Sunteți pe pagina 1din 1

Tulburările de pronunţie sau de articulaţie au cea mai mare frecvenţă faţă de

toate categoriile tulburărilor de limbaj, în special la copiii preşcolari şi şcolari mici.


Prin prezenţa tulburărilor respective, se crează dificultăţi în emiterea sunetelor,
cuvintelor, propoziţiilor, şi în înţelegerea celor enunţate. Frecvent, ele se transpun şi
în limbajul scris-citit, ceea ce îngreunează formarea corectă a deprinderilor grafo-
lexice. Pe o scară de la simplu la complex, tulburările de pronunţie cuprind: dislaliile,
rinolaliile şi disartriile.