Bolile Porumbeilor si tratarea lor

Amintesc principalele boli care pot afecta porumbeii nostri si medicatia aferenta acestor boli. O sa
vorbim despre medicamentele produse de catre firmele romanesti, pentru simplu motiv ca sunt mai la
indemana noastra gasindu-se in aproape toate farmaciile veterinare

BOLI VIRALE
1.Pseudopesta aviara (Boala de Newcastel)
2.Paramixoviroza
3.Difterovariola

BOLI BACTERIENE
1.Salmonelozele
2.Colibaciloza

BOLI PARAZITARE
1.Coccidioza
2.Tricomonoza

1) VIERMI INTESTINALI-porumbeii bolnavi au stare de somnolenta si tristete, suparare.Porumbeii slabesc

si nu au pofta de mancare. Dupa efectuarea tratamentului adecvat porumbeii devin mai vioi
Tratamente:
Rombendazol - un comprimat/porumbel timp de 3 zile
Ascacid - un comprimat/porumbel timp de 2-3 zile
Singal - un comprimat/porumbel timp de 3 zile.
Usturoiul - este un medicament usor de procurat si foarte bun.
In caz ca rezultatul tratamentului nu este favorabil, se poate repeta dupa aproximativ 10 zile.

2) COCCIDIOZA -boala se manifesta prin faptul ca puii din ou nu pot ciocni coaja si mor in oua. In
crescatoria unde este aceasta boala, reproducerea are de suferit deoarece nu se poate scoate pui!
-porumbeii maturi se manifesta prin stare de somnolenta, nu prea au activitate, la femele, se produce
intarzierea ouatului
Tratamente:
Coccistop(bulvabil) se ia 1ml./1lt. apa timp de 2-3 zile. Dupa 2 zile tratamentul se reia iarasi.
Sulfacocidin(bulvabil) se ia 1ml./1lt. apa timp de 2-3 zile.Dupa 2 zile tratamentul se reia iarasi.
Sulfacocidin(comprimate) 1copr./porumbel timp de 3 zile. Dupa 3 zile tratamentul se poate relua.
Sulfacirom(bulvabil) 1ml./1lt. de apa. Dupa 2 zile tratamentul se reia iarasi.
Acest tratament se asociaza cu vitamina K3 se pune 1ml./1lt. apa. Are rol antihemoralgic.

3) TRICOMONOZA -in partea din spate a gatului se vede o substanta de culoare alb branzos
-puii din cuib cer mancare tot timpul, dar nu se dezvolta normal
-porumbeii bolnavi slabesc, respira greu (gafaesc)
- pe timpul noptii , cand porumbeii dorm se aud asa numite sforaituri
Tratamente:
Flagel Stop (bulvabil) -1plic 50gr./2,5lt apa timp de 5 zile
Enteroguard (comprimate) 1 sfert de
comprimat/porumbel timp de 4 zile
Columboviofort (comprimate) 1 comprimat/porumbel timp de 5 zile
Flagil uman (bulvabil) 7 ml./1lt.apa

4) MICOPLASMOZA - in partea din spate a gatului se vede o substanta mucilaginoasa(muci in gat)

- gainat moale apatos

5) SALMONELOZA - gainat verde

- articulatiile incheieturilor se pot unfla si de aici apare schiopatatul
-pofta redusa de zbor
-lasarea aripilor (porumbei nu mai pot zbura de la sol)
Tratamente pt.Salmoneloza si Micoplasmoza
Dox-H. (pulbere-bulvabil) 1gr./1lt.apa timp de 5 zile
Enrofloxarom (bulvabil)-0.5 ml./1lt.apa timp de 5 zile
Enrofloxacina (bulvabil)-0.5 ml./1lt.apa timp de 5 zile

6) PARAMIXOVIROZA(boala netratabila) boala se manifesta prin:porumbeii virusati sucesc gatul, tremura

gatul consumul de apa creste, porumbeii simtind nevoia de consum de apa ridicat.
-diaree excesiva (gainat apatos)
Tratamente:
De recomandat a se vaccina in lunile ianuarie sau februarie!
Columbovac vaccin subcutanat cu perioada de protectie 6 luni -0,25ml./porumbel
Paramixonobilis vaccin subcutanat cu perioada de protectie de 1 an 0.25ml./porumbel vaccinarea se
face in ceafa.

7) DIFTERO-VARIOLA -apar negi pe ochi , nari si picioare.Acesti negi se pot transforma in bube mari si
foarte mari
- aceasta boala nu se trateaza decat cu unguente sau substante care sa usuce bubele .medicamentele
care se folosesc in genera la tratarea bolilor:Apa tare, albastru de metil etc.
Tratamente:
COLUMBO DIV ( vaccin romanesc) - cu perioada de protejare de 6 luni ? acest vaccin se face prin
tamponare ( se zmulg 5-6 fulgi din pulpa piciorului, iar cu o bucata de vata se tamponeaza vaccinul In
locul din care sau zmuls fulgii, daca locul se inroseste inseamna ca vaccinul a devenit receptiv,
porumbelul a devenit imun la boala )
- LA SOTA (vaccin romanesc) ? cu perioada de 6 luni . Administrare ( vezi instructiunile vaccinului
precedent).

COLIBACILOZA
Afecteaza atat puii cat si adultii.
Produse folosite: ENROFLOXAROM, NORFLOXAROM, COLISTIROM, GENTAMICINA, DOXICICLINA.

CHLAMIDIOZA (ORNITOZA-PSITTACOZA)
Provoaca leziuni in special la nivelul aparatului respirator. Mare atentie ornitoza este contagiosa si se
transmite la om.
Tratament- se recomanda DOXICICLINA pulbere hidrosolubila, in doza de 15 mg/kg greutate vie/zi,
minim 14 zile, administrata de preferinta in apa distilata sau deionizata.
Sunt necesare perioade repetate de tratament.

PASTEURELOZA, STAFILOCOCIA, STREPTOCOCIA

Sunt de asemenea boli infectioase care ne pot afecta porumbeii.
Produse folosite: AMOXINEOVIT, COLISTIROM, DOXICICLINA, ENROFLOXAROM. OXIROM, OXIVIT,
OXITETRACICLINA, TRIMETOSEPT, NORFLOXAROM, etc.

BOLI MICOTICE
Pentru evitarea neplacutelor boli micotice se recomanda curatenie permanenta in crescatorie, evitarea
introducerii de pasari necunoscute in crescatorie si de asemenea dezinfectia profilactica si de necesitate
a adaposturilor.
Se poate folosi DECONTAMINOL solutie 0,5% pulverizat uniform in adaposturi.

Folosirea medicamentelor incorect poate duce la distrugera ficatului afectiuni ale plaminilor ceea ce ar
duce la distrugerea porumbelului din punct de vedere competitional.

Mai multe informatii le puteti obtine pe urmatoarele adrese: www.romvac.ro

www.farmavet.ro
www.intervet.ro
www.biovet-impex.ro
www.monero.ro

7 sfaturi pentru columbofili

Sfaturi pentru columbofiliPorumbei mai buni pentru oameni obisnuiti

Uneori oamenii se întreabă ce lucruri sunt mai importante în sportul columbofil pentru a fi un
concurent de succes. Aici ei compară următoarele criterii:
- rolul columbofilului;
- rolul unei voliere bune;
- rolul hrănirii şi tratamentelor;
- rolul porumbeilor.
Unii oameni spun: calitatea păsărilor este cel mai important lucru care te face concurent de
succes, urmează voliera şi în sfârşit columbofilul.
Alţii spun: o volieră bună este 50% răspunzătoare pentru succese, calitatea păsărilor 20 % şi tot
aşa. Eu cred că rolul columbofilului este cel mai important.
Campionii “au sportul între degete” aşa cum spun olandezii. Ceea ce vor ei să spună este că unii
oameni au simţuri bine pentru porumbei, alţii oricum niciodată nu vor învăţa, în ciuda bunelor
lor intenţii.
De ce cred că rolul columbofilului este cel mai important?
Un bun columbofil fiţi sigur că are o volieră bună;
Un bun columbofil veţi vedea, este cel care ia păsări bune;
Un bun columbofil este cel care ştie cum să umble cu păsările, el are lucrurile sub control.
Voliera sau porumbeii oricum nu au nimic sub control.
Voliera nu poate vedea dacă este populată de păsări bune.
Porumbeii nu sunt capabili să facă climatul din volieră mai bun.
Columbofilul poate să facă toate aceste lucruri totuşi….
Când un columbofil este bun, ştie cât de importantă este calitatea păsărilor şi ştie cum şi de unde
să le obţină. Mulţi oameni se întreabă cum unii prieteni au adesea atâta succes când importă
păsări în timp ce alţii greşesc atât de des.
Cum să acţionezi şi unde să te duci să iei păsări bune?

Columbofilul
Bineânţeles vorbesc despre sportul din Olanda şi Belgia. Dar rădăcinile acestui sport sunt în
aceste 2 ţări,
încă mulţi columbofili concurează aici într-o competiţie puternică şi este puţin probabil că ei fac
lucruri rele. Deci poate de la ei fiecare poate învăţa.
Să începem mai întâi cu un paragraf important.
Cum să acţionezi când încerci să îmbunătăţeşti calitatea familiei tale de păsări este ceva ce diferă
de la un columbofil la altul. Depinde foarte mult de ceea ce eşti şi cine eşti.
- Nu sunt banii o problemă pentru tine sau sunt?
- Următoarea întrebare care se ridică: care este poziţia ta în sport? Eşti deja campion sau nu?

Bogatul
Oamenii pentru care banii nu sunt o problemă cumpără chiar superpăsările sau puii lor.
Banii îi plasează într-o poziţie privilegiată, ei au mai multe şanse să aibă succes dar nu mai mult
decât atât!!!. Deci şanse, nu certitudini. Ei nu sunt niciodată siguri, mulţumesc dumnezeule..
Dacă ar fi fost atât de simplu, numai bogaţii ar fi trebuit să fie campioni în câţiva ani de zile.
Dar sunt atât de multe exemple de oameni bogaţi care au ratat fără nici o speranţă.
Ei au cumpărat super păsări într-adevăr, dar numai aceasta nu i-a făcut super concurenţi.
Iată un exemplu amuzant cu ce s-a întâmplat în Olanda recent: era un tip American care a
cheltuit o avere să cumpere AŞI Provinciali şi Naţionali şi campioni. După această afacere el a
căutat să arate rezultatele sale în Olanda. Deci a construit o volieră mare şi scumpă în care a pus
cele mai bune păsări pe care le-a putut cumpăra. Cu urmaşii lor el vroia să concureze.
Unii columbofili din clubul mic unde era au fost puţin cam nervoşi la început. “să concurezi
împotriva puilor tuturor acestor AŞI??. Nu face aceasta competiţia cam nedreaptă? – întrebau ei.
Unii dintre ei se considerau deja învinşi chiar dinainte de a începe sezonul de concursuri.
Apoi a venit momentul când acest american într-adevăr a început să concureze cu puii aşilor care
îl costaseră o avere.
Ştiţi ce s-a întâmplat?
În afară de câteva succese accidentale nu a făcut nimic, dimportivă: el a fost zdrobit de membrii
clubului. Acei membri ai clubului care niciodată nu cheltuiseră nici un ban pe păsări îl umileau
săptămână de săptămână, chiar mai mult, acest american devenise o mare glumă.
Deci pentru oamenii cu bani este uşor să obţină păsări bune dar aceasta nu îi face automat
campioni.

Campionii
În afară de aceşti bogaţi, este o altă categorie mică de columbofili care este specială: aceia care
sunt deja campioni. Un om care deja este campion acţionează diferit faţă de majoritatea
columbofililor când încearcă să-şi îmbunătăţească păsările. Ei adesea au contacte bune şi
schimbă păsări cu alţi campioni. Sau lasă pe altul să folosească un mascul sau o femelă pentru un
an sau aşa ceva (îi împrumută).
Aceasta s-a întâmplat cu Houben şi Verbruggen……au schimbat doar o singură pasăre şi
amîndoi au avut succese cu urmaşii. Aceeaşi poveste pentru Engels şi Van Hove Uytterhoeven.
Ei amândoi au avut succese cu porumbei pe care i-au luat unul de la altul, nici un ban nu a fost
implicat.
Deci campionii care vor să-şi îmbunătăţească familia lor vor încerca doar foarte puţine importuri
deoarece ei înşişi deja au păsări bune.
Majoritatea columbofililior totuşi nu sunt bogaţi şi nici atâţia campioni nu sunt.
Care este sfatul pentru ei, oamenii obişnuiţi să ia păsări bune?
Să dea mari lovituri (tunuri)? Bineânţeles că nu.

Greşeala
“Marile lovituri” pot fi împărţite în gouă grupe:
1. Sunt acei oameni care sunt faimoşi în străinătate deoarece ei sunt oameni de afaceri deştepţi.
Ei nu înseamnă nimic în concursuri în ţara lor dar ştiu cât de importante sunt pedigreele şi rasele
şi ştiu cum să manipuleze presa.
Spre surprinderea colegilor, ei pot vinde păsările ca pâinea caldă. Sund adesea păsări cu pedigree
impresionante dar nimic mai mult.
De ce acei cumpărători străini nu studiază rezultatele înaintea pedigreelor? întreabă prietenii.
Pentru acei cumpărători rezultatele nu par a fi importante: pedigreele şi rasa oricum sunt
importante. În Olanda şi Belgia ei spun: aceşti străini cumpără o bucată de hârtie (pedigreul) de
la acei necunoscuţi şi primesc o pasăre pentru ea.
Olandezii şi belgienii cu simţuri comune îşi dau seama că aşa zişii “oameni ai pedigreelor” nu
sunt cei ce trebuie contactaţi pentru a obţine păsări bune.
Dar am spus, sunt două grupe de nume mari.
2. Ceilalţi sunt oameni care îşi merită faima.
Mă gândesc la oameni ca Toye, Engels, Dobbelaere, de Vooght, Bolle, v d Wegen şi mulţi alţii.
Ei pot să arate rezultatele bune şi în consecinţă ei trebuie să aibă porumbei buni. Ei nu au devenit
mari în străinătate mitiund reporteri sau printr-o propagandă şireată. Problema pentru oamenii
medii din Europa este că astfel de oameni sunt atât de scumpi deoarece majoritatea
cumpărătorilor străini nu sunt naivi şi ştiu despre ei deasemenea. Deci aceşti tipi (adică
adevăratele mari lovituri) au cerere mare pentru păsări şi în consecinţă preţurile pe care le
solicită cresc foarte mult. Cu alte cuvinte: acei columbofili ar putea fi oamenii la care să te duci
să iei păsări bune dacă nu ar fi atât de scumpi pentru oamenii obişnuiţi.
Vestea bună este că oricum ei nu sunt singurii cu păsări bune.

Sfatul 1
Pentru oamenii medii care nu au mulţi bani să cheltuie, primul sfat este: uită de numele mari şi
uită publicitatea din presă.
Atât în Olanda cât şi în Belgia apar multe reportaje false despre falşi campioni şi de ce nu poate
fi la fel în alte ţări?
Ceea ce trebuie să facă oamenii obişnuiţi este să se apropie de columbofilii din zona lor, de cei
care îi înving săptămână de săptămână.
Ei cunosc rezultatele deoarece se confruntă cu ei la fiecare concurs şi cunosc omul. Ultimul lucru
este important. Să fii campion în acest sport este ceva dar să fii cinstit când vinzi păsările este
altceva. Când văd potenţiali cumpărători studiind ochii unui porumbel, reacţia mea este
câteodată: “nu trebuie să priveşti pasărea în ochi ci columbofilul”.
Din fericire majoritatea oamenilor sunt cinstiţi şi trişorii formează o minoritate. Şi dacă acest
columbofil cu păsări bune este un om deştept, îl va trata bine pe colegul său.
Deoarece el îşi dă seama că el poate fi campion atâta timp cât pierzătorii concurează împotriva
lui. Dacă pierzătorii se satură să fie învinşi şi renunţă la sport, campionii vor fi ca împăraţii fără
imperiu. Sportul nostru este ca şi celelalte: fără pierzători nu sunt învingători.
Este atât de simplu.
Un alt motiv pentru care mai bine iei porumbei de la aceşti columbofili mai buni din zona ta este
că îşi dau seama că mai târziu te vor vedea din nou şi din nou după afacere. Dacă păsările pe care
le-ai dat nu sunt bune, el se va confrunta cu aceasta pentru tot restul vieţii, poate şi numai
uitându-se în ochii tăi.

Sfatul 2
În plus perioada este foarte importantă, nu mai puţin pentru cumpărătorii străini care doresc pui
de la campioni Olandezi sau Belgieni. Cea mai bună perioadă este vara sau renunţă.
Motivul este că columbofilii europeni concurează puii lor din iunie până în august şi orice om
serios are grijă de el mai întâi …..ceea ce înseamnă că primele două serii din cei mai buni
porumbei ai săi îi opreşte pentru el. Mulţi oameni fac greşeala că ei vor tineri la începutul anului.
Aceasta este o mare greşeală deoarece nu poţi să-i obţii din cei mai buni atunci. Acei super
campioni Europeni care pretind că vând pui din cei mai buni porumbei ai lor în februarie sau
martie nu sunt super campioni ci super mincinoşi. Deci obţine tineri (dacă de la columbofili
europeni)nu până primăvara sau chiar mai bine mai târziu. Am spus că cea mai bună cale pentru
campioni să-şi îmbunătăţească familia lor este să importe doar câteva păsări pe an deoarece ei
deja au păsări bune. Dacă vor să importe multe, păsările proprii cele mai bune pot fi neglijate.
Dar dacă nu ai păsări bune deloc, este mai bine să iei mai multe deodată.
Deci păsări ieftine de la acei tipi din zona ta care te bat.

Exemple Credeţi-mă, mulţi oameni au devenit campioni acţionând cum am descris anterior.
Unii chiar au devenit nume mondiale cu această metodă.

a. William Geerts este unul din ei. El locuia într-o zonă unde locuia şi Fons Jacobs. Jacobs a fost
un bătrân, necunoscut înainte, care concura doar la distanţă scurtă şi medie. Geerts s-a căsătorit,
s-a mutat în locul unde locuieşte în prezent (oraşul Schilde) şi între timp a obţinut o serie de ouă
de la bătrînul său prieten, deoarece ştia cât de bun era el. Ouăle le-a obţinut aproape gratis. Doi
ani mai târziu (1978), el a fost teroarea Uniunii Antwerpen.
Numele Geerts s-a răspândit ca un foc sălbatic în toată lumea, despre bătrânul Fons Jacobs care
i-a furnizat lui păsări bune, nimeni nu a vorbit.

b. Gommaire Verbruggen a luat faimosul său “As”. El a plătit bani buni pentru el într-adevăr dar
omul de la care luase acest “As” (Maurice v d Velden) avea părinţii săi de la un columbofil
necunoscut de 80 de ani.
Eu însumi locuiesc doar la 5 minute de oraşul unde defunctul Gust Hofkens trăia. În anii 70 el
era de neânvins dar din nou necunoscut. Hofkens a devenit faimos cu puţin timp înainte moartea
sa şi chiar mai mult după moartea sa. Destul de amuzant, atunci el nu avea deloc păsări bune.

c. Jan Grondelaers, vulpea deşteaptă, a aflat despre rezultatele lui Hofkens când era în vârful
carierei şi s-a dus la momentul potrivit, când Hofkens era încă necunoscut şi …. foarte ieftin. În
special urmaşii păsărilor de la Hofkens l-au făcut faimos pe Grondelaers.

Si atunci rasele??
Rasa este o speculaţie.
Rasa este o invenţie a brokerilor castelelor din aer.
Rasa este un balon.
Rasa este un steag care trebuie să acopere o încărcătură bună de nimic.
Rasa este un cuvânt care trebuie să compenseze calitatea slabă.
Cei mai mulţi americani, Japonezi şi taiwanezi care au vizitat Olanda şi Belgia ştiu despre
aceasta. Vizitele lor la campioni i-au făcut să-şi dea seama că au avut creierele spălate prea mult
timp. Aceasta era în acele zile când prea puţini oameni aveau prea multă putere. Dar vremurile s-
au schimbat.
Deci drag columbofil, dacă nu eşti bogat nu este un motiv să disperi.
Poţi deveni campion la fel de bine ca oamenii cu bani. Este puţin mai greu dar tu trebuie să fii
puţin mai deştept. Deşteptăciunea trebuie să compenseze lipsa banilor. Sunt atât de multe
exemple de oameni fără bani care au devenit campioni urmând calea pe care am descris-o, luând
aceste sfaturi în serios.
În acest sport nu trebuie să fii tânăr ca să învingi.
În acest sport nu trebuie să fii bărbat ca să învingi.
În acest sport nu trebuie să fii atlet ca să învingi.
În acest sport nu trebuie să fii savant ca să învingi.
Şi în acest sport nu trebuie să fii bogat ca să învingi.
Trebuie doar să vezi purul adevăr, nu trebuie să crezi tot ce este scris sau ce ţi se spune. Trebuie
să ai ochii deschişi şi să ai simţuri pentru păsări.
Nu face aceasta sportul cu porumbei atât de unic şi atât de amuzant?? Back

8 sfaturi columbofile
1. Tineti totul simplu. Credeti doar in pasari bune si uitati restul. In sportul columbofil nu exista secrete
care sa faca pasarile sa zboare mai bine.

2. Nu incercati sa fugiti inainte de a invata sa mergeti. Greseala multor incepatori este ca vor mult prea
multe intr-un timp prea scurt.

3. Uitati totul despre nume si linii. Exista doar doua linii: porumbei buni si porumbei prosti. Din prima
categorie sunt prea putini, din a doua prea multi.

4. Fiti duri in selectie tot anul. Nu tineti pasari slabe doar pentru ca bunicul lor a fost campion sau pentru
ca au costat mult. Nu ezitati sa serviti o supa scumpa din cand in cand. Multi fac greseala de a tine prea
multe pasari, dupa ce au rezultate si incep sa aiba vanzare. Sunt numeroase exemple care au aratat ca
transformarea unor crescatorii de succes in ferme de porumbei a inseamnat inceputul sfarsitului.
Dusarduyn rareori a zburat mai mult de 6 pasari. Ar trebui sa fie suficient daca pasarile sunt cu adevarat
bune.

5. Regularitatea este importanta. Vaduvii nu agreeaza surprizele. Faceti totul cu precizie de ceas. Multe
metode sunt bune, dar este si una foarte rea: sa le tot schimbi mereu.

6. Daca zbori fond, da-i voie porumbelului sa se maturizeze 2 ani. Multi porumbei cu sange de fondist
adevarat ating potentialul maxim la acea varsta. Majoritatea nu pot castiga premii decente la viteza sau
ca pui.

7. Nu angaja niciodata o pasare de o zi la o cursa de doua zile. Pasarile care au zburat curse de doua zile
nu vor mai fi bune niciodata la curse de o zi. Inteleg imediat ca urmeaza o doua zi si nu mai trag tare.

8. Nu poti ignora medicina ca in trecut. Pe de alta parte, daca o sa crezi ca veterinarul te poate face
campion, te inseli.

9. Daca ai in cotet doar pasari bune, poti practica imperecherea libera si sa astepti sa apara norocul.

10. Adapostul este extrem de important pentru forma pasarilor. Un adapost nu este bun daca este
frumos, pentru porumbei frumusetea nu conteaza. Daca ai avut rezultate bune, poti sti pentru restul
vietii ca ai un cotet bun. Daca rezultatele scad, de vina esti doar tu sau porumbeii. S-a intamplat de
multe ori ca unii crescatori de succes sa-si inlocuiasca vechiul cotet cu unul modern care a dus la
disparitia lor din clasamente.

Dusarduyn nu a batut nici macar un cui in cusca sa mai mult de 50 de ani. In 2000, cusca sa era exact ca
in urma cu jumatate de secol. Nici un medicament impotriva problemelor respiratorii nu se compara cu
oxigenul

Share on facebook Share on google_plusone_share More Sharing Services0

Cele scrise mai jos au fost adunate din reviste "Postagalambsport",interviuri date demarii crescatori
belgieni.Din spusele lor reies urmatoarele:

- Porumbelul cand este in forma, la intrarea crescatorului in columbarie, acesta zboara incontinuu,dintr-
o boxa in alta, de la boxa lui coboara pe podea si inapoi in boxa,acest lucru de mai multe ori, adica
"lifteaza" dupa cum se mai spune.

- Luat in mana, crescatorul are senzatia ca porumbelul este plin cu aer,ca un balon, este usor , are
picioarele curate,calde si rosii,narile si genele sunt foarte curate si foarte albe,ochii stralucesc si parca
sunt mai colorati,mai plini,pielea de pe piept este de culoare roz si nu prezinta acei, asa zici solzi.

- Penajul este matasos,cu multa pudra, iar pe remigele primare apar asa zisele pete de ulei, care sunt
semne clare ca porumbelul respectiv este in mare forma.Cand iasa la zbor acest porumbel,zboara cu
multa usurinta si cu mare placere.De obicei porumbelul respectiv nu zboara in grup, ci ii place sa o "taie"
singur batand din aripi in timpul zborului.Masculii intrati in forma sint foarte batausi.Tot odata este bine
sa urmarim caderea regulata a pufului,care denota si sanatatea si forma.Pozitii de cuib care sunt cele
mai favorabile pentru concursuri

Metoda "La Natural": (la cuib)

- Oua de 6-8 si 16-18 zile

- Pui de 6-8 zile

- In cazul cand facem ca porumbeii sa cloceasca mai mult (oua de lemn), pentru etapa cand ii pregatim
vom pune sub ei nu pui de 1 saptamana(6-8 zile)

- Porumbeii intra in forma mai ales dupa aruncarea celei de-a doua remige primare.

NU - !! - este recomandata trimiterea la zbor a porumbeilor :

-care bat la cuib sau femele care sunt batute la cuib.

- Femela sau mascul care hraneste cu pasta.

- Mascul care are pui mari, deoarece se observa consumarea

Metode Utile

In cazul cand unul din parteneri a intarziat, iar cel ramas acasa vrea sa paraseasca cuibul cu ouale, sau in
eventualitate ca s-au spart ouale, procedam in felul urmator:

- Perechea respectiva(ambii porumbei), va fi scoasa afara din crescatorie si 2-3 ore nu li se permite
intrarea.

Dupa acest rastimp, permitem intrarea femelei la cuib, unde am pus doua oua incalzite.Daca femela le
primeste si se aseaza pe cuib, atunci permitem si intrarea masculului.In caz ca nu reusim cu aceasta
metoda, incercam sa punem in cuib, ppui mici, care de regula sunt primiti, dupa care vom inlocui pui cu
oua incalzite.

Acest lucru este bine sa-l facem pentru a evita, ca femela sa oua din nou, deoarece nu este
recomandabil, ouatul de doua ori intr-o luna.

Evrard Havenith - afirma ca "femelele zburate de pe oua ciocanite sau pui de 12 zile, pot sa intreaca pe
foarte multi masculi, bine pregatiti si valorosi, aducand niste performante deosebite

Share on facebook Share on google_plusone_share More Sharing Services0

ad schaerlaeckens
Repet la nesfârşit că nimeni din lumea asta nu poate spune cu certitudine dacă un porumbel este
bun6. Toţi porumbeii buni au un gât perfect (laringe, esofag etc.). Nici prea roşu, nici prea larg
deschis şi nu gâfâie. Aici, lucrurile pot fi interpretate. Şi păsările slabe calitativ pot avea un gât
perfect, dar… dacă gâtul are defecte, acea pasăre cu siguranţă nu e bună.

. Prefer porumbeii care nu năpârlesc prea repede. Păsările aflate la a 5-a pană năpârlită nu mai
pot fi angajate la concursuri.
. În timpul sezonului competiţional (şi în orice alt moment), păsările trebuie să fie nerăbdătoare
să facă baie. Dar, dacă le place sau nu, acest lucru depinde şi de starea vremii. Când e cald şi
senin, nu prea au chef de scăldat. Dar, când plouă, au chef. Dacă porumbeii unui prieten
columbofil fac baie iar ai dvs. nu, nu puteţi da vina pe starea vremii, ci înseamnă că aveţi (o
mică) problemă de sănătate.
reproducător sau zburător.

Pe de altă parte, este mult mai uşor să recunoşti un porumbel care NU este bun.

Unii dintre ei au atât de multe defecte şi atât de grave încât nu au cum să fie buni.

Când spun acest lucru colegilor de breaslă, mulţi dintre ei înţeleg ce vreau să zic, pentru că nu
îmi răstălmăcesc cuvintele.

Toţi câinii sunt animale, dar nu toate animalele sunt câini.

În afară de clasamente, există unele lucruri pe care le consider esenţiale atunci când îmi analizez
păsările.

Iar cele care nu prezintă aceste calităţi nu au ce căuta la mine în crescătorie.

. Porumbeii trebuie să aibă un penaj mătăsos. Am văzut păsări bune de talie mare, păsări bune de
talie mică, păsări bune cu un corp alungit, păsări bune cu un corp scurt, păsări bune cu stern
adânc, păsări bune cu un spate slab, dar niciodată nu am văzut o pasăre bună cu penaj de proastă
calitate. În special păsările cu pene casante, care se rup uşor nu sunt de dorit.

. O pasăre bună are un echilibru bun. Prefer porumbeii de talie medie, dar asta nu e musai. Un
porumbel perfect oricum este de talie medie.

Porumbeii trebuie să aibă o stare de sănătate dobândită pe cale naturală. Orice pasăre se poate
îmbolnăvi, dar cele care au nevoie de ajutor medical permanent sunt cele pe care trebuie să le
eliminaţi.

Pupila ochiului trebuie să fie mică şi orientată spre înainte. Culoarea nu este relevantă.

Păsările bune au un caracter puternic sau spirit de luptă. Îşi iubesc teritoriul (boxa) şi vor lupta ca
s-o apere. Am o preferinţă pentru femelele care nu-şi părăsesc ouăle nici chiar după 3 săptămâni
de clocit. Şi mai am o preferinţă pentru păsările pe care le pot găsi pe întuneric chiar şi la o
vârstă fragedă, pentru că ştiu în ce boxă sau pe ce odihnitoare se află. Porumbeii care nu au
propriul raft şi pe care trebuie să-i caut prin toată crescătoria nu se numără printre favoriţii mei.
Porumbeii trebuie să ouă la cel mult 2 săptămâni de la împerechere. În caz contrar, ar trebui
separaţi pentru câteva săptămâni deoarece nu sunt în formă.

Dacă într-adevăr vă doriţi să deveniţi campioni, trebuie să fiţi duri uneori şi să eliminaţi unele
păsări la care ţineţi foarte mult pentru că sunt blânde sau au o culoare frumoasă.
Din ziua în care au ieşit din găoace, corpul lor trebuie să fie puternic. Unei păsări care poate fi
inelată şi la 10 zile, fiind prea slabă, îi lipseşte vitalitatea.

ALUNELE NEPRAJITE , O ARMA SECRETA ?

De Steven van Breemen

Faimosul biologist si columbofil german Dr.Arno Meyer din Hamburg mi-a permis sa iau cateva notite
interesante din jurnalul sau columbofil:
24 iulie:
“Astazi imbarcam porumbeii pentru ultimul concurs cu maturii,700 km.In jurul orei doua le voi da ultima
masa celor 14 porumbei care urmeaza sa participe(sase masculi si opt femele-toti vaduvi).Nu le voi da
altceva decat alune,iar ei pot sa manance cat vor de multe.La noapte gusile lor vor fi pline de mancare si
apa.”

26 iulie:
“Astazi este cald,28 de grade Celsius.Porumbeii au fost lansati la ora 06.15 min.Plecarea lor a fost slaba
iar concursul a ramas deschis pentru mult timp,de la 16.48 pana la 20.30. Seara, la 20.30 aveam
cronometrati 12 porumbei.Nici unul din ei nu s-a intors acasa epuizat si nici unul nu parea a fi foarte
insetat chiar daca fusese canicula. Zece din ei au obtinut premii si imi pare foarte rau ca primul
porumbel nu a venit cu sase minute mai devreme.In dimineata urmatoare au sosit si ceilalti doi
porumbei.”

Nu, nu ati citit gresit,acei porumbei chiar au mancat cat de multe alune au vrut ei.Dr.Meyer a dedus
printr-o gandire logica faptul ca ar fi avantajos sa hranesti porumbeii cu alune inainte de a-i imbarca.
Mai exact,ce sunt alunele?Alunele(de pamant) apartin grupului de nuci cu cel mai mare continut de ulei.
“Farmecul”, atractia lor pentru crescatori il reprezinta continutul acestora in grasimi, extrem de ridicat
47%, combinat cu proteinele continute in procent de 30%. Analiza urmatorului tabel va clarifica mai bine
acest lucru.

- procentajul carbohidratilor,grasimilor,proteinelor si valoarea nutritiva sunt exprimate in calorii -

Porumb
Carbohidrati 69
Grasimi 4
Proteine 10
361 Valoare nutritiva

Grau
Carbohidrati 69
Grasimi 2
Proteine 12
351 Valoare nutritiva

Mazare
Carbohidrati 55
Grasimi 1
Proteine 23
329 Valoare nutritiva

Alune
Carbohidrati 12
Grasimi 47
Proteine 30
609 Valoare nutritiva

Asa cum arata tabelul anterior,marea parte a grauntelor cu care ne hranim porumbeii consista in
carbohidrati. Sistemul digestiv al porumbelului schimba(transforma) carbohidratii din porumb,grau si
mazare in proteine animale,care dupa aceea sunt stocate in muschii si in ficatul porumbelului sub forma
de glicogen.In timpul cursei glicogenul trebuie schimbat in energie, in acelasi fel in care in motorul unei
masini energia care propulseaza vehiculul deriva din benzina. Combustia unui gram de glicogen ii da
porumbelului 4.1 calorii. Atunci cand rezerva de glicogen a unui porumbel s-a terminat si porumbelul
inca nu a ajuns la crescatorie, el incepe sa-si “arda” proteinele din corp,care au aceeasi valoare de
combustie de 4.1 calorii. Porumbelul isi foloseste proprii muschi in acest proces, pierzand in greutate si
in cazuri extreme poate sa ajunga acasa,neavand altceva ramas dacat penele si oasele.

Ar fi mult mai bine daca in timpul acestor curse de maraton un porumbel ar fi putut avea grasime
indeajuns pentru arderi; daca, inainte de a fi pus in cos, i s-ar fi oferit hrana bogata in grasimi,in locul
hranei normale care are un continut scazut in grasimi. Daca s-ar fi intamplat asta, porumbelul nu ar mai
fi fost fortat sa isi foloseasca proprii muschi;s-ar fi intors acasa intr-o conditie foarte buna “cu muschii
peste”, pentru ca in locul proteinelor,el ar fi avut grasime la dispozitie pentru energie, deasemenea daca
i-ar fi trebuit cateva grame de grasime,pentru ca,grasimea are o valoare mai ridicata a combustiei decat
carbohidratii si proteinele. Un gram de grasime ii asigura unui porumbel 9.3 calorii, adica de 2.33 ori mai
multa energie. Probabil stiti ca la cursele de Formula-1 masinile nu folosesc benzina normala, ci un
combustibil care da o energie mult mai mare.

Pentru a-si “aproviziona” porumbeii cu extra grasimi, unii columbofili ii hranesc cu mai mult
porumb(4%grasimi) si ovaz(7%grasimi).Si, pentru acelasi motiv, la sfarsitul sezonului,atunci cand
porumbeii sunt in zbor pe parcursul unei intregi zile in timpul curselor de maraton,alti columbofili isi
hranesc porumbeii cu seminte bogate intr-un continut bogat in ulei cum ar fi florea-
soarelui(28%),seminte de in(34%),seminte de canepa(32%) si rapita(42%). Semintele care contin ulei nu
sunt doar o desfatare pentru porumbei,ele sunt mult mai importante decat asta.Cand victoriile in
anumite concursuri dificile sunt la limita,aceste seminte pot deveni factorul decisiv,pentru ca ii ajuta pe
porumbei aiba grija(sa isi pastreze) forma si greutatea corporala,chiar si in situatii extrem de dificile.

A fost dovedit de cercetatorii din Marea Britanie faptul ca atunci cand se da o hrana bogata in grasimi
duce la o imbunatatire a perforantei, in special atunci cand mancarea a fost amestecata cu 5% ulei de
cereale. Insa ,haideti sa ne intoarcem la alune, combustibilul de prima clasa pentru motoarele de curse
ale porumbeilor.Alunele sunt lunguiete,alune rotunde acoperite cu o pielita de culoare maro.Atunci
cand se indeparteaza pielita,aluna de culoare alba se imparte in doua jumatati.De la dealer-ul de hrana
poti cumpara alune fie ele intregi fie jumatati.Pentru ca porumbeii nu sunt obisnuiti cu un alt tip de
mancare le ia ceva timp pana se obisnuiesc cu alunele. Cel mai bun timp pentru a le introduce in ratie
este iarna si in general sunt cateva probleme.Chiar si dupa doar cateva zile ei vor incepe sa aleaga
alunele din hranitoare ca si cand ar incerca sa ii spuna crescatorului ca niciodata nu au mai mancat ceva
atat de delicios.Chiar si cel mai timid porumbel poate fi invatat sa manance din mana alune. Un
crescator inteligent intotdeauna va avea in buzunar cateva alune.De asemenea, se pare ca alunele sunt
cea mai buna posibila metoda de a ii face pe tinerii porumbei sa intre in crescatorie.

Crescatorii care isi hranesc porumbeii cu alune,trebuie sa tina minte ca aceste alune depasesc cu mult
orice alta hrana in valoare energetica:5.7 grame este echivalentul a 10 grame de hrana obisnuita.Daca
am vrea sa ne hranim porumbeii numai cu alune am putea sa le reducem ratia la jumatate.Este posibil ca
porumbeii sa supravietuiasca numai cu alune??Dr.Meyer mi-a povestit despre un vechi prieten al
sau,cineva pe nume Eduard Pape din Hamburg,care lucra in port,descarcand alune pentru fabricile de
ulei.La scurt timp dupa razboi, dl.Pape deja isi hranea porumbeii numai cu alune pentru ca nu dadea nici
un ban pe ele.El nu le dadea prea multe,asigurandu-se ca nu ii suprahraneste.Acest lucru a dus la
rezultate excelente in concursuri,in special la cele mai dificile dintre ele.

Atunci cand hranim cu alune trebuie sa avem in minte faptul ca aluna, cu un continut proteic de 30%
urmeaza bobul de soia prin faptul ca au cel mai ridicat continut de proteine.Alunele sunt mult mai
bogate in proteine decat porumbul,de exemplu, sau graul.Fiind o sursa bogata in proteine, alunele sunt
ideale pentru puii din cuib in timpul cresterii.Continutul alunelor este similar cu cel al laptelui de gusa,a
carui consistenta se compune doar din grasimi si proteine.Insa alunele sunt scumpe,asa ca trebuie sa ii
hranim cu ele doar atunci cand ei au cea mai mare nevoie.

Dr.Meyer cumpara alunele de la compania sa de hrana si le sparge in bucatarie intr-o masina,deci

alunele trebuie sa fie sparte in trei sau patru bucatele mai mici. Atunci cand hranesti porumbeii cu alune
intregi cei mai mancaciosi si agresivi din voliera inghit deja zece alune inainte ca cei mai timizi,care
adesea sunt cei mai buni cursieri,sa reuseasca sa o manance pe prima. Toti porumbeii trebuie sa fie
hraniti cu o cantitate egala din aceasta hrana de valoare,si el crede ca aceasta metoda cu alunele
faramitate este cea mai buna solutie.Insa ,el intotdeauna poarta in buzunarul de la halat cateva jumatati
de alune,pe care le da individual la porumbeii de reproductie.El prefera porumbeii blanzi;parerea sa este
ca intotdeauna este in interesul crescatorului sa aiba o relatie buna cu porumbeii sai.

In timpul cresterii puilor,el le da parintilor vesnic infometati, pe langa hrana obisnuita, 5-10 grame de
bucatele de alune direct in compartimentul de reproductie,in special cand puii au intre 6 si 12 zile, adica
atunci cand puii sunt trecuti de la malai la hrana normala. Aceasta metoda este recomandata in special
la acei porumbei care nu au malai suficient.De asemenea puilor proaspat intarcati li se da degraba alune.
Un crescator caruia ii intra in reflex sa isi cheme puii oferindu-le cateva bucatele de alune, va observa
ceva destul de interesant: acei porumbei niciodata nu vor avea probleme la intrarea in crescatorie atunci
cand se intorc dintr-un concurs.

In timpul concursurilor cea mai importanta functie pe care o au alunele este aceea ca maresc atractia
unui vaduv pentru boxa sa. Dupa ce a fost inchisa timp de aproape o ora,usita este deschisa ,iar vaduvii
de-abia asteapta sa se intoarca in boxele lor sa vada daca nu cumva cineva le-a facut vreo surpriza
lasandu-le cateva bucatele de alune in hranitorile individuale. Dupa ce au mancat din hranitoarea
comuna,toti stau in boxele lor asteptand foarte atenti sa vada daca “seful” isi va strecura mana in
buzunar sa le dea ceva bun.

Acestea sunt cele mai pretioase momente pentru un crescator,sau iubitor de animale,atunci cand se
plimba de la o boxa la alta si isi serveste favoritii cu alune, care ii sunt smulse de catre unii,in timp ce
altii,pitindu-se vor fi mai circumspecti la modul cum vor lua alunele din mana,sau eliberandu-le din
degetele care le tin stranse. Aceasta este o excelenta metoda de hranire individuala. Unui porumbel care
se intoarce intarziat de la un concurs, avand mult mai multa munca de facut fata decat vecinul sau care a
venit in primii, i se sa intotdeauna o extra masura. Crescatorilor neexperimentati ar trebui sa le fie
teama de faptul ca iti trebuie mult timp pentru a pune pe picioare si sa aduci in forma un porumbel care
si-a pierdut greutatea corporala folosind o hrana depurativa si saraca in proteine. Sa nu va asteptati de
la asemenea porumbei la performante de top in week-end-ul ce va urma.

Vaduvilor, care s-au descurcat bine la concurs, li se dau alune doar in mod ocazional in prima jumatate a
saptamanii. Ratia de alune creste progresiv pe masura ce saptamana se apropie de sfarsit. Suntem
familiarizati cu vaduvii care mananca foarte putin, si chiar daca li se ofera atentie sporita din partea
crescatorului, ei tot slabi se prezinta. Asemenea porumbei dau randament mult mai bun atunci cand li se
ofera cateva alune delicioase. Este foarte important sa se tina cont de cate alune li se dau femelelor
vaduve, pentru ca ele trebuie hranite mai putin decat masculii vaduvi.De cateva ori li se permite acestor
femele sa isi viziteze boxele si intotdeauna vor gasi acolo cateva alune, fapt ce va stimula o cresterea a
atractiei fata de cuib.Deoarece le place la nebunie felul in care sunt tratate, vor deveni protectoare
agresive ale propriilor boxe atunci cand o femela vecina va incerca o vizita amoroasa.

Dr.Meyer devine mai putin zgarcit cu alunele pentru vaduvi in seara dinaintea imbarcarii si in ziua
imbarcarii. Aceasta il asigura ca vaduvii sai au energie suficienta pentru cursa, chiar daca au pierdut ceva
din greutate. Cu toate ca el joaca vaduvie 14 saptamani la rand, pentru ca isi hraneste vaduvele in acest
fel, el nu are probleme de genul: femele care se imperecheaza intre ele sau care oua. Vaduvele sale se
descurca mai bine la curse decat vaduvii, si adesea ele sunt mai rapide, in special atunci cand este vorba
de concursuri grele.

Atunci cand la prognoza meteo este anuntat vant din fata, la toti porumbeii care vor participa li se va da
o extra portie de alune atunci cand ii pregateste pentru un concurs dificil. Insa cand porumbeii se vor
confrunta in concurs cu un vant din spate, li se vor da alune cu zgarcenie. Cand este cazul unei imbarcari
care presupune doua nopti in masina de transport, Dr.Meyer ii hraneste dimineata cu graunte bogate in
carbohidrati, insa mai tarziu, dupa amiaza (deci mai au timp sa bea si apa), porumbeii pot sa manance
cat de multe alune vor ei. Datorita faptului ca “un plin” cu alune este egalul in valoare energetica cu
doua gusi pline de mancare uscata (graunte normale), porumbeii sai de fapt mananca pentru doua zile.
In acelasi timp, Dr.Meyer stie ca atunci cand hrana le este asigurata in boxe, porumbeii sai nu vor
degusta bobite de pe camp.

Avantajele hranirii la discretie cu alune in ziua imbarcarii sunt dupa cum urmeaza:

1 In majoritatea masinilor de concurs mancarea nu este data in hranitori speciale ci este aruncata prin
boxe. Intotdeauna exista pericolul cros-contaminarii atunci cand porumbeii ciugol boabe din excremente
cauzandu-le probleme la gusa, stomacale sau intestinale. ”Porumbelul alunelor” este scutit de acest risc.

2 “Porumbeii alunelor” au nevoie de mai putina apa decat porumbeii care au fost hraniti cu boabe
normale, pentru ca acestea raman pentru o perioada mai lunga in gusa, atata timp cat absorb apa, pana
cand sunt indeajuns de moi pentru ca muschii din pipota sa macine aceste boabe iar procesul necesita
ceva energie. Adapatul este o problema in masinile de transport, in special in boxele in care sunt
masculi. Acei porumbei care au cucerit un loc in fata adapatorului vor apara cu inversunare zona
respectiva, lucru ce le ingreuneaza drumul catre apa masculilor insetati.

Insa alunele nu au nevoie sa se inmoaie, ceea ce inseamna ca au nevoie de putina apa si “parasesc” gusa
destul de repede. Pentru ca sunt asa de moi, este nevoie de putina energie pentru a digera alunele.Alt
avantaj este acela ca alunele sunt digerate mult mai repede decat celelalte graunte. Sambata dimineata,
la startul concursului, intestinele porumbeilor mancatori de alune sunt mult mai putin pline decat
intestinele porumbeilor care au fost hraniti vineri cu boabe greu de digerat.De asemenea este sub
semnul intrebarii daca acestia din urma au fost in stare sa bea indeajuns apa in masina de transport.Din
acest motiv porumbeii mancatori de alune au o mai buna greutate corporala.

3 Porumbeii care nu au mancat altceva decat graunte, au pentru ardere in drumul lor spre casa doar
glicogenul si poate putina grasime, de exemplu de la porumb.Daca rezerva li se epuizeaza cand mai au
putin pana sa ajunga acasa, acesti porumbei isi vor folosi rezervele corporale ca sursa de energie, care
are dezavantajul ca provoaca eliberarea nitrogenului, o extra ardere in sistem.Porumbelul care mananca
alune, pe langa glicogenul stocat in muschi si ficat, are atat de multa extra energie bogata in grasimi(9.3
calorii/gram) care ii va ajunge mai mult decat pentru o zi de concurs. Cand glicogenul si grasimea sunt
schimbate in energie nu este eliberat nici un fel de gaz nociv, doar dioxidul de carbon CO2 care este
expirat si apa, iar acest lucru este foarte important pentru functiile corporale.Chiar si atunci cand cursa
tine 15 ore porumbeii, bogat aprovizionati cu alune, nu sufera de dezavantajul arderii proteinelor din
propriul corp in procesul scaderii in greutate.
4 Crescatorii experimentati in hranirea porumbeilor cu alune trebuie sa fie de acord cu mine ca
asemenea porumbei sunt mai putin insetati si chiar in zilele caniculare arata mai putin epuizati atunci
cand ajung acasa. Sfatul meu pentru toti aceia ca inca au ramas sceptici la citirea acestui articol este sa
incerce urmatorul experiment: impartiti-va echipa de zburatori in doua grupuri.Un grup il hraniti cu
alune ,iar pe celalalt cu amestecuri normale. Sunt sigur ca atunci cand veti analiza rezultatele veti crede
cu adevarat in tot ceea ce am scris. In concluzie Dr.Meyer, din postura sa de biologist, ar dori sa faca
urmatoarele remarci: oamenii ale caror joburi(servicii)implica o munca grea, au o preferinta pentru o
hrana bogata in continut de grasime, insa greutatea corpului nu le creste din aceasta cauza. Oamenii
care traiesc si lucreaza intr-un climat rece, cum ar fi eschimosii, suporta mult mai bine frigul prin arderea
unei cantitati mari de grasime din interiorul propriului organism.

Pasarile migratoare de talie mare, cum ar fi gastele, isi fac rezerve mari de grasime in interiorul
organismului in perioada lunilor de vara, iar combustia acestor mari rezerve de garsime care le da
energie le permite in fiecare toamna sa-si indeplineasca cu succes lunga calatorie catre sud spre climate
mai calde. Este o coincidenta faptul ca aceste pasari prefera semintele bogate in grasimi si parca
innebunesc atunci cand li se ofera alune sau canepa? Pacat pentru ca porumbeii nostri nu pot sa
comunice cu noi, pentru ca daca ar putea, ei ne-ar spune fara ezitareca ,in calitate de pasari calatoare de
inalta clasa, ca ei ar prefera foarte mult energia bogata in grasime pentru combustie, pentru a le proteja
muschii, a-si mentine o greutatea corespunzatoare si astfel sa isi pastreze forma. A venit timpul ca
fiecare crescator sa isi deschida ochii, sa indrazneasca sa faca comparatii si astfel sa traga concluziile
adecvate.

Ce poate face argila pentru noi si inaripatele noastre:

Argila este un antiseptic si ca si toate celelalte antiseptice naturale(in special esentele aromatice),
distrug microbii, fara a distruge si celulele corpului, aceasta chiar protejandu-le.
Proprietatile bacteriene ale argilei sunt deosebit de bine puse in evidenta,in nenumaratele stari
infectioase: afectiuni respiratorii si parazitoze intestinale.
Argila este radioactiva
Este si un absorbant remarcabil, absorbind mirosurile neplacute din crescatorii, bucatarii etc.
Din aceeasi putere absorbanta isi trage seva si o alta calitate a argilei, aceea de ANTITOXIC
Experientele de laborator au dovedit-o din plin. Daca se da o cantitate mica de strictina(o otrava
puternica) unor soareci, acestia mor aproape instantaneu. Dar daca li se da aceeasi cantitate amestecata
cu argila, soarecii suporta otrava, ba din contra, acestia raman sanatosi.

Atentie!

ARGILA ajuta, trateaza, porumbeii veniti otraviti de la camp sau competitii.

Analiza argilei verzi spune ca ea prezinta:

siliciu-49,10%
alumina-14,61%
oxid de fier-5,65%
magneziu-4,24%
ozixi alcalini-3,08%
umiditate(apa)-7.40%
pierdere de calcinare-10,85%
Datorita acestor compusi, argila se recomanda in:

Stari degenerative multiple

imbatranire
demineralizare
anemii
Argila ramane o parte a naturii ce inca nu si-a spus ultimul cuvant.

NOTA:

Se spune in toate scrierile vechi ca, ar fi fost botezata de Iisus Hristos, sub numele de INGERUL
PAMANTULUI

Ceapa are multe beneficii, unele din ele fiind prezentate aici:

Stimulent general (al sistemului nervos, hepatic,renal).

Diuretic puternic, dizolvant şi eliminator al ureii şi al clorurilor.
Antireumatismal
Antiscorbutic
Antiseptic şi antiinfecţios (antistafilococic: ceapa se comportă în privinţa acestui microb ca un antibiotic:
L. Binat).
Secretor, expectorant
Digestiv (ajută în digestia făinoaselor).
Echilibrant glandular
Antisclerotic şi antitrombozic
Afrodisiac(lucrări vechi, Hull Walton)
Hipoglicemiant
Antiscrofulos
Vermifug
Hipnotic uşor
Curativ al pielii şi al sistemului pilos.

Ceapa poate fi folosita pentru mentinerea sanatatii la porumbei, prin urmatoarele procese de preparare:

1. administrata in starea ei naturala(taiata marunt), oferita inaintea meselor

2. sub forma de tinctura de ceapa
3. sub forma de ceai
4. sub forma de suc de ceapa

De obicei este recomandat a se administra atat pe mancare, cat si in adapatori. In cea din urma, este
bine ca apa sa nu stea la soare si caldura, mai mult de 12-24 ore, pentru ca fermenteaza. Ca doza este de
preferat 2 linguri la 3-5 litri.

Germinatia reprezinta o serie de procese in care proteinele,grasimile si amidonul sunt descompuse in

forme mai simple,care pot fi utilizate de planta in crestere.

Intr-o multitudine de procese,toate vitaminele necesare plantei in crestere sunt sintetizate in proportie
corecta si pot fi absorbite de planta pentru a fi folosite ca o forma de energie.Proteinele sunt de
asemenea descompuse in aminoacizi care pot fi absorbiti de planta sau de animalul ce consuma
samanta germinata.Un astfel de nucleu VIU este un adaos excelent in hrana porumbeilor.

Selectia grauntelor potrivite pentru germinare spre a hrani porumbeii:

-trebuie sa fie un tip de graunte consumate de porumbei.Astfel,nu folosesc la nimic.
-trebuie sa germineze repede.Cu cat germineaza mai repede,cu atat mucegaiesc mai putin.

Graul este potrivit pentru acest scop.

Germineaza rapid la temperatura camerei.
1)Se ia o cantitate de grau,se pune intr-o oala cu apa si se spala,apoi se lasa sa se ridice la suprafata
materialele nefolositoare,care se vor arunca.
2)Dupa ce materiile ce plutesc s-au eliminat,graul se lasa la inmuiat aproximativ 10-12 ore.Materialul
care s-a mai ridicat intre timp se elimina.
3)Graul ramas,se scurge.Dupa ce apa s-a evacuat,grauntele se pun intr-un vas acoperit,unde se lasa la
germinat 24-36 de ore.
4)Se “servesc” porumbeii.!

Sa nu se serveasca prea des.Sa nu se inlocuiasca ratiile obisnuite de boabe!Graul incoltit este un

stimulator foarte important al activitatii vitale a organismului datorita continutului bogat in complexul
de vitamina B si in multe alte vitamine,dar si datorita diferitilor fermenti(enzime).

Minerale usor asimilate de catre organism,continute de 100 grame germeni de grau : fosfor(1050 mg
%),magneziu(342 mg%),calciu(71 mg%).
Vitamine: A,B,D,E,K.

Usturoiul este o planta cu multiple calitati terapeutice cunoscute de multa vreme,avand o serie de
efecte benefice pentru organism.Proprietatile sale nutritive sunt marcate in special de prezenta unor
importante cantitati de vitamine,mai ales A,B1,B2,C , si a unor substante minerale utile printre care :
fosfor,sulf,potasiu,iod,calciu,siliciu.
Usturoiul il puteti folosi in crescatoria dumneavoastra tot timpul anului!
Usturoiul este un vermifid,fortifiant,laxativ,diuretic,antiseptic,bactericid,tonic muscular,detoxifiant,are
efect antihelmintic si afrodiziac.
Daca un porumbel sta trist si nu prea mananca,dati-i timp de 3-4 zile pe cioc cateva bucatele de usturoi.
Pentru efective mari de porumbei,unde nu se poate administra individiual,pe cioc,cateva bucatele de
usturoi,se pun la macerat intr-un litru de apa,pentru 7-10 zile,cativa catei de usturoi,pisati bine.Se obtine
o solutie concentrata.Din aceasta solutie se pune o lingura la un litru de apa.In functie de cantitatea de
apa pe care preconizam ca o vor consuma porumbeii,ajustam portia.
Cu ajutorul “instrumentelor” naturii,care sunt la dispozitia noastra,avem un aliat
puternic,USTUROIUL,care se poate administra in perioada naparlirii,iarna si in timpul concursurilor.
Administrarea o data(sau de 2 ori) pe saptamana a usturoiului,ne poate scuti de multe neplaceri.

Otetul de mere este unul din cele mai vechi medicamente cunoscute de umanitate, mentionat pentru
prima oara in tratate de medicina egiptene, scrise in urma cu mai bine de trei milenii. Medicii Greciei
antice il foloseau pe scara larga, acesta regasindu-se si in scrierile lui Hipocrate. Si in medicina populara
romaneasca, este folosit din timpuri imemoriale. Romanii din zonele de deal si de munte prepara otetul
de mere in fiecare toamna, folosindu-l apoi pe timpul lungii ierni contra diferitelor boli ori, pur si simplu,
pentru mentinerea sanatatii. Desi nu este un panaceu, ar putea candida cu sanse serioase la acest
titlu.Iata care sunt principalele categorii de afectiuni care raspund pozitiv la administrarea otetului de
mere: reumatism,inapetenta, anemie, slabiciune corporala la porumbei, mai ales la pui, intareste
embrionul,da un penaj mai stalucitor,administrat in apa la porumbei,stopeaza dezvoltarea bacteriile
precum tricomonoza si salmonella.

Insa otetul de mere mai are si alte calitati, fiindca a preluat de la fructele din care este obtinut cateva
substante in forma naturala extrem de utile pentru organism, dintre care:

potasiul – este un mineral esential pentru mentinerea sanatatii aparatului cardiovascular. El regleaza
activitatea inimii.
vitamina C – ajuta la asimilarea fierului necesar organismului, are efect preventiv in bolile infectioase.
vitaminele B1, B2 si B6 – au efect intineritor si intarzie aparitia semnelor batranetii. Au efect pozitiv
asupra tonusului sistemului nervos central.
izoflavonoidele – sunt o categorie de substante organice care au un puternic efect antioxidant.
magneziul si fosforul – rol foarte important in mentinerea sanatatii si echilibrului sistemului nervos. Au,
de asemenea, efecte favorabile asupra sistemului imunitar si favorizeaza consolidarea oaselor.
In toate cartile de speciatiate este recomandat, ca otetul de mere sa fie administrat 5-10 ml la litru de
apa, minim o data pe saptamana.

Atentie!

Nu administrati otetul de mere zilnic pe o durata lunga de timp, pentru ca slabeste imima.

Aloe vera este o planta cunoscuta si apreciata inca din leaganul copilariei omenirii. Efectele benefice ale
acesteia erau cunoscute de civilizatiile antice, precum persi, egipteni, greci si romani. Popoarele de pe
continentul african, dar si indienii, japonezii, filipinezii au primit-o in folclorul lor, incoronand-o regina
plantelor medicinale. Antichitatea a considerat-o cea mai importanta planta, darul zeilor catre oameni.
Aloe vera intra in tratatele de medicina si apar sute de articole si referinte medicale in toata lumea.
Descrieri privind varietatea aplicatiilor aloei in sanatatea oamenilor abunda si aloe vera intra definitiv in
medicina.

Exista peste 250 de specii de aloe, iar in continuare va vom prezenta cateva dintre cele mai cunoscute ca
avand efecte terapeutice:

1. Aloe Africana – a fost cultivata de catre fermierii olandezi si a fost cea mai cautat specie din lume pana
la aparitia aloei vera. Era comercializata in special sub forma de praf sau gel.
2. Aloe Vera - este o planta salbatica ce creste in insula Barbados. Este cunoscuta sub mai multe
denumiri, precum Aloe Barbadensis Miller, Aloe Vera Linné, Aloe Vera Lamark. Comertul englezilor a fost
extrem de profitabil in secolul XVII, caci medicina britanica o aprecia pentru efectul laxativ. Aloe Vera are
doua specii: una verde si una albastra. Ambele specii au aproape aceleasi efecte terapeutice, singura
diferenta constand in timpul necesar maturizarii plantei. Aloe Vera verde poate fi folosita doar dupa 4-5
ani, pe cand cea albastra dupa numai 3 ani.
3. Aloe Ferox – este cea mai agreata specie de aloe din estul indepartat. Japonezii, chinezii si taiwanezii o
consuma cu imensa placere. Ea se mananca cruda sau fiarta. Miezul este strecurat si condimentat, apoi
se bea sau se foloseste in scopuri terapeutice.
4. Aloe Socotrina – cea mai raspandita specie de aloe, aceasta planta este originara din insula Socotra. A
stat la baza comertului din marea Mediterana, negustorii arabi ducand-o pana in China. A fost extrem de
apreciata in timpul Evului Mediu.

Asadar nu uitati ca inainte de a folosi Aloe, sa verificati originea acesteia!

Ce contine Aloe Vera?

1. Vitamine: vitamina A – lupta impotriva rdicalilor liberi; vitaminele B1, B2, B3, B6, B9, B12 – toate cu
efecte in detoxifierea organismului, anemii sau carente; vitaminele C si E – extrem de importante in
stabilizarea membranei celulare sau in intarirea sistemului imunitar.
2. Substante minerale: Aloe Vera contine 20 de minerale extrem de importante: calciu, fosfor, potasiu,
fier, sodiu, clor, mangan, magneziu, cupru, crom, zinc etc.
3. Laxative: Aloe Vera contine 12 antrachinone, care asigura un efect analgezic, antibacterian, antifungic
si antiviral: aloina, acidul de Aloe, emodin de Aloe etc.
4. Aminoacizi – proteine care furnizeaza energie. Aloe Vera contine 7 din cei 8 aminoacizi esentiali si 11
din cei 14 neesentiali de care organismul nostru are nevoie. Dintre aminoacizii esentiali enumeram:
izoleucina, valina, lizina etc. Aminoacizii neesentiali, precum serina, prolina, alanina, se gasesc in
cantitati mari in planta de Aloe Vera.
5. Enzime: celulaza, catalaza, proteaza, lipaza etc.
6. Mono si polizaharide; celuloza, glucoza, manoza, acemannan
7. Acid salicilic – cu efect analgezic
8. Steroizi – cu efect antiinflamattor, antiseptic si analgezic: lupeol, calerina, compestrina
9. Hormoni – cu efect antiinflamator si regenerator: auxina, gibberelina.

Iata in continuare cateva dintre bolile pentru care Aloe Vera este un adevarat panaceu:

Afectiuni cutanate – este un fapt cunoscut din vechime ca Aloe Vera este extrem de utila in cazul
psoriazisului, micozelor, eczemelor, seboreei si a eruptiilor cutanate.
Afectiuni intestinale– stimuleaza functionarea normala a intestinului.
Intareste sistemul imunitar
Afectiuni respiratorii – sucul de aloe vera administrat in apa porumbeilor, ajuta pe acestia sa lupte mai
usor cu toate afectiunile respiratorii.
antiinflamator – antiinflamator puternic care distruge un spectru larg de microorganisme ce produc
diferite afectiuni bucale in special TRICOMONAZA.
imbunatatirea digestiei – ajuta la digestia proteinelor, normalizeaza tranzitul intestinal, echilibreaza
nivelul bacteriilor digestive, ajuta in caz de indigestie.
distruge virusii
SUNT MULT MAI MULTE BENEFICII ALE PLANTEI ALOE VERA, ACESTEA FIIND DOAR O MICA PARTE.

Aloe vera poate fi folosita in urmatoarele moduri pentru ameliorarea bolilor la porumbei:

1. Ca sus de aloe vera – administrat in apa porumbeilor

2. Ca tinctura de aloe – administrat in hrana porumbeilor dar poate fi administrata si in adapatori
3. Ca atare – taiat marunt si dat la porumbei inaintea meselor, alaturi de alte legume si fructe

Varza
Virtutile terapeutice ale verzei – acest aliment atit de comun pentru noi – sint cunoscute inca din
antichitate, ea fiind considerata la un moment dat un adevarat panaceu. Calitatile sale sint de
necontestat, astfel ca varza poate fi folosita cu succes in prevenirea si tratarea unui numar extrem de
mare de boli, ea fiind o adevarata farmacie naturala. Ea este bogata in special in provitamina A,
vitaminele C si E si in fibre, elemente care asigura sanatatea celulelor.Din pacate insa, multi o acuza de
provocarea unor tulburari digestive la porumbei. Insa pot spuna ca problemele digestive, apar in urma
consumului exagerat de varza, mai ales, daca este asociata cu apa.Varza este o leguma foarte putin
calorica, ea avind in jur de 25 de calorii (100 kjouli) la 100 de grame de produs. Glucidele, care furnizeaza
o parte din calorii, sint constituite in primul rind din pentosan, glucide partial asimilabile. In afara de
asta, ele mai contin zaharoza, glucoza si fructoza. Protidele, care completeaza aportul energetic, sint
prezente si ele la un nivel ridicat. Bogatia vitaminica a verzei trebuie insa subliniata, ea figurind printre
legumele cu cel mai mare continut de vitamina C (cele mai bogate sint foile aflate la exterior). Prin
fierbere insa se pierde cam 30-40 la suta din continutul de vitamina C.Varza este de asemenea foarte
bogata in vitamina E: 2-7 mg la 100 g, ceea ce constituie un adevarat record pentru o leguma, 200 de
grame de varza consumate zilnic acoperind necesarul zilnic de vitamina E.Vitaminele din grupa B sint si
ele foarte bine reprezentate: B1, B2, B3, B5, B6, B9, adica toate cele care constituie grupa
anticanceroasa. Continutul in minerale este si el foarte bine reprezentat: calciu, magneziu, fier, la fel si
cel in oligoelemente: iod, cupru, mangan, sulf. Fibrele alimentare sint abundente, fiind compuse in
majoritate din celuloza si hemiceluloza, ceea ce explica si anumite intolerante intestinale. Modul de
preparare a verzei poate inlatura insa aceste efecte. Fibrele alimentare sint capabile sa stimuleze
intestinul si sa previna constipatia.

Varza este un aliment alcalinizant nutritiv, energetic, remineralizant si tonifiant si este preferabil sa se
manince in stare cruda, pentru a i se pastra intacte proprietatile.

Caracteristici:

Prezinta proprietati dezinfectante si cicatrizante la nivelul tesuturilor

Favorizeaza metabolismul glucidelor si absorbtia oxigenului in celule
Indicatii terapeutice generale Gratie continutului sau bogat in vitamine, saruri minerale si clorofila, varza
restabileste flora intestinala si contribuie la cresterea numarului de hematii (in special varza alba). De
aceea varza este recomandata in:

Astenii
Imbatrinire prematura la porumbei
Demineralizari
Inflamatii si infectii intestinale
Varza este indicata in alimentatia porumbeilor in toate perioadele anului. Se foloseste ca atare, taiata
marunt si administrata porumbeilor ca supliment alimentar. Este foarte buna combinata cu alte legume,
exemplu: morcov,pastarnac, ceapa, usturoi etc.

Ce mai ramane decat, POFTA BUNA LA PORUMBRI

Nu uitati

Acum este cea mai buna perioada a anului in care sa se administreze Legumele cat si Fructele.

De ce !!!!!

Pentru ca mai marea majoritate a columbofililor, tin porumbeii inchisi aceasta perioada a anului, chiar si
porumbeii ce sunt liberi duc lipsa se verdeata, cu toate ca in unele locuri mai este ceva verde.

Coji de oua
Cojile de oua contin foarte mult calciu.
Se usca foarte bine in cuptor sau pe calorifer si apoi se piseaza marunt si se administreaza porumbeilor.
Se pot amesteca cu redstone.

Hreanul
Denumit stiintific armoracia rusticana, hreanul este o planta originara din estul Europei, folosita la gatit,
pentru gustul sau condimentat si aromat, dar si in medicina naturista pentru beneficiile
curative.Radacinile sunt cele care se folosesc atat in bucatarie, cat si in medicina, pentru continutul
bogat in vitamine, fitoncide (substante cu actiune antibacteriana) sau uleiuri eterice (cu efect
calmant).Hreanul nu este o planta pretentioasa. Ea rezista atat la temperaturile scazute, cat si la seceta
prelungita. Nu se cultiva in solurile nicipoase, ci in cele argiloase si ferme.

Intrebuintari curative

Hreanul poate trata cu succes mai multe afectiuni, asociate sistemului respirator sau urinar. Astfel,
radacina de hrean poate inlocui tratamentul medicamentos in cazul bolilor respiratorii.Este foarte
recomandat ca hreanul, sa fie folosit in salatele administrate porumbeilor, impreuna cu ceapa si
usturoiul, dar si cu celelalte legume enumerate in articolele precedente.Racelile isi gasesc remediul intr-
o radacina de hrean medie, consumata la cateva zile de porumbei. Caile respiratorii vor fi eliberate, iar
vitaminele continute de hrean dar si continutul proteic din alimentatie vor revitaliza organismul.
Hreanul mai este folosit si in tratarea infectiilor intestinale. Prin actiunea sa antibacteriana si
antiinflamatoare, elimina imediat primele simptome ale infectiei. Pentru un tratament eficient, alternati
consumul de hrean cu cel de ceapa si usturoi.

Forma de administrare si cantitatile recomandate

Hreanul, folosit ca medicament natural, poate fi administrat sub forma de sirop, tinctura, vin tonic,
energizant sau proaspat ras. Siropul se realizeaza in casa, prin stoarcerea sucului dintr-o radacina data
prin razatoare, in care ati adaugat o lingurita de miere.
Dupa cateva minute in care ati lasat amestecul la macerat, puteti folosi siropul tratament. Tinctura este
mult mai concentrata si se obtine dintr-o radacina de hrean rasa, in care ati adaugat putin alcool. Dupa
opt zile se strecoara si astfel se obtine tinctura care trateaza afectiunile enumerate mai sus.
Energizantul cu hrean se obtine din oua, lamaie si radacini de hrean rase. 12 oua se tin tot atatea ore in
suc de lamaie. Dupa o jumatate de zi se scot, se bat energic si se toarna din nou in sucul de lamaie, in
care ati adaugat un kg de hrean ras, putin alcool si miere.(Aceasta portiune este foarte recomandata
noua oamenilor)Amestecul se lasa la macerat noua zile si astfel ati obtinut tonicul perfect pentru fiecare
zi in care sunteti lipsiti de energie.

ATENTIE!

Evitati consumul in exces. Hreanul poate provoca tulburari digestive, prin actiunea sa puternica.

Propolisul este farmacia albinelor si in acelasi timp marea speranta a apiterapiei. Desi este cunoscut si
folosit de peste 5.000 de ani pentru proprietatile sale conservante, cicatrizante, antiinfectioase,
antitumorale, etc., natura lui este si astazi invaluita in mister. Exista peste 20 de actiuni farmacologice si
peste 200 de substante deja semnalate in acest mare necunoscut, propolisul.
Dar ce este propolisul, pana la urma?

Este o substanta cleioasa, puternic aromata, de diferite culori, foarte complexa, sare se prezinta sub
diferite forme fizice, chimice si biologice. Propolisul are diferite functii in diferite locuri in stup – el este
facut de albine pentru a apara viata coloniei sub raport fizic, chimic si biologic. Pentru ca barierele
formate din aceasta substanta strajuiesc intrarile in stup, i s-a spus propolis, ceea ce in limba greaca
inseamna inaintea sau in fata cetatii.

Din punct de vedere biologic, propolisul este un produs de cules si de secretie al albinelor, din aceeasi
categorie cu mierea si polenul. In conditii obisnuite, activitatea acestuia scade rapid odata scos din stup
si mai lent dupa primele 2-3 ore, pentru ca in functie de conditiile de pastrare, activitatea uila a
propolisului sa dispara dupa 1-3 ani. La rece, propolisul este o substanta solida, dura, friabila in aschii; la
cald devine moale, maleabila, aderenta si lipicioasa.

Actiuni terapeutice ale propolisului

Datorita consistentei sale complexe, deosebit de bogate in substante active, produsele sau preparatele
pot avea o pluralitate de actiuni.Astfel, propolisul este recunoscut pentru actiunile sale antiinflamatoare,
antibiotice, antibacteriene, bacteriostatice, dezinfectante, antivirotice, antifungice (contra ciupercilor),
toate cu spectru larg de actiune partial cunoscut; el mai are actiuni antialergice, antihistamice,
antigerminative, actiune stimulatoare a reactiilor imunitare, actiune antiiradianta, cicatrizanta,
conservanta, antitoxica, combate mancarimea de piele si tumorile, actiune eutrofica, regeneratoare, etc.

Actiuni toxice, adverse ale propolisului

Datorita compozitiei sale plurale, necunoscuta in mare parte, exista posibilitatea ca unele sortimente de
propolis sa contina substante toxice, rezultate din culesuri toxice de la sucurile anumitor muguri de
arbori sau de la poleina anumitor polenuri florale toxice. Este o situatie care trebuie avuta in vedere si
care impune prudenta si o testate prealabila a sortimentului care urmeaza sa fie folosit in aplicarea in
scop medical. Uneori, sortimentul sau mostra de propolis poate fi contaminata cu microorganisme
rezistente la propolis, cu pesticide si cu alte impuritati fizice sau chimice care il pot face nociv, sau chiar
sa genereze actiuni adverse.
Pentru noi columbofilii, propolisul este o mana cereasca. Spun asta, pentru ca asa cum este descris mai
sus, ajuta foarte mult la combaterea BACTERIILOR, VIRUSILOR, etc.
Cea mai buna varianta de folosire a propolisului, este TINCTURA DE PROPOLIS.
In special este bine ca aceasta sa fie amestecata cu o catitate de ulei de soia, masline, porumb, grau sau
chiar si de floarea soarelui. Inainte de fiecare folosire, amesteca uleiul impreuna cu tinctura de propolis
si de preferat este sa o amesteci cu mancarea. Odata pe saptamana cred ca este de ajuns ca produsul sa
fie administrat.
Minerale facute acasa

4 kg pamant galbel sau argila

2 kg moloz ( 1 kg tencuiala+ 1 kg caramida rosie)
1 kg carbune lemn
1 kg coaja de oua (crud)
1kg faina oase
1 kg paine uscata la cuptor si zdrobita
250g sare de bucatarie fina

Share on facebook Share on google_plusone_share More Sharing Services0

1. Sputnik

2. Rasa pura

3. Ochiul porumbelului

4. Orientarea porumbeilor

5. Vaduvia si metodele sale

6. Despre selectarea tinerilor

7. Alegerea reproductorilor

8. Care este marimea corporala ideala

9. Unde este mai bine să aşezăm voliera

10. Date pentru reusita zborurilor de fond si maraton

11. Ce fel de porumbei trebuie sa avem in crescatorie

12. Reguli de baza in asigurarea sanatatii porumbeilor

13. Rolul consangvinitatii in ereditarea aptitudinilor sportive la porumbeii calatori

1 Sputnic

Acesta este un sputnic perfecţionat foarte stabil şi soiid. Se ataşează fa intrarea în

porumbărie. Este acoperit cu plexi-glass (special incasabil, care este aşezat peste scheletul ele lemn, deci
este şi uşor de întreţinut, partea exterioară a plexi-glass-ului acoperind în totalitate scheletul din lemn af
sputnicului. Totul este etanşeizat perfect nepermiţând nici un curent de aer. Partea inferioară culisează
pentru ieşirea porumbeilor din interior către afară. Totul este nou faţă de vechiul sputnic pe care l-am
arătat în "Ghidul columbofil". Intrarea porumbeilor se face pe sus unde este fixată scândurica de
aterizare a păsării din zbor. Intrarea este prevăzută cu ace rabatabile, fiind recomandată astfel de cei
mai mari jucători de porumbei din Belgia. Ei au stabilit că porumbelul intră mai repede prin acele
rabatabile.

Se poate confecţiona foarte uşor de fiecare columbofil din ţara noastră, în lipsa plexi-glass-ului se pot
monta geamuri. Scheletul se poate face din vinefu de fier sau mai uşor este din lemn.

Boxele

Acestea trebuie să aibă următoarele dimensiuni: 40 cm lăţime, 30 cm înăfţime şi 50 cm lungime. Partea

din faţă a boxelor să fie apărată de stinghii subţiri sau sârmă împletită, Stinghiutefe sau gratiile de sârmă
trebuie să aibă o distanţă între ele încât să permită porumbelului să scoată capul, fără riscul de a rămâne
spânzurat între ele.

Porumbelului îi place un cuib apărat, nu însă prea luminat. În afară de boxe mai trebuie amenajate
locurile de odihnă. Muchia de sus a acestor scânduri pe care stă porumbelul nu trebuie să fie ascuţită, ci
trebuie să fie rotunjită. Când porumbelul e silit să se odihnească pe muchii ascuţite, se întâmplă
întotdeauna să i se strâmbe

osul pieptului, în special în primii ani de dezvoltare când oasele nu sunt îndeajuns de fortificate. De
multe ori însă sternul în formă de "S" se datorează coccidiozei sau lipsa sărurilor minerale. Posibilităţile
de odihnă trebuie să însumeze jumătate din numărul boxelor, aşa că pentru 10 boxe se vor face 5 locuri
de odihnă.

Dacă sunt mai multe dă naştere la certuri şi bătăi, care pot fi dăunătoare în ceea ce

priveşte rezultatele zborurilor cât şi pentru creştere.

De asemenea, curăţenia este o fundamentală condiţie pentru bunul mers al porumbeilor, deci în fiecare
zi curăţenie.

Interiorul volierei (adăpostul)

Indiferent dacă este din lemn sau zid, interiorul trebuie vopsit cu o culoare de ulei, o dată pe an, şi
anume înaintea perioadei de împerechere, cu o culoare albă. La nevoie se văruieşte. în timpul operaţiei
porumbeii trebuie îndepărtaţi afară. Dacă se văruieşte se adaugă în laptele de var VA litru petrol, VA litru
esenţă de terebentină, 5 gr. formol, o ceaşcă de sare de bucătărie. Se văruiesc, de asemenea, locurile de
odihnă, cuiburile, boxele. Să se insiste la îmbinările dintre scânduri, colţuri, căci acolo se refugiază
paraziţii.

În baia săptămânală puneţi un pumn de sare de bucătărie la 10 I. apă.

Câteva principii de reţinut

După terminarea concursurilor grija faţă de porumbei nu trebuie să înceteze, deoarece vine năpârlirea
care cere mai multă grijă pentru ca să fie asigurat sezonul următor cu păsări sănătoase care desigur ne
vor aduce bucurii. Către sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie, scoateţi cuiburile, închideţi
boxele, ridicaţi paiele, penele şi tot ceea ce cară porumbeii pentru a-şi face cuibul. Daţi porumbeilor

până la sfârşitul lunii decembrie, până ce se schimbă penele vibrative (cele 8-10 pene de avânt,
propulsoare) o raţie bogată de substanţe azotoase, mineralizante şi vitaminizante (mazăre, grâu nou,
floarea soarelui albă şi neagră, linte, cânepă, in) de 2 ori pe zi. În toate dimineţile o ceaşcă de grâu
germinat pentru 25-40 de porumbei (7-8 grame de fiecare porumbel este suficient). Porumbelul foarte
gras năpârleşte mai dificil şi pierde mai ales spiritul de combativitate. Deci raţii la ore fixe şi serviţi-le
grăunţe numai până când primul porumbel se duce la adăpător pentru a bea apă.

În timpul năpârlirii luaţi mai puţin porumbeii în mână pentru a nu le distruge penele care încep să
crească.

2 Rasa pura

Inainte, sa incercam sa definim acesti doi termeni: `pur` si `rasa`.

Pur. 1. Orice nu este contrafacut, falsificat sau intinat. 2. neamestecat

Rasa. 1. Origine, arbore genealogic. 2. descendentii unor anumiti urmasi; porumbelul de zbor sau de
reproductie. 3. o linie de indivizi care se diferentiaza de specia sa de baza prin anumite calitati
superioare. 4. un caracter transmis sau tendinta de transmitere.

Pentru mine, porumbeii de curse sunt produsul unei combinatii formate din mai multe linii de porumbei
care includ printre altii porumbeii Horseman, Dragoon, Smerle, porumbeii calatori si altii. Porumbelul de
curse din zilele noastre este de asemenea un hibrid si nicidecum o linie pura. Cei mai buni porumbei
calatori au fost descoperiti in Belgia. Acest proces de elaborare (dezvoltare) al porumbelului calator a
inceput aproximativ in jurul anului 1810, iar in 1868, W.B.Tegetmeier a scris in cartea sa `Porumbeii,
structura lor, varietati si atasamentul fata de casa` urmatoarele: `Cele mai multe rase de porumbei
provin din regiunea Antwerp si acestea ies de departe in evidenta prin puterea lor de zbor si
atasamentul fata de casa.`
In timp, porumbeii de Antwerp au fost imperecheati cu cei din regiunea Liege. Porumbelul calator din
Belgia are la baza incrucisarea dintre porumbelul Cumulet de Antwerp cu Smerle de Liege. Porumbelul
Cumulet era de origine flamanda, cu ochiul alb si avea capacitatea de a zbura asa de sus ca disparea
privirii timp de cateva ore. Smerle era de origine walona, avea un cioc scurt si cateva pene (fulgi) indoiti
inapoi pe gat (asa numita `floare` pe gat n.n.). Nu zburau asa de sus si asa de mult ca si porumbeii
Cumulet dar erau mult mai rapizi. In final, au fost incrucisati si porumbeii Dragoon, iar cele trei specii au
stat la baza formarii porumbelului voiajor de azi. Prin munca deosebita, un simt deosebit de observatie
si pasari bune la origine, intr-o perioada de aproximativ 60-100 de ani s-a definitivat (obtinut)
porumbelul voiajor de astazi. Fiecare generatie de crescatori (dar dintre cei mai capabili) au reusit sa
imbunatateasca calitatile porumbeilor, iar cunostintele lor sa le transmita altor columbofili, prieteni,
interesati si eventual marelui public.

Gratie eforturilor lui Mons Ulens din Antwerp, belgienii au facut pasi uriasi in imbunatatirea vitezei si
marirea distantei de zbor a porumbeilor lor. Se spune ca deja in anul 1911 nu exista crescatorie in Belgia
care sa nu aiba porumbei direct sau descendenti din linia lui Mons Ulens. Un alt mare crescator Mons
Gigot a gasit urme din porumbeii lui Ulens in urmatoarele linii mai noi: `Vekemans, Van Schingen,
Wuydts, Devos, Debruyn, Classens, Delderenne, Devalerioia, Pitteville, Salsman, De Page, Cassiers, Van
Den Eynden, Gigot, Delmotte, Jurion, Grotters, Sluys, Wauters, Wegge, Janssens, Hansenne, Rey, Nivel,
Smith, Menier, Rimbeau, Thirionet, Claes, Swiggers, Carpentier, Toulet, Desirant si Gits`.

Porumbeii originali ai lui Ulens au fost crescuti printr-o consangvinizare extrem de buna care a dat mari
succese. Mai tarziu, porumbeii lui Chas Wegge au avut si ei la baza porumbei Ulens. Wegge era imbatabil
in cursele de peste 200 de mile in cele mai multe consursuri. Wegge era un crescator care aplica metoda
consangvinizarii intense iar cei mai buni porumbei ai lui au fost `Vendome` si porumbita rosie
`Vekeman`. Multe dintre actualele suse de porumbei din Belgia deriva din consangvinizarea porumbeilor
lui Chas Wegge; acest suse sunt: Janssens, Stassart, Sion, Bricoux, Delbar si Catrysse. Dar sunt intr-
adevar aceste noi linii de porumbei pure asa cum declara crescatorii zilelor noastre? Ei bine, nu. Multi
crescatori ai zilelor noastre considera ca un porumbel Janssen, sau orice Janssen este la fel de bun ca
oricare altul pentru ca genetic ar fi cam de aceeasi valoare. Aceasta credinta o aveau si Stassart, Sion,
Bricoux, Meuleman, Gits, Grooters, Gurnay si multi altii despre rasa pura. Orice crescator isi gaseste in
general un mare sprijin in pedigree, in special in cele bine tinute.

Consangvinizarea a avut si intotdeauna va constitui o cheie in toate progresele care se vor obtine vis-a-
vis de obtinerea unei calitati mai bune. In adevarata acceptiune a termenului, consangvinizarea
reprezinta numai imperecherea intre frate si sora, sau intre copii si parinti (fiica/tata, fiu/mama) timp de
una sau mai multe generatii. Noteaza ca nici o alta imperechere nu inseamna consangvinizare!
Imperecherea pe linie, de asemenea, reprezinta imperecherea intr-un anumit grad de consangvinitate
care nu este inclusa mai sus. In opinia celor mai multi crescatori de astazi, nu exista nici o diferenta intre
consangvinizare si imperecherea pe linie.

Imperecherea reprezinta actuala metoda folosita de majoritatea crescatorilor de porumbei calatori din
clipa in care au aflat ca consangvinizarea poate conduce la manifestarea (dezvoltarea) genelor recesive.
Incrucisarea, de asemenea, le ofera ocazia de a se induce singuri in eroare. De cate ori nu ai auzit fraza:
`politica mea de imperechere este una care urmareste performanta`? Ei bine, acest tip de abordare este
una a perpetuarii sperantei de a obtine ceva bun – cand in realitate acesti crescatori nu fac altceva decat
sa perpetueze caracteristicile indezirabile la porumbei. Totdeauna trebuie sa nu scapi din vedere ca
actiunea de consangvinizarea favorizeaza producerea homozigotilor, iar daca criteriile de selectie sunt
iscusite, aceasta metoda va conduce la imbunatatirea caracteristicilor familiei de porumbei. In schimb,
incrucisarea ofera exact efectele inverse. La acest punct de vedere nu trebuie omis faptul ca
consangvinizarea are si ea un sfarsit. Este un instrument care se foloseste cu scopul fixarii la o familie de
porumbei a genelor dezirabile sau indezirabile prin aducerea genelor la conditia (pozitia) homozigota. Iar
daca crescatorul nu stie sa aleaga perechile de reproductie, atunci aceste caracteristici indezirabile se
vor accentua. In opinia multor crescatori recunoscuti din trecut, o familie consangvina poate fi
purificata, iar in acest caz puii ar arata, in aparenta, aproape identic, la fel de buni zburatori si ar fi pasari
de reproductie reusite. In plus, o asemenea familie s-ar preta foarte bine la incrucisari din cauza faptului
ca este homozigota.

Telul meu este acela de a obtine un anumit nivel de perfectie in limitele liniei pure. Foarte putini
crescatori pot spune ca au in crescatorie porumbei din linie pura. Asta si din cauza faptului ca la linia
pura se ajunge dupa foarte multe generatii de lucru in acest mod. Raportarea la termenul de rasa pura
are astazi o semnificatie biologica sau genetica foarte mica. Porumbei ca Sion, Gurney, Bricoux, Janssen,
Stassart sau Gits nu au valoare pentru noi decat ca o recunoastere a faimei acestor personalitati
columbofile. Porumbeii lor erau familii, dar oare erau ele rase pure in sensul dat de stiinta biologica?
Raspunsul este ca acestia nu aveau porumbei din rase pure asa cum erau cei ai lui Wegge sau Ulens.
Nume ca Janssen ne dezvaluie ideea unui tip de porumbel, la fel ca si Sion, sau Bricoux, sau Stassart sau
Dordin sau oricare alt nume. Porumbeii de astazi care poarta cu ei aceste nume recunoscute mai au
putin din mostenirea genetica si caracteristicile pasarilor originale. Astazi, atunci cand un crescator iti
prezinta susele sale vechi asta inseamna foarte putin. Cel mult, doar ca el poseda acei porumbei. Pentru
ca este foarte greu pentru tine sa ai in memorie imaginea exacta si sa recunosti la cineva porumbeii de
Janssen daca acesta spune ca poseda asa ceva. Astazi, acesti porumbei pot fi mai mari, sau de
dimensiuni medii sau mici, pot fi mai ososi sau rotunzi ca un mar. Pot fi cu o musculatura excedentara,
sau dimpotriva, blanzi sau salbatici, de toate culorile, lungi sau scurti, cu picioare inalte sau scurte. Toti
dintre noi au avut sau au tinut in mana astfel de porumbei. Ceea nu trebuie sa nu uiti este ca natura
niciodata nu progreseaza de la mai putina ordine la mai multa, ci intotdeauna de la ordine la dezordine.

In mainile primilor crescatori cu siguranta au avut castig de cauza porumbeii cu mai multa ordine!

3 Ochiul porumbelului

Deci ochiul este o parte din fizionomia fetei la porumbei care ne spune multe. Despre ochi, de cand
exista columbofilie, s-au scris si spus multe, cu prea multa subiectivitate. Cu toate acestea, parerea mea
difera extrem de mult de cele citite in literatura de spcialitate maghiara sau straina. Sunt unii care `striga
in gura mare` ca in afara de sanatate, din ochi nu se poate citi nimic altceva – acestora le transmit
sincere condoleante – si exista si indivizi care citesc in ochii porumbeilor lucruri ce nu pot fi adevarate (in
special in Anglia).

Ceea ce scriu despre ochi este chintesenta, pe de-o parte, a celor citite in cartile de specialitate, iar pe de
alta parte, este rezultatul a peste 30 de ani de munca si observatie intensive. Toate acestea le consider
adevarate.

In cazul ochiului este interesanta marimea ochiului, coloritul membranei subtiri care-l inconjoara, irisul,
gradul de granulatie a partii superioare, inelul Vermeijen care marcheaza exteriorul irisului si,
bineinteles, aspectul ochiului in general.

Marimea pupilei este corelata cu sistemul nervos si prin aceasta, cu procesele nervoase ce influenteaza
ambitia. Trebuie sa ne ferim de porumbei cu pupila mare. Cu cat pupila este mai mare, cu atat sansele
de a realiza un rezultat bun la un concurs greu sunt mai mici. Nu au caracter de luptator, fara de care nu
sunt capabili de rezultate deosebite. In practica mea indelungata niciodata nu m-am intalnit cu campioni
a caror pupila sa fie mare. In cel mai bun caz avem de-a face cu pasari pentru distante scurte, pentru
care nu trebuie sa foloseasca toate resursele pe care le au. In legatura cu pupila, Piet de Weerd scria
foarte clar: `nu pupila mica ne intereseaza, ci factorii corelati cu aceasta` - acesti factori sunt strans
corelati cu caracterul de luptator al porumbelului. In toata perioada mea de practica, niciodata nu am
prins un porumbel in mana fara sa-i privesc cu atentie ochii; pot sa spun ca nu sunt incantat de pasarile
care au pupila mare si ochiul decolorat. Mie imi trebuie acei porumbei care, chiar si pe inserat, au o
pupila mai mica decat tovarasii lui. Deci nu fac parte din categoria celor care considera ca fiind buna
pupila ce reactioneaza la lumina. Consider absolut nepotrivita folosirea la concursuri si pentru
reproductie a porumbeilor ce au intotdeauna pupila mare. Nu spun ca este imposibila aparitia, ca o
exceptie, a unei `ciori albe`, dar este un fenomen foarte rar care nu merita a fi luat in considerare.

O alta trasatura a ochiului care ne poate furniza informatii cu privire la calitatea unei pasari este
culoarea de baza a irisului. Nu se poate spune cu certitudine ca o coloratura mai putin intensa ar fi fara
valoare, totusi am considerat mai valorosi porumbeii cu pigmentatie bogata. Cantitatea de pigment nu
schimba `drumul razboiului`, dar se poate considera ca un plus pozitiv un iris bine pigmentat.

Asa cum am mai amintit, Horvath Janos a acordat o importanta prea mare pigmentatiei irisului, fapt
observat de mine atat in cartile sale cat si la porumbeii sai, porumbei care prezentau totodeauna o
pupila mica, o pigmentatie puternica si trasaturi energice ale fetei.

Wilhelm Schwur scria: `Merita sa privesti porumbeii angajati regulat in concursuri. De la un drum la altul
incep sa dispara pasarile cu ochi depigmentati, la final ajungand numai pasarile cu ochi sclipitori, curati.
La expozitii se pot vedea porumbei de distante scurte cu ochi pe care niciodata nu-i vei intalni la
porumbeii de la sectiunea maraton`.

Culoarea ochilor, dupa marii specialisti cum sunt Jan Aerts, Piet de Weerd, Jan Sombrechts trebuie sa fie
bogata, bine pigmentata. Acest lucru il sustin si eu in urma studiilor mele asupra fiecarui porumbel
faimos la care am avut acces. In schimb este evident ca nu are importanta culoarea, de aceea nu
recomand elaborarea unor metode de selectie bazate pe culoarea ochiului. Culoarea trebuie doar sa fie
cat mai intensa si sa se intinda de la exterior pana la pupila. Ne plac foarte mult porumbeii ai caror irisi
contin mai multe nuante de culoare, de parca un pictor ar fi folosit in studiul sau un amestec din toate
culorile. Am simtit nevoia sa fac aceasta comparatie ca fiind una foarte relevanta: asa au fost porumbeii
primiti de la Jef Symons, `Nele` si fiica sa `Sebes`, care au reprodus concurenti deosebiti. Partea alba a
ochiului acestora era plina de granulatii pigmentare, la fel ca la porumbeii cu ochi galben sau maro,
indicand astfel, indiferent de culoare, porumbei valorosi. Este evident ca nu culoarea conteaza, ci
intensitatea acesteia si gradul de granulatie pigmentara a ochiului. Exista si porumbei la care coloratura
ochiului este slaba, irisul aparand de culoare neagra. Asemenea ochi avea `Jonge Stier`, porumbel care l-
a facut celebru pentru prima data pe Andre Vanbruaene.

Asa cum am mai spus, culoarea ochiului este influentata in primul rand de gradul de pigmentatie, pe
care-l dorim sa fie cat mai puternic, iar ochiul sa fie de o culoare cat mai bogata si mai intensa.

O alta caracteristica extrem de importanta, pe langa culoare, este gradul de vascularizare oculara, care
este in stransa corelatie cu mai mute componente ce influenteaza capacitatea sportiva (productiva) si
care ne informeaza asupra posibilitatilor porumbelului.

Primii care au studiat din punct de vedere stiintific aceasta caracteristica au fost Dr. Doen si Cohrs care
au aratat ca in partea externa superioara a irisului se afla tesuturi foarte fine cu celule care contin siruri
de granule pigmentare intercalate cu numeroase capilare sangvine, extrem de fine, microscopice,
dispuse intr-o retea ca o plasa. Aceasta retea se poate insa observa si cu ochiul liber, la lumina artificiala
sau chiar solara, daca se tine ciocul indreptat spre sursa de lumina.

Cu cat zona superioara, colorata a irisului esta mai densa, mai compacta si mai granulata, cu atat ochiul
contine mai multe capilare sangvine, deci vascularizarea ochiului este mai buna.

Pe baza observatiilor neintrerupte facute de-a lungul mai multor ani, pot afirma cu toata convingerea ca
cei mai buni concurenti si cei mai buni reproducatori, atat ai mei cat si din alte crescatorii, provin
aproape fara exceptie din categoria porumbeilor cu ochi foarte granulat, granulatie care se intinde pe
iris de la exterior pana la pupila, intr-un bloc compact, dens si continuu. Procentual, 80% dintre
porumbeii foarte buni prezinta ochi de granulatie groasa si dura. Asadar, se confirma faptul ca in sportul
columbofil nu exista adevaruri absolute. Un porumbel de exceptie este o combinatie de caracteristici de
valoare cum sunt ochii, musculatura, ambitia. Totusi, statisticile procentuale ne pot informa asupra
caracteristicilor valoroase. Totusi cred ca selectarea si eliminarea pasarilor cu insusiri negative poate
avea ca si consecinta si eliminarea unui eventual star. Astfel, porumbeii cu pupila mare (50%), cu ochii
decolorati, saraci in pigment (cel mult 20%) au totusi sanse sa devina valorosi.

La cei mai multi dintre noi este problema ca nu putem lasa in viata toti porumbeii si sa asteptam sa ne
arate ce pot. De aceea este mai eficient si cu rezultate mai bune sa crestem porumbei la care
caracteristicile prezinta mai multa siguranta in ceea ce priveste calitatea lor. O alta caracteristica care ne
da informatii asupra posibilitatilor porumbelului ar fi culoarea rosie a ochiului, culoare care nu este
determinata de un anumit pigment, ci de capilarele sangvine dintre granulele de pigment pe care le
comprima lateral si dedesubt.

Culoarea, granulatia si vascularizatia trebuie sa fie prezente nu numai pe partea externa superioara a
ochiului, ci trebuie sa se intinda si sa inchida complet partea colorata a ochiului. Vascularizatia – pe care
o depistam din studiul granulatiei si din culoarea rosie a irisului, este o caracteristica importanta
deoarece ea ne furnizeaza informatii asupra calitatii intregului sistem vascular din organism. Daca, de
pilda, vascularizatia ochiului este deosebita, mai mult ca sigur ca si celelalte organe vor fi bine
vascularizate (irigate cu sange).

Comparativ cu aceasta, una dintre caracteristicile care influenteaza capacitatea sportiva la porumbei
este vitalitatea. Vitalitatea este o stare asemanatoare formei. Porumbeii cu vitalitate mare sunt la fel cu
cei care sunt in forma.

Baza vitalitatii si a formei este irigarea sangvina optima, mai precis cresterea graduala a irigarii cu sange
a tesuturilor. In functie de gradul de irigare sangvina, forma creste sau scade. Principala calitate a
porumbelului cu vitalitate ridicata consta tocmai in gradul de vascularizare ce asigura o mai buna irigare
sangvina a organismului. Asadar, daca in ochi observam o buna irigare sangvina, stabilita pe baza
gradului de granulatie si a culorii, ne putem face o imagine asupra calitatii intregului organism.

La porumbeii cu o constitutie mai slaba sau la cei care au facut un efort deosebit de greu, se intampla ca
ochiul sa se decoloreze o anumita perioada de timp, deoarece din ochi dispare culoarea rosie, ceea ce
demonstreaza o scadere a irigarii cu sange a intregului organism.

Sigur ca si porumbeii cu vascularizatie mai slaba pot avea performante, dar numai pe distante scurte. La
una dintre cele mai renumite linii de viteza din lume – Janssen – foarte puternic consangvinizata, se pot
intalni des porumbei cu ochi decolorati, fara granulatie, lucru posibil deoarece porumbeii zboara doar pe
distante de 100 – 200 km. La acestia performanta este decisa de viteza, temperament, spiritul de
luptator, inteligenta, pentru ca rezistenta la efort, in stransa corelatie cu vascularizarea, nu are atata
importanta pe distante mici, de 2-4 ore.

Si acum cateva cuvinte despre inelul de valoare. Inelul de valoare este situat la linia de demarcatie dintre
pupila si iris, fiind o zona lipsita de pigment, care inconjoara total sau partial pupila. Unii atribuie
acestuia un rol exagerat in evaluarea porumbelului, corelandu-l, in functie de forma, cu calitatea pasarii,
altii il considera lipsit de importanta. Specialistii belgieni si olandezi atribuie, aproape in unanimitate,
calitati de buni sportivi porumbeilor ce prezinta inelul de valoare sub forma unui inel compact si-l
recomanda in crescatorii pentru reproductie.

Timp de 30 de ani, am notat toate caracteristicile porumbeilor mei si astfel am intocmit o lista cu numele
pasarilor care prezentau inelul de valoare complet. Parcurgand aceasta lista am constatat prezenta unor
asemenea exemplare printre porumbeii valorosi din punct de vedere sportiv si reproductiv. Mai multe
exemplare sunt insa care nu au acest inel sau acesta este incomplet. Printre pasarile cu inel de valoare
complet au existat si porumbei cu reale calitati sportive, dar slabi reproducatori sau chiar indivizi fara
valoare. Din toate acestea se desprinde concluzia ca nu trebuie sa acordam importanta inelului de
valoare.

Numele inelului de valoare, asa numitul inel Antwerpen Vermeijen, a fost dat dupa numele faimosului
columbofil care a atras atentia asupra lui, pentru prima data. Inelul Vermeijen este cercul ingust, negru,
ce delimiteaza exteriorul zonei colorate a ochiului de celelalate componente ale scleroticii ce poate fi
observat cu usurinta la pasarile cu ochi deschisi. Cel mai clar insa se observa la pasarile tinere, cu ochii
intunecati, daca sunt indreptati spre lumina. In cazul porumbeilor batrani, prin studiul acestui inel putem
afla cel mai sigur valoarea acestuia.

Cu cat irigarea sangvina a organismului este mai buna, cu atat porumbelul este mai in forma. In acest caz
inelul Vermeijen are o culoare spre negru, in locul culorii cenusii. Dupa intensitatea culorii acestui inel ne
putem informa in timpul concursurilor, de la o saptamana la alta, asupra formei porumbelului.

Si acum, in final, legat de ochi, inca ceva: daca privim capul porumbelului din fata, din zona ciocului, vom
putea vedea la unii porumbei ambii ochi si fata cu aspect de `bufnita` - acestia sunt cei mai inteligenti
porumbei.

4 Despre navigatia porumbelului voiajor

Cercetarile care se fac in acest moment in laboratorul doctorului Kreithen sunt focalizate pe intelegerea
mecanismelor senzoriale implicate in procesele de navigatie, migratie si orientare a pasarilor.

Capacitatea de orientare a porumbeilor este un element de baza in studiul comportamentului de

orientare. Aceasta capacitate de orientare a porumbeilor voiajori le permite acestora sa se intoarca
acasa chiar si atunci cand sunt lansati din cele mai necunoscute locuri, uneori porumbeii putand zbura
chiar si 800 de km in continuu, intr-un timp de mai putin de 10 ore. In multe cazuri s-a constatat ca
porumbeii au nevoie de foarte putin timp pana isi aleg corect directia de zbor catre casa. Chiar si atunci
cand vederea le este obstructionata porumbeii lansati de la o distanta de 160 de km de casa pot alege
drumul spre crescatorie. De asemenea, se pare ca un porumbel bun poate ajunge acasa si pe jos, de la o
distanta de pana la 0,4 km.

Mecanismul de navigatie care are un rol important in comportamentul de orientare al porumbeilor

voiajori nu este nici la aceasta ora foarte bine cunoscut. Porumbeii de curse pot auzi (distinge)
infrasunetele mai jos de 3 perioade pe minut (0,05 Hz). De asemenea, ei pot detecta simularile de
laborator ale variatiilor Doppler ale semnalelor infrasonore, indicand in acelasi timp practibilitatea
folosirii variatiilor Doppler in localizarea directiei si a lungimii de unda a sunetelor emise in spatiu.

Senzorul de traducere folosit in detectarea si diferentierea infrasunetelor de joasa frecventa la

porumbei nu este cunoscut la aceasta ora. Cercetarile de laborator au mai explicat posibilitatea ca la
porumbei sa existe la nivelul auzului o capacitate de a detecta infrasunetele. De asemenea, orientarea la
porumbei mai poate fi explicata si prin capacitatile lor vizuale. Porumbeii voiajori au capacitatea de a
detecta lumina cu o lungime de unda de la 305-750 nM, 305-400 nM, acestea fiind lungimile de unda
ultraviolet, invizibile vederii umane. Vederea lor le permite sa distinga imagini in spectrul ultraviolet.

De asemenea, polarizarea luminii reflectate de atmosfera are anumite forme directionate pe care
oamenii nu le pot vedea usor, dar pe care anumite insecte, precum albinele, le folosesc la orientarea lor.
Porumbeii voiajori pot, de asemenea, detecta schimbarile in axele de liniaritate a luminii polarizate si le
pot folosi la orientarea lor. Studiile de determinare a mecanismelor fiziologice ale porumbeilor asupra
viziunii luminii polarizate sunt la aceasta ora obiecte de studiu in laborator.

O alta cale de studiu si investigatie de laborator se refera la sensibilitatea porumbeilor la vibratiile

Pamantului. Rezultatele obtinute la testele facute in acest domeniu arata ca porumbeii sunt mult mai
sensibili la vibratiile Pamantului si variatia campului magnetic al acestuia decat oamenii, acestia fiind
capabili sa distinga vibratii de o frecventa mult mai joasa. Ei pot detecta cu usurinta si evenimentele
geofizice care au loc zilnic pe Pamant, cum ar fi de exemplu cutremurele usoare, dar pe care oamenii nu
le simt.

In prezent, in laboratoare sunt folosite o multitudine de tehnici de studiu, de la testele electrofiziologice

la testele exterioare de zbor, pentru a studia sistemele senzoriale implicate in procesul de navigatie al
animalelor si pasarilor.
5 Vaduvia si metodele sale

Se pare ca pentru noi, cea mai buna cale de a va informa asupra metodelor utilizate in sistemul de
vaduvie este cea sub forma intrebarilor si raspunsurilor. Aceasta va ofera o prezentare completa si
detaliata asupra acestui subiect si va ajunge un dialog intre un crescator de porumbei incepator si un
expert care este dispus sa-si impartaseasca cunostintele dobandite in ani de experienta.

1. Considerati ca metoda vaduviei este singura care asigura succesul ?

Eu nu consider ca vaduvia este singura metoda care garanteaza succesul. In prezent multi crescatori care
erau adeptii metodei zborului la natural au inceput sa descopere aceasta metoda.Astazi, multi crescatori
care au ramas in continuare adeptii jocului la natural incep sa se evidentieze. De ce sa nu obtinem si noi
rezultate bune cand altii o fac?

2. Pe care dintre cele doua metode o preferati?

Metoda vaduviei de departe oferta cea mai mare certitudine, nu conteaza ceea ce anumiti crescator
spun despre ea, este mai usor de aplicat si solicita cel mai putin timp.
Un lot de vaduvi care este bine pregatit si intretinut intra mai usor in forma, ceea ce ii permite
crescatorului sa fie mai mult sau mai putin multumit, in timp ce un singur mic obstacol este suficient
pentru a da peste cap toata pregatirea porumbeilor zburati dupa metoda naturala.Pentru a inregistra
succese la zboruri practicand metoda naturala trebuie sa fii un adevarat artist si sa petreci mult timp
printre pasari.Un crescator cu un lot mic de porumbei care zboara la natural poate obtine rezultate
frumoase daca foloseste anumite metode necunoscute in trecut. Astazi, un crescator nu poate tine un
lot mare de porumbei in conditii bune daca nu ii zboara dupa metoda vaduviei. Sfatul nostru pentru
crescatorii care se afla in aceasta situatie este sa incerce ambele metode in acelasi timp. Un crescator
poate zbura masculii maturi dupa metoda vaduviei,in timp ce in alta crescatorie cineva poate zbura
femelele, care sunt imperecheate cu masculi tineri, dupa metoda naturala. Folosind aceasta metoda
inveti sa iti cunosti femelele si astfel sa le introduci la reproductie pe cele mai valoroase. In acelasi timp
aceasta metoda iti ofera posibilitateasa retragi cele mai bune femele care nu se preteaza la acest sistem
de zbor.

3. Metoda vaduviei necesita instalatii speciale?

Este o conditie obligatorie.In ceea ce ne priveste, pentru o scurta perioada de timp am inregistrat
rezultate bune la zbor cu vaduvi care se aflau in aceeasi crescatorie cu alte pasari. Dar daca vrei ca sa ai
succes in permanenta, atunci trebuie sa iti gazduiesti vaduvii in incaperi separate si sa le oferi linistea
necesara. Si acest lucru se poate obtine foarte usor daca ii desparti de ceilalti porumbei. Pentru vaduvi
trebuie sa ai si boxe speciale, binecunoscute de catre toti cei ce practica vaduvia.Atunci cand incepem sa
practicam vaduvia pentru prima data de obicei nu avem la dispozitie cele mai potrivite boxe la dispozitie.
Si acest lucru ne provoaca dificultati si complicatii inutile. De aceea este indicat sa fim bine sfatuiti chiar
de la inceput si sa manifestam rabdare.
Nu este nevoie sa facem exces de fonduri pentru a ne dota cu incaperi luxoase, dar fiecare crescator
trebuie sa aiba la dispozitie cel putin doua sau trei incaperi. Una pentru vaduvi, alta pentru pasarile de
reproductie si o a treia pentru pui. Dupa un timp, cand crescatorul va dispune de fonduri suplimentare,
instalatiile si echipamentele sale se pot imbunatati.

4. La ce data incep zborurile cu vaduvii?

Nu exista o data fixa. Totul depinde de conditia in care se afla pasarile si in mod special decursele in care
doresti sa participi.In principiu este posibil sa pastrezi lotul de vaduvi, in forma, timp de 2 sau 3 luni. O
conditie stabila si durabila la porumbei incepe atunci cand temperatura exterioara devina stabila si
relativ constanta.Un crescator care are la dispozitie spatiu suficient si porumbei multi poate practica
vaduvia, cu succes, incepand de la sfarsitul lunii martie pana la inceputul lunii august.Acesta poate
incepe in martie sau inceputul lunii aprilie cu vaduvi care nu au fost imperecheati si si-au vazut femelele
numai de doua sau trei ori, la intoarcerea de la zborurile de antrenament. La mijlocul sezonului de zbor
crescatorul poate zbura masculii care au fost imperecheati intre martie si sfarsitul lunii aprilie si apoi au
fost trecuti la vaduvie, iar la sfarsitul sezonului de zbor poate zbura masculii care nu au fost
imperecheati,dupa o perioada de aproape 10 zile de clocit, pentru a intarzia pe cat posibil naparlirea, la
vaduvie.Dar acestea sunt exceptii care sunt folosite doar de catre unii dintre crescatori. Perioada
normala de vaduvie este intre 15 aprilie si sfarsitul lunii iulie. Crescatorii cei mai valorosi, care au la
dispozitie pasari puternice sunt capabile sa isi pastreze porumbeii in forma in toata aceasta perioada. Cu
toate acestea este necesar ca toate pasarile pe care le inscriem la startul cursei sa se afle intr-o stare
fizica mai buna decat pasarile competitorilor nostri.
In acest caz zicala `Rabdarea este de aur` este foarte adevarata

5. In cazul folosirii metodei vaduviei este necesar un lot de porumbei mai numeros decat in cazul
metodei naturale?
Uneori se pare ca este nevoie de un numar mai mare de porumbei dar nu este o regula stricta. Este stiut
faptul ca in sistemul vaduviei sunt zburati masculii, iar numarul mai mic de porumbei disponibili este
compensat de faptul ca vaduvii pot fi zburati mult mai des in cursele de viteza si demi-fond decat
masculii si femelele care sunt angajati dupa metoda naturala.
Un crescator care detine un lot mediu de 30 de porumbei din care 12 perechi sunt zburate la vaduvie, in
fiecare duminica (sau sambata, in Marea Britanie) va avea acelasi numar de masculi pregatiti pentru
zbor, spre deosebire de un alt crescator care are acelasi numar de porumbei dar zboara dupa metoda
naturala.Din cele afirmate mai sus nu trebuie sa intelegem ca vaduvii sunt intotdeauna intr-o conditie
fizica excelenta, dar avantajul lor este ca manifesta intotdeauna aceeasi dorinta de a se intoarce acasa,
lucru care nu se intampla de fiecare data pentru pasarile care zboara dupa metoda naturala. Un
crescator care detine 30 de porumbei trebuie sa treaca in compartimentul de reproductie cel putin 3
masculi, pentru a-si asigura continuitatea susei. Atunci cand in lotul nostru de porumbei descoperim una
sau doua femele bune zburatoare atunci le trecem alaturi de perechile de baza in compartimentul de
reproductie si avem grija sa nu reproducem din ele in mod excesiv pentru a le putea zbura dupa metoda
naturala.

6. Exista pericole mascate pentru porumbei atunci cand sunt zburati prin metoda vaduviei ?
In cele mai multe cazuri riscurile la care sunt expusi masculii vaduvi nu sunt unele deosebite. Cu un
management bun si un antrenament eficient vaduvii sunt expusi la aceleasi riscuri ca si atunci cand sunt
zburati la natural. Daca totusi apar diferente, atunci acestea ar fi in avantajul vaduvilor.
In anul 1937 am inceput sa zbor in mod regulat dupa metoda vaduviei si atunci am pierdut numai 7
porumbei, din care 7 erau porumbei tardivi pe care toata lumea se astepta sa ii pierd. Nu acelasi rezultat
l-as fi obtinut daca as fi zburat pasarile aceeasi perioada de timp, de pe cuib.Pericolul real in aceasta
situatie este numarul redus de pui, dupa cum am observat in vizitele noastre la crescatoriile mici ale
unor columbofili. Acesti crescatori neglijenti isi zboara toti masculii si femelele dupa metoda vaduviei. Si
dupa doi-trei ani de succese acestia isi dau seama ca au neglijat foarte mult femelele si nu le-au acordat
suficienta atentie, lasandu-le sa stea in compartimente prost dotate. Iar urmarea este o insatisfactie in
ceea ce priveste produsii reprodusi din aceste femele. Cu aceasta problema nu se confrunta insa si
crescatoriile mari deoarece acestea au incaperi special dedicate reproductiei. Din aceasta cauza trebuie
sa avem grija ca in fiecare an, indiferent de posibilitatile materiale mai mari sau mai mici pe care le
avem, saretragem cateva perechi de porumbei de la vaduvie si sa le trecem la reproductie. Cine nu va
respecta sfatul nostru de mai sus va regreta mai devreme sau mai tarziu.

7. Este indicat sa permitem vaduvilor sa creasca un pui inainte de inceperea sezonului de zbor?

Cu cativa ani in urma am facut cateva investigatii in cateva crescatorii mari din Belgia. Aceste cercetari
nu ne-au oferit nici dovezi pro, nici contra, referitor la influenta cresterii puilor pentru viitorii vaduvi.Am
facut un sondaj printre primii douazeci de castigatori in concursurile nationale si am constatat ca in 60%
din cazuri vaduvilor care obtinusera rezultate bune in anii anteriori li se permisese sa reproduca unul sau
doi pui inainte de a fi trecuti la vaduvie.
Dintre porumbeii mentionati mai sus, 60% erau campioni mari din zonele Flandra si Antwerp, in timp ce
restul de 40% erau porumbei campioni provenind din zona Liege, unde crescatorii nu agreeaza ideea de
a-si lasa vaduvii sa reproduca inaintea inceperii concursurilor.In ceea ce priveste rezultatele obtinute la
sondajul nostru de mai sus, unii dintre crescatorii carora le-am prezentat rezultatele sondajului nostru
au avut rezerve legat de credibilitatea rezultatelor. Atunci i-am rugat sa accepte ca pot gresi atunci cand
se gandesc ca persoanele intervievate nu au fost oneste si ar fi mintit in legatura cu metodele folosite.
Dovada sta faptul ca noi am fost in crescatoriile respective la momentul gloriei lor si am vazut cu ochiii
nostri ca in toate boxele porumbeilor de zbor se aflau cate unul sau doi pui. Daca unii dintre crescatori ii
cred pe autorii care scriu despre acest subiect si afirma ca reproductia inainte de inceperea zborurilor
diminueaza forta si rezervele interne ale porumbeilor, atunci si noi putem inclina sa dam crezare faptului
ca marii campioni din Flandra care reproduc inainte de inceperea sezonului de zbor vor fi dezavantajati
din start sa castige concursuri. Ceea ce in realitate chiar reusesc.

La acest punct al comentariului nostrum, venim cu urmatoarea concluzie: Daca avem nevoie de pui
trebuie sa reproducem din viitorii vaduvi si in anii in care inregistram un sezon prost sa fim onesti si sa
ne recunoastem greselile.

6 Despre selectarea tinerilor

Este ora selectiei in crescatoria noastra, iar marele triaj de final de sezon bate la usa. In ceea ce priveste
porumbeii maturi scopul este deja cunoscut. Porumbeii care nu au dat satisfactie si nu s-au clasat in cel
putin 50% din concursurile in care au fost angajati, cei care nu puncteaza semnificativ in clasamente si
care nu au facut dovada unei constante in zbor, vor fi indepartati definitiv din echipa de zburatori.
Porumbeii care sunt foarte in varsta vor fi eliminati, de asemenea, fara nici un regret. A astepta sfarsitul
naparlirii pentru aceasta operatie, nu este indicata, pentru ca la acel moment anumite pasari indoielnice
in ceea ce priveste zborul ar putea fi mentinute mai ales datorita noilor lor penaje si a prezentarii fizice
inselatoare. Mentinerea lor nu va garanta o ameliorare viitoare a rezultatelor. In acest domeniu, nu
trebuie sa aveti ezitari.

Trebuie facut loc noilor generatii in fiecare sezon si revenim de fiecare data asupra acestui subiect,
aspectul fiind de prima importanta pentru viitorul intregii colonii. Ca o regula generala va putem garanta
ca aceasta metoda amelioreaza in mod sensibil valoarea sportiva a unei echipe, urmare a intineririi
constante a subiectilor. Aceasta intinerire trebuie sa fie de ordinul a cel putin 50%. Dar pentru a intineri
echipa in fiecare an trebuie sa obtii pui valorosi.

Efectiv, noi nu ignoram acest subiect, dar am omis pana acum suficient de mult lecturile pe aceasta tema
pentru persoanele care sunt interesate de subiect. Cel ce s-a confruntat cu esecuri, trebuie sa se
opreasca mai atent asupra subiectului daca doreste sa aiba o crestere buna a tardivilor. Presupunand ca
sfaturile noastre vor fi urmate, fiecare crescator isi va alege momentul cand va purcede la inlocuirea
efectivului cu echipe de tineri.
Care vor fi tinerii pastrati si care cei suprimati? Iata tot atatea intrebari pe care si le va pune fiecare
crescator. Pentru noi a raspunde la aceste intrebari nu este dificil pentru ca avem experienta. Estimam
ca un pui tanar bine crescut si bine proportionat, echilibrat si provenind dintr-o susa buna merita a fi
retinut daca, bineinteles, sanatatea sa este excelenta.

Concursurile de tineri nu au, adesea, nici o semnificatie in ceea ce priveste rezultatele obtinute, ele
tinand aici, ca si la maturi, de specializarea unor anumiti crescatori. Un tanar care nu este imperecheat si
care zboara doar pentru dragostea care-l leaga de crescatoria sa nu are rezultate la fel de bune ca unul
care se afla in pozitie de cuib, sau joaca la vaduvie. Daca un asemenea tanar ajunge sa faca ispravi si
dovedeste regularitate in concursuri, el trebuie oprit un timp si conservat cu atentie pentru a nu-i
compromite viitorul.

Pentru noi, atunci cand jucam cu tinerii, prima sosire nu este luata in seama; la fel de putin important
este si clasamentul daca porumbelul a ajuns in timp.

Oferim, de asemenea, credit si porumbelului care se intoarce mai tarziu, si aceluia, mai ales, care
goneste ca un nebun.

La drept vorbind, preferam mai ales tinerii care inregistreaza foarte repede drumul catre casa, pentru ca
acest lucru le va fi de mare folos in viitor. Decat sa castige curse la tinerete gratie unei `pregatiri`
speciale, mai bine sa ajunga veritabili `cai de curse` la maturitate. Desi multi crescatori afirma ca nu
apeleaza la aceasta `pregatire` a porumbeilor, noi ne-am convins ca ea se practica. Aici, de asemenea,
exceptia confirma regula. Este cazul puilor din anumite linii care sunt foarte precoce, dar asta nu
inseamna nicidecum ca el va obtine rezultate foarte bune fara nici un fel de stimulent.

Una dintre vedetele noastre nationale care joaca foarte bine in fiecare an cu tinerii sai si despre care
spune ca nu sunt imperecheati ci zboara din dragoste pentru crescatoria lor, afirma ca are un sistem
special de a-si conduce tanara colonie. Pentru noi nu exista o metoda speciala de preparare a tinerilor
care sa poata fi facuta publica. Cu toate acestea stim ca exista `cazuri speciale` de pui care obtin
rezultate foarte bune, desi clasamentele obtinute de pui in concursuri nu sunt relevante.

Crescatorul trebuie sa tina seama de faptul ca la momentul selectarii puilor nu trebuie sa se grabeasca
prea mult in a-i sacrifica pe cei care nu se claseaza, sau se intorc la ceva timp dupa incheierea
concursului.

De asemenea, trebuie tinut seama si de faptul ca anumite suse de porumbei sunt foarte lente la
intoarcerea acasa si pentru a le observa adevarata valoare trebuie asteptat cu ei al doilea sau al treilea
an de concursuri. Asta este doar o problema de linii. Este decizia crescatorului, aceea de a se hotari ce
susa cultiva. Distractia provocata de jocul tinerilor pui nu a ajuns inca sa ne scoata din minti.

7 Alegerea reproducătorilor
Calităţile şi defectele sunt în mod esenţial ereditare, valoarea unei colonii depinde de cea a
reproducătorilor săi.

Un bun reproducător provine întotdeauna:

1). dintr-o linie de învingători în curse;

2). dintr-o linie cu constituţie fizică impecabilă;

a). Învingătorii în curse:

Sunt porumbeii care câştigă în competiţiile sportive dure deoarece caracteristicile lor fizice şi mentale
sunt superioare de cele ale celorlalţi concurenţi. Aşadar, nu există aici întrebări de ce porumbeii se
clasează în concursurile de viteză, sau calitatea managerului este mai importantă decât a porumbeilor?

O linie de învingători este o familie care oferă numeroşi porumbei - as pe distanţe lungi în condiţiile
prezentate de mai sus.

b). Constituţia:

Printre liniile de învingători, alegerea reproducătorilor trebuie să se bazeze pe aceia la care constituţia
este solidă: osatură fermă, gabarit peste medie, musculatură suficientă dar nu în exces, penaj mătăsos şi
suplu, aripa şi suprafaţa portantă bine proporţionate, echilibru perfect.

Printre porumbeii sănătoşi, trebuie să ţinem cont de frumuseţe, de culoarea penajului şi a ochilor, de
expresia privirii, de semeţia portului. Aceste mici calităţi fac din ei nu numai o pasăre impecabilă în
mâini, dar şi plăcută la privit.

c). De ce gabarit peste medie ?

Noi nu avem vreo idee preconcepută referitor la acest subiect, dar daca detinem doi porumbei de origini
asemănătoare, iar cel de talie mai mica este mai bun decât cel puternic, preferăm să îl conservăm pe cel
mic. Afirmaţia noastră este totuşi categorică: nu o facem neînsemnată. Dacă asupra a 200 de porumbei
din columbăria nostră, de exemplu, de origine asemănătoare, aplicăm aceeaşi grilă de selectie, notăm că
100 dintre ei sunt peste medie şi 100 sub medie, după încercarea coşului pe distanţe considerabile,
atunci din 100 cei mai buni, 75 vor fi puternici şi 25 de talie mica.

“Vila Răbdării” este compusă din porumbei care respectă aceste proporţii: 75% puternici şi 25% sub
medie.

De ce penaj suplu şi nu aripă suplă ?

Aripa suplă este desigur o calitate; ea era totdeauna apreciată de dr. Bricoux, a cărui suşă “dădea aripa”.
Noi suntem mai puţin categorici decât dr. Bricoux. Pentru noi, unii porumbei hipernervoşi nu dau aripa.
Aceia care sunt sfioşi - pentru a nu spune sălbatici - bat în retragere.

Adesea am întâlnit porumbei asemănători care erau mari aşi ai curselor de fond. Din contră, ceea ce n-
am văzut niciodată, este un porumbel-as care să aibă un penaj sărăcăcios.

De ce nu musculatură în exces ?

Porumbeii rotunzi ca un ou, de forma unei pere, aşa cum îi plăceau lui dr. Bricoux, sunt foarte amăgitori
în mâini. Am avut câţiva asemănători; printre ei erau câţiva mici porumbei excelenţi. Dar porumbeii prea
constituiţi nu pot fi rotunzi pentru că au muşchii prea grei, ei sunt prea grei. Greutatea pe care trebuie să
o poarte este obositoare.

Majoritatea porumbeilor buni îi găsim printre cei cu gabarit peste medie, cu muşchi lungi, nu prea grei,
nervoşi. Ei sunt acei neobosiţi zburatori pe care îi căutăm.

Stabilitatea în succes

“Stelele căzătoare” sunt amatorii care înregistrează rezultate extraordinare de-a lungul unui an sau a
mai mulţi ani consecutivi, succes care durează atâta timp cât durează porumbeii pe care ei îi posedă.
Atunci când aceşti porumbei au dispărut, sau au îmbătrânit, nu mai rămâne cu nimic. Steaua lor
norocoasa a dispărut. Există totusi un mare pericol în a introduce în crescatorie subiecte dintr-o alta
colonie pentru că dacă proprietarul acestor porumbei nu ştie să se menţină cu crescătoria sa, el nu va
putea revigora nici colonia altora.

Cea mai mare calitate a unei suşe este aceea care permite continuitatea în succes.

Pentru a face o bună achiziţie

Este de preferat să cumpărăm un porumbel mai puţin voiajor, numai să fie bine constituit, şi care să
provină dintr-o linie bună de lungi curieri, mai curând decât a introduce un porumbel as la zbor, născut
printr-un hazard fericit într-o colonie a cărei reputaţie dispare în acelaşi timp cu dispariţia unicului său
porumbel-as.

Un porumbel-as, unic în linia sa, nu va da niciodată ceva bun.

8 Care este marimea corporala ideala

Toti dintre noi cunoastem moda anilor `30 - `40 cand se cautau porumbeii cu corp mare - `deoarece doar
acestia pot lupta impotriva conditiilor atmosferice nefavorabile`. Favorizarea acestui tip de porumbel a
pornit de la maestrul Horvath Janos al carui gust pentru porumbeii mari si-a pus amprenta pe intreaga
columbofilie maghiara. Ma simt obligat sa spun ca aceasta conceptie era impamantenita nu numai la
noi, ci in intreaga lume.

In tarile in care concursurile s-au raspandit pe arii intinse, crescatorii si-au dat destul de repede seama
de faptul ca un corp mare are o greutate in plus – balast – ceea ce influenteaza in mod negativ
rezultatele sportive ale porumbelului. De acest lucru mi-am dat seama cand am observat ca majoritatea
castigatorilor concursurilor importante aveau dimensiuni mijlocii, unii dintre ei fiind chiar mici. Ceea ce
mi se pare interesant este faptul ca prof. Horn Arsen, inca din anul 1935 a ajuns la aceasta concluzie pe
care a si amintit-o in lucrarea de dizertatie `Cauze ce influenteaza performantele porumbeilor voiajori`.

In urma masuratorilor facute asupra porumbeilor castigatori pe diferite distante, s-a ajuns la concluzia
ca un corp mare si greu este un handicap pentru participantii la concursurile pe distante lungi.

In anul 1950, in Ungaria se concura pe zone mai restranse. Nu existau concursuri zonale, iar asociatiile
concurau separat unele fata de altele. In conditiile in care la acea vreme – cu exceptia a doua-trei
asociatii mai puternice – crescatoriile erau destul de slabe, nu era usor de facut o diferenta intre
crescatorii, deci nimeni nu se intreba care sunt efectele negative ale marimii corporale. Mai tarziu, cand
concursurile au inceput sa ia amploare, oamenii au fost curiosi sa vada cum arata cele mai bune pasari.

Am impresia ca eu am fost primul care a scris intr-o revista de specialitate despre influentele pe care le
are marimea corpului asupra rezultatelor sportive. Afirmatia mea ca pasarile mai mari si mai grele raman
in urma fata de pasarile de dimensiuni mai mici, a fost destul de greu de `digerat` de catre amatori
datorita faptului ca ochii lor erau obisnuiti cu pasarile mari si frumoase. Astazi s-a schimbat optica
radical. Este preferat tipul de porumbel mic, fara balast, mai rapid, deci mai modern. Cu ceva timp in
urma existau doar pasari de 500-600 grame, dupa 5 ani acestia inca dominau in proportie de 60%, dar
alaturi de ei puteau fi vazute din ce in ce mai multe pasari moderne, cu o osatura mai fina, porumbei a
caror constitutie parca cereau o clasare. In 1970-1971 numai in mod exceptional puteai intalni un batran
porumbel masiv. Timpul si rezultatele sportive au confirmat si in Ungaria ca cei mai buni porumbei
campioni, cei mai rapizi fondisti nu se regasesc printre marile `gaste`, ci printre cei cu dimensiuni
corporale mijlocii sau chiar mici.

Toate acestea nu sunt rezultatele unei mode, ci se datoreaza pur si simplu faptului ca crescatorul – in
dorinta lui de a obtine pasari din ce in ce mai rapide, mai rezistente – il imperecheaza pe cel mai bun cu
cel mai bun. Asa s-au nascut in crescatoriile celor mai capabili crescatori un nou tip de campion care, cu
aspectul unui soim, lasa in urma vulturii. Din aceasta categorie de porumbei face parte si porumbelul lui
Van Bruaene - `Jonge Stier` (fiul lui `Stier` care a castigat un tauras gras) care avea greutatea de 480
grame si care a castigat locul 1 de la distanta de 1000 km, sau `Tarzan`, cu greutatea de 450 grame care
revine in prima zi de la San Sebastian (peste 1000 km), in conditiile unei lansari tarzii (ora 9 si jumatate).
450 de grame inseamna o greutate cu 100 grame mai mic decat tipul de porumbel prasit de Horvath
Janos. De la John Wiemels (Ohio, USA) a ajuns la mine `Yankee`, tatal multor buni zburatori. Mama
acestuia, porumbita nr. 452, rosie baltata, era printre cele mai bune pasari ale lui Wiemels, a castigat
foarte multe concursuri, cel mai interesant fiind atunci cand a sosit de la distanta de 920 km, in prima zi
de concurs, la ora 22.00. Singurul porumbel sosit in acea zi. Greutatea sa – 455 grame.

Aceasta greutate mica o au cei mai buni Delbari de curse lungi, adica aceia despre care se spune `mai
bine mor in aer, dar picioarele lor nu ating pamantul pana cand nu ajung acasa`. In propria mea practica,
cei mai deosebiti porumbei de distante lungi au fost: 45-495 `Ramona`, 61-207 `Hulam`, 64-421 `Hinto`,
65-455 `Fruszina` si nici unul dintre acestia nu a depasit 470 grame.

Dintre porumbeii altora mi-a ramas intiparit in minte campionul de fond al tarii, proprietatea lui Kovacs
Istvan, femela `71`, care era printre primii 45 de la concursurile grele. Usoara ca un `fulg`, cu oase fine, o
pasare nobila care, dupa parerea mea, nu are mai mult de 440 grame.

9 Unde este mai bine să aşezăm voliera

În primul rând trebuie să se ţină seama ca aşezarea volierei porumbeilor călători să fie pătrunsă de
razele de soare. Ea nu trebuie dispusă cu faţa în direcţia de unde vin de obicei ploile, căci umezeala este
cauza diverselor boli ale porumbeilor.

Cel mai bun loc este să fie aşezată pe un garaj, pe casă, sau în podul casei. Cu cât casa este mai înaltă, cu
atât e mai bine. În ceea ce priveşte primejdia animalelor dăunătoare porumbeilor sunt de preferat
casele care nu sunt lipite de alte clădiri. în cazul în care casa se găseşte în rând cu altele (lipite de altele),
aşa cum se întâmplă cel mai adesea în marile localităţi, se recomandă împrejmuirea acoperişului cu o
plasă de sârmă de un metru înălţime, pentru a feri porumbeii de animalele răpitoare. Aşezată sub ţiglele
acoperişului, voliera este aerisită. Cine doreşte o aerisire mai abundentă, poate face o fereastră pe
acoperiş, aşezată în partea opusă volierei, căci un curent uşor de aer în timpul marilor călduri din vară

nu este deloc vătămător porumbeilor. Porumbeii călători au nevoie de mult aer, căci o voliera bine
aerisită dă porumbeilor o sănătate perfectă şi o vigoare fizică.

Aerul închis aduce diverse boli ale căilor respiratorii şi înlesneşte bolile parazitare.

Cei ce locuiesc la blocuri cu balcon pot aşeza o mini-volieră pe o parte din balcon.

Dacă voliera dorim să o dispunem în grădină, există marea primejdie a animalelor

răpitoare cu păr ca: pisici, jderi, dihori şi aceştia mai ales la ţară, sau cei ce au voliera lângă pădure.

Menţionez că în câmp şi în grădină se găseşte o specie foarte primejdioasă de

şobolani, care atacă nu numai porumbeii, ci uneori şi găinile şi alte păsări mai mari.

Voliera aşezată în grădină, la oraş, poate suferi neajunsuri de pe urma pisicilor şi

uneori a oamenilor, deşi jderii şi şobolanii îşi fac mai rar apariţia. Voliera aşezată în grădină în mijlocul
oraşului îl costă pe crescător, căci la întoarcerea porumbeilor din concursuri ei se opresc pe acoperişul
unei case mai înalte, apoi se pierde timp cu coborârea de pe acea înălţime a casei până jos la voliera.
Acest lucru se poate evita aşezând voliera pe locul cel mai înalt.

Chiar dacă pierderea este de minute, sau numai de secunde, la concursuri acest lucru are o mare
importanţă. Faptul principal care dezavantajează această instalaţie este că porumbelul venind în jos vine
cu viteză, nu nimereşte exact intrarea, se înfricoşează şi se ridică din nou în sus făcând cercuri fără rost
în jurul crescătoriei.

în asemenea cazuri numai crescătorul versat, care stăpâneşte perfect porumbeii, poate salva situaţia,
saşi cheme porumbeii cu un fluierat bine cunoscut de porumbei; deşi ei sunt întotdeauna mai speriaţi
când se înapoiază din curse, fiind bine dresaţi la chematul prin fluier al crescătorului ei vor intra rapid în
crescătorie învingând frica de a intra în crescătorie.

Intrarea în volieră

Este cea mai des folosită cea cu ace mânuite, astfel ca după intrarea porumbelului acesta să nu mai
poată ieşi. De asemenea, acest lucru trebuie să-l cunoască perfect porumbeii şi să nu staţioneze în faţa
acelor. Se foloseşte cu mult succes "sputnik-ul" (a se vedea in pagina următoare o astfel de intrare). Se
recomandă ca geamurile de la volieră să fie din cele cu sârmă împletită, căci vara în timpul lunilor cu
căldură, nu se încing prea tare.

10 Date pentru reusita zborurilor de fond si maraton

Elemente necesare pentru reusita acestor tipuri de zboruri:

- programarea concursurilor sa fie efectuata pe perioade de trei saptamani intre etape – repausul este
necesar pentru recuperarea resurselor energetice;

- durata transportului la locul de lansare sa nu fie mai mare de trei zile;

- in boxe (custi) sa existe un numar maxim de 25-30 de porumbei/metru patrat separati pe sexe;

- lansarea pasarilor sa se faca la prima ora a diminetii, la rasaritul soarelui (5.45 – 6.15);

- hrana administrata pe timpul transportului sa fie compusa din boabe cu continut glucidic (in structura
ratiei sa predomine boabele de porumb);

- imperecherile zburatorilor la diferitele concursuri de fond nu trebuie organizate mai devreme de 20

martie;
- perechile de cuib vor fi lasate sa creasca un singur pui;

- dupa 8-9 zile de la depunerea celei de-a doua perechi de oua, partenerii se pot retrage de la clocit si se
va incepe practica de `vaduvie`;

- in perioada repausului dintre etapele de concurs (trei saptamani) porumbeii vor fi supusi la doua
antrenamente pe saptamana – distante intre 15-20 km. Antrenamentele se fac zburand separat masculii
de femele. La sosirea in porumbar partenerii trebuie sa se intalneasca, timp de 15 minute, dupa care
trebuie separati in incaperi diferite. In acest mod putem sa angajam in concursuri atat masculi cat si
femele;

- din momentul in care la aripa se schimba pana a sasea, din cele zece remige principale (numaratoarea
incepe de la pana a zecea spre varful aripii), incep sa cada si penile secundare ale bratului aripii.
Porumbeii ies din forma si nu mai sunt apti pentru concurs. De regula, procesul de naparlire incepe dupa
data de 20 iulie, in functie de data efectuarii in primavara a imperecherilor, precum si a zborurilor la care
au participat.

11 Ce fel de porumbei trebuie să ne procurăm în crescătoria noastră

Orice columbicultor începător şi chiar avansat, trebuie să-şi procure în volierele sale cel puţin 2-3
perechi dintr-o rasă binecunoscută, care a dat rezultate şi unde porumbeii nu diferă decât prin unul sau
două caractere maximum şi care să provină de la columbofili serioşi, cu o ţinută morală recunoscută şi
care se ocupă de mai mulţi ani de creşterea porumbeilor călători. Odată procurată această rasă,
crescătorul trebuie să o păstreze cu grijă în toate calităţile ei fizice şi de zbor, aşa cum Ie-a avut la
crescătorul de la care a provenit.

Acestor porumbei călători trebuie să li se asigure o volieră sănătoasă, spaţioasă, corespunzătoare

numărului de porumbei călători pe care crescătorul doreşte să-i prăsească. Ea trebuie să fie luminoasă,
cu mult aer, însorită în interior, cu boxe pentru reproducători şi locuri de odihnă pentru toţi ceilalţi
porumbei din crescătorie,

Dacă este posibil este necesar ca îngrijirea acestor porumbei călători să fie cât mai apropiată de aceia pe
care a avut-o la crescătoria de unde au fost luaţi.

Porumbeii ce ne dorim să ni-i procurăm trebuie să fie bine dezvoltaţi, dar nu prea mari - greoi -, să fie
muşchiuloşi, cu penaj bogat şi mătăsos. Să aibă o ţinută mândră, să fie fixaţi pe picioare, o privire ageră
pentru a preîntâmpina greutăţile grelelor concursuri. Vechii campioni belgieni (Ernest, Duray, Dr. Arthur
Bricoux din Jolimont, precum şi cei din Franţa - Paul Sion, Robert Sion, Pierre Dordin etc.) nu agreau în
volierele lor decât porumbeii foarte bine dezvoltaţi, fără defecte fizice, care de cele mai multe ori se pot
transmite cu uşurinţă, chiar dacă sunt mici şi invizibile. Exemplarele mici erau eliminate şi nu opreau
decât pe cei normal dezvoltaţi, aşa după cum procedau şi spartanii cu copii necorespunzători din punct
de vedere fizic şi pe care-i suprimau.

Un porumbel mic, fără forţă musculară şi fără o greutate portantă corespunzătoare este purtat de un
vânt puternic ca pe o hârtiuţă şi deci nu mai poate ajunge la crescătorie. într-un zbor de fond, de 800-
1000 km, porumbelul poate întâlni multe intemperii (ploaie, vânt, caniculă etc.) şi nu vor învinge decât
cei cu voinţă

şi o structură atletică, muşchi de oţel şi spirit de orientare foarte dezvoltat. Pentru aceste considerente
sunt mult apreciaţi cei cu calităţile şi cu fizicul menţionat

mai sus. Porumbeii procuraţi este bine să provină deci din familii a căror părinţi şi ascendenţi au avut
calităţi de zbor deosebite şi a căror familii sunt constante, având caractere fizice cât mai asemănătoare.
Porumbeii achiziţionaţi trebuie să aibă sexul bine imprimat, atât pentru mascul cât şi pentru femelă, cu
caracteristicile respective.

în situaţia când această imprimare de sex, ca înfăţişare nu corespunde, adică: masculul are capul de
femelă, iar femela cap de mascul, în ambele cazuri se apreciază că acest fapt ar reprezenta un defect. Un
mascul care are cap de femelă nu face o impresie bună.

Marii crescători susţin că un asemenea mascul, la zboruri şi în crescătoriile lor nu reprezintă o valoare
sportivă. În ceea ce priveşte femela cu aspect de mascul, părerile lor sunt că un astfel de exemplar va
efectua zboruri de calitate în mod permanent şi aproape întotdeauna sunt "stâlpi de temelie" al
crescătoriilor acestora, cu condiţia de bază ca ele să aibă o origine bună. Este mult mai greu să obţinem
o femelă frumoasă decât un mascul frumos. Faptul acesta este confirmat de numeroase expoziţii de
porumbei călători. Femelele sunt acelea care

imprimă fizicul produşilor şi de aceea este necesar să avem femele reuşite în crescătoria noastră şi chiar
cu aspect de mascul. O femelă puternică, cu aspect de mascul, provine dintr-o femelă bună prăsitoare.
De asemenea, din femele de prăsilă obţinem cei mai frumoşi descendenţi, care au condiţie standard
necesară şi bune rezultate la zbor. Încă din anul 1896, în Belgia şi alte ţări din apus, s-a tras concluzia, în
general, de către marii columbicultori, că porumbeii celebrii, care dau cele mai bune rezultate la zbor şi
erau premiaţi pe primele locuri la expoziţii, proveneau din astfel de femele cu aspect de mascul. Când un
exemplar tânăr şi puternic pe care-l considerăm mascul şi este în realitate femelă, atunci trebuie să-l

păstrăm cu grijă, deoarece descendenţii unei asemenea femele ne poate produce

exemplare valoroase, dacă o împerechem raţional şi are o origine familială de renume.

O femelă mică, pipernicită are tendinţa de a moşteni defectele strămoşilor săi. Dacă dintr-o anumită
pereche de porumbei s-a născut tineret mai mic decât tipul respectiv, acest lucru ne conduce la faptul că
perechea de prăsilă n-a fost bine potrivită. Dacă avem un zburător de calitate, dar necorespunzător fizic,
atunci să-l lăsăm să obţină succese în zboruri, dar să nu-l destinăm pentru prăsilă, deci să producă
descendenţi. El va produce un tineret mai mic decât el, iar după câţiva ani vom avea o crescătorie de
porumbei mici, pitici, necorespunzători din punct de vedere fizic. Mijlocul cel mai sigur şi cel mai eficace
de a preîntâmpina ruina crescătoriei este folosirea pentru naşterea tineretului, a unei femele puternice,
cu toate că are aspect de mascul. Nu trebuie păstraţi: descendenţii care în ceea ce priveşte fizicul, forma
lor, lasă foarte mult de dorit. Este necesar ca un columbofil inteligent crescător de porumbei călători, să
pornească de la început, cu păsări de rasă bună, material valoros, provenind dintr-o crescătorie de
porumbei omogeni, cu aspecte fizice de standard internaţional, urmând ca el să facă numai
selecţionarea produşilor şi să elimine pe cei nereuşiţi şi necorespunzători la zbor. Va trebui deci să
oprească subiecţii cei mai reuşiţi şi în felul acesta columbofilul fie începător, sau avansat, nu va mai avea
nevoie să aştepte ani mulţi ca să poată să obţină rezultatele mult dorite în crescătoria sa. Trebuie ştiut
că dintr-un cuplu valoros, descendenţa scade ca valoare sportivă şi aspecte fizice şi că numai printr-o
împerechere consangvină între cele mai bune elemente din cuplul respectiv şi o selecţie severă, putem
să alegem pe cei mai buni, astfel vom păstra rasa la nivelul procurat sau eventual să fie depăşită.

Desigur că pentru îmbunătăţirea rasei ce o avem este absolut necesar să mai achiziţionăm porumbei de
rasă bună şi cu un standard fizic remarcabil, care desigur şi la zborurile efectuate de descendenţii lor ne
vor da satisfacţiile mult dorite de fieca

Share on facebook Share on google_plusone_share More Sharing Services0