Sunteți pe pagina 1din 2

Evaluare

Citește cu atenție textul următor:

Peste drum era magazinul de jucării ,,Scufița roșie”, pe care îl visam și noaptea. Era
pentru mine un loc feeric. Cum ajungeam la Obor, o târam pe mama înăutru. Intram într-o
încăpere lungă și scundă, mirosind a petrosin. Podelele erau cafenii-stracojii și lumina care
se strecura prin vitrine era cu totul insuficientă. Abia când înaintai adânc în spațiul acela
gol, dădeai de tejghea și de rafturile cu jucării. Mă uitam pierdută la păpușile de toate
mărimile îmbrăcate în bucăți grosolane de pânză. Cele mai multe erau din cârpă, doar cu
capetele dintr-un fel de ipsos care se ciobea foarte repede și cu părul de ață neagră, galbenă
sau cafenie. Erau totuși și păpuși de cauciuc, înfățisând niște negrese cârlionțate. Erau căluți
albi, cu șa de pânză lăcuită, roșie ca flacăra, urși galbeni și cafenii, păsări mecanice de
tablă.
(Mircea Cărtărescu, REM )
Scrie răspunsurile pentru cerințele de mai jos:
4p)1. Cu ajutorul săgeților, reconstituie perechile:

Tema textului jucării

Cuvânt-cheie copilărie

6p)2. Formulează o idee principală și o idee secundară pe baza


textului-suport.
6p)3. Competează enunțurile cu informații din text: numele magazinului, lumina magazinului
și tipul de păpuși.
6p)4. Transcrie din text un enunț asertiv, apoi transformă-l într-unul interogativ.
6p)6. Explică rolul folosirii virgulelor din ultima propoziție din text.
6p)7. Transformă următoarea propoziție dezvoltată într-o propoziție simplă:
Mă uitam pierdută la păpușile de toate mărimile îmbrăcate în bucăți grosolane de pânză.
6p)8. Precizeză sinonimul cuvântului pierdută și antonimul cuvântului înăuntru.
4p)9. Oferă patru termeni din câmpul lexical al culorilor, așa cum apar în text.
30p)10. Imaginează-ți următoarea situație de comunicare: Intri într-un magazin de jucării
împreună cu unul dintre părinți și îți dorești o jucărie.
Scrie un text de 5-8 rânduri în care te adresezi părintelui tău și în care îți exprimi dorința,
aratând de ce ai ales jucăria respectivă.

SUCCES!
Se acordă 10 puncte din oficiu!

S-ar putea să vă placă și