promontorii
completeaza in mod substantial imaginea complexului arheologic al Orheiului
Vechi, aducand cu sine elemente noi de ordin peisagistic, natural, in general, si
istorico-cultural in special. Zona Orheiului Vechi din cele mai vechi timpuri
beneficiaza din plin de conditii favorabile pentru gospodaria agricola, diferite
indeletniciri auxiliare si relatii comerciale: pamanturi manoase din cernoziom,
bune pentru o agricultura intensiva; pasuni bogate in stare sa hraneasca turme
imense de bovine si ovicaprine; paduri seculare cu lemn de calitate; piatra de calcar
buna pentru constructie; argila de diferite tipuri buna pentru constructie si
confectionarea ceramicii; apa curgatoare navigabila cu peste din belsug, o
vecinatate de doar 7 km cu Nistru - cel mai mare rau de la rasarit de Carpati etc.

Aceste bogatii si prioritati evidente, ca si caracterul

fortificat al reliefului, au fost observate de catre
oameni din cele mai vechi timpuri, care totdeauna s-au
straduit sa foloseasca avantajele nominalizate pentru
organizarea unei vieti cotidiene perpetue in tinutul dat.
Toate acestea luate in ansamblu au determinat
caracterul permanent al habitatului uman din regiunea
Orheiului Vechi, incepand din vremurile preistorice,
care cu unele mici intreruperi a continuat pana in
perioada medievala tarzie si etapa contemporana.
Complexul arheologic Orheiul Vechi este mentionat de catre oamenii de cultura
incepand cu sec. XVIII. Printre personalitatile ilustre care au atras atentia

asupra antichitatilor de la Orheiul Vechi se enumara marele carturar si om de

stiinta Dimitrie Cantemir, poetul Constantin Stamati etc. Dar identificarea ruinelor
de langa satele Trebujeni si Butuceni cu orasul medieval Orhei a fost facuta pentru
prima data de catre istoricul Vladimir Kurdinovskii, care pe la 1906 sublinia,
...anume in locul acesta, unde Rautul coteste brusc de la Trebujeni spre Butuceni, a
fost asezat Orheiul... Din anul 1947 sub conducerea lui Gheorghe Smirnov in
cadrul complexului Orheiul Vechi au fost initiate sapaturi arheologice care prin
efortul mai multor cercetatori au continuat decenii in sir, inclusiv la etapa actuala.

In rezultatul studiilor arheologice a fost stabilit ca in cadrul complexului

arheologic Orheiul Vechi sunt semnalate clar straturi culturale din toate epocile
istorice cunoscute pe teritoriul dintre Nistru si Prut: epoca de piatra (30-20 mii ani
a.Chr.); epoca pietrei si aramei - eneolitic (mil.IV-III a.Chr.); epoca
bronzului(mil.II a.Chr.); perioada de tranzitie la epoca fierului (sec.XII-X a.Chr.);
epoca fierului timpuriu (sec.VIII-I a.Chr.); epoca antica tarzie (sec.III-IV p.Chr.);
epoca medievala timpurie (sec.V-XIII) si epoca medievala tarzie (sec.XIV-XVII).
Printre aceste vestigii arheologice la etapa actuala putem evidentia, cel putin 8
asezari nefortificate (30-20 mii a.Chr., mil.IV-III a. Chr, mil.II a.Chr, sec.XII-X a
Chr, sec.VIII-HI a.Chr., sec.II-I a-Chr., sec.III-IV p.Chr., sec.V-XIII), 5 necropole
(sec.II-I a.Chr., sec.X-XI, sec.XIV, sec.XV, sec.XVI), 6 sisteme distincte
fortificate sub forma unor valuri de pamant (sec.IV-III a.Chr. si sec.XIV-XVI), o
citadela din pamant si lemn (sec.VI-III a.Chr.), o citadela din pamant (sec.XII-XIV
p.Chr.), o citadela din piatra (sec.XIV-XVI) si 2 orase vechi (Sehr al-Jedid,
sec.XIV si Orheiul Vechi, sec.XV-XVI). La cele mentionate vom adauga 4 cetati
din piatra si pamant de pe promontoriile adiacente din sec.IV-III a.Chr. (Trehujem-
Potarca, Trebujeni-Scoc, Trebujeni-Selitra, Mascauti-Cetatuie). Toate acestea,
impreuna, constituie ansamblul definit complexul arheologic Orheiul Vechi.

Intrand in cadrul complexului arheologic

Orheiul Vechi, nu simti cand se termina
semnul civilizatiei prezente, fiindca este
prea puternic socul celui dintai contact cu
lumea din basm daltuita in piatra care
apare brusc in fata ochilor. Amplasat
intr-un peisaj a carui alcatuire este
uimitor de contrastanta cu relieful
obisnuit in general pentru morfologia
geografica a Basarabiei, orheiul Vechi
este o colosala si covarsitoare surpriza.
Oricate explicatii vor cauta geologii

naturalisti si istoricii, nimeni nu va putea explica pina la capat fantastica opera de

asamblare intr-o tulburatoare armonie a irepetabilei diversitati din peisajul
basarabean. Este o adevarata opera de arta in care generozitatea revarsata de natura
este completata in mod fericit de amprenta umana.
Suprafata complexului arheologic este
extraordinar de mica pentru numarul
mare al monumentelor naturale si de
arhitectura descinse direct din istorie si
legenda. Fiecare din aceste monumente
provine dintr-un alt timp, isi are propria
sa poveste si propriul sau peisaj. Fiecare
monument, privit in diferite anotimpuri,
isi schimba infatisarea, oferind de fiecare
data o alta imagine. Iar toate la un loc,
asamblate intr-o stricta armonie alcatuiesc minunea careia i s-a dat denumirea
Orheiul Vechi, care, de fapt, este o provocare aruncata de natura si de destinul
istoric al acestor locuri capacitatii umane de a reda prin cuvinte impresiile
sufletesti si vizuale.

Stand intr-un punct fix, sus pe marginea

promontoriului de stanca conturat de meandrele
Rautului, insinuate serpuitor pe fundul defileului creat
in forma de lira, si contemplind panorama din jur, ai
senzatia comprimarii spatiului si timpului, ca si cand
cineva le-ar fi pus aici, aducand nepretuitele comori in
aceasta tainica ascunzatoare spre a le feri de orice
primejdie. Cu toate acestea, in ultimul timp suntem
martorii degradarii totale a unuia dintre cele mai
valoroase monumente istorice, etnografice si naturale.
De aceea, in acest site, va vom povesti despre istoria
monumentelor, despre cercetarile stiintifice efectuate,
despre trecutul si prezentul acestor locuri pitoresti, in
speranta ca impreuna vom reusi sa pastram ceea ce ne
reprezinta.